ACASĂ
Etichete
10.27.2022
Iohannis, ”UN DULAP PLIN DE SURPRIZE”...Vina nu e a lui ci a românilor care îl lasă să profite de încrederea lor
Iohannis aduce atâtea trupe străine pe teritoriul României de parcă s-ar pregăti pentru un mare război. Nicio țară din jur nu se plânge și nu dă semnale de acest gen. Din păcate, el aduce armament și trupe de invazie - chipurile - nu doar pentru a apăra România. Dacă va fi un război între Vest și Est, oricine va câștiga, România va fi împărțită și dată altora: Transilvania ungurilor, Moldova Țării Moldovei, Dobrogea Bulgariei și Banatul Serbiei. Va rămâne ca Românie doar Valahia. Iohannis va fi ridicat în vest la înălțimea unui erou și va primi premiul Nobel pentru pace în lume (un fel de Gorbaciov).
Uitați-vă în jurul țării azi! Dacă va câștiga Putin, el îi are aliați pe unguri, sârbi și pe bulgari. Sigur îi va răsplăti cu aceste regiuni. Să nu uităm că Transilvania ne-a fost dată de Stalin în schimbul Basarabiei și Bucovinei, pe care ni le-a luat, iar azi Putin ni le va lua și le va da vecinilor noștri. Așa ca o lecție. Dacă președinții de după Ceaușescu încoace doar au lătrat, Iohannis cel tăcut va rânji cu gura până la urechi, cu privirea-i de șmecher infatuat și cu nasul de copoi habsburg ridicat.
Dacă vor câștiga americanii, îi doare în dos de aliați, pentru că ei măsoară totul în bani și, ca atare, nu-s interesați de „sărăntocii de români” și nici de dealurile acestora. Sentimentul lor de putere supremă nu le permite îngrijorare sau atașament emoțional față de alții. Ei trăiesc și practică un sentiment la care Hitler doar aspira. Ei fac dealuri toată ziua cu bombardiere. Poate că Iohannis va primi o frumoasă funcție în NATO, pentru că ei au nevoie de executanți acolo, va fi „onorat” și gratulat cu premii și sume de bani consistente; el fiind acea stâncă inocentă și de nepătruns chiar prin poziția mutului în fața răspunderii.
Iohannis din prima zi de președinție a uimit și hipnotizat poporul român, că până și poliția ar rămâne perplexă în fața unui astfel de individ care nu știe cum a ajuns în posesia funcției pe care încă o mai deține. O funcție de cel mai înalt rang, în care a avut grijă să execute comenzi venite în detrimentul țării și românilor și să se înconjoare de personaje ostile bunului mers al poporului. A plantat termite în guvern și în anexele mașinăriei statului pentru a-l demola ca pe-o construcție imobiliară. Așa se vede dinafară. Păpușarii au stat cu el la masă exact din seara câștigului și toți am ignorat această stare de lucruri. În dreptul numelui său stă și va sta scris „Trădare de Țară”, pentru că în loc să-și slujească „alegătorii” și-a servit interesele personale, ale acoliților și ale tuturor celor de la care a putut și poate obține foloase, înlesniri în parcursul său politic și nu numai. Vorba lui Ion Cristoiu: „Un dulap plin de surprize”.
Vina nu e a lui, ci a românilor că l-au lăsat/și-l lasă să profite nestingherit de încrederea lor.
Mutu' și Kaputu' ?!
https://www.art-emis.ro/jurnalistica/horoscop-instinctual-post-factum