Fii liber ! Frica de moarte te paralizează ? Măcar alege să mori demn, ci nu ca un șobolan. Gândește-te la cei care au murit deja, ca vitele. Transmite acest mesaj și copiilor și nepoților tăi !

Fii liber ! Frica de moarte te paralizează ? Măcar alege să mori demn, ci nu ca un șobolan. Gândește-te la cei care au murit deja, ca vitele. Transmite acest mesaj și copiilor și nepoților tăi !

Unii oameni, când sunt speriați de moarte, de vătămare, de detenție, devin controlabili, deci foarte ”valoroși”, într-un fel cum nici o altă resursă nu poate fi.

Cele mai mari resurse pentru orice om, nu sunt cele naturale, uneltele, animalele sau pământul, ci alte ființe umane - ”fermele umane, agricultura umană”.

Poți speria un animal pe moment,  pentru că animalele se tem de durere, dar nu poți speria un animal cu pierderea libertăților, cu tortură sau detenție, pentru că animalele nu înțeleg aceste amenințări. Nu poți amenința o vacă cu tortura sau o oaie cu moartea, ci doar cu durerea.

Nu poți îndrepta sabia sau pistolul asupra unui pom, strigând la el să producă mai multe fructe, sau arzând cu torța câmpul, cerându-i să producă mai mult grâu sau porumb. 

Nu poți amenința găina pentru a face mai multe ouă, dar poți amenința un om să-ți dea bucata lui de pâine și ouăle de la găinile lui, sau laptele de la vacile lui.

Această ”agricultură umană”, a fost cea mai profitabilă și distructivă ocupație, în istoria omenirii. Și acum, în zilele noastre, ea atinge apogeul.

Societatea umană nu poate fi înțeleasă rațional, până nu este văzută așa cum este cu adevărat.

Există o serie de ferme, unde ”fermieri umani” dețin ”resurse umane”.

Unii oameni sunt derutați pentru că guvernele oferă asistență medicală, apă, educație și drumuri. și prin urmare își imaginează că este o binefacere. Nimic nu poate fi mai departe de realitate.

Fermierii oferă asistență medicală, irigare și dresaj tuturor animalelor lor.

Unii oameni sunt derutați pentru că avem anumite libertăți, imaginându-și că guvernele noastre le protejează libertățile.

În Țara ta, ”Ferma ta”, ”Fermierul tău” îți permite anumite privilegii, nu pentru că-i pasă de libertățile tale, ci pentru că vrea să-și mărească ”profitul”.

Începi să vezi în ce ”Cușcă” te-ai născut ?

În istoria omenirii au fost câteva forme majore de ”ferme umane” .

De exemplu, în Egiptul antic, a fost silă directă și brutală. 

Trupurile umane erau controlate, dar producția creativă a minții umane a rămas dincolo de bici, sabie și lanțuri. 

Sclavii erau foarte neproductivi, erau necesare resurse enorme pentru a-i controla. Cu timpul acest model de ”fermă umană” a dispărut.

Altă formă de ”fermă umană”, a fost modelul roman, unde sclavilor li se permiteau anumite libertăți, inteligență și creativitate, crescându-le productivitatea. 

Această formă a crescut bogăția Romei, și prin urmare veniturile guvernului roman. Datorită acestui lucru Roma a devenit un imperiu, însă distrugând libertățile economice ce-i alimentau puterea s-a prăbușit. 

După prăbușirea Romei, Modelul Feudal de ”fermă umană” a introdus conceptul de proprietate și taxare. 

În loc să fie ”proprietăți” directe, țăranii lucrau pământul, pe care puteau să-l păstreze atâta timp cât plăteau taxele dictatorului local. 

Acest model a eșuat însă, din cauza subdiviziunii continue a pământului și a fost distrus în acțiunea de anexare când pământul a fost consolidat. 

Sute de mii de țărani au fost alungați de pe pământurile strămoșești, pentru că noile tehnici de agricultură au făcut fermele mai mari, mai productive, cu oameni mai puțini. 

Productivitatea crescută a Evului Mediu Târziu, a creat excesul de alimente necesar pentru expansiunea orașelor, dând naștere la Modelul Modern Democratic de ”ferme umane”. 

Pe măsură ce țăranii strămutați s-au adunat în orașe, o rezervă uriașă de capital uman ieftin a devenit disponibilă pentru industrialiști. 

Clasa conducătoare, de ”fermieri umani”, a realizat imediat că pot face mai mulți bani lăsându-și ”turma” să-și aleagă singură ocupațiile.

În Modelul Democratic, deținerea directă a sclavilor, a fost înlocuită de ”mafie”. 

Mafia rareori deține afacerile direct, ci mai degrabă trimite ”bătăuși”, o dată pe lună, pentru a fura de la ”proprietarii” afacerilor. 

Acum ți se permite să-ți alegi singur ocupația, ceea ce-ți crește productivitatea, și ca urmare și taxele pe care le poți plăti, stăpânilor tăi.

Puținele tale ”libertăți” sunt păstrate pentru că sunt profitabile stăpânilor tăi. 

Marea provocare a Modelului Democratic este creșterea bunăstării și a libertăților care amenință ”fermierii”.

Clasa conducătoare profită inițial de o piață relativ liberă, în capital și muncă. Dar pe măsură ce ”turmele” lor se obișnuiesc cu libertăți și bunăstare crescândă, încep să se întrebe de ce mai au nevoie de conducători. 

Nimeni nu a spus că ”fermele umane” sunt o treabă ușoară. 

Păstrarea ”turmei” sub controlul clasei conducătoare, este un proces în trei faze:

- Prima fază este ”îndoctrinarea tinerilor” prin ”educație guvernamentală”.

Pe măsură ce bunăstarea țărilor (a ”fermelor”) democratice a crescut, ”școlile guvernamentale” erau impuse pretutindeni, pentru a controla gândurile și sufletele ”turmei”.

- A doua fază este instigarea cetățenilor între ei prin crearea ”animalelor” dependente. 

Este foarte dificil să conduci oamenii direct prin forță, și unde se realizează este foarte neproductiv, după cum se vede în Coreea de Nord. 

Ființele umane nu se ”reproduc” bine, sau produc eficient în captivitate directă. 

Dar dacă ființele umane cred că sunt libere, atunci vor produce mult mai mult pentru ”fermierii” lor. 

Cea mai bună modalitate de a menține această iluzie este de a oferi salarii. 

Acele ”vaci” care devin dependente de ierarhia existentă vor ataca orice altă ”vacă” care semnalează violența, ipocrizia și imoralitatea ”posesiunii” umane. Dacă poți determina ”vacile” să se atace între ele, oricând cineva atrage atenția asupra situației lor, atunci nu trebuie să te mai obosești așa mult cu controlul lor direct. 

Acele ”vaci” care devin dependente de generozitatea ”fermierului”, se vor opune violent oricărei îndoieli a justificării ”posesiunii umane”. 

Clasele intelectuale și artistice, întotdeauna și pentru totdeauna dependente de ”fermieri”, vor spune, oricui cere libertate, următoarele : ”Îți vei răni ”vacile” tovarășe/domnule !” 

Astfel ”turma” este ținută ”în rând”, mutând responsabilitatea morală a sistemului violent, distrugător, către cei care cer libertate adevărată. 

Faza a treia este să inventezi amenințări externe continue, astfel încât ”turma” speriată să se agațe de protecția ”fermierului”.

Acest sistem de ”ferme de oameni” se apropie, acum, de sfârșit.

Tragediile îngrozitoare ale Sistemului Economic-Modern-Occidental s-au întâmplat nu în ciuda ci din cauza libertăților economice din trecut. 

Creșterile masive ale bogățiilor occidentului, în secolul 19, au rezultat din libertăți economice. Tocmai acest spor a alimentat mărimea și puterea Statului.

Când ”turma” devine mai productivă exponențial avem o creștere corespunzătoare de ”fermieri” și cei care depind de ei. 

Creșterea Statului este întotdeauna proporțională cu libertățile economice precedente. 

Libertățile economice creează bogății și acestea atrag mai mulți hoți și paraziți politici a căror lăcomie apoi distruge libertățile economice.

În alte cuvinte, Libertatea metastazează cancerul Statului. 

Guvernul care începe cel mai mic, va ajunge întotdeauna cel mai mare. 

Din acest motiv, deocamdată, nu există o alternativă viabilă și durabilă la o societate cu adevărat liberă și pașnică, o societate fără conducători politici, fără ”posesiune” umană, fără violența taxelor și a statismului.

Să fii cu adevărat liber este foarte ușor dar și foarte greu.

Dansăm în jurul violenței nesfârșite a Sistemului nostru muribund, pentru că ne temem de atacurile tovarășelor noastre ”vaci” sau ”oi” sau ”boi” ...

Putem desființa ”ferma” prin voință și unire !

Alții, deja au făcut-o  !

SE APROPIE TIMPUL, TREZEȘTE-TE, FII LIBER  !

CELE MAI MICI PĂSĂRI DIN LUME, TRĂIESC ÎN ROMÂNIA

Cele două eroine de buzunar, despre care voi scrie, sunt atât de mici, încât marea majoritate a românilor nici măcar nu au auzit de ele, darămite să le mai şi vadă !

Sunt atât de mărunţele, încât există unele specii de păsări colibri, cunoscute drept cele mai mici păsări din lume, care sunt mai mari şi mai impozante, decât mini-domnişoarele cu pene din avifauna din România.

Amândouă zburătoarele liliputane, sunt specii deosebit de interesante, cu obiceiuri curioase şi poveşti de viaţă fascinante.

SĂ FACEM CUNOȘTINȚĂ CU PITICII ZBURĂTORI, DIN ROMÂNIA !

PĂNȚĂRUȘUL

În lumea satului de odinioară, ochiul boului sau pănţăruşul, era una dintre păsările cele mai cunoscute, ba chiar alintate de ţăranul român. 

O dovadă este mulţimea numelor cu care l-a botezat românul. 

În monumentala sa operă "Păsările în nomenclatura şi viaţa poporului romîn", marele naturalist, pasionat şi de etnozoologi, Mihai C. Băcescu a colectat nu mai puţin de 63 de nume populare ale pănţăruşului. 

În multe dintre ele transpar caracteristicile făpturii păsării: pănţăruş, sfredeluş, ţănţăruş, nuculiţă, pipăruş, şorecuş, chituluş, împărăţel şi multe altele asemenea. 

Diminutivele arată nu doar puţinătatea făpturii zburătoare, ci sunt şi forme de alint ale păsării care, prin înfăţişarea sa modestă şi talia măruntă, a ajuns la sufletul ţăranului român. Oricare dintre denumirile neaoşe româneşti, se potriveşte mai bine cu talia, vioiciunea şi ţinuta păsării, decât denumirea ştiinţifică aleasă de naturalistul Linne, (Troglodytes troglodytes) - adică troglodit, făptură a peşterilor, primitivă, grosolană şi butucănoasă.

Ochiul boului sau pănţăruşul - ca să cităm cele mai folosite denumiri -, aparţine unei familii impresionant de numeroase, cu peste 80 de specii, răspândite majoritar pe continentele americane. 

În întreaga Eurasie trăieşte o singură specie, aceeaşi cu piticul din tufişurile şi fâneţele noastre. 

Este o pasăre sedentară, dar cu o mare anvergură de eratism. Spus mai clar, înseamnă că mini-eroul nostru nu-şi părăseşte arealul, dar nu este întâlnit la tot pasul. 

Iubeşte, în egală măsură, pădurile dese de conifere, din zonele montane şi tufişurile sălbatice sau grădinile cu boschete, din regiunile deluroase. Domeniul acestui mic nobil înaripat, cuprinde şi zonele de verdeaţă relativ liniştite, din preajma aşezărilor umane.

Penajul său este colorat în dungi cafenii-maroniu deschise, protejându-l în timpul expediţiilor zilnice, de căutare ale hranei. 

Nu depăşeşte lungimea de 9-10 cm de la vârful pliscului la cel al cozii. În mod obişnuit, are 9-10 cm lungime, doar cele mai "solide" exemplare atingând limita de 11 cm. 

Ca greutate, avem nevoie de un cântar de precizie: "voinicul" nostru trage la oca, undeva între 6-9 grame, depinzând de anotimp şi de bogăţia în hrană a teritoriului.

Trebuie menţionat faptul că micuţul pănţăruş, este unul dintre cei mai temuţi duşmani ai păianjenilor. Acest mic, dar brav cavaler cu pene, nu se dă în lături de la consumul în ritm febril, al temutelor creaturi cu 8 picioare, cât şi al micilor insecte dăunătoare. 

Caută pe rând, frunză cu frunză şi crenguţă cu crenguţă. Fără grabă, metodic. Coboară şi pe sol şi aleargă de parcă ar aluneca pe gheaţă, culegând de pretutindeni, micile vietăţi. După păianjeni, este topit. Scormoneşte după ei peste tot. Intră după ei chiar şi în micile găuri şi crăpături din pământ, unde ştie că se ascund "trufandalele" cu 8 picioare.

Cu greu zărim cuibul acestui pitic destoinic, de cele mai multe ori din pură întamplare. Atunci, nu-l deranjaţi sau speriaţi. E mare păcat. Educaţi-vă şi copiii aşa - cel mai mare bine, pe care îl poţi face unei păsări din sălbăticie, este să-l laşi în pace. Vom avea cu toţii doar de câştigat.

Când e vorba despre alegerea "terenului" pentru cuib, creierul infim al păsării este suficient de inteligent, pentru a găsi cele mai bune şi mai ascunse locuri. Datorită dimensiunilor sale reduse, cât şi a vieţii foarte ascunse pe care o duce în perioada de cuibărit, pănţăruşul poate scăpa foarte uşor chiar şi privirii experimentate a unui cercetător. 

Primăvara, masculul construieşte exteriorul cuibului din tulpini de graminee şi alte plante, frunze, muşchi şi alte resturi vegetale uscate. 

Interiorul este căptuşit de femelă cu materiale mai fine. Cuibul este construit la diverse înălţimi - de la nivelul solului, până la înălţimi ce depăşesc 3 metri. 

Pănţăruşul nu alege ! Oriunde simte protecţie şi linişte, acolo va fi căminul viitoarei generaţii. Poate fi o simplă adâncitură în sol, scorbură, gaură între rădăcinile arborilor sau scobitură în maluri. Dacă îl construieşte la înălţime, preferă să-l aşeze între mai multe rămurele.

Masculul este un şmecher şi jumătate ! Deşi atât de mic, este deseori un poligam mândru, care nu se mulţumeşte cu o singură femelă, ci ţine un întreg harem al tufişurilor ! De altfel, e un tată bun: hrăneşte, fără discriminări, progenitura din toate cuiburile unde şi-a transmis materialul genetic.

Din acest motiv, la speciile cu masculi poligami femelele nu-şi depun în acelaşi moment ponta, ci eşalonat, pentru ca mini-Casanova cu pene, să poată participa la îngrijirea tuturor puilor.

În a doua jumătate a lunii aprilie, femela depune 5,6,7 sau 8 ouă pe care le cloceşte între 14-17 zile, depinde de temperaturile de afară. Puii de pănţăruş sunt îngrijiţi de părinţi între 15-20 zile.

Micul pănţăruş, este o specie cu mulţi duşmani naturali, datorită taliei sale care îl face foarte vulnerabil. Marele său duşman este uliul păsărar; masculii acestei specii, mai mici şi mai abili decăt femelele, sunt principalii săi vînători. Este atacat şi de hermeline, nevăstuici, dihori sau coţofene. Dar niciunul dintre aceşti prădători nu pune în pericol întreaga specie. Spre ruşinea sa, de asta se face vinovat doar omul, de la copilul care pune capcane, până la adultul care otrăveşte câmpurile cu insecticid sau taie lacom pădurile şi tufişurile, distrugând prosteşte regatul acestui mic nobil înaripat.

Poveste din bătrâni

Într-o legendă populară românească, pănţăruşul a devenit, nici mai mult nici mai puţin decât Regele Păsărilor.

Se spune că, odată de mult, toate păsările s-au strâns pentru a-şi alege conducătorul. În acest scop, au propus o întrecere, în care pasărea care va zbura cel mai sus, va câştiga şi va deveni Stăpâna Zburătoarelor.

S-au avântat cu toate înspre tăriile albastre. Întâi a obosit neamul cel mult al păsărelelor, urmat de bufniţe şi cucuvele, apoi gâştele şi raţele cele gureşe au ostenit şi ele.

Barza cea blândă şi mândrul cocor, s-au recunoscut şi ele învinse. Nici măcar temutul şoim nu a mai putut bate din aripi. Singură, ambiţioasa şi mândra acvilă izbea furios din lopeţile aripilor. Era doar ea pe albastrul cerului. Restul păsărilor o priveau, împăcate, de jos, convinse că puternica pajură le va fi regina.

Deodată, când pajura ostenise şi se odihnea planând, de sub aripa sa, a ţâşnit un ghemotoc mărunt de pene, care s-a avântat în sus. Era micul, dar isteţul pănţăruş.

Mic şi uşor, s-a aninat sub aripa acvilei, şi a stat acolo, urcat de aripile puternice ale răpitoarei. Când a simţit că marea pasăre a ajuns la capătul puterilor, şi-a luat şi el zborul, şi aşa a devenit Stăpân al Păsărilor. 

Este un strălucit exemplu al gândirii străvechi autentice româneşti, de reechilibrare a stihiilor, precum şi o minunată evidenţiiere, a valorilor umilinţei şi a isteţimii, în faţa forţei dezlănţuite şi a ferocităţii.

Cel mai mic dintre cei mici

Iată că am ajuns şi la el, piticul piticilor înaripaţi, boţ de carne cu pene, care încape lejer într-o coajă de nucă, şi deţine recordul celei mai mici păsări de pe meleagurile României. Este auşelul (Regulus regulus).

Dacă vrem să aflăm originea denumirii sale, trebuie să scoborâm în colb de veacuri, taman în mijlocul limbii române arhaice, vorbite de strămoşii noştri, înainte de invazia neologismelor din ultimii 300 de ani. 

Auşelul derivă din termenul de "auş", ceea ce era pe vremuri un sinonim pentru moş, moşneag, moşnegel, moşuleţ. Nu vom afla, probabil, niciodată de ce românii au ales denumirea de auşel, deoarece termenul i se potriveşte mai bine piţigoiului codat (Aegithalos caudatus), cu penajul alb pe cap, ce lasă impresia unui moşneag cărunt. 

Ornitologii, în schimb, au fost mai sensibili la penajul auşelului. Inspiraţi de pata galben-aurie, ca o coroniţă, de pe creştetul acestuia, l-au numit Regulus, adică crăişor, regişor, în limba latină.

Dacă pănţăruşul a vrut să se instalze în tufele joase şi în păienjenişul des al lăstărişurilor şi tufişurilor, auşeul şi-a ales drept regat coroana superioară a copacilor. Acolo, între crengi şi crenguţe, este domeniul său.

Acolo se ascunde de duşmani, ger, viscol, rafale de ploaie sau de ochiul curios sau duşmănos al omului.

Este un personaj sedentar al avifaunei noastre, nepărăsindu-ne ţara nici în iernile grele, când se retrage în zonele păduroase mai joase, el fiind, altminteri, un iubitor al pădurilor montane de conifere. 

Ca specie clocitoare, a fost confirmată în partea de nord a Carpaţilor Orientali, precum şi în Munţii Apuseni. 

Deşi este insuficient studiat, este foarte probabilă prezenţa sa şi în Carpaţii Meridionali. Altitudinea maximă unde poate fi întâlnit a fost stabilită la 1770 metri, atât în Munţii Călimani, cât şi în cei ai Rodnei şi a Maramureşului. Dar acestea sunt excepţii. Micuţul şi vioiul auşel iubeşte mai ales pădurile mixte şi de conifere de la altitudinea de 700-800 metri. În iernile aprige. ajunge şi în Lunca şi Delta Dunării.

Aușelul, este cu adevărat o pasăre liliputană - cea mai mică zburătoare eurasiatică, din Spania, România până în Japonia.

Ca lungime, nu sare de 6-7 centimetri, iar cu aripile deschise de abia dacă atinge 10 cm. Despre greutate, mi-e şi mila să v-o spun.

Auşelul are, în medie, cam 4 grame amărâte. Masculii cei mai solizi se lauda cu 6-7 grame. Dar atât !

În contrapondere, eroul de proporţii insignifiante are un penaj care încântă privirea.

Culoarea de fond, este un verzui mai intens pe spate, laturile cozii şi pe aripi, cu o pată de un galben viu, încadrată de două benzi laterale negre, contrastante.

Descoperirea sa este un eveniment care nu se uită niciodată. Apariţia fugară a unei păsări cât un mărţişor - este o imagine-simbol, una dintre tainele revelate ale naturii, preţ de câteva secunde.

Cântecul său zglobiu este, deseori, singurul sunet care înveseleşte pădurea de brazi , mohorâtă sub asprimea iernii.

Dar întreaga spectaculozitate a auşelului se dezlănţuie odată cu venirea primăverii.

Masculul nu ştie ce să mai facă să se arate mai împodobit şi mai drăgăstos. Îşi înalţă coroana aurie, se umflă în pene cu aripile răsfirate şi îndepărtate de trup, ţopăie pe loc, joacă în toate direcţiile, se frământă în jurul "domniţei" abia mai mari decât un timbru poştal. Ea e o cochetă fără pereche. Ademeneşte şi îndeamnă ca o autentică maestră a seducţiei, chiar dacă nu are decât câteva grame. Îl cheamă, dar îl respinge, îl aţâţă, dar se fereşte, îl ispiteşte, dar, într-un final, îl răsplăteşte.

Construcţia cuibului începe, de obicei, pe la mijlocul lunii aprilie şi este, în mare parte, opera femelei, însă serios ajutată de mascul.

Adevărul este că nu sunt multe vietăţi atât de ataşate uneia altuia precum cele din perechea de auşei. Contractul lor de căsătorie este valabil şi în afara perioadei de creştere a puilor.

Iarnă, primăvără, vară, toamnă, cele două picături de viaţă sunt inseparabile. Cei doi cred cu sfinţenie în monogamie, spre deosebire de pănţăruş, libertin şi poligam într-o măsură invers proporţională cu talia sa.

Cuibul este o ţesătură minunată, incredibil de trainică şi rezistentă. Este aşezat la bifurcaţia rămurelelor, fiind foarte bine camuflat. Este împletit din fire lungi de licheni barba-bradului, muşchi, pânze de păianjen, fulgi şi fire din blana animalelor.

Mic, dar prolific, auşelul scoate, de obicei, două rânduri de pui pe an.

Fiecare pontă conţine între 7-10 ouă, pe care le cloceşte doar femela, timp de 14-17 zile, în funcţie de condiţiile meteo. Ouăle sunt, după cum vă aşteptaţi, foarte mici - 14 x10 milimetri, la o greutate de 0,8 grame. După eclozare, puii minusculi îşi deschid ochii pe la 7-8 zile, iar destoinicii părinţi îi hrănesc până la vârsta de 16-21 de zile, după care noua generaţie de auşei este independentă. 

O pasăre atît de mică se hrăneşte doar cu ouă, larve şi adulţi de insecte, precum şi păianjeni nu prea mari.

Marele său duşman este tot ferocele uliu păsărar, a cărui dietă se bazează, în proporţie de 98%, pe păsărele de diferite mărimi. La fel ca în cazul pănţăruşului, masculul uliului păsărar este blestemul cu aripi al auşeilor.

Alţi prădători naturali sunt şoimuleţii de iarnă (Falco columbarius), iar noaptea cade uneori victimă huhurezului mic şi ciufului de pădure. Alţi factori de limitare a populaţiilor auşeilor sunt reprezentaţi de paraziţii interni şi externi. Cu toate acestea, întregul fenomen este unul perfect natural.

Auşelul devine matur sexual la vârsta de un an, dar are o speranţă de viaţă de doar 2 ani de zile. Chiar în condiţii sigure de captivitate, cel mai vârstnic individ a trăit doar 4 ani şi 10 luni. Este mic, dar trăieşte intens !

sursa : http://blogenciclopedic1.blogspot.com/2011_04_03_archive.html

Superspion român, care a bântuit Alianța NATO timp de 11 ani

Mihai Caraman

Super spionul român, Mihai Caraman, s-a născut la data de 11 noiembrie 1928, în comuna Oancea, județul Galați, din România.  

A fost ofițer în cadrul Direcției de Informații Externe a Securității Statului.

În perioada anilor 1958-1968, în calitate de șef, al rezidenței de spionaj din Paris,  a organizat și a condus așa numita Rețea Caraman, care a reușit să sustragă și să aducă în țară, unele documente, din Cartierul General al NATO, provocând daune grele Alianței Nord Atlantice.  

Asupra lui Mihai Caraman a planat bănuiala că, ar fi lucrat și pentru KGB, deoarece a fost singurul ofițer al Securității decorat de KGB, pentru rezultate excepționale împotriva NATO.

Minciuna și arta de a minți, sunt trăsături  esențiale,  pentru cineva care lucrează în lumea serviciilor secrete. Ofițerii de spionaj, trebuie să fie foarte buni la acest aspect, dar trebuie să fie capabili să identifice  și când altcineva, este la fel de bun.  Pregătirea în această direcție, începe din ziua întâi.  Prietenii și familia, sunt printre primii care sunt mințiți, cu zâmbetul pe buze sau printre lacrimi amare, în funcție de situație.

Nu degeaba se spune că, cel mai bun Oscar pentru actorie, ar trebui dat unui spion. 

Pentru a minți cât mai bine, este necesar să fii cât mai creativ.  Ofițerii inventează povești elaborate, pentru a le fi de folos  în tot felul de situații.  

Antrenamentele cu armele de foc, nu sunt chiar cea mai frumoasă amintire pentru un agent. Cine trebuie să folosească o armă de foc,  o va face  pentru că, un anumit aspect din misiunea sa, nu a decurs conform planului.  

Un bun agent secret, trebuie să aibă cunoștințe solide de psihologie, de limbi străine, de drept, de geografie, de observație și de tehnologie fotografică, și de încă multe alte cunoștințe.  Este posibil ca Mihai Caraman, să fi avut o pregătire temeinică, altfel n-ar fi reușit să bântuie alianța NATO, timp de 11 ani.

Rețeaua de spioni, organizată de Mihai Caraman, a fost stafia care a bântuit prin NATO,  timp  de 11 ani  și a sustras zeci de informații ultrasecrete.  

A fost cea mai mare lovitură, dată Organizației Nord-Atlantice  și a rămas, una dintre cele mai cunoscute și mai enigmatice misiuni de spionaj, în care a fost implicată România.

Cei treisprezece români, ai rețelei Caraman, reușiseră o penetrare fără precedent, care expunea complet NATO.  

  Charles de Gaulle și Mihai Caraman

Au reușit să afle totul, de la detalii strategico-militare, la chestiuni economice, și chiar la aspecte domestice, cum ar fi localizarea buncărului, în care trebuia adăpostit Parlamentul federal, în caz de conflict nuclear.   

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord începuse  să se clatine.   

Sediul NATO de la Paris

Primul semnal de alarmă, că Alianța Nord-Atlantică este șubrezită,  a venit în anul 1966.   Pe 9 martie 1966,  Franța și-a anunțat celelalte 14 țări aliate  NATO, printr-un memorandum, că dorește să se retragă, din comandamentele militare ale alianței.   Așadar, a cerut Cartierului General al NATO, ca unitățile  Aliaților să părăsească teritoriul țării.  Era vorba, despre 14 baze americane, 40 de depozite și 26.000 de soldați americani.  

Sediul NATO din Europa, era la Paris, iar guvernul francez,  a cerut ca și  acesta să fie mutat.  

Retragerea Franței  din Alianța  Nord-Atlantică era o dorință  a președintelui, de la acea vreme, Charles de Gaulle,  care urcase pe scaunul prezidențial,  în anul 1958,  când a fondat cea de-a  Cincea Republică.  Ideea lui  Charles de Gaulle,  era ca Franța,  să își dezvolte singură, programul de apărare militară, să preia sub comandă națională  forțele  integrate, de pe teritoriul Germaniei, precum și ca ieșirea din structurile militare ale NATO, să nu presupună o părăsire a alianței.

 Charles de Gaulle

Cu constituţia sa atletică, Mihai Caraman ar fi putut, de exemplu, să fie o glorie a stadioanelor.  Regizorii în căutare de talente native,  n-ar fi rămas insensibili la prestanţa lui.  Acest bărbat, incontestabil fermecător, cu păr aspru, sprâncene bine conturate, gură senzuală şi o privire insistentă, care atrăgea atenţia, avea mare succes la femei. În aparenţă, degajat până la nonşalanţă, avea o cultură solidă, pe care o etala cu plăcere.  

Mihai Caraman

Oficial, Mihai Caraman, era cunoscut ca prim-secretar şi consilier comercial, al Ambasadei României de la Paris.  Însă, în buzunarul interior al paltonului de diplomat, Caraman ascundea cartea de muncă, de la Direcţia de Informaţii Externe a Departamentul Securităţii Statului, Secţia  Franţa-Benelux-Italia.  Era chiar coordonatorul spionajului românesc în Franţa,  şi avea toate calităţile pentru acest serviciu.  

În decembrie 1958,  a coborât din avion,  pe aeroportul Bourget şi s-a instalat comod, în casa de pe strada Expoziţiei numărul 7.  Misiunea sa secretă era clară, însă de unde venea comanda, a rămas supus dezbaterilor.  Cei mai mulţi dintre cercetători,  afirmă că Mihai Caraman era exclusiv o unealtă a KGB.  Sunt aduse argumente greu de combătut, legăturile cu serviciile de informaţii sovietice, s-ar fi putut lega, în perioada stagiului de pregătire de la Moscova,  şi superiorul său ierarhic din direcția de informați externe,  era Mihai Gavriliuc, un acoperit al KGB  în Securitate, conform istoricului Marius Oprea, iar finanţarea venea tot de la Moscova.  Numai schimbul de informaţii,  s-ar fi făcut prin intermediul Bucureştiului.  

Pionii lui Caraman, Mihail Simula şi Ion Păduraru, Secretari 2  UNESCO, Mihail Georgescu, Eugen Vişan, Constantin Mirea şi Gheorghe Ionescu, Secretari 2 la  Ambasada României în Franţa, Pavel Cismaru, Secretar unu la  Ambasada României, Mihai Ilie, primconsilier la Ambasada României.  Aceştia erau o parte dintre cei 12  agenţi,  de care dispunea Mihai Caraman la Paris,  şi alături de care trebuia să penetreze Organizaţia Atlanticului de Nord, dar şi alte instituţii, precum ministerele franceze de Externe şi de Finanţe,  Poliţia,  Banca Mondială,  Organizaţia de Cooperare şi Dezvoltare Economică.

La sfârşitul lunii august, în 1969, era ultimul dintre spionii români detaşaţi în Franţa, care lua avionul înapoi spre casă.  

Chiar dacă  sfârşitul misiunii fusese unul dramatic,  Mihai Caraman a fost singurul ofiţer român de securitate,  medaliat de KGB, pentru rezultate excepţionale.  

În România, a fost înaintat în grad, în 1973, fiind numit şi adjunct de şef de brigadă,  la unitatea specială şi apoi şef al brigăzii, din cadrul Direcţiei Generale de Informaţii  Externe.  

În 1979, odată cu fuga lui Pacepa, a fost trecut în rezervă, cu drept de pensie.

După câţiva ani de marginalizare, Mihai Caraman a revenit în atenţia publicului,  abia în ianuarie 1990, când guvernul postdecembrist al lui Petre Roman l-a numit, iniţial, adjunct al ministrului Apărării,  apoi director la Serviciului de Informaţii Externe.

În anul 1992, a fost programată vizita în România,  a Secretarului General al NATO,   Manfred Wörner, care a solicitat demiterea lui Mihai Caraman, ca semn de respect faţă de relaţiile România-NATO,  care erau abia la început de drum.  

La 22 aprilie 1992,  președintele de atunci, Ion Iliescu,  a fost de acord cu demiterea, dar a aprobat totuși,  pensionarea  lui Mihai Caraman, avansându-l  la gradul de general-colonel.

În luna iunie 2019, cu prilejul lansării,  la Fundația Titulescu,  a cărții  cu titlul, ”Mihai Caraman, un spion român în războiul rece”, și-a făcut apariția în public,  și chiar a ținut un discurs,  generalul Mihai Caraman, o legendă vie a spionajului românesc din toate timpurile, dar și un mare patriot. 

 Mihai Caraman, 2019

Astăzi, din păcate, nu se mai poate vorbi despre astfel de oameni, România se află sub presiunea nefastă a unui grup care apără interese străine de țară și de poporul român.

sursa: https://adevarul.ro/cultura/istorie/mihai-caraman-superspionul-roman-areusit-afle-secretele-cosmice-nato-1_5b9a9b78df52022f756841b1/index.html?fbclid=IwAR24x7qmVYiImto7ek_Q1g6U6WHZjsP3SJU46xgtFbiwIolwaT7rdOGJ0nQ

 

SĂ NE BUCURĂM DE VIAȚĂ !

O FRUMOASĂ DANTELĂRIE ÎNTR-O COAJĂ DE OU ...

PAȘTE FERICIT, CU SĂNĂTATE și LINIȘTE ÎN SUFLETE !

 Cu lumânări aprinse şi sufletul curat, să spunem împreună HRISTOS A ÎNVIAT  !

SÂMBĂTA MARE A PAȘTELUI ORTODOX

Sâmbăta Mare este ultima zi a postului Paștelui, fiind declarată zi de odihnă.

Sâmbăta Mare este, de asemenea,  ziua în care se prăznuiește îngroparea trupească a Mântuitorului Iisus Hristos, precum și pogorârea Lui în iad, salvând neamul omenesc și scoțându-l din stricăciune.

În această zi sfântă, dimineața, copiii și adulții merg, potrivit tradiției, îmbrăcați în haine noi, la biserică pentru a se spovedi și, unii dintre ei, pentru a se împărtăși.

Seara, în toate bisericile ortodoxe,  se oficiază slujba de Înviere. La slujba de Înviere credincioșii participă în număr foarte mare. Fiecare gospodină aduce cu ea un coș plin cu bucate ce urmează a fi sfințite, pe care la sfârșitul slujbei, le va împărți oamenilor săraci și bătrânilor lipsiți de putere.

La miezul nopții, preotul cheamă credincioșii să ia lumină, spunând: “Veniți să luați Lumină !”. Aceştia aprind lumânări şi transmit, mai departe, lumina, până când toată lumea are lumânările aprinse în mână.

Există, în tradiţia străveche, un obicei, conform căruia, după ce au luat lumină, credincioşii trebuie să meargă şi la mormintele celor trecuţi în nefiinţă, pentru ca cei de dincolo să ştie că a venit Învierea Domnului.

Totodată, tradiţia ne mai spune că este bine ca lumânarea de la Înviere să nu fie stinsă până acasă, unde, de asemena, creştinii obişnuiesc să înconjoare casa de trei ori pentru a-l îndepărta pe cel rău.

Resturile de lumânări de la Înviere sunt păstrate cu credinţă de oameni, deoarece, în vreme de necaz, grindină, furtună, acestea sunt de ajutor prin aprinderea lor şi prin rugăciune.

Urarea  tradiţională de Paşte a creştin-ortodocşilor este  “Hristos a Înviat”,  la care se răspunde cu  “Adevărat a Înviat”. Aceste urări rămân valabile timp de 40 zile după Paşte, până la sărbătoarea Înălţării Domnului.  Urările sunt valabile şi atunci când se ciocnesc ouăle roşii.

Noaptea de Înviere, poartă, ca de altfel multe sărbători creştine, o serie de superstiţii, dintre care mai cunoscute sunt următoarele:

În noaptea de Înviere se deschid cerurile, ard comorile pământului, şi acum este moment prielnic pentru vrăji şi farmece;

Cine se va naşte de Paşte, când se trag clopotele, va fi un om norocos de-a lungul vieţii;

Se crede că sufletele celor care mor în Sâmbăta mare oscilează între Rai şi iad, între lumea viilor şi lumea morţilor;

Nu este bine să pui mâna pe sare, pentru că iţi vor asuda mâinile la vară;

Se crede că în cele trei zile de Paşte ard, în cer, nevăzute, trei candele mari.

sursa: https://www.traditii-superstitii.ro/obiceiuri-in-sambata-mare/

”TRIDUUM SACRUM” - VINEREA MARE SAU VINEREA NEAGRĂ, ZIUA ÎN CARE A FOST RĂSTIGNIT ISUS HRISTOS

Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paștelui, și astfel ultima vineri din Postul Mare. 

Este numită și Vinerea Paștelui, Vinerea Patimilor, Vinerea Neagră, Vinerea Seacă. 

Se numește Vinerea Paștilor, pentru că este ultima vineri dinaintea Paștelui, Vinerea Patimilor, deoarece în această zi a pătimit și a fost răstignit Iisus Hristos, Vinerea Seacă, pentru că mulți români au obiceiul de a posti post negru. 

Este una dintre cele trei zile de sărbătoare religioasă creștină numite „Triduum Sacrum” din care face parte Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare. 

După credința creștină, în această zi a avut loc moartea lui Isus, care a fost răstignit și a murit pe cruce, pentru răscumpărarea neamului omenesc de sub jugul păcatului strămoșesc. Unii creștini țin în această zi un post sever, numit și post negru.

În bisericile creștin ortodoxe, în Sfânta și Marea Vineri, după ce se citesc Paremiile, Apostolul și Evanghelia, urmează momentul scoaterii Sfântului Epitaf (obiect de cult dreptunghiular, confecționat din in sau mătase, pe care este pictată sau brodată scena punerii Domnului în mormânt), „simbol al coborârii de pe Cruce a trupului Domnului şi a pregătirii lui pentru înmormântare”, după cum arată părintele Ene Braniște.

Triodul nu spune nimic despre scoaterea Sfântului Epitaf, dar ritualul acesta este descris mai pe larg într-un capitol deosebit din Liturghier, intitulat „Învăţătură pentru scoaterea Sfântului Aer”.

Epitaful este așezat în mijlocul bisericii pe o masă mai înaltă, iar credincioșii vin şi se închină, ca și cum s-ar afla în fața mormântului lui Hristos. În continuare, aceștia sărută Sfânta Evanghelie și Sfânta Cruce, așezate pe Sfântul Epitaf, după care trec pe sub masă și se închină Sfintei Cruci, adusă sub policandrul din fața catapetesmei cu o seară înainte, la Denia celor 12 Evanghelii. Acest fapt are o semnificație profundă: până la Înviere, trebuie să asistăm cu toții și la Pătimirile, moartea și îngroparea Mântuitorului.

În multe zone din România, credincioșii trec pe sub masă o dată, rememorând Jertfa unică a lui Hristos, iar alții trec de trei ori, în amintirea celor trei zile în care trupul Mântuitorului a șezut în mormânt.

La finalul slujbei Prohodului, Sfântul Epitaf este aşezat pe Sfânta Masă din Altar și va rămâne aici până la Vecernia Praznicului Înălţării Domnului, după care este ridicat şi așezat în locul unde se păstrează în restul anului. (sursa: doxologia.ro)

Superstiţii în Vinerea Mare (Vinerea Patimilor):

În zorii zilei, casa se afumă cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru ca gângăniile și lighioanele să nu se apropie de ea;

Dacă plouă în Vinerea Mare va fi un an bun și mănos, iar în cazul în care nu plouă, anul nu va fi unul roditor;

Dacă te scufunzi în Vinerea Mare în apă rece de trei ori, vei fi sănătos tot anul;

Femeile nu umplu borș în această zi, ca nu cumva să se scalde în el Necuratul;

Femeile nu coc în Vinerea Mare cozonaci, pâine, sau orice altceva, de teamă să nu ardă mâinile Maicii Domnului;

În Vinerea Mare femeile nu cos, ca nu cumva să orbească;

Femeile nu torc, nu țes și nu spală, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri

sursa : https://tvmneamt.ro/vinerea-mare-sau-vinerea-neagra-ziua-in-care-a-fost-rastignit-isus-hristos/

POVESTEA ZILEI de MIERCUREA MARE A PAȘTELUI ORTODOX

Miercurea Mare este o zi sfântă pentru creștinii ortodocși deoarece în această zi specială din săptămâna ce precede Sărbătoarea Paștelui în bisericile ortodoxe din toată țara se săvârșește Taina Sfântului Maslu, amintind de ungerea lui Iisus Hristos cu mir în locuința lui Simeon Leprosul din Betania.

În Miercurea Mare, dacă bolnavii sau rudele celor suferinzi doresc, se săvârșește Sfântul Maslu.Totodată, în rugăciunile rostite de preoți în biserică și de credincioși sunt invocați mai mulți sfinți, printre care Sfânta Fecioară Maria.
Potrivit învățăturilor religioase, Miercurea Mare a fost petrecută de Iisus Hristos cu prietenii. Sora lui Lazăr, cel înviat din morți, îl unge pe Iisus Hristos cu mir din nard, după care Mântuitorul îi iartă păcatele Mariei.

