4.27.2021

Ce a decis CSAT cu privire la Ucraina și Rusia

 


Astăzi a avut loc, la Palatul Cotroceni, ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de Președintele României, Klaus Iohannis.

Administrația Prezidențială a anunțat că în cadrul ședinței CSAT de astăzi a fost analizată starea de securitate în regiunea Mării Negre, ”în contextul acumulării de trupe ale Federației Ruse pe frontiera de est a Ucrainei, și implicațiile pentru țara noastră”.

Comunicatul arată că România, ca stat riveran și ca unul dintre cei mai apropiați aliați de evoluțiile care au avut loc în ultimele săptămâni, este extrem de preocupată de situația securității și stabilității regiunii.

Administrația prezidențială mai anunță că România și-a exprimat îngrijorarea în cadrul Alianței Nord-Atlantice pe motiv că tot ceea ce se întâmplă în zona Mării Negre ”afectează și securitatea euroatlantică”.

Așa cum era de așteptat, CSAT a proclamat în limba de lemn pro-NATO ”necesitatea respectării suveranității și integrității teritoriale a Ucrainei în granițele sale recunoscute internațional”, proclamând ca soluție implementarea integrală a Acordurilor de la Minsk și respectarea strictă a regimului de încetare a focului.

CSAT se mai laudă că România este în permanentă legătură cu aliații și partenerii din cadrul NATO și al Uniunii Europene și ”se coordonează și schimbă evaluări cu aliații și partenerii din regiune, inclusiv pentru identificarea opțiunilor adecvate de acțiune”.

Totodată, comunicatul recunoaște că anunțul Federației Ruse a fost important și oportun pentru detensionarea situației, însă, pe linia anunțată de Aurescu, acest lucru nu ar schimba cu nimic ”necesitatea de a continua analiza cauzelor care au dus la această situație tensionată și de a identifica măsuri de dezescaladare și detensionare, precum și de evitare pe viitor a unor situații similare”.

CSAT mai arată angajamentul României pentru proiectarea stabilității în regiune, iar comunicatul anunță organizarea unui Summit al Formatului București în perioada următoare, pentru care se discută cu aliații noștri din regiune și de pe Flancul Estic.

Comunicatul mai anunță că România vrea și mai mult NATO și că găzduiește deja în acest sens pe teritoriul țării comandamente și structuri multinaționale NATO.

Tot astăzi a fost analizată și aprobată redislocarea în România a contingentului militar din Afganistan, la încheierea misiunii Resolute Support, conform unui calendar convenit cu partenerii din coaliție, se mai arată în comunicat, iar România își va retrage forțele din Afganistan coordonat cu membrii de coaliție NATO începând cu 1 mai 2021.

”Toți cei 615 militari și peste 80 de tone de materiale și elemente de logistică vor fi extrase cu aeronave militare naționale și ale coaliției”, se precizează în comunicat, care are măcar bunul simț de a aminti că în Afganistan au murit 27 de militari de elită ai armatei române, pentru un scop pe care nu îl mai precizează nimeni, și fără nici un efect.

Cum înșală fiecare zodie în parte. Nativii care sunt experți în înșelat

 


Numerologul Mihai Voropchievici a prezentat la emisiunea „Adevăruri ascunse”, difuzată în fiecare sâmbătă seară, la Antena 3, începând cu ora 18.45, cum înșală fiecare zodie în parte.

Berbec – Berbecii nu neagă atunci când sunt prinși în fapt. Ba chiar vin și cu argumente atunci când sunt infideli.

Taur - Taurii nu au timp și nu sunt prea preocupați să înșele. Însă, dacă s-au îndrăgostit de altcineva nu se vor mai întoarce la vechea relație.

Gemeni – Nativii Gemeni au un cerc mare de prieteni, sunt afectivi și... înșală chiar în cercul de prieteni.

Rac – Sunt familiști convinși și nu înșală. În plus, atunci când Racii au tentația să înșele, și trec și la fapte, atunci sunt prinși repede. Pur și simplu nu știu să se ascundă.

Leu – Leilor nu prea le place să se complice, iar atunci când și-au găsit perechea, rămân fideli. Dacă înșală vor argumenta că atracția a fost prea mare și nu au rezistat.

Fecioara – E o fire extrem de secretoasă. Când ajunge să înșele o Fecioară are senzația că a făcut cel mai mare păcat.

Balanța – Balanțele sunt cap de afiș pentru tot ce înseamnă înșelat. Sunt specialiste necontestate în domeniu. 90% dintre ei înșală, potrivit unui studiu. Mai mult decât atât, Balanțele pot să aibă doi amanți.

Scorpion – Scorpionii nu vor să înșele. Când sunt tineri, câștigă experiență. Atunci când și-au ales partenerul de viața, nu mai simt nevoia sau tentația de a înșela.

Săgetător – Nici Săgetătorii nu ratează ocazia de a călaca pe bec. În plus, sunt ușor de prins pentru că au prostul obicei de a se lăuda.

Capricorn – Înșală și apoi se comportă ca și cum nu s-ar fi întâmplat.

Vărsător – E complicat cu Vărsătorii. Le place mult să se joace cu prada. Îi cuceresc pe cei din jur, iar apoi se joacă cu emoțiile lor.

Pești – Ar putea fi și ei maeștri ai acestui domeniu. Sunt inventivi când pregătesc o escapadă în amor și nu lasă nimic la voia întâmplării.

Anthony Fauci, anunţ bombă, spune că vom renunţa la măşti cât de curând

 


„Cred că este de bun simţ acum să spunem că riscul răspândirii coronavirusului în aer liber este într-adevăr destul de scăzut”, a spus Anthony Fauci în emisiunea „This Week”, de la ABC. „Dacă sunteți o persoană vaccinată, care poartă mască în aer liber, evident, riscul este minim”, a mai adăugat reputatul medic. Consilierul medical șef de la Casa Albă a mai declarat că noile studii despre riscul redus de transmitere a Covid în aer liber vor determina probabil noi orientări.

„Ceea ce cred că veți auzi, ceea ce va auzi țara în curând, sunt ghiduri actualizate care vor purta semnătura CDC”, a spus el. „CDC este o organizație bazată pe știință. Nu vor să facă nicio recomandare până nu actualizează datele care o susțin. Dar, atunci când te uiți în jur şi priveşti situația este de bun simț, evident, să spui că riscul este într-adevăr foarte scăzut, mai ales dacă ești vaccinat”, a mai afirmat Anthony Fauci, citat de New York Post.

Știrea vine în contextul în care unele state americane unde masca nu este obligatorie, precum Texasul, înregistrează rate mai mici de infectare decât state unde masca este obligatorie în spațiile publice sau în zonele aglomerate.

Texas a înregistrat în medie aproximativ 70 de cazuri noi la 100.000 de persoane în ultimele șapte zile, potrivit CDC. În schimb Michigan, unde masca este obligatorie, a devenit un hotspot pentru virus, cu o medie a ultimelor șapte zile de 390 de noi infectări la 100.000 de persoane. De asemenea, New York a înregistrat aproximativ 206 de cazuri la 100.000, în ultimele șapte zile, în timp ce restul statului New York a înregistrat o medie de aproximativ 176. Primarul New York-ului, Bill de Blasio, declara săptămâna trecută că se așteaptă ca masca să fie obligatorie în tot oraşul cel puțin până în luna iunie.

Alexandru Arșinel a fost reinternat de urgență la "Matei Balș". Artistul s-a infectat cu Covid-19 la o lună după rapel

 


Săptămâna trecută, Alexandru Arşinel, 81 de ani, a fost externat din spital, iar medicii au spus atunci că are o formă ușoară de Covid-19, grație vaccinului făcut în urmă cu două luni. Realitatea Plus anunţă că Alexandru Arșinel s-a simțit rău zilele trecute, iar luni ar fi cerut ajutorul medicilor. În prezent, actorul ar fi internat la Institutul „Matei Balș”.

În 2013, Alexandru Arșinel a trecut printr-un transplant rinichi și, patru ani mai târziu, a suferit o intervenție chirurgicală ca urmare a unui infarct.

Alexandru Arșinel și soția sa, Marilena, au fost diagnosticați cu coronavirus la două luni după ce s-au vaccinat cu Pfizer.

A fost internat cu formă uşoară

Actorul și soția lui s-au infectat cu coronavirus și au fost internați la spital, în ciuda faptului că sunt vaccinați anti-Covid. Alexandru Arșinel și soția lui și-au făcut și și rapelul anti-Covid în urmă cu două luni, au respectat toate măsurile de protecție și, totuși, s-au infectat cu coronavirus, dar au ajuns amândoi să fie internați. Actorul a mărturisit atunci că se simte bine. „Da, este adevărat ! Nu ne simțim bine, în general, mai ales că am făcut și vaccinul. Asta este ! Sunt în spital acum, nu vreau să apară comentarii ! Dumneavostră și vreo trei vreți să fiu bine, dar sunt mulți care sunt jigodii ordinare. Nu mai contează nimeni în țara asta ! Și soția mea este internată în spital !”, a declarat Alexandru Arșinel.

ATENȚIONARE ! PROGNOZA DE PAȘTE 2021 - Val de praf saharian în weekend şi furtuni violente

 


Prima zi de mai și ziua de Paște ne vor aduce temperaturi peste media normală pentru această dată: maximele vor ajunge până la 30 de grade ! De asemenea în weekend sunt așteptate primele furtuni puternice ale sezonului, cu un potențial mare de daune.

După un început de săptămână cu temperaturi sub medie, sfârșitul săptămânii ne va aduce temperaturi peste medie. Începând de joi, 29 aprilie, vremea se va încălzi rapid, anunţă aplicaţia meteo-radar.com

Ziua de 1 Mai va aduce temperaturi maxime de până la 28 de grade în sud și în vest. Mai răcoare va fi pe litoral, cu circa 20 de grade la Constanța și în nord-est, cu 20 de grade la Suceava.

Valul de căldură va fi însoțit, însă, de ploi cu descărcări electrice mai ales în nordul țării.

Paște, 2 mai

De Paște vom avea maxime de până la 30 de grade în Capitală și de până la 27 în estul țării. În vest începe deja să se răcorească, la Oradea maximele atingând 20 de grade.

Sunt așteptate ploi abundente mai ales în vestul și nord-vestul țării, însoțite de descărcări elelcrice.  Temperaturile ridicate sunt aduse de un val de aer cald african, care va purta, însă, cu el și un val de praf saharian, ce va acoperi mai ales sudul țării noastre.

Astfel, din cauza praful saharian, este posibil ca temperaturile reale să fie ușor mai scăzute decât cele prognozate, întrucât praful nu va lăsa soarele să strălucească în întregime. De asemenea, cerul va părea încețoșat.

Un val de praf saharian va fi prezent, de asemenea, și miercuri, 28 aprilie, în sudul țării, însă mai redus în cantitate decât cel care va urma în weekend.

O uriaşă furtună de nisip ”înghite” un oraş în China

Un imens nor de nisip ”apocaliptic” ”înghite” locuinţe, clădiri şi fabrici, într-un impresionant fenomen meteorologic observat în China, în provincia Gansu (nord-vest), şi cauzează poluare şi accidente rutiere, relatează AFP.

Aceste furtuni de nisip sunt frecvente în partea de nord a Chinei, primăvara. Impresionantul nor galben, observat duminică în comitatul Linze, a fost imortalizat din aer şi relevă dimensiunea evenimentului.Televiziunea naţională chineză CCTV a anunţat că mai multe accidente rutiere au avut loc din cauza vizibilităţii reduse.

Meteorologii i-au îndemnat pe locuitori să rămână în casă şi să închidă ferestrele. Alte fenomene de acest fel erau prevăzute marţi. Furtuni de nisip care au loc în China sunt adesea originare din deşertul Gobi, situat între China şi Mongolia.

În martie, o furtună de nisip a atins Beijingul – cea mai puternică furtună de nisip din ultimul deceniu care a atins capitala.Cerul a devenit brusc galben, poluarea atmosferică a crescut, iar companiile aeriene au fost nevoite să-şi anuleze anumite zboruri.

În vederea limitării acestor furtuni, autorităţile reîmpăduresc, de mai multe decenii, zone de la periferia deşerturilor, cu scopul de a crea o un ”Mare Zid Verde” care să blocheze nisipul.


Informaţii despre carnea de miel și carnea de câine

 


Carnea de miel conţine acizi graşi saturaţi şi colesterol. De aceea trebuie să fii atent, mai ales dacă ai probleme cardio-vasculare sau colesterolul mărit.

Dacă vrei să mănânci carne de miel, optează pentru părţile cu cea mai puţină cantitate de grăsime, cum sunt pulpele de miel.

Evită să consumi carne de miel dacă ai o valoare glicemică mare. Grăsimile din acest tip de carne pot agrava diabetul.

Sfaturi pentru a cumpăra cea mai bună carne de miel

Mare atenţie la următoarele lucruri :

carnea se cumpără DOAR din locuri autorizate şi NUMAI dacă are stampila de la autoritatea sanitar-veterinară;

nu cumpăra miel care cântăreşte mai puţin de 10 kg. De ce? Pentru că ar conţine o cantitate mult mai mare de oxipurine, care sunt foarte nesănătoase. Ideal este ca mielul să aibă 10-14 kilograme;

carnea de miel este rozalie. Dacă are o altă nuanţăa şi pare şi lipicioasă, înseamnă că este veche şi trebuie neapărat să o eviţi;

carnea de miel, după sacrificare, se lasă la marinat în frigider timp de câteva ore. Astfel iese mirosul greoi din ea;

când prepari drob, asigură-te că măruntaiele sunt bune. Aşadar, să nu aibă nici un fel de pete, noduli ori gâlme.

Cum faci diferența între carne de miel şi carne de câine

-carcasa de oaie este mai scurtă decât cea de câine. Câinele are o musculatură şi o configuraţie mai lungi;

-la câine nu se depune grăsime sub piele. La oaie, da;

-ficatul de câine are 6 lobi, dar cel de oaie 4;

-mielul are incisivi numai pe maxilarul inferior, doar în faţă. Câinele, în schimb, are incisivi pe ambele maxilare şi sunt imposibil de confundat;

-carnea de oaie are un miros înţepător;

-grăsimea de oaie este sfărâmicioasă, tare şi albă. Grăsimea de câine, pe de altă parte, e untoasă, moale şi are o nuanţă alb-cenusie;

-cu cât este mai tânără oaia sacrificată, cu atât carnea e mai deschisă la culoare şi are fibre dense şi fine, apropiate între ele. Câinele, în schimb, are carne de culoare roşu-închis.

Avertisment de la ANPC

În perioada de Paşte apar de foarte multe ori şi operatori economici care comercializează produse alimentare sau nealimentare care pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor, se menţionează într-un comunicat remis marţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). „În perioada Sărbătorilor Pascale, de foarte multe ori apar printre operatorii economici, care respectă legislaţia în vigoare şi bunele practici, şi aceia care comercializează produse alimentare sau nealimentare ce pot pune în pericol sănătatea sau chiar viaţa consumatorilor. Tocmai din acest motiv, trebuie să fim extrem de vigilenţi, iar consumatorii să nu ezite să reclame orice situaţie, deoarece, intensificând acţiunile de prevenţie şi control, respectiv fiind prezenţi în puncte cheie, reuşim să descurajăm şi să sancţionăm acele practici neconforme”, se precizează în comunicatul ANPC.

MĂRTURIA CENTURIONULUI

 


Nu există rău pe care dragostea lui Dumnezeu să nu îl poată schimba în bine superlativ și mărturia lui Longinus este dovada acestui fapt fără putință de contrazis.

HRISTOS A ÎNVIAT!

În Cuvântul adresat de Mântuitorul înainte de Patimile Sale, le spune ucenicilor Săi  și următoarele: „Iată,vine ceasul și a și venit ca să va risipiți fiecare la ale sale și pe Mine să Mă lăsați singur”. (Ioan 16;32)

 Acest lucru s-a și întâmplat.La picioarele Crucii se aflau doar Sfânta Fecioară,Maica Sa,;ucenicul iubit,Sfântul Ioan Teologul,;Maria lui Cleopa și Maria Magdalena.Toi ceilalți fugiseră, se ascunseseră,din teamă sau copleșiți de durere.Sub Cruce,la vremea Patimilor nu se mai aflau,dintre cei care Îl urmaseră și îi auziseră Cuvântul și văzuseră minunile,decât cei pomeniți.Icoanele Ortodoxe,cele care infatiseaza cu supremă exactitate evenimentele scripturistice,reproduc această "singurătate”,amenințătoare,sinistră,copleșitoare.Dar totuși,atunci și acolo,în permanență,de la începutul Patimilor și până la moartea pe Cruce a Mântuitorului, a mai fost "cineva”.Un "cineva” ,atâta de evident și vizibil, încât a ajuns să  fie nebăgat în seama.Acel "cineva”  a fost Centurionul.

În realitate rostul acelui Centurion,pe toată durata răstignirii și de fapt după Ea, a fost esențial și mărturia acestui Centurion  a ramas fundamentală.

În sistemul penal  al Romanilor,crucificarea era pedeapsa supremă și executarea ei avea un proces lung,elaborat și strict.

În primul rând ducerea la îndeplinire a unei răstigniri era încredințată unui detaliu militar,cel mai adesea o „contubernium”,unitate compusă din opt soldați legionari dar având în frunte,de această dată, un Centurion(„sutaș”). Centurionii erau gradul cel mai mare care putea fi atins dintre militarii, „fără comisie”.Se înălțau din rândurile trupei,din rang în rang și după mulți ani de serviciu meritoriu, ajungeau "centurioni”.Centurionii erau cei care  păstrau  unitatea pe câmpul de lupta și lor li se datora  uluitoarea disciplină de comandă a armatei romane. Centurionii erau oameni pentru care ordinele superiorilor și regulamentul militar aveau valoare de poruncă divină,absolută.

Deci, o asemenea unitate militară,sub comandă unui centurion,primea misiunea să execute o răstignire.Acea misiune era considerata ca misiune de luptă și pe durata ei regulile de disciplină ale luptei se aplicau.Concret asta însemna că  încălcarea ordinului atrăgea pentru cel vinovat propria lui crucificare.

Misiunea dura de la primirea ordinului și până la constatarea morții celui osândit.Pe durata acelei misiuni,cât va fi durat,nici un soldat nu putea fi schimbat din "contubernium”.

Pe durata misiunii soldații erau în echipament de luptă.Purtau coif  și zale("lorica fragmentata”) ”pugio”(pumnal), ”gladius”(sabie) și scut. Dat fiind faptul că misiunea era în interiorul unei stăpâniri române,deci era serviciu de gardă,sulița era înlocuită cu "lance”.Diferența era că "lance” avea parte activă(vârful) lungă de circa 40 de cm. și lată de aproape 30 de cm. și având ambele laturi ascuțite perfect,la gradul că soldații se puteau barbierii cu "lance”.

Procesul de execuție era și el cu exactitate stabilit și cu strictețe îndeplinit.

Cel condamnat era întâi biciuit. Era biciuit cu un "flagellum”,bici având mai multe coarde terminate cu bile de plumb,primind "patruzeci de lovituri minus una”.Această biciuire crudă lăsa trupul celui condamnat sfâșiat și pierzând mult sânge,într-o stare de șoc.Apoi,cel condamnat,trebuia să își ducă partea superioară a crucii,’”patibulum” având circa 40 de kilograme,până la locul execuției.Acolo el era pironit pe "patibullum”,ridicat orizontal cu violenta și fixat pe stâlpul vertical.Mâinile și picioarele erau străpunse,la încheieturi,cu piroane.Șocul și pierderea de sânge debilitau iremediabil pe cel condamnat dar,finalmente,el murea asfixiat.La caz că se dorea că moartea să fie mai rapidă,celor condamnați li se faramau fluierele picioarelor,o practică numită,”crurifragium”. Repet,tot acest proces al răstignirii era supravegheat,de la început până la sfârșit,de către centurionul comnant.În cazul răstignirii Mântuitorului în chip limpede ni se spune acest lucru:”Iar Pilat s-a mirat că a și murit și chemând pe șutaș(i.e. centurionul) l-a întrebat dacă  murit de mult”(Marcu 15;44).

Dar mărturia centurionului nu se termină aici.Din nou,lămurit,ni se spune:”Iar sutasul(i.e.centurionul) și cei ce împreună cu el păzeau pe Iisus,văzând cutremurul și cele întâmplate,s-au înfricoșat foarte,zicând:Cu adevărat,Fiul lui Dumnezeu era Acela”.Mărturie mai limpede și mai răspicată nu este cu  putință.

Centurionul roman,acest om pentru care "legea” erau regulamentul soldatesc și îndeplinirea ordinelor, a văzut și a înțeles , mai devreme decât Apostolii ,că acolo era Fiul lui Dumnezeu! Inima de fier a acelui soldat a fost atinsă de focul divin și ea s-a topit în dragoste vitejească și credință fără hotar.

Texte istroice,Evanghelii "apocrife” și Tradiția,au păstrat numele acelui centurion, Longinus.

Cu acea mărturie:”Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acela”, Longinus a stat în fața lui Pilat.Cu acea mărturie,”cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acela”,Longinus a propovăduit Dreapta Credință.Cu acea mărturie,”Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acela” a primit Longinus moarte de martir.Și cu acea mărturie,”Cu adevărat Fiul lui Dumnezeu era Acela”,Longinus a intrat în Împărăția Ceurilor!

Nu există rău pe care dragostea lui Dumnezeu să nu îl poată schimba în bine superlativ și mărturia lui Longinus este dovada acestui fapt fără putință de contrazis.

HRISTOS A ÎNVIAT !

Alexandru Nemoianu

Despre purtatul măștii și în apă la mare: "Virusul intră peste tot. Păi de ce nu și prin urechi, nu? Prin ochi nu se ia? Aerul nu intră prin ochi? Prin urechi? Nu ne intră peste tot?

 


Dana Budeanu a comentat, luni, la Sinteza zilei, declarația secretarului de stat în ministerul Economiei şi Turismului Paul Ene care a spus că, dacă nu se schimbă legea în acest sens, masca de protecție rămâne obligatorie la malul mării, atât pe șezlong, cât și în apă.

Întrebat dacă apa mării este considerată spațiu public, acesta spune că legislația în vigoare obligă turiștii să poarte mască și în apă. "În momentul de față, regula clară pentru toată lumea este că în spațiile publice să se poarte masca”, a spus secretarul de stat.

El a indicat ca marea este spațiu public. „Exact. Eu sper că până atunci să găsim o soluție și înțelegere pentru ca acest lucru să nu se întâmple. Dar regulile, în momentul de față, astea sunt. Dacă nu se vor schimba, atunci știm toți ce înseamnă asta. Adică purtăm toți masca pe plajă și în apă, până la noi decizii", a explicat în urmă cu câteva zile Paul Ene.

"Da, a fost la rubrica mea 'Fătălăul zilei'. A spus și Băsescu asta, acum două-trei zile, că pe plajă și în apă trebuie să porți mască pentru că nu se știe cum o să se descurce în apă - vă dați seama despre ce vorbim - că briza mării aduce virusul și îl inhalezi, pentru că el a citit că se ia prin aer.

Păi de ce nu și prin urechi, nu? Prin ochi nu se ia? Aerul nu intră prin ochi? Prin urechi? Nu ne intră peste tot? Doamne ferește, cei care fac nudism le intră și prin alte părți. Dacă se ia din aer, nu mai are rost să ieșim din casă deloc. Să ferecăm geamurile, ușile. Păi, ne apără o măscuță?", spus Dana Budeanu.

Pastorala de Paști 2021

 


Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a subliniat în Pastorala transmisă de Sărbătoarea Sfintelor Paști 2021 că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică. 

† DANIEL 

PRIN HARUL LUI DUMNEZEU ARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR, MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,

LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEI

ŞI

PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER

ŞI PREAIUBIŢILOR CREDINCIOŞI DIN ARHIEPISCOPIA BUCUREŞTILOR

HAR, BUCURIE ŞI PACE DE LA DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS,

IAR DE LA NOI PĂRINTEŞTI BINECUVÂNTĂRI! 

Hristos a înviat! 

„Hristos este Întâiul-Născut din morţi (Coloseni 1, 18);

începătură a învierii celor adormiţi (1 Corinteni 15, 20)” 

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Iubiți credincioși şi credincioase,

Taina Crucii şi Taina Învierii Domnului Iisus Hristos au fost profețite de prorocii Vechiului Testament, iar Sfinţii Apostoli, ucenici şi martori ai lui Hristos Cel Răstignit şi Înviat, le-au mărturisit ca fiind adevăruri mântuitoare şi dătătoare de viaţă.

Ei au văzut împlinită profeția lui Isaia care, cu sute de ani înainte, fiind inspirat de Duhul Sfânt şi văzând duhovniceşte cu anticipație pătimirile şi rănile lui Hristos Cel Răstignit a spus, rezumând taina legăturii dintre Jertfă şi Înviere: „[…] prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat” (Isaia  53, 5).

Sfinţii Apostoli şi Evangheliști, conștienți fiind de importanţa Jertfei şi a Învierii lui Hristos, prevestite de Hristos Însuşi „înaintea lor”, au transmis cu fidelitate cuvintele Lui în scrierile lor. Astfel, după Înviere, ucenicii amintindu-şi cuvintele tainice ale Domnului Iisus Hristos, prin care prevestea Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa, le vor interpreta din perspectiva „plinirii” Scripturilor.

Faptul că Iisus „a înviat a treia zi, după Scripturi” (1 Corinteni 15, 4) arată nu doar o simplă informaţie cronologică, ci are o semnificație teologică.

În acest sens, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei consemnează cuvintele profetice ale Mântuitorului Iisus Hristos: „precum a fost Iona în pântecele chitului trei zile şi trei nopți, aşa va fi şi Fiul Omului în inima pământului trei zile şi trei nopți” (Matei 12, 40).

Sfântul Evanghelist Marcu notează, de asemenea, cuvintele lui Iisus: „Fiul Omului trebuie să pătimească multe şi să fie defăimat de bătrâni, de arhierei şi de cărturari şi să fie omorât, iar după trei zile să învieze” (Marcu 8, 31).

Sfântul Evanghelist Luca evocă acelaşi adevăr descoperit de Iisus: „Acestea sunt cuvintele pe care le-am grăit către voi, fiind încă împreună cu voi, că trebuie să se împlinească toate cele scrise despre Mine în Legea lui Moise, în Proroci şi în Psalmi. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învieze din morţi a treia zi” (Luca 24, 44-46; cf. 24, 6-7).

Iar Sfântul Ioan Evanghelistul, după ce vorbeşte în mod alegoric despre dărâmarea şi rezidirea templului în trei zile, spune: „Deci, când S-a sculat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că aceasta o spusese şi au crezut Scripturii şi cuvântului pe care îl spusese Iisus” (Ioan 2, 22).

Astfel, moartea şi Învierea lui Iisus sunt prezentate ca o împlinire a unui plan al lui Dumnezeu de mântuire a lumii de păcat şi moarte, plan în care moartea lui Iisus este liber acceptată de El.

De altfel, pe când era împreună cu ucenicii Săi şi îi învăţa, Iisus le-a spus: „Pentru aceasta Mă iubeşte Tatăl, fiindcă Eu îmi dau viaţa, ca iarăşi să o iau. Nimeni nu o ia de la Mine, ci Eu de la Mine Însumi o dau. Putere am ca să o dau şi putere am iarăşi să o iau. Această poruncă am primit-o de la Tatăl Meu” (Ioan 10, 17-18).

Înţelesul morţii lui Iisus ca jertfă liber acceptată sau ca dăruire de Sine pentru viaţa lumii este exprimat în Liturghia euharistică ortodoxă prin cuvintele: „în noaptea în care (Iisus) a fost vândut – sau, mai degrabă, când El Însuşi S-a dat pe Sine pentru viaţa lumii […]”[1].

Sfântul Evanghelist Luca ne arată că Domnul Iisus Hristos Cel Înviat din morţi a călătorit cu ucenicii Săi, Luca şi Cleopa, pe drumul spre Emaus şi le-a tâlcuit lor ceea ce prevestiseră Sfintele Scripturi despre Moartea şi Învierea Sa (cf. Luca 24, 13-32).

Din felul în care Iisus tâlcuiește ucenicilor Sfintele Scripturi, înţelegem faptul că Dumnezeu are un plan al mânuirii lumii, al eliberării ei de păcat şi de moarte. Acest plan se va realiza prin Fiul Său Cel veşnic, Care S-a făcut Om pentru a mântui omenirea întreagă (cf. Luca 24, 46; 1 Corinteni 15, 20-25).

Din acest motiv, Biserica Ortodoxă consideră că Persoana lui Iisus Hristos, Fiul veşnic şi Cuvântul veşnic al lui Dumnezeu, este centrul spiritual de convergență al cărților Vechiului Testament scrise de Moise, Profeți şi Psalmist, încât Vechiului Testament era pedagog sau călăuză către Hristos, după cum spune Sfântul Apostol Pavel (cf. Galateni 3, 24).

Iubiți fii şi fiice duhovnicești,

Cartea Faptele Apostolilor ne spune că, după Învierea Sa din morţi, Iisus S-a arătat mai ales ucenicilor Săi, timp de 40 de zile, până în ziua Înălţării Sale la cer, vorbindu-le „cele despre Împărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 1, 3).

Faptul că timp de 40 de zile după Învierea Sa din morţi, Domnul Iisus Hristos S-a arătat de mai multe ori ucenicilor Săi şi altor persoane, are o semnificație deosebită, cifra 40 regăsindu-se cu înțelesuri profunde în Sfânta Scriptură.

Fericitul Augustin face o analogie între motivul pentru care Hristos a postit vreme de 40 de zile înainte de activitatea Sa mesianică şi tot în timp de 40 de zile S-a arătat, de mai multe ori, ucenicilor Săi după Înviere: „Hristos Domnul a postit timp de 40 de zile (cf. Matei 4, 2), precum a postit şi Ilie (cf. 3 Regi 19, 8) şi prorocul Moise, care reprezintă Legea (cf. Ieșirea 34, 28); de asemenea, timp de 40 de zile a plutit pe apele potopului Corabia lui Noe (cf. Facerea 8, 20), care simboliza Biserica. Tot astfel, timp de 40 de zile după Înviere, Hristos Domnul S-a arătat Apostolilor Săi, mâncând şi bând cu ei (cf. Fapte 10, 40-41; Luca 24, 43), nu pentru că El ar fi avut nevoie, ci pentru a dovedi realitatea Învierii Sale, pentru a-i încredința pe Apostoli că El a înviat în acelaşi trup care a fost răstignit pe cruce”[2].

Iubiți frați şi surori, 

Sfintele Evanghelii ne arată că viaţa Mântuitorului Iisus Hristos Cel Înviat din morţi nu este simplă revenire la viaţa trăită pe pământ printre oameni, ci o viaţă diferită. Cu trupul Său înviat El trece prin ușile încuiate (cf. Ioan 20, 19), Se arată ucenicilor Săi, vorbește cu ei și apoi Se face nevăzut. Ucenicii constată că, după Învierea Sa, Iisus poartă pe trupul Său semnele cuielor şi al suliței din timpul Răstignirii Sale (cf. Ioan 20, 19).

În acest sens, Sfântul Ioan Gură de Aur spune că Hristos S-a arătat ucenicilor cu trupul Său însemnat cu urmele Răstignirii, „pentru ca Învierea să fie crezută, pentru ca Apostolii să afle că El Însuşi era Cel răstignit şi că n-a înviat altcineva în locul Lui”[3].

Însă, deşi timp de 40 de zile, Iisus Cel Înviat Se arată de zece ori ucenicilor Săi şi altor persoane de pe pământ, totuşi El nu mai trăieşte o viaţă fizică pământească, ci trăieşte viaţa cerească şi veşnică, într-o totală libertate de toate determinismele şi limitele spaţiului şi timpului. Nimeni şi nimic din lumea aceasta pământească nu-L mai poate atinge sau reţine, nici măcar cu privirea, decât dacă El vrea, când vrea şi cum vrea.

Iisus Cel Răstignit şi Înviat nu mai moare niciodată, El este veşnic viu: „moartea nu mai are stăpânire asupra Lui”, după cum ne învaţă Sfântul Apostol Pavel (Romani 6, 9).

Totodată, Sfântul Ioan Gură de Aur precizează că, după Învierea Sa, Iisus S-a întâlnit doar cu Apostolii Săi (cf. Faptele 1, 4), de aceea le spunea acestora  înainte de Pătimirea Sa: „Încă puţin timp şi lumea nu Mă va mai vedea; voi însă Mă veţi vedea” (Ioan 14, 19).

De asemenea, minunile pe care le face Iisus după Învierea Sa sunt săvârşite doar „înaintea ucenicilor Săi” (Ioan 20, 30). Pentru că „după cum înainte de Înviere Hristos trebuia să facă multe minuni, ca ucenicii să fie încredinţaţi că El este Fiul lui Dumnezeu, tot aşa trebuia şi după Înviere, ca ei să creadă că El a înviat”[4].

Prin arătările Domnului Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, El le oferă ucenicilor Săi o încredințare fermă, care avea să-i pregătească pentru a deveni puternici mărturisitori ai Lui în lume.

Iisus îi face pe ucenicii Săi să înțeleagă faptul că Pătimirile, Moartea şi Învierea Sa constituie împlinirea Scripturilor, sunt prevăzute în planul cel veşnic al lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Astfel, ucenicii Săi vor fi trimişi să binevestească lumii Evanghelia mântuirii şi a vieţii veşnice.

Înainte de a-l învia din morţi pe prietenul Său Lazăr din Betania, Iisus spune surorii acestuia (Marta): „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).

În altă parte, Iisus spune: „Cel ce ascultă cuvântul Meu şi crede în Cel Care M-a trimis pe Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viaţă” (Ioan 5, 24; vezi şi Ioan 5, 25, 28 şi 29).

Prin urmare, înţelegem că numai Iisus Hristos Cel răstignit şi înviat poate dărui oamenilor mântuirea şi viaţa veşnică.

În acest sens, viaţa creştinilor care iubesc pe Hristos este Cruce sau răstignire a păcatului, prin rugăciune, pocăință şi post, dar şi pregustare a bucuriei Învierii, prin iertarea păcatelor şi împărtăşirea cu Trupul şi Sângele lui Hristos (cf. Ioan 6, 54), Sfânta Euharistie fiind arvuna vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor.

Pentru creştini, fiecare săptămână începe cu Ziua Învierii Domnului (Duminica), zi în care creştinii exclamă: „iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea!”, iar ultimul articol din Crezul ortodox arată scopul ultim al vieţii creştine: „Aștept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. 

Dreptmăritori creștini,

Traversăm o perioadă extrem de dificilă privind sănătatea și valoarea vieții, când numeroși oameni sunt încercați de noua epidemie, care s-a extins la nivel global. În această perioadă este mare nevoie de rugăciune și de ajutorare frățească, de apropiere de Dumnezeu și de solidaritate practică între oameni.

Aceste vremuri ne arată cât de fragilă este viața omului pe pământ și cât de mare nevoie este de a păstra permanent legătura cu Dumnezeu, Izvorul vieții pământești și al vieții cerești veșnice.

Această perioadă de criză medicală poate fi transformată într-o perioadă de întărire în credință, mai ales prin rugăciune și prin sporire a iubirii noastre față de oamenii aflaţi în suferință.

Totodată, criza medicală sau pandemia ne cheamă să preţuim viaţa şi sănătatea noastră, precum şi viaţa şi sănătatea semenilor noştri, ca fiind daruri primite de la Dumnezeu, pe care însă trebuie să le protejăm cu multă responsabilitate spirituală şi sanitară.

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2021 ca An omagial al pastoraţiei românilor din afara României şi An comemorativ al celor adormiți în Domnul – valoarea liturgică şi culturală a cimitirelor.

În acest sens, suntem chemați să cultivăm mai intens comuniunea fraternă cu românii din jurul graniţelor României şi din diaspora română.

În privința cimitirelor ortodoxe româneşti, acestea sunt locuri de reculegere şi de pelerinaj; în ele aflăm mormintele bunicilor şi părinţilor noştri, precum şi morminte sau monumente funerare ale marilor personalități naţionale, oameni de cultură, de artă, oameni de știință, morminte şi monumente ale eroilor care s-au jertfit pentru unitatea, libertatea şi demnitatea poporului român, ale eroilor revoluției române din decembrie 1989, dar şi morminte ale martirilor mărturisitori ai lui Hristos Domnul din închisorile regimului comunist totalitar.

Pomenirea celor decedați, cu rugăciune şi cu recunoștință, nu este doar o datorie morală a noastră, a tuturor, ci este şi un act de sănătate spirituală a sufletului, deoarece numai rugăciunea şi recunoştinţa sunt relație vie între suflete, o comuniune spirituală mai tare decât moartea fizică a trupului.

Dorim ca Sfintele Sărbători de Paşti să aducă tuturor românilor multă sănătate şi pace, bucurie şi speranţă! Cu iubire părintească, vă adresăm tuturor salutul pascal: Hristos a înviat! Adevărat a înviat!

Al vostru către Hristos Domnul împreună rugător şi de tot binele doritor,

† D A N I E L

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române', potrivit Basilica.

Ministerul rus de externe acuză UE și SUA de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova

 


Ministerul rus de Externe acuză Uniunea Europeană (UE) și Statele Unite ale Americii (SUA) de amestec în treburile interne ale Republicii Moldova, menționând că acest lucru „contribuie la o polarizare și mai mare a societății moldovenești”. Declarațiile au fost făcute luni, 26 aprilie, de către purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova.

Zaharova susține că săptămâna trecută, „oficialii occidentali și-au continuat încercările de a se amesteca în treburile interne ale republicii”, făcând referire la declarațiile oficialilor occidentali, prin care au criticat deciziile cu privire la Curtea Constituțională (CC) aprobate vineri, 23 aprilie, de către PSRM – ȘOR.

„Motivul a fost adoptarea de către Parlamentul Moldovei, la 23 aprilie, a Declarației privind recunoașterea caracterului captiv al Curții Constituționale. Un alt motiv a fost anularea de către parlamentari a deciziei din 2019 privind numirea actualului președinte al Curții Constituționale. Președintele Consiliului European, Charles Michel, și Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate Josep Borrell și-au exprimat „îngrijorarea” în legătură cu aceste decizii imediat după adoptarea lor, văzând în ele „un atac asupra independenței Curții Constituționale”. Șeful delegației UE în Republica Moldova Peter Michalko, ambasadorul SUA Dereck Hogan, precum și ambasadele unui număr de state membre ale UE, inclusiv România și Olanda, nu au rămas deoparte”, se arată într-o notă informativă a ministerului.

Maria Zaharova susține demersurile prorușilor din Republica Moldova

În context, Maria Zaharova îndeamnă UE și SUA să se abțină de la „amestecul în treburile interne ale Republicii Moldova și să nu depășească normele de etică diplomatică”.

„În mod semnificativ, în timp ce solicită Parlamentului Republicii Moldova să respecte deciziile Curții Constituționale, reprezentanții SUA și UE par să refuze să arate același respect față de acțiunile legislatorilor moldoveni. O astfel de selectivitate în evaluări confirmă încă o dată că vectorul geopolitic al Chișinăului este mai important pentru ei decât „valorile democratice” pentru care luptă”, se mai arată în nota informativă.

La propunerea socialiștilor, majoritatea parlamentară formată din PSRM – ȘOR a aprobat vineri, 23 aprilie, Hotărârea cu privire la anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea unui judecător al Curții Constituționale.

Mai exact, potrivit deputaților socialiști, care sunt autorii documentului, prin hotărâre, se anulează prin retragere în parte cu efect pentru viitor actul administrativ individual ilegal favorabil și anume Hotărârea Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole în funcția de judecătoare a Curții Constituționale. Ulterior, la propunerea tot a socialiștilor, fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, a fost numit, tot vineri, 23 aprilie, de deputații PSRM – ȘOR judecător la Curtea Constituțională (CC).

Magistrații au fost acuzați de uzurparea puterii în stat

Tot vineri, 23 aprilie, tot socialiștii, împreună cu deputații Partidului Politic „Șor” au aprobat o declarație prin care au cerut demisia a trei judecători din cadrul Curții Constituționale (CC), Domnica Manole, Liuba Șova și Nicolae Roșca, acuzându-i pe magistrați de uzurparea instituției constituționale. Fostul președinte al CC, Alexandru Tănase susține că abrogarea actului de numire a judecătorului constituțional nu produce nici un efect juridic.

Tot vineri seara, 23 aprilie, în baza unei sesizări depuse de către deputatul PAS, Sergiu Litvinenco, Curtea Constituțională a suspendat decizia privind revocarea Domnicăi Manole din funcția de judecătoare a Înaltei Curți, precum și Hotărârea prin care fostul șef de secție din cadrul Procuraturii Generale (PG), Boris Lupașcu, a fost numit judecător la CC de către PSRM – ȘOR. Hotărârea Înaltei Curți a fost pronunțată de Liuba Șova, președintă ad-interim.

După deciziile socialiștilor cu privire la Curtea Constituțională, Comisia de la Veneția, europarlamentari și mai multe misiuni diplomatice „au condamnat deciziile aprobate de către Parlamentul de la Chișinău”, menționând că acestea sunt un atac asupra CC, precizează ZdG