11.11.2022

Ungaria : „Sancțiunile au adus Europa în genunchi, nu Rusia !” (VIDEO)

 


Ministrul de Externe de la Budapesta, Peter Szijjarto a lansat un atac de o duritate fără precendent la adresa sancțiunilor impuse de Occident împotriva Rusiei.

În cadrul unui interviu acordat postului de televiziune iordanian Roya News, șeful diplomației ungare a declarat:

„Sancțiunile care au fost adoptate de Uniunea Europeană împotriva Rusiei au eșuat. Este un eșec total.”

Szijjarto a afirmat că acestea s-au întors împotriva statelor membre UE și nu și-au atins nici unul dintre obiectivele declarate.

„S-a spus de către Comisia Europeană că sancțiunile ne vor ajuta să punem capăt acestui război cât mai curând posibil și că vor pune economia Rusiei în genunchi. Care este rezultatul? Total invers!”

Ministrul maghiar a afirmat că războiul economic dus de Occident împotriva Rusiei nu a făcut decât să ducă la o escaladare pe câmpul de luptă și la o escaladare a inflației în Europa.

„Războiul devine din ce în ce mai brutal... Și, între timp, economia europeană suferă din ce în ce mai mult.”

El a dat ca exemplu „uriașa criză energetică” și explozia generală a prețurilor.

Ungaria a fost de la începutul Războiului din Ucraina cuiul din talpa Occidentului.

De curând, guvernul condus de Viktor Orban a refuzat să participe la acțiunea NATO de a-i antrena pe soldații ucraineni.

De asememea, a interzis ca armele trimise de Occident în Ucraina să tranziteze țara sa.

Szijjarto a respins acuzațiile occidentale că subminează eforturile occidentale:

„Practic, noi suntem singurii din Europa care pledăm în favoarea păcii.”

Tot Ungaria este cea care s-a opus de fiecare dată intențiilor UE de a plafona prețul petrolului rusesc, declarând că o asemenea acțiune ar avea exact efectul invers – scumpirea petrolului – și că datoria sa este să se gândească în primul rând la ce este mai bine pentru poporul maghiar.

Szijjarto a dat ca exemplu pentru „eșecul sancțiunilor” faptul că Ungaria a fost nevoită să plătească anul acesta pentru importurile energetice 19 miliarde de euro, aproape de triplu față de cei 7 miliarde de euro plătiți în 2021.

Iată mai jos interviul integral al lui Peter Szijjarto :




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu