2.22.2021

NTD - ROMÂNIA - ȘTIRI NOI din TOATĂ LUMEA

Ministrul PSD al Muncii, Lia Olguța Vasilescu, actual primar al Craiovei, a vorbit despre strategia PNL privind salariile și pensile

 


PNL are în plan, din 2021, creșterea pensiilor cu rata inflației și 50% din creșterea salariului mediu brut. ”Așa a fost până acum, până anul trecut, mai precis” a spus Lia Olguța Vasilescu, la Antena 3, unde a adăugat: ”Asta înseamnă un 3-4% la pensii”. 

Cu privire la mutarea PNL, ministrul PSD al Muncii consideră că ”e clar ce vor să facă, vor să anuleze cu totul legea pensiilor”. Mai mult, social democrata a explicat că Legea Pensiilor promovată de PSD elimină inechitățile între femei și bărbați, între oameni care au ieșit în ani diferiți la pensie, dar și alte inechități. ”Toate lucrurile astea sunt reglate, dar, pentru asta, trebuie recalculate pensiile pe noua formulă de calcul, ceea ce n-au făcut” a continuat Lia Olguța Vasilescu să explice, în contextul în care PNL susține că dorește o nouă legea a pensiilor care să elimine inechitățile. Această echilibrare ar fi deja prevăzută în legea susținută de PSD, însă, după cum explică primarul Craiovei, pentru a fi eliminate inechitățile, trebuie făcută recalcularea, în baza legii.

”Softul era în licitație din 2019. N-au vrut să aplice legea pentru că înseamnă creșteri”

”Vine doamna Turcan acum și ne spune că e gata softul. Eu vă spun că noi, când am plecat de guvernare în 2019, în luna octombrie, softul era în licitație” a susținut Lia Olguța Vasilescu. Ea a mai punctat că sunt mai mult de 100.000 de dosare cu șină stivuite: ”De asta recalcularea pensiilor trebuia să înceapă de la 1 ianuarie 2020. Noi suntem în 2021, în luna martie aproape. Până acum, trebuiau să fie recalculate peste 3,5 milioane de dosare de pensionare. Până în luna septembrie a acestui an, trebuiau să fie recalculate toate. Ei nici nu s-au apucat de ele. Vorbesc despre un soft care era gata de când am plecat noi de la guvernare, dar n-au vrut să aplice legea pentru că știau că înseamnă creșteri”. 

”În ceea ce privește legea salarizării, acolo chiar cred că o să-și prindă gâtul. Noi, când ne-am apucat să lucrăm la legea salarizării, am găsit diferențe extraordinar de mari între funcționari dintr-un minister față de funcționari din alt minister. Un salariat din Ministerul Muncii avea 2.000 de lei, unul de la Finanțe avea 6.000 de lei. Atunci am zis așa: cel de la Finanțe nu mai crește, în schimb, cel de la Ministerul Muncii crește cu 25% pe an din diferență, adică 1.000 de lei pe an. În 2021, adică anul acesta, ar fi fost ultima creștere a celor cu salarii mici și, în sfârșit, se egalizau. Ei ce au făcut? Exact în acest an, ultimul la egalizare, le-au înghețat, deci, iarăși, sunt unii cu salarii mai mici, alții cu salarii mai mari. Acum, ei vin și spun că nu mai dau atât de mult pentru că nu-și mai permit. Cei de la Finanțe, care s-au oprit la 6.000 față de cei de la Muncă, care sunt la 5.000, e clar că vor avea salariile scăzute în anul următor. Altă soluție nu există, logic.” a conchis Lia Olguța Vasilescu subiectul.

sursa:https://www.dcnews.ro/crestere-pensii-si-salarii-mutarea-pnl-lia-olguta-vasilescu-acolo-o-sa-si-prinda-gatul-cine-va-avea-salarii-scazute_803212.html

Angela Merkel a dat startul relaxării. Plan în TREI ETAPE de ridicare a restricțiilor

 


Cancelarul german Angela Merkel a propus un plan în trei etape pentru ridicarea restricţiilor, legate de intensificării activităţii de testare la COVID-19, a declarat şefa executivului de la Berlin într-o reuniune a conducerii Uniunii Creştin-Democrate (CDU), transmite Reuters, scrie Agerpres. 

Merkel doreşte să redeschidă părţi ale societăţii începând cu extinderea numărului de contacte personale, urmată de şcoli şi colegii vocaţionale şi, în a treia fază, de activităţi sportive, restaurante şi cultură, potrivit participanţilor la reuniune.

Restricții extinse 

Germania a extins până la 7 martie restricţiile pentru limitarea răspândirii COVID-19, dar şcolile elementare şi creşele din 10 landuri au început reluarea activităţii, iar saloanele de cosmetică se vor redeschide săptămâna viitoare.

Deşi numărul cazurilor de COVID-19 a scăzut în ultimele săptămâni, rata incidenţei pe şapte zile încă este situată la 60 de cazuri la 100.000 de locuitori. Luni, Germania a raportat 4.369 de noi cazuri şi încă 62 de decese cauzate de noul coronavirus în ultimele 24 de ore.

Începând de marţi, Helge Braun, şeful de cabinet al cancelarului german, va convoca un grup de lucru pentru a propune un plan pentru următoarea întâlnire a guvernului federal cu şefii executivelor celor 16 landuri, prevăzută pentru 3 martie.

Teste rapide gratuite

Ministrul sănătăţii german Jens Spahn şi-a reluat apelul ca guvernul să ofere gratuit teste rapide începând de la 1 martie.

Campania de vaccinare anti-COVID-19 din Germania a fost afectată până acum de probleme în furnizarea vaccinului. Până duminică, în Germania au fost administrate doar puţin peste 5 milioane de doze.

Ministrul sănătăţii federal şi miniştrii sănătăţii din landuri vor decide luni dacă profesorii şi educatorii vor avea o prioritate mai mare la vaccinare.

Pe de altă parte, ministrul sănătăţii Christine Lambrecht a evocat posibilitatea ridicării restricţiilor pentru persoanele vaccinate anti-COVID-19, de îndată ce vor exista mai multe informaţii despre eventuala prevenire a transmiterii bolii.

sursa:https://www.dcnews.ro/angela-merkel-plan-pentru-ridicarea-restrictiilor-sunt-trei-etape_803452.html

Raluca Turcan și reprezentanții minerilor care protestează au ajuns la o înțelegere

 


Ministrul Muncii, Raluca Turcan, și reprezentanții minerilor care protestează au ajuns la o înțelegere. Salariile restante și alte drepturi salariale vor fi plătite pe 25 și 26 februarie.

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat rezultatul negocierilor de luni cu liderii minerilor din Valea Jiului și le-a cerut protestatarilor să renunțe la protest.

„Vom aloca bani, în trei tranșe, drepturile salariale restante după cum urmează. Plata salariilor pe trei luni, plata salariile compensatorii pentru angajații care intră în pensie și, de asemenea, pentru asigurarea transportului în și spre locul de muncă precum și tichetele de masă. În același timp, în prima tranșă vom acorda și bani pentru plata subvenției de căldură. Practic, împreună cu reprezentanții minerilor, am stabilit ca aceste plăți în trei tranșe să aibă marele avantaj ca în zilele de 25 și 27 minerii să poată încasa drepturile salariale restante și o parte dintre beneficiile restante, cum sunt tichetele de masă și banii de transport. Un alt mare avantaj este că toată compania energetică Hunedoara capătă un răgaz de trei luni prin care să se reorganizase și să prezinte un plan de dezvoltare care să asigure funcționarea pe termen lung”, a spus ministrul Muncii.

„Îmi exprim speranța ca, prin soluțiile identificate astăzi, minerii să înceteze greva, să iasă la suprafața, să nu mai gândească varianta intrării în greva foamei”, a mai spus Raluca Turcan.

sursa:https://www.dcnews.ro/raluca-turcan-si-reprezentantii-minerilor-care-protesteaza-au-ajuns-la-o-intelegere_803414.html

Dezmăț cu pensiile private

 


Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis, în urma controalelor efectuate de către departamentele de specialitate din cadrul Autorității, aplicarea mai multor sancțiuni unor entități care activează pe piața asigurărilor și pe piața pensiilor private.

