2.23.2021

NTD ROMÂNIA - ȘTIRI din TOATĂ LUMEA

 

”Șoșoacă, Terheș, Chitic vor construi o alternativă suveranistă, normală la cap”

 


Analist de top și editorialist al prestigioasei ”Q Magazine”, teologul și politologul Bogdan Duca face o prognoză politică interesantă după episodul din Valea Jiului.

”Așa începe. Șoșoacă, Terheș” – scrie Duca, referindu-se la implicarea directă a celor doi oameni politici în mijlocul situației disperate din Vale.

Și, continuă Bogdan Duca – ”Va veni și Chitic, cu legea suveranității. Vor veni și ”foști”, dar viitori, deși sistemul a încercat să îi îngroape, i-a târât prin închisori și anchete DNA...”.

Analistul se referă desigur la Adrian Severin, dar și la alte victime ale Sistemului și la luptători antisistem. 

”Cert este că se va construi o alternativă cu adevărat suveranistă și normală la cap - NU cu lozinci, nu cu heirupisme, ci cu lege și rațiune...”, scrie Bogdan Duca, conchizând interesant: ”Iar în această alternativă voi intra și eu cu sufletul împăcat”.

Reamintim că preotul român stabilit în SUA, Cristian Terheș, este europarlamentar PNȚCD, partidul condus de Aurelian Pavelescu susținând ideile suveraniste.

De asemenea, cunoscutul avocat Dan Chitic a propus ”Legea Suveranității”, aflată acum în dezbatere în mediul online.

sursa:https://m.ro.sputnik.md/analytics/20210223/33740834/sosoaca-Terhes-Chitic-alternativa-suveranista.html

Sindicatul POLIȚIȘTILOR ”este sesizat zilnic că un nemernic de conducător auto conduce pe șoselele României cu o mașină cu numărul București 2021 GUV”

 


Sindicatul Național  al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) a protestat marți în Piața Victoriei și la Parlament nemulţumit de deciziile Guvernului vizând veniturile și condițiile de muncă.

”De aproximativ două luni de zile, sindicatul nostru este sesizat zilnic cu privire la faptul că un nemernic de conducător auto conduce pe șoselele României cu o mașină care are numărul București 2021 GUV. Această mașină a fost depistată astăzi, conducând haotic pe străzile Bucureștiului, dar și a României și am constatat că la volan este un domn Cîțu care habar nu are să conducă această mașină care se numește Guvernul României. Drept urmare, am luat decizia ca în baza Legii 153 din 2017, legii 223 din 2015, Ordonanței de Urgență 226, să sancționăm acest Guvern nemernic și să aplicăm sancțiunea suspendării sale pe timp nelimitat. Ne-am săturat de minciunile lor, ne-am săturat de modul grotesc în care încearcă să ascundă sub preș incompetența. Să plece acasă, să lase pe alții competenți care să conducă această țară”, a spus Zerca Vasile, lider SNPPC Constanța, marţi, la Antena 3.

Ajunși la Guvern, sindicaliștii au transmis un mesaj accid, inclusiv pe Facebook.

„GUVERNUL TACE ! Rușine !

Din respect pentru cetățeni, pentru Sistemul de ordine publică, pentru noi, pentru misiunile și riscurile noastre profesionale, pentru sindicatele reprezentative, s-ar fi cuvenit ca prim-ministrul să iasă la discuții !

Mergem spre Parlament !”.

„DERANJĂM PARLAMENTUL…GUVERNUL NU S-A DERANJAT.

Le cerem aleșilor să repare OUG, prin care Guvernul a amputat drepturile salariaților și ale pensionarilor!„, este un alt mesaj postat de aceștia.

Revendicările FSNPPC, transmise oficial prim-ministrului Cîțu, în data de 12 ianuarie:

- abrogarea art. I din OUG 226/2020, prin care se anulează aplicarea etapizată a Legii-cadru 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice (art. 38), de la 1 ianuarie 2021, respectiv acordarea a 1/2 din diferența salarială rezultată dintre cuantumul actual și cel prevăzut în lege, pentru 2022;

- abrogarea art. VIII (7) din OUG 226 / 2020 care anulează indexarea pensiilor  militare de stat, cu rata inflației, în cursul acestui an, prin derogare de la Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, cu modificările şi completările ulterioare;

- eliminarea discriminării polițiștilor judiciariști – specialiștilor din structurile de investigații criminale, de combatere a criminalității organizate, de acțiuni și intervenții speciale, din centrele de arest-transfer, criminaliștilor etc., cu privire la sporul pentru risc și suprasolicitare neuropsihică, acordat în prezent conform  Legii 153/2017;

- actualizarea normei lunare de hrană acordate personalului MAI, dat fiind faptul că actuala valoare nu a fost actualizată cu indicii prețurilor de consum ai produselor alimentare, așa cum aceștia sunt stabiliți de Institutul Național de Statistică;

- încadrarea unitară a personalului contractual din cadrul MAI, în grupe de muncă, deoarece este tratat discriminatoriu, în prezent, din acest punct de vedere;

- acordarea unui supliment salarial pentru risc medical și angajaților din Ministerul Afacerilor Interne, aflați, încă din data de 16 martie 2020, în prima linie a combaterii și prevenirii efectelor pandemiei medicale, deoarece își expun zilnic sănătatea acestui pericol, prin prisma misiunilor efectuate și a contactului permanent cu diverse categorii de persoane, simptomatice sau asimptomatice.

Față de reglementările fiscal-bugetare anterioare, dezavantajoase pentru noi, adoptate prin OUG nr. 226/2020, Guvernul a publicat pe 18 februarie, în Monitorul Oficial, partea I, OUG nr. 8, prin care anulează voucherele de vacanță și decontul serviciilor turistice (pentru familia noastră ocupațională) în cursul anului curent. Solicităm renunțarea la această ,,amputare” !

sursa:https://www.cotidianul.ro/deschide-politia-sa-sanctionam-acest-guvern-nemernic/

Gheorghiță a spus cine nu va mai primi a doua doză de vaccin

 


Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat marţi că la persoanele care au făcut şoc anafilactic după prima doză de vaccin cel mai probabil nu se va mai face şi rapelul. 

"Se contraindică absolut efectuarea rapelului cu acelaşi tip de vaccin în cazul persoanei respective. Foarte probabil că nu se mai efectuează rapel nici cu celălalt tip de vaccinuri pentru că sunt precauţiuni ridicate la persoanele care au o reacţie anafilactică după orice tip de vaccin. Deci din acest punct de vedere probabil că nu se va mai administra o a doua doză de vaccin, categoric nu cu vaccinul de la AstraZeneca", a declarat Valeriu Gheorghiţă.

sursa:https://www.dcnews.ro/gheorghita-a-spus-cine-nu-va-mai-primi-a-doua-doza-de-vaccin_803657.html

Ne vom adresa unei instanțe dacă nu se va rezolva problema spitalelor din București - Sectorul 1

 


Aurelian Bădulescu a vorbit despre modul în care consilierii generali ai PSD vor aborda problema celor patru spitale din Sectorul 1 rămase fără finanțare:

„În urma discuțiilor purtate cu unitățile sanitare de la nivelul Municipiului București, am decis, împreună cu consilierii generali PSD, să solicităm astăzi, în cadrul unei ședințe de Consiliu General, emiterea unui proiect de hotărâre prin care Guvernul României să permită trecerea celor patru spitale, care grație intenției și votului colegilor de la Sector 1 nu sunt administrate, în subordinea Primăriei Generale.

Celelalte două grupuri politice, în mod deliberat, au ales să nu asigure cvorumul, iar această problemă a rămas nerezolvată. Acest proiect care astăzi nu a făcut deliciul dreptei unite, va fi introdus în ședința de vineri.

Grupul consilierilor generali, dacă nici vineri nu se va întâmpla acest lucru, se va adresa unei instanțe de judecată care să constate că hotărârea dată în plenul local al Sectorului 1 este una ilegală, astfel încât să se poată continua finanțarea celor patru spitale“, a precizat Aurelian Bădulescu.

sursa:https://www.dcnews.ro/aurelian-badulescu-ne-vom-adresa-unei-instante-daca-nu-se-va-rezolva-problema-spitalelor-din-sectorul-1_803656.html

Partidul AUR nu dorește ca legea să mai impună purtarea măștii în spațiile publice deschise

 


Parlamentarii lui George Simion au depus un amendament în acest sens. Este vorba de proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.192/2020 pentru modificarea și completarea Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de covid-19, precum și pentru modificarea lit.a) a art.7 din Legea nr.81/2018 privind reglementarea activității de telemuncă.

Astfel, litera a) a articolului 13, proiectul prevedea „obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”. Amendamentul propus de AUR în Comisia Juridică prevede, „obligativitatea purtării măștii de protecție în instituțiile publice, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă”.

Amendamentul este semnat de deputații AUR Raisa Enachi, Ringo Dămureanu și George Badiu, a informat formațiunea politică. Unul dintre inițiatori, deputatul de Dolj Ringo Dămureanu, și-a dat masca jos la înmânarea mandatului de parlamentar.

sursa:https://www.dcnews.ro/aur-a-depus-un-amendament-pentru-eliminarea-purtarii-mastilor-in-spatiul-public_803650.html

„O șansă unică” pentru România

 


Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României, desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii, a acordat site-ului oficial al Federației Române de Handbal un interviu în care a subliniat șansa unică a naționalei feminine de handbal de a se califica la Olimpiada de la Tokyo.

Turneul preolimpic de calificare la Tokyo 2021 va avea loc în 19-21 martie în Muntenegru, iar liderul naționalei feminine de handbal a subliniat, încă o dată, importanța prezenței „tricolorelor” la cea mai tare competiție din sportul mondial.

România se va duela pentru biletele la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu Norvegia, Muntenegru și Thailanda.

Pregătirile se vor relua de joi, când jucătoarele convocate vor efectua un stagiu de 4 zile, însă fără principalul Adi Vasile și jucătoarele Denisa Dedu, Gabi Perianu și Bianca Bazaliu, toți depistați pozitiv cu noul coronavirus.

Cristina Neagu spune în interviul publicat de frh.ro că dorința de a ajunge la Tokyo este atât de mare, încât fetele vor depăși orice obstacol.

„Este o șansă unică și fiecare trebuie să trăiască clipa, nu te poți gândi că mai ai timp, că acum ai 24-25 de ani. Există varianta ca această șansă să nu mai vină niciodată în viață, așa că trebuie să trăim momentul, să dăm ce avem mai bun în acele zile în Muntenegru și să mergem la Tokyo. Presiunea există pe umerii mei, îmi doresc mult să ne calificăm la JO”, a spus Cristina Neagu.

Interul stânga al primei noastre reprezentative crede că nu vor fi surprize majore în ceea ce privește jocul adversarelor noastre de la turneul din 19-21 martie.

„Știm cum joacă Norvegia și Muntenegru, de obicei echipele au un sistem pe care se bazează și schimbă puține lucruri mai ales înaintea unor meciuri atât de importante. Nu credem că jocul cu Norvegia este pierdut dinainte, în sport nu se știe niciodată ce se poate întâmpla… Noi încercăm să obținem victorii în fiecare zi la acel turneu preolimpic. Calificarea la Tokyo ar șterge tot ce am îndurat în ultimul an și jumătate, accidentări, dureri, perioade grele, totul!”, a mai adăugat Neagu.

La începutul lunii februarie, fetele s-au reunit pentru prima dată sub conducerea noului selecționer Adi Vasile, iar de atunci sportivele au avut „teme” pentru acasă, să studieze adversarii.

„Schimbarea de atitudine și o analiză bună a adversarilor ar putea fi plusul de care avem nevoie. Fetele trebuie să înțeleagă faptul că așa cum te pregătești la club, așa vii la națională. Colegele mele ar trebui să fie mai înflăcărate decât mine la gândul că ar putea ajunge la Olimpiadă, eu am fost la două ediții, știu ce înseamnă să fii acolo”, a conchis Cristina Neagu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/este-o-sansa-unica/

Mii de muncitori asiatici, aduși în România - 2.000 din 25.000 planificați de Cîțu

 


Autoritățile vor să aducă 2.000 de muncitori din Bangladesh în România, în condițiile în care mii de români au rămas fără loc de muncă, scriu jurnaliștii de la https://r3media.ro/.

Autorităţile din Bangladesh au anunţat că Singapore şi România vor să recruteze 12.000 de muncitori din Bangladesh, informează agenţia de presă United News of Bangladesh (UNB), citată de Rostonline.

Conform sursei citate, Ministrul de Externe din această țară, A.K. Abdul Momen, a informat că Singapore va recruta 10.000 de muncitori din Bangladesh, iar România, 2.000 de muncitori.

Recrutarea muncitorilor străini vine într-un moment foarte dificil pentru piața muncii din România. Potrivit datelor transmise de Ministerul Muncii pentru Digi24, doi din zece români au fost trimiși în șomaj tehnic în ultimul an, în contextul pandemiei.

Mai mult, data de 31 august 2020 poate fi considerată cea mai neagră zi de pe piața muncii, atunci când aproape 120.000 de romani au rămas fără un loc de muncă.

Reamintim că la sfârșitul anului trecut, Guvernul  a stabilit, prin HG  1.133/30.12.2020, că pentru anul 2021 se stabilește un contingent de 25.000 de lucrători străini nou-admiși pe piața forței de muncă din România.

sursa:https://www.cotidianul.ro/mii-de-muncitori-asiatici-adusi-in-romania/

AstraZeneca și Pfizer reduce livrările de vaccin

 


Compania AstraZeneca a anunțat, marți, că peste 300.000 de doze de vaccin au ajuns până acum în România, dar că următoarele două livrări vor fi mai mici decât cele prevăzute.

„AstraZeneca face eforturi pentru a-și îndeplini angajamentul de a livra cantitățile de vaccin promise pentru toate țările membre ale Uniunii Europene și care se situează la aproximativ 1,7 milioane de doze pentru România în primul trimestru”, se arată într-un comunicat al companiei.

Conform acestuia, de la primele livrări, de la începutul lunii februarie, peste 300.000 doze de vaccin au ajuns în România.

„Cu toate acestea, la fel ca în cazul oricărui vaccin, procesul de fabricație implică un grad ridicat de complexitate tehnică și ne așteptăm să vedem o oarecare variație în frecvența și numărul de doze la fiecare livrare. Din acest motiv, următoarele două livrări vor fi mai mici decât cele prevăzute, dar acestea vor fi recuperate în livrările ulterioare, care sunt preconizate la începutul lunii martie. Din păcate, lucrăm fără stocuri care să ne ofere marja de gestionare a evenimentelor neprevăzute, deoarece fiecare doză produsă este imediat făcută disponibilă”, au mai transmis reprezentanții AstraZeneca.

Aceștia susțin că sunt în contact permanent cu Comisia Europeană, cu informări și actualizări asupra producției și calendarului de livrări.

„Ieri, primele dovezi ale eficientei vaccinului COVID-19 AstraZeneca în – analiza ce a inclus date de la 5,4 milioane de persoane din Scoția și Marea Britanie – au fost făcute publice în versiune pre-print. Rezultatele au indicat potențialul vaccinului de a contribui la limitarea pandemiei, prin reducerea semnificativă a infecției și a spitalizării în rândul celor vaccinați”, se mai arată în comunicat.

Și Pfizer a întârziat livrarea dozelor de vaccin către țările UE. Pfizer nu a livrat încă Uniunii Europene aproximativ 10 milioane de doze de vaccin pentru COVID-19 care urmau să ajungă în decembrie, au spus pentru Reuters săptămâna trecută oficiali ai UE, o treime din livrările care trebuiau făcute de compania americană.

sursa:https://www.cotidianul.ro/astrazeneca-reduce-livrarile-de-vaccin/

O nervozitate din ce în ce mai mârâită se adună în societate și nimeni nu vorbește convingător ca să calmeze lucrurile

 


Nu știu alții ce cred, dar eu mă tem că s-ar putea să crape. Minerii sunt în stradă, flămînzi, furioși, cu drepturile neplătite. Polițiștii de la Penitenciare sunt și ei în fața Ministerului Justiției și strigă cît îi ține gura. Și pe bună dreptate. Personalul de la Spitalul penitenciar Jilava, la fel. 

Prin multe locuri se anunță reduceri. De posturi, de sporuri, de funcții. Impozitele pe proprietăți au crescut. Primăriile comunale nu se mai ajung cu banii. Unele nu încasează nici cît să își acopere salariile. Lista privațiunilor este cît o coadă la vaccinare sau cît o coadă la tigăi ieftine de la o inaugurare de supermarket. 

Diana Șoșoacă face spectacol peste tot pe unde ajunge. Gura ei toacă mai mult decît PSD-ul, AUR și PMP-ul la un loc. Aleargă de la scandal la scandal și patinează verbal cu acuzațiile sale juridico-sociale în fața cărora toți rămîn cu gura căscată. Se tem să o recheme la logică și la argumente, dar se bucură că îi bagă pe guvernanți în corzile penibilului. 

Presa însetată de sînge încarcă și ea atmosfera. Este bulevardieră și isterică, patetică și superficială. Le ia din zbor și le îngroapă în prostie. Trăim o vreme în care nici o idee salavatoare nu se înfiripă și nu face aripi ca să zbare departe. De îndată ce se naște, o armată de ciripoi și cîrtitoare sare pe ea și o minimalizează, o umple de sînge și o abandonează, trecînd cu poftă și furie la următoarea veste. Presa nu caută decît victime și nu savurează decît proști. Și nu promovează decît netoții care îi fac deliciul. Dacă nu-i cînți în strună lui Gâdea și lui Ciutacu nu ai voce.

O nervozitate din ce în ce mai mîrîită se adună în societate și nimeni nu vorbește convingător ca să calmeze lucrurile și să contureze un orizont de speranță. Nimeni nu adună în jurul său persoane publice și politicieni cu un discurs articulat și dătător de speranță. Toți vorbitorii se întrec în a descrie situația în cuvinte întunecate și acre, în a propune idei stupide sub care se ascund doar interesele proprii sau scenariile dezastruoase.

Cine să se bucure de un strop de atenție și de considerație din partea poporului? Klaus Iohannis? Cîțu? Orban? Dan Barna? Raluca Turcan? Neșcolitul de Vlad Voiculescu? Drulă și Năsui?

Ăștia alcătuiesc o putere dezlînată și amatoare, incoerentă și chitită numai pe cont propriu. Se avîntă cu inconștiență la demolarea tuturor construcțiilor instituționale făcute de PSD sau rămase de la guvernările precedente. Este drept, unele sunt imbecile de-a dreptul. Dar, fără o pregătire a terenului, nu pot fi înlăturate fără riscuri enorme. Așa se întîmplă și cu aberațiile de tip Voluntari concepute de gașca lui Florin Pandele și aplicate de Madam Firea la Capitală. La fel stau lucurile și cu traseul metroului spre Aeroportul Otopeni, cu pensiile și salariile, cu dotarea spitalelor, cu vaccinările, cu dotarea armatei, cu prioritățile economiei, cu balanța energetică.

Asta nu-i putere pentru că ăsta nu-i guvern. Nu depășește aerul unei cete de strînsură. Mi se pare că ar fi cel mai amatoristic guvern de la Al Doilea Război Mondial. Comuniștii erau mai proști, dar mult mai dedicați problemelor țării. Ăștia sunt și amatori, și flămînzi, și obraznici, și plini de tupeu. Din toată agitația lor nu rezultă un buget convingător, nu avem parte de o listă de priorități, de o viziune economică. Așa ceva nu-s de nasul lui Năsui și a lui Drulă, a lui Cîțu sau a Țurcanei. Bolborositul de Vasilică Florin Cîțu adus din șomaj în conducerea PNL și, mai apoi, în fruntea Ministerului de Finanțe nu este de folos nici la conducerea unei sifonării. Din tot ce face nu se adună o idee. Iar calculele nu-i ies, oricît se bazează el pe Lucian Isar și pe Alina Gorghiu, marea damă a liberalilor. Toate discursurile lui Vasilică Cîțu dau sentimentul că se adresează unui sat fără cîini sau unor birmanezi care nu-l ascultă. Toate tiradele de Cațavencu ale lui Dan Barna nu trimit decît la dosarele sale păstrate la DNA și la rapacitatea unui ins fără scrupule.

Ăsta nu-i guvern! Este o ceată de amatori împrăștiată prin ministere și agenții, periculoasă, mai ales, prin haosul pe care îl produce. Rețeaua electrică încă n-a căzut, căldura se mai întrerupe, apa încă mai curge, instituțiile se deschid, pensiile încă se dau în plată. Dar, dacă greva minerilor se întinde și protestele din București se amplifică, tare mă tem că iluzoria Românie normală promisă de Klaus Iohannis s-ar putea să crape!

Și de ce mă mai tem? Că încă nu avem o grupare politică pe care să putem conta!

sursa:https://www.cotidianul.ro/ma-tem-ca-s-ar-putea-sa-crape/

NASA a dat publicității primul videoclip și a redat primul sunet, capturate de roverul Perseverance de pe Marte

 


NASA dă publicității primul video și primul sunet de pe Marte. Agenția va împărtăși videoclipul capturat de camerele de pe roverul Perseverance, care va arăta pentru prima dată perspectiva unei nave spațiale care aterizează pe Marte, scrie CNN. 

În timp ce navele spațiale anterioare au trimis înapoi „filme”, care sunt într-adevăr doar imagini îmbinate în formă GIF, Perseverance are camere cu capacitate video. În total, rover-ul are 23 de camere, care includ și capacități de zoom și culoare.

Este posibil ca videoclipul să includă audio captat de unul dintre cele două microfoane ale roverului, care a fost pornit pentru a auzi sunetele de  coborâre și aterizare.

Un moment istoric

Roverul a aterizat pe Marte joi, 18 februarie. După aterizare, rover-ul a retransmis datele și imaginile folosind Mars Reconnaissance Orbiter, care înconjoară planeta din 2006.

Primele imagini alb-negru ale locului de aterizare ale rover-ului au fost disponibile aproape imediat. Vinerea trecută au fost distribuite primele imagini color.

”Acum că ați văzut Marte, auziți-l. Luați niște căști și ascultați primele sunete capturate de unul dintre microfoane”, au scris oficialii NASA pe contul de Twitter al roverului Persevere. 









sursa:https://www.dcnews.ro/primele-sunete-capturate-de-pe-marte_803501.html

Iranul a avertizat, luni, că ar putea intensifica activităţile de purificare a uraniului şi că nu va ceda presiunilor exercitate de Statele Unite, în timp ce Administraţia Joseph Biden a reiterat angajamentul de a nu permite Teheranului să fabrice arme nucleare.

 


Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, a declarat că Teheranul ar putea atinge un nivel de 60% în purificarea uraniului, subliniind însă că nu există obiectivul fabricării de arme atomice.

Acordul nuclear iranian din 2015, din care Statele Unite s-au retras în 2018, prevede că Iranul poate purifica uraniu până la nivelul de 3,67%. Înainte de semnarea Acordului nuclear cu marile puteri, Iranul atinsese un nivel de purificare a uraniului de 20%. Uraniul utilizat la fabricarea de bombe nucleare are o concentraţie de cel puţin 90%.

"Nivelul de îmbogăţire a uraniului în Iran nu va fi limitat la 20%. Îl vom intensifica la orice nivel are nevoie ţara. Am putea ajunge la 60%. Americanii şi părţile europene din Acord au utilizat un limbaj inadecvat împotriva Iranului. Iranul nu va ceda presiunilor. Poziţia noastră nu se va schimba", a declarat Ali Khamenei, conform Televiziunii publice iraniene, citată de agenţia Reuters. Liderul suprem de la Teheran a subliniat însă că Iranul nu are obiectivul de a fabrica arme atomice, potrivit Mediafax.

SUA vor consolidarea Acordului nuclear iranian

Administraţia Joseph Biden a transmis luni că vrea consolidarea Acordului nuclear iranian. "Statele Unite menţin angajamentul de a asigura că Iranul nu va obţine niciodată arme nucleare. Diplomaţia este cea mai bună modalitate de a atinge acest obiectiv", a declarat secretarul de Stat american, Anthony Blinken, într-un discurs rostit la Conferinţa pentru Dezarmare de la Geneva.

"În colaborare cu aliaţi şi parteneri, vom încerca să extindem şi să consolidăm Planul Comun Complet de Acţiuni (JCPOA, Acordul nuclear iranian - n.red.) şi să abordăm şi alte zone de îngrijorare, inclusiv comportamentul regional destabilizator al Iranului şi dezvoltarea de rachete balistice", a subliniat Antony Blinken.

Administraţia Joseph Biden a semnalat, săptămâna trecută, că Statele Unite ar accepta o invitaţie a Uniunii Europene de reluare a negocierilor cu Iranul pe tema Acordului nuclear iranian (Planul Comun Complet de Acţiuni - JCPOA).

Preşedintele Joseph Biden a semnalat că Statele Unite ar putea reveni în Acordul nuclear iranian, însă a cerut clauze suplimentare, care să limiteze activităţile balistice iraniene şi influenţa regională a Teheranului.

Însă preşedintele Hassan Rohani a transmis că Iranul va reveni la respectarea în totalitate a angajamentelor asumate prin Acordul nuclear din 2015 doar dacă Statele Unite anulează sancţiunile.

sursa:https://www.dcnews.ro/statele-unite-si-iran-tensiunin-din-cauza-programului-nuclear-al-teheranului_803512.html

Beatrice Mahler i-a cerut scuze Dianei Șoșoacă - ”De ce nu l-au ținut de mâini și de ce nu l-au bruscat pe dl. ministru ?”

 


Senatoarea Diana Șoșoacă a dat buzna peste conferința de presă de la ”Marius Nasta”, unde l-a luat la întrebări pe ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Acesta din urmă nu i-a răspuns la întrebări și, în timp ce înainta, paza de la spital a făcut un zid în fața senatoarei Diana Șoșoacă, moment în care Vlad Voiculescu a dispărut. 

Managerul ”Marius Nasta”, Beatrice Mahler, a invitat-o pe senatoarea Diana Șoșoacă în spital, moment în care aceasta a luat-o la rost: ”Cum își permit bodyguarzii dvs. să bruscheze un demnitar? Este filmat tot, da?”. Diana Șoșoacă i-a spus lui Beatrice Mahler că i s-a spus că au primit ordin, moment în care managerul a negat. Senatoarea a rugat-o să ia măsuri, iar Beatrice Mahler a asigurat-o: ”O să iau”. 

”Unde este dl. ministru?” a întrebat-o Diana Șoșoacă în continuare. ”Nu știu, (...) era cu dvs.” i-a răspuns managerul de spital. Diana Șoșoacă i-a cerut explicații, în continuare, managerului de la ”Marius Nasta” cu privire la ce s-a întâmplat la unitatea mobilă din spital. ”Este secția COVID, unitatea mobilă, haideți s-o vedeți” a invitat-o Beatrice Mahler pe Diana Șoșoacă. Senatoarea nu a purtat deloc mască de protecție. 

Întrebată de către Diana Șoșoacă de ce și-au permis bodyguarzii să o îmbrâncească, Beatrice Mahler a răspuns: ”Cu siguranță, vor da notă explicativă”. 

”Și scuzele cine le adresează?” a continuat Diana Șoșoacă. ”Eu îmi cer scuze în fața dvs.” a spus managerul ”Marius Nasta”, adăugând: ”De la mine nu au primit ordin”. ”De ce nu l-au ținut de mâini și de ce nu l-au bruscat pe dl. ministru? Și dvs. vă fac la fel?” a insistat Diana Șoșoacă.

sursa:https://www.dcnews.ro/beatrice-mahler-i-a-cerut-scuze-dianei-sosoaca_803260.html