10.14.2020

Chitic, Oana Lovin, Iosefina – monitorizați în secret

 


Un scandal monstru izbucnește chiar în ziua aceasta sacră: a fost dat în vileag un ordin secret de monitorizare a celor mai importanți protestatari și activiști civici, vloggeri, ziariști independenți, personalități care se opun măsurilor autorităților

Un ordin emis de la cabinetul domnului Bogdan Despescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne vizează ”monitorizarea” unora dintre principalii protestatari din stradă și din mediul online – asta este informația dată de omul de afaceri și militantul naționalist Cătălin Berenghi.

Reputatul avocat Dan Chitic, aflat și el pe listă, publică un text incendiar: ”The enemies of the (deep) state! Am fost dați pe “flux”!”

”A apărut dovada că organele de represiune au primit ordine clare și exprese pentru ca milițienii lui Vela să săvârșească abuzuri în serviciu împotriva unor “contestatari ai măsurilor restrictive impuse de factorii decizionali din cadrul guvernului”, scrie Dan Chitic.

Lista conține și autovehiculele cu care se deplasează respectivii.

Avocatul Dan Chitic consideră că ”nu e fake”, recunoscând modelul și numărul mașinii sale: ”sunt corecte, doar poza e cam veche, dar asta nu mă supără”.

”Dragi milițieni, informațiile sunt corecte, precum corectă e și informația ca as fi vrut să ajung la Iași să mă închin la moaștele Cuvioasei alături de frații mei de luptă”, scrie Dan Chitic, adăugând – ”Din păcate însă nu voi fi acolo, fiind obligat sa mă prezint in instanța la Pitești”.

Ironic, avocatul notează: ”Așa ca dați pe flux, azi voi fi in Pitești!”.


Iată este pe listă: Pompiliu Diplan, Matei Doruleț, Luis Bratu, Diana Iovanovici-Șoșoacă, Iulian Capsali, Florea Bogdan Andrei, Chiracu Eugen, Cătălin Dinulescu, Adrian Grigoriu, Oana Lovin, Iosefina Pascal și Dan Chitic.

Concluzia lui Dan Chitic este că, în mod cert, ”Iohannisilor, LuCovizilor si Arafatilor le este frică!”.

„Celor care au terorizat o țară le e frică de o mână de oameni a căror singură armă e cuvântul!”, spune avocatul, avertizând dur: ”Ticăloșilor! Nu ne puteți opri! Și din mormânt vom mărturisi Adevărul! Nu încercați să ne opriți, căci nu veți reuși! Adevărul Ne Va Face Liberi!”



The enemies of the (deep) state!
Am fost dați pe “flux”!
A apărut dovada că organele de represiune au primit ordine clare și exprese pentru pentru ca milițienii lui Vela să săvarseasca abuzuri în serviciu împotriva unor “contestatari ai măsurilor restrictive impuse de factorii decizionali din cadrul guvernului”.
Nu, nu e fake, fiindcă modelul și numărul mașinii mele sunt corecte. Doar poza e cam veche, dar asta nu mă supără.

...
Vezi mai mult

Iosefina Pascal a fost prima care a scris o notă de protest, în această dimineață: ”Poliție politică! Mașinile noastre date în urmărire generală, la ordinul lui Despescu, sluga lui Vela! Pe asta se cheltuie banii statului ?!”

”Umblă interlopii liberi pe străzile României, ba chiar sunt păziți de stat, dispar MII DE COPII, dar Miliția e ocupată să ne dea pe noi în urmărire generală!  În ce bază legală faceți aceste abuzuri?”, scrie Iosefina Pascal.

Întrebările cunoscutei ziariste independente, activist civice și vlogger de succes sunt pertinente: ”Este ilegal să iei interviuri?  Este ilegal să protestezi pașnic? Am deja trei amenzi abuzive, mi-ați furat talonul, ce mai urmează, corupților ? Asta e democrație ?!”

”Hărțuiți presa independentă, cetățenii liberi ? Apărarea Constituției, drepturilor omului, a devenit un pericol pentru sistem.  După ce au călcat Constituția în picioare, au trecut la NEXT LEVEL: POLIȚIE POLITICĂ”, scrie Iosefina Pascal.



Poliție politică !!
Mașinile noastre date în urmărire generală, la ordinul lui Despescu, sluga lui Vela !!
Pe asta se cheltuie banii statului ?!
Umblă interlopii liberi pe străzile României, ba chiar sunt păziți de stat, dispar MII DE COPII, dar Miliția e ocupată să ne dea pe noi în urmărire generală !
În ce bază legală faceți aceste abuzuri?...

Vezi mai mult

Iată și precizarea lui Cătălin Berenghi, cel care ar fi obținut primul informația și a publicat pe pagina sa de Facebook:

”Ordinul se pare ca a fost emis de la cabinetul domnului Bogdan Despescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, emis către toate patrulele polițienești, inclusiv “civili”, pentru a-i monitoriza pe “teroriștii” ce îndrăznesc sa vociferezi împotriva sistemului ticălos și mafiot!”



PRIGOANA CRESTINILOR LA CUVIOASA PARASCHIVA

Zâna Măseluță mi-a făcut un cadou in aceasta dimineața: ordinul emis de la cabinetul domnului Bogdan Despescu, secretar de stat in cadrul Ministerului Afacerilor Interne din România, emis către toate patrulele polițienești, inclusiv “civili”, pentru a-i monitoriza pe “teroriștii” ce îndrăznesc sa vociferezi împotriva sistemului ticălos și mafiot! Greșesc cu ceva când spun ca Poliția a rămas Miliția de trista amintire?

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201014/32031427/NUCLEARA-Chitic-Oana-Lovin-Iosefina-monitorizai-secret.html

PF Daniel: „Ceva nemaiîntâlnit în istorie”

 


Patriarhul Daniel a spus, miercuri, referindu-se la decizia autorităților de a interzice prezența credincioșilor din afara Iașului la sărbătoarea Sfintei Parascheva, că este „ceva nemaiîntâlnit în istorie”.

„S-a întâmplat ceva nemaiîntâlnit în istorie. Au fost opriți să vină la sărbătoarea ei credincioșii care nu locuiesc în municipiul Iași. Cu alte cuvinte, li se dă dreptul, sau se dă voie să se închine doar ieșenilor la racla sfintei, nu și credincioșilor din țară”, a spus Patriarhul Daniel la Sfânta Liturghie oficiată la Paraclisul istoric Sf. Gheorghe al Reședinței Patriarhale, citat de basilica.ro, agenția de știri a Patriarhiei.

Patriarhul a mai spus că anul acesta „Sfânta Cuvioasă Parascheva este prăznuită cu o anumită tristețe, pentru că nu toți credincioșii din țară care ar fi dorit să fie la Iași au această posibilitate”.

Acesta i-a îndemnat pe credincioși să își intensifice rugăciunile.

„Tocmai pentru că există această restricție, trebuie să intensificăm rugăciunile noastre către Sfânta Cuvioasă Parascheva, să ne ajute, să ne izbăvească de molima aceasta, de pandemie, și să ne dăruiască bucuria de a retrăi sărbătoarea pomenirii ei în toată frumusețea și plinătatea ei”, a mai spus Patriarh Dan

sursa:https://www.cotidianul.ro/pf-daniel-ceva-nemaiintalnit-in-istorie/

Liber pentru poliţişti la „amenzi drastice”

 


Premierul Ludovic Orban spune că România se află într-un moment „de cumpănă, de inflexiune”, după ce autoritățile au anunțat miercuri că au fost înregistrate 4.016 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19) în ultimele 24 de ore.

„Suntem într-un moment de cumpănă, de inflexiune. Putem opri creșterea numărului de cazuri, dar ca să reușim atingerea acestui obiectiv va trebui ca toate instituțiile implicate în prevenirea, în asigurarea respectării măsurilor de protecție, în informarea constantă și corectă a cetățenilor despre evoluția pandemiei să fie mobilizate la maxim și mai ales să direcționăm toate resursele umane pe care le avem și toate acțiunile le care întreprindem, inclusiv controalele, către acele zone unde rata de răspândire este mai mare și unde există risc mai mare de răspândire”, a declarat Ludovic Orban în cadrul ședinței de Guvern.

Premierul spune că cele mai multe persoane s-au infectat la evenimentele private, motiv pentru care acestea vor fi interzise 30 de zile.

„Cele mai multe controale au arătat că au fost încălcate flagrant. Au fost identificate nunți de 200-250-300-500 de persoane, botezuri și alte petreceri care au încălcat drastic, iar acest lucru s-a și văzut”, precizează Orban.

El i-a cerut ministrului de Interne, Marcel Vela, ca polițiștii să dea „amenzi drastice” unde constată încălcarea regulilor.

sursa:https://www.cotidianul.ro/liber-pentru-politisti-la-amenzi-drastice/

Stocuri de alimente pentru vremuri grele

 


Comercianții de bunuri agricole, de la Cairo până la Islamabad, au ieșit la cumpărături pe fondul pandemiei care a afectat lanțurile de aprovizionare, relatează Bloomberg.

Iordania a acumulat rezerve record de grâu, în timp ce Egiptul, cel mai mare cumpărător mondial de cereale, a făcut pasul neobișnuit de a explora piețele internaționale în perioada recoltei pe plan local și și-a sporit achizițiile cu peste 50% din aprilie. Taiwanul a declarat că va crește stocurile de alimente strategice iar China face cumpărături masive pentru a-și hrăni efectivele de porci în creștere.

Achizițiile subliniază modul în care națiunile încearcă să se protejeze pe fondul îngrijorărilor legate de faptul că pandemia va perturba operațiunile portuare și va face ravagii în comerțul global. Pandemia a afectat deja lanțurile de aprovizionare interne de la fermă la furculiță, care furnizau suficient pentru a satisface cererea, rafturile goale din întreaga lume determinând consumatorii să-și schimbe obiceiurile de cumpărare.

O serie de alți factori se adaugă la o creștere a prețurilor la porumb, grâu și soia, inclusiv inundațiile din China și achizițiile crescute ale țării pentru a se asigura că stocurile sale sunt suficiente pentru a rezista problemelor din aprovizionare.

Unele țări au decis să-și sporească achizițiile alimentare, pentru a-și asigura aprovizionarea în cazul în care coronavirusul rupe lanțurile de aprovizionare, a declarat Abdolreza Abbassian, economist senior la Organizația ONU pentru Alimentație și Agricultură FAO.

Prețurile produselor agricole cresc, pe măsură ce țările și-au intensificat achizițiile, pe fondul cererii din China și al secetei din regiunea Mării Negre.

Prețurile zahărului au câștigat o creștere pe măsură ce China și-a majorat stocurile, a declarat Geovane Consul, director executiv al unei companii braziliene de zahăr și etanol.

Și China ar mai putea pune gaz pe foc anul viitor. Cel mai mare importator de orice, de la țiței până la minereu de fier și soia, intenționează să își mărească rezervele de stat ca parte a planului său pe cinci ani.

„China ar susține cu siguranță prețurile mărfurilor dacă ar face achiziții atât de extinse”, a declarat Daniel Briesemann, analist al Commerzbank AG, într-o notă de cercetare.

Achizițiile suplimentare au fost apreciate de către producători, alarmați de faptul că cererea de mărfuri de la porumb la zahăr se diminuează, pe măsură ce pandemia închide transportul, reduce cererea de etanol din culturi și încetinind industriile.

sursa:https://www.cotidianul.ro/stocuri-de-alimente-pentru-vremuri-grele

Noi restricţii la prelungirea stării de alertă

 


Guvernul a aprobat hotărârea privind prelungirea stării de alertă cu 30 de zile, începând cu 15 octombrie.

Secretarul de stat, Raed Arafat, a anunţat că masca va fi obligatorie în toate spaţiile deschise în localităţile unde indicele cazurilor de COVID depăşeşte 3 la mia de locuitor.

„Astăzi, în cadrul şedinţei de guvern, au fost dezbătute propunerile CNSU pe care le-am anunţat, ieri, de fapt. Rămân următoarele măsuri confirmate referitor la purtarea măştii până la 3 la mie incidenţă: deci, de la 0 până la 3 la mie incidenţă masca este purtată obligatoriu în spaţiile aglomerate şi la 50 de metri de la intrarea în şcoli; de la 3 la mie în sus masca este obligatorie în toate spaţiile deschise”, a spus Arafat.

Şeful DSU a spus că au rămas valabile prevederile care vizează restaurantele

„De la 0 la 1,5 la mie incidenţă, restaurantele, cafenelele, cinematografele vor funcţiona cu 50% capacitate. Între 1,5 la mie şi 3 la mie, cu 30% capacitate, iar mai mare decât 3 la mie, atunci vor fi, din păcate, închise”, a spus Arafat.

El a mai precizat că personalul care lucrează în centrele rezidenţiale va fi testat săptămânal.

„Acest lucru este necesar după ce personalul nu mai face rotaţie la 14 zile şi vine în ture normale şi atunci la 7 zile evaluarea lor va duce la prevenirea transmiterii virusului sau la reducerea riscului de transmitere a virusului către rezidenţii centrelor respective. Deci, astea sunt principalele prevederi care au fost stabilite şi prin hotărârea de guvern din ziua de astăzi”, a spus Arafat.

Hotărârea de guvern impune şi restricţii pentru evenimentele private.

„Da, rămân evenimentele private restricţionate, adică interzise, în spaţiile închise şi publice pe plan naţional, deci acest lucru este confirmat şi prin hotărârea de guvern”, a spus şeful DSU.

Întrebat de ce la Iaşi li s-a permis pelerinilor să încalce interdicţiile, Raed Arafat a declarat că nu ştie cine a hotărât acest lucru.

„Nu pot să vă răspund, pentru că nici eu nu ştiu dacă s-a dat sau cine a dat acest lucru. Nu ştiu despre ce e vorba, nu ştiu dacă a fost dat ordin sau ceva. Aici trebuie discutat, mai ales pe partea de ordine publică”,a declarat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/noi-restrictii-la-prelungirea-starii-de-alerta/

”The Times” scrie că firmele private care ajung în posesia datelor personale, le folosesc în scop comercial și le pot păstra până la 25 de ani

 


Companiile private au acces la datele personale obținute de sistemul de sănătate din Marea Britanie în cadrul programului de prevenire a răspândirii covid-19. The Times scrie că aplicațiile pentru telefoanele mobile pe care cetățenii sunt încurajați să le instaleze în scopul combaterii pandemiei fac trafic cu aceste date. Acest trafic este ”îngropat” în stufoasele secțiuni de Termeni și Condiții ale aplicațiilor. The Times scrie că firmele private care ajung în posesia datelor le folosesc în scop comercial și le pot păstra până la 25 de ani.

Juriștii britanici au avertizat că avem de-a face cu o ”criză a intimității” din cauza companiilor care exploatează aplicatiile ati-covid pentru a intra în posesia numerelor de telefon, adreselor de domiciliu si e-mail. Aceste informații ajung în posesia brokerilor, companiilor de asigurări, de credit.

Aplicațiile de tip ”quick response” (QR) au fost adoptate de industria hotelieră, spre exemplu, pentru a elimina completarea pe suport fizic a datelor, după ce guvernul de la Londra a solicitat colectarea datelor personale pentru ca sistemul de sănătate să poata urmari mai eficient contactele persoanelor posibil infectate.

Legea britanică spune că aceste date vor fi păstrate cel mult 21 de zile și nu pot folosite decât pentru urmărirea contactelor de către sistemul de sănătate. Numai că unele companii ce furnizează aplicația au introdus clauze care permit schimbul de date personale cu terțe părți. ”Dacă primești brusc o grămadă de texte pe e-mail, înseamnă că datele tale din sistemul de sănătate au fost vândute”, spune Gaurav Malhotra, expert la o companie IT care are contract cu guvernul britanic.

Informațiile despre traficul cu date personale publicate de The Times apar într-un context sensibil – incompatibilitatea dintre legile UE și cele britanice privind protecția informațiilor cu caracter personal și schimbul de informații.

Curtea Europeană de Justiție a decis că regimul de colectare în masă a datelor cu caracter personal al Marii Britanii, bazat pe legea Investigatory Power Acts din 2016, este ilegal conform legislației europene. Legile europene spun că reținerea în masă și nediscriminatorie a datelor personale se poate face doar dacă statul identifică o amenințare la adresa siguranței naționale și pe o perioadă limitată. Legea britanică permite un acces mult mai facil la datele personale.

Incompatibilitatea aceasta cântărește greu în procesul Brexit. Comisia Europeană ar trebui să dea o decizie de conformitate care să permită pe mai departe schimbul de date între UE și Marea Britanie. Având în vedere decizia Curții Europene de Justiție, Comisiei îi va fi mai greu să justifice a un asemenea pas. Situația este complicată de un acord, din 2019, dintre Marea Britanie și SUA pentru accesul la date electronice, cu scopul de a contracara infracționalitatea. La momentul respectiv, mai mulți reprezentanți ai Uniunii Europene au început să se teamă că, în cazul unei decizii de conformitate pentru Marea Britanie, datele vor ajunge în SUA. Oricum, serviciile secrete din SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă fac parte de 70 de ani din așa-numita ”Five Eyes”, o alianță a serviciilor secrete ce facilitează schimbul de informații.

Percheziţii la o reţea care falsifica permise

 


Peste 40 de percheziții au avut loc, miercuri, la persoane acuzate că obțineau permis de conducere fraudulos în străinătate, apoi mergeau să îl schimbe cu unul valid, românesc. Aproape 50 de oameni sunt duși la audieri, acțiunea de miercuri fiind continuarea celei demarate încă din luna martie.

Polițiștii și procurorii fac miercuri 41 de percheziții în 19 județe și în București, pentru destructurarea unei grupări infracționale, formată din cetățeni români și străini, care ar fi facilitat obținerea ilegală de permise de conducere românești, prin preschimbarea unor permise contrafăcute eliberate de autorități din alte state.

Oamenii legii pun în executare 48 de mandate de aducere în județele Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Vaslui, Vâlcea și în municipiul București.
„Din anchetă au rezultat indicii că, începând cu a doua jumătate a anului 2019 şi până în prezent, în județele Dâmbovița, Ilfov și în municipiul București, s-ar fi constituit un grup infracțional organizat, compus inițial din 9 membri (cetățeni români și străini), la care ulterior au aderat și alți cetățeni români. Grupul ar fi fost profilat pe săvârşirea de infracţiuni din sfera criminalităţii informatice, precum și infracțiuni de fals și de corupție. Scopul grupului l-ar fi reprezentat obținerea de venituri ilicite, prin înlesnirea obţinerii contra-cost și în mod fraudulos a unor permise de conducere pentru mai mulţi cetăţeni români care nu posedau competențele necesare obținerii dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice din România”, au transmis, miercuri, reprezentanții Poliției Române.

Potrivit acestora, cei interesați de obținerea unor permise de conducere ar fi pus la dispoziția membrilor grupării datele de identificare personale, o fotografie și un specimen de semnătură, care ar fi fost transmise în străinătate, pentru întocmirea permiselor. Ulterior, documentele realizate fraudulos ar fi fost expediate în România, iar cetățenii români care intrau în posesia acestora s-ar fi prezentat la serviciile de profil pentru preschimbarea permiselor de conducere străine cu permise de românești.

Suma totală achitată de un beneficiar al unui astfel de permis ar fi fost de aproximativ 3.000 de euro, aceasta reprezentând diferite comisioane percepute de cetățenii români și străini implicați.

Potrivit Poliției Române, până în prezent au fost identificați peste 100 de cetățeni români, care fie ar fi obținut permise românești, fie ar fi depus documentele la autoritățile competente pentru preschimbarea permiselor obținute ilicit, o parte dintre aceștia fiind deja semnalați cu diferite încălcări ale normelor la regimul circulației rutiere.
Persoanele vizate vor fi duse la sediul DIICOT Ploiești, pentru audieri, urmând ca, după finalizarea acestora, procurorul de caz să dispună măsurile legale ce se impun.

Polițiștii BCCO Ploiești și procurorii DIICOT Ploiești continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, fals intelectual, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, dare de mită și luare de mită.

Acțiunea de miercuri este o continuare a activității din data de 8 iulie (dată la care au fost puse în executare 61 de mandate de percheziție domiciliară și 79 de mandate de aducere), ancheta fiind inițiată, în luna martie 2020, în Ploiești și extinsă, ulterior, în mai multe județe ale țării și în București.

Procurorii DIICOT au trimis în judecată un număr de 52 de inculpați.

„În cauză, s-a reținut faptul că o parte dintre membrii grupului infracțional organizat se ocupau de intermedierea obținerii permiselor de conducere eliberate, fără îndeplinirea condițiilor legale, pe numele unor cetăţeni români, de autoritățile competente dintr-o țară africană, iar o altă parte derulau activități de recrutare a persoanelor, cetățeni români, interesați de obținerea frauduloasă a unor asemenea înscrisuri”, spun procurorii DIICOT.

Astfel, cei care plăteau suma cerută au obținut permis de conducere pentru diverse categorii, inclusiv C, D sau E.

Sumele de bani pentru obținerea permisului, cuprinse între 2.000 și 3.000 de euro (sau echivalent în alte monede) erau expediate prin intermediul serviciilor de transfer monetar, de către membrii rețelei infracționale care acţionau pe teritoriul țării africane, iar permisele de conducere emise de autoritățile competente din țara africană erau expediate către România prin intermediul unei societăți de curierat. Cetățenii români care intrau în posesia permiselor de conducere străine obținute în mod fraudulos se prezentau la serviciile judeţene ale Direcției Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor sau la SPCRPCIV Bucureşti, unde permisele eliberate de autorităţile străine erau preschimbate cu permise de conducere românești.

Ulterior, aceste date false stăteau la baza preschimbării permiselor de conducere străine cu permise de conducere românești, rezultând un înscris autentic care nu reflecta realitatea, spun procurorii DIICOT.

sursa:https://www.cotidianul.ro/perchezitii-la-o-retea-care-falsifica-permise/

Percheziţii la biroul soţului Vioricăi Dăncilă

 


UPDATE Într-o intervenţie la o televiziune, Viorica Dăncilă a negat informaţia referitoare la soţul ei şi a spus că nu este vizat de nicio anchetă.

Anchetatorii au deschis o anchetă in rem şi fac percheziţii în biroul lui CrIstinel Dăncilă, soţul fostului premier al României.

Potrivit unor surse judiciare, Cristinel Dăncilă urmează să fie audiat, dar deocamdată nu are nicio calitate în dosar.

Soţul Vioricăi Dăncilă este reprezentantul OMV-Petrom, iar dosarul se referă la tranzacţii imobiliare în care beneficiar este compania petrolieră

sursa:https://www.cotidianul.ro/perchezitii-la-biroul-sotului-vioricai-dancila/

Și, dacă ajunge la 20.000 pe zi ? Pentru Iohannis este tot aia ! Alegeri cu orice preț, chiar dacă numărul morților ar crește înfricoșător și cineva s-ar gîndi să-i includă la rubrica de crime!

 


Mai ieri am rămas agățat de răbufnirile unui fugar. Promitea mari devăluiri și o cucoană care se dă acum o nevinovată îi ținea hangul cu „mari dezvăluiri care aruncă România în aer”.
Aruncă pe dracu’!
Nu așa începe revoluția. Nu așa începe curățenia. Nici măcar un măturat infracțional de ocazie!
Și, în timp ce scriam despre bombele parfumate ale fugarului Cristian Mihai Rizea, apare știrea cu numărul mare de contaminați și cu procentul care sare de 3%. Alarmă! Urmează stare de urgență și carantină totală!
Urmază pe dracul’ !
La loc comanda!
Incidența cumulată pe ultimele 14 zile nu mai este de 3,11 la 1.000 de locuitori. INS a recalculat procentul și este numai de 2,65%.
Mai notez două nume și trei afaceri spuse de Rizea și apare comunicatul Grupului de Comunicare Strategică. Grupul lui Pește, înființat pentru a distribui comunicate cu cifre de la STS-ul condus, din cîte știu, de un general de la Sibiu. Pe cine să cred? Pe nelicențiatul Manciu, cu al său grup de diversiune, bun de plasat cifre și decizii? Cineva l-a pus în circulație pe net cu figura sa chelioasă lîngă cea a lui Beria! Orice nebunie ar gîndi Iohannis.

Mai stau să ascult dezvăluirile lui Cristian Rizea care, în loc să-l scoată din rahat și să-l mai albească, îl îngroapă și mai rău și amîn decizia de a schimba subiectul pînă se mai lămuresc cu procentul de contaminați.
Niște netoți nemernici ai neamului nostru ne năimesc cu nerozii! Nelicențiatul ne nerozește! Are ordine!
Să se scoată doar ei și să le iasă planurile lor! Îmi cam pute strategia lor de a duce populația de nas pînă a alegerile din decembrie. Cu orice preț, alegeri și iar algeri. Indiferent cîți mor și cîți mai merg să voteze!
Dau și peste știrea cu conferința de presă a lui Iohannis! Măi, mă lasați cu spălatul pe mîini și cu distanțarea?
Poate spune ceva nou pentru că nu mai vezi om fără mască și soț-soție ținîndu-se de mînă.

O secundă mi-a sărit țandăra. Aștia sunt proști sau își bat joc de noi?
Am mai tras două fraze și am auzit că urmează conferința de presă a lui Klaus Iohannis.
Ce mă fac, frate? Scriu despre Rizea sau despre șmecheria cu procentul de contaminați? Și dacă Iohannis zice ceva tare de tot? O scaldă de luni de zile. Poate acum îi sare țandăra și are o biată scînteie! Și așa n-a mai zis nimic cam de mult, în ciuda aparițiilor sale din ce în ce mai dese.

Bietul de el, seamănă cu un patefon cu o singură placă. Cum să sară scînteia într-o baltă? Cum să recunoască faptul că am ajuns la 4.000 de contaminați exact la două săptămîni de la alegerile locale.
Nespălaților, nedistanțaților și nemascaților! Asta înseamnă că două mii sunt cadou de la încăpățînarea lui Iohannis. A doua zi, cifra sare la 6.000.
Două mii de la nepăsare și ignoranța populației, patru mii cadou de la președinte și de la ambiția lui de neclintit. Urmează stare de urgență? Urmează pe dracu’ !!

Klaus Iohannis vrea morțiș alegeri și dacă ajungem la 10.000 pe zi! Sasul este mai încăpățnat decît un catîr.
Alegerile salvează democrația. Nu boala, nu moartea, nu măsurile severe, nu starea de urgență, chiar dacă pe 6 decembrie mai votează doar el, nevasta, Orban și bodiguarzii. Și, se vor lăuda că au obținut o victorie cu 80% în favoarea alianței PNL-USR. Spalat pe mîini- drepți – distanță în front – masca pe figură și democrație la ordin!
Nu vă convine? Emigrați? Treceți Dunărea înot!

Și, dacă ajunge la 20.000 pe zi? Pentru Iohannis este tot aia! Alegeri cu orice preț, chiar dacă numărul morților ar crește înfricoșător și cineva s-ar gîndi să-i includă la rubrica de crime!

sursa:https://www.cotidianul.ro/un-caprar-care-nu-poate-fi-oprit/

ORNISS a făcut plângere penală pe numele lui Laurențiu Baranga

 


Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS) a transmis, miercuri, noi precizări în cazul lui Laurențiu Baranga, potrivit cărora cel care spunea că a fost director adjunct nu a avut, în realitate, nicio atribuție pe linia autorizării accesului la informații clasificate.

Purtătorul de cuvânt al ORNISS, Simona Caraiani, a transmis, miercuri, că în ultimii 4 ani, Laurenţiu Barangă nu a avut nicio relaţie instituţională cu ORNISS, iar în perioada în care a fost angajat al instituţiei nu a avut nicio atribuţie pe linia autorizării accesului la informaţii clasificate.

„Singura semnătură autorizată în privinţa deciziei privind eliberarea autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate este a Directorului General al ORNISS, prof. univ. dr. Marius Petrescu sau a persoanei împuternicite în această privinţă”, a spus Caraiani.

ORNISS a formulat plângere penală împotriva lui Laurențiu Barangă pentru înșelăciune și s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului.

Laurentiu Baranga, fostul șef al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB), acuzat de înșelăciune, după ce și-ar fi falsificat diplome pentru a ocupa funcții publice, a fost arestat la domiciliu, duminică.

Laurențiu Baranga a fost reținut, sâmbătă, pentru 24 de ore la capătul unor audieri care au ținut ore în șir la locuința sa din Râmnicu Vâlcea.

El a demisionat joia trecută, iar demisia a fost înaintată la Ministerul Finanțelor Publice.

„Persoana în cauză este cercetată pentru inducerea și menținerea în eroare a mai multor instituții publice, prin depunerea la dosarul de angajare a unor documente de studii falsificate și care ulterior au fost desființate de către instanțele judecătorești competente”, au spus reprezentanții Poliției Române.

Polițiștii precizează că, în baza documentelor de studii falsificate, persoana cercetată, respectiv Laurențiu Baranga, a ocupat o funcție importantă în cadrul unei instituții publice, activează în cadrul unor instituții de învățământ superior, iar în prezent deține o funcție publică de rang înalt.

Prejudiciul reclamat până în prezent este de peste 640.000 de lei, reprezentând indemnizațiile brute încasate de la unii angajatori, urmând a fi completat în funcție de întregul material probator ce se va administra în cauză.

Laurențiu Baranga a fost numit în funcția de președintele Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor în 4 septembrie.

sursa:https://www.cotidianul.ro/orniss-a-facut-plangere-penala-pe-numele-lui-laurentiu-baranga/

”Să se trezească !... Ei au venit în România să muncească” - MESAJ PENTRU MINISTRUL TRANSPORTURILOR de la CONSTRUCTORI

 

După ce au fost deschiși traficului circa 25 de kilometri noi de autostradă până acum în acest an, ministrul Transporturilor speră să mai inaugureze încă 45 de kilometri de autostradă. Pe două tronsoane vorbim de posibile deschideri cu mult înaintea termenelor contractuale, dar pe alte tronsoane discutăm de ani și ani de întârzieri. Pentru un constructor de pe un astfel de tronson rămas mult în urmă, care nu mai are nicio șansă să fie gata în 2020, ministrul Bode a avut un mesaj: „Le transmit și pe această cale să se trezească. Ei au venit în România să muncească, să se achite de obligațiile contractuale”.

Lucian Bode: Am dat în trafic cei 21 km de autostradă de pe Lugoj - Deva Lot 2, cu restricții, au rămas doar cele de viteză. Am dat în trafic în acest an încă 25 de km din autostrada Transilvania: lotul Iernut - Chețani, nodul de la Chețani și lotul Biharia Borș.

Până la finalul anului sunt șanse foarte mari ca Sebeș - Turda, lotul 1, cu un stadiu fizic de 95% să fie dat în trafic. Înmi doresc acest lucru.

Varianta Ocolitoare Bacău, are termen de finalizare ianuarie 2022. Vorbim de 31 de km din VO Bacău din care 17 km sunt în regim de autostradă. Acei 17 km au un progres fizic de 85% și mi-aș dori până al sfârșitul anului să fie dat în trafic.

Rășnov - Cristian - 4,3, respectiv 4,7 km, de autostrada și drum național la patru benzi. Are un program fizic de 90% și cu șanse mari să se finalizeze în acest an

Deci sunt câteva sectoare. Vorbim de 18 km pe Sebeș - Turda, de 17 km pe VO Bacău, vorbim de 10 km Râșnov - Cristian. În total 45 de km cu cei 25 dați în trafic, 70 de km. Să nu mai adaug și muzeul de 21 de km preluat (n.r. Lugoj - Deva, lot 2) și pe care i-am deschis.

Vorbim deci de peste 90 de km dați în trafic până la sfârșitul anului, ca și obiectiv al Guvernului Orban, în raport cu 96 de km cât au reușit cei dinaintea noastră să dea în trafic în trei ani de zile.

Realizator: Despre A10 Sebeș - Turda - R: E un bilanț optimist, nu vă împărtășesc optimismul, dar e îmbucurător că discutăm acum de două tronsoane pe care vrem să le terminăm înaintea termenului, dar să discutăm totuși de două autostrăzi care sunt începute și se lucrează la ele de 5-6 ani. Vorbim de A10 Sebeș - Turda, loturile 1 și 2. Pe lotul 1, întreabă și un cititor, dacă vreți să dați drumul circulației anul acesta pe bretelele scurte de la nodul Sebeș, sau vreți să dați drumul la trafic în totalitate.

L.B.: Și pe Lotul 1 și pe Lotul 2 e mult de lucru. Noi vrem ca Lotul 1 (n.r. să fie deschis complet), dar pentru asta trebuie să clarificăm un litigiu pe care îl avem cu antreprenorul, dintr-un claim mai vechi. Sper să clarificăm pentru a plăti ce avem de plătit din acel claim. Cu facturile suntem la zi. Ne zic să le virăm banii ca să poată să continue. Ține de CNAIR și sper să se rezolve. Ne dorim să dăm în trafic Lotul 1.

Pe Lotul 2, din păcate, și nu mă feresc să spun că discutăm de compania Aktor din Grecia, nu s-a ținut de cuvânt. Nu numai acolo, și pe inelul A0 al Bucureștiului, pe tronsonul 3 A0 Sud, trebuiau să predea deja proiectul tehnic și le-am aplicat deja o penalitate de 1 milion de lei.

Le transmit și pe această cale să se trezească. Ei au venit în România să muncească, să se achite de obligațiile contractuale.

Aktor este una dintre cele mai importante companii ce activează pe infrastructura de transport, și pe feroviar au contracte importante în România. Dar nu ne permitem să mergem la nesfârșit cu această tergiversare.

Nu am amenințat niciodată pe nimeni, nu am rupt contracte cum făceau alții înaintea mea în fața presei și apoi le adăugau că știau că nu are cum ca un ministru să rezilieze un contract.

Nu vreau să ajungem la rezilierea niciunui contract de dezvoltare a infrastructurii în România, dar nici nu permit unei companii, indiferent cum se numește, să nu se achite de obligațiile contractuale.

Sperăm să vedem cât mai repede cu putință, sigur, nu în acest an din păcate, lotul 2 din A10 Sebeș - Turda cât mai repede finalizat și dat în trafic.

sursa:https://monitorizari.hotnews.ro/stiri-infrastructura_articole-24351688-autostrazi-inaugurate-2020-bilant-ministrul-transporturilor-bode-a10-sebes-turda-a7-bacau-a3-rasnov-brasov.htm

Mitropolitul Moldovei citează din Donald Trump

 


Mitropolitul Moldovei Teofan l-a citat pe președintele SUA, Donald Trump vorbind despre „locurile de închinare care asigură servicii esenţiale”. Citatul a fost folosit în discursul ținut de Teofan la ceremoniile de la Iași dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, în contextul epidemiei de Covid 19 și a restricțiilor impuse.

„În faţa epidemiei care ne atinge, medicamentele, spitalizarea, protecţia în diferitele ei forme sunt esenţiale. Ele fac parte din componenţa materială a tratării bolii şi sunt absolut necesare. Dar aşa cum spunea Preşedintele SUA acum câteva zile, şi locurile de închinare sunt locuri esenţiale care asigură servicii esenţiale…. Un om cu sufletul împăcat, cu mulţumirea sufletească pe care o oferă participarea la un act de credinţă, devine mai rezistent în faţa bolii sau odată cuprins de boală are mai multă tărie de a lupta împotriva ei. Creştinul adevărat ştie că încredinţarea vieţii unui Dumnezeu iubitor, care a biruit suferinţa şi boala pentru el, reprezintă un izvor nepreţuit de tărie în faţa încercărilor vieţii”, a zis mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Mitropolitul Teofan a făcut referire și la măsurile de restricție care au afectat pelerinajul din acest an de la sfintele moaște.

„Distanța fizică pe care suntem astăzi chemaţi să o adoptăm nu reflectă cumva, în plan spiritual, îndepărtarea, înstrăinarea noastră, a unora de ceilalți – copii de părinți, soți de soții, dascăli de elevi, politicieni de alegători, preoți de credincioşi, arhierei de preoţi? Între noi s-a instalat de multe ori duplicitatea care afectează grav relaţia dintre noi”, a spus Teofan.

La finalul discursului, mitropolitul a vorbit despre iertare pentru slujitorii bisericii și demnitari.

„Nădăjduim, ca prin rugăciunile Cuvioasei, să primim iertare de la Dumnezeu pentru tot ce am greşit ca neam, ca slujitori ai Bisericii, ca demnitari şi dregători”, a concluzionat Teofan.

sursa:https://www.cotidianul.ro/mitropolitul-moldovei-citeaza-din-trump-asa-cum-spunea-presedintele-sua/

Cu Constituția în mână, Oana Lovin și Codruța Cerva au ajuns la moaștele Sfintei Parascheva

 


Oana Lovin și Codruța Cerva au reușit să treacă de cordonul jandarmilor și au ajuns la racla cu moaștele Sfintei Parascheva de la Iași, relatează România TV. 

Așa cum au promis în cursul zilei de ieri, cele două au mers la Iași și le-au cerut jandarmilor, cu Constituția în mână, să le lase să ajungă la moaște. 

Codruța Cerva a susținut ieri că jandarmii fac un abuz în serviciu pentru că nu îi lasă pe oameni să intre la moaște Sfintei Parascheva. 

VEDEȚI ȘI: Codruța Cerva și Oana Lovin merg la Sfânta Parascheva la Iași. ”Vă promit și vă garantez că eu o să intru”


sursa:https://www.dcnews.ro/oana-lovin-si-codruta-cerva-au-ajuns-la-racla-sfintei-parascheva_777544.html

Industria, căzută în cap !

 


În primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2019, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 11,6%, anunță INS.

În luna august 2020, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut atât față de luna precedentă cu 10,7% cât și faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 3,0%.

Cifra de afaceri din industrie, în luna august 2020, comparativ cu luna precedentă a scăzut, pe total, cu 10,7% ca urmare a scăderii înregistrate în industria prelucrătoare (-10,9%) și în industria extractivă (-4,8%). Pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-18,4%), industria bunurilor de capital (-13,4%), industria bunurilor intermediare (-9,1%), industria energetică (-8,9%) și industria bunurilor de uz curent (-7,8%).

Cifra de afaceri din industrie, în luna august 2020, faţă de luna august 2019, a scăzut pe ansamblu cu 3,0%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-12,8%) și în industria prelucrătoare (-2,7%). Pe marile grupe industriale scăderi au înregistrat: industria energetică (-39,8%) și industria bunurilor de uz curent (-3,8%). Creșteri au înregistrat: industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+7,1%), industria bunurilor de capital (+4,0%) și industria bunurilor intermediare (+0,3%).

Cifra de afaceri din industrie, în perioada 1.I-31.VIII.2020, comparativ cu perioada 1.I-31.VIII.2019, a scăzut pe ansamblu cu 11,6%, ca urmare a scăderii industriei extractive (-14,5%) și industriei prelucrătoare (- 11,5%). Pe marile grupe industriale scăderi ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria energetică (-33,7%), industria bunurilor de capital (-17,0%), industria bunurilor intermediare (-6,7%), industria bunurilor de uz curent (-2,7%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-1,4%).

În primele opt luni ale anului, comparativ cu perioada similară din 2019, producţia industrială a scăzut atât ca serie brută cu 13,7%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zilelucrătoare şi de sezonalitate cu 14,2%, anunță INS.

sursa:https://www.cotidianul.ro/industria-in-cap-cu-cat-a-scazut/