”MINTEA DE DINCOLO”
Autor, Prof.Dumitru Constantin Dulcan
În continuare vă redau câteva fragmente din carte:
”Experienta mortii clinice a fost un mare dar pe care Dumnezeu ni l-a dat pentru a ne aviza că trebuie să schimbam drumul pe care am mers pâna acum.
Nu întâmplator, Iisus a spus: „Eu sunt Calea, Adevarul si Viata.”
Este prima oara în istoria Universului când, în planul celest, s-a decis ca lumea noastra sa fie izbavita nu prin moarte, ci prin spiritualizare.
Ni s-a aratat Adevarul, ni s-a aratat Calea. Este rândul nostru să raspundem chemarii divine.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper să avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima șansă.
Suntem cu totii prinsi acum în marele val al purificarii, al trecerii de la materialitate la spiritualitate. Am certitudinea ca „ora astrala a omenirii” este aproape. De dincolo ni s-au dat toate semnele si toate avertismentele. Sper să avem întelepciunea necesara de a nu pierde si aceasta ultima șansă.
Sunt câteva mistere profunde în fata cărora omul va rămâne veşnic întrebător.
Primul mister mi se pare a fi acela că suntem, că Universul există.
Al doilea ar fi acela că Universul funcţionează, că este ordonat în forme prin care îşi manifestă existenta, părând a fi efectul unei raţiuni, al unei gândiri, al unei Conştiinţe.
Conştiinţa - capacitatea de a raţiona, de a determina ordinea lumii, geneza Universului după legi care au făcut posibilă apariţia vieţii, inclusiv a omului - devine astfel axis mundi, axul esenţial şi primordial al Universului.
Pentru ca lumea să fie, constatăm că a fost nevoie de o forţă capabilă de întreaga Creaţie, de o intenţie, o voinţă şi, în primul rând, de un sentiment exprimat prin iubirea pentru tot ce s-a făcut.
Sentimentului de iubire, de agape, implicată la nivel de Creaţie, i se acordă un cu totul alt sens decât acela al atracţiei fizice. Este bunăvoinţa, generozitatea, acceptarea, compasiunea, învăluirea întregii creaţii în căldura inimii, conştiinţa că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleiaşi Surse, fragmente de lumină desprinse din Marea Fiinţă de Lumină. Este, în acceptarea dată de Iisus, garanţia armoniei, a păcii, a conexiunii necesare cu tot ce există.
Gândul este deci informaţie, este cuvânt, este logos, este ştiinţă. Primul verb a fost: Fiat ! Să fie ! Sa fie lumină, să fie munţi, să fie ape, să fie omul !
De ce este conştiinţa, respectiv gândirea, cel mai încifrat mister din Univers ?
Primul mister mi se pare a fi acela că suntem, că Universul există.
Al doilea ar fi acela că Universul funcţionează, că este ordonat în forme prin care îşi manifestă existenta, părând a fi efectul unei raţiuni, al unei gândiri, al unei Conştiinţe.
Conştiinţa - capacitatea de a raţiona, de a determina ordinea lumii, geneza Universului după legi care au făcut posibilă apariţia vieţii, inclusiv a omului - devine astfel axis mundi, axul esenţial şi primordial al Universului.
Pentru ca lumea să fie, constatăm că a fost nevoie de o forţă capabilă de întreaga Creaţie, de o intenţie, o voinţă şi, în primul rând, de un sentiment exprimat prin iubirea pentru tot ce s-a făcut.
Sentimentului de iubire, de agape, implicată la nivel de Creaţie, i se acordă un cu totul alt sens decât acela al atracţiei fizice. Este bunăvoinţa, generozitatea, acceptarea, compasiunea, învăluirea întregii creaţii în căldura inimii, conştiinţa că suntem cu toţii fraţi, fii ai aceleiaşi Surse, fragmente de lumină desprinse din Marea Fiinţă de Lumină. Este, în acceptarea dată de Iisus, garanţia armoniei, a păcii, a conexiunii necesare cu tot ce există.
Gândul este deci informaţie, este cuvânt, este logos, este ştiinţă. Primul verb a fost: Fiat ! Să fie ! Sa fie lumină, să fie munţi, să fie ape, să fie omul !
De ce este conştiinţa, respectiv gândirea, cel mai încifrat mister din Univers ?
Să ne imaginăm că, aşa cum ne spune astrofizica, la început nu a fost nimic, nu era spaţiu, nu era timp, nu era lumină, nu era materie. Şi deodată, după cum ne spune Eminescu, inspirat de Imnul Cosmogonic din Rig-Veda, apare un punct, mai mic decât un vârf de ac, ne spun astrofizicienii, mai mic decât „boaba spumei", ne spune poetul. El, punctul acela de mişcare, devine „stăpânul fără margini peste marginile lumii".
De unde apare acest „punct", ştiinţa nu poate spune. Este Marea Taină a lumii, cel mai de nepătruns mister. Când încă „umbra celor nefăcute nu-ncepuse a se desface", când peste negrele genuni domnea tăcerea ne-ntreruptă, apare cuvântul ziditor, „Fiat lux". Şi s-a făcut lumină ! Iar Lumina a devenit materie. Şi acest prim gând, aflat la origini, la începuturile lumii, era expresia unei Conştiinţe. Şi Conştiinţa era ceea ce numim Dumnezeu.
Iată de unde vine forţa creatoare a Cuvântului şi de ce natura sa este sacră. Pentru că este Divinitatea însăşi.
Cu adevărat avem sentimentul că Universul a evoluat prin crearea tuturor condiţiilor necesare spre a face posibilă apariţia omului.
Am putea spune că, prin apariţia omului, Creatorul n-a mai fost singur. A dat din Lumina sa o scânteie fiinţei numite Om, pentru ca prin puterea minţii sale să devină co-creator de Univers. A fost cel mai mare dar care ni se putea face.
Am demonstrat, sper, suficient în lucrarea ”În căutarea sensului pierdut” (Ed. Eikon, 2008) că în fiecare clipă din existenţa noastră, când emitem un gând, implicit, fără să vrem, noi creăm, facem sau desfacem ceva, dăm un impuls ordinii din Univers sau, dimpotrivă, dezordinii, haosului, în funcţie de ceea ce gândim.
Am demonstrat, sper, suficient în lucrarea ”În căutarea sensului pierdut” (Ed. Eikon, 2008) că în fiecare clipă din existenţa noastră, când emitem un gând, implicit, fără să vrem, noi creăm, facem sau desfacem ceva, dăm un impuls ordinii din Univers sau, dimpotrivă, dezordinii, haosului, în funcţie de ceea ce gândim.
Iată de unde vine marea noastră responsabilitate, mai întâi fată de noi înşine, apoi faţă de semenii noştri, faţă de natură, fată de planetă, faţă de Univers şi Dumnezeu.
Tot ce face omul pentru a exista a învăţat de undeva. Dar pe celelalte fiinţe cine le-a învăţat ? Nu înseamnă că există, în acest caz, cel puţin o cunoaştere, o conştiinţă extinsă la natură, la Univers şi care are şi alte suporturi decât creierul uman ? ...”
În partea a II-a a cărții veți putea afla foarte multe date despre ceea ce se întâmplă după ce trupul omului rămâne fără suflare - un subiect de mare interes și de asemenea veți găsi o mulțime de răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți de multe ori.
Pentru a putea citi în întregime cartea, vă rog să accesați următorul link :
https://www.scribd.com/doc/298574968/Dumitru-Constantin-Dulcan-Mintea-de-Dincolo-pdf
Sursa: Fragmente din cartea:
Tot ce face omul pentru a exista a învăţat de undeva. Dar pe celelalte fiinţe cine le-a învăţat ? Nu înseamnă că există, în acest caz, cel puţin o cunoaştere, o conştiinţă extinsă la natură, la Univers şi care are şi alte suporturi decât creierul uman ? ...”
ooooOoooo
În partea a II-a a cărții veți putea afla foarte multe date despre ceea ce se întâmplă după ce trupul omului rămâne fără suflare - un subiect de mare interes și de asemenea veți găsi o mulțime de răspunsuri la întrebările pe care vi le puneți de multe ori.
Pentru a putea citi în întregime cartea, vă rog să accesați următorul link :
https://www.scribd.com/doc/298574968/Dumitru-Constantin-Dulcan-Mintea-de-Dincolo-pdf
Sursa: Fragmente din cartea:
”MINTEA DE DINCOLO”
de Dumitru Constantin-Dulcan,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013
de Dumitru Constantin-Dulcan,
Editura EIKON, Cluj-Napoca, 2013
