1. Comandantul Acțiunii,”colonelul” Arafat (unii îi zic Ayatolahul) a luat un acord de la aerianul ministru Vlad Voiculescu și a pus la cale transformarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor în spital de suport Covid sau Covid 19.
2. Medicii de la Foișor s-au opus și operațiunea s-a amînat pînă seara tîrziu, cînd s-a transformat într-un scandal de proporții naționale. Un scandal medical, politic și civic pe care nimeni nu-l prevăzuse.
3. Reprofilarea Spitalului Clinic de Ortopedie Foișor (și a oricărui alt spital) ar putea fi decisă în situații de catastrofă sau de calamitate, inclusiv sanitară.
4. Felul în care s-a desfășurat transferul bolnavilor sau externarea acestora ne arată cît de pregătite sunt instituțiile publice pentru situații de urgență. De la reglementări la organizare, planificare, la coordonarea logistică și comunicare publică, totul este un dezastru.
5. Ministerul Sănătății, condus de caricaturalul închipuit Vlad Voiculescu, și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), condus de Raed Arafat (umflat în pene peste cantitatea de neuroni disponibilă!), s-au făcut de rîs. Nici o evacuare forțată a unui locatar aflat în vizorul unui executor judecătoresc nu se poate desfășura într-un asemenea hal.
6. Țara noastră n-a mai avut parte de o asemenea golire forțată, în care ministerul și autoritățile să dispară și să stea ascunși pînă trece valul.
7. Și președintele Klaus Iohannis și primul-ministru Vasilică Cîțulică au dispărut în ceață, probabil plecați deja la sprițul de weekend sau la proba de caracter, redusă la exclamația ”Nu este treaba mea!”
8. Și ministrul închipuit Voiculescu și colonelul Castravete de la DSU și-au testat caracterul și sensibilitatea față de populație. De îndată ce scandalul a izbucnit, s-au făcut nevăzuți, amînînd declarațiile patriotice pentru mai tîrziu!
9. Mai tare a fost Vlad Voiculescu, cel care a încercat să o scalde pe Facebook și a trimis la înaintare o umbră și mai penibilă de-a sa, secretarul de stat Andrei Baciu-Bușoi.
10. Opoziția a valorificat din plin ocazia de a marca un gol. A trimis la fața locului două lătrătoare strigăcioase care și-au făcut o cîră în numele unei prietene de la Ploiești.
11. S-a văzut pentru prima oară că PSD-ul a învățat ceva din tehnica demonstrațiilor cu care a fost băgat în corzi și mai apoi debarcat. Și-a înființat o ceată de strigaci, dominată de două-trei cucoane cu voci de tigăi adînci. Spectacolul lor a fost preluat de România TV și Antena 3. Cine urmărea evacuarea spitalului din fotoliu avea impresia că la Foișor miroase sfîrșitul lumii și începe revoluția din decembrie!
12. Tehnica scandalurilor provocate de Dide, Mălin Bot, Angi Serban și alți #Rezist (recompensați, după victoria în alegeri și dispăruți în ceață!) a fost preluată de un PSD care și-a organizat și el o ceată de agitatori. A trecut la demonstrațiile susținute și la echipe de zgomote.
13. Dacă ar fi știut ce urmează la Spitalul Clinic de Ortopedie Foișor, comandoul de mahări ai PSD-ului nu s-ar mai fi dus la Satu Mare să îl instaleze pe Radu Cristescu. Mamelucii din fruntea PSD-ului (Ciolacu, Stănescu, Firea, Tudose și Dîncu – 12,5 clase la grămadă) au traversat România pentru a-l proțăpi în scaun pe aventurierul Sătmarului, devenit și pilă a familiei Pandele. Între Radu Cristescu și madam Pandele funcționează o curea de transmisie numită Remus Șpan și familia acestuia. Doctor Șpan (semianalfabet titrat de Gabriel Oprea! ) a fost șef de poliție în Voluntari și băgător de seamă pe la primăria Capitalei. Plus nevasta, la Imobiliara.
14. De la Satu Mare, Ciolacu și Firea au ripostat și polemizat telefonic, vorbind pe Antena 3 și România TV, amîndouă posturile transformate în organe și goarne de campanie ale PSD.
15. Se conturează ceata mediatică pro-PSD în jurul Antenei 3 (și a celorlalte Antene și organe) și a României TV. De partea Coaliției PNL-USR PLUS se mai află Digi 24 și B1 TV. Și urmează să li se alăture TVR!
16. Realitatea Plus a devenit atît de neprofesională și cu atît de proaste programe încît nu poți să-ți dai seama nici măcar despre ce relatează!
17. Tehnica protestelor de stradă amplificate de un canal de televiziune s-a mutat la România TV. Locul lui Rareș Bogdan care urla ca disperatul înjunghiat la 10 august din studioul Realitatea Tv a fost luat de Simona Gheorghe de la Ghiță și Ciutacu. Vineri seara ea striga la primul ministru ca o mușcată de cal. Îl chema la raport și îi cerea socoteală de parcă ar fi cerut bărbatului să-i spele vasele. Cît despre mobilizarea populației la scandal, numai televiziune nu este!
18. Dacă procurorii ar fi procurori și DNA-ul DNA, atunci de sîmbătă, în loc de comunicate, echipe de lucru ar începe cercetarea licitațiilor, achizițiilor, dotărilor și utilizării spitalelor mobile, instalate pe te miri unde și rămase închise cu lacăt în aceste zile cînd populația are nevoie de ele. Afacerea nebună ar trebui lămurită imediat.
Altfel, tot scandalul de la Spitalul Foișor va trece și nu se va schimba nimic !
sursa:https://www.cotidianul.ro/circ-medical-politic-si-mediatic/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu