9.02.2020

România poate deveni lider energetic în regiune

 


Țara noastră are toate atuurile ca, prin investițiile făcute în interconectări și crearea unui hub de gaze, să fie un lider energetic în toata regiunea Europei Centrale si de Sud -Est, precizează, într-un interviu acordat Cotidianul.ro, Ion Sterian, director general Transgaz. După ce si BRUA va fi finalizată, Transgaz, în calitate de reprezentant al statului român, va deschide calea pentru energia caspică spre Europa. Despre toate acestea, despre relația cu gigantul Gazprom si noi legaturi cu vecinii, despre pregatirea Sistemului Național de Transport în perspectiva sezonului rece 2020-2021 și măsurile luate în contextul pandemiei COVID-19, puteti citi în rîndurile de mai jos.

-Se vorbește de importanța strategică a regiunii în care ne aflăm – Marea Neagră- în privința transportului gazului către Europa. Discuția e mai intensă cu cât Turcia a anunțat descoperirea unor rezerve mari de gaze, care-i vor asigura independența energetică și o vor și face exportator. Romania are, de asemenea, rezerve considerabile în Marea Neagră, a căror exploatare va începe, în cantități mici, de la 1 octombrie 2021, când Black Sea Oil and Gas va începe exploatarea zacămintelor de gaze naturale Ana și Doina, din perimetrele off shore, unde producția anuală va fi de cca.1 mld.mc. BSOG a semnat zilele trecute contractul de racordare la Sistemul Național de Transport. Ucraina și Bulgaria au explorări în curs. Cum este pregatită Transgaz pentru viitoarele fluxuri de gaze de pe teritoriul României și cum putem deveni un punct nodal în comertul interregional cu această resursă?

-Răspunsul la întrebarea dumneavoastră este unul simplu, cu două componente: BRUA faza 1 și Hub-ul regional de gaze, ambele proiecte pe care Transgaz le-a dezvoltat. Numai după finalizarea BRUA faza 1 și a gazoductului Ungheni-Chișinău ne-am mărit considerabil capacitatea de transport bi-direcțional cu Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova. Se adaugă investițiile privind modernizarea Stației de măsurare gaze naturaIe Isaccea 1 și Negru Vodă 1, care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an. Toate aceste investiții ne permit să fim deja un punct nodal pentru transportul de gaze naturale. Iar peste aceste dezvoltări de infrastructură vine proiectul Hub-ului de gaze: Romanian Gas Hub Services SA. Înființarea acestei companii a fost aprobată de către AGA Transgaz în luna martie, după ce în urmă cu aproape un an de zile am semnat cu Austrian Central European Gas Hub AG (CEGH), operatorul hub-ului de gaze de la Baumgarten, un acord de cooperare în vederea înfiinţării unei societăți mixte ce va avea ca obiectiv operarea punctului virtual de tranzacţionare a gazelor naturale în România.

Prin acest hub de gaze, Transgaz își afirmă rolul de leader în ceea ce privește asiguraresecurității energetice în România și în regiune. Hubul Ronesc de gaze este o reușită deosebit de importantă, care creează premisele pentru dezvoltarea economi și financiară a României. Transgaz are capacitatea și knowhowul necesare pentru a gestiona proiectul. Central European Gas Hub, în calitate de operator al Punctului Virtual de Tranzacționare austriac, aduce în asociere cunoștințele sale în operarea unui hub gazier de succes, deoarece Baumgarten reprezintă cel mai important punct de comercializare a gazelor naturale din centrul și estul Europei. Cu sprijinul Statului Român, acționar majoritar al Transgaz, al tuturor factorilor decizionali, vom reuși să dezvoltăm sectorul gazier, transformândul întrunul din principalele motoare de dezvoltare ale țării. Funcție de ceea ce hotărăște Statul Român, în această societate pot intra în calitate de acționari, companiientități românești precum: Romgaz, OMV Petrom, alți producători de gaze din România, OPCOM, BRM, BVB, CEC sau Eximbank în calitate de Casă de Clearing, ș.a „.

Obiectivul comun al acestor proiecte, în fapt al tuturor proiectelor cuprinse în Planul de dezvoltare al SNT pe următorii 10 ani, îl reprezintă consolidarea rolului României în sectorul gazier la nivel regional și european. Această consolidare înseamnă și creșterea calității vieții cetățenilor, creșterea atractivității pentru investitori, care vor avea acces la o rețea modernizată de gaze naturale, într-o țară cu resurse bogate și cu opțiuni suficiente pentru aprovizionarea cu gaze naturale.

În ceea ce privește Turcia, cu rezervele descoperite în Marea Neagră și anunțul făcut, ținând cont că Turcia consumă un volum foarte mare de gaze naturale, acel anunț cu 320 miliarde mc, nu are cum să asigure consumul Turciei și să o transforme și într-un exportator de gaze naturale.

La fel îmi exprim scepticismul și în privința perimetrului bulgăresc Han-Asparuh privind rezervele….. și a hub-ului de la Varna…….

-Care sunt acum, capacitățile tehnice de import/export pe fiecare punct de interconexiune pe care SNT îl are cu vecinii. Către ce tindem, pe termen scurt și mediu (avansati, va rog, aceste termene)?

-În prezent importul/exportul de gaze naturale în/din România se realizează prin 7 conducte de interconectare transfrontalieră : cu UCRAINA, pe direcțiile : Orlovka (UA)–Isaccea (RO) – DN 1000, capacitate 8.6 mld.mc/an, Pmax =55 bar; Tekovo (UA)–Medieşu Aurit (RO) – DN 700, capacitate=4.0 mld.mc/an, Pmax =70 bar; Isaccea 1/Orlovka 1, Pmax=49,5 bar pe direcția import și Pmax=45 bar pe direcția export; cu UNGARIA, pe direcția Szeged (HU)–Arad(RO)–Csanadpalota – DN 700, capacitate=1.75 mld.mc/an, Pmax = 63 bar; cu REPUBLICA MOLDOVA, pe direcția Iași (RO) – Ungheni (MO) – DN 500, capacitate=1.5 mld.mc/an, Pmax=50 bar; cu BULGARIA, pe direcțiile: Ruse (BG)–Giurgiu (RO) – DN 500, Capacitate=1.5 mld.mc/an, Pmax=40 bar pe direcția export și Pmax=30 bar pe direcția import Negru Vodă 1/Kardam, Pmax=55 bar pe ambele direcții de transport.

În ceea ce privește conductele de transport internațional T1 și T2, pentru a asigura tranzitul pe Coridorul Trasnsbalcanic suntem în discuții și negocieri avansate pentru semnarea unui nou contract cu Gazprom.

În Planul de dezvoltare al SNT sunt prevăzute încă două proiecte de interconectare a SNT cu sistemele de transport gaze naturale din Serbia (pe direcția Recaș – Mokrin) și Ucraina (pe direcția Gherăești –Dolhasca- Siret) cu termene de finalizare 2021, respectiv 2025. Termenul de finalizare a proiectului cu Ucraina depinde de stabilirea parametrilor pentru punctul de interconectare și de graficul de implementare a proiectului de pe teritoriul Ucrainei.

-De 3 ani, Comisia Europeană evaluează capacitatea Transgaz de a exporta gaze din România către statele vecine. În primăvară, CE acceptase anumite angajamente ale părtii române, în acest sens. Avem rezultatele finale ale acestei evaluări sau măcar niște concluzii? Daca da, care sunt acestea?

-Investigația Comisiei Europene privind acuzația în legătură cu presupusul comportament anti-concurențial și eventuala împiedicare de către Transgaz a exporturilor de gaze naturale din România către state membre s-a finalizat în prima parte a acestui an, în urma evaluării detaliate de către Comisie, prin acceptarea angajamentelor asumate de Transgaz. Aceste angajamente se referă la creșterea capacității de export prin PI Csanádpalota către Ungaria și prin PI Ruse-Giurgiu și PI Negru Vodă 1/Kardam către Bulgaria.  Suntem în grafic privind implementarea acestor angajamente.

-Care este stadiul de realizare pe teritoriul nostru, a gazoductului BRUA, considerat strategic de Romania dar și de UE? Ce va transporta când va fi gata? Întrebarea vine în contextul în care presa a scris ca partenerii din Ungaria, Austria nu au rezervat capacitate…deloc. 

-După cum a declarat domnul Prim-Ministru al României, Ludovic Orban, BRUA faza 1, până la sfârșitul acestui an va fi operațională și pusă în funcțiune. Toate cele 3 stații de comprimare: Jupa, Podișor și Bibești, au fost finalizate și puse în funcțiune. Lucrările la firul linear sunt extrem de avansate, astfel încât vom finaliza și gazoductul și vom putea declara că BRUA faza 1 este gataAm văzut și eu numeroasele interpretări legate de acest proiect și vreau să vă spun că acestea nu au facut altceva decât să ne ambiționeze și mai mult și să continuăm cu și mai multă îndârjire să ducem la bun sfârșit acest proiect strategic pentru România și Europa. BRUA nu este o autostradă fără descărcări. BRUA faza 1 va fi parte integrantă din Sistemul Național de Transport gaze naturale, un factor de securitate energetică și un motor de dezvoltare economică națională. Gazele naturale vor ajunge în Europa prin gazoductul TAP din terminalele de gaz natural lichefiat din nordul Greciei, de la Revithoussa și Alexandropolis și, mai departe, prin coridorul vertical Grecia-Bulgaria-România.

-În acest moment, Gazprom mai transportă, via Ucraina si Romania, gaze către sudul Europei? Din datele de pe site-ul Transgaz, privind fluxurile fizice realizate, acest lucru pare să nu mai fie valabil, de la inceputul acestui an, apărând doar cantităti care se opresc in tara noastra, la clienti finali. Daca e asa, care este impactul asupra companiei si care este viitorul parteneriatului cu partea ruseasca?

-La această întrebare, răspunsul este cel dat la întrebarea nr.2

-Care este viitorul parteneriatului cu Republica Moldova, din punct de vedere al furnizării de gaze prin Iași – Ungheni, gazoductul recent finalizat și la care testele au aratat că este viabil. Cu toate acestea, nimic nu „circula“ pe acolo, iar Moldova e incă aprovizionată 100% de Gazprom. Ce semnale există de la Chișinau? România ar putea prelua, în parte, aprovizionarea Moldovei? –

-Transgaz nu are în obiectul de activitate comercializarea de gaze naturale. Prin construcția infrastructurii, a gazoductului Ungheni -Chișinău, compania a pus la dispoziție capacitate de transport.

-Care este stadiul pregătirii pentru sezonul rece 2020 – 2021? Mai sunt 2 luni până la sfârsitul ciclului de injectie gaze in depozite, ce cantitati avem acum stocate (comparatie cu anul trecut) si care sunt prognozele de consum pentru acest sezon? (la fel, comparatie cu anul trecut). In ceea ce priveste productia locală și importurile, ne asteptăm la oscilații semnificative față de sezonul trecut?

-Până la sfârșitul lunii septembrie, respective 15 octombrie, Transgaz are pregătite toate lucrările necesare funcționării SNT la parametrii optimi și asigurării transportului de gaze naturale în condiții de siguranță și eficiență. În privința prognozelor, informațiile trebuie solicitate la autoritățile cu competente în acest sens, ANRE, Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

 -La începutul acestui an, Transgaz a fost vizată de o investigatie a Consiliului Concurentei legat de acordarea unor contracte și se adusese în discutie o amenda de pnă la 4% din cifra de afaceri. Ati „achizitionat“servicii juridice pentru a lupta în instanță impotriva unei atari decizii. Care sunt noutățile în această speță?

-SNTGN Transgaz SA a convocat în luna ianuarie 2020, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA), pentru aprobarea achiziţionării de servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică de specialitate în probleme de dreptul concurenţei, legislaţie şi proceduri europene incidente, care să apere interesele companiei și să minimizeze riscul unei soluţii nefavorabile din Raportul investigației realizate de Consiliul Concurenței. În urma acestei convocări, AGEA a aprobat achiziția de servicii de consultanță juridică, asistență și reprezentare cu o durată de 12 luni. Sunt în derulare demersurile procedurale specifice investigației.

-În contextul pandemiei COVID, exista un plan de actiune imediat în cazul în care persoane-cheie din funcționarea unor „sisteme” s-ar imbolnavi? Detalii, dacă se pot dezvălui!

-Vă pot spune cu toată responsabilitatea că în niciun moment activitatea companiei nu a fost periclitată.  Transgaz a fost prima companie care a elaborat un „Plan de măsuri în situația declarării epidemiei generate de virusul de tip COVID-19, afectării sănătății salariaților societății și activității companiei, cu circa 10 zile înainte de declararea stării de urgență. Am dispus măsuri interne pe 3 linii majore de acțiune și anume: asigurarea continuității serviciului de transport gaze naturale și siguranța SNT, minimalizarea efectelor asupra sănătății și securității angajaților și asigurarea securității obiectivelor.

Activitatea de dispecerizare și echilibrare a funcționat fără sincope, în condiții de maximă siguranță, atât pentru Sistemul Național de Transport gaze naturale, cât și pentru personalul Transgaz, iar activitatea pe șantierele unde se execută lucrările de investiții s-a desfășurat în condiții aproape normale, ținând cont de actele normative pentru limitarea și eliminarea contaminării. Este foarte important de subliniat faptul că nu s-au semnalat situații majore create de COVID 19 pe șantierele Transgaz, iar acolo unde au apărut astfel de situații, constructorii s-au mobilizat exemplar astfel încât activitatea s-a desfășurat în mod continuu.

-Are Transgaz ambitia să se implice și în proiecte externe, dincolo de achizitia din Republica Moldova? Daca da, detalii

-Alinierea strategiei de dezvoltare a companiei la strategia energetică națională și la cea europeană, reprezintă pentru noi, o necesitate și o oportunitate de a participa la proiecte viitoare de investiții în plan national, regional și european. Avem o vastă expertiză profesională în proiectarea, organizarea, implementarea și dezvoltarea de proiecte strategice de investiții în infrastructura de transport gaze naturale, specialiști cu înaltă calificare în domeniu, capabilitate și capacitate managerială, forța, determinarea și curajul necesar să ne asumăm noi provocări privind investiții în acest domeniu și, de ce nu, și în domenii de activitate conexe.

Creșterea importanței companiei, atât ca motor al economiei naționale, cât și ca vector al creșterii economice a țării, prin rolul său în dezvoltarea sectorului energetic și transformarea României într-o putere energetică europeană, sunt obiective strategice pentru a căror îndeplinire, administratorii companiei au lansat unul dintre cele mai mari și mai importante programe de dezvoltare a infrastructurii de transport gaze naturale din România din ultimii 20 de ani, și extindere a SNT în vederea racordării tuturor localităților la rețeaua de gaze naturale, program cuprinzând proiecte de investiții estimate la peste 4 miliarde euro.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ion-sterian-transgaz-romania-poate-deveni-lider-energetic-in-regiune

Datoria publică totală a României, „sumă incredibilă” !

 


Deputatul ALDE, Varujan Vosganian, acuză Guvernul că îndatorează țara într-un singur an cu 140 de miliarde de lei, cerând Executivului să prezinte cât mai urgent, împreună cu Banca Națională a României, un raport detaliat privind evoluția datoriei publice.

„Guvernul Orban va îndatora România, numai într-un an, cu incredibila sumă de 140 mld lei, ducând datoria publică totală la 500 mld lei!!!

În ciuda tuturor calomniilor care s-au debitat despre perioada în care Călin Tăriceanu a fost prim-ministru, iar eu am condus economia și finanțele, realitatea de necontestat este că am lăsat, la încheierea guvernării, în decembrie 2008, o datorie publică de numai 13,6% din PIB, echivalentul a 69 mld lei, cea mai mică datorie publică de când România a intrat pe piețe internaționale (1996). https://ec.europa.eu/…/490aa296-ccc7-4714-91c5-b5c8ddb73948…

În luna iunie 2020, datoria publică ajunsese la 430 mld lei (40,2 % din PIB) și, potrivit previziunilor Consiliului Fiscal, va ajunge până la sfârșitul anului la incredibila sumă de aproape 500 mld lei (46% din PIB). Datoria publică crește în 12 ani cu peste 420 mld lei !!!

În timpul Guvernului Orban situația datoriei publice s-a deteriorat dramatic. În octombrie 2019, datoria publică era de 360 mld lei. De la investirea Guvernului PNL (noiembrie 2019) și până în luna iunie a acestui an creșterea este, așadar, de 70 de mld de lei. Potrivit previziunilor, Guvernul Orban va îndatora țara, până la sfârșitul anului, cu cca 140 mld de lei! Această creștere uluitoare a datoriei publice este un argument suficient pentru o moțiune de cenzură simbolică pe care urmașii noștri s-o adopte împotriva actualului Guvern.

Dar până la argumente de natură simbolică, socotesc imperios necesar ca Guvernul să prezinte cât mai urgent, împreună cu Banca Națională a României, un raport detaliat privind evoluția datoriei publice. Este o responsabilitate supremă față de națiunea română de azi și de mâine”, a scris Varujan pe pagina sa de Facebook.

sursa:https://www.cotidianul.ro/datoria-publica-totala-a-romaniei-suma-incredibi

Adrian Năstase vede negru în fața ochilor. ”Au mai rămas trei săptămâni pană la alegerile locale”

 


Fostul premier Adrian Năstase consideră că „ar fi nevoie de o strategie foarte spectaculoasă” a PSD pentru a depăşi eşecul moţiunii de cenzură în scurtul timp rămas până la alegerile locale din 27 septembrie. În opinia sa, moțiunea a fost amânată „foarte mult”.

„O moțiune amânată foarte mult. În final, depunerea ei a avut loc anterior Congresului PSD iar dezbaterea si votul ei au fost programate după. Amânarea votului, din lipsă de cvorum, nu mai poate influența Congresul – care a trecut – dar poate influența alegerile locale. Unele zone de nehotărâți si unii primari ar putea fi interesați de ofertele liberalilor.

Este destul de evident, la acest moment, PSD are destul de puțini aliați și nu reușește să negocieze cu succes pentru a-i obtine.

Au mai rămas trei săptămâni pană la alegerile locale. Ar fi nevoie de o strategie foarte spectaculoasă a partidului pentru a depăsi acest eșec în scurtul timp rămas. Se va întâmpla oare acest lucru? „, a scris Adrian Năstase pe blogul personal.

sursa:https://www.cotidianul.ro/adrian-nastase-vede-negru-in-fata-ochilor-se-va-intampla-oare/

”Iohannis nu mai poate da vina pe noi„

 


PSD afirmă miercuri că PNL controlează Parlamentul printr-o alianţă cu USR, PMP, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale, concluzia fiind că preşedintele Klaus Iohannis şi liberalii au majoritatea în Legislativ şi nu mai pot da vina pe social-democrați.

„Iohannis și PNL au majoritatea în Parlament și nu mai pot da vina pe PSD: ei răspund de mersul pandemiei, de soarta educației și viitorul economiei!

PNL controlează Parlamentul printr-o alianță cu USR, PMP, UDMR și grupul minorităților naționale. Au toată puterea în stat și nu se mai ascund ca până acum.

Dar tot ce reușesc să producă este doar haos!

⚠️ Pandemia nu dă semne că scade în intensitate, dimpotrivă – se înregistrează săptămânal noi recorduri absolute ale deceselor;

⚠️ Începerea școlii se transformă într-un fiasco national, nici profesorii, nici copiii și părinții nu știu nimic sigur – în afară de faptul că nu vor avea tablete;

⚠️ Economia este condamnată să se ajute singură, Guvernul PNL nu este capabil să ajute firmele locale – ci doar pe cele liberale!

Iohannis nu-i mai poate minți în continuare pe români: PNL are toată puterea în mână – Parlament, Guvern, Președinție!

#GuvernațiNUmaimimați!”, este mesajul postat de PSD pe pagina de Facebook, în contextul eșecului moțiunii de cenzură.

9.01.2020

Șerban Nicolae își anunță demisia – lovitură pentru PSD

 


Acum puțin timp, senatorul Șerban Nicolae și-a anunțat demisia din Comisia Juridică – și, implicit, de la președinția acestei cea mai importantă comisie a Senatului.

Știrea a fost anunțată de Antena 3, citând un grup închis de socializare al senatorilor PSD. 


Știrea a fost comentată și de președintele interimar al Senatului, Roberta Cazanciuc.


Demisia lui Șerban Nicolae vine pe fondul nemulțumirilor senatorului pentru întârzierea stabilirii candidaturii pentru președinția senatului, vacantată după demisia lui Teodor Meleșcanu.

Șerban Nicolae a fost desemnat prin vot de grupul senatorilor PSD – dar numirea finală trebuie aprobată de CExN al PSD, actualul Consiliu Politic Național. Ei bine, aici nominalizarea a fost întârziată nepermis de noua conducere, fapt care l-a enervat pe Șerban Nicolae.

Desigur, dacă apreciatul senator Șerban Nicolae ar ocupa funcția – acesta ar avea o funcție mai înaltă decât a lui Marcel Ciolacu – președinția Senatului fiind considerată a doua poziție în stat.

Reamintim că aseară, la câteva ore după anunțarea moțiunii și după reacțiile liderilor PSD, Șerban Nicolae a scris un scurt comentariu în care își exprimă nemulțumirea.

”O mare și nescuzabilă rușine”, a scris Șerban Nicolae, un comentariu care exprimă nemulțumirea sa.

Pe surse, se pare că Marcel Ciolacu și ”echipa” sa vor să tragă de timp până la alegeri – și să nu numească un candidat la Senat, păstrându-l pe Robert Cazanciuc interimar.

Azi a avut loc ședința Biroului permanent al Senatului, dar PSD nu a nominalizat candidat pentru președinte – confirmând astfel zvonurile că vor să îl țină pe bară pe Șerban Nicolae.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200901/31506088/Demisie-de-top-in-PSD-Serban-Nicolae.html

Daniel Tudorache o acuză pe Clotilde Armand de FAKE NEWS

 


Daniel Tudorache, primarul Sectorului 1, respinge acuzaţiile cum că Poliţia Locală ar fi filat-o pe Clotilde Armand şi, în acelaşi timp, lansează un atac dur la adesa candidatei. 

"E FAKE NEWS, campanie electorala. Daca s-ar fi întamplat în 2017... în ce an suntem acum? Dacă era o faptă penală putea să facă plângere într-un timp scurt. Dar să spui dupa trei ani jumate că ai fost urmarită? Interesul ei este sa creeze o presiune.

Ar putea sa fie urmarită doar de SRI, pentru că ar fi agent străin. Nu poate sa o urmărească Poliţia Locală. Instituţile statului pot să acţioneze. Cine să o urmărească pe ea în 2017. Pierduse alegerile.

Nu ştie decât să facă plângeri penale. Bine că nu-şi aduce aminte că acum o sută de ani s-a intamplat ceva în Sectorul 1. Singurii abilitaţi să o urmărească sunt doar SