8.23.2020

PALATUL DE VARĂ DIN BEIJING, CHINA

 

Locatie: Beijing, China

  • Adresa: 19 Xinjian Gongmen
  • Transport - metrou: Xīyuán or Běigōngmén
  • Pret: bilet Y20, ghid audio Y40, hidrobiciclete de 4/6 persoane Y40/60 ora
  • Program: 8:30am-5pm, hidrobiciclete 8.30am-4.30pm vara

Palatul de Vara se afla la 15 kilometri nord de Beijing. Parcul sau de 290 de hectare, care, initial, era o gradina privata, este cel mai mare parc din China. 



In anul 1153, imparatul a amenajat parcul si l-a denumit Jinshui Yuan. In timpul dinastiei Yuan (1271-1368), lacul din parc a fost extins (astazi este numit Kunming Hu). Incepand cu dinastia Ming (1368-1644) parcul a fost folosit ca gradina imperiala. Sub domnia Qianlong (1735-1796) complexul a fost marit pana la dimensiunea sa actuala.



In anul 1860 trupele franceze si britanice au ars parcul din temelii. Imaparateasa Cixi a reconstruit parcul in 1888, folosind fonduri care erau de fapt destinate flotei imperiale. Aceasta l-a denumit Yiyeyuan. In anul 1900 a fost, din nou, distrus de catre trupe straine si reconstruit inca o data de imparateasa. Parcul a fost deschis publicului in 1924 si amplu restaurat incepand cu 1949. Astazi, parcul este o destinatie favorita pentru excursii.



Dealul Longevitatii este un deal de la poalele muntilor Yanshan, cu o inaltime de 60 de metri. Pe la mijlocul secolului 17 turmele imperiale erau aduse aici pentru a paste. In 1750, cu ocazia zilei de nastere a mamei sale, imparatul Qianlong i-a oferit dealului actualul nume. El a construit numeroase cladiri pe deal, dar au fost incendiate de trupele franceze si britanice. Cladirile din prezent dateaza din anii 1880-1890.



Principala intrare a Palatului de Vara este situata in est. La 50 de metri spre vest de intrare se afla Sala Bunastarii si Longevitatii ( Renshou Dian ), pe malul de est al lacului. In aceast sala, in care inca mai exista tronul, imparatul Guangxu si imparateasa Cixi ofereau audiente pentru oficialii chinezi si ambasadorii straini. La nord-vest de sala se afla Sala Valurilor de Jad ( Yulan Tang ), unde erau situate camerele private ale imparatului Guangxi, unde acesta a fost tinut in arest la domiciliu pentru 10 ani de catre imparateasa Cixi.



Iesind din Sala Bunastarii si Longevitatii, pe partea stanga exista o curte imprejmuita unde se afla Marele Teatru. Atunci cand a fost construit, in 1891, era cel mai mare teatru din lume. Imparateasa asista ocazional la spectacole ale Operei din Beijing, care se intindeau, cateodata, pe cateva zile. La vest de teatru se afla Sala Fericirii si Longevitatii si apoi Coridorul Lung ( Chang Lang ), care merge de-a lungul malului nordic al lacului Kunming. Acest trotuar acoperit este facut din lemn vopsit, are un acoperis sustinut de 273 de perechi de coloane si este decorat cu 8.000 de picturi.



La capatul Coridorului Lung se afla Nava de Marmura ( Shifang ). Baza sa este din marmura, iar partea superioara din lemn. Aceasta nava este dovada ironica a faptului ca imparateasa Cixi a folosit fondurile destinate modernizarii flotei imperiale pentru a-si renova resedinta privata. De la capatul Coridorului Lung se poate ajunge si la Insula Sudica de pe Lac, fie cu ajutorul unui feribot fie peste Podul cu 17 Arce ( Shiqikong Qiao ). Podul a fost construit la sfarsitul secolului 19 si este cel mai mare pod de pe lac. De notat cei 150 de lei de pe balustrade, fiecare fiind sculptat diferit.



Lacul Kunminghu este alimentat de apa de izvor. Initial era doar o piscina, dar imparatul Qianlong l-a marit pentru a putea sa-si desfasoare exercitiile navale pe timpul verii. Podurile si barajele impart lacul in mai multe sectiuni.

Gradina Perfectiunii si Luminii ( Yuanming Yuan ), asa numitul Vechi Palat de Vara, se gaseste la 500 de metri de Noul Palat de Vara. Constructia complexului de 350 de hectare a inceput in anul 1709 si contine trei sectiuni: Gradina Perfectiunii si Luminii, Gradina Primaverii Eterne si Gradina Primaverii Frumoase. Imparatul Qianlong l-a angajat pe iezuitul Giuseppe Castiglione sa construiasca palate in stil european, intre anii 1747 si 1760. In anul 1860 complexul a fost distrus in 10 zile de trupele britanice si franceze. Familia imperiala a inceput reconstructia, dar au fost nevoiti sa se opreasca din cauza fondurilor insuficiente. Astazi se fac eforturi pentru restaurarea complexului.



La poalele estice ale Dealului Longevitatii, ascunsa dupa un colt, se afla Gradina Armoniei si Placerii ( Xiequ Yuan ). Aceasta ‘gradina in gradina’ a fost amenajata in anul 1751, modelata dupa un parc privat din Wuxi si renovata in 1811. Exista un iaz de lotusi, incojurat de alei acoperite si cladiri. In vestul parcului se afla Pavilionul Bucuriei si Agriculturii ( Lenong Xuan ), Pavilionul Vietii Lungi ( Yiahou Tang ) si un turn de observatie ( Jingfu Ge ).



sursa:https://www.portalturism.com/obiectiv-turistic/palatul-de-vara-beijing-china

A pierdut deja Nicuşor Dan lupta pentru Bucureşti ?

 

Atenţia mediatică şi zgomotul de fond generat de candidatura lui Traian Băsescu riscă să-l lase pe Nicuşor Dan în afara axei principale a confruntării cu Gabriela Firea. Primarul în funcţie îl preferă pe fostul preşedinte ca adversar în duelurile de campanie tocmai pentru că el însuşi nu are şanse, în schimb îl eclipsează pe independentul susţinut de PNL şi USR PLUS.
„Adevăratul războinic mai întâi câştigă şi apoi pleacă la luptă”, spune o maximă a lui Sun Ţî din Arta Războiului. Cu alte cuvinte, bătălia se câştigă pregătind-o temeinic înainte de confruntarea propriu-zisă, pentru ca pe câmpul de luptă să nu se lase nimic la voia întâmplării. Aşa gândea în secolul VI î.Hr. generalul chinez mai sus amintit care nu glorifica războiul, ci considera că victoria supremă este să câştigi fără luptă. Cu o abilitate politică de care puţini îl bănuiau, Nicuşor Dan a reuşit la finele lunii februarie o victorie fără luptă à la Sun Ţî. În momentul când alianţa USR PLUS se pregătea să ţină alegeri interne (pe modelul american de primary elections) în care urma să fie evaluat în raport cu Vlad Voiculescu pentru nominalizarea din partea alianţei, Nicuşor Dan a făcut anunţul că a obţinut susţinerea PNL, iar contracandidatul său s-a retras a doua zi din competiţie. Manevra sa i-a adus deopotrivă laude şi critici; inclusiv Vlad Voiculescu l-a acuzat că face „politică veche”. Ce-i drept, este veche de 2500 de ani politica inspirată de Sun Ţî. În 2016, la capătul unei campanii electorale anoste care a scos la urne numai 33% dintre bucureştenii cu drept de vot, Gabriela Firea (PSD) a câştigat aproape 43% din sufragii, adică mai multe decât candidaţii USR şi PNL la un loc – Nicuşor Dan (30,5%), respectiv Cătălin Predoiu (11%). Doar cumulând şi scorul de 6,5% al celui de-al patrulea clasat, Robert Turcescu (PMP), s-ar fi strâns mai multe voturi decât a obţinut candidatul PSD. Desigur, multe s-au schimbat în cei patru ani şi două luni care au trecut de la ultimele alegeri locale, însă aritmetica electorală rămâne complicată şi este posibil ca PMP să joace un rol şi în 2020. Speranţele sunt ca PLUS să aducă voturile care, cumulate  la capitalul electoral al USR şi PNL din Bucureşti, să asigure victoria candidatului dreptei unite.

Alegerile sunt un joc de variabile şi probabilităţi, iar ca matematician Nicuşor Dan ştie bine că atât şansele sale de a câştiga primăria generală, cât şi sa cariera politică atârnă de variabila pe care nu a reuşit să o controleze: influenţa PMP. Candidatul independent susţinut de PNL şi USR PLUS declarase explicit că îşi dorea ca PMP să fie primit în coaliţia dreptei pentru alegerile din Bucureşti, însă pârghiile negocierilor cu partidul lui Traian Băsescu nu s-au aflat în mâna sa, ci ale lui Ludovic Orban şi Dan Barna. Însă nici Orban şi nici Barna nu aveau vreo afinitate pentru Băsescu, iar multe voci din interiorul celor două partide se opuneau protocolului cu PMP. Aşadar, pe câmpul de luptă electorală rămân o serie de variabile până în 27 septembrie, fiindcă nu s-a reuşit câştigarea în avans a bătăliei. Pretenţiile partidului condus formal de Eugen Tomac de a fi cooptat în coaliţia anti-PSD din Capitală erau imorale, având în vedere că din 2016 încoace consilierii PMP au votat cot la cot cu social-democraţii şi ALDE, asigurând majoritatea pentru a face voia Gabrielei Firea şi a primarilor de sector aleşi sub sigla PSD. Încă de la început, PMP a aplicat metoda băsistă a şantajului politic, ameninţând că îl aruncă în bătălia electorală pentru Bucureşti pe Băsescu pentru a încurca socotelile lui Nicuşor Dan, dacă partidul nu primeşte măcar un sector al Capitalei. Însă revendicarea imperativă a PMP ca întreaga coaliţie de dreapta să susţină candidatura cerberului conservator Mihail Neamţu la primăria sectorului 3 părea să indice că negocierile au fost de faţadă şi inevitabil sortite eşecului. PNL este ambivalent în privinţa lui Nicuşor Dan: dacă va câştiga iese bine, dacă va pierde nu iese şifonat. Aflaţi în criză de leadership în partid, liberalii nu aveau în realitate un candidat potrivit pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Cine face trimitere către Rareş Bogdan nu se gândeşte că histrionul de la Bruxelles nu era deloc interesat, nu îşi dorea candidatura şi nicio experienţă anterioară nu-l recomanda pentru funcţia de primar. Violetei Alexandru nici atât nu-i făceau reclamă prestaţia ca ministru al muncii în timpul „crizei sparanghelului”, abilităţile personale de comunicare ori slaba notorietate în rândul cetăţenilor. Iar pe Ludovic Orban deja îl prinde funcţia de prim-ministru şi nu ar fi avut pe cine să lase în locul său la Palatul Victoria cât timp s-ar fi jucat de-a candidatura la Capitală. PNL a lăsat că se creadă că are maturitatea de a susţine un independent care coagulează în jurul său electoratul de dreapta, decât să meargă pe varianta unui candidat mână-moartă precum Cătălin Predoiu în 2016. Iar Nicuşor Dan s-a profilat la orizont ca bună opţiune pentru ca PNL să nu rişte mai nimic în alegerile locale pentru Bucureşti. Chiar dacă decizia liberalilor a stricat socotelile unora din USR PLUS care îl voiau pe Vlad Voiculescu candidat din partea alianţei, susţinerea lui Nicuşor Dan a cărui imagine este în mod indisolubil legată de USR este un braţ întins de PNL pentru o colaborare guvernamentală cu USR PLUS după viitoarele alegeri legislative, indiferent de rezultatul alegerilor din Bucureşti. Pasul doi către colaborare s-a făcut prin împărţirea 3-3 a candidaturilor pentru primăriile de sector, compromis care a lăsat cicatrici în ambele partide (ex: Tănase Stamule/PNL şi Ana Ciceală/USR).

Cu cât Gabriela Firea îl creşte mai mult pe Traian Băsescu în preferinţele celor care nu ar vota cu ea, cu atât îl scade pe Nicuşor Dan.

Din postura de primar general în funcţie, Gabriela Firea porneşte cu şanse mari de a fi realeasă şi are tot interesul să-şi aleagă contracandidatul cel mai convenabil, iar acesta e Traian Băsescu. De când candidatura fostului preşedinte al României s-a profilat ca fiind reală şi nu doar un bluf în negocierile PMP cu PNL şi USR, Firea nu-l mai atacă pe Nicuşor Dan, ci pe Băsescu. Cu cât Firea îl creşte mai mult pe Băsescu în preferinţele celor care nu ar vota cu ea, cu atât îl scade pe Nicuşor Dan. Până şi Antena 3 a ajuns să-i facă lobby lui Băsescu, pe care îl consideră un candidat serios, spre deosebire de Nicuşor Dan, pe care îl ridiculizează. Un alt semnal că PSD doreşte să-l crească pe Băsescu l-a dat Cozmin Guşă pe 12 august printr-un aşa numit „sondaj de opinie” cu cei trei candidaţi la intervale fixe de patru procente: Firea 32%, Nicuşor Dan 28%, Băsescu 24%. Fără vreo menţiune a institutului de sondare a opiniei publice, era cât se poate de limpede că cifrele fuseseră scoase din joben sau din altă recuzită de la şcoala de păcălici, saltimbanci şi butaforie pe care a urmat-o acest politician ratat (cine îşi mai aminteşte de PIN? – şi nu mă refer la cel de la telefon) devenit patron de post TV falimentar de o calitate tot mai proastă a emisiunilor. Aruncarea pe piaţă a unui sondaj măsluit este cel mai vechi truc din manualul micului propagandist bolşevic, iar al doilea este să sugerezi despre un adversar că ar fi homosexual. Până să-i şoptească Vasile Dâncu alte scamatorii, Guşă s-a limitat pe moment la primele două care îi erau mai proaspete în minte. Apropo de propagandişti cu mintea scurtă, Robert Turcescu sugera în aceeaşi zi că ar fi bine ca susţinătorii lui Nicuşor Dan să-i ceară acestuia să se retragă din cursa electorală dacă la mijlocul lunii septembrie ar fi cu multe procente în urma lui Traian Băsescu în sondaje. Reactiv şi nu proactiv – semn că poate nu primeşte cele mai bune sfaturi de strategie de la anturajul său de consilieri electorali – Nicuşor Dan a declarat a doua zi după Guşă că sondajele pe care el le-a consultat îl cotează cu câteva procente peste Gabriela Firea, situată la 35-40%, în timp ce Băsescu ar avea sub 10% din opţiunile de vot ale bucureştenilor. Intervenţia candidatului independent susţinut de PNL şi USR PLUS s-ar fi impus cât mai curând pentru a nu lăsa să prindă rădăcini ideea că propria sa candidatură este pusă pe făraş de intrarea lui Băsescu în competiţie. În cursul acestei săptămâni a fost dat publicităţii sondajul Cult Market Research, care trebuie luat cu multe rezerve, la fel ca toate cercetările sociologice în plan electoral realizate toate agenţiile specializate în cercetări de piaţă comerciale. Potrivit acestui sondaj telefonic (cu eşantionare aleatorie! – metoda RDD), Nicuşor Dan are 50%, Gabriela Firea 42% şi Traian Băsescu 5%. Aceasta în condiţiile în care doar 12% dintre repondenţi au declarat că nu vor merge la vot, iar 18% sunt nehotărâţi, restul de 70% optând pentru unul sau altul dintre candidaţi. Cum nimic nu prevesteşte o prezenţă la vot a bucureştenilor mai mult decât dublă faţă de acum patru ani (33%) sau opt ani (31%), sondajul Cult Market Research are o valoare predictivă nulă şi poate fi aruncat la un coş de gunoi cu capac împreună cu masca de unică folosinţă. Lăsând la o parte sondajele măsluite şi pe cele pur şi simplu prost făcute, pe care presa le înghite pe nemestecate, Nicuşor Dan riscă să fie lăsat în afara jocului de către Traian Băsescu şi Gabriela Firea, care s-au aliniat ca adversari principali în duelul electoral. Băsescu a declarat că ţinta sa este Firea, şi nu Nicuşor Dan, căruia i-a propus chiar postul de viceprimar, în pachetul unei candidaturi „în tandem”. Propunerea în sine îl retrogradează simbolic în liga a doua pe Nicuşor Dan, care va trebui să fie tot mai incisiv cu ambii săi contracandidaţi. Firea şi Băsescu sunt capabili să tragă unul spre celălalt cu gloanţe de calibru mare, provocând un zgomot care ar putea face să nu se mai audă campania lui Nicuşor Dan şi să lase impresia că acesta din urmă ar fi un candidat slab ori fără şanse. Însă în bătălia electorală pentru primăria generală, Nicuşor Dan se bazează pe sprijinul celor mai puternice forţe politice din Bucureşti – PNL şi USR PLUS – în timp ce Traian Băsescu are în spatele său un partid de maximum 10% în Capitală, insuficient pentru a propulsa o candidatură de succes. În condiţiile în care ProRomânia a menajat-o pe Firea, lansând în cursa pentru Bucureşti un candidat anonim (Ioan Sîrbu), fiecare vot câştigat de Băsescu peste capitalul electoral tipic al partidului său va fi un vot pierdut de Nicuşor Dan în beneficiul primarului în funcţie.

sursa:https://adevarul.ro/news/politica/a-pierdut-nicusordan-lupta-bucurestit-1_5f3fea895163ec427130dbd3/index.html

Samuel L. Jackson și cel mai important rol al vieții

 

Este unul dintre cei mai apreciați actori de la Hollywood, iar colaborările cu regizorul Quentin Tarantino au adus mereu filme cu încasări de top. Samuel L. Jackson (71 de ani) a postat pe Instagram două fotografii cu care i-a cucerit încă o dată pe fanii din întreaga lume.

Actorul a postat pe contul personal de Instagram două fotografii în care apare alături de LaTanya Richardson, soția sa.

"Dansul" celor doi a început în urmă cu 50 de ani, iar de 40 de ani a devenit unul oficial. De patru decenii, cei doi sunt căsătoriți, iar actorul a dorit să marcheze acest lucru și pe rețelele sociale.

Emoția este simțită la tot pasul în postarea celui care mai degrabă pare un dur, mai ales prin natura rolurilor pe care le-a întruchipat de-a lungul carierei.

Pe rând, de-a lungul vieții împreună a condus el, apoi ea, apoi totul a devenit un întreg, iar de 18.250 de zile sufletul îi cântă de bucurie alături de soție.

Cei doi au împreună o fiică - Zoe, născută pe 28 martie 1982 (38 de ani).



sursa:https://life.hotnews.ro/stiri-showbiz-24239112-imaginea-zilei-samuel-jackson-hollywood-casnicie-40-ani-aniversare-postare-instagram.htm

Sputnik îl critică extrem de dur pe Marcel Ciolacu

 

Sputnik îl critică extrem de dur pe Marcel Ciolacu pentru declarațiile de la congresul de sâmbătă, organul de propagandă al Rusiei scriind că ”atitudinea lui Ciolacu este o rușine pentru istoria PSD”.


Mai exact, Sputnik acuză că Ciolacu a declarat că PSD trebuie să se rupă de ”trecutul în care partidul a fost folosit pe post de „cheie la ușile justiției”, cu referire la mandatul lui Liviu Dragnea în fruntea partidului”.

Mai jos, câteva extrase din articol :

”Deci, Ciolacu vrea să spună că PSD trebuie să fie de acord cu condamnarea lui Adrian Năstase și a lui Liviu Dragnea – ca și a lui Dan Voiculescu - cu hăituirea lui Ion Iliescu, Viorel Hrebenciuc, Toni Greblă, Olguța Vasilescu, Vali Zgonea și a nenumărați lideri naționali și locali ?

Ciolacu vrea să spună că modificarea legislației penale, solicitată de mari specialiști în drept și realizată parlamentari de prim rang ai PSD – toate astea trebuie lăsate în urmă!

Cât de ticălos să fii să nu vezi că PSD a fost singurul care a încercat ceva în privința independenței reale a Justiției, propunând-o pe judecătoarea Dan Gârbovan ministru?! Cât de ticălos să fii să nu înțelegi că fără PSD condus de Liviu Dragnea flagelul Kovesi ar fi bântuit și acum?

În concluzie, pentru că nu sunt multe de spus – atitudinea lui Ciolacu este o rușine pentru istoria PSD – iar prezența în fruntea social democraților a unui om care gândește, vorbește și făptuiește în așa hal este o și mai mare rușine!”

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-international-24245766-site-rusesc-propaganda-sputnik-critica-dur-ciolacu-pentru-rupt-linia-dragnea-cat-ticalos-fii-nu-vezi-psd-fost-singurul-care-incercat-ceva-privinta-independentei-reale-justitiei.htm

Ion Cristoiu a vorbit despre desfăşurarea online a Congresului PSD de sâmbătă.

 

„A avut loc la Bucureşti Congresul extraordinar al PSD, de alegere a unei noi conduceri. Congresul extraordinar al PSD s-a întemeiat pe o noutate în istoria partidului, dar şi în istoria vieţii politice de la noi: Ţinerea Congresului online. E o premieră, deoarece PSD e un partid mare, cel mai mare din postdecembrism, un partid tradiţional, ale cărui congrese, mai ales cînd erau de alegeri, beneficiau de prezenţa fizică a mii de oameni. (...)

Am urmărit desfăşurarea Congresului de la ora 11, cînd au început lucrările propriu zise, pînă la ora 15. La toate congresele PSD anterioare, am fost prezent fizic. De data asta, l-am urmărit de la Găgeşti Deal, din chioşc, ţinînd picioarele pe masă, în stil american, fără teama că m-ar mustra cineva pentru lipsa de respect faţă de ditamai evenimentul. Am ţinut să-l văd pînă la capăt din multe motive. Printre ele se numără şi ineditul experienţei. Nu e de ici de colo să urmăreşti o premieră în viaţa politică postdecembristă. Sînt sigur că peste ani, cînd Pandemia va fi o amintire, mulţi vor invoca nu fără nostalgie vremurile cînd PSD a ţinut un congres online”, a scris Ion Cristoiu pe blogul său.

Ţinerea online a avut avantaje şi dezavantaje, în opinia acestuia.

„Un mare avantaj al congreselor online constă în economiile făcute cu deplasare, cu cazarea participanţilor, cu chiria sălii. Ca să nu mai spun că pentru organizatori ele înseamnă o mai mică bătaie de cap cu organizarea. Fireşte şi în cazul online sînt bătăi de cap. Nu atît de mari şi mai ales ţinînd de IT şi nu de organizare”, a subliniat Ion Cristoiu.

„Dezavantajele online au fost şi ele substanţiale. Am remarcat în primul rînd absenţa a ceea ce se numeşte temperatura sălii. La reuniunile clasice vorbitorii se dau peste cap să cucerească sala. (...) Cum să te însufleşti oratoric în faţa unei săli cu doar 20 de inşi, şi aceia cu mască.

(...) Punînd în balanţă avantajele şi dezavantajele, aceasta înclină spre dezavantaje. Viaţa politică îşi pierde mult din specific prin apelarea la varianta online. De aceea, sper ca apelul la această formulă să depindă numai şi numai de condiţiile specifice ale Pandemiei. Ar fi un dezastru dacă formula ar fi preferată şi după revenirea Lumii la normal”, a conchis Ion Cristoiu pe blogul său. 

sursa:https://www.dcnews.ro/cristoiu-a-urmarit-congresul-din-chiosc-tinand-picioarele-pe-masa-in-stil-american-ce-a-remarcat_766790.htm

Amintiri şi poveşti de vară lângă un pahar cu suc răcoritor și parfumat 🍓🍓🍓

 



Baba Catarina

În vremea copilăriei mele, vara începea la capătul uliţei, lumea toată era mai largă şi în­căpătoare şi mirosea a leuştean.
 
Erau lungi verile pe-atunci şi oamenii trăiau în pace şi tot râdeau. Nu cred că aveau supărări mari, zilele şi nopţile, vru­tele şi nevrutele, făcutele şi nefă­cu­te­le se împleteau firesc în răbojul vieţii lor. Tihna le era întreruptă doar atunci când venea poştaşul Pe­trea, cu ştiri rele din depărtare, despre ape care nu mai încap în matcă, despre lupte şi războaie ale altor neamuri ori despre boli cu nume în­câlcite. Nu-mi plă­ceau veştile lui. 

Ori­cât de amă­nunţit povestea Pe­trea, nu mă pu­team pune în locul oa­me­nilor despre ca­re el afla din ziarele pe care le purta în­tr-o geantă uriaşă de pie­le, laolaltă cu "pen­­zia" Bunii, cu "fericitările" de Sfân­­ta Ecaterina şi cu scri­so­rile uncheşilor plecaţi la şcoli, în oraş. Nici măcar nu mi-i puteam închipui pe oamenii aceia străini.

În schimb, vorbele ba­bei Ca­tarina, care venea la Buna tot a doua zi, ca să cumpere lapte, mă ferme­cau de-a dreptul. 




Ră­mâ­neam lipit de scaun câtă vreme baba îşi deşerta sacul de poveşti. 

De la ea am aflat prima oară des­pre pitici mineri, despre Fetele ierbii, care joacă până când îşi pierd mărgelele din salbe, dar şi despre fântâna cu apă care îngheaţă vara şi fierbe când e omătul mare. 

Tot ea i-a povestit într-o zi Bunii mele cum a pândit-o câteva primăveri la rând pe şoimiţa ce avea cuibul pe stânci, ca să-i fure, dacă pasărea l-ar fi făcut, "oul cu cămeşă". Nici azi nu ştiu mai multe despre ce era şi la ce era bun "oul" ăsta, pe care-l aştepta atâta baba Catarina, deşi am pe­tre­cut multe ceasuri gân­dindu-mă la el şi ima­gi­nându-mi-l, după puterea minţii.

Poveştile poştaşului Petrea erau despre oa­meni obişnuiţi, cele ale babei, chiar dacă porneau de la fiinţe, lucruri şi obiecte care-mi erau oa­re­cum apropiate, aveau darul să mă arunce într-o lume în care tot şi toate se supuneau unor legi străine, nemaiîntâlnite. O lume în care totul era posibil şi în care niciodată, dar niciodată, o uşă care se încuie nu poate fi o piedică.




Piticii


Despre pitici ne-a povestit Catarina în ziua în care s-a pierdut în mină Ion de la vagon. El re­para vagonetele cu care se scotea minereul, de-aceea îi ziceau oamenii aşa, şi-n ziua aceea, des­pre care povestesc acum, el a intrat în mină, vesel ca-ntotdeauna, şi nu l-a mai găsit apoi nimeni, niciodată. Oricât l-au căutat. 

Seara, când a venit după lapte, Catarina i-a spus Bunii că pe Ion l-au pedepsit piticii. 




Încă mai ţin minte ceea ce-au povestit ele amândouă, atunci. Aşa am aflat că piticii au fost de la început locuitorii pădurii noas­tre şi că-şi făceau casele doar sub tufele de ferigă. 

Ei au fost primii care au lucrat la mina bătrână, aceea care avea intrare în munte, lângă un stejar mare. 

Scoteau de-acolo pietre au­roase pe care le topeau în foc. Când focul era mai puternic, din ele se scurgea uneori câte un firicel subţire sclipitor, ca un şerpişor, care se întă­rea în nisip. Acela era aur. Alteori, din ele mai rămânea doar o cenuşă albăstruie care se risipea în vânt când o scurmau, după ce se răcea. 

Oamenii care trăiau lângă pădure s-au luat după pitici, au săpat galerii în munte şi-au început să scoată şi ei pietre lucioase. 

Pe cei mai cins­tiţi şi de omenie piticii îi ajutau, le arătau pietrele cele mai bogate. Pe cei uricioşi nu-i băgau în seamă, ba chiar îi lăsau să se piardă pe ga­le­riile din adân­cul muntelui, amăgiţi de fo­curile înşelătoare ale Vâlvei. Şi Vâlva Băii trăia în mină. Ni­meni nu ştie cum arată, cine a vă­zut-o nu s-a mai întors viu, ori da­că s-a în­tors, ajutat de ortacii care l-au găsit mai mult mort decât viu, a avut pentru tot restul vieţii lui minţile rătă­cite şi vorbele pierdute.

Piticii trăiesc şi acum, aşa zicea baba Catarina, zicea că ei sunt fără moar­te, aşa că eu sunt sigur că dacă m-aş duce în pădurea aceea, în­tr-o anume zi, într-un anu­me ceas, i-aş putea vedea. To­­tul este să ştiu ziua, mo­mentul în care ei se lasă văzuţi de oa­meni, fără să le facă nimic. Ei sunt bătrâni toţi şi n-au neveste. Nicio­dată nu s-a pomenit de vreo pitică sau piticoaie în satele de sub ferigi pe care le locuiesc ei de când e lumea. Nu se ştie cine le face de mâncare, cine le spală hainele, cine le îngrijeşte aşternutul. Poate că ei sin­guri le fac pe toate, de aceea sunt uneori mofluzi, vor­besc în barbă şi n-au chef să se vadă cu oa­menii, stau ascunşi cât ţine ziua şi ies numai noap­tea, când cărările pădurii sunt lu­minate de licurici, de lu­nă ori de ciupercile sfâ­râ­i­toare, acelea subţiri şi ce­nu­şii care-s căzute din co­pita Necuratului. 

Când Ne­cu­ratul fuge, urmărit de vre­un înger pus de pază, îm­prăştie în urma lui sem­ne putu­roase din care ies apoi ciupercile ce lumi­nea­ză noaptea ca nişte felinare. 

Piticii poar­tă în tolbă ţân­cuş, daltă şi hidrargir, ar­gint viu, pe care-l folo­sesc ca să aleagă mine­reul bun şi bogat. La brâu au legată câte o şai­că, o co­ve­cioară în care spală pietrele sclipitoare, şi în mâ­nă duc fonţa care le luminează calea în adâncul muntelui. Piticii n-au cu cine se însura, dacă nu sunt piticuţe în pădure, şi-atunci le urmăresc pe Fetele luncii şi-ale ierbii, care joacă în nopţile de vară până nu mai pot. Joacă învâr­tindu-se, până când locul rămâne bine bătătorit şi-apoi, în iarba culcată de ele, îşi fac adăpost căprioarele ori alte fiinţe din pădure. Dacă stau mai mult în locul acela, ochii animalelor rămân mereu umezi şi sclipitori, încărcaţi de uimire.


Avezuha, Bebea şi alte arătări


 

Interdicţiile şi ameninţările primilor ani de viaţă mi-au fost populate şi însoţite de nişte personaje care ar fi trebuit să bage spaima în mine şi să mă facă să nu mai ies din cuvântul celor mari. 

În vremea aceea, Avezuha, Bebea, Muma Pădurii, Goga, toate umblau să fure copiii neascultători şi să-i ducă departe, în lumea lor din pădure. 




Aşa-mi spuneau Buna, Tata şi Mama, ca să mă liniştesc. Baba Catarina adăuga de la ea amănunte aproape credibile, având în vedere că avea casa lângă pădure şi că le putea întâlni ori măcar zări pe acele fiinţe, mai des decât alţi oameni. 

Zile în şir m-am gândit ce-aş fi făcut dacă m-ar fi furat vreuna din ograda Bunii, cum m-aş fi descurcat, ca să ajung, totuşi, înapoi, acasă. 

Trebuie să mărturisesc, acum la vârstă adultă, că au fost clipe în care chiar mi-aş fi dorit să fiu furat, ca să pot vedea mai de aproape, cu ochii mei, cum arată sperietorile acelea, nu să cred doar în nişte vorbe spuse de cei mari. Habar n-aveam cum sunt şi cu cine seamănă şi eram tare cu­rios să le întâlnesc.

N-a fost să fie însă, aşa că şi acum, exact aşa cum se întâmpla în copi­lă­rie, pot să mi le imaginez şi să spun despre ele ori­ce vreau. 

O umbră de teamă parcă totuşi mă în­cer­ca atunci când erau pomenite şi chemate în aju­tor de Buna. O spaimă uşoară, mai degrabă, care venea pe un fond de vinovăţie, pentru că îmi dă­deam singur seama că am sărit calul cam mult, dacă nicio altă ameninţare nu mă mai liniştea.

Recunosc acum că mult mai frică mi-era când mă întâlneam cu mutul Dancoş, care nu putea vorbi omeneşte, scotea doar nişte lălăituri strâm­bate. 
Şi groază de-a dreptul simţeam când trecea Ioji, sechereşul, cărăuşul care aducea fânul oa­menilor de la pământurile de departe, până în şurile de-acasă. El avea părul roşu şi zburlit în vârful capului şi un bici lung, împletit până la jumătate, apoi împărţit în trei capete care sfârâiau ascuţit atunci când se-ncovoiau, înainte de-a pocni. Când îl vedeam învârtit în aer, mă gân­deam la săracii cai, care-i simţeau arsura pe piele. Plescăitul lui în aer anunţa întotdeauna sfârşitul unei zile de lucru, pentru că Ioji se-ntorcea cu carul plin de fân şi ajungea în sat doar după ce soarele de vară asfinţea.

În ultima vreme mă surprind tot mai des cu gândul la primii ani de viaţă. Atâta farmec, atâta magie la tot pasul ! 

Parcă am trăit într-o poveste în aburii căreia am învăţat apoi să visez. Cum să mi se pară grele zilele de acum, când am amintiri care-mi pot ţine de urât multă vreme ! 

La o adică, umbra ferigilor care-i ascundea pe pitici mă poate răcori şi pe mine. Iar în urmele lăsate de sălbă­ticiuni pe cărările pădurii pot găsi oricând o cale nouă. 

Tocmai pentru că am amintiri la care mă pot întoarce cu drag şi cu recunoştinţă, mie nu mi-e frică de drumuri, oricât de lungi şi de complicate ar fi şi oricât de departe ar ajunge. Ştiu că toate îşi au începutul acolo, sub soarele generos din vara copilăriei.

VĂ ÎMBRĂȚIȘEZ CU DRAG, PE TOȚI CEI CARE IUBIȚI POVEȘTILE FIERBINȚI DE VARĂ ! 🌺🌺🌺