Dintr-o greșeală, Maria, fiica lui Lazăr, a spart vasul cu mir de nard care a costat-o 300 de zile de muncă, și pentru a nu risipi uleiul binefăcător, l-a uns pe Iisus Hristos pe cap și pe picioare cu mirul, mirosul ajungând în toate încăperile locuinței lui Simeon Leprosul.
Iuda a aflat de acest gest al Mariei și a certat-o pentru că a irosit mirul pe Fiul lui Dumnezeu când putea să îl vândă pe arginți grei. Supărat și invidios pe relația dintre Maria și Iisus, care i-a iertat păcatele femeii, Iuda îl trădează pe Mântuitor predându-l celor care îl caută pentru iscoadă, Sinedriului.

„Ce-mi dați voi mie și vi-l dau pe El vouă ?”, s-a adresat Iuda fariseilor. Cărturarii și fariseii au tocmit în acest fel să îl prindă și să îl ucidă pe Iisus Hristos. 
În fiecare zi din Săptămâna Mare se respectă o serie de tradiții și obiceiuri. La fel ca în celelalte zile și în Miercurea Neagră există o serie de datini, de superstiții pe care cei mai mulți români le respectă.

În Miercurea Mare, se săvârșește Taina Sfântului Maslu. Această taină amintește de ungerea lui Iisus Hristos cu mir în locuința lui Simeon Leprosul.

Este miercurea dedicată celor bolnavi și suferinzi. Aceștia se pot bucura de Taina Sfântului Maslu. Se spune că rugăciunile adresate de bolnavi sunt ascultate în Miercurea Neagră, iar Dumnezeu face miracole pentru aceștia.
Este o zi în care se ține post negru. De altfel, post negru se ține în zilele de luni, miercuri și vineri. Femeile nu cos și nu torc, ci spală ferestrele. Ferestrele trebuie spălate și deschise larg pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colț al casei în sfintele zile de Paște. Este o zi în care e bine să te ocupi de treburile casnice, însă sunt de evitat spălatul hainelor și tot ce presupune lucrul cu haine.

Femeile pot face curățenie în curte și în ogor. Este bine ca în această zi să te împaci cu persoanele cu care te-ai certat și să rostești rugăciuni pentru împăcare.

Nu e bine să te enervezi că îl vei supăra pe Dumnezeu, nici să înjuri sau să pui gândurile necurate în față. Încearcă să fii cât poți tu de înțelegător pentru că este o zi specială.

Și în seara acestei zile creștinii merg la biserică la oficierea deniei. Se spun rugăciuni atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți.

La biserică, enoriașii pot fi unși cu mir de către preot dacă doresc acest lucru.

MIERCUREA MARE amintește de păcătoasa desfrânată, care însă, ungându-L pe Hristos cu mir, devine mironosiță, dar și de trădarea lui Iuda, care L-a vândut pe Domnul Iisus Hristos pentru treizeci de arginți, gestul său făcând ca ziua de miercuri să fie declarată zi de post, alături de ziua de vineri, când a fost răstignit Iisus.

În Săptămâna Mare toată lumea este ocupată, pregătindu-se să întâmpine marea zi a Învierii Domnului.
ÎN MIERCUREA MARE, în unele zone din țară, exista înainte tradiția să meargă la colindat copiii atunci când se lasă seara, iar bărbații să arunce cenușa din sobă peste ogor, pentru ca roadele pământului să fie cât mai bogate. Femeile nu torc și nu cos, ci spală ferestrele pentru ca lumina să pătrundă în fiecare colțișor al casei în zilele de Paște.

În Miercurea Mare se ține post negru toată ziua, iar cei care reușesc să nu păcătuiască și să nu mănânce produse din animale și dulciuri vor fi protejați tot anul de Sfânta Mercurie.

”Rugăciunea Poporului Român”, rostită de MIRON CRISTEA - Primul Patriarh al României Unite și al Tuturor Românilor

Născut în data de 20 iulie 1868, la Toplița, decedat în data de 6 martie 1939, Miron Cristea, pe numele de mirean Ilie Cristea a fost un publicist, filolog, politician român, senator, regent și teolog, primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939, a fost Prim-Ministru al României.

Episcopul de Caransebeş Miron Cristea a ţinut, în dimineaţa zilei de 1 Decembrie 1918, „o patetică rugăciune”, în catedrala din Alba Iulia. O rugăciune către Dumnezeu, „care a stors lacrimi de bucurie din ochii tuturor celor care se aflau de faţă.” O rugăciune-poem despre „atotputernicirea lui Dumnezeu”, prin care „îl roagă pe Părintele Îndurărilor să nu-şi întoarcă faţa, nicio clipă, de la încercatul şi oropsitul popor român.” 

Această rugăciune rostită de Miron Cristea, este bine să fie cunoscută de toți românii. Cei care o cunosc să și-o reamintească, cei care nu o știu să o cunoască ! Este una dintre cele mai de suflet rugăciuni ale românilor către Tatăl Ceresc. Este rugăciunea poporului român ! 

Vezi mai jos rugaciunea integrală, care este scrisă în limba română folosită în timpul anilor 1918 :

”Doamne Dumnezeul nostru,Tu ești Părintele nostru; Tu ai văzut strămutarea părinților noștri și ai auzit strigarea lor, căci se făcuseră ei ca floarea în brumă și plecat spre pulbere era sufletul lor, și trupul lor lipit de pământ.

Tu ai împlinit și cu noi ceea ce ai făgăduit de mult... Sfârma-voiu jugul de pe tine și voiu rupe legăturile Tale; lărgi-voiu hotarele Tale, aduna-vă-voiu dintre popoare și vă voiu strânge din țările unde sunteți împrăștiați; Restatornici-voiu judecătorii Tăi ca mai înainte, și sfetnicii Tăi ca la început.

Tu, Doamne, cel ce deslegi pre cei ferecați în obezi și ridici pe cei surpați, ajutatu-mi-ai de am bătut războiul cu veselie și am gonit pe fiii trufiei. Mântuire ai trimis și nouă, poporului Tău, și tăte marginile pământului văd mântuirea Dumnezeului nostru.

Tu, Doamne, sălășluit-ai mărirea în pământul nostru, căci întorcând-Te, Dumnezeule, ne-ai înviat pre noi, și norodul tău se veselește de tine.

Cunoaștem, Doamne, că ai împlinit cuvântul Tău, că împărăția de la un neam la altul se mută, pentru strâmbătăți și sumeții și că numai dreptatea înalță neamul iar păcatele împuținează semințiile.

Cunoaștem, Doamne, și mărturisim că și acum abaterile noastre multe sunt; păcătuitu-Ți-am; după iubirea de argint ne-am abătut; uitat-am că pe sine se perde cela ce ia daruri și că mai bun e puținul celui drept, decât avuția multă a păcătoșilor. Păcătuitu-Ți-am și noi și părinții noștri, și străinii vor iarăși să strămute hotarele noastre.

Doamne, aducemu-ne aminte de cuvântul Tău, că drumul păcătoșilor este netezit cu pietre și la sfârșitul lui este groapa iadului; rugămu-ne deci, Ție, Dumnezeului nostru, cel ce ne ispitești pre noi ca și pe părinții noștri; Tu știi, că nu este om care să nu greșească; milostivește-Te spre noi și ne binecuvântă, luminează fața Ta spre noi și ne miluiește.

Doamne, Dumnezeul nostru, pace dă nouă pace peste pace, celor de departe și celor de aproape; Doamne, mântuește-ne, și ne curățește de păcatele noastre, pentru numele Tău; îndreptează urmele noastre și faptele noastre, ca să locuim în locul acesta și să luăm mărire mare și nume vecinic și să lăudăm numele Tău cel sfânt.

Veniți, deci, să ne închinăm și să cădem Domnului și să plângem Înaintea Lui și să îi făgăduim, zicând: Iată, noi și feciorii și fetele noastre, și frații și surorile noastre, umbla-vom întru așezământul legii părinților noștri.

Și-acum, Doamne, Dumnezeul nostru, Dumnezeul cel Mare, cel puternic, cel înfricoșat, cel ce păzești legământul și mila, cel ce șezi pe Heruvimi, Tu singur ești Dumnezeu, al tuturor împărățiilor pământului; Iată, noi venim la Tine că Tu ești Dumnezeul nostru, Tu înviezi toate și Ție se închină oștile cerurilor, și a Te cunoaște pre Tine, dreptate desăvârșită este.

Adă-Ți aminte, Doamne de toate soborniceștile și apostoleștile Tale biserici, cari se întind pre pământ, de la o margine până la alta, de toate popoarele și de toată turma Ta. Varsă întru inimile noastre, ale tuturora, cereasca Ta pace, și ne Dăruiește și nouă pace în viața aceasta.

Îndreptează pe Regele nostru, Oastea, Diregătoriile, Sfaturile, Comunitățile, dimpreună cu intrările și ieșirile noastre, în pace… Păzește, Doamne, Stăpânia robului Tău, a drept credinciosului și de Hristos iubitorului nostru Rege. Supune-i Lui, Dumnezeule, pe tot vrăjmașul și potrivnicul din lăuntru și dinafară. Umbrește d-asupra capului Lui în vreme de război și pune pe urmașii Lui pe tronul Lui.

Adă-Ți aminte, Doamne, și de frații noștri cei din robie, și le dă lor să afle mila și compătimire la cei ce i-au robit pre ei.

Adă-Ți aminte, Doamne, și de păcătoșii și nevrednicii robii Tăi, și șterge păcatele noastre, ca un bun și de oameni iubitor Dumnezeu.

Ție, Doamne fie slavă și putere, și laudă, și biruință, și tărie, că Tu stăpânești toate celea din Ceruri și de pre pământ.

Binecuvântat fie Domnul din veac și până în veac, amin și amin.

Miron Cristea
Episcop de Caransebeș”

sursa: http://www.radioresita.ro/303306/rugaciunea-rostita-de-miron-cristea-in-dimineata-zilei-de-1-decembrie-1918-in-catedrala-din-alba-iulia

Dacă acest lucru nu se va întâmpla, este clar că P.N.L. și IOHANNIS, vor doar distrugerea României și moartea românilor ...

România poate accesa IMEDIAT până la 50 de miliarde de euro !

Iată ce a spus Dan Voiculescu pe blogul său:

Criza economică generată de Pandemia de Covid19 va determina reașezări majore în cadrul Uniunii Europene și în întreaga lume. 

Statele care vor acționa inteligent și rapid, investind în infrastructură și clasa de mijloc, își vor recupera rapid pierderile și vor deveni forțe ale economiei mondiale, din punctul de vedere al ritmului de dezvoltare.

În acest context, România are o oportunitate excepțională – de tipul celor care apar o dată la cincizeci sau o sută de ani – de a ajunge, în câțiva ani, între primele 7- 8 economii ale U.E.

În acest sens, statul român trebuie să INVESTEASCĂ rapid în economie. Iar sursele de finanțare sunt la dispoziția noastră.

Sursele de finanțare:

483 de milioane de euro de la Comisia Europeană, prin renunţarea în acest an la obligaţia de a solicita României rambursarea prefinanţărilor neutilizate din fondurile structurale.

637 de milioane de euro, avans la fonduri structurale date la începutul lunii martie și aprilie.

Prin inițiativa SURE, UE a fost constituit un buget de 100 de miliarde de euro pentru salvarea locurilor de muncă. Fiecare stat poate primi fonduri în funcție de programele naționale pe care le dezvoltă. Ținând seama de situația concretă a României, am putea accesa cel puțin 5 miliarde de euro din acest fond, dacă acționăm rapid, organizat și inteligent.

Alte 40 de miliarde de euro au fost puse la dispoziția guvernelor naționale de BEI (Banca Europeană pentru Investiții), pentru situațiile în care sunt necesare lichidități pentru IMM-uri. Cel puțin 2 miliarde ar putea ajunge în România.

FONDUL EUROPEAN DE INVESTIȚII pune la dispoziție pentru garanții guvernamentale (destinate IMM-urilor) de aproximativ un milliard de euro.

În cadrul programului Pandemia (Programul achiziții urgente în pandemie), Banca Centrală Europeană a rezervat pentru statele membre 750 miliarde de euro pentru achiziții urgente. Între 20 și 30 de miliarde de euro ar putea fi învestite în România.

România are acces la Fondului de solidaritate pus la dispoziție de UE pentru a acoperi urgențele în domeniul sănătății publice, 800 de milioane de euro în 2020.

Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții deblochează aproximativ 1.6 miliarde de euro pentru a încuraja investițiile în sectorul agriculturii și al bioeconomiei, în contextul pandemiei de coronavirus.

Concluzia: Dacă autoritățile române acționează inteligent și foarte RAPID, pot aduce IMEDIAT în economia națională până la 50 de miliarde de euro, schimbând destinul acestei națiuni.

Două exemple de investiții esențiale:

2 miliarde de euro în silozuri pentru cereale, alocare ce ar permite României să câștige sume importante prin vânzarea cerealelor la prețuri net superioare celor la care vinde astăzi, recuperându-se inclusiv investiția în aceste facilități de depozitare.

20 de miliarde de euro alocate pentru construcția de autostrăzi, sumă recuperată prin concesionarea serviciilor.

Ambele exemple se pot concretiza rapid și ar reprezenta o esențială injecție de capital în economia României. Alte astfel de investiții profitabile vor asigura rapid locuri de muncă și relansarea economică.

Pe lângă infrastructură și agricultură, domeniile prioritare pentru investiții ar trebui să fie cercetarea, turismul și biotehnologia.

În schimb, dacă aceste sume nu vor fi atrase rapid în economia noastră, vom pierde o ocazie de dezvoltare unică și ne vom zbate între 3 și 5 ani doar pentru a recupera pierderile înregistrate din cauza Pandemiei.

sursa:https://www.stiripesurse.ro/anunt-in-plina-criza-romania-poate-accesa-imediat-pana-la-50-de-miliarde-de-euro_1452926.html?fbclid=IwAR076vxglb72W_DF-yN1zSGZqljOs_Rf2UalUt9Ctf9CtT9mzHeGTQFXeao