5.31.2021

Știri NTD-România

 

Colaborare de succes în justiție între România și Rusia

 


O colaborare de succes a avut loc în domeniul justiției între România și Rusia, Bucureștiul extrădând în Rusia un cetățean acuzat de organizare de jocuri ilegale de noroc în regiunea Moscova.

România l-a extrădat în Rusia pe Mihail Ciubotărescu, posesor al cetățeniei Republicii Moldova, acuzat de organizare ilegală de jocuri de noroc în regiunea Moscovei. Anunțul a fost făcut de surse din cadrul serviciului de presă al Procuraturii Generale a Rusiei pentru presa din această țară.

„La cererea Procuraturii Generale, autoritățile competente din România l-au extrădat în Rusia pe Mihail Ciubotărescu, pentru tragerea la răspundere penală. Acesta este acuzat de săvârșirea unor infracțiuni în temeiul părții 3, articolul 171.2 din Codul Penal al Rusiei („privind organizarea și desfășurarea ilegală de jocuri de noroc”). Astăzi, Mihail Ciubotărescu va fi extrădat în Rusia”, spune presa rusă.

Potrivit anchetatorilor, în martie 2013, Ciubotărescu, împreună cu alte persoane, au  început să organizeze și să desfășoare jocuri de noroc în afara zonei de joc în localitatea Makarovo, raionul Podolsk, regiunea Moscova.

Astfel, începând cu anul 2013, Ciubotărescu ar fi organizat în zona Moscovei un cazino și jocuri ilegale de noroc. Bărbatul cu cetățenie moldoveană lucra în cadrul unui cazino legal, dar, în paralel, acesta ar fi organizat pe cont propriu tot felul de jocuri de noroc, fără a avea vreo licență în acest sens.

Bărbatul ar fi căsătorit cu o polițistă de origine rusă, care ar fi fost demisă în urma acestui scandal de proporții izbucnit în 2015! Interpolul a emis o alertă internațională după ce suspectul, condamnat deja în Federația Rusă, a dispărut fără urmă din Capitala Rusiei.

Pe 22 martie în acest an Ciubotărescu a fost arestat la Iași, după care Procuratura Generală a Rusiei a trimis o cerere de extrădare colegilor români.

Alerta fusese emisă la nivel mondial, prin intermediul Interpol, iar Mihail Ciubotărescu a fost săltat de procurorii ieșeni, la scurt timp după ce a trecut granița din Republica Moldova.

„Instanța admite propunerea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Dispune arestarea provizorie, pe o durată de 30 de zile, în caz de urgență, a persoanei urmărite Mihail Ciubotărescu, aflat în stare de reținere, în vederea extrădării, pe baza difuziunii de urmărire internațională din data de 28 iulie 2015 a Biroului Interpol Moscova (Rusia). Acest document are la bază mesajul Interpol din 22 iulie 2015, pe baza mandatului de arestare național, emis pe 22 aprilie 2015 de către judecătorul E. Tsepeleva, din cadrul Curții Podolskiy, din Regiunea Moscova, în vederea cercetării penale pentru comiterea infracțiunii de fraudă (organizarea de jocuri ilegale de noroc). Persoana arestată Mihail Ciubotărescu va fi depusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au precizat judecătorii din cadrul Curții de Apel Iași la momentul respectiv.

„Debarasați-vă de aliatul toxic USR !”

 


Fostul primar al municipiului Timişoara şi fost lider al PNL Timiş Nicolae Robu a prezentat o listă cu numele care, în opinia sa, ar putea conduce Partidul Naţional Liberal, susținând totodată că este obligatorie condiţia, pentru noul preşedinte al PNL, de debarasare de ”aliatul toxic USR”. Pe lista lui Robu apar și cei doi candidați oficiali la șefia PNL, Florin Cîțu și Ludovic Orban.

”PNL ARE MULȚI OAMENI VALOROȘI CARE I-AR PUTEA FI BUNI PREȘEDINȚI!

Voi da o listă deschisă, reprezentând opinia mea strict personală, cu scuzele de rigoare pt cei ce nu se regăsesc pe ea și apoi voi enunța o condiție pe care eu o consider obligatoriu de asumat de către cineva care dorește să conducă partidul cu pretenția de partid nr. 1 al României.

Iată lista deschisă, ORDONATĂ ALFABETIC:

1 Emil Boc

2 Rareș Bogdan

3 Ilie Bolojan

4 Cristian Bușoi

5 Florin Câțu

6 Iulian Dumitrescu

7 Gheorghe Falcă

8 Gheorghe Flutur

9 Dan Motreanu

10 Siegfrid Mureșan

11 Ludovic Orban

12 Robert Sighiartău

Și iată condiția pe care eu, personal, o consider obligatorie:

DEBARASAREA PNL DE ALIATUL TOXIC USR ! Scurt și clar ! A fost o greșeală asocierea PNL cu socialiștii, cu PSD, în 2011, este CEL PUȚIN LA FEL de nocivă asocierea de-acum, cu neomarxiștii, cu USR+PLUS.

Acest curent, neomarxismul, este străin de interesele României, iar exponenții lui, ajunși în diverse funcții, printr-o manipulare fără precedent a oamenilor de bună credință, aspiranți legitimi la un mai bine pt comunitățile / țara lor -dacă părea posibil, de ce nu?- sau prin negocieri de-o obrăznicie iarăși nemaiîntâlnită sunt de o incompetență și rea credință catastrofale! PNL n-are ce căuta alături de asemenea oameni și de un asemenea curent!”, a scris Robu pe pagina sa de Facebook.

Un europarlamentar dezvăluie : Până la ora 14.00 PNRR nu a fost depus

 


Europarlamentantul PSD Victor Negrescu reclamă că, până luni la ora 14.00, PNRR nu fusese depus la Comisia Europeană.

„Haideți cu depunerea planului! Până la ora 14h00 nu a fost nimic depus deși astăzi era termenul. Este adevărat că până la ora 24h tot mai este timp. Este clar că suntem printre ultimele state care vor depune planul dar cel mai grav este că și la această oră tot corectează la el și fac modificări.

Cum să lucrezi un an la un plan, să fie de mai multe ori respins și să fie corectat pe ultima sută de metri. Acest guvern arată ca un elev corigent care caută să învețe în dimineața examenului de bacalaureat. Între timp, pe lângă criticile adresate de sindicate și patronate, apar și nemulțumiri din partea organizațiilor neguvernamentale.

Acest plan a reușit să genereze consens național privind faptul că NU este un plan bun”, a scris Negrescu făcând referire și la un articol de presă.



China va permite cuplurilor să aibă până la trei copii

 


China a anunțat că va schimba legea care permitea părinților să conceapă maxim doi copii.

Potrivit BBC, China a anunțat că va permite cuplurilor să aibă până la trei copii, marcând astfel finalul politicii stricte privind natalitatea. Decizia a fost comunicată în timpul unei ședințe a Partidului Comunist Chinez, conform agenției de stat Xinhua. Legea a fost modificată după ce recensământul făcut o dată la 10 ani în China a arătat că populația țării a crescut în cel mai lent ritm din ultimele decenii.

Rata anuală de creștere a populației a fost de 0,53%

Rata anuală de creștere din ultimii 10 ani a fost de 0,53%, o scădere de la 0,57% între 2000 și 2010. Astfel, populația Chinei a ajuns la 1,41 miliarde locuitori. Rezultatele pun presiune pe Beijing pentru a îmbunătăți măsurile de stimulare a cuplurilor să aibă mai mulți copii și să evite un eventual declin al populației.

Informațiile au fost anunțate la jumătatea lunii mai, după un recensământ care are loc o dată la zece ani. Rezultatele ar fi fost în mod normal publicate în aprilie. Recensământul a fost făcut la finalul anului 2020 și în jur de șapte milioane voluntari au mers din ușă în ușă pentru a colecta informații de la familiile din China. Ținând cont de numărul de persoane chestionate, recensământul este cea mai importantă resursă când vine vorba despre profilarea chinezilor, o unealtă puternică pentru planificarea din viitor.

În 2020 s-au născut cu 6 milioane copii mai puțin în China față de 2016

Șeful Institutului național de statistică chinez, Ning Jizhe, a dezvăluit că în 2020 s-au născut doar 12 milioane copii, o scădere importantă de la cele 18 milioane nașteri raportate în 2016. Chiar și așa, acesta a spus că în fiecare an încă se naște un număr considerabil de copii.

Rata natalității scăzute ar putea fi asociată cu dezvoltările sociale și economice pe care le-a înregistrat până acum China. În timp ce o țară se dezvoltă, rata natalității tinde să scadă datorită educației și a altor priorități ale persoanelor cum ar fi carierele de succes.

10 tone de deșeuri din sticlă, care urmau să ajungă în România din Grecia, au fost oprite la Vama Giurgiu

 


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui ansamblu rutier, cantitatea de 10.000 de kilograme de deșeuri din sticlă, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare, anunță Poliția de Frontieră într-un comunicat. 

Automarfarul era condus de un român 

În urma controlului specific efectuat asupra unui ansamblu rutier condus de un șofer român, s-a constatat că acesta transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă. 

'În cursul zilei de ieri, poliţiştii de frontieră giurgiuveni au efectuat pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra unui ansamblu rutier, condus de un șofer român în vârstă de 32 de ani. Acesta transporta conform documentelor de însoțire a mărfii, deșeuri din sticlă.

Existând unele suspiciuni cu privire la legalitatea transportului sus-menționat, lucrătorii noștri au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Giurgiu din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul transporta cantitatea de 10.000 de kilograme deșeuri din sticlă.', mai arată comunicatul.

Deșeurile din Grecia aveau ca destinație o societatea comercială din Călărași 

Cele 10 tone de deșeuri din sticlă erau încărcate din Grecia și aveau ca destinație, o societate comercială situată pe teritoriul României, în județul Călărași.

Pentru întreaga încărcătură transportată, șoferul automarfarului a prezentat documentație de notificare pentru circulația transfrontalieră care nu era completă.

În cauză, autoritățile de control au dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României pentru mijlocul de transport rutier, a precizat Poliția de Frontieră.

În ultimele zile, la Vama Giurgiu au mai fost oprite peste 77 de tone de deșeuri din diferite materiale

'Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii de Mediu Giurgiu, au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a patru ansambluri rutiere, cantitatea de 77.790 de kilograme de deșeuri din material plastic, aluminiu și zinc, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare.', arăta un alt comunicat al Poliției de Frontieră, de sâmbătă, 29 mai. 

În cadrul cercetărilor s-a stabilit faptul că cele patru transporturi erau încărcate din Bulgaria și aveau ca destinație diferite societăți comerciale situate pe teritoriul României.

Măsurile de relaxare de la 1 iunie 2021

 


Noile măsuri de relaxare vor intra în vigoare de la data de 1 iunie 2021.

Activitățile culturale vor putea fi organizate în spații deschise cu cel mult 1.000 de persoane, în condițiile asigurării unei suprafețe minime de 2 mp pentru fiecare persoană și cu obligativitatea purtării măștii de protecție. Condiția este ca incidența COVID să fie mai mică 3 la mia de locuitori. La aceste activități pot participa doar persoanele vaccinate cu schemă completă, pentru care au trecut 10 zile de la rapel, au un test COVID negativ sau sunt între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2, fapt dovedit prin documente medicale. Numărul participanților poate crește peste 1.000, dacă toți sunt vaccinați.

Nunțile, botezurile, mesele festive și parastasele pot fi organizate cu cel mult 70 de persoane în spații deschise sau 50 de persoane în spații închise, dacă incidența este sub 3 la mie și sunt respectate măsurile de protecție sanitară. La stabilirea numărului maxim de persoane, nu sunt incluși copiii cu vârsta mai mică de 16 ani. Numărul participanților poate fi mai mare dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare și este asigurată o suprafață de minim 4 mp/persoană.

Activitățile culturale, artistice și de divertisment pot fi organizate și desfășurate în spații închise cu participarea publicului până la 70% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Masca de protecție rămâne obligatorie. Numărul spectatorilor poate fi mai mare cu condiția ca toți participanții să fie persoane vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Locurile de joacă în spații închise se pot redeschide cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și sub condiția ca însoțitorii copiilor să facă dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, ori se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2.

Competițiile sportive se pot desfășura cu spectatori atât în spații închise, cât și deschise, la capacitate de 25%, dacă incidența în localitate este sub 3 la mie. Pot asista doar persoanele vaccinate, cele care au un test negativ și cele care au trecut prin boală în urmă cu cel mult 90 de zile. Organizatorul poate decide organizarea și desfășurarea competițiilor sportive cu participarea spectatorilor până la capacitatea maximă a spațiului, dacă toți participanții fac dovada vaccinării împotriva SARS-CoV2 sau prezintă rezultatul negativ al unui test COVID și se vaccinează înaintea intrării în locația de desfășurare a evenimentului.

Sălile de sport și fitness pot funcționa cu 70% din capacitate dacă incidența este mai mică de 3 la mie, cu asigurarea unei suprafețe de 7 mp/persoană. Dacă incidența este până în 4 la mie, capacitatea scade la 50%. Totuși, poate fi permis accesul mai multor persoane, dacă acestea sunt vaccinate. 

Restaurantele pot funcționa cu capacitate până la 70% acolo incidența este sub 3 la mie, în intervalul orar 5,00-24,00. Capacitatea poate crește dacă toți clienții sunt complet vaccinați e cel puțin 10 zile. 

Se redeschid barurile, cluburile, discotecile și sălile de jocuri, în intervalul orar 5,00-24,00, cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, dacă incidența este sub 3 la mie. Pot intra doar persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.

Masca de protecție poate fi eliminată la locul de muncă în spații închise unde își desfășoară activitatea maxim 5 persoane, cu condiția ca acestea să fie complet vaccinate, iar în zonele respective nu este permis accesul publicului sau a altor lucrători, rămânând obligatorie în toate spațiile închise comune.

Dan Tudorache, imagini de groază din Sectorul 1 București

 


Dan Tudorache a publicat un video în care arată o nouă problemă depistată în Sectorul 1, condus de către primarul Clotilde Armand. 

Daniel Tudorache prezintă o situaţie mai mult decât îngrijorătoare din Sectorul 1. Crengi uriaşe s-au rupt şi au căzut pe trotuare, iar numai norocul a făcut ca în acel moment să nu treacă nimeni prin zonă şi să-i cadă în cap. În plus, crengile zac pe stradă şi pe trotuar.

"Pe lângă plopii fără soț, adesea am trecut, scria marele nostru poet, cu gândul la marea lui dragoste. Nu vă recomand însă să treceți nici pe lângă, nici pe sub copacii de pe strada Veronica Micle. Asta până nu găsim un mare iubitor de Eminescu prin conducerea primăriei, care să rezolve problema crengilor căzute.

”Ca în codru", a scris Daniel Tudorache, parlamentar PSD şi primar al Sectorului 1 în mandatul 2016-2020.

Iată imaginile: 





Tudor Ionescu: Propun să avem strada CĂPUŞEI, inspirat de iniţiativele doamnei primar Clotilde Armand

Tudor Ionescu, fost consilier general al Capitalei din partea ALDE, a reacţionat după ce Clotilde Armand a anunţat că ar vrea să numească strada pe care se află Ambasada Belarusului în Bucureşti în "strada Roman Protasevich" şi spune că problemele locuitorilor sunt altele. 

"Dragi bucureșteni, vă propun să avem strada CĂPUȘEI, inspirat de inițiativele doamnei Primar #ClotildeArmand.

Doamna Clotilde Armand a terminat toate problemele din Sector și vrea să schimbe numele străzilor acum.

Dacă tot propuneți schimbări de nume pentru străzi, doamnă Primar, atunci înaintez și eu o astăzi o propunere scrisă către Primăria Capitalei : Strada Roma din Sectorul 1 (cred că știți care e aceasta, doamna Primar, nu? Dacă nu, uitați-vă pe cartea de identitate) să se numească "Strada Căpușei" - căpușa pe care ați transformat-o în specie protejată în sector.

Preluând din argumentarea dumneavoastră, trăim într-un sector al unei capitale europene care însă a devenit, sub “conducerea” dumneavoastră, un focar de infecție plin de gunoaie, țânțari, căpușe, șobolani și ambrozie prin bălăriile de un metru din tot sectorul.

Preocuparea dumneavoastră pentru populisme ieftine denotă amatorismul administrativ din cauza căruia noi, cei care vă plătim salariul lună de lună, suferim", a scris Tudor Ionescu pe Facebook.

Kim Jong-un JUBILEAZĂ

 


Kim Jong-un a recunoscut, într-un mesaj adresat Congresului sindicatelor, că situația din țară din ultimii ani a fost „cea mai dificilă din istorie”. Dar acum, a spus el, Coreea de Nord a intrat, în sfârșit, într-o nouă eră, depășind perioada de „protecție și autoconservare”. De aceea, țara are nevoie de progrese, de schimbări și de ritmuri de creștere susținute. 

„În ultimii ani, în ciuda celei mai dificile situații din istorie, puterea de stat și statutul țării au crescut. Acum ne așteptă o luptă dificilă, deși ne lipsesc multe, dar făurirea unei vieți îndestulate sub socialism, care să le permită tuturor să trăiască prosper, fără a invidia pe nimeni, nu este în niciun caz o problemă a viitorului îndepărtat”, a spus el.

Kim Jong-un și-a exprimat, de asemenea, încrederea fermă că acest congres va deveni un punct de cotitură în realizarea de noi progrese, dezvoltarea afacerilor și introducerea inovațiilor, care vor permite „să se deplaseze mai repede către o nouă mare victorie a socialismului, către o viață nouă”.

Liderul nord-coreean a subliniat că obiectivul noii etape este îmbunătățirea și consolidarea economiei țării, un proces care trebuie să conducă la progres, cu ajutorul întregii societăți, cu implicarea clasei muncitoare, ”cel mai important personaj al statului”, care a făcut minuni de-a lungul timpului și care trebuie să ducă mai departe ceea ce a început.

Numărul minim de oameni care ar putea salva specia umană în cazul unei apocalipse

 


De la un război nuclear până la o lovitură gigantică de asteroizi, nu este greu să ne imaginăm cum ar putea sfârși brusc viața umană pe Pământ. Dar, presupunând că există unii supraviețuitori, de câți oameni ar fi nevoie pentru a menține specia noastră? Mai mulți experți au încercat să răspundă la această întrebare.

Consecințele provocate de catastrofe sunt diferite. De exemplu, un război nuclear ar putea declanșa o iarnă nucleară, iar supraviețuitorii s-ar putea confrunta cu temperaturi foarte scăzute în plină vară, foamete globală, expunere la radiații. Cu toate acestea, spun specialiștii, lăsând deoparte unele dintre aceste condiții, populațiile din comunitățile mici vor supraviețui maim mult.

„Populațiile din satele mici, probabil că poți supraviețui timp de multe secole. Și multe populații mici de acest fel au supraviețuit timp de secole și poate de milenii”, a explicat, pentru livescience.com,  Cameron Smith, profesor asistent adjunct în cadrul Departamentului de antropologie de la Universitatea de Stat din Portland din Oregon.

Cercetările lui Smith asupra civilizațiilor umane timpurii și a colonizării spațiale oferă o perspectivă destul de bună asupra speranțelor noastre de supraviețuire a apocalipsei. El se așteaptă ca marile orașe să fie cele mai vulnerabile dacă civilizația globală ar trebui să se prăbușească, deoarece acestea își importă aproape toată mâncarea și depind în mare măsură de electricitate. Prin urmare, populațiile supraviețuitoare s-ar răspândi probabil pentru a găsi resurse.

Ce se s-ar putea întâmpla în populațiile mici, într-un scenariu apocaliptic

În perioada neolitică timpurie (începând cu sfârșitul ultimei ere glaciare, cu aproximativ 12.000 de ani în urmă), când oamenii au început să cultive, existau multe sate mici la nivel mondial cu populații variind de la sute până la aproximativ 1.000 de indivizi, potrivit lui Smith: „Acestea erau populații destul de independente, dar bănuiesc că aveau și legături de reproducere și legături matrimoniale cu alte sate. Și într-un scenariu apocaliptic, îmi imaginez că același lucru se va întâmpla”.

O populație supraviețuitoare de doar câteva sute de oameni ar avea nevoie de un mod de a menține un sistem de reproducere, a spus Smith. Consangvinizarea sau reproducerea între indivizi strâns înrudiți este o provocare majoră cu care se confruntă populațiile mici.

Consecințele consangvinizării pot fi demonstrate odată cu căderea dinastiei spaniole habsburgice, care a condus Spania în secolele al XVI-lea și al XVII-lea. Dinastia a păstrat în mod regulat căsătoria în familie până în 1700, când linia genealogică s-a încheiat cu un rege infertil, regele Carol al II-lea.

Un scenariu similar s-ar putea întâmpla în cazul unei populații umane în scădere, cu opțiuni de reproducere limitate după o apocalipsă, cu excepția cazului în care ar avea suficientă diversitate genetică pentru a evita uniunile strâns legate. Un număr suficient de indivizi de vârstă reproductivă de sex opus, cunoscut sub numele de dimensiunea efectivă a populației, ar fi, de asemenea, necesar pentru a avea loc încrucișarea cu succes.

Soluție: construirea de refugii

Seth Baum, co-fondator și director executiv al Global Catastrophic Risk Institute, analizează riscul producerii unor catastrofe globale. El este în favoarea prevenirii potențialelor catastrofe, ceea ce, în cazul războiului nuclear, de exemplu, înseamnă asigurarea unor relații bune între țări cu arme nucleare. Cu toate acestea, cercetarea lui Baum include și perspectiva construirii de refugii pentru a proteja oamenii în cazul apariției unei catastrofe globale.

„Dacă se va întâmpla o catastrofă, vom dori să avem unele dintre aceste garanții, astfel încât cel puțin o populație să poată continua, o anumită măsură a civilizației umane să poată continua”, a declarat Baum pentru Live Science.

Un factor important în orice fel de refugiu este abilitatea de a izola un grup de orice cauzează rău, potrivit lui Baum. De exemplu, anumite țări insulare, cum ar fi Noua Zeelandă și Australia, s-au transformat efectiv în refugii la scară largă în timpul pandemiei coronavirusului.

Un pas înainte ar fi ca, undeva pe Pământ, în cazul unei catastrofe e să avem un refugiu, a spus Baum. El a comparat acest ipotetic refugiu cu Global Seed Vault din Svalbard, Norvegia, care păstrează copiile de rezervă ale semințelor lumii în siguranță în interiorul unui munte. „Și, atunci, a merge chiar mai ambițios decât asta, ar fi să ai ceva [pentru oameni] care nu se află pe Pământ”, a spus Baum.

Deci, în situația ipotetică în care oamenii au reușit să evadeze către un corp sau planetă cerească pentru a evita o catastrofă, care este numărul minim de oameni necesari pentru a supraviețui în spațiu?

”Ai nevoie de o rezervă în caz de catastrofă”

Un echipaj de pornire de doar 98 de persoane ar fi suficient pentru o călătorie de 6.300 de ani (călătorind într-o navă spațială ipotetică la viteze posibile cu tehnologia actuală) la Proxima Centauri b, o exoplanetă asemănătoare Pământului, care orbitează în jurul Proxima Centauri, cea mai apropiată stea de soare, potrivit unui studiu din 2018 publicat în Journal of the British Interplanetary Society condus de Frédéric Marin, astrofizician la Universitatea din Strasbourg din Franța, care studiază antropologia spațială.

Echipajul Proxima Centauri b nu ar fi format dintr-un eșantion aleatoriu de 98 de oameni, ci mai degrabă de 49 de perechi de reproducere fără legătură, gata să-și transmite genele. Populația ar rămâne diversă genetic și sănătoasă în timp numai în anumite condiții. Astfel, și reproducerea echipajului ar trebui să fie monitorizată și restricționată. Mai mult, un echipaj de pornire mai mare de 500 ar fi probabil o alegere mai sigură, deoarece ar fi mai probabil să-și păstreze diversitatea genetică cu mai multe perechi de reproducători, potrivit unui studiu realizat de Marin și colegii săi.

Smith a recomandat să nu se folosească cifre minime absolute în eforturile spațiale. „Analogia mea este că, dacă urci la bordul unui avion de zbor spre New York, ca pilot vrei să ai suficient combustibil pentru a ajunge pe pistă. Ai nevoie de o rezervă în caz de catastrofă.”

Clotilde Armand pare că uită că a fost aleasă primar, nu polițist

 


Clotilde Armand nu face mare lucru, dar se ocupă cu delațiuni. Atât pare că știe să facă: denunțuri, dar mai nimic pentru oamenii din Sectorul 1. 

Cea mai recentă ispravă mi se pare publicarea pozelor cu mașinile care au parcat în locuri nepermise. Desigur că șoferii care parchează ilegal trebuie să fie sancționați, dar de ce Clotilde Armand simte nevoia să posteze și numerele lor de înmatriculare? Care-i miza? Care-i scopul? Pe lângă faptul că încalcă orice confidențialitate, acei șoferi ar putea fi chiar votanții ei și poate ar merita puțin respect. Dar nu: acesta se pare că este noul mod de a face administrație locală: arătarea cu degetul și atât.

În loc să facă locuri de parcare astfel încât să nu mai parcheze oamenii cum îi taie capul, Clotilde Armand le postează mașinile pe Facebook pentru a-i arăta cu degetul. Semnalul o fi: ”dați-le o cheie pe mașină pentru că au îndrăznit să înfurie singurul bebeluș alb născut într-o maternitate de negri”.

Dar așa e procedura la USR: nu faci nimic, doar dai din gură.

Ați uitat-o pe Elena Lasconi (USR-PLUS), primar al municipiului Câmpulung Muscel, județul Argeș? Și ea, de când a ajuns la primărie, nu a făcut decât să se dea în spectacol. Pe Facebook postează doar: ”vreau să, îmi doresc să”, dar când vine vorba de fapte, nu face mai mult decât să schimbe yale și să prindă beți oameni care vin la serviciu. Cam atât. Sigur nu pentru asta a fost aleasă primar, ca să se dea în spectacol și să facă pe polițistul. Dar USR-PLUS continuă așa cum ne-a învățat: vorbe, nu fapte.

Este o sărăcie lucie în Câmpulung... Orașul a trăit exclusiv datorită uzinei ARO, iar când a dispărut și acest lucru, a murit orașul și toată zona. Iar Elena Lasconi, în loc să găsească soluții pentru salvarea orașului, alături de Guvernul PNL-USR-PLUS, schimbă yale și face controale cu etilotestul.

Elena Lasconi pare că uită că a fost aleasă primar, nu polițist. Așteptăm să vedem când lasă deoparte imaginea și trece la treabă. Să ne arate și când, respectiv cum dezvoltă orașul, nu doar când face pe lăcătușul sau polițistul. Pentru schimbat yale și verificat angajații, poate Elena Lasconei găsește vreun om care să se ocupe de asta. Dar până una alta, dacă tot nu are idei productive și aducătoare de venituri/slujbe/prosperitate pentru oamenii care au votat-o, primarul USR-PLUS face doar treaba mare și o prezintă cu fundiță ca pe o realizare excepțională.

Ăștia de USR poate n-or fi hoți (dacă excludem situația controversată cu voturile de la Sectorul 1), dar un lucru este cert: nici nu fac nimic !


OZN-uri deasupra Pământului

 


După raportul Pentagonului despre OZN-uri, Marea Britanie și-a propus să înființeze un detașament special, care să vâneze „farfuriile zburătoare”.

Departamentul Apărării din Marea Britanie ar putea crea luna viitoare o echipă de vânători pentru obiecte zburătoare neidentificate. Această decizie a fost luată pe fondul informațiilor privind pregătirea de către Pentagon a unui raportul cu privire la videoclipurile care circulă pe rețeaua de internet legate de urmărirea „farfuriilor zburătoare” de către avioanele militare americane.

„Cred că dacă ni se oferă dovezi suficient de puternice că a existat cu adevărat ceva acolo, atunci ne vom gândi cu siguranță la asta”, a declarat pentru Telegraph o sursă din Ministerul Britanic al Apărării.

Subiectul existenței inteligenței extraterestre continuă să-i entuziasmeze pe americani și, în viitorul apropiat, ei pot primi răspunsuri la câteva întrebări presante. La sfârșitul anului 2020, cel de-al 45-lea președinte american Donald Trump a ordonat serviciilor secrete și armatei să pregătească un raport cu datele pe care au reușit să le colecteze asupra obiectelor zburătoare neidentificate.

Documentul trebuie prezentat în Congres până cel târziu la 25 iunie. La începutul lunii august 2020, a devenit cunoscut faptul că Pentagonul a format un grup de lucru pentru a investiga cazurile de când avioane militare americane s-au intersectat, ca să spunem așa, cu OZN-uri. În ultimele luni, mass-media a publicat o serie de articole care au stârnit vâlvă și în care militari americani povestesc experiența lor cu aceste „farfurii zburătoare”.

Pe fondul creșterii numărului de publicații din presă despre presupusele contacte cu extratereștri, statisticile arată că numărul informațiilor despre martorii oculari ai unor astfel de evenimente este în creștere. Potrivit National UFO Reporting Center, în 2020 au avut loc 7.267 de întâlniri cu OZN-uri. După recordul din 2014, când s-au primit date despre 8.696 de asemenea incidente, numărul lor a scăzut la 3.343 în 2018, dar apoi a crescut din nou la 6.286 în 2019, continuând să crească după aceea.

Potrivit unui sondaj YouGov din 2019, mai mult de jumătate dintre americani (54%) cred că guvernul ar ascunde de opinia publică dovezi ale existenței extratereștrilor, dacă există.