Florile sunt încântare pentru ochi și hrană pentru suflet

FLORILE SUNT ÎNCÂNTARE PENTRU OCHI ȘI HRANĂ PENTRU SUFLET

D.Roman

DOBROGEA, încă frumoasă, cu praful şi mărăcinii ei, cu vântul ei de stepă, cu chipul ei teluric şi generos...

Dobrogea este iubită şi admirată, este vizitată. Puţini ştiu că la 14 noiembrie 1878 acest teritoriu românesc s-a unit cu România, după ce fusese pierdut încă din epoca domnitorului Mircea cel Bătrân.

„În orice ţară ar fi fost să ajung, de orice forme ale vieţii aş fi fost înconjurat, gândul – iar apoi întreaga mea fiinţă – s-a întors de fiecare dată în Dobrogea la praful şi mărăcinii ei, la vântul ei de stepă, la chipul ei teluric şi generos. 

Oriunde m-aş fi aflat, dorul de ea mă ajungea în cele din urmă… Dobrogea ! Dobrogea ! Pe fata aceasta ciudată, fiică de rege get şi de dansatoare tătăroaică, eu am iubit-o de pe vremea când umbla cu picioarele goale în ţărână”, scria Geo Bogza în opera sa „Privelişti şi sentimente”, din anul 1972. 

Munții cu maci din Dobrogea

Despre Dobrogea s-a scris mult, nu este domeniu în care această regiune să nu fi fost menţionată. 

Primii locuitori au fost geţii, purtători ai culturii Babadag, o civilizaţie getică de tip Halstatt III C. Adică geţii dobrogeni se aflau în faza a III-a a celei de a doua epoci a fierului. În acest stadiu i-au găsit ionienii din Milet, care în 657 î.Chr., fondau la gurile antice ale Dunării, pe malul anticului golf  Halmyris, astăzi sistemul lagunar Zmeica-Goloviţa-Razelm-Sinoe, colonia Istros, azi cetatea aflându-se pe raza localităţii Istria-Sat, judeţul Constanţa. 

Satul Istria - Jud. Constanța

Ulterior au fost întemeiate şi alte aşezări precum Tomis (cetate ioniană), Callatis (cetate doriană), mari oraşe greceşti şi apoi romane, romano-bizantine, alături de aşezări mai mici precum Parthenopolis (Costineşti), Turris (Tuzla) şi Orgame/Argamum (Vadu). 

Marile cetăţi greceşţi au făcut parte din Liga Ateniană sau Liga de la Delos, în 436 î.Chr, însuşi Perikles, conducătorul Atenei efectuând o călătorie în Dobrogea. 

Nume ca regele Darius al perşilor, Filip al II-lea al Macedoniei, regii odrişi Teres, Seuthes, Sitalkes, regele scit Oktamasades, regii geţi Moskon, Zalmodegikos, Rhemaxos, Phradmon, regele geto-dac Burebista, regele odris Rhoimetalces al III-lea, împăratul Traian, împăratul Hadrian, împăratul Caracalla şi alţii sunt personalităţi care s-au implicat în desfăşurarea unor evenmimente pe teritoriul Dobrogei. 

Romanii, după preluarea Dobrogei romane în 27 î.Chr., când Lucius Licinius Crassus îşi proclama triumful „ex Thraecia et Geteis”, asupra Traciei şi geţilor, după înfrângerea regilor Dapix şi Ziraxes, de către conducătorul roman, aliat cu regele get Roles au preluat şi cetăţile greceşti înainte de anul 9 d.Chr., când poetul latin Ovidius a fost exilat în Dobrogea, teritoriu intrat de curând sub autoritatea împăratului Augustus, cum înuşi marele poet nota într-un poem. 

Statuia poetului Ovidiu din Constanța

Iată cum descria poetul Ovidiu, deprins cu vremea specific climei mediteraneene o iarnă dobrogeană: 

„Când însă vine iarna ce tristă şi cumplită/ Şi geru-mbracă ţara în albul lui veşmânt/Şi când la miazănoapte e crivăţ şi ninsoare/ Atunci să-i vezi pe barbari de viscol doborâţi !/Nici soarele, nici ploaia nu pot topi zăpada,/Şi crivăţul o-ngheaţă: ea-n veci nu se mai ia;/Nu s-a topit cea veche că vine alta nouă/Şi-n multe părţi rămâne omăt din două ierni/Şi-aşa de tare-i vântul, că dezgoleşte case/Şi turnurile nalte le surpă la pământ./Şi-atunci, de frig, barbarii îşi pun pe ei cojoace,/Îşi pun iţari, nu-şi lasă decât obrazul gol,/ Iar ţurţurii de gheaţă le zuruie în plete,/ De alba promoroacă scânteie barba lor./ Aice vinu-ngheaţă şi el păstrează chipul/ Ulciorului, şi nu-l bei, ci-l fărâmi în bucăţi !” 

Cheile Dobrogei

Epocile romană şi romano-bizantină au adus Dobrogei o urbanizare fără precedent. Au fost edificate aşezări, multe dintre ele existente şi astăzi, precum: Aegyssus (Tulcea), Vicus Novus (Babadag), Arrubium (Măcin), Noviodunum (Isaccea). 

În epoca romano-bizantină propagarea creştinimsului se face masiv. 

La Niculiţel, judeţul Tulcea, au fost martirizaţi cei patru martiri Zoticcos, Philippos, Attalos şi Kamasis, în timpul prigoanei anticreştine a împăratului Diocleţian (284-305 d.Chr.), în anii 304 şi 305 d.Chr. 

La Ibida (Slava Cercheză) a fost descoperit primul ansamblu monastic de suprafaţă, datat în secolul IV d.Chr. 

Bisericuțe săpate în stâncă, Murfatlar - Dobrogea

Să menţionăm existenţa, la Basarabi-Murfatlar a unui complex străvechi de biserici şi chilii, săpate în stâncă, databil în epoca medievală. 

În majoritatea localităţilor, inclusiv în oraşele greceşti care continuă dezvoltarea, apar bazilici paleocreştine, Histria şi Tomis, devenind sedii de episcopii. Unii episcopi tomitani au participat la primele sinoade ecumenice. 

Au existat cetăţi romane la Tropaeum Traiani (Adamclisi), Carsium (Hârşova), Capidava, Troesmis (Turcoaia), Ulmetum etc. 

În anul 602, prăbuşirea limesului roman duce la venirea avarilor şi slavilor. 

La Histria, a încetat locuirea, localnicii întemeind actuala aşezare, părăsind cetatea (azi cea mai mare rezervaţie arheologică din România, unde Vasile Pârvan a pus bazele şcolii româneşti de arheologie, la începutul secolului trecut). 

Celelalte localităţi cunosc şi ele evoluţii oscilante. 

La Enisala-Sarichioi, bizantinii, genovezii şi turcii au construit o cetate puternică, ale cărei ruine se văd şi astăzi. 

Stăpânirea bizantină în Dobrogea s-a refăcut în perioada clasică a Imperiului Bizantin, când provincia a făcut parte din thema Paristrion, unitate administrativ-militară a Imperiului Bizantin. 

Există idei potrivit cărora Dobrogea ar fi fost plasată pe o ramură a vestitului „drum al mătăsii”, care asigura legătura între Asia şi Constantinopol. Numele îi provine de la Dobrotă, cel care ar fi condus Dobrogea constituită pe fundamentele unei formaţiuni prestatale medievale, „Ţara Cărvunei”, atestată în zona Balcic, nume provenind de la întemeietorul ei, Balica. 

Aflată sub stăpânirea domnitorului Ţării Româneşti Mircea cel Bătrân, Dobrogea a fost pierdută pentru 471 de ani, fiind stăpânită de otomani până în 1878, ajungând parte a sangeacului de Babadag. Babadagul (în turcă numele înseamnă „Muntele tatălui”) a fost centrul politic, administrativ şi cultural pentru Dobrogea otomană. 

Dobrogea cuprinde două judeţe, Tulcea şi Constanţa. 

Dobrogea a revenit la România în 14 noiembrie 1878, când România a trebuit să renunţe la cele trei judeţe din sudul Basarabiei pe care le cedase Moldovei în 1856. 

În epoca modernă, la Sulina, oraşul aflat la capătul dinspre Marea Neagră al Braţului Sulina, a funcţionat Comisia Europeană a Dunării, un for menit să controleze activitatea comercială şi de pescuit pe Dunăre. România era exclusă de la administrarea veniturilor provenite de la gurile Dunării, fapt ce a trezit vii dispute în epocă. În acei ani, Sulina a cunoscut epoca sa de glorie. 

Românii au intrat în Dobrogea, unde s-a petrecut un fenomen de trecere de la vechea lege otomană, la cea românească. 

Iată în acest sens, proclamaţia Regelui Carol I, din 14 noiembrie 1878: 

„Locuitori de orice naţionalitate şi religie, Dobrogea – vechea posesiune a lui Mircea cel Bătrân – de astăzi face parte din România. Voi de acum atârnaţi de un Stat unde nu voinţa arbitrară, ci numai legea dezbătută şi încuviinţată de naţiune hotărăşte şi ocârmuieşte. Cele mai sfinte şi mai scumpe bunuri ale omenirii: viaţa, onoarea şi proprietatea sunt puse sub scutul unei Constituţii pe care ne-o râvnesc multe ţări străine. 

Religiunea voastră, familia voastră, pragul casei voastre vor fi apărate de legile noastre şi nimeni nu le va putea lovi, fără a-şi primi legitima pedeapsă... Armata română, care intră în Dobrogea, nu are altă chemare decât a menţine ordinea şi, model de disciplină, de a ocroti paşnica voastră vieţuire. Salutaţi dar cu iubire drapelul român, care va fi pentru voi drapelul libertăţii, drapelul dreptăţii şi al păcii. În curând provincia voastră, pe cale constituţională, va primi o organizaţie definitivă, care va ţine seama de trebuinţele şi moravurile voastre, care va aşeza pe temelii statornicite poziţia voastră cetăţenească. Iubiţi ţara la a cărei soartă este lipită de acum şi soarta voastră”. 

În 1895, Dobrogea era conectată pe calea ferată cu Bucureştii prin podul inginerului Anghel Saligny, inaugurat în 1895. 

Otomanii construiseră şi ei în 1862 segmentul de cale ferată Cernavodă-Constanţa. 

În 1913, Dobrogei româneşti i s-au alăturat judeţele Durostor şi Caliacra, Cadrilaterul, preluat de la Bulgaria şi cedat în tragica vară anului 1940 către bulgari. 

Reforma administrativă din epoca României Mari a condus la introducerea unor denumiri româneşti ale localităţilor, însă au existat şi localităţi care şi-au păstrat numele vechi turceşti şi lipoveneşti. 

De-a lungul veacurilor, Dobrogea a devenit spaţiul în care românii, grecii, ruşii lipoveni, turcii, tătarii, rromii, bulgarii, germanii, ucrainienii au creat un spaţiu al înţelegerii şi cooperării între etnii. 

Dobrogea a cunoscut o dezvoltare deosebită după cel de-al Doilea Război Mondial. 

În judeţul Tulcea situaţia, schematic, se poate prezenta astfel: la Tulcea, în perioada comunistă a funcţionat un combinat de prelucrare a aluminei, indispensabile fabricării aluminiului (obţinut la Alro Slatina), Întreprinderea de Pescuit Oceanic (82 de nave şi 6000 navigatori), două fabrici de prelucrare a peştelui. 

În Sulina funcţiona cea mai mare fabrică de conserve din ţară cu sute de angajaţi. 

Mai existau cooperative meşteşugăreşti, iar în Deltă se practica turismul. 

La Măcin şi Greci se exploata granitul, la Niculiţel exista o tradiţie a viticulturii. 

Alte ramuri ţineau de exploatarea produselor agricole, a lemnului etc. 

Marile aşezări de la Dunăre aveau porturi. 

În judeţul Constanţa, de asemenea, pe lângă porturi în marile oraşe, au existat numeroase fabrici, combinate, inclusiv petrochimice, uzine, s-a început construirea segmentului dobrogean al autostrăzii Bucureşti-Constanţa, finalizat cu mulţi ani după decembrie 1989, au fost alcătuite planurile centralei atomo-electrice de la Cernavodă, a cărei primă unitate a început să funcţioneze în 1996. 

Dobrogea a avut o importantă componentă militară, pe lângă trupe de artilerie, infanterie, existând cele ale Marinei Militare. 

În 1984, s-a dat în folosinţă Canalul Dunăre-Marea Neagră. 

În întreaga perioadă de după 1945, turismul pe litoralul dobrogean (România are 244 km de litoral) s-a extins într-un ritm deosebit, apărând o salbă de staţiuni în nordul litoralului şi în sudul acestuia. 

Centrele etalon au rămas Constanţa şi Mangalia. 

Constanţa, de la micul port medieval otoman, a devenit principala poartă maritimă şi fluvială a României. 

Navrom, principala întreprindere navală a României număra peste 300 nave civile de transport, inclusiv mineraliere gigant. 

Ferme importante, exploatări viticole completau peisajul economic al judeţului Constanţa. 

De la Constanţa, prin Medgidia, exista o cale ferată de 143,8 km care ajungea în oraşul Tulcea, necesară transportului industrial şi civil. 

După 1989, economia Dobrogei a suferit o criză profundă. 

Privatizările frauduloase au dus la distrugerea industriei, retrocedările, multe suspicioase au distrus agricultura. 

Turismul a avut şi el de suferit prin neglijarea modernizărilor şi adaptării la tendinţele actuale, mulţi români alegând Bulgaria, Turcia şi Grecia, pentru sezonul estival. 

Delta Dunării, unicat în Europa, pusă sub administraţia unei aşa-zise Rezervaţii a Biosferei Delta Dunării, a cunoscut şi ea o decădere. 

Numirile frauduloase de guvernatori, braconajul, distrugerea industriei piscicole nu au putut fi depăşite de timidele iniţiative locale, inclusiv în micro-turism. 

Infrastructura de transport a avut şi ea de suferit, cel mai rău stând oraşul Sulina, care comunică doar pe apă cu restul ţării. 

Un domeniu care a cunoscut o dezvoltare relativă a fost cel al vieţii spirituale, Dobrogea având un număr mare de schituri şi mănăstiri ortodoxe, geamii (în comunităţile majoritar turce), care atrag pelerini, dar şi simpli turişti. 

Un domeniu aparte este cel al cercetării istorice şi arheologice, Dobrogea fiind o mină de aur pentru cercetarea istorică şi turismul istoric. 

DIN PĂCATE, DUPĂ 1989, DOBROGEA A FOST ȘI ESTE DEVASTATĂ ÎN CONTINUARE, DISTRUSĂ CU MULTĂ RÂVNĂ DE UNII CĂRORA LE CURG BALELE DUPĂ BANI NEMUNCIȚI, INCLUSIV DE CEI CARE ”AU DEFILAT” PE LA CONDUCEREA ȚĂRII (n.m.)

Cetatea Histria este considerata cea mai veche asezare urbană din România. Conform istoricului Eusebius, colonia greaca Histria a fost infiintata in jurul anului 657 i.e.n., de catre negustorii si navigatorii greci care doreau relatii comerciale cu triburile bastinasilor geto-daci.

sursa: http://adevarul.ro