Steagul de luptă dacic, cu cap de lup, este strămoşul drapelelor europene.
O spun dovezile descoperite de unii cercetători în domeniu, din țară și din străinătate, o spun ”căutătorii” cu suflet mare românesc care străbat pământul în lung și în lat, interesați să descopere, să vadă aceste dovezi, să afle date despre ele pe care, apoi, să le facă cunoscute întregului popor român de astăzi, eventual să le și aducă în țară - lucru foarte greu de realizat din cauza ”sforarilor”, din țară și de aiurea, care nu doresc, de sute de ani, să se întâmple acest lucru.
Urme vechi, româneşti, se găsesc de-a lungul şi de-a latul Continentului European.
Urme vechi, româneşti, se găsesc de-a lungul şi de-a latul Continentului European.
Cum de este posibil acest lucru ? Veți afla în cele ce urmează.
De precizat că, în cea mai mare parte, dovezile sunt ascunse în marile muzee europene, publicul larg având acces la ele foarte rar.
Sunt pline subsolurile Muzeului de la Cracovia de vase şi de brăţări dacice, dar ele sunt scoase de acolo, o dată la câţiva ani, într-o expoziţie temporară.
În Lituania, imposibil să dai peste o brăţară dacică, comunicată în studii de specialitate: pur şi simplu, nimeni nu ştie unde este.
În Danemarca, cu toată amabilitatea arheologilor de acolo, cu mare greu poţi vedea vechile altare dacice descoperite la malul mării, pentru că, ce să vezi, tocmai sunt în plin proces de restaurare.
De precizat că, în cea mai mare parte, dovezile sunt ascunse în marile muzee europene, publicul larg având acces la ele foarte rar.
Sunt pline subsolurile Muzeului de la Cracovia de vase şi de brăţări dacice, dar ele sunt scoase de acolo, o dată la câţiva ani, într-o expoziţie temporară.
În Lituania, imposibil să dai peste o brăţară dacică, comunicată în studii de specialitate: pur şi simplu, nimeni nu ştie unde este.
În Danemarca, cu toată amabilitatea arheologilor de acolo, cu mare greu poţi vedea vechile altare dacice descoperite la malul mării, pentru că, ce să vezi, tocmai sunt în plin proces de restaurare.
Exemple de acest fel sunt multe, dar să vedem și să aflăm și lucruri plăcute referitoare la acest subiect.
Cel mai frumos exemplar al Steagului de Luptă Dacic, cu Cap de Lup, găsit până acum în Europa, se află în Germania.
Faimosul Stindard de luptă al războinicilor lui Decebal, a cărui înfăţişare şi urlet băgase groaza în legiunile romane din Dacia, a ajuns până în Germania.
Este vorba despre un „Draco” masiv, aflat în tezaurul arheologic al Muzeului de Istorie din Koblenz - unul dintre cele mai frumoase oraşe medievale ale Germaniei.
„Draco” este numele dat de europeni capului de lup.
Vechiul Stindard de Luptă Dacic a fost găsit în săpăturile arheologice realizate la Niederbieber, o localitate aflată în apropierea oraşului de pe Mosela şi Rinn.
Plasat sub nişte lumini de efect, care contrastează cu textura sa de cupru suflat cu aur, Stindardul de la Niederbieber este cel mai privit și admirat exponat al muzeului.
O fereastră îngustă te lasă să-i vezi doar botul cu dinţii ascuţiţi şi ochii înflăcăraţi, de jivină ce se aruncă asupra prăzii. E mare şi spectaculos.
Fără exagerare, e una dintre cele mai frumoase relicve care amintesc de istoria dacilor.
Este mai agresiv decât şi l-au imaginat sculptorii Columnei lui Traian de la Roma.
Are o bogăţie de detalii pe care nici o reprezentare, oricât de realistă, nu le poate cuprinde.
Urechile s-au micşorat, în schimb, o creastă ascuţită pregăteşte trecerea de la lupul cu trup de şarpe al dacilor, la urmaşul său, balaurul, care i-a luat locul în imaginarul medieval occidental.
Privindu-l din lateral, înţelegi mai bine cum funcţiona, vezi golul prin care intra aerul spre coada de şarpe făcută din piele sau pânză, şi-i vezi gâtul prelung, plin de solzi.
Nu mai este îndoială: aşa arăta stindardul de luptă folosit de dacii din trupele romane şi aşa va fi arătat, cu mici diferenţe, şi capul de lup, simbolul Regatului Dacic.
Bettina Hunerfauth, muzeograf, nu e specialistă în epoca daco-romană, dar când i se spune că „Draco” e identic cu reprezentările Stindardului Dacic de pe Columna lui Traian, scoate la iveală și un platou de argint, de pe vremea dacilor, găsit tot în apropiere de Niederbieber, despre care ştie sigur că are corespondenţe cu descoperirile identice făcute în Transilvania.
Întrebată cum se face de a ajuns Lupul Dacic pe afişul unei expoziţii de o mare anvergură, muzeografa relatează următoarele:
Privindu-l din lateral, înţelegi mai bine cum funcţiona, vezi golul prin care intra aerul spre coada de şarpe făcută din piele sau pânză, şi-i vezi gâtul prelung, plin de solzi.
Nu mai este îndoială: aşa arăta stindardul de luptă folosit de dacii din trupele romane şi aşa va fi arătat, cu mici diferenţe, şi capul de lup, simbolul Regatului Dacic.
Bettina Hunerfauth, muzeograf, nu e specialistă în epoca daco-romană, dar când i se spune că „Draco” e identic cu reprezentările Stindardului Dacic de pe Columna lui Traian, scoate la iveală și un platou de argint, de pe vremea dacilor, găsit tot în apropiere de Niederbieber, despre care ştie sigur că are corespondenţe cu descoperirile identice făcute în Transilvania.
Întrebată cum se face de a ajuns Lupul Dacic pe afişul unei expoziţii de o mare anvergură, muzeografa relatează următoarele:
„Ştiam de la colegii din Koblenz că «Draco» are mare lipici la public. Nu vedeţi cât e de frumos ? Nu ne-am înşelat făcându-l vedeta expoziţiei. Toţi vizitatorii sunt fascinaţi de imaginea lui”.
Într-adevăr, ingeniosul sistem de lumini şi oglinzi au transformat Lupul Dacic în vedetă. Un veritabil însemn regal.
Cu ochii minţii, încerc să-l scot de acolo, din confortul marii expoziţii germane, şi mi-l imaginez cu solzii lui de aur strălucind în soare, liber, dezlănţuit, în galopul cailor, şuierând peste Europa acum aproape două milenii.
La ieşirea din expoziție, în magazinul de suvenire, „Draco” este peste tot: pe postere, pe cărţi, pe albumele oficiale ale expoziţiei. Lumea stă la coadă să-şi ia câte un cap de lup, de fapt, o bucată din istoria Daciei.
În cartea „Ghidul drapelelor bretone şi celtice”, la pagina 13, Stindardul cu Cap de Lup al Dacilor, te privește drept în ochi.
Într-adevăr, ingeniosul sistem de lumini şi oglinzi au transformat Lupul Dacic în vedetă. Un veritabil însemn regal.
Cu ochii minţii, încerc să-l scot de acolo, din confortul marii expoziţii germane, şi mi-l imaginez cu solzii lui de aur strălucind în soare, liber, dezlănţuit, în galopul cailor, şuierând peste Europa acum aproape două milenii.
La ieşirea din expoziție, în magazinul de suvenire, „Draco” este peste tot: pe postere, pe cărţi, pe albumele oficiale ale expoziţiei. Lumea stă la coadă să-şi ia câte un cap de lup, de fapt, o bucată din istoria Daciei.
În cartea „Ghidul drapelelor bretone şi celtice”, la pagina 13, Stindardul cu Cap de Lup al Dacilor, te privește drept în ochi.
Regele Arthur şi Stindardul cu Cap de Lup
Imagine din Cartea „Ghidul drapelelor bretone şi celtice”
Numele autorilor cărții sunt Divi Kervella şi Mikael Bodlore, două nume, ca toate numele din nordul Bretaniei, o ţară supusă de Franţa în secolul 15, dar care nu şi-a părăsit tradiţiile şi limba.
Iată ce afirmă autorii cărții :
„Steagul cu cap de lup a fost adus din zona estică a Imperiului Roman şi a avut un mare viitor pe meleagurile bretone.
Mulţi oameni din zona estică a Imperiului au făcut parte din trupele romane, şi se ştie sigur că ei au instruit apoi armata bretonă, care a devenit redutabilă, vreme de secole.
Steagul a venit împreună cu ei.
Lupul avea botul din metal, care continua cu un gât puternic.
Restul corpului era un soi de mânecă prelungă, făcută din bucăţi de ţesături prinse între ele.
Când intra prin botul animalului, aerul suna înfricoşător.
Ideea era aceea de a produce un efect psihologic, atât asupra adversarilor, cât şi asupra propriilor trupe.
Unde mai pui că, fluturând, acest stindard le indica arcaşilor direcţia vântului.
Desen după stela funerară cu cap de lup
de la Chester, din Anglia
Spre finele secolului al IV-lea, devenise atât de popular, încât fiecare detaşament din cohortele armatei romane poseda un asemenea steag.
El a supravieţuit căderii Imperiului Roman, iar urmele sale le vedem, de-a lungul secolelor, peste tot în Europa de Vest, şi la franci, şi la saxoni, care aveau un lup alb, şi, desigur, la vechii bretoni, care aveau un lup roşu”.
Bretonii s-au ataşat atât de mult de Stindardul cu Cap de Lup şi Trup de Șarpe, spun în continuare autorii, încât numeroase localităţi au şi azi, ca stemă, un cap de balaur, inspirat din fostul steag dacic.
Pe malul francez al Atlanticului, în Bretania şi Normandia, Lupul dacic flutură pe primăriile oraşelor şi dăinuieşte, de secole, sculptat în piatra neagră a bisericilor gotice, înfruntând vânturile, ca pe vremea luptelor dintre daci şi romani.
După războaiele cu dacii, Capul de Lup sau „Balaurul Dacic”, cum îi spune istoricul Vasile Pârvan, sau «Draco», cum i s-a încetăţenit numele în Occident, a fost preluat la scară largă de armata romană, fiind folosit mai ales de trupele de cavalerie.
Romanii au fost impresionaţi de efectul psihologic pe care îl aveau în luptă aceste stindarde şi l-au adoptat, făcându-l astfel să ajungă, prin războaiele lor, pe întreg Continentul European.
Este şi teoria istoricilor bretoni, care în cartea „Ghidul drapelelor bretone şi celtice”, demonstrează, aşa cum am mai spus, că vechile stindarde de luptă aduse de romani au fost moştenite de strămoşii de azi ai bretonilor.
Este şi teoria istoricilor bretoni, care în cartea „Ghidul drapelelor bretone şi celtice”, demonstrează, aşa cum am mai spus, că vechile stindarde de luptă aduse de romani au fost moştenite de strămoşii de azi ai bretonilor.
Brutus I, strămoşul mitic al bretonilor, care a venit pe la 1100 tot de prin părţile de răsărit ale Imperiului (de pe la sud de Dunăre), avea pe steagul de luptă un balaur roşu, iar steagul Ţării Galilor de azi, cunoscutul „Draigh Goch”, are un balaur roşu pe fond alb-verde.
Dar mai important chiar decât urmele istorice pe care le-a lăsat de-a lungul timpului, pe întreg continentul, mi se pare faptul că lupul dacilor trăieşte şi azi, în Bretania, pe steagurile din zonă.
Se pot vedea, şi dragonul de pe steagul localităţii Tregor, şi dragonul roşu de pe steagul din Plomelin, şi „Draco”, de pe poarta de intrare în minunata biserică din Commana.
Copiii din Tregor, mândri de steagul lor cu dragon
Localnicii, spun toți la fel, că dragonul moştenit de la războinicii din antichitate a devenit parte din tradiţia locului.
„E ceva sfânt pentru noi”, spune Eric, un breton între două vârste, în timp ce priveşte cu mândrie spre steagul satului său de baştină.
Are o strălucire stranie în ochi când îmi vorbeşte despre credinţele şi despre istoria bretonilor săi, despre felul în care nu s-au lăsat asimilaţi de francezi, despre poveştile cu dragoni pe care i le spunea bunicul său. „Bunicul era mare pasionat de istorie, avea un cult pentru dragoni şi îmi spunea mereu că strămoşii noştri bretoni au fost, pe vremuri, «Draconari», purtători de «Draco»”.
Eric caută sub tejgheaua magazinului său şi scoate la iveală două ilustrate cu balauri roşii şi o pânză mare pe care apare steagul cu dragonul galez. Amintirile l-au emoţionat.
„Uneori, ploile astea de la noi vin la fix ca să ascundă lacrimile celor puternici, aşa îmi zicea bunicul”, spune Eric, înainte să pornească, la o plimbare nostalgică, de duminică, spre malul oceanului, pe unde mergea, pe vremuri, de mână cu bunicul său.
Oare cum vor fi vâjâit, acum 2000 de ani, Stindardele Dacice, umflate de vânturile acestea nebune ale Bretaniei sau de vânturile de pe culmile și de pe văile din Carpați, sau de pe câmpiile din nordul și sudul Dunării, sau mai știu eu de unde ?
Oare cum vor fi vâjâit, acum 2000 de ani, Stindardele Dacice, umflate de vânturile acestea nebune ale Bretaniei sau de vânturile de pe culmile și de pe văile din Carpați, sau de pe câmpiile din nordul și sudul Dunării, sau mai știu eu de unde ?
NOI, ROMÂNII DE ASTĂZI, AVEM DATORIA DE ONOARE DE A NE AFLA RĂDĂCINILE ADEVĂRATE ȘI DE A NE AȘEZA STRĂMOȘII PE LOCUL MERITAT DE DREPT ÎN ISTORIA OMENIRII !
Informații culese din http://www.formula-as.ro/2017/1288/quot-formula-as-quot-pe-urme-rom-acirc-nesti-125/dacii-din-germania-si-bretania-capul-de-lup-a-cucerit-europa-22951
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereEste foarte bine că ai prezentat acest moment expozițional, dar încă și mai bine are să fie dacă ne vom strădui să înțelegem corect semnificația reală a acestui simbol, fiindcă nu este vorba de macheta unui totem care producea zgomot, ci de o hieroglifă, cu adevărat prezentă în toată lumea. Date fiind marea vechime neolitică, precum și larga sa răspândire, DRACO apare în mai multe forme diferite.
RăspundețiȘtergere