1.24.2021

În culisele vieţii politice americane s-a impus o forţă care poate comanda politicului prin puterea sa financiară

 


Conştiinţa lui John Fitzgerald Kennedy s-a oripilat când a aflat ce înseamnă, de fapt, alegerile din SUA: în spatele fiecărui congresman se afla mult mai puţin partidul pe care îl reprezenta decât lobby-urile care finanţau campaniile electorale.

Tânărul preşedinte avea confirmată, astfel, o judecată formulată public de preşedintele Eisenhower, care atrăsese atenţia că în culisele vieţii politice americane s-a impus o forţă care poate comanda politicului prin puterea sa financiară.

JFK a avut multe discuţii cu fratele său Robert, care fusese numit procuror general, despre semnificaţia acestei situaţii în raport cu Constituţia SUA. Robert era de părere că noua putere din societate, sindicalizarea celor cu bani mulţi, ar trebui controlată printr-un amendament constituţional creat în acest scop. JFK considera că un asemenea amendament nu va putea trece, că e prea târziu să poată fi adoptat. Înclina către o rescriere a Constituţiei în condiţii de Lege Marţială. Avea la îndemână o lege din 1807, numită Insurrection Act. Cel mai periculos lobby i se părea preşedintelui acela care urmărea desfiinţarea echivalentului aur al monedei naţionale. În 1971, sub Nixon, acest echivalent avea să fie scos din joc.

JFK fusese de părere că eliminarea echivalentului aur ar conduce, lent, dar sigur, către constituirea unui joc piramidal al datoriilor suverane, bun pentru accelerarea dezvoltării, dar rău pentru soarta democraţiei în lume.

Ne aflăm, acum, la pragul de sus al „profeţiei” tânărului preşedinte. Cum judecăm? Acel joc piramidal a permis victoria democraţiei liberale în Războiul Rece. Dar iată că, la 30 de ani după victoria aceea, democraţia a devenit, în SUA, o democratură cu o neocenzură oribilă şi cu o justiţie ce-şi pierde aura de independenţă.

Revolta lui Donald Trump a ţintit către expresia finală a celor ce s-au putut întâmpla sub jocul piramidal al banilor, globalizarea afacerilor, şi anume către faptul că, deşi a promis mai multă egalitate, globalizarea a adus mai multă inegalitate. Mulţi economişti ai sistemului globalizării arătaseră deja, cu date solide, noul tablou al inegalităţilor în lume. 1 la sută din averea mondială se află la cei săraci, iar 99 la sută la cei bogaţi.

Ar fi fost un miracol ca puterea celor 1 la sută să se organizeze mai bine decât puterea celor 99 la sută în apărarea lui Donald Trump.

Disperarea desenată clar pe chipurile celor din establishment în noaptea în care Trump a câştigat alegerile spunea ceva la fel de clar despre conştiinţa nedreptăţilor din sistemul globalist, acceptate de cei cu averi medii din lipsă de idealism social.

SUA au fost prima ţară importantă din lume (în vreme ce Franţa şi Germania păreau a fi pe poziţia contrară) care au decretat naturală inegalitatea concretă a condiţiilor de trai şi au început să militeze pentru egalitatea abstractă a condiţiilor de gen şi a altor condiţii ce ţin de identitatea personală. Un idealism al manipulării culturale, nu unul al prizei la realităţile sociale.

SUA au învins comunismul de stat cu preţul lichidării economiei sociale de piaţă. Adică exact ceea ce vrea acum, la noi, guvernarea Câţu, deşi nu mai are în faţă un comunism de stat, ci un popor vlăguit de sărăcie. Tânărul nostru premier e un Kennedy pe dos: iubeşte lumea banilor mai mult decât lumea oamenilor, fiind aidoma preşedintelui Iohannis, care iubeşte democraţia cât să-i permită să facă poze cu mai-marii lumii şi să ţină hăţurile unor guverne care îi stau breloc la Mercedesul prezidenţial. Ce lucru bine făcut?! Noroc cu pandemioţii care făcură o nefăcută groaznic de bine făcută, lăsând să devină vizibilă toată grozăvia puterii celor care, fiind 1 la sută, au 99 la sută din averea globală.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ce-a-secretizat-asasinarea-lui-jfk/

Toți șefii Casei Albe aleși într-un an divizibil cu 20 au decedat înainte de a-și încheia mandatul

 


În SUA, odată cu alegerile prezidențiale desfășurate într-un an care are cifra zero la sfârșit se readuce în actualitate Blestemul lui Tecumesh, potrivit căruia, între 1840 și 1960, toți șefii Casei Albe aleși într-un an divizibil cu 20 (precum 1880 sau 1960) au decedat înainte de a-și încheia mandatul.

Potrivit Wikipedia, unde am găsit cea mai completă descriere a legendei, cel ce a driblat într-un fel blestemul a fost Ronald Reagan, care, deși a fost rănit grav în urma une tentative de asasinat, a supraviețuit până la urmă, încheindu-și al doilea mandat. În fine, George W. Bush a ieșit cu bine dintr-o tentativă de asasinat înntrucât grenada care-l viza nu a explodat!

Blestemul lui Tecumesh

Blestemul lui Tecumesh a fost evocat mai întâi în „Ripley`s Believe it or Not”, în anul 1931 („Ripley’s Believe It or Not” este o franciză americană, fondată de Robert Ripley, care se ocupă de evenimente bizare și articole atât de ciudate și neobișnuite încât cititorii ar putea pune la îndoială afirmațiile).Debutul său îl reprezintă decesul celui de al 9-lea președinte american, William Henry Harrison (1773-1841), care a avut loc la 4 aprile 1841, la numai o lună după ce ajunsese la Casa Albă. El fusese ales în 1840.

În următorii 120 de ani, de la amintitul William Henry Harisson și până la John F. Kennedy (ales în 1960, decedat pe 22 noiembrie 1963), toți cei care au triumfat în anii care se termină cu zero au murit în timpul exercitării funcției. Decesul lui Zachary Taylor, al 12-lea președinte, s-a datorat unei gastro-enterite maligne și nu se circumscrie acestei seriii. Deși a murit în 1850, el a fost ales în 1848, ceea ce-l exclude din blestem. I-a succedat, la 9 iulie 1850, Millard Fillmore (1800-1874), dar, deși a fost vorba de un an cu zero în coadă, nefiind ales, nu s-a înscris Blestemul lui Tecumesh.

Numele de Blestemul lui Tecumesh își are originea în bătălia de la Tippecanoe din 1811, când William Henry Harisson, pe atunci guvernator al Teritoriului Indiana s-a târguit cu Amerindienii ca ei să cedeze pământurile lor guvernului Statelor Unite, primind în schimb whisky din belșug, ceea ce avea să ducă la un alcoolism ridicat al lor. Aceste întâmplări neplăcute au provocat mânia șefului Shawnees, Tecumseh (Tekomsee –„Steaua căzătoare”), apoi au dus trupele guvernamentale și Amerindienii în pragul unei război.(Shawnees, în engleză, sau Chaouanons sunt o populație nord-amerindiană, din Ohio, Virginia Occidentală, Kentuky și Pennsylvania. Ei au locuit în sate din Illinois până la New York și mai departe în statul Georgia). Tecumseh și fratele lui Tenskwatawa ( numit de obicei « Profetul  ») au organizat o coaliție de apărare a triburilor indiene spre a face față expansiunii albilor spre vest. Pe 7 noiembrie 1811, Harrison atacă satul lui Tecumseh, aflat de-a lungul râului Tippecanoe, învingându-l pe el și pe fratele lui, numit de ai săi „Profetul”.Acțiunea îi aduce lui Harrison glorie, cât și porecla de „Old Tippecanoe” (De notat, că, în unele cazuri, se vorbește și despre Blestemul Tippecanoe). Reputația lui va fi întărită ulterior datorită victoriei asupra britanicilor în cursul luptelor de pe râul Thames în Războiul din 1812. Sunt cunoscute și sub numele de batălia de la Moraviantown. Șeful shawnee, Tecumseh, a decedat în această bătălie, ceea ce a avut ca urmare distrugerea coaliției de amerindieni pe care o comanda. Se povestește că, în acel moment, „Profetul” ar fi invocat un blestem împotriva lui Harrison și a viitorilor locatari ai Casei Albe.

„Ripley`s Believe it or Not”

Cum arătam la început, după ce, în 1931, „Ripley`s Believe it or Not” a revenit asupra subiectului, s-a creat o polemică aprinsă în preajma alegerilor prezidențiale care se țin într-un an cuprins de blestem. O listă ce-l avea în cap pe Harrison, ales în 1840, și se încheia cu Warren Hardyng (al 29 lea președinte), ales în 1920, precedând tragedia lui Roosevelt (al 32-lea președinte), reales în 1940, a fost urmată de o notă în care se arăta că, „în cursul ultimilor 100 de ani, toți președinții aleși la o distanță de două decenii au murit în timpul mandatelor”.

Subiectul a fost reactualizat în 1960, de Ed Koterba, ziarist la „Assignment Washington”. În cursul verii lui 1960, „Library of Congress” a făcut un studiu referitor la legendă, conchizând că, „deși ea este de notorietate publică de ani de zile”, nu există nicio sursă ori document publicat despre acest subiect. În preajma anului 1980, blestemul era cunoscut bine de americani pentru ca să se întrebe dacă învingătorul în scrutinul prezidențial va avea soarta predecesorilor săi. În timpul campaniei electorale pentru al doilea mandat, Jimmy Carter a fost întrebat de un elev despre acest blestem în cadrul unui miting desfășurat la Dayton, la 2 septembrie 1980, chiar în timp ce răspundea la întrebările venite din public. „Nu-mi este teamă. Dacă aș fi convins că așa ceva se va întâmpla, voi continua să rămân președinte și îmi voi face cât mai bine treaba în ultimele zile care-mi mai rămân de trăit”, a răspuns Carter, dar, evident, afirmația sa trebuie privită mai curând cu iz electoral.

Ronald Reagan, ales în 1980, nu a decedat în timpul mandatelor, dar a avut parte de un atentat în urma căruia a fost rănit foarte grav chiar la câteva luni după ce prestase jurământul. Mai exact, la 30 martie 1981, după o alocuțiune rostită la o reuniune a AFL-CIO din Hotelul Hilton de la Washington, cel de al 40-lea președinte a fost atacat la numai 69 de zile de la instalarea la Casa Albă. Un individ aflat în mulțimea venită să-l salute pe Reagan în fața hotelului a tras șase gloanțe. Patru persoane au fost rănite : purtătorul de cuvânt al Casei Albe, James Brady, polițistul Thomas Delahanty, garda de corp Tim McCarthy și Reagan. Totuși, nimeni nu a murit pe loc: de pildă, Brady a decedat din cauza rănilor, dar după 33 de ani, în 2014. Președintelui Reagan i-a fost fost perforat plămânul stâng și a avut hemoragii interne, fiind operat cu succes la spitalul universitar George Washington și vindecându-se repede. Atacatorul, John Warnock Hinkley jr., a acționat premeditat, de unul singur. A fost condamnat la închisoare, dar a ajuns prin spitale psihiatrice, unde a stat până în 2016. S-a stabilit că nu a avut de-a face cu „Blestemul lui Tecumseh”, el fiind obsedat de eroina filmului „Taxi Driver”, actrița Jodie Foster, pe care dorea s-o seducă prin acest gest pe care-l voia istoric.

Se spune că Prima Doamnă Nancy Reagan ar fi apelat la ghicitoare și astrologi pentru a încerca să-și protejeze soțul de efectele blestemului. De altfel, este bine cunoscut că ea avea un rol decisiv în aranjarea unor vizite și convorbiri la cel mai înalt nivel ale lui Ronald, în acest sens consultând astrologii, care au avut o pâine de mâncat cât ea s-a aflat la Casa Albă. În context, să notăm că fiul lui Reagan, Ron, a dezvăluit în memoriile sale că tatăl lui a început să aibe simptome ale bolii Alzheimer (din cauza căreia a și decedat) încă din primii trei ani ai primului său mandat.

În fine, ultimul președinte despre care se zice că a driblat moartea în timpul mandatelor este George W. Bush, ales în 2000. În cele două mandate el a supraviețuit la o tentativă de asasinat din anul 2005 a lui Vladimir Arutyunian care a aruncat o grenadă în direcția sa și a președintelui georgian Mihail Saakașvili, dar care nu a explodat.

Până la Ronald Reagan, alți opt președinți au fost atacați cu arme de foc, aceasta fiind principala amenințare la adresa șefilor Casei Albe. Patru dintre ei – Andrew Jackson (primul care a fost atacat, la 30 ianuarie 1835); Theodore Roosevelt (la 14 octombrie 1912, pe când făcea campanie în statul Wisconsin a fost împușcat de un gardian, glonțul pătrunzându-i în piept după ce a trecut printr-un toc de ochelari din metal și a traversat apoi un plic gros cu un discurs 50 de pagini pe care-l avea în vestă. El nu a plecat imediat la spital, ci și-a pronunțat discursul de 90 de minute și abia apoi a primit îngrijiri medicale); Franklin D. Roosevelt (atacat la 15 februarie 1933, la Bayfront Park, Miami, Florida, de Giuseppe Zangara, anarhist italian naturalizat american. Cele cinci gloanțe trase nu l-au atins pe președinte, în schimb, primarul din Chicago, Anton Cermak, aflat alături de el, a decedat după trei săptămâni, în urma rănilor. În drum spre spital primarul i-ar fi zis lui Roosevelt: „I`m glad it was me and not you, Mr. President”- „sunt fericit că am fost eu și nu dvs., domnule Președinte”, cuvinte scrise pe o placă comemorativă la Bayfront Park); Harry Truman (pe care, la 1 noiembrie 1950 au încercat să-l omoare doi indivizi care militau pentru independența insulei Porto Rico, devenită apoi stat liber asociat cu SUA).

În schimb, alți patru președinți nu au scăpat, ei decedând după ce au fost împușcați.Primul dintre ei a fost Abraham Lincoln, al 16-lea președinte al SUA. La 14 aprilie 1865, în timpul unui spectacol la Teatrul Ford din Washington, el a fost împușcat de un simpatizant sudist, John Wilkes Booth, care s-a apropiat de el și i-a tras în ceafă, glonțul atingându-i creierul. Lincoln a decedat a doua zi. Știrea morții lui a ajuns în Europa după șase zile prin pachebotul „Australasian”, apoi agenția Reuters a telegrafiat-o în toată Europa. Patru persoane au fost condamnate la moarte ca urmare a acestui asasinat.

Al doilea este James A. Garfield, al 20-lea președinte al SUA.În dimineața zilei de 2 iulie 1881, el a mers să țină un discurs la Williams College, unde studiase. Între alții era însoțit de cei doi fii ai săi, James și Harry. În timp ce traversa strada pentru a ajunge la gară s-a apropiat de el Charles J. Guiteau, care i-a tras două gloanțe în spate.Atacatorul era supărat că în două rânduri i se refuzase candidatura la postul de consul la Paris întrucât suferea de tulburări mintale.Primul glonț s-a oprit în brațul lui Garfield, iar al doilea a ajuns în spatele pancreasului.În seara zilei de luni, 19 septembrie 1881, el a decedat în urma unui infarct miocardic, după ce făcuse septicemie și pneumonie.

William McKinley

Cel de al treilea este William McKinley, al 25 lea președinte al SUA. La scurtă vreme după cea de a doua ceremonie de învestitură, 4 martie 1901, el a plecat într-un turneu de șase săptămâni alături de soția sa, Ida, care s-a îmbolnăvit în California, drept pentru care vizita lor la expoziția pan-americană de la Buffalo, prevăzută la 13 iunie, a fost amânată pentru septembrie. La 5 septembrie 1901, președintele a rostit un discurs în fața a 50.000 de persoane la expoziția pan-americană. Aflat în mulțime, anarhistul Leon Czolgosz a vrut să-l asasineze pe McKinley, dar a renunțat, nefiind sigur că va reuși.A revenit a doua zi la „Temple of Music” de la expoziție și i-a tras două gloanțe în abdomen. Deși primul ajutor care i s-a acordat a fost de proastă calitate se părea că-și va reveni. Totuși, starea i s-a agravat, el decedând pe 14 septembrie 1901. În ce-l privește, Czolgosz a fost condamnat la moarte pe 20 septembrie și executat prin electrocutare pe 29 octombrie 1901.

Al patrulea a fost John F. Kennedy, al 35-lea președinte al SUA. La 22 noiembrie 1963, în timpul unei vizite pre-electorale la Dallas, cortegiul prezidențial a traversat orașul Dallas aproape la pas, fiind salutat de cei aflați pe străzi. În jurul orei locale 12h30, când mașina decapotabilă în care se aflau președintele Kennedy, soția sa, Jacqueline, și guvernatorul statului Texas John Conally a traversat Dealey Plaza, s-au auzit mai multe împușcături. Președintele a fost lovit întâi în gât, iar guvernatorul Connaly, aflat în fața lui, în abdomen. Un alt glonț l-a atins pe Kennedy în spatele capului, rănindu-i grav partea din spate a craniului, ieșind probabil prin tâmpla dreaptă. Transportat imediat la Parkland Hospital, președintele a fost declarat mort la 13h00, după eforturile zadarnice de reanimare. Întreaga lume a fost consternată la aflarea veștii, deja comunicațiile se modernizaseră enorm față de vremea tragediei lui Lincoln, de pildă. Astfel, după moartea lui Kennedy cele trei mari televiziuni americane și-au suspendat emisiunile pentru a transmite toate știrile și comentariile privind această tragedie. Și, slavă Domnului!, au fost destule, dat fiind că prezumptivul asasin al președintelui, Lee Harvey Oswald, arestat imediat după atentat, a fost împușcat, la rândul lui, în subsolul Poliției din Dallas de un anume Jack Ruby, posesor al unui bar de noapte, personaj foarte dubios.Astfel, între 22 și 25 noiembrie 1963, s-a consemnat cea mai lungă acoperire a unui eveniment de către televiziunile americane (70 de ore), ea fiind depășită de cea referitoare la atentatele de pe 11 septembrie 2001. Într-un prim moment, Comisia Warren (formată din senatori) a conchis că Oswald a acționat de unul singur, dar o altă anchetă a HSCA a apreciat , în 1970, că au fost doi trăgători, deci a fost o conspirație. La 21 octombrie 2017, președintele Donald Trump a autorizat declasificarea a 2.891 documente privind asasinarea lui Kennedy, a căror menținere sub lacăt timp de 50 de ani a alimentat numeroase teorii privind complotul prin care a fost ucis cel mai tânăr președinte din istoria SUA ( de la acea oră).

Pornind de la cele de mai înainte, încă din toamna lui 2020, multe voci au invocat Blestemul lui Tecumseh și se întrebau ce soartă va avea cel care va ajunge la Casa Albă în urma unor alegeri ce au loc în acest an cu zero în coadă ?

Cred că întrebarea este pertinentă în contextul în care Joe Biden este cel ales, mulți ținând seama de vârsta sa înaintată – 78 de ani și o lună când a pășit în Casa Albă , fiind cel mai vârstinic locatar al acesteia -, dar și de boala de care suferă și care s-a manifestat nu odată în timpul campaniei electorale. Din această ultimă perspectivă cei care îmbrățișează teoria Blestemului lui Tecumseh amintesc că unii dintre președinții afectați de acesta au decedat în urma unor boli: pneumonie, otrăvire, accident vascular cerebral sau hemoragie intracerebrală. Faptul respectiv este prezentat și de tabelul nostru de mai jos.

Președinții SUA afectați de Blestemul Tecumseh

Anul alegerii Numele Mandatul la  ora decesulu Cauza și data decesului Date du décès

1840 William Henry Harrison; n.1773 Primul Pneumonie; 04-4-1841 04-4–1841

1860 Abraham Lincoln; n.1809 Al doilea Asasinat;15-4-1865 15-4–1865

1880 James A. Garfield; n.1831 Primul Asasinat; 19-9-1881 19-9–1881

1900 William McKinley;n.1843 Al doilea Asasinat 14-9-1901 14-9–1901

1920 Warren G. Harding;n.1865 Primul Accident vascular cerebral, otrăvire; 12/8/1923 02-8–1923

1940 Franklin D. Roosevelt ;n.1882 Al patrulea Hemoragie intracerebrală;12-4-1945 12-4–1945

1960 John F. Kennedy ;n. 1917 Primul Asasinat;22-11-1963 22-11–1963

1980 Ronald Reagan; n.1911-2004 Nu a murit în timpul mandatelor Tentativă de asasinat, rănit; dar mort la 05/06 2004 05-6–2004

2000 George W. Bush ; n. 1946. Nu a murit în timpul mandatelor Tentativă de asasinat, nerănit ; în viață (toujours vivant-  „în viață”) 

sursa:https://www.cotidianul.ro/joe-biden-va-fi-afectat-de-blestemul-lui-tecumseh/

”Aveți grijă de propriile probleme și nu vă mai băgați în afacerile interne ale altor state !”

 


Maria Zaharova: ”Ipocrizie! Ipocrizia este un instrument al diplomației americane, aveți grijă de propriile probleme și nu vă mai băgați în afacerile interne ale altor state. Colegii americani vor trebui să se explice în fața MAE rus”

Pe site-ul Ambasadei SUA la Moscova, a fost publicată o ciudată ”informare” despre manifestările stradale care au avut – sau trebuiau să aibă loc - în Rusia, în Moscova, Sankt Petersburg și alte orașe importante.

Ciudat este că informarea viza elemente ciudate: ora de începere, locul de întâlnire al manifestanților și traseul ”protestului”.

Este ciudat, pentru că o simplă informare a americanilor aflați în vizită în Rusia (cam puțini, acum, în pandemie, iarna totuși!) nu avea sens să conțină toate aceste elemente, care mai degrabă duc cu gândul la altceva: încurajare și chiar instigare!

Sau, altfel spus, un mesaj pentru protestatari de tip ”SUA e cu ochii pe voi, vă urmărim pas cu pas, vă ținem spatele”.

Ce rațiune ar avea acele detalii despre proteste din nordul Siberiei sau din îndepărtata republică Buryată? Sunt turiști americani acum pe acolo, pentru care Ambasada SUA trebuia să își facă griji și să-i avertizeze despre proteste?! Evident, nu! Și, atunci?...

”Nici organizatorii nu au anunțat astfel de planuri”

De aceeași părere, că postarea Ambasadei SUA nu are un rol preventiv pentru turiștii americani, ci cu totul alt scop, este și purtătoarea de cuvânt a MAE Rus, Maria Zaharova.

”Ieri Ambasada SUA la Moscova a publicat ′′rute pentru proteste′′ în orașele ruse și a dat informații despre ′′mersul la Kremlin". Ce a fost: informare sau instrucțiuni?”, întreabă Zaharova, subliniind alt aspect ciudat: ”Nici organizatorii nu au anunțat astfel de planuri”.

Și, apropo mult mediatizatul incident de la Washington, diplomatul rus întreabă:

”Vă puteți imagina ce ar fi început dacă Ambasada Rusiei la Washington ar fi publicat o hartă a rutelor de protest care indicau punctul final, de exemplu, la Capitoliu?!”.

Răspunsul îl dă tot ea, pe baza experienței de până acum – dacă Ambasada rusă ar fi făcut așa ceva, s-ar fi produs ”isteria globală a politicienilor americani, inclusiv sloganuri rusofobe, amenințări cu sancțiuni și expulzarea diplomaților ruși”.

Acum, Maria Zaharova le transmite un mesaj ferm celor de la Ambasada SUA din Moscova: ”Colegii americani vor trebui să se explice în Piața Smolensk” – adică la sediul MAE rus.

Deci, o convocare a ambasadorului american pentru a da explicații cu privire la cele publicate și a implicării în manifestările stradale și dezordinile provocate în Rusia.

”Ipocrizia este un instrument al diplomației americane!”

Dar Maria Zaharova le răspunde celor de la Ambasada SUA și cu propriile lor afirmații: ”Am verificat ce ați scris (U.S. Embassy Moscow) pe 6 ianuarie în timpul protestelor de la Washington și după ocuparea Capitoliului. Destul de ciudat, nu ați scris nimic. Nu și-au îndemnat cetățenii la proteste pașnice, nu au condamnat uciderea a 5 persoane și reținerea a peste 100”.

”Dar pe 8 ianuarie, ambasadorul J. Sullivan a numit ce s-a întâmplat ′′atac criminal": ′′Un atac brutal și criminal asupra clădirii Capitoliului este o reamintire serioasă a cât de important este să apreciem și să apărăm principiile de bază ale structurii republicii noastre consacrate în Constituție, inclusiv dreptul la vot, libertatea de exprimare și adunarea pașnică. Puterea unei mulțimi agresive nu este niciodată și nu a făcut parte din sistemul nostru constituțional".

Acesta a fost mesajul ambasadorului SUA după protestele de la Washington, iar Zaharova îi aruncă acum în față: ”Toată planeta a văzut că guvernul vostru a transformat protestul pașnic în ”non-pașnic”, când poliția a început să împuște manifestanți”.

Deci, guvernul SUA a numit acțiunile protestatarilor pașnici americani ”un atac asupra democrației”, scrie Zaharova, transmițând un mesaj fără echivoc:

”Ipocrizia este un instrument al diplomației americane, care a devenit deosebit de periculos în perioada epidemiei de COVID! ”, declară Zaharova, încheind cu cel mai potrivit mesaj pentru reprezentanții politici ai SUA, oriunde s-ar afla: ”Aveți grijă de propriile probleme și nu vă mai băgați în afacerile interne ale altor state”.

sursa:https://ro.sputnik.md/Rusia/20210124/33358028/Zaharova-intervine-ferm-americanii-sunt-luati-la-ntrebari-dupa-manifestarile-din-Rusia.html

Sfânta Liturghie oficiată Duminică în Catedrala Patriarhală - Depunere de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza

 


La Sfânta Liturghie oficiată duminică în Catedrala Patriarhală vor fi pomeniți domnitorul Alexandru Ioan Cuza și toți cei care, în urmă cu 162 de ani, au înfăptuit Unirea Principatelor Române în clădirea Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei.

Duminică, 24 ianuarie, se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române, moment esențial din istoria poporului român, ideal istoric încununat la Bucureşti de Adunarea Electivă a Munteniei prin alegerea Domnitorului Alexandru Ioan Cuza al Moldovei și ca Domnitor al Ţării Românești într-o clădire a Bisericii Ortodoxe Române de pe Dealul Mitropoliei, pe locul căreia se află astăzi Palatul Patriarhiei.

De aceea, la Sfânta Liturghie oficiată duminică, în Catedrala Patriarhală, vor fi pomeniţi Domnitorul Alexandru Ioan Cuza, Mitropoliţii Nifon al Ţării Româneşti şi Sofronie Miclescu al Moldovei, precum şi toţi cei care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

„După Sfânta Liturghie, începând cu ora 12.00, va fi săvârşită slujba de TE DEUM ca mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru realizarea acestui act fundamental din istoria noastră naţională, la care Biserica Ortodoxă Română a contribuit în mod semnificativ”, anunță reprezentanții Bisericii Ortodoxe.

După oficierea slujbei de TE DEUM, va fi depusă o coroană la statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza din apropierea Catedralei Patriarhale.

De asemenea, în ziua de 24 ianuarie 2021, ierarhii, preoţii şi diaconii Bisericii Ortodoxe Române vor oficia slujba de TE DEUM în toate bisericile din Patriarhia Română, precum şi comemorarea celor care au contribuit la realizarea Unirii Principatelor Române.

La sfârșitul acestei slujbe vor fi trase clopotele timp de un minut.

Şi MApN va organiza duminică, împreună cu autorităţile locale, în garnizoanele în care există monumente dedicate Unirii Principatelor, ceremonii militare şi religioase cu ocazia sărbătoririi a 162 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române.

„Din motive de securitate sanitară, participanții la evenimente nu se vor prinde în Hora Unirii, așa cum se întâmpla în anii anteriori”, a transmis, printr-un comunicat, MApN.

Conform acestuia, ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul-locotenent Daniel Petrescu, vor participa, de la ora 12.30, la ceremonia depunerii de coroane şi jerbe de flori la Statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, amplasată în Dealul Patriarhiei Române din Bucureşti.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ziua-unirii-principatelor-fara-hora-unirii/

Lovitura de stat din S.U.A.- China, marea câștigătoare a trădării din interior a Americii.- Victoria neo-marxismului in America ?

 


Fără a avea pretenția acoperirii tuturor resorturilor, care au stat in spatele evenimentelor violente, pe fondul cărora s-a desfășurat lovitura de stat, prin care a fost inlăturat președintele Donald Trump, haideți să privim situața din SUA și dintr-o altă perspecivă, mai puțin sau aproape deloc abordată, scrie Petre Caluian în gandeste.org.

Perspectiva propusă de mine aici, are ca punct de interes legătura dintre ideologia și formația doctrinară a principalilor doi actori politici, Barack Obama și Hillary Clinton – care, din umbră, foarte multe indicii o arată, au fost implicați in revoltele deloc spontane din America – și părintele ideologic al radicalismului de stânga american, Saul Alinsky.

Barack Hussein Obama

Cam tot ce vedem că s-a petrecut in ultimul an Statele Unite ale Americii sub aspectul lanțului de evenimente al căror deznodământ a dus la inlăturarea de la Casa Albă a președintelui Donald Trump, toate venind pe fondul prăbușirii economice accelerate și a crizei sociale cauzate de o pandemie izbucnită foarte oportun exact in ultimul său an de mandat – de la violențele de stradă până la fraudarea masivă și grosolană a votului din 3 noiembrie și culminând cu inscenarea asediului Congresului din ziua in care in clădirea Capitoliului trebuia decisă soarta alegerilor – iși are aproape in intregime originea intr-o conjurație de dimensiuni inimaginabile concepută in timpul președinției lui Barack Obama.

Din ea fac parte, nu neapărat in ordinea asta: Partidul Democrat și sistemul tentacular mafiot creat in timpul adminstrației primului președinte de culoare american, sistem format din rețele de ONG-uri și mii de organizații „civice” de extremă stângă, care au impânzit America in timpul celor opt ani in care Obama a fost președintele țării; interesele sistemului bancar corporatist și al unor finanțiști megalomani cu agendă globalistă și/sau neo-marxistă, cel mai cunoscut, influent și la vedere fiind George Soros; intelectuali din mediul universitar american penetrat și impânzit de discipoli și urmașii ideologilor neo-marxiști ai Școlii de la Frankfurt refugiați in SUA in anii ’30 după ascensiunea lui Hitler la putere in Germania, ideologi a căror „operă” revoluționară a dat lumii conceptul de „marxism cultural” gândit ca o revanșă la eșecul in epocă al revoluției internaționale comuniste, neo-marxism care de aproape un secol se face vinovat de indoctrinarea și radicalizarea noilor generații educate de tineri americani; puternicele trusturi media asociate stângii liberale; marile corporații cu intindere globală devenite mai puternice decât multe state cărora le-au subminat suveranitatea; servicii secrete corupte de putere, ele insele stat in stat și, desigur nelipsitul și atotputernicul complex militar-industrial, căruia fostele administrații cu agendă agresiv globalistă, culminând cu cea a lui Obama, i-au servit interesele de expansiune și putere. Adică pe scurt: Deep State.

Câștigarea fotoliului de președinte al Statelor Unite in urmă cu patru ani de către Donald Trump, un outsider absolut venit din afara sistemului de putere de la Washington a aruncat in aer acest establishment extrem de corupt, care a cotropit in primul rând America și pe americani și care s-a intins cu agresivitate pe tot globul, transformând in sensul cel mai rău posibil lumea noastră de azi.

Dar haideți să facem un recurs la memoria mediului online, care ne oferă nenumărte surse deschise, pentru a creiona un tablou mai larg de la care, cine vrea să extindă cercetările poate avea un punct de pornire.

Ce aflăm de aici? Că Barack Husein Obama in tinerețe a fost șeful unei celule studențești „comunitare”, luând lumină de gândire politică de la nimeni altul decât de la părintele și ideologul mișcărilor comunitare americane, Saul Alinsky (1909-1972), născut la Chicago din părinți imigranți ruși, un marxist radical, autorul cărții „Rules for Radicals: A Pragmatic Primer for Realistic Radicals, apărută in 1971 și considerată a fi manualul fondator al organizării moderne a comunităților marginale și un clasic al teoriei de agitație și propagandă radicală de stânga. Este dacă vreți, cartea de căpătâi care l-a insoțit și il insoțește motivându-i acțiunile anarhice și de putere, pe Barack Husein Obama.

De fapt pentru a înțelege și mai bine ce resorturi ideologice mână in luptă cuplul Barack Obama – Hillary Clinton, trebuie să-l înțelegem mai intâi pe Saul Alinsky, pentru că amândoi, atât Obama cât și Hillary Clinton iși trag seva gâdirii politice din ideile intemeietorului organizării mișcărilor comunităților marginale și a radicalismului de stânga din America.

Într-o prezentare din 2008, fostul senator Barack Obama se descria pe sine, validându-se dacă vreți prin asociere cu marele ideolog anarhist, ca „un bun organizator comunitar și un foarte reușit construct al lui Saul Alinsky”, amintindu-și despre perioada cât a fost „ucenic” al școlii de gândire a părintelui comunitarismului american, ca fiind „cea mai bună educație pe care a primit-o vreodată”.

Mike Kruglik, un discipol al lui Alinsky in mediul căruia și-a format tânărul absolvent Obama convingerile radicale și l-a amintit pe președintele de mai târziu Obama, ca fiind „cel mai bun student pe care l-a avut vreodată, un maestru natural și incontestabil al agitației”.

De fapt motto-ul după care președintele Barack Obama și-a construit strategiile luptei pentru putere a fost inspirat de regula nr. 13 din „manualul pentru radicali” al lui Alinsky: „Alegeți ținta, fixați-o, personalizați-o și polarizați-o.“

Adică ce a făcut Obama din funcția de președinte, când a făcut din dreapta conservatoare americană și din clasa de mijloc și muncitoare a Americii (bazinul electoral republican), țapul ispășitor pentru toate bolile societății americane, impotriva cărora a polarizat revoltele mișcărilor de tipul „Occupy Wall Street”, care au cuprins America și parte din capitalele europe occidentale incepând cu septembrie 2011, sub sloganul „Occupy”.

Alinsky in cartea lui, „Reguli pentru radicali”, în capitolul intitulat „Tactica” împarte electoratul în grupuri „demografice” minoritare (concept regăsit in politica identitară de astăzi), grupuri ușor de instigat, manipulat și controlat, despre care spunea că: „organizatorul acestora trebuie să știe să instige cu cruzime resentimentele acestor oameni”.

In strategia lui, Alinsky vorbește despre divizare, demonizare și cucerire pentru a lua puterea prin presiunea și forța străzii. Cu zeci de ani în urmă Alinsky îi mărturisea unui jurnalist: „Acum trebuie să intețim nemulțumirile acestor oameni, cât sunt incipiene și să le dinamizăm pentru o schimbare radicală a societăți”.

Și foarte relevant, modelul de reușită revoluționară pentru Alinsky a fost nimeni altul decât Lucifer, despre care zicea: „Lucifer a fost primul radical cunoscut al omenirii, radical care s-a revoltat împotriva Creatorului său și a făcut-o atât de eficient, încât și-a câștigat propriul său regat.”

Sub acest crez au pornit la transformarea Americii și a lumii, Barack Hussein Obama și cea desemntă să-i ducă mai departe „opera”, Hillary Rodhman Clinton, intrerupți pentru puțin timp de apariția providențială dar meteorică a lui Donald Trump.

Desigur astfel de tactici pot „câștiga” alegeri, dar rezultatul final este dezastruos pentru țesutul social și coeziunea națională a oricărei țări in care au pătruns agenții revoluției neo-marxiste.

După opt ani in care cuplul Obama-Clinton a dictat politica la vârf a Statelor Unite și alți patru in care din culise au continuat să conspire impotriva Americii, instigând grupuri radicale de presiune impotriva lui Donald Trump, societatea americană și prin extensie cea din țările unde aceștia și-au pus amprenta sunt mai divizate și pline de resentimente ca niciodată.

Dar să revenim la prezentul nostru și să conexăm informațiile despre trecutul de ideolog revoluționar al lui Barak Obama, cu evenimentele care au devastat o bună parte din orașele americane in vara lui 2020.

După ce in ianuarie 2017 Barack Obama și-a incheiat al doilea mandat la Casa Albă, nu s-a mulțumit cu statutul de fost președinte ca ceilalți președinți americani care, conform cutumei de la Washington, după ce au atins cel mai inalt vârf al puterii politice, la final de carieră se retrag discret din prim-planul politicii active, continuându-și activitatea prin turnee in care sunt invitați de diverse organizații, contra unor sume indecente, pentru a ține speech-uri și conferințe in mediul academic și universități, la summituri politice și forumuri economice, in general la intruniri ale unei elite mondiale foarte subțiri, la care bifează cu prezența, pentru menținerea prestigiului Statelor Unite și desigur al lor personal, pe lângă cecul substanțial incasat, ca parte a cutumei care le asigură foștilor președinți un trai mai mult decât confortabil și un statut de membrii ai unui club de „reflecție” extrem de exclusivist.

Dar nu, fostul președinte cu porniri revoluționare Barack Obama și-a stabilit cartierul general intr-un conac la doar câțiva Km de Casa Albă, de unde, din spatele zidurilor fortificate, nu a încetat in anii care au urmat mandatelor sale să imagineze și să lucreze pentru un guvern din umbră, care nu doar să-i apere moștenirea politică amenințată de reformele lui Trump, dar să și saboteze administrația succesorului său.

„Este bine ca toată lumea să se simtă stresată, tristă, descurajată…”, a spus Obama într-un mesaj adresat forțelor sale loiale din toată țara, cerând o mobilizare absolută pentru un război total cu administrația Trump, „…ca să apăr ceea ce am realizat până acum”, a intărit fostul președinte.

Drept urmare s-a pus in mișcare „celula de criză”, pentru sabotarea programului politic al noului președinte ales și inlăturarea lui din funcție sau ca ultimă soluție (criza sanitară incă nu apăruse), aruncarea in haos a țării și prăbușirea in increderea electoratului, astfel incât realegerea lui pentru un al doilea mandat să devină nu doar improbabilă, dar și imposibilă.

Ce a urmat alegerii lui Trump, incepând chiar cu a doua zi de după votul din 8 noiembrie 2016 este de acum istorie. Reacția Deep State a fost imediată și a imbrăcat aproape toate formele de impotrivire ale sistemului la schimbarea anunțată de noul președinte ales, rezistență exersată și perfecționată in anii din urmă pe mai multe meridiane ale lumii.

După cum scria intr-un articol apărut in 14 noiembrie 2015 in cotidianul New York Post editorialistul Paul Sperry, vrând să atragă atenția asupra legăturii nevăzute dintre evenimentele violente care apăreau „spontan” de nicăieri in multe locuri din SUA, „președintele Obama controlează protestele violente care s-au aprins in timpul mandatelor sale aparent inexplicabil in mai multe orașe și centre universitare (cunoscute incă din anii ’60 ca pepiniere de radicalism neo-marxist n.m), proteste exersate ca parte a strategiei invățate la școala mentorului său Alinsky.”

Practic Obama punea in practică in vederea viitoarelor bătălii lecțiile invățate la școala lui Alinsky, recrutând din timp și antrenând in acțiuni violente, o armată de „justițiari sociali” formată din agitatori, huligani și bătăuși, pregătiți să continue post mandat revoluția „transformării fundamentale a Americii”.

Și a făcut acest lucru printr-un grup prea puțin cunoscut dar bine finanțat, numit Organizing for Action (OFA), organizație afiliată Partidului Democrat, care se finanțează prin donații substanțiale venite din zona de sprijin a oligarhilor de stânga, care au susținut și continuă să sprijine revenirea democraților la Casa Albă.

OFA fost „Obama for America” in timpul campaniei de realegere a lui Obama pentru al doilea mandat a antrenat intr-o primă fază peste 10.000 de radicali de stânga, care la rândul lor au atras și pregătit peste două milioane de tineri în tacticile de luptă de stradă, după metodele patentate de Alinsky.

Deloc intâmplător și in paranteză fie spus, păstrând desigur proporțiile, scenariul pus in scenă in SUA seamănă in mare parte cu programul „Restart România” implementat incepând cu 2012 in țara noastră de ambasada Statelor Unite la București, in mandatul lui Mark Gitenstein. In cadrul acestui program, un număr impresionant de 140.000 de tineri au fost selecționați de ambasada SUA și alte ambasade occidentale, pentru a fi instruiți ca „agenți ai schimbării” in România. O forță de șoc impresionantă, la care se adaugă, pe lângă nenumărtele ONG-uri cu finanțări externe oculte, ele nefiind altceva decât tentacule ale unor puteri străine, comandourile formate din studenți și absolvenți de Drept, cum sunt și membrii organizației internaționaliste ELSA, racolați de servicii și plasați ca agenți acoperiți in statele occidentale și chemați la ordin acasă pentru a pune bazele USR, organizația politică subversivă cu agendă clar neo-marxistă.

In fond o puternică și bine susținută „coloană a V-a” echipată, instruiră și finanțată, ca să acționeze in teritoriul țintă, in intersul exclusiv al puterilor de ocupație. Adică fenomenul #rezist_tefelist care, cu complicitatea și implicarea directă a serviciilor de informații așa-zis românești s-a manifestat prin tulburări și violențe extreme de stradă, sabotând și zdruncinând din temelii guvernările legitime ale României, pentru „simplul” fapt că nu corespundeau planurilor hegemonilor și nu răspundeau in intregime, intocmai și la timp, comenzilor externe dictate de stăpânii de facto ai coloniei care a devenit România.

Dar să revenim la SUA și la grupul radical de stânga, OFA (Obama for America), transformat ulterior, pentru contiunarea agendei lui Obama și după terminarea celui de al doilea mandat, in (Organizing for Action).

Inregistrată in anul 2015 ca un ONG non-profit, care putea primi donații și contribuții nelimitate, OFA era cureaua de transmisie cu organizațiile radicale de stânga, foarte influete în campusurile universitare, unde marxismul cultural inspirat de ideologii Școlii de la Frankfurt cu 90 de ani in urmă și-a atins apogeul indoctrinării tinerelor generații in timpul administrației Obama.

Prin intermediul rețelelor de socializare și a mediei de stânga, aceștia se mobilizează in flash-uri, împotriva polițiștilor pe care ii acuză de „discriminare in favoarea unei elite albe conservatoare”, impotriva „negaționiștilor schimbărilor climatice”, a „rechinilor de pe Wall Street”, a „dușmanilor conservatori” care se opun căsătoriilor homosexuale, drepturilor LGBT, avortului, amnistiei pentru imigranții ilegali, și in general, a tuturor celor considerați din perspectiva lor și a presei care ii sprijină, „extremiști de dreapta”. […]

În plus, organizația lui Obama a instruit sute de mii de agitatori juniori prin AmeriCorps, un program pentru tineret ințiat de Hillary Clinton, pe care l-a extins prin intermediul „My Brother’s Keeper”, o inițiativă pentru „justiție rasială”, lansată în 2012 in urma morții in Florida, a adolescentului de culoare Trayvon Martin.

Paul Sperry, 14 noiembrie 2015, New York Post

Toate aceste acțiuni subversiv-anarhiste au fost sponsorizate la nivel federal și preluate pe agenda mișcărilor Black Lives Matter, Occupy, ANTIFA ș.a. fiind imbrățișate și incurajate in mod public in timpul revoltelor care au aprins America in vara lui 2020, când oamenii erau uciși in plină anarhie revărsată pe străzile și orașele americane, de insăși Barack Obama, liderul spiritual declarat al rebeliunii stângii extreme americane. Și cum altfel, aceste organizații anarhice, fiind copiii lui de suflet.

„Suntem de partea voastră” le-a dat asigurări președintele neo-marxist al Statelor Unite, organizațiilor Black Lives Matter și Occupy Wall Street, și în 2011 in timpul protestelor care au cuprins America (și Europa occidentală), încurajări reiterate public și in timpul intâlnirii din 2014 cu Patrisse Cullors, cofondatoarea Black Lives Matter, primită la începutul anului 2015 de Prima Doamnă, Michelle Obama, la Casa Albă. In paranteză fiind spus, Patrisse Collours, cofondoatoare și ideolog BLM recunoaște in cartea sa „When They Call You a Terrorist: A Black Lives Matter Memoir”, publicată în ianuarie 2018, că i-a studiat pe Marx, Lenin și Mao, devenind astfel „o marxistă convinsă și foarte bine instruită”.

„Președinte a încurajat non-stop tulburările civile care au epuizat națiunea in timpul mandatului său” Paul Speary, New York Post, noiembrie 2015.

„Iritarea socială cronică poate aduce prejudicii incalculabile țesăturii unei națiuni. Acuzând în mod constant și fals oamenii de rasism, sexism, homofobie sau islamofobie – sau orice alt -ism sau fobie pe care o aduc pe agenda publică – acești agitatori creează reacții de furie și ură din partea oamenilor, la care inainte nu existau.

Dar poate acesta și este obiectivul, după cum recomandau Alinsky, Obama și alți radicali: „un organizator revoluționar trebuie să zguduie din temeli tiparele predominante – să agite și să creeze dezamăgire și nemulțumire oamenilor față de valorile in care cred, până când masele ajung la punctul insușirii deziluziei induse față de modul de viață din trecut […] atunci timpul va fi deja pregătit pentru Revoluție.” și-a incheiat Paul Speary articolul premonitoriu din perspectiva rebeliunii care a cuprins in 2020 America, articol apărut, repet, in noiembrie 2015 in New York Times.

Obama studentul a devenit Obama Maestrul… Întunericului.

Absolut edificator, dacă suprapunem aceste imagini peste celelalte evenimentele pe fondul cărora președintele Donald Trump a fost indepărtat de la Casa Albă in urma unei lovituri de stat foarte elaborate, ale cărei ramificații incă neelucidate depășesc cu mult granițele americane.

Dar să privim puțin și către Hillary Clinton…

Hillary Rodham Clinton

Hillary Clinton, al cărei nume de fată pe vremea studenției la Wellesley College era Rodham, în anul 1969 a scris o teză laudativă de 92 de pagini, despre nimeni altul, decât Saul Alinsky.

„Dacă idealurile soților Alinsky ar fi actualizate, rezultatul ar fi o revoluție socială”, scria Clinton în teza sa, disponibilă online.

„Hillary Rodham, la fel ca mulți tineri americani, a intrat în facultate cu o educație conservatoare fermă dar a ieșit un socialist înfiorător”, spune despre ea Trevor Loudon, autorul a două filme documentare apărute pe DVD și streaming online, in care sunt evocate, legat de dna. Clinton, ideile periculoase ale lui Alinsky: „Rules for Radicals” și „The Enemies Within”, ultimul bazat chiar pe cartea lui Loudon, ”The Enemies Within: Communists, Socialists and Progressives in the U.S. Congress”.

„Și pentru o parte din această transformare, se arată in documentar, răspunzător este în mod clar mentorul ei politic, radicalul marxist din Chicago, Saul Alinsky.”

Un alt amănunt deloc de neglijat pentru parcursul indoctrinării tinerei absolvente Hillary Clinton a fost stagiul pe care aceasta l-a petrecut in anul 1971 ca intern la cabinetul de avocatură din San Francisco al avocaților Robert Treuhaft și Doris Brin “Dobby” Walker Roberson, amândoi membri ai partidului comunist american și ai Asociației Internaționala Democrată, controlată in epocă de Uniunea Sovietică.

Poate fără nicio legătură directă sau cunoscută cu trecutul ei legat de cercurile radicale neo-marxiste este și faptul că, din poziția sa de secretar de stat in cabinetul Obama, prin intermediul Fundației Clinton deținută de soțului său Bill Clinton, Hillary Clinton a inlesnit cumpărarea de către Rusia a grupului minier canadian Uranium One Inc, de către societatea rusă Rosatom.

Această vânzare care s-a făcut prin mai multe donații către Fundația Clinton a fostul președinte Bill Clinton, a diminuat cu 20% stocurile americane de uraniu, care au intrat astfel in posesia Rosatom.

Coincidență? Intâmplare? O, daa… sigur că da…

Un alt capitol deloc de neglijat care arată și o altă dimensiune ce ține de siguranța națională a Statelor Unite este și legătura foarte puternică a doamnei secretar de stat Hillary Clinton cu asistenta ei personală, Huma Abedin, un personaj cu puternice legături in lumea islamică.

Huba Mahmood Abedin fost vicepreședinte al campaniei prezidențiale pentru Casa Albă din 2016 al candidatei Hillary Clinton, a fost din 2009 până in 2013 și adjunct al șefului de personal al secretarului de stat al SUA, Hillary Clinton.

În timpul mandatului lui Hillary Clinton la Departamentul de Stat și in campania ei prezidențială, Abedin i-a devenit unul dintre cei mai apropiați și influenți asistenți.

In privința asta, cu adevărat interesante sunt alegațiile mai multor congresmani republicani, dar și mărturiile unor ofițeri CIA cum că, membri ai familiei lui Huba Abedin au legături cu organizații radicale islamice, ceea ce contravine protocoalelor de siguranță națională ale SUA, doar că acest lucru nu a determinat-o pe Hillary Clinton să o indepărteze din imediata ei apropiere, ba dimpotrivă.

Clare Cortez, fost ofițer de operațiuni CIA declara intr-un interviu pentru filmul documentar „The Enemies Within” că, „in perioada in care la Departamentul de Stat a fost Hillary Clinton, intreaga politică externă a Statelor Unite a fost in intregime bulversată. Nu s-a mai continuat urmărirea și capturarea jihadiștilor, iar in Libia au ajutat prin complicitate cu milițiile jihadiste ale Al Qaeda la răsturnarea guvernului legitim condus de Gadaffi, care in ultimii ani – afirmă Cortez – colabora in secret cu guvernul american, devenind un aliat in regiune al SUA.”

„Acesta e doar un exemplu din multe altele care s-au intâmplat in timpul cât dna. Clinton a fost secretar de stat pentru politica externă și Abedin sfătuitoarea ei cea mai apropiată”, a mai spus fostul ofițer CIA, Cortez.

Huba Abedin a venit la Departamentul de Stat cu tot bagajul său de relații și legături pe care famiia ei le avea cu Frăția Musulmană.

Guvernul saudit a inființat un institut al afacerilor minorităților musulmane, la conducerea căruia l-a numit pe tatăl celei mai apropiate și de incredere asistentă a secretarul de stat al Statelor Unite. Institutul la conducerea căruia se afla tatăl Hubei Abedin a publicat revista Jurnal – Afaceri și Minorități Musulmane, al cărei redactor șef a fost tatăl, apoi mama asistentei d-nei. Clinton, Huba Abedin insăși fiind prezentă in consiliul de redacție. Este evident un conlict de interese, care poate fi privit și ca o cale de a-i fi răsplătite anumite servicii dnei. Abedin, dacă nu cumva institutul respectiv era și o curea de transmisie subterană directă intre guvernul saudit și secretarul de stat Hillary Clinton.

De asemenea, continuă ofițerul CIA Cortez, in cadrul acelui consiliu editorial era prezent și un anume Abdullah Omar Nassif, un saudit care inființase inainte de 11.09.2001 „Rubby Trust”, o companie care se ocupa de consultanță financiară, cu scopul explicit de a plasa bani in fonduri de investiții pentru Osama Bin Laden și Al Qaeda.

Legăturile dnei. Clinton cu organizațiile radicale islamice sunt mult mai complexe și adânci declară și Phill Haney, retras din activitate din Departamentul pentru Securitate Homeland, in același film care documentează și activitatea secretarului de stat Hillary Clinton.

„In calitate de ofițer de informații, am depus un jurământ, să apăr această țară inclusiv in fața amenințărilor interne. Și Hillary Clinton este o amenințare internă.” Phill Haney, Department of Homeland Security, retired.

De ce arată lumea in care trăim așa cum arată după cele două mandate ale lui Obama cu Hillary la Departamentul de Stat, nu cred că ar mai trebui să mire pe nimeni care e intr-o oarecare  măsură informat sau are un minimum interes să afle.

Ce urmează de aici mai departe?

Epilog

In timp ce președintele Donald Trump, cel mai pacifist președinte american, omul care a stins sau a pus pe pauză războaiele demente ale Americii, singurul președinte de stat care a ințeles ce pericol reprezintă pentru lumea liberă expansiunea Chinei cu modelul său politic și social, acest om, care și-a dorit o revenire a Statelor Unite la tradiții și valori conservatoare, este pus la stâlpul infamiei și lapidat in piața publică in fața poporului său și a lumii intregi, pentru vina de a-și fi iubit țara pe care a pus-o inaintea oricărui alt interes.

Obama, antiteza totală a lui Donald Trump, președintele neo-marxist american, „cel mai bun construct al lui Saul Alinsky”, cum se lăuda chiar el, care a antagonizat ca nimeni altul prin politici progresiste societatea americană, a răvășit statele din nordul Africii și a distrus țări ca Ucraina, Siria, Libia, s.a.m.d. lăsând in urmă milioane de victime, morți și răniți, provocând cea mai mare migrație de refugiați de după WWII, a primit premiul Nobel pentru Pace și se bucură astăzi, alături de ceilalți doi președinți americani complici la demolarea lumii – Bill Clinton și George Bush jr. prezenți și ei la depunerea jurământului de învestire a fostului vicepreședinte, de toate onorurile invingătorilor.

Să nu urli la stele pentru nedreptățile acestea?

Cum va arăta lumea după victoria rebeliunii neo-marxiste și instalarea printr-o fraudă colosală la Casa Albă a unui Cabinet din care nu lipsesc nume de rezonanță din fosta administrație Obama/Clinton, incepând chiar cu al 46-lea președinte american – Joe Robinette Biden?

Să ne uităm numai la vicepreședintele Kamala Harris, cea care in cazul (foarte probabil) in care președintele Biden nu-și va mai putea continua mandatul il va inlocui in Biroul Oval.

Radicală de extremă stânga (conf. epochtimes-romania), provenită și educată intr-o familie de intelectuali (tatăl, Donald Harris, economist jamaican și mama, Shyamala Gopalan, cercetător indian în domeniul cancerului), amândoi părinții cu afinități comuniste și activism in Asociaţia Afro-Americane din Berkeley, in mijlocul căreia in 1966 se puneau bazele Partidului Black Panther, de ideologie maoistă, modelul mişcării de azi, mult mai „de succes”, Black Lives Matter, Kamala Harris ajunsă la Casa Albă, intr-adevăr reprezintă o amenințare majoră pentru lumea liberă.

Coincidență sau mai degrabă nu, liderul din anii ’60 al Asociaţiei Afro-Americane din Berkeley, Donald Warden (cunoscut sub numele de Khalid al-Mansour) avea să-l sprijine pe Barack Obama să intre la Facultatea de Drept Harvard.

Se poate spune acum, privind la modul in care aceste pesonaje și-au impletit destinele și și-au sincronizat pașii in vederea continuării și finalizării celui mai ambițios proiect al Școlii de la Frankfurt inceput cu aproape un secol in urmă – transformarea profundă a Americii din liderul mondial al lumii libere in liderul mondial al revoluției neo-marxiste, că Noua Stângă Globalistă, echivalentul peste timp al Internaționalei Comuniste, a câștigat…

Ce urmează de aici? Nici nu mai contează de fapt, oricum China este marea câștigătoare a trădării din interior a Americii.

Și in sfârșit acum, neo-marxismul „occidental” visat de Lukacs, Marcuse, Horkheimer, Gramsci și ceilalți strategi ai istoricei revanșe a marxismului cultural gândit in laboratoarele Școlii de la Frankfurt, după o gestație de aproape un secol in universitățile americane de unde s-a răspândit otrăvind noi și noi generații de americani ajunși astăzi in poziții cheie in establishmentul politic de peste ocean, va face o strălucită joncțiune cu modelul de comunism asiatic, al „vieții pe credite” supravegheată de I.A. visul postumanist al geriatricilor cu sex incert de la Davos.

Imaginile ireale transmise zilele acestea din capitala americană, cu un oraș pustiu și in stare de asediu, cu zeci de mii de soldați inarmați, garduri de sârmă ghimpată și blindate care blochează accesul către Capitoliu, pe esplanada căruia, locul zecilor de mii de americani entuziaști care de obicei asistă la spectacolul ceremoniei depunerii jurământului noului președine al Americii, a fost luat de 200.000 de stegulețe (probabil made in China), arată in realitate că uzurpatorii puterii politice de la Washington știu prea bine că farsa lor nu a prins la poporul american și se tem…

sursa:https://www.cotidianul.ro/petre-caluian-victoria-neo-marxismului-in-america/

China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump.

 


Administraţia de la Beijing a propus organizarea unei întâlniri la nivel înalt pentru depăşirea tensiunilor cu SUA, afirmă surse citate de publicaţia The Wall Street Journal, dar Ambasada Chinei a negat informaţiile despre o astfel de solicitare.

Potrivit surselor citate de publicaţia The Wall Street Journal, Beijingul vrea să îl trimită la Washington pe Yang Jiechi, membru al Comisiei pentru Afaceri Externe din cadrul Biroului Politic al Partidului Comunist chinez. Propunerea a fost făcută imediat după ce preşedintele Chinei, Xi Jinping, l-a felicitat pe noul preşedinte al SUA. Beijingul a trimis scrisori noii Administraţii de la Washington prin intermediul ambasadorului chinez, Cui Tiankai.

China vrea să transmită Washingtonului un mesaj diferit de cele din timpul fostei Administraţii Donald Trump. Acum, în contextul în care preşedintele Joseph Biden se concentrează pe contracararea pandemiei şi pe protejarea mediului, Beijingul vrea şi alte domenii de cooperare. În plus, Yang Jiechi ar putea pregăti un summit Xi Jinping - Joseph Biden.

Însă Ambasada Chinei la Washington a negat că ar fi transmis solicitări noii Administraţii a SUA. "Relatările din presă nu se bazează pe situaţia reală. Sperăm că presa respectă faptele şi că relatează despre relaţiile chinezo-americane într-un mod obiectiv şi responsabil. Sunt necesare compromisuri egale" pentru depăşirea disensiunilor bilaterale, a comunicat Ambasada Chinei, conform publicaţiei The Hill.

sursa:https://www.dcnews.ro/wsj-china-cere-trimiterea-unui-emisar-in-sua-pentru-depasirea-tensiunilor-ambasada-chinei-neaga_797515.html

Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie 1859

 



Ziua Unirii Principatelor Române va fi marcată la Cluj-Napoca, în data de 24 ianuarie, printr-o ceremonie militară organizată la Monumentul Domnitorului Alexandru Ioan Cuza.

Detașamentul de onoare va fi format din militari ai Regimentului 317 ISR „Vlădeasa”, Regimentului 50 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureșianu” și Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”. Activitatea va începe la ora 12.30, iar în programul evenimentului se vor regăsi o slujbă religioasă și depuneri de coroane de flori, scrie Napoca News.

La 24 ianuarie 2021 se împlinesc 162 de ani de la Unirea Principatelor Române. Cunoscut şi sub numele de "Unirea Mică", acest major eveniment este considerat a fi primul pas important pe calea înfăptuirii statului naţional unitar român, după ce, la 5/17 ianuarie 1859, Alexandru Ioan Cuza este ales în unanimitate domn al Moldovei, iar la 24 ianuarie/5 februarie, este ales şi domn al Munteniei.

Ţelul comun de unire a românilor într-un singur stat a fost atins la 1 decembrie 1918, când a avut loc Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

sursa:https://www.dcnews.ro/mica-unire-ziua-unirii-principatelor-romane-24-ianuarie-va-fi-marcata-la-cluj-napoca_797518.html