Astfel, ca urmare a derulării controlului periodic la societatea Euroins România Asigurare Reasigurare S.A., Consiliul A.S.F. a decis sancționarea societății cu amendă în cuantum de 500.000 lei pentru netransmiterea ofertelor de despăgubire sau a notificărilor privind motivele pentru care nu au fost aprobate pretențiile de despăgubiri, precum și pentru plata cu întârziere a unor dosare de daună.

În urma analizării rezultatelor acțiunii de control periodic efectuat la NN Asigurări de Viață S.A., în calitate de administrator al F.P.F. NN Activ și F.P.F. NN Optim, doamna Anna Natalia Grzelonska, în calitate de Director general, a fost sancționată cu amendă contravențională în cuantum de 4.000 lei și avertisment scris. Aspectele constatate au vizat, în principal, investigarea în mod necorespunzător a motivelor pentru care actele individuale de aderare au fost recepționate cu întârziere și actualizarea deficitară a informațiilor privind participanții. Totodată, în sarcina societății au fost dispuse măsuri cu scopul îmbunătățirii procedurilor de lucru.

Consiliul A.S.F. a decis, ca urmare a controlului periodic efectuat la Metropolitan Life Societate de Administrare a unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A., în calitate de administrator al F.P.A.P. Metropolitan Life, sancționarea cu amendă contravențională în cuantum de 2.500 lei și acordarea unui avertisment scris doamnei Oana Viorica Velicu, în calitate de Director general. Sancțiunea a fost aplicată, în principal, pentru aspecte privind actualizarea necorespunzătoare a informațiilor privind participanții.

sursa:https://www.cotidianul.ro/dezmat-cu-pensiile-private-asf-a-dat-amenzi/

Klaus Iohannis recheamă mai mulţi ambasadori ai României, printre care George Maior şi Emil Hurezeanu

 


Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 februarie, următoarele decrete:

-Decret privind rechemarea domnului Emilian-Horațiu Hurezeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federală Germania;

- Decret privind rechemarea domnului George-Cristian Maior din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statele Unite ale Americii;

- Decret privind rechemarea domnului Bogdan Mazuru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Austria;

- Decret privind rechemarea domnului Vlad Vasiliu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Confederația Elvețiană și în Principatul Liechtenstein, cu reședința la Berna;

- Decret privind rechemarea domnului Ovidiu Dranga din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Polonă;

- Decret privind rechemarea doamnei Steluța Arhire din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Slovacă;

- Decret privind rechemarea domnului Liviu-Petru Zăpîrțan din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României pe lângă Sfântul Scaun și pe lângă Ordinul Suveran Militar de Malta;

- Decret privind rechemarea domnului Adrian-Gabriel Davidoiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Norvegiei;

- Decret privind rechemarea domnului Lilian Zamfiroiu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Marele Ducat al Luxemburgului;

- Decret privind rechemarea doamnei Manuela Breazu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Irlanda;

- Decret privind rechemarea domnului Dan Iancu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Azerbaidjan;

- Decret privind rechemarea doamnei Svetlana-Tatiana Iosiper din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Japonia;

- Decret privind rechemarea domnului Marcel Alexandru din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Algeriană Democratică și Populară și în Republica Niger, cu reședința la Alger;

- Decret privind rechemarea domnului Nicolae Comănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Regatul Hașemit al Iordaniei;

- Decret privind rechemarea domnului Nicușor-Daniel Tănase din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Statul Kuwait;

- Decret privind rechemarea doamnei Iulia Pataki din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kenya, Republica Uganda, Republica Burundi, Republica Unită a Tanzaniei și Republica Rwanda, cu reședința la Nairobi;

- Decret privind rechemarea doamnei Gențiana Șerbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Cuba, Haiti, Jamaica, Commonwealth Dominica, Federația Saint Kitts și Nevis, Antigua și Barbuda, Comunitatea Bahamas și Barbados, cu reședința la Havana;

- Decret privind rechemarea domnului Marius Constantin Borănescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Africa de Sud, Republica Namibia, Republica Botswana, Regatul Lesotho, Republica Mozambic, Republica Zambia, Regatul Eswatini, Republica Seychelles, Republica Madagascar, Uniunea Comorelor și Republica Mauritius, cu reședința la Pretoria;

- Decret privind rechemarea doamnei Monica-Mihaela Știrbu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Chile;

- Decret privind rechemarea domnului Ștefan Mera din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Federativă a Braziliei, Republica Surinam și Republica Cooperatistă Guyana, cu reședința la Brasilia;

- Decret privind rechemarea domnului Dan Stoenescu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Tunisiană;

- Decret privind rechemarea domnului Mihai Ciompec din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Coreea;

- Decret privind rechemarea domnului Cezar-Manole Armeanu din calitatea de ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Kazahstan, Republica Tadjikistan și în Republica Kârgâză, cu reședința la Nur-Sultan.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/iohannis-decizii-ambasadorii-emilian-hurezeanu-si-george-maior-rechemati-594189.html

”Capitala intră în colaps !- Primarul Capitalei a ”depus un proiect, prin care suspendă toate planurile urbanistice zonale de sector”.

 


Gabriela Firea susține că primarul general al Capitalei a ”depus un proiect care va fi dezbătut vineri, prin care suspendă toate planurile urbanistice zonale de sector”.

”Capitala intră în colaps ! Investițiile publice și private vor fi suspendate timp de 2 ani ! Asta vrea primarul dreptei unite împotriva oamenilor ! A depus un proiect care va fi dezbătut vineri, prin care suspendă toate planurile urbanistice zonale de sector.

Pe scurt, de la poduri, pasaje, lărgiri de bulevarde, până la construcții rezidențiale ori locuințe sociale - toate vor fi înghețate 2 ani, pe puțin.

Asta înseamnă că vor fi afectați direct cetățenii, prin nefinalizarea lucrărilor edilitare, precum și investitorii care plătesc taxe și impozite la stat și care își vor trimite angajații acasă, îngroșând șirul șomerilor, precum și persoanele vulnerabile, care așteptau un acoperiș deasupra capului.

Probabil asta vrea dreapta în Capitală ! Să pună pe fugă oamenii și capitalurile.

Grupul consilierilor social-democrați NU va susține o astfel de aberație administrativă care condamnă Bucureștiul la subdezvoltare iar pe bucureșteni la sărăcire și lipsa unui minim confort.

Dacă PNL votează abuzul dement al primarului căruia nu îi pasă de oameni, va avea soarta PNT-CD !

Instituțiile statului sper să își facă datoria. Este și o problemă de siguranța a cetățenilor !”, scrie Gabriela Firea pe o rețea socială.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/firea-asta-a-propus-primarul-general-al-capitalei-este-o-problema-de-siguranta-a-cetatenilor-594170.html

Dezastru ecologic în Tulcea - ”Ciorba de cadavre” a ajuns în pânza freatică - Bani negrii -

 


Este dezastru ecologic în localitatea Smârdan din Tulcea. Anchetatorii care verifică modul în care administratorul incineratorului de animale din localitate ar fi îngropat oile de pe vasul scufundat în portul Midia, în loc să le ardă, au făcut o descoperire uimitoare: în același loc au fost îngropați și sute de porci care ar fi trebui să fie incinerați.

Noi săpături făcute săptămâna trecută, la gropile cu oi de la Smârdan, în județul Tulcea, au dus la o descoperire șocantă: De data asta, au fost găsiti sute pe porci îngropați. Unii cu crotal în ureche, ceea ce dovedește că sunt de la ferme sau crescători autorizați, posibil morți de pestă porcină. 

Poluarea produsă de îngroparea cadavrelor animalelor ar fi ajuns până în Dunăre, spun oamenii din localitate.

Surse ale Antena 3 spun că s-au prelevat probe pentru 2 substanțe periculoase, cadaverină și putresceină, care au fost trimise în Germania pentru teste, dat fiind faptul că în țara noastră nu se pot face astfel de măsurători. 

Anchetatorii spun că sunt la un pas de a demonstra un dezastru ecologic, căci acestea - numite și "ciorbă de cadavre" - ar fi ajuns în pânza freatică.

Dunărea este la doar câteva sute de m de locul unde s-ar îngropa animale de aproape 10 ani încoace, conform spuselor localnicilor.

Totodată, analizele de amoniu indică o concentrație de 30 de ori mai mare. 

Indicatorul amoniu - simbolul chimic NH4 - înregistra în zona respectivă o valoare de 90,2 mg/litru, iar limita maximă prevăzută pentru apele subterane este de 3 mg/litru, depăşindu-se astfel de 30 de ori valoarea maximă admisă de standardele legale în vigoare.

Bombă ecologică pe un câmp din apropierea localităţii Smârdan din judeţul Tulcea. Valorile pentru antrax depăşesc cu 300% limitele normale, după ce o parte din oile moarte recuperate de pe nava scufundată în Portul Midia au fost îngropate în loc să fie incinerate.

Descoperirea a fost făcută, pe 20 ianuarie, pe un câmp de lângă localitatea Smârdan din Tulcea, acolo unde se află şi firma care s-a ocupat de incinerarea animalelor moarte recuperate de pe nava scufundată în Portul Midia.

Se pare că, în loc să fie arse într-un incinerator, oile au fost arse undeva afară, iar apoi resturile au fost îngropate pe câmp. Totul a ieşit la iveală, se pare, în urma unui control al Gărzii de Mediu Bucureşti.

Mai mult, se pare că, în urma măsurătorilor, valorile pentru antrax în acea zonă depăşesc cu 300% limitele normale.

Procurorii au deschis o anchetă şi, împreună cu Poliţia Română, vor face cercetări pentru a stabili cine se face vinovat de bomba ecologică creată pe câmpul din Tulcea.

Aproape 14.000 de oi au murit înecate în nava scufundată în Portul Midia

Nava Queen Hind, sub pavilion Palau, s-a răsturnat în Portul Midia pe 24 noiembrie 2019, având la bord aproximativ 14.000 de oi. Autoritățile au reușit să salveze doar 254 de animale.

Banii negri, estimaţi la milioanele de euro, au făcut ca tentaculele corupţiei să se înfigă adânc în rândurile ASNVSA şi ale altor instituţii, dezvăluia cotidianul Jurnalul, în urmă cu exact un an. 

Incidentul petrecut pe 24 noiembrie 2019, în Portul Midia, când nava Queen Hind, sub pavilion Palau, încărcată oficial cu 14.600 de oi, s-a răsturnat, scoate la suprafaţă grave deficienţe legate de exporturile de animale vii care pleacă din România. 

Animalele erau cumpărate la preţuri derizorii din gospodăriile ţărăneşti de reţelele arăbeşti de samsarii, iar apoi sunt transportate cu camionele la Constanţa. Cumpărarea oilor din gospodăriile ţărăneşti se face, la negru, la un preţ de 6-7 lei/kg, în condiţiile în care costul de producţie este circa 7 lei/kg, iar în zona Golfului ajung să se vândă cu 22-23 lei/kg.

Vorbim astfel de câştiguri consistente nedeclarate pentru importatorii arabi, câştiguri pe care le facilitează chiar autorităţile portuare de foarte mulţi ani, evident, nu pe gratis. 

"În privinţa trasabilităţii animalelor, e o varză totală" 

Kuki Alexandru Bărbuceanu, preşedintele Asociaţiei ARCA, se numără printre voluntarii care au salvat peste 250 de oi de pe vasul răsturnat în Portul Midia. L-am întrebat dacă, în cursul acţiunilor de salvare, a constatat că există oi fără crotalii. "În momentele alea nu ne-am uitat atent, alta era treaba noastră principală", ne-a declarat Bărbuceanu.

"După aceea, însă, am constatat că, din cele 180 de oi care au mai trăit după ce au fost salvate, 40 nu aveau crotalii. Cei de la DSV spuneau că e posibil ca oile să-şi fi pierdut crotaliile în timpul salvării sau manipulării - ceea ce e foarte puţin probabil, că doar nu le-am tras de urechi.

"Făcând un calcul matematic simplu, reiese că, la 14.000 de oi, cel puţin 3.000-4.000 nu erau înregistrate legal. Bărbuceanu spune că, dintre oile salvate, unele aveau crotalii care indicau că animalul ar fi ajuns deja în Australia sau că ar fi fost demult sacrificat la abator.

"E clar că, în privinţa trasabilităţii animalelor, e o varză totală."

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/dezastru-ecologic-tulcea-cadavre-oi-sute-porci-594166.html

Beatrice Mahler, ultimele detalii despre incendiul de la ”Marius Nasta”. ATI, vineri intervenție la lift, iar duminică a luat foc ATI-ul

 


România a fost la un pas de o nouă tragedie, aseară, la Institutul Marius Nasta din Capitală, de această dată. Alerta de incendiu a mobilizat 15 autospeciale la fața locului, dar, din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Managerul institutului, Beatrice Mahler, a prezentat primele concluzii după seara trecută: 

”Starea pacienților a fost reevaluată, atât a lor cât și a pacienților din Terapie Intensivă COVID din cadrul pavilionului, astfel încât, după evaluare, 4 din pacienți din unitatea mobilă au rămas pe secția de Terapie Intensivă și trei au rămas în secție. 

Cei din Terapie Intensivă sunt ventilați non-invaziv continuu, niciunul nu este intubat, iar cei care sunt în secție în acest moment, au tot ventilație non-invazivă, dar intermitentă, cu saturații de peste 90% cu o concentrație între 10 - 14 l oxigen. 

Până în acest moment nu au venit echipele ISU. Echipamentul aparține celor de la ISU și cu siguranță vor face cercetări și vor veni cu declarații în acest sens. În acest moment sunt controalele normale de informare ale Direcției de Sănătate Publice, probabil Inspectoratul Teritorial de Muncă, dar ce este bine este că nici pacienții, nici personalul nu a fost în pericol.

Pompierul angajat, de șase luni în concediu

Pacienții din unitatea mobilă sunt îngrijiți de personalul din unitatea mobilă, un personal antrenat care are deja experiență în supravegherea pacientului cu ventilație non-invazivă, un pacient cu formă critică, un pacient la care afectarea pulmonară este de peste 70% și care este extrem de fragil și are multiple alte comorbidități. 

Unitatea mobilă a fost deschisă vineri, marea majoritate a pacienților au fost admiși în cursul acestui weekend în unitatea mobilă. Trei dintre pacienți au fost admiși din secție în cursul zilei de ieri, în unitatea mobilă. A fost închisă pentru că este normal și firesc să avem proceduri prin care să facem curățenie generală și dezinfecție terminală, infecțiile asociate asistenței medicale sunt un risc pentru pacienții de la Terapie Intensivă.

Colegii care au sunat la 112 au văzut flacără și fum. Într-adevăr, s-a stins foarte repede, nici măcar extinctorul din cadrul institutului nu a trebuit folosit. 

Există un pompier angajat la Marius Nasta, dar, de mai bine de 6 luni, este... mă rog, în concedii...

Unitatea mobilă nu a avut defecțiuni tehnice decât la nivelul liftului, unde a fost o echipă de intervenție vineri dimineața”, a povestit directorul Institutului Marius Nasta, Beatrice Mahler.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/incendiu-marius-nasta-beatrice-mahler-594153.html

A 5-a zi de PROTESTE - Minerii din subteran amenință cu greva foamei

 


Mai mulți mineri au anunțat că sunt dispuşi să intre în greva foamei, dacă revendicările lor nu vor fi soluţionate prin negocieri între liderii sindicali şi administraţia Complexului Energetic Hunedoara. O nouă rundă de negocieri este programată să aibă loc luni la București, la Ministerul Energiei şi la Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale.

"Am discutat cu colegii mei care se află în subteran şi mi-au transmis că cel puţin 10 dintre ei sunt dispuşi să intre în greva foamei, de luni, dacă revendicările lor nu vor fi rezolvate. Oamenii cer plata integrală a salariilor pe luna ianuarie şi restanţele la tichetele de masă şi transport, acestea fiind întârziate de 10 luni de zile", a declarat duminică preşedintele executiv al Sindicatului Muntele, Alin Sîn, citat de Agerpres.

Minerii amenință cu greva foamei

Suma necesară pentru plata la zi a restanțelor băneşti - salarii, tichete de masă şi transportul la locul de muncă - este de circa 18 milioane de lei, potrivit aprecierilor făcute de directorul general al CEH, Samuel Dioane.

Minerii de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, au continuat duminică, pentru a cincea zi consecutiv, protestele începute din cauză că nu şi-au primit salariile la timp.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/mineri-greva-foamei-lupeni-594137.html

”Domnule Voiculescu, câți oameni să mai moară până vă dați demisia ?”

 


Un incendiu a izbucnit duminică seara la Institutul Marius Nasta din București. Zeci de pompieri se află la fața locului. Șapte pacienți au fost evacuați.

Din primele informații, incendiul ar fi izbucnit din cauza unui ventilator aflat pe unitatea mobilă ATI de la Spitalul Marius Nasta. Fumul a fost văzut în jurul orei 22.30 și au fost alertate autoritățile.

În interiorul unității se aflau șapte pacienți COVID. Pacienții au fost evacuați și probabil au fost mutați în alte spații. Șeful DSU, Raed Arafat, a spus că, din primele informații, nu a fost vorba despre un incendiu. El a vorbit despre cinci pacienți intubați și doi pe ventilație non invazivă.

Diana Șoșoacă a ajuns la Spitalul Marius Nasta și a început să îl ia la întrebări pe ministrul Vlad Voiculescu.

”Domnule ministru, câți oameni trebuie să mai moară până să vă dați demisia. Vorbiți de decență când tot poporul vă cere demisia și nu ați avut decența să răspundeți la solicitarea poporului român ? Cum vă simțiti când vedeți că oamenii mor sub conducerea dumneavoastră. Nu vă simțiti vinovat pentru cei 22 de morți de la Balș ?” a țipat senatoarea Șoșoacă spre ministrul Voiculescu, care a fugit de ea, înconjurat de bodyguarzi.

”Voi face plângere penală pentru că am fost bruscată !” a spus senatoarea după ce gărzile de corp din curtea spitalului nu au lăsat-o să ia legătura cu ministrul Vlad Voiculescu.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/sosoaca-scandal-spitalul-marius-nasta-incendiu-voiculescu-594144.html

Cutremur de adâncime în Vrancea

 


Un cutremur de 3,2 grade pe scara Richter s-a produs duminică în zona seismică Vrancea.

A fost un cutremur de adâncime care a fost simțit în special în orașele aflate în apropierea epicentrului.

Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la adâncimea de 126 de kilometri. Cutremurul nu a produs pagube.

Mișcarea scoarței terestre a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 87km E de Brașov, 92km S de Bacău, 104km NE de Ploiești, 109km V de Galați, 112km NV de Brăila, 153km N de București, 171km SV de Iași, 176km NE de Pitești, 199km E de Sibiu, 216km SV de Chișinău.

sursa:https://www.cotidianul.ro/cutremur-de-adancime-in-vrancea/

Spitalul ”Marius Nasta” - încercare nereușită de a mai ”prăji” câțiva pacienți

 


Zeci de echipaje de pompieri şi salvare au fost mobilizate, după ce s-a semnalat un incendiu la unitatea mobilă din curtea Institutului Marius Nasta.

În unitatea mobilă ATI erau 7 pacienți.

Potrivit IGSU, nu există victime, iar pacienții au fost transferați în secțiile spitalului.

Un generator extern al unității mobile ar fi degajat fum, au precizat reprezentanții IGSU.

sursa:https://www.cotidianul.ro/alerta-de-incendiu-la-spitalul-marius-nasta/