5.11.2019

Strămoşul drapelelor europene, este Steagul de Luptă, cu Cap de Lup, al Dacilor






Stea­gul de luptă da­cic, cu cap de lup, este strămoşul drapelelor europene. 


O spun dovezile descoperite de unii cercetători în domeniu, din țară și din străinătate, o spun ”căutătorii” cu suflet mare românesc care străbat pământul în lung și în lat, interesați să descopere, să vadă aceste dovezi, să afle date despre ele pe care, apoi, să le facă cunoscute întregului popor român de astăzi, eventual să le și aducă în țară - lucru foarte greu de realizat din cauza ”sforarilor”, din țară și de aiurea, care nu doresc, de sute de ani, să se întâmple acest lucru.

Urme vechi, româ­neşti, se găsesc de-a lungul şi de-a la­tul Continentului European. 

Cum de este posibil acest lucru ? Veți afla în cele ce urmează.

De precizat că, în cea mai mare parte, dovezile sunt ascunse 
în marile muzee europene, publicul larg având acces la ele foarte rar.

Sunt pline subsolu­rile Muzeului de la Cra­covia de vase şi de brăţări dacice, dar ele sunt scoase de acolo, o dată la câţiva ani, într-o expoziţie temporară.

În Litua­nia, im­posibil să dai peste o brăţară dacică, comunicată în studii de specialitate: pur şi sim­plu, nimeni nu ştie unde este.

În Danemarca, cu toată ama­bilitatea arheo­lo­gilor de acolo, cu mare greu poţi vedea vechile altare da­cice desco­pe­rite la malul mării, pentru că, ce să vezi, tocmai sunt în plin proces de res­tau­rare.

Exemple de acest fel sunt multe, dar să vedem și să aflăm și lucruri plăcute referitoare la acest subiect.
Cel mai frumos exem­plar al Steagului de Luptă Dacic, cu Cap de Lup, găsit pâ­nă acum în Europa, se află în Ger­­mania.
Fai­mosul Stindard de luptă al răz­boinicilor lui De­cebal, a cărui înfă­ţişare şi urlet băgase groaza în legiunile ro­ma­ne din Da­cia, a ajuns până în Ger­mania.

Este vorba despre un „Dra­co” masiv, aflat în te­zaurul arheologic al Muzeului de Istorie din Ko­blenz - unul dintre cele mai frumoase oraşe me­die­vale ale Germaniei.







„Draco” este numele dat de euro­peni capu­lui de lup.

Vechiul Stin­dard de Luptă Dacic a fost găsit în săpăturile arheo­logice realizate la Niederbieber, o localitate aflată în apropierea oraşului de pe Mosela şi Rinn.







Plasat sub nişte lumini de efect, care contrastează cu textura sa de cu­pru suflat cu aur, Stindardul de la Niederbieber este cel mai privit și admirat exponat al muzeului.

O fe­reas­tră îngustă te lasă să-i vezi doar botul cu dinţii ascuţiţi şi ochii în­flăcăraţi, de jivină ce se aruncă asupra prăzii. E mare şi spec­taculos.

Fără exage­rare, e una dintre cele mai frumoase relicve care amintesc de istoria daci­lor. 
Este mai agre­siv de­cât şi l-au imaginat sculptorii Columnei lui Traian de la Roma. 
Are o bogăţie de detalii pe care nici o re­prezentare, oricât de realistă, nu le poate cuprin­de. 
Urechile s-au micşorat, în schimb, o creastă ascuţită pregăteşte trece­rea de la lupul cu trup de şarpe al dacilor, la urmaşul său, balaurul, care i-a luat locul în imaginarul medieval occidental.

Privindu-l din lateral, înţelegi mai bine cum func­ţiona, vezi golul prin care intra aerul spre coada de şarpe făcută din piele sau pânză, şi-i vezi gâtul prelung, plin de solzi.

Nu mai este îndo­ia­lă: aşa arăta stindardul de luptă folosit de da­cii din tru­pele romane şi aşa va fi arătat, cu mici diferenţe, şi capul de lup, simbolul Rega­tului Dacic.

Bettina Hunerfauth, muzeograf, nu e spe­cia­listă în epoca daco-roma­nă, dar când i se spune că „Draco” e iden­tic cu re­pre­zentările Stindardului Dacic de pe Columna lui Traian, scoate la iveală și un platou de argint, de pe vremea dacilor, găsit tot în apro­piere de Niederbieber, despre care ştie sigur că are co­respondenţe cu desco­pe­ririle iden­tice făcute în Transil­vania.

Întrebată cum se face de a ajuns Lupul Dacic pe afişul unei ex­poziţii de o mare anvergură, mu­zeo­grafa relatează următoarele: 
„Ştiam de la colegii din Koblenz că «Draco» are mare lipici la public. Nu vedeţi cât e de fru­mos ? Nu ne-am în­şelat fă­cându-l vedeta ex­po­zi­ţiei. Toţi vizitatorii sunt fascinaţi de imaginea lui”.

Într-adevăr, inge­niosul sistem de lumini şi oglinzi au transformat Lupul Dacic în vedetă. Un veritabil însemn regal.

Cu ochii min­ţii, încerc să-l scot de acolo, din confortul marii ex­poziţii germane, şi mi-l imaginez cu solzii lui de aur strălucind în soa­re, liber, dezlănţuit, în galopul cailor, şuie­rând peste Europa acum apro­ape două mi­lenii.

La ieşirea din expoziție, în ma­gazinul de suvenire, „Draco” este peste tot: pe postere, pe cărţi, pe albu­mele oficiale ale expo­ziţiei. Lumea stă la coadă să-şi ia câte un cap de lup, de fapt, o bucată din istoria Daciei.

În cartea „Ghidul drape­lelor bre­tone şi celtice”, la pa­gina 13, Stindardul cu Cap de Lup al Dacilor, te privește drept în ochi. 









Regele Arthur şi Stindardul cu Cap de Lup

Imagine din Cartea „Ghidul drape­lelor bre­tone şi celtice”


Numele autorilor cărții sunt Divi Kervella şi Mikael Bodlore, două nume, ca toate numele din nordul Bretaniei, o ţară supusă de Franţa în secolul 15, dar care nu şi-a părăsit tradiţiile şi limba. 

Iată ce afirmă autorii cărții : 

„Steagul cu cap de lup a fost adus din zona estică a Imperiului Ro­man şi a avut un mare viitor pe melea­gu­rile bretone. 
Mulţi oameni din zona estică a Imperiului au făcut parte din trupele romane, şi se ştie sigur că ei au instruit apoi armata bre­tonă, care a devenit redu­tabilă, vreme de secole. 
Steagul a venit împreună cu ei. 
Lupul avea botul din me­tal, care continua cu un gât puternic. 
Restul corpului era un soi de mânecă prelungă, făcută din bucăţi de ţesături prinse între ele. 
Când intra prin botul animalului, aerul suna înfricoşător. 
Ideea era aceea de a produce un efect psihologic, atât asupra adver­sarilor, cât şi asupra pro­priilor trupe. 
Unde mai pui că, fluturând, acest stindard le indica arcaşilor direcţia vântului. 





Desen după stela funerară cu cap de lup 

de la Chester, din Anglia



Spre finele secolului al IV-lea, devenise atât de popular, încât fiecare detaşament din cohor­tele armatei romane poseda un asemenea steag. 
El a supravieţuit căderii Imperiului Roman, iar urmele sale le vedem, de-a lungul secolelor, peste tot în Europa de Vest, şi la franci, şi la saxoni, care aveau un lup alb, şi, desigur, la vechii bretoni, care aveau un lup roşu”.







Lupul dacic, în lupta de la Hastings



Bretonii s-au ataşat atât de mult de Stin­dardul cu Cap de Lup şi Trup de Șarpe, spun în continuare autorii, încât nume­roase localităţi au şi azi, ca stemă, un cap de balaur, inspirat din fostul steag dacic.

Pe malul francez al Atlanticului, în Bre­tania şi Normandia, Lupul dacic flutură pe primă­riile oraşelor şi dăinuieşte, de secole, sculptat în piatra neagră a bisericilor gotice, înfruntând vânturile, ca pe vre­mea luptelor dintre daci şi romani.

După războaiele cu dacii, Capul de Lup sau „Balaurul Dacic”, cum îi spune istoricul Vasile Pârvan, sau «Draco», cum i s-a încetăţenit numele în Occident, a fost preluat la scară largă de armata romană, fiind folosit mai ales de trupele de cavalerie. 

Romanii au fost impre­sionaţi de efectul psiho­logic pe care îl aveau în luptă aceste stindarde şi l-au adoptat, făcându-l astfel să ajungă, prin războaiele lor, pe întreg Conti­nentul European.

Este şi teoria istoricilor bre­toni, care în cartea „Ghidul drape­lelor bre­tone şi celtice”, demon­strea­ză, aşa cum am mai spus, că vechile stindarde de luptă aduse de romani au fost moştenite de strămoşii de azi ai bretonilor. 

Brutus I, strămoşul mitic al bre­tonilor, care a ve­nit pe la 1100 tot de prin părţile de răsărit ale Imperiului (de pe la sud de Dunăre), avea pe steagul de luptă un balaur roşu, iar steagul Ţării Ga­lilor de azi, cunos­cutul „Draigh Goch”, are un balaur roşu pe fond alb-verde. 

Dar mai important chiar decât urmele istorice pe care le-a lăsat de-a lungul timpului, pe întreg continentul, mi se pare faptul că lupul dacilor trăieşte şi azi, în Breta­nia, pe steagurile din zonă. 

Se pot vedea, şi dragonul de pe steagul localităţii Tregor, şi dragonul roşu de pe steagul din Plo­melin, şi „Draco”, de pe poarta de intrare în minunata biserică din Commana.








Copiii din Tregor, mândri de steagul lor cu dragon



Lo­calnicii, spun toți la fel, că dragonul moş­tenit de la războinicii din antichitate a devenit parte din tradiţia locului. 
„E ceva sfânt pentru noi”, spune Eric, un breton între două vârste, în timp ce priveşte cu mândrie spre steagul satului său de baştină. 
Are o strălucire stranie în ochi când îmi vorbeşte despre cre­din­ţele şi despre istoria bretonilor săi, despre felul în care nu s-au lăsat asimilaţi de francezi, despre poveştile cu dragoni pe care i le spunea bunicul său. „Bunicul era mare pasionat de istorie, avea un cult pentru dragoni şi îmi spunea mereu că strămoşii noştri bretoni au fost, pe vremuri, «Draconari», purtători de «Draco»”. 

Eric caută sub tejgheaua magazinului său şi scoate la iveală două ilustrate cu balauri roşii şi o pânză mare pe care apare steagul cu dra­gonul galez. Amintirile l-au emoţionat. 

„Uneori, ploile astea de la noi vin la fix ca să ascundă lacrimile celor puternici, aşa îmi zicea bunicul”, spune Eric, înainte să pornească, la o plimbare nostalgică, de duminică, spre malul oceanului, pe unde mergea, pe vremuri, de mână cu bunicul său.

Oare cum vor fi vâjâit, acum 2000 de ani, Stindardele Da­cice, um­flate de vânturile aces­tea nebune ale Bretaniei sau de vânturile de pe culmile și de pe văile din Carpați, sau de pe câmpiile din nordul și sudul Dunării, sau mai știu eu de unde ?



NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI, AVEM DATORIA DE ONOARE DE A NE AFLA  RĂDĂCINILE ADEVĂRATE ȘI DE A NE AȘEZA STRĂMOȘII PE LOCUL MERITAT DE DREPT ÎN ISTORIA OMENIRII  !








2 comentarii:

  1. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  2. Este foarte bine că ai prezentat acest moment expozițional, dar încă și mai bine are să fie dacă ne vom strădui să înțelegem corect semnificația reală a acestui simbol, fiindcă nu este vorba de macheta unui totem care producea zgomot, ci de o hieroglifă, cu adevărat prezentă în toată lumea. Date fiind marea vechime neolitică, precum și larga sa răspândire, DRACO apare în mai multe forme diferite.

    RăspundețiȘtergere