Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, referindu-se la cererea unui agent din Giurgiu de a fi recompensat cu un porc de Crăciun, că "o astfel de acţiune a unor nefericiţi rămâne în categoria 'şi poliţiştii au umor'".
Ministrul de interne Lucian Bode, ia primele măsuri după ce un polițist de la rutieră din Giurgiu a fost păcălit de colegi să-i ceară șefului său un porc de Crăciun. Șeful Poliției Rutiere va fi înlocuit din funcție, iar alți șase polițiști vor fi cercetați disciplinar.
„Știți o expresie foarte cunoscută și folosită foarte des în limba română: când o zbura porcul. Ei, cred că această expresie i-a inspirat pe cei de la Poliția Rutieră Giurgiu și vreau să vă anunț că, până o zbura porcul, am decis să-i zbor eu pe câțiva din funcție. Așadar, am decis încetarea împuternicirii șefului Serviciului rutier din cadrul IPJ Giurgiu, începând cu data de 26 noiembrie, și am decis declanșarea cercetării prealabile, în conformitate cu statutul polițistului, față de un ofițer și cinci agenți de poliție pentru s stabili existența sau inexistența unor abateri disciplinare”, a anunțat Lucian Bode, după ședința de Guvern.
„Poliţiştii au umor. Am văzut şi eu această cerere (…) În aceste momente, în care structurile MAI sunt în prima linie în ceea ce priveşte lupta cu pandemia şi acţionăm cu peste 25.000 de efective în fiecare zi, când acţiunile noastre pe linia combaterii infracţionalităţii dau rezultate, o astfel de acţiune a unor nefericiţi, să spun aşa, rămâne în categoria şi poliţiştii au umor (…) La MAI nu aprobăm glume”, a spus Bode, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor cu ocazia preluării mandatului de către noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Presa a relatat că un agent de la Poliţia Rutieră Giurgiu a cerut superiorilor să primească un porc de Crăciun, el fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc, iar greutatea animalului este stabilită în funcţie de vechimea sa în Poliţie.
„Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr.114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi”, a scris poliţistul într-un raport datat 19.11.2021 şi adresat şefului Serviciului Rutier Giurgiu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu