4.17.2021

Fostul vicepreședinte Pfizer, Dr. Michael Yeadon : Guvernul vă minte în așa hal încât v-ar putea duce la moarte, pe voi și pe copiii voștri

 


Dr. Michael Yeadon, fost vicepreședinte al Pfizer și om de știință specializat în alergii și boli respiratorii, avertizează că guvernele vor continua să înșele populațiile și să mintă oamenii cu privire la diagnosticul, transmiterea și riscul bolilor infecțioase, informează EVZ.ro, preluând un articol LifeSiteNews.

Omul de știință  care a lucrat la Pfizer avertizează că guvernele și companiile farmaceutice vor continua să înșele și să înrobească oamenii.

Fostul vicepreședinte al Pfizer: „Guvernele mint într-un mod care ar putea duce la moarte”. „Gândește-te și întreabă-te: de ce mă minte guvernul meu despre ceva atât de fundamental? Cred că răspunsul este: ei te vor ucide folosind această metodă. Or să te omoare pe tine și pe familia ta”, afirmă omul de știință.

„Minciuna variantelor periculoase și pașapoartele de vaccin”

Dr. Michael Yeadon, fost vicepreședinte al Pfizer și om de știință, specializat în alergii și boli respiratorii, care a petrecut 32 de ani în industrie conducând cercetarea medicamentelor noi, s-a retras din gigantul farmaceutic cu „cea mai înaltă funcție de cercetare” în domeniul său, și a vorbit exclusiv pentru LifeSiteNews.

În interviu, dr. Yeadon, spune că atât Pfizer, cât și alte companii de medicamente manipulează, constrâng și controlează mass-media și guvernele pentru a manipula oamenii în scopul profitului. El a abordat propaganda „demonstrabil falsă” din partea guvernelor ca răspuns la pandemia de coronavirus, inclusiv „minciuna” variantelor periculoase, potențialul totalitar al „pașapoartelor de vaccin” și probabibilitatea ridicată de a avea de-a face cu o „conspirație” care ar putea conduce la ceva cu mult mai amplu decât masacrul experimentat în războaiele din secolul XX.

Principalele idei expuse de fostul vicepreședinte al Pfizer:

Nu există „nici o posibilitate” ca variantele actuale ale COVID-19 să scape de imunitate. Este „doar o minciună”.

Cu toate acestea, guvernele din întreaga lume repetă această minciună, indicând că asistăm nu doar la „oportunism convergent”, ci la o „conspirație”. În același timp, mass-media și platformele Big Tech sunt dedicate aceleiași propagande și cenzurării adevărului.

Companiile farmaceutice au început deja să dezvolte vaccinuri „de completare” („rapel”) inutile pentru „variantele” coronavirusului. Companiile intenționează să fabrice miliarde de flacoane, în plus față de cele din actuala campanie experimentală „vaccin” COVID-19 .

Agențiile de reglementare, cum ar fi Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), au anunțat că, din moment ce aceste vaccinuri „suplimentare” vor fi atât de similare cu injecțiile anterioare care au primit aprobare pentru autorizația utilizării de urgență, companiile medicamentoase nu vor mai fi obligate să „efectueze  studii clinice de siguranță”.

Astfel, acest lucru înseamnă practic că proiectarea și implementarea vaccinurilor ARNm repetate și constrânse „trec de pe ecranul computerului unei companii farmaceutice în mușchii brațelor a sute de milioane de oameni, (injectând) o secvență genetică pentru care nu este nevoie și nici justificare”.

De ce fac asta? De vreme ce nu pare a exista nici un motiv benign, utilizarea pașapoartelor de vaccinare, la pachet cu o „resetare bancară” ar putea da într-un totalitarism cum nu s-a mai pomenit vreodată pe lume. Amintindu-ne de răul provocat de Stalin, Mao și Hitler, „depopularea în masă” rămâne o consecință logică.

Simplul fapt că acest lucru ar putea fi adevărat presupune că fiecare trebuie să „lupte pe viață și pe moarte pentru a se asigura că acel sistem nu se va materializa niciodată”.

Continuând, el a spus: „În ultimul an mi-am dat seama că guvernul și consilierii acestuia mint în fața poporului în legătură cu tot ce ține de coronavirus. Cu absolut tot! Este o aberație această idee a transmiterii asimptomatice astfel încât chiar dacă nu aveți simptome, totuși sunteți o sursă de transmitere a virusului. Precum și faptul că lockdown-urile ar funcționa, că măștile ar avea un rol protector evident pentru dvs. sau pentru cei din jur și că variantele virusului ar fi ceva de temut, deci va fi nevoie chiar să închidem granițele internaționale în caz că pătrund unele dintre aceste variante străine urâte”.

„Or, că veni vorba, pe lângă lista actuală de „vaccinuri” pe bază de terapie genică pe care le-am creat ca prin farmec, vor fi niște „vaccinuri de completare” pentru a combate variantele care scapă sitemului imunitar”.

„Tot ce v-am spus, fiecare aspect în parte este demonstrabil fals. Dar întreaga  noastră politică națională pornește de la premisa că toate acestea sunt universal valabile, deși toate sunt greșite”.

Un posibil joc final: „Pașapoartele de vaccinare”, legate de bani de cheltuială și control total

„Cred că jocul final va fi că toată lumea primește un vaccin. Tot omul se va vedea convins, lingușit, nu tocmai obligat, dar constrâns să facă o injecție”.

„După ce o vor face, fiecărui individ din lume va avea un nume sau o identitate digitală unică și un statut sanitar, acela de vaccinat sau nevaccinat ... iar oricine deține asta, un fel de bază de date unică, operabilă centralizat, aplicabilă pretutindeni pentru a controla, pentru a acorda un „privilegiu”. Puteți fie să treceți acest prag specific și să realizați această tranzacție specifică sau să nu depindeți de ceea ce decid controlorii acelei baze de date unice de evidență a populației. Și cred că despre asta este vorba în toată această poveste, pentru că odată intrați în sistem, devenim niște marionete, iar lumea poate deveni așa cum își doresc cei care controlează acea bază de date.    

„De exemplu, puteți descoperi că, după o actualizare bancară, veți putea face cheltuieli doar prin intermediul unei aplicații care, de fapt, alimentează această bază de date cu ID-ul, numele și statutul d-voastră sanitar”.

„Și, da, bineînțeles că trecerea frontierelor internaționale este cea mai evidentă întrebuințare a așa-numitelor „pașapoarte de vaccinare”, însă am auzit deja vorbindu-se despre ele că v-ar putea fi necesare și pentru a avea acces la spații publice, mai ales la cele interioare. Mă aștept ca, pe viitor, să nu puteți nici măcar ieși din casă dacă nu aveți un privilegiu specific acordat prin intermediul aplicației”.  

Îmi este foarte clar că oamenii nu pot face față unei asemenea ascensiuni a răului, însă regimurile totalitare din secolul trecut ne-au demonstrat cât de real este pericolul

„Mi-a devenit foarte clar, chiar și când vorbesc cu oameni inteligenți, prieteni, cunoștințe ș.a., că ei realizează că le spun ceva foarte important, dar, când ajung în punctul în care le arăt că guvernul îi minte într-un fel care ar putea duce la moartea lor și a copiilor lor, ei nu pot să conceapă așa ceva. Și cred că poate 10% dintre ei înțeleg ce le-am spus, iar la 90% dintre ei le stă mintea în loc deoarece e prea greu de priceput. Îngrijorarea mea este că vom pierde această bătălie, pentru că oamenii nu pot concepe posibilitatea ca cineva să fie într-atât de malefic”... 

Soluția: „Avem nevoie de Dumnezeu”, mai mult decât oricând

„Sunt om de știință și vă pot spune că, pentru a-i aborda pe oamenii obișnuiți, nu pot folosi știința ca instrument. Va eșua. Deci, avem nevoie de filosofi, de oameni care înțeleg logica, religia. Ei trebuie să se lupte cu asta și să înceapă să vorbească pe limba oamenilor. Pentru că, dacă o lăsăm în sarcina oamenilor de știință, ca mine, deși sunt bine intenționat, aș fi un extraterestru care delirează în ochii majorității oamenilor de rând. Nu vor crede că guvernul îi minte, nu cred că guvernul ar face vreodată ceva care să le dăuneze, dar este exact ceea ce se întâmplă”.

„În ultimul timp, am început să îmi închei comunicările cu formularea „Dumnezeu să ne izbăvească!”, pentru că cred că avem nevoie de Dumnezeu acum mai mult decât oricând, de la Al Doilea Război Mondial încoace”, a concluzionat în cele din urmă dr. Yeadon într-un e-mail trimis redacției LifeSiteNews, ulterior interviului.

Foști angajați sau apropiați ai Big Pharma, promovați de ex-ministrul Sănătății în funcții publice

 


În timpul mandatului lui Vlad Voiculescu (USR-PLUS) la Ministerul Sănătății au fost numite în funcții publice-cheie foști angajați sau apropiați ai marilor producători de medicamente, relevă Flux.24.ro. 

Alexandra Tamaș, fosta șefă de cabinet a lui Vlad Voiculescu, a fost recent numită vicepreședintă la Agenția Națională a Medicamentului (ANM), după ce înainte-vreme fusese angajată a gigantului farmaceutic Pfizer. 

Carmen Șotîngă, instalată de VLad Voiculescu la șefia Direcției de Resurse umane din M.S., a lucrat în perioada 2011 - 2017 ca external affairs manager la Novo Nordisk, companie farmaceutică din Danemarca.

Adrian Gheorghe, pus de Voiculescu la șefia Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), este concubinul Alexandrei Năstase, membră a Institutului Aspen, organizație condusă și fondată de Nicolae Voiculescu, unchiul ex-ministrului și fost director al companiei farmaceutice Novartis.

Aceste împerecheri de succes între interese private și structuri ale statului, la limita corupției, nu sunt o particularitate românească în peisajul european. Directoarea Agenției Europene a Medicamentului (EMA) a fost lobbyistă pentru Pfizer și AstraZeneca, potrivit Cristoiu Blog. Nu ne mirăm de ce EMA a infirmat scandalul european legat de efectele adverse ale serului Covid produs de AstraZeneca, militând pentru continuarea folosirii „vaccinului” experimental, pe care îl laudă tot atât de mult ca și pe serul Pfizer, spre încântarea lui Valeriu Gheorghiță, care și-a „asumat răspunderea” să meargă pe mâna EMA și să continue campania națională cu toate dozele sus.

Până în 1998, Emer Cooke a reprezentat interesele corporațiilor precum AstraZeneca și Pfizer în organizația-umbrelă europeană pentru industria farmaceutică. În noiembrie 2020, a devenit director EMA. O lună mai târziu, vaccinul contra Covid-19 Pfizer a primit aprobarea UE, iar AstraZeneca puțin mai târziu. De asemenea, este considerată o apărătoare fermă a AstraZeneca, în ciuda numeroaselor efecte secundare raportate.

Pentru anul 2021, EMA are un buget total de aproape 385,9 milioane de euro: 55,5 milioane de euro provin din fonduri UE (aproximativ 14%), iar 330,4 milioane de euro provin din taxele plătite de companiile farmaceutice (aproximativ 86 la sută). Bugetul EMA a crescut constant și semnificativ în ultimii ani: în 2018 era încă 306,6 milioane de euro, în 2019 era de 315 milioane de euro, iar în 2020 era de 355,8 milioane de euro. Ponderea din industria farmaceutică a fost „doar” de 87% în 2020 și 93% în 2019 și 2018, informează Cristoiu Blog, citând de.rt.com și politico.eu.

Proteste împotriva restricțiilor excesive și a stării de alertă au loc astăzi, sâmbătă, în mai multe orașe din țară

 


„Jos cu teroriștii care ne conduc!” (aluzie la gafa premierului Cîțu de a-i numi teroriști pe contestatarii restricțiilor)

Proteste împotriva restricțiilor excesive și a stării de alertă loc astăzi în mai multe orașe din țară. Au fost anunțate la București, Cluj-Napoca, Sibiu și în alte colțuri ale României libere.

La București protestul spontan a început la ora 15:00 în locul deja cunoscut din Piața Universității. Pompiliu Diplan și prietenii lui își vor exprima revolta împotriva abuzului de putere făcut de polițiștii care l-au omorât ieri pe cetățeanul din Pitești, cerând demisia ministrului de Interne, Lucian Bode, precum și împotriva scoaterii bolnavilor din spital pentru reconvertirea unității în suport Covid - cazul Spitalului Foișor, continuat de evacuarea spitalului de copii Grigore Alexandrescu -, dar și împotriva ipocriziei ATI-ste care reclamă că „nu mai sunt paturi pentru bolnavii Covid”, în timp ce atâtea spitale noi, inaugurate cu pompă și cu roboți, nu au funcționat nici măcar o zi. JOS ARAFAT rămâne sloganul preferat al protestatarilor, care nu se mulțumesc cu „sacrificarea” de formă a lui Vlad Voiculescu. Mai multe revendicări au fost enumerate în Proclamația de la București.  

La Cluj-Napoca are loc un miting autorizat în fața Prefecturii. „Miting pentru ridicarea restricțiilor și modalități eficiente de stimulare a sistemului imunitar pe cale naturală: Sâmbătă, 17 aprilie 2021, 15-18 în fața Prefecturii Cluj. Libertatea se afirmă, nu se discută! Clujeni, să fim solidari în a ne manifesta încrederea că aceste restricții vor fi eliminate dacă suntem fermi în demnitatea noastră, dacă avem credință de nezdruncinat că răul poate fi eliminat. Să fim cu toții alături în cuget, simțire și acțiune. Hai alături de noi sâmbătă de la ora 15 la 18!”, este îndemnul tipărit pe afișe, răspândit și pe social media. 

Și sibienii se întâlnesc la 4 după-amiaza în Piața Mare din centrul orașului, la fel cum au făcut-o și weekend-ul trecut. Potrivit organizatorilor, se va milita pentru încetarea imediată a stării de alertă și a restricțiilor impuse de aceasta.

Pe surse am primit confirmarea că un grup de persoane va protesta și la Brașov în fața Prefecturii.

Dacă aveți informații despre proteste pentru Libertate în orașele voastre, dați de veste în comentarii sau la adresa contact@activenews.ro, atașând un link și, în al doilea caz, inclusiv o fotografie. 

SRS și Călin Georgescu trag semnalul de alarmă : România, trimisă la RĂZBOI de Iohannis

 


Celebrul jurnalist Sorin Roșca Stănescu a publicat o ”pastilă” video în care avertizează asupra ”Acordului între Guvernul României şi Cabinetul de Miniștri al Ucrainei privind cooperarea în domeniul tehnico – militar”.

SRS consideră periculos acordul în actuala stare tensionată și îl întreabă direct pe președintele Iohannis: ”Ce faceți, domnule Iohannis? Ne trimiteți la război?”.

Acordul are o lungă istorie a nașterii, fiind inițiat în 2003, reluat în 2009, 2016, 2017 și aprobat în CSAT anul trecut, fiind în curs de ratificare în Parlament. 

În fapt însă el NU este unul strategic, legat de acțiuni militare comune, ci unul din domeniul tehnico – militar. Adică, de furnizare, producție comună achiziții etc. de echipament militar. Iată principalele prevederi, pe care le găsim în capitolul ”DOMENIILE COOPERĂRII”.

1. Părţile vor încuraja şi sprijinii, potrivit legislațiilor naționale, întreprinderile, instituțiile şi agenții economici, denumite în continuare ”întreprinderi”, din România şi Ucraina în realizarea cooperării în domeniul tehnico-militar în următoarele domenii:

- achiziția de armament și de tehnică militară în cadrul proiectelor comune şi producţia de armament şi de tehnica militară, la cererea uneia dintre Părţi;

- furnizarea de armament, tehnică militară şi de alte echipamente în scopuri tehnico-militare;

- reparaţia şi modernizarea armamentului, tehnicii militare şi furnizarea altor servicii în domeniul tehnico-militar;

- vânzarea de licenţe de producţie a armamentului şi a tehnicii militare, asigurând sprijinul tehnic în producţia lor;

- activitatea comună de cercetare şi dezvoltare în domeniul tehnico-militar şi schimb de rezultate ale unei astfel de activităţi ;

- schimbul de informaţii şi de experienţă în standardizarea, codificarea, controlul calităţii tehnicii militare în cadrul programelor comune ale cooperării în domeniul tehnico-militar, în conformitate cu legislaţia în vigoare.

2. Părţile pot conveni cooperarea şi în alte domenii de interes reciproc.

3. Conţinutul şi formele cooperării în domeniile sus-menționate vor fi aprobate de autorităţile competente ale Părţilor prin încheierea de înțelegeri și protocoale adiţionale.

Deci, așa cum spuneam, un acord care nu are în vedere vreo participare directă, militară la conflicte.

Și, totuși… observatorii ar putea fi îngrijorați de o idee din finalul ”expunerii de motive”:

”(…) Încheierea unui Acord în domeniul tehnico-militar cu Ucraina se circumscrie obiectivului politicii de apărare şi de dezvoltare a relaţiilor de cooperare în plan bilateral, respectiv regional.

Dimensiunea de apărare are relevanţă în contextul mai amplu al situaţiei de securitate din regiune, având în vedere interesul României de a susţine parcursul şi integrarea euro-atlantică a Ucrainei, prin dezvoltarea unui parteneriat funcţional, prin identificarea domeniilor de cooperare de interes pentru ambele părţi”.

Ei, aici intrăm în altă dilemă: la capitolul (Articolul) ”Autorități competente” din Acord, pe primul loc este Ministerul Economiei – ori în ”Expunerea de motive”, sintagma concluzivă este ”dimensiunea de apărare”.

Adică duce la o chestiune amestecată, în contextul lipsei totale de transparență din domeniul Apărării, pe care o constatăm de la intrarea în NATO. Și de la preluarea deciziei strategice în România de către SUA, ca să nu ne mai ascundem după vorbele de clacă din ”colonie”.

Deci, acest părinte al presei de investigații românești, Sorin Roșca Stănescu, are motive să ciulească urechile și să lanseze avertismente.

Și, totuși… cred că mai curând Călin Georgescu este cel care a tras semnalul de alarmă cel mai corect:

”Ucraina s-ar alimenta militar prin teritoriul românesc – și fiind sprijinită de America nu ar fi o chestie tocmai bună”, avertizează Călin Georgescu, subliniind ”Complexul militar industrial american este interesat să împingă către un conflict”, care ”va aduce un mare profit – așa cum aduce și așa zisa pandemie în lume”.

Cu alte cuvinte, România va fi acoperirea prin care (companii din) SUA vor aproviziona un conflict în zonă – iar Acordul pare a fi forma legală prin care se pune la punct combinația.

Pare mai aproape de realitate – dar, atenție, nu este mai puțin periculos! Tot o implicare într-un posibil conflict ar fi! Preiau întrebarea lui SRS: în așa ceva vrea să ne bage Iohannis?!

Pe de altă parte, Călin Georgescu mai atrage atenția asupra unui aspect, perfect în acord cu politica radical progresistă a noii echipe de la Casa Albă:

”Dincolo de profitul adus de toate războaiele contrafăcute în lume, acoperă și ceea ce noua conducere de la Casa Albă – sau așa zisa conducere de la Casa Albă – a impus deja și va impune prin anumite legi, care vor fi trecute mult mai ușor în spatele conflictelor existente la nivel internațional”.

Adică, prin implicare, România lui Iohannis poate participa la o diversiune (sângeroasă) în spatele căreia se vor impune noile legi ale ”progresismului” promovat de Casa Albă, Soros și alte centre de putere globalist-progresiste.

Cam asta e viziunea lui Călin Georgescu – căreia i-aș circumscrie Acordul semnat sub conducerea/presiunea lui Iohannis, Aurescu și restul figurilor politicii actuale.

Dan Puric, fulminant : România e condusă de aleșii străinătății, au vândut sufletul ţării !

 


Marele artist Dan Puric, un adevărat simbol al rezistenței naționale prin spirit, a fost invitat la emisiunea Oanei Zamfir, ”Exces de putere”.

În ciuda vremurilor pe care le trăim, de subordonare generală față de comenzi și interese străine, Dan Puric a avut același curaj în a trezi românii la realitate: ”România nu mai este de mult condusă din interior - aceşti oameni sunt aleşi din străinătate !”.

Iată câteva dintre ideile expuse de Dan Puric: ”Gândiţi-vă că România nu mai este condusă din interior de mult”.

”Aceşti oameni sunt aleşi din străinătate”, spune Puric, definindu-i ca ”O mână de oameni anafectivi… cred că sunt măsurați -  'Îl atinge şi nu-l doare.' A, dacă îl atinge personal, da. Dar pe el nu-l doare ţara”.

Dan Puric dă exemplul unor oameni politici din alte vremuri, care s-au sacrificat în momentul în care au demonstrat conștiință – uneori sacrificându-se pentru binele național.

”Între cele două războaie mondiale sau pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza am avut, şi noi, oameni responsabili la conducere, am avut mari oameni politici care şi-au dat demisia, care au avut probleme de conştiinţă”, spune Puric, dând exemplul premierului din 1918, Alexandru Marghiloman  - ”care s-a dus să semneze tratatul de pace de la Buftea (cu Imperiul German și Puterile Centrale), şi toţi l-au făcut trădător”.

Puric atrage însă atenție – ”El s-a expus, s-a jertfit pentru România… Pe urmă şi-au dat seama”.

”I-aţi văzut pe ăştia că se jertfesc ?”, întreabă Puric, atrăgând atenția că actualii guvernanți nu doar nu vând doar bogăţiile ţării – ”ăştia au vândut sufletul acestei ţări”.

De fapt, spune Puric, ”în criză vezi, cu adevărat, personalitatea unui om”.

”Ăştia aruncă pe fereastră tot ! Se scufundă corabia şi ei aruncă bătrâni, tineri, mame, copii, idealuri, tradiţii ! Biserica ! Numai ei să rămână...”, spune Puric, sintetizând – ”Ăştia nu-s cu 'A fi sau a nu fi ! Ăştia-s cu 'să moară mama, mă îmbogăţesc sau nu !'”

Făcând o paralelă cu teatrul, Dan Puric a făcut referire la formula uzitată în mass media – ”actori politici”.

”Zicea Bibanu' (Dem Rădulescu) ”Dragă Puric, dacă n-ai Hamlet, nu pui Hamlet !” N-ai Laurence Olivier, nu poţi să joci cu paznicul de la poartă. La noi, nu mai este Vraca, este luat unul de pe stradă, de cea mai joasă calitate, şi ăla nu ştie să decline existențial 'A fi sau a nu fi'. Ăla zice: 'Să moară mama ! A avea sau a nu avea ! Mă îmbogăţesc sau nu.'”.

În acest context, el vede definitorie atitudinea lui Iohannis: ”Cum poţi să te duci la ski după dezastrul din spital?”

”Este în altă zonă ontologică. Au alte reflexe, nu-i vedeţi? După dezastrul din spital, să rămână după o femeie carbonizată o cruciuliţă… şi tu să de duci la ski?!”, exclamă Puric, reacționând emoționat: ”Eu n-aş fi putut în viaţa mea. E o stare de doliu. În creştinism suferinţa este o stare eclezială, o împărţim...”.

Aici este poate esența discursului lui Dan Puric: creștinismul prin care împărțim totul, chiar și suferința - pentru a trece peste greutăți, prin crize!

”Beria, ministrul de interne al lui Stalin, a spus: 'Vreţi să conduceţi un popor? Opriţi orice iniţiativă particulară! Orice judecată proprie! Opriţi sentimentul religios, pentru că nu vor mai avea frică de tine!'...”, amintește Puric, subliniind actualitatea acestei noi încercări: ”De ce se stopează orice iniţiativă românească, mai ales acum? Chiar aşa suntem? Un popor de cretini care nu putem produce nimic?”.

Merită urmărită înregistrarea excepționalei emisiuni realizată de apreciata jurnalistă Oana Zamfir pe Antena 3!

”Dragilor, Noi Poporul, am învins !”, spune Dan Chitic, subliniind formula concilierii pentru națiune – ”Noi, Poporul”.

 


Avocatul Dan Chitic, cel mai consecvent apărător al bogățiilor și tradițiilor românești, lansează un mesaj emblematic pentru cei care înțeleg adevăratul sens al protestelor.

Dan Chitic este considerat un lider al protestelor – dar el este în primul rând un creștin adevărat, pentru care cămașa sacrificiului pentru binele comun este mai importantă de mantia sau laurii oferiți!

”Dragilor, Noi Poporul, am învins!”, spune Dan Chitic, subliniind formula concilierii pentru națiune – ”Noi, Poporul”. 

Și iată câteva dintre reușitele pentru care ”Poporul” merită felicitările lui Dan Chitic?

-”Am reușit să ne recăpătăm dreptul de a avea sărbători pascale normale!”

-”Am reușit să ne redobândim dreptul de a ne îngropa morții cum se cuvine!”

-”Am reușit sa determinăm demiterea lui Vlad Voiculescu și Andreei Moldovan, doi dintre artizanii măsurilor aberante ale dictaturii medicale!”

-”Am reușit sa îl determinam pe Voiculescu să denunțe public falsurile și crimele comise de guvernările PeNaLe!”

-”Și, mai important, am reușit sa învrăjbim dușmanii și trădătorii acestui neam: Coaliția PeNaLo-uSRIstă e în moarte clinica!”

-”Am reușit și am șubrezit și scaunul PrimSinistrului Câțu: e o chestiune de zile până la căderea acestuia!”

Per total, da, se poate spune că ”Am reușit multe Împreună!”.

Și asta în condițiile unei permanente denigrări și a unor atacuri de toate felurile, a unor intoxicări din toate direcțiile, pe care Dan Chitic le expune acum:

”Așa, prea puțini, prea știrbi, prea inepți, prea mahalagii, prea dezbinați, prea nu la înălțimea pretențiilor unora sau altora dintre elitiștii / etiliștii erijați in criticii noștri, totuși am fost suficient de mulți și de buni pentru a face ce nu a reușit nici o-poziția parlamentară și nici parerologii cu aere de oracole coborâte din tabernacolele Serviciilor”.

Ori, în urma luptei – dar mai ales a unei treziri tot mai mult resimțită, se remarcă și alte câteva reușite:

-”Am reușit să redevenim demni, chiar dacă nu intru totul liberi!”

-”Am reușit să le arătăm că #NeAmTrezit și ca împreuna #SuntemPuternici, ca suntem Adevărații deținători ai Suveranității acestei Țări„.

-”Noi am reușit să avem o victorie importantă, deși doar parțială, asupra Sistemului”.

Cine sunt acești ”Noi”? Dan Chitic nu dă nume, așa cum ar vrea poate cei ce lucrează contra unității, ci spune clar: ”Noi, fiecare dintre noi cei care am riscat și am ieșit in strada, cei bătuți, cei amendați, cei înjurați, cei diabolizați, cei ridiculizați, cei umiliți și cei “blaim”-uiți”,

”Împreună! Nu uitați asta!” – spune Dan Chitic.

Iar lucrurile nu se opresc aici, ci continuă pentru atingerea unor obiective pe care Dan Chitic le definește clar: ”demiterea lui Arafat, abrogarea Legii 55/2020!”.

”Și mai ales: Demiterea lui Iohannis. Va veni și vremea aia”, transmite avocatul, arătând că ”Acum însă e timpul să se taie ei intre ei... să se bată pe viața și pe moarte aripile Securității care au împărțit puterea pana acum”.

De aceea, propunerea lui este una de introspecție, dar și de reculegere în ton cu perioada sfântă în care creștinii ortodocși au intrat: ”Vă propun sa ne tragem sufletul, să ne revenim, să ne împăcăm și să ne reorganizăm, asta cât ne uităm la dușmanii noștri cum se întretaie, cum se omoară unii pe alții!”.

Promisiunea lui Dan Chitic este fermă: ”Vom reveni cu forțe proaspete și ne vom năpusti asupra dușmanilor noștri, care vor fi mai slăbiți și mai dezbinați!”.

”Vă mulțumesc  încă o dată pentru tot: pentru curaj, pentru determinare, pentru demnitate, și mai ales pentru eroismul de care ați dat dovada fiecare dintre Dvs, oriunde ați fost in străzi sau piețe in oricare dintre cele 100 de orașe ale Țării!”, încheie Dan Chitic.

Consulul Ucrainei la Sankt Petersburg a fost reținut de FSB

 


Potrivit FSB, consulul ucrainean a fost reținut în flagrant la Sankt Petersburg, în timp ce primea informații cu caracter clasificat în timpul unei întâlniri cu un cetățean al Federației Ruse.

„Serviciul Federal de Securitate al Federației Ruse l-a reținut pe 16 aprilie 2021 în orașul Sankt Petersburg pe diplomatul ucrainean - consulul general al Ucrainei la Sankt Petersburg Alexandr Sosoniuk. El a fost reținut în flagrant în timpul unei întâlniri cu un cetățean rus, când primea informații cu caracter secret conținute în bazele de date ale forțelor de ordine și ale FSB din Rusia”, se menționează în mesajul Serviciului Federal de Securitate. 

FSB a adăugat că „această activitate este incompatibilă cu statutul de lucrător diplomatic și este în mod clar ostilă față de Federația Rusă”.

„Se vor lua măsuri împotriva diplomatului străin în conformitate cu normele dreptului internațional”, a fost raportat”, menționează FSB. 

Alertă hidrologică în Harghita. Barajele castorilor au blocat scurgerea apelor

 


Barajele construite de castori au blocat scurgerea apelor în județul Harghita, la marginea municipiului Miercurea Ciuc.

O intervenţie de urgenţă, la care participă zeci de muncitori de la Apele Române, este în derulare la acumularea Şuta, de la marginea municipiului Miercurea Ciuc, după ce barajele castorilor, distruse de precipitaţiile din ultima perioadă, au blocat scurgerea apelor în albia râului Fitod, afluentul râului Olt.

Potrivit unui comunicat de presă al Administraţiei Naţionale "Apele Române", după ce barajele castorilor au blocat scurgerea apelor din acumulare, nivelul apei lacului a crescut şi a ajuns la o capacitate de peste 70%, fiind nevoie de o intervenţie de urgenţă.

"Echipele formaţiilor de lucru de la SGA Harghita şi ABA Olt au intrat în alertă şi de mai bine de două zile intervin cu trei motopompe de mare capacitate. Până la această oră, au reuşit să scadă nivelul apei cu circa 1 metru. Pentru că săptămâna viitoare sunt prognozate precipitaţii, utilajele de intervenţie au fost suplimentate cu încă o motopompă, care va ajunge în curând de la colegii noştri de la Dobrogea-Litoral. La operaţiunile de intervenţie participă şi echipele ISU Olt şi cele ale operatorului de apă-canal din zonă", se arată în comunicatul menţionat.

Golirea de fund a barajului a fost blocată

Prezent la faţa locului, directorul Administraţiei Bazinale de Apă Oltul, Gabriel Abos, a explicat presei, vineri seara, că barajele castorilor au blocat golirea de fund a acumulării Şuta, existând riscul unei deversări necontrolate.

"De două zile, echipele de intervenţie rapidă de la Administraţia Bazinală de Apă 'Olt', formaţiile de intervenţie rapidă de la Braşov, de la Harghita, lucrează la deblocarea golirii de fund a acumulării Şuta. Acumularea este pusă la uscat din 2007, dar ca urmare a activităţii castorilor, golirea de fund a fost blocată cu material vegetal şi construcţii de castori, punând în pericol exploatarea acesteia. Astăzi am reuşit să deblocăm golirea de fund, sperând ca până mâine dimineaţă să scădem nivelul apei în mod corespunzător, să putem să punem iarăşi la uscat această acumulare, întrucât în curând încep lucrările de reabilitare şi punere în siguranţă a acestei lucrări, printr-o investiţie a Administraţiei Naţionale "Apele Române". (...) Riscul era ca partea din Miercurea Ciuc care este în aval de această lucrare, deci zona Jogodin, să fie afectată de o eventuală undă de rupere a barajului", a declarat Gabriel Abos.

Prezență ridicată de castori în județele din centrul României

Acesta a menţionat că, atunci când a început intervenţia de urgenţă, în lac era acumulată în mod necontrolat o cantitate aproximativă de 180.000 de metri cubi de apă. Deşi nu mai există un pericol iminent pentru locuitorii din zonă, echipele de intervenţie vor continua acţiunile, astfel încât apa să fie tranzitată în condiţii de siguranţă.

Administraţia Naţională "Apele Române" a precizat că locuitorii judeţelor Harghita şi Covasna sunt adesea expuşi riscului de inundaţii, un factor care contribuie la creşterea acestui risc fiind barajele pe care castorii şi le construiesc în cuveta lacurilor sau pe cursurile de apă. Adesea distruse de viituri, acestea obturează secţiunile de scurgere ale apelor şi pot provoca inundaţii cu puternic impact local.

"Nu vorbim cu plăcere, pentru că este vorba de un prieten de-al nostru, hidrotehnician, dar care lucrează fără autorizaţie de construire şi cam pe unde vrea el. Pericolul este realizat de lucrările pe care le fac, alături de lucrările noastre, în mod necontrolat, şi sunt afectate lucrările care asigură tranzitarea debitelor prin localităţi, creând pericol de inundaţii sau existând situaţii de rupere a digurilor de apărare. Ne pare rău să vorbim aşa, dar au început să ne creeze probleme deosebite", a spus Gabriel Abos, potrivit Agerpres. 

Listele celor care cenzurează presa din România și impun Dictatura Covid : „Grupul Manciu” și „Grupul Arafat”

 


Scandalul stârnit în coaliția de guvernământ de demiterea useristului Vasile Voiculescu de la Sănătate de către premierul „liberal” Florin Cîțu pare a se lăsa cu acuzații de ambele părți și cu răzbunări din partea taberei revoltate. 

Când doi se ceartă, al treilea câștigă, am putut și noi afla, după un an de secretomanie, componența nominală a grupului tehnico-științific covidian condus de Andi Manciu. Acel grup care a adoptat în mod nedemocratic toate măsurile liberticide și, în special, cenzurarea presei în timpul stării de urgență, inclusiv închiderea publicației „Justițiarul” condusă de regretatul Albin Marinescu. Pe lângă acesta, tot acum s-a aflat și componența Grupului Arafat, care decide măsurile restrictive aberante la care obligă populația să se supună, cum este carantina pe care o trăim și pe care a adoptat-o, după cum a recunoscut Arafat, fără nici o bază științifică ci copiind de la Franța (!).

Bogdan Tiberiu Iacob dezvăluie: „Ieri, s-a aflat, în fine, „pe surse”, componența completă a grupului de comunicare, condus de Andi Manciu. Cum am scris deja, cel mai probabil lista a fost livrată presei de către USRPLUS, care a primit-o oficial, în martie, de la MAI, în urma unei interpelări parlamentare și a ținut-o în mînecă pînă ieri.

Bomba vine tot de la răspunsul MAI, însă: aflăm de la ministrul Lucian Bode că într-o anexă a Hotărîrii nr.2 din 8 ianuarie 2021 a Comitetului pentru Situații de Urgență, este furnizată și lista completă a membrilor Grupului de Suport Tehnico-Științific privind gestionarea bolilor înalt contagioase, adică legendarul, de acum, grup al lui Raed Arafat, cel care propune toate restricțiile de un an încoace.

Bode indică în document și o adresă de e-mail a guvernului unde poate fi găsită respectiva componență.

Astfel, guvernanții au împușcat doi iepuri dintr-un foc: au „comunicat” public, după un an de mister, componența grupului, proaspăt modificată, asigurîndu-se, totodată, că nu află mai nimeni de ea.

DOCUMENTUL care aruncă în aer Balcanii : Comisia Europeană a REDESENAT FRONTIERELE

 


Preşedintele sloven Borut Pahor a dezminţit vineri orice intenţie de redesenare a frontierelor fostei Iugoslavii, la o zi după publicarea în presă a unui proiect atribuit prim-ministrului Janez Jansa şi care îndeamnă la o disoluţie a Bosniei, transmite AFP.

'Nu am avut şi nu am niciun fel de cunoştinţă despre acest document', a declarat Borut Pahor într-o conferinţă de presă la Ljubljana, potrivit agerpres.ro.

La Sarajevo, serviciul de presă al membrului musulman al preşedinţiei colegiale tripartite a Bosniei, Sefik Dzaferovic, a transmis că acesta a discutat prin telefon cu premierul sloven Janez Jansa.

'În cursul discuţiei (...) Janez Jansa l-a informat pe Sefik Dzaferovic că un document ce ar putea fi legat de guvernul sloven şi care ar preconiza o redesenare a frontierelor în Balcani sau o încălcare a integrităţii teritoriale a Bosniei nu există', menţionează comunicatul.

'Slovenia susţine suveranitatea şi integritatea teritorială a Bosniei-Herţegovina', a precizat Jansa, conform comunicatului de la Sarajevo.

'Documentul oficios', postat joi pe site-ul necenzurirano.si şi pe care Jansa l-ar fi înmânat în februarie preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, propune revizuirea decupajului fostei Iugoslavii, teritoriu sfâşiat de conflicte sângeroase în anii 1990.

'Resping ferm orice modificare de frontiere (în regiune), pentru că nu cred că aceasta s-ar putea realiza în mod paşnic', a declarat preşedintele sloven, cerându-i premierului Jansa să dea explicaţii publice.

Acesta nu a reacţionat deocamdată decât pe Twitter, menţionând că nu s-a întâlnit cu Michel recent, dar neformulând o dezminţire oficială.

'Slovenia caută cu seriozitate o soluţie pentru dezvoltarea regiunii şi o perspectivă europeană pentru ţările din Balcanii de Vest', scrie controversatul premier conservator, care doreşte să organizeze un summit referitor la această zonă în cursul viitoarei preşedinţii slovene a Consiliului UE, care va începe în iulie.

Pistele schiţate în document (care nu poartă nicio semnătură) sunt: unificarea Albaniei cu Kosovo, reducerea Bosniei la un mic stat majoritar musulman, în vreme ce entitatea sârbă bosniacă Republica Srpska s-ar alipi Serbiei, şi teritorii populate majoritar de croaţi Croaţiei.

Potrivit site-ului menţionat, Budapesta ar putea să fi fost implicată în elaborarea acestui proiect. Solicitat de AFP, guvernul ungar nu a oferit un răspuns.

În regiune, reacţiile au fost contrastante.

Această situaţie a provocat o 'destabilizare gravă şi îngrijorare în ţara noastră', a regretat Sefik Dzaferovic, într-o scrisoare către Charles Michel. 'Orice nouă tentativă de redesenare a frontierelor ar pune în pericol ţara noastră şi regiunea', a avertizat el.

În schimb, omologul său sârb şi actual preşedinte în exerciţiu, Milorad Dodik, care evocă cu regularitatea secesiunea entităţii sârbe bosniace Republica Srpska, a reamintit că 'ideea nu este nouă'. 'Trebuie, cu siguranţă, să fie pusă pe masa discuţiilor opţiunea unei dezmembrări paşnice a Bosniei', a spus el, opinând că aceasta 'nu poate funcţiona' în formatul actual.

”Standard & Poor's” a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la NEGATIV la STABIL pentru România

 


Agenţia de rating Standard & Poor's a anunţat îmbunătăţirea perspectivei de la "negativ" la "stabil" aferentă ratingului acordat datoriei guvernamentale a României pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută. ”Aceasta este prima modificare în sens pozitiv a perspectivei rating-ului României operată de această agenţie din noiembrie 2013”, a transmis, vineri seară, Ministerul Finanţelor.

Agenţia a reconfirmat ratingul suveran aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/A-3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în monedă locală şi valută.

”Standard & Poor’s a precizat în comunicatul de presă publicat în data de 16 aprilie 2021 că perspectiva stabilă arată credibilitatea măsurilor de consolidare fiscală promovate de Guvern şi anticipează că finanţele publice şi poziţia externă a României se vor stabiliza în următorii doi ani. Agenţia apreciază ca riscurile generate de deficitele gemene (deficitul bugetar şi deficitul de cont curent) încă ridicate ale României sunt atenuate de perspectiva absorbţiei unui volum important de fonduri europene (România fiind unul din principalii beneficiari ai fondurilor structurale prevăzute în Cadrul Multianual al UE şi în Facilitatea de Redresare şi Rezilienţă), precum şi de programul de reforme asumate de către Guvern pentru relansarea creşterii economice”, a transmis Ministerul finanţelor Publice.

Potrivit instituţiei, ”reconfirmarea ratingului suveran este susţinută şi de accesul robust al României la finanţarea de pe pieţele internaţionale de capital”.

"Decizia Standard & Poor's reprezintă o dovadă a recunoaşterii internaţionale a eforturilor României pentru a asigura consolidarea fiscal-bugetară şi confirmă că măsurile adoptate au fost cele corecte, necesare pentru ţara noastră şi aşteptate de către partenerii noştri externi. Remarcăm de asemenea estimările pozitive ale agenţiei referitoare la potenţialul de creştere economică a României pe termen mediu. Ministerul Finanţelor va continua atât demersurile pentru implementarea măsurilor destinate înlăturării efectelor negative ale pandemiei Covid-19 şi relansării economiei, cât şi politica fiscal-bugetară prudentă care să asigure înscrierea României în ţintele asumate. Acest semnal ne încurajează şi ne arată că suntem pe drumul cel bun, dar nu înseamnă că am ajuns deja acolo, eforturile trebuie continuate”, a declarat ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.

Potrivit agenţiei, ”reformele planificate de actualul Guvern ar asigura crearea unui cadru fiscal mai robust, limitând riscurile de inversare a politicilor de consolidare fiscală, ceea ce va conduce la acţiuni de îmbunătăţire a ratingului suveran al României”.