ACASĂ
Etichete
8.11.2022
7.28.2022
Veşti proaste pentru mii de pensionari
Veşti proaste pentru mii de pensionari. Nu vor mai beneficia de acest privilegiu, după 20 de ani în care au profitat de el. Decizia este DEFINITIVĂ!
Mii de pensionari care au lucrat în domeniul energiei pierd cota de curent electric gratuit. ÎCCJ a decis anularea definitivă a acestui privilegiu. Decizia urmează să fie publicată în Monitorul Oficial.
Românii care s-au pensionat înainte de 30 septembrie 2000 şi care au lucrat cel puţin 15 ani în unități ale fostului Minister al Energiei Electrice și la foștii giganți energetici de stat RENEL și CONEL, precum și soții supraviețuitori ai celor decedați între timp, pierd cota gratuită de curent electric pentru consum casnic de 1.200 kWh pe an.
Decizia de anulare a privilegiului de care au beneficiat mii de pensionari timp de peste 20 de ani a fost luată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi urmează să fie publicată în Monitorul Oficial, potrivit profit.ro.
Conform actului normativ anulat și metodologiei de aplicare a acestuia, costurile cotei gratuite anuale de 1.200 kWh sunt suportate de companiile urmașe ale foștilor angajatori ai pensionarilor beneficiari. Aceste companii rambursează respectivele costuri furnizorilor de energie cu care pensionarii au contract.
Pentru a pune în cifre, la actualul preț plafonat de 0,68 lei/kWh pentru clienții casnici care, anul trecut, au consumat în medie cel mult 100 kWh pe lună, 1.200 kWh înseamnă 816 lei pe an de persoană, adică o medie de 68 lei pe lună. La prețul de 0,8 lei/kWh, aferent casnicilor cu consum între 100 și 300 kWh în 2021, costul este de 960 lei pe an de persoană (80 lei pe lună în medie), mai scrie sursa citată mai sus.
Reamintim că la 31 martie 2022, comparativ cu 31 martie 2021, numărul pensionarilor de asigurări sociale de stat era mai mic cu 52.901 persoane, iar pensia medie mai mare cu 174 lei.
Proporţia cea mai mare din cadrul pensionarilor de asigurări sociale de stat o aveau pensionarii pentru limită de vârstă – 78,91%, corespunzătoare unui număr de 3.638.292 persoane. Pensia acestora (1.773 lei) a fost în luna martie 2022 mai mare cu 190 lei faţă de perioada corespunzătoare a anului anterior.