1.27.2021

Măștile democrației și cetățenii care devin tot mai neliniștiți, pentru că își dau seama cum sunt furați de cei care se cred mai deștepți

 


Prima reuniune a Forumului Economic Mondial din acest an, într-o formulă virtuală, participă ”25 de șefi de stat și guvern, 600 de directori de companii, lideri ai societății civile, universitari, tineri”, se arată pe site-ul Forumului Economic Mondial. Evenimentul are loc intre 26 și 29 ianuarie. În luna mai, FEM preconizează o întâlnire fizică, însă nu în Alpi, la Davos, ci în Singapore. Tema majoră – Marea Resetare.

Dubla măsură a votului prin corespondență

La Forumul Economic Mondial va discuta despre Marea Resetare și Jeff Bezos, deținătorul corporației Amazon. Bezos deține și ziarul The Washington Post. Această publicație, considerată încă de unii drept un reper în materie de jurnalism independent, a scris constant în ultimele luni că informațiile despre fraudarea alegerilor din SUA prin intermediul votului prin corespondență sunt „știri false” și că Joe Biden a câștigat niște alegeri cât se poate de corecte. Pe de altă parte, compania Amazon și-a anunțat angajații că nu acceptă votul prin corespondență pentru formarea unu sindicat pentru că… votul prin corespondență sporește riscul de fraudă.

Dublul standard al ”jandarmul mondial” și al ”agentului de vânzări global”

La Forumul Economic Mondial va vorbi și cancelara Angela Merkel. Merkel discută la nivel federal despre posibilitatea interzicerii companiei Huawei în Germania, la construirea rețelei 5G. Germania, SUA și toate marile economii occidentale obligă economiile dependente mai mici să nu facă afaceri cu Beijingul. Dar filiala din landul Baden Wurttenberg a partidului lui Merkel, CDU, și-a organizat conferința cu sponsorizare de la Huawei. La fel și în cazul Rusiei: medicii germani au fost cei care au stabilit că opozantul lui Putin, Alexei Navalnîi, a fost otrăvit cu o substanță neurotoxică în Rusia, Merkel în persoană l-a vizitat pe Navalnîi și a acuzat tratamentul de care a avut parte în Rusia. Însă aceeași Merkel merge mai departe cu construcția gazoductului ruso-german Nord Stream 2, ba chiar critică decizia SUA de a impune sancțiuni companiilor constructoare.

Chiar înainte de trecerea în noul an, UE și China au semnat un acord de investiții care a stârnit nemulțumiri în rândul noii administrații Biden. Ce credibilitate vor mai avea criticile la adresa Chinei despre tratamentele la care sunt supuși uigurii musulmani din vestul țării, despre Tibet, disidenți, drepturile omului? De fapt, acordul cu pricina este unul Berlin-Beijing, câtă vreme volumul comerțului Germaniei cu China este mai mare decât al următoarelor cinci mari economii din UE luate împreună. Noul consilier de Securitate al Casei Albe, Jack Sullivan, și-a exprimat îngrijorarea că în acest fel China va fura proprietate intelectuala din Europa și va obține o pârghie prin care să împiedice apropierea dintre SUA și UE pentru contrabalansarea Chinei. Germania mercantilistă nu vede astfel lucrurile, iar singura concesie pe care o face Americii este să interzică micilor state din UE să se apropie de China.

Toate aspectele de mai sus indică o ciocnire între ”jandarmul mondial” SUA și ”agentul de vânzări global” Germania. La mijloc se vor afla statele UE dependente de Germania la nivel economic și de SUA la nivel securitar.

Reumplerea grajdurilor lui Augias, un obiectiv prezidențial

Sunt nenumărate exemple despre cele două fețe ale politicii marilor puteri. Imediat după venirea la Casa Albă, în 2017, Donald Trump a semnat un decret care le interzicea tuturor celor numiți de el în guvern să facă lobby pe lângă guvernul federal vreme de cinci ani și le interzicea să mai facă vreodată lobby pentru un guvern străin. Ei bine, cu câteva zile înainte de încheierea mandatului, același Donald Trump a semnat un decret care îl anulează pe cel din 2017. Așa a făcut și președintele Bill Clinton, în anii 1990. Iar noul președinte Biden pregătește un decret similar, mergând și mai departe – le interzice oficialilor ca, după încheierea mandatului, să ajute acțiunile de lobby. The Washington Post explică despre ce este vorba: ”Este o acțiune menită să stopeze „lobby-ul din umbră” în scopuri lucrative, când foștii oficiali sunt angajați de mari firme de avocatură unde îi ajuta pe lobby-iști, fără să intre ei înșiși în contact cu guvernul pentru care au lucrat”.  Donald Trump a promis să ”sece mlaștina de la Washington”, iar în ultimele zile de mandate a umplut-o înapoi. Cel mai probabil, la fel va face și Joe Biden.

Pandemia liderilor și pandemia oamenilor simpli

Deborah Birx, coordonatoarea strategiei SUA de combatere a pandemiei în administrația Trump, a încălcat, de Thanksgiving, restricțiile impuse de ea însăși. Și-a vizitat părinții. A argumentat că părinții ei au rămas izolați vreme de zece luni. Este un argument pe care autoritățile nu-l ascultă în cazul unor oameni simpli. Apoi, primarul New Yorkului, Bill De Blasio, a dansat cu soția în Times Square, de Anul Nou, în timp ce concitadinii erau obligați să stea închiși în case, la ordinul lui De Blasio. Guvernatorul democrat al Californiei, Gavin Newsom, a participat la o petrecere privată, în timp ce îi obliga pe californieni să rămână închiși în case.

Ipocrizia e veche de când lumea. Însă ar trebui să ne întrebăm de ce politicienii încalcă atât de ușor standardele pe care ei înșiși le impun. Sunt oameni educați și capabili să discearnă când se poate forța sau ignora o anumită regulă.

Vechea aristocrație este înlocuită cu ”elitele” și ”experții”

”O altă întrebare este de ce ceilalți cetățeni nu au dreptul să se comporte astfel. Exista un termen pentru regimul în care clasa conducătoare are un set de reguli, iar restul lumii trebuie să trăiască după un alt set de reguli, pentru că, în opinia clasei conducătoare, nu poți avea încredere în oamenii simpli, dacă îi supui regulilor elitei. Termenul acesta este ”aristocrație”. Este exact ceea ce americanii au respins la începuturile istoriei lor”, scrie Richard Samuelson, profesor de istorie la California State University, pentru Lawliberty.org.

”Înainte de perioada modernă, clasa conducătoare considera că masele sunt prea ignorante pentru a beneficia de aceleași drepturi și de aceeași putere sau autoritate de decizie. Totodată, liderii considerau că doar frica de bici și foamea îi fac pe oameni să muncească. Pe de altă parte, democrația americana a fost construită plecând de la ideea că oamenii obișnuiți  sunt capabili să gândească și că nu trebuie reduși la tăcere de cei care guvernează.

Deși susține că este democratic, progresismul american înlocuiește vechea aristocrație cu expertul modern, cel cu pedigree academic. Rezultatul este același. În cele din urmă, se pleacă de la idea că oamenii nu știu să-și gestioneze propria viață. Libertatea, în accepțiunea progresistă, nu este libertatea de a ne decide drumul în viață, de a ne asuma responsabilitățile obținerii hranei, adăpostului, de a menține bunăstarea familiei, ci libertatea modului de viață liberal – versiunea modernă a pâinii și circului. Mesajul este: «Nu va încărcați mintea cu judecăți politice și politici publice. Plecați de aici și bucurați-vă de micile plăceri».

Poate că politica de astăzi este atât de intensă și încordată pentru că, datorită Covid și izolarii, nu mai avem parte de pâine și circ, iar cetățenii devin tot mai neliniștiți, pentru că își dau seama cum sunt furați de cei care se cred mai deștepți”, încheie Samuelson.

sursa:https://www.cotidianul.ro/mastile-democratiei/

Klaus Iohannis, în conflict de interese

 


„Discuțiile despre buget de la Cotroceni dau naștere la un conflict de interese evident, deoarece, în calitatea sa de ordonator principal de credite, Administrația Prezidențială nu are calitatea de initiator al proiectului de buget de stat ci de beneficiar”, atrage atenția economistul Adrian Câciu, după ce a apărut informația că președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit marţi seara cu liderii coaliţiei de guvernare pentru discuții pe buget.

„De fiecare dată, Ministerul Finanțelor Publice a stabilit bugetul Administrației Prezidențiale pe baza fundamentărilor primite de la această instituție și în concordanță cu rigorile bugetare si posibilitățile financiare(de multe ori bugetul a fost tăiat de MFP).

Rolul de elaborator al bugetului este al MFP si este clar stabilit în lege, tot în lege stabilindu-se și competențele de subordonare a ordonatorilor de credite.

Nu poate nimeni de la Cotroceni, nici chiar Presedintele României sa dicteze cum va arăta bugetul, neavând competente în acest sens, dincolo de posibilitatea apariției unor parti-pris-uri referitoare la propriul buget.

Trăim vremuri în care regulile fiscal – bugetare și legale au devenit voluntare dar si discreționare.

Asta nu e bine!”, conchide economistul pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/klaus-iohannis-in-conflict-de-interese/

Cine conduce din umbră la Casa Albă

 


Fosta consilieră pentru Securitate a președintelui Barack Obama nu ocupă locul din Biroul Oval, dar este cea care conduce din umbră actuala administrație Biden, spune Richard Grenell, fost director al comunității de informații și fost ambasador în Germania în timpul administrației Trump.

Susan Rice a fost numită de Joe Biden directoare a Consiliului pentru Afaceri Interne al Casei Albe. ”Uitați, am spus anterior asta, însă cred că merită să repet… i-a fost oferit un portofoliu în politica internă. Cu toții știm că asta e o glumă”, a spus Grenell, la Fox News. Rice nu are experiență în politica internă, a spus Grenell, însă a fost consilier pentru Securitate și a fost ambasadoare la ONU.

”Cunoaște Departamentul de Stat și cu siguranță vrea să fie secretar de Stat, deci nu încape discuție că ea este cea care conduce atât politica internă, cât și cea externă”.

Contextul este favorabil pentru Susan Rice, pentru că vicepreședinta Kamala Harris, care este și președinta a Senatului, va fi concentrată pe activitatea din Congres, unde va trebui să încline mereu balanța, căci în Senat democrații și republicanii se află la egalitate de mandate, 50-50.

”Avem un vicepreședinte care trebuie să stea mai mult în Senat, pentru că este 50-50. Deci, Susan Rice se bucură ca vicepreședinta Kamala Harris este preocupată de Senat și ar trebui să ne concentrăm atenția asupra președinției din umbră a lui Susan Rice”, a spus Grenell.

Susan Rice este cunoscută în afara Americii și aproape deloc acasă, nu are charismă, notorietate, nu a candidat vreodată în SUA, nu are experiență la colectarea de fonduri de campanie.

Presa conservatoare din SUA avertiza că Susan Rine a fost și ar putea să fie coșmarul politicii Externe a SUA. Rice a fost vârful de lance al neoconservatorilor din administrația Obama. Ea a fost cea care a făcut presiuni asupra președintelui Obama pentru a bombarda Siria și Libia, pentru a escalada luptele din Afganistan și pentru ca SUA să-i sprijine pe rebelii anti-Assad din Siria. După Hillary Clinton, atunci secretar de Stat, Rice este considerată celălalt vinovat pentru atacul terorist de la Benghazi (septrembrie 2012) în urma căruia au murit agenți CIA și ambasadorul american în Libia.

Înainte de nominalizarea Kamalei Harris pentru candidatura la vicepreședinție, analiștii americani apreciază că o administrație Biden-Rice ar fi mai agresivă în privința Rusiei, ar duce la revenirea SUA în acordul nuclear cu Iranul și în acordul climatic de la Paris (ambele negociate de administrația Obama), ar duce la extinderea NATO și ar menține o linie mai fermă față de China. Rice nu a strălucit în materie de politică externă, dar a fost un bun executant al strategiei statului profund și a avut grijă mereu ca declarațiile să o plaseze exact în zona consensului de la Washington în materie de politică externă. ”Dacă va fi aleasă vicepreședinte, politica noastră externă nu va fi diferită față de cea din ultimii 30 de ani (…) Însă mi-e teama că finalul administrației Biden ne va prinde dezbătând în continuare dacă să ne retragem sau nu din Afganistan sau dacă sa ne oprim sau nu să bombardăm locuri precum Irakul”, a spus John Glaser, expert în relații internaționale la Cato Institute, într-un interviu pentru The American Conservative.

Folosirea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii

 


Folosirea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii, atrage atenția ANSVA. Unele farmacii veterinare au avut solicitări din partea oamenilor care căutau Ivermectină, un antiparazitar folosit doar pentru tratarea animalelor. Aceștia au citit din diferite surse online că ar preveni sau trata infecția cu COVID-19.

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor precizează că toate produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale.

Acestea trebuie folosite numai de către medicii veterinari sau sub supravegherea acestora, conform indicaţiilor specificate în prospect.

În ceea ce privește utilizarea ivermectinei la oameni în combaterea COVID-19, sursa citată arată că sunt în desfăşurare numeroase studii clinice umane, studii care au fost înscrise în Registrul Uniunii Europene al trial-urilor clinice. Odată ce respectivele studii vor fi finalizate, în funcţie de rezultatele obţinute, acestea pot sta la baza depunerii unor cereri de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor de uz uman pe bază de ivermectină în scopul combaterii COVID-19.

„Vă avertizăm ca utilizarea la oameni a produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină poate avea consecințe dintre cele mai grave asupra sănătăţii umane”, transmite ANSVSA.

Recomandările Colegiului Medicilor Veterinari din România referitoare la prescrierea, comercializarea, eliberarea și utilizarea produselor medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt următoarele:

1. Medicii veterinari nu au competenţe legale pentru a recomanda, prescrie, comercializa, elibera produse medicinale veterinare care să fie utilizate în tratamentul oamenilor;

2. Toate produsele medicinale veterinare autorizate de către autorităţile veterinare române sau de către Agenţia Europeana a Medicamentului (EMA) sunt destinate exclusiv utilizării la animale, iar o eventuală decizie privind utilizarea acestora la oameni aparţine exclusiv autorităţilor competente pentru produse medicinale de uz uman;

3. Produsele medicinale veterinare care conţin ivermectină se eliberează doar pe bază de reţetă, iar prescrierea se face exclusiv de către un medic veterinar cu drept de liberă practică care a examinat animalul şi a stabilit un diagnostic;

4. Medicii veterinari utilizează doar modelul unic, ca imprimat cu regim special, al formularului de prescripţie medicală necesar pentru eliberarea produselor medicinale veterinare prevăzut în legislaţie;

5. La prescrierea produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor pe bază de ivermectină, medicii veterinari trebuie să utilizeze parafa prevăzută în Statutul Medicului Veterinar;

6. Medicul veterinar este obligat să prescrie doar cantitatea necesară pentru efectuarea completă a tratamentului în cauză, în funcție de specia animalului, greutatea, doza şi durata tratamentului;

7. În cazul produselor medicinale veterinare care se administrează animalelor de la care se obţin alimente, inclusiv ecvidee, medicul veterinar este obligat să înscrie în prescripţia medicală perioada de aşteptare care trebuie respectată, în conformitate cu prospectul produsului medicinal veterinar prescris şi utilizat;

8. În cazul utilizării şi administrării produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină la animale, în cadrul unităţilor de asistenţă medical-veterinară, la sediu sau în condiţii de teren, medicul veterinar consemneză activitatea în registrul de consultaţii şi tratamente, iar în cazul animalelor de la care se obţin alimente notifică proprietarul cu privire la respectarea timpului de aşteptare;

9. Utilizarea altor formulare pentru prescrierea produselor medicinale veterinare, în afara celor prevăzute în legislatie, precum şi eliberarea fără prescripţie medicală a produselor medicinale veterinare, inclusiv a celor care conțin ivermectină, atrage răspunderea disciplinară, contravenţională sau penală, după caz, a persoanelor vinovate;

10. Comercializarea produselor medicinale veterinare care conţin ivermectină se realizează numai prin farmacii veterinare şi depozite farmaceutice veterinare autorizate sanitar veterinar, conform prevederilor legale în vigoare.

sursa:https://www.cotidianul.ro/nu-va-lasati-pacaliti-consecinte-dintre-cele-mai-grave

Ce a postat fostul șef al frînarilor de la Ministerul Transporturilor

 


Nici nu s-a difuzat știrea cu cheful procurorilor și al comisarului șef Radu Gavriș că ministrul Lucian Bode a și dictat secretarului său (bădia încă n-a apucat să descopere locotenentele de la Ministerul de Interne!) o postare menită a spăla fața ministerului și a poliției și pentru a băga frica în descurcăreții noștri polițai! Ce a postat fostul șef al frînarilor de la Ministerul Transporturilor?

”Vreau să vă asigur că sunt hotărât să nu tolerez nicio abatere de la Lege, indiferent de numele sau calitatea persoanelor care sunt implicate în astfel de cazuri. Nimeni, indiferent de statutul său social, nu este mai presus de Lege!!”

Carmina Pricopie‎, „expert” în flagrantul de la Hanul lui Manuc

Serios? Nu umblu pe net cu comentarii la postările nimănui. Spectacolul celor care simt nevoia să se dea în stambă mă lasă rece. Fug de el ca dracul de tămîie. Dar ce zic politicienii mă interesează chiar dacă nu mă plimb pe conturile lor. Dar, la postarea lui Lucian Bode, tare mi-ar fi plăcut să adaug și eu una, gen ”Să mori tu?” sau un sec,”Eh, pe Dracu!”. Lucian Bode a postat ceva ca să nu zică lumea că doarme și că nu ia măsuri. Căci de făcut, mai mult decît o biată glagorie politică, oricum nu face. Ne-a luat de proști, la fel cum ne-a luat cu poveștile despre drumuri modernizate și cu proiectele de autostrăzi. Parcă ar fi vorbit Păcală! A plecat, a uitat și „La revedere“! Doar nu credeați că o să vedem kilometri de autostradă și de drumuri modernizate din conferințele sale de presă! Dacă vă așteptați să le vedeți, înseamnă că n-ați învățat nimic din toate țepele date de politicienii români în acești 30 de ani și merită ca urmașii dumneavoastră să aibă parte de aceleași farse.

Polițiști, în restaurant în stare de alertă

Să revenim la ministrul Lucian Bode și la comisarul Radu Gavriș! Noul ministru de interne cu figura lui de țăran bihorean căuia îi lipșește mereu clopul s-a avîntat mai ceva ca un actor de film albanez prost. Numai n-a zis, măi, le iau gîtul și fac la fel cu toți ca el! Probabil că bădia Bode își imagina că la Interne este ca la mecanicii de locomotivă! Tragi semnalul și toate încremenesc pe șine! El nu știa că la Interne, polul de putere are niște ramificații enorme, este mai complex, duce la procurori, la judecători și la SRI și dacă tragi de unul de la o masă vine peste tine tot Parchetul General și toată conducerea SRI. Ministrul Lucian Bode credea că vobește cu frînarii de la Triaj, nu cu frînarii democrației și ai statului de drept. Și, de îndată ce a aflat în al cui cîine a dat cu piciorul, și-a dat seama că scandalul cu băuta de la Hanul lui Manuc i se poate întoarce în cap. Adevărul este că polul de putere alcătuit din polițai, procurori, judecători, masoni și ofițeri de informații este mai tare decât un partid politic parlamentar! Și, dacă mai adaugi la el și capacitatea de măcănit a gâștelor din oastea de propaganda a binomului, descoperi că mai bine îți blestemi zilele decît să duci un război cu o asemenea rețea de putere, răutate și interese. Ia să ne aducem aminte unde a apărut comunicatul Parchetului care deschidea încercarea de mermelire a băutei de la Hanul lui Manuc? La Ioana Ene Dogoiu, semn că tot binomul este gata să sară în apărarea comisarului șef. Vedeți tovarăși, toți pun umărul la salvarea camarazilor !

Parchetul își ia în brațe oamenii și contrazice Poliția

Pe scurt! Comisarul șef Radu Gavriș cu a sa ceată de la Serviciul Omoruri și cu nevestele comisarilor bine plasate prin televiziuni (Cosmina Pricopie la Antena 3 și Andreea Marinescu, la Pro TV), cu Anca Jurma și Oana Dana și grupa ei de la DNA și cu ceilalți procurori au popit pre mulți din Interne și din afara lor! N-aveți zile de calendar pe cîți au înfundat dînșii. Răsturnarea inspectorului general Liviu Vasilescu, debarcat din două filmulețe de la conducerea IGPR, este un exemplu.

Trebuie să fiți de accord că nu știe ce subiect aveau cei trei procurori la bauta contravențională de la Hanul lui Manuc! Plănuiau să scape de cineva? Să înfunde pe cineva? Să promoveze pe cineva? Or goli unii sticlele ca pe cele de Borsec, dar, fără o lucrătură fină, nici băutura n-are haz! Iar omul nostru și procurorii fac parte din categoria celor care o integrează perfect. Adică degustă și muncesc pe dosare viitoare sau pe cazuri de oameni în funcție.

Și ce-a mai declarat fostul șef al frînarilor și scriitorilor de vagoane, „domnul” Lucian Bode?

„Am văzut că domnul polițist se luptă cu pandemia din interior și nu aș vrea să-i mai dăm această posibilitate! Cât timp voi fi în această înalta demnitate, voi face tot ce depinde de mine să arăt că majoritatea polițiștilor, eu mi-aș dori toți, sunt profesioniști, respectă haina militară. Și mi-aș dori că niciodată să nu fie pus semnul egal între anumite derapaje și instituții fundamentale în statul român: poliție, jandarmerie, pompieri”

Ironia cu sabotatul pandemiei din interiorul restaurantelor are un pic de haz. Dar numai pînă la momentul în care ministrul și-a dat sema că elanul său reformator se va duce pe apa sîmbetei. Ironia și bășcălia au ținut pînă cînd omul venit de la gară și-a dat seama că s-a lovit de Binom! Drept pentru care, pentru a nu deveni penibilul Poliției Române, ministrul Lucian Bode (fost la calea Ferată, inclusiv la marfă și la persoane) a hotărît să-l sancționeze pe Radu Gavriș cu ridicarea răspunderii legată de pandemie în București, de parcă fără funcția asta comisarul șef nu poate bea liniștit în altă cîrciumă și nu poate trage sforile pe la Parchete și judecătorii!

Concluzie după concluziile televizate: Tot tărăboiul se termină în coadă de pește. Sînt atît de bine legați între ei că plasa se întinde până la baza societății. Dai într-un vameș de la Stamora Moravița sau de pe la granița cu Ucraina a contrabandei cu țigări  și te trezești că te sună nu știu ce ministru sau nu știu care ambasador european.

Așa și cu băuta de la Hanul lui Manuc. Nici Bode nu poate, nici Gavriș nu se lasă. Iar lucrurile rămîn așa cum au fost, dacă nu cumva mai rău decît atît!

sursa:https://www.cotidianul.ro/farsa-farselor-cu-politai-si-procurori/

Procurorii care pînă mai ieri tremurau numai cînd le auzeau numele, cer pedepse maxime cu închisoare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu

 


Procurorii care pînă mai ieri tremurau numai cînd auzeau numele Elenei Udrea și făceau mătănii cînd se rostea numele „Băsescu” cer acum cu voioșie pedepse maxime, de 12 și 15 ani de închisoare pentru Elena Udrea și Ioana Băsescu, așteptînd chiar ca presa și opinia publică să-i aprecieze și să le ridice statui.

Unora poate le-o plăcea acest tip de Justiție, în care, dacă este răstignit cineva care ți-a fost sau îți este adeversar, dușman sau, pur și simplu, nu-ți este pe plac, te bucuri fără să te întrebi dacă acea condamnare este dreaptă.

Mie nu-mi este pe plac o astfel de justiție! Din contră, cred că această mentalitate de a condamna pe cineva doar pentru că nu mai este la putere este exact la fel ca acea condamnare la care este supus cineva din opoziție la comanda celui aflat la putere!

Am crezut că vinovata principală pentru acest tip de justiție la comandă a fost Laura Kodruța Kovesi, dar se pare că m-am înșelat. Nu, nu era ea singura vinovată, ci și Traian Băsescu, Florian Coldea sau diferitele ambasade care-i încurajau să-și execute adversarii politici în numele luptei anticorupție.

Din păcate, procurorii DNA, ăia care au stat în umbra Codruței Kovesi (de genul lui David Deca de la Brașov, Man de la Oradea, Portocală și Onea de la Ploiești), vor acum să iasă în față ca procurori imparțiali, deși sînt aceleași slugi care-l deserveau pe Traian Băsescu și camarila sa. Punîndu-se în slujba noii Puteri, ei vor să-și arate „profesionalismul” prin aceleași excese din timpul lui Băsescu, dar făcute acum împotriva apropiaților lui Traian Băsescu!

Ei nu vor înțelege niciodată că, indiferent intereselor cui se subordonează, dacă nu se bazează în anchetele lor doar pe probele de la dosar, fac mult rău ideii de Justiție! Ei cred că sînt mari și tari dacă sacrifică Justiția în favoarea cuiva aflat la Putere și, din păcate, sînt încurajați să facă asta chiar de către președintele Iohannis, cel care, în recenta campanie electorală, a spus explicit că vrea să-i fie alături toți cei care gîndesc la fel ca el! Iar el nu gîndește decît în paradigma lui Băsescu, adică adversarii trebuie striviți, iar „ai mei” ținuți în brațe!

Iată de ce știrea că procurorii au cerut ieri 12 ani de închisoare pentru Elena Udrea și 15 ani de închisoare pentru Ioana Băsescu îmi dă fiori, nu pentru că mi-ar fi dragi cele două, ci pentru că mă înspăimîntă gîndul că procurorii DNA speră să fie luați în brațe de noua Putere instalată acum două luni doar pentru că-și dovedesc slugărnicia!

Vă dați seama, Ioana Băsescu este acuzată de „INSTIGARE la delapidare şi instigare la spălarea banilor”, iar Elena Udrea de „INSTIGARE la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte)”. Măi, nea procurorule, instigarea cui, că ai uitat să spui instanței cine sînt delapidatorii și mituitorii?

Agerpres citează motivarea procurorului de ședință: „reprezentantul DNA a solicitat ca Elena Udrea şi Ioana Băsescu să fie condamnate la pedepse maxime pentru faptele comise, susţinând că infracţiunile de care sunt acuzate sunt grave”!

Cum este posibil ca acest procuror și cei care l-au trimis în instanță să mai facă parte din rîndul magistraților? Orice student la Drept, chiar în primii ani, știe că gravitatea unei infracțiuni nu poate fi invocată pentru condamnarea unui inculpat pentru că, în acest fel, n-ar mai exista „individualizarea” faptelor, ci toți cei acuzați de comiterea unei infracțiuni ar primi aceeași pedeapsă, căci gravitatea infracțiunii este aceeași!

Și ce dacă este vorba despre Elena Udrea și Ioana Băsescu? Trebuie ca lor să li se aplice o Justiție nedreaptă doar pentru că sînt urîte de o mare parte a populației? Nici vorbă! Din contră, dacă magistrații vor să fie corecți, tocmai cu astfel de personaje trebuie să se poarte strict în limitele legii pentru ca opinia publică să înțeleagă că ceva s-a schimbat în felul în care se face Justiție.

Dar văd că, odată cu instaurarea Puterii de tip #Rezist, revine ideea unei Justiții partizane și înțeleg din ce în ce mai bine de ce vocea cîtorva magistrați care s-au luptat cu „Sistemul” pentru o Justiție independentă (Gabriela Baltag, Evelina Oprina și alți cîțiva) este acoperită de alți magistrați care au încheiat deja pactul cu diavolul.

Dacă acum, cînd se încearcă refacerea Sistemului sub oblăduirea noii Puteri, nu vom sesiza pericolul, ne vom trezi din nou cu abuzurile grosolane pe care le credeam apuse, iar atunci ne vom lamenta inutil.

Pentru final, ca argument pentru ceea ce am încercat să spun aici ca avertisment, citez din postarea celebrei judecătoare Dana Gîrbovan de la sfîrșitul anului recent încheiat: „Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) este singura structuraă de parchet complet în afara controlului politic. Acesta e motivul pentru care politicul dorește cu ardoare desființarea sa”. Înțelegeți cîtă dreptate avea Dana Gîrbovan? Iată de ce se vrea desființarea SIIJ: pentru ca magistrați de teapa celor care au cerut pedepse maxime, de 15 ani, doar pentru a face pe placul Puterii, să nu poată fi trași la răspundere!

Nu, în nici un caz, nici acest tip de Justiție ce ni se propune de noua Putere nu este Justiție independentă, ci unealta politicului, așa cum era și pe vremea Binomului inventat de Băsescu!

sursa:https://www.cotidianul.ro/asta-nu-e-justitie-independenta/