Autorul mai scrie: „Mare noroc are ţara asta că nu e în război sub un astfel de preşedinte ! Pe timp de război calitatea primordială a unui conducător trebuie să fie talentul de unificator şi mobilizator. Or, ca acum, românii nu au fost niciodată dezbinaţi şi descurajaţi. S-o spunem fără diplomaţie: Klaus Iohannis este un accident. Camuflajul unei mari scorburi. Pe afară chiparos, înăuntru găunos.“. În articol se mai precizează:

„Că nu are sentimente, că nu are empatie, mai treacă – meargă ! Dar să nu aibă pic de creier, să se mişte doar din zvâcniri de cocoş descăpăţânat, Doamne fereşte ce perspective ni se deschid !

Înţepenit în gândire ca un cocârjat de reumă, nu-l duce capul nici un milimetru dincolo de ideile fixe cu care natura l-a înzestrat la alibi, pentru completarea inventarului minim.

Face prostii după prostii. Ceea ce înseamnă că a ajuns la un grad de infatuare şi autosuficienţă încât nu mai ţine cont de niciun fel de sfaturi care ar intra în contradicţie cu propriile sale evaluări.

A atacat PSD-ul cu atâta osârdie repetitivă şi lipsită de imaginaţie încât l-a scos victorios la alegeri.

A anunţat cu o gogomănie demnă de domnul Goe că, indiferent de votul românilor, el va face guvernul numai şi numai printr-o alianţă PNL – USR. Mulţumită aceste stupizenii monumentale, USR pleacă acum la negocieri cu un ascendent decisiv, că nu are concurenţi, care îi va deposeda, practic, pe liberali de nişte ministere / poziţii cheie.

L-a pus pe Orban să-şi dea demisia de la Palatul Victoria ca să-l instaleze în locul lui, ameninţător şi prevestitor pentru viitoarea nominalizare, pe generalul Ciucă. Pentru ca, două zile mai târziu, să se vadă nevoit a renunţa la planul Ciucă (discutabil dar şi cu o componentă de soliditate) în favoarea planului Câţu, care duce cu gândul, mai degrabă, la strategiile napoleonilor de prin spitalele de psihiatrie.