9.24.2021

Ursula von der Leyen vine luni la București

 


Ursula von der Leyen, vine la București, Florin Cîțu se manifestă euforic, dar nu e clar dacă are motive întemeiate.

S-a confirmat, Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vine luni la Bucureşti.

Von der Leyen se va întâlni cu preşedintele Klaus Iohannis şi cu premierul Florin Cîţu, dar în cadrul seriei de vizite NextGenerationEU, au anunţat reprezentanţi ai Executivului comunitar, conform datelor transmise de ”reprezentanţi ai Executivului comunitar” către Agenția națională Agerpres.

”Potrivit agendei şefei CE, aceasta va mai vizita, alături de preşedinte şi premier, Spitalul Universitar din Capitală, care va beneficia de fonduri din partea programului NextGenerationEU”, anunță sursa citată, care precizează că înalţii oficiali vor susţine o conferinţă de presă comună.

Florin Cîțu a făcut declarații euforice privind venirea șefei CE : ”Doamna Ursula von der Leyen și-a anunțat programul și va veni în România pe 27 septembrie, ceea ce înseamnă că PNRR este aprobat pentru România, așa cum am spus”.

”O sumă semnificativă este alocată României pentru transport și PNRR este de fapt aprobat, doamna Ursula von der Leyen urmează să semneze pe 27 septembrie. Orice alte zvonuri care existau pe piață ... Deci, cine spunea că acest PNRR nu va fi aprobat, a fost aprobat și va veni pe 27 și va fi foarte bine și vom începe să implementăm acest proiect” a spus Cîțu.

Mai mult, Cîțu spune că avansul de la PNRR va veni până la sfârșitul anului.

Ei bine, cu privire la această din urmă afirmație, ne întrebăm dacă nu cumva premierul se pripește.

O altă întrebare se referă chiar la semnarea PNRR pe 27 septembrie; din datele comunicate de biroul președintei CE nu rezultă clar că se va semna PNRR luni, la București.

Pe de altă parte, Florin Cîțu are toate motivele să facă asemenea declarații euforice azi, înaintea congresului PNL, mai ales că echipa Orban și-a exprimat scepticismul.

FIECARE CU ”PAPAGALII” LUI - Angela Merkel, asaltată şi ciupită de papagali

 


Angela Merkel a vizitat joi parcul de păsări Vogelpark Marlow, lângă Rostock, în nord-estul Germaniei, unde a fost asaltată de papagali, care i-au mâncat din mână, iar unul chiar i s-a așezat pe cap.

Cancelarul german Angela Merkel a oferit imaginile zilei înainte de alegerile de duminică când peste 60 de milioane de cetăţeni germani sunt chemaţi la urne pentru alegerea Bundestagului.

Angela Merkel a vizitat Vogelpark Marlow împreună cu Georg Gunther, 33 de ani, succesorul ei și candidat din partea creștin-democraților (CDU) în circumscripția Vorpommern-Rügen – Vorpommern Greifswald.

Cancelarul german a fost asaltat de papagali multicolori. Zeci de păsări din specia de papagali ”rege australian” s-au așezat pe brațele ei, iar unul chiar pe cap. Simpaticele păsări au zburat în jurul liderului german și au mâncat din păhărele de hârtie umplute cu „nectar”, hrană care conține polen de flori uscate, zahăr din fructe, cereale și apă. Merkel – care este cancelar de aproape 16 ani – se afla într-un turneu de adio în circumscripția sa de origine din statul de nord Mecklenburg-Pomerania de Vest, potrivit Observatornews.

Dacă papagalii au încântat-o, Merkel s-a arătat mai puțin dornică să pună mâna pe o înaripată mai mare – bufnița europeană. „Nu, nu. M-am descurcat bine cu papagalii”, a reacționat ea. În schimb, succesorul ei în regiune, Georg Gunther s-a arătat mai îndrăzneț. 

Merkel urmează să se retragă după alegerile de duminică, odată ce va fi ales un nou cancelar german. Printre cei care se luptă pentru funcția de cancelar se numără social-democratul Olaf Scholz, Annalena Baerbock din partea Verzilor și creștin-democrata Armin Laschet.




Dezastru pentru românii care stau la bloc !

 


„Vor muri oameni de frig, se vor îmbolnăvi copii, bătrâni, femei !”, trage semnalul de alarmă cunoscutul economist Adrian Câciu, care anunță că a fost abrogată OUG 70/2011, care reglementa plata subvenției pentru gigacalorie.

A fost scoasă subvenția pentru gigacalorie, ceea ce va face ca multe blocuri să se afle în imposibilitatea de a-și achita facturile, atrage atenția Adrian Câciu. Falimentul personal îi așteaptă pe mulți români, care vor primi în această iarnă facturi la încălzire și cu 300% mai mari, mai spune reputatul economist.

„Urmează dezastrul ! Pregătiți-vă de faliment ! Subventia pentru gigacalorie a dispărut. S-a abrogat OUG 70/2011.

Va fi înlocuită cu un ajutor de încălzire dat individual, un ajutor care va crea mari probleme în implementare, pentru că va duce inclusiv la bătăi pe scara blocului. Niste incompetenti de la guvern au gândit ei o schema care vizează aplicarea acestui tip de ajutor taman la un tip de incalzire la care nu poate functiona. Adică cel de încalzire centralizată. Factura la bloc iti venea diminuată, subventia fiind platita de primarie catre furnizorul de caldura.

Acum va veni integrală, tu vei plati factura întreagă, iar ulterior vei primi de la primarie un ajutor de încălzire. Dar nu toti vor primi. Doar cei cu venituri mici, pe plafoanele stabilite prin Legea consumatorului vulnerabil.

Retineti : intai platesti factura intreaga. O factura care vine cu 300% mai mare decât anul trecut. Nu stiu cine a validat faptul că Turcan et Co ar avea neuroni luminați în creier, dar daca tu nu ai bani sa treci strada, cum draq sa platesti factura majorata cu 300%?

Ce înseamnă asta? Că multe blocuri nu vor putea plati factura. La ce pret vine întreg nici cei care cât de cât ar avea un venit de 4000 lei/familie nu si-ar permite plata. Ce se întâmplă dacă nu se plateste factura? Rămâne tot blocul fără căldură! Dezastru! În toiul iernii! Vor muri oameni de frig, se vor îmbolnăvi copii, bătrâni, femei!

În al doilea rând, sunt mulți oameni fără ocupatie dar cu masini straine de zeci de mii de euro care apar ca fără venituri. Ei vor primi ajutor de încălzire, iar salariatul (că o fi pe salariul minim sau pe un salariu mai mare – 80% din salariati au sub 3.000 de lei net) care are si un copil și familie va plati pretul intreg la fel ca bombardierul vecin , dar nu va primi nimic ulterior.

Actorul Daniel Craig a fost decorat onorific de Marina Regală britanică

 


Marina regală britanică i-a acordat lui Daniel Craig gradul onorific de comandor, acelaşi cu al personajului pe care l-a interpretat în cinci filme, James Bond.

Actorul Daniel Craig trăiește o viață ca-n filme, mai exact asemenea celebrului personaj James Bond, pe care l-a și interpretat cu mare succes pe marile ecrane.

Daniel Craig  s-a fotografiat în uniforma cu însemnele gradului, alături de Primul Lord al Mărilor, amiralul comandant al marinei regale.

„Este un privilegiu şi o onoare să primesc acest grad”, a declarat Craig, care va acţiona, în viitor, ca ambasador neoficial al forţelor navale.

Ultimul film în care Daniel Craig joacă rolul agentului 007, „No time to die”, are premiera peste câteva zile, după 18 luni de amânări din cauza pandemiei. Armata britanică a pus la dispoziţie baze militare şi personal pentru realizarea filmului, relatează Observator.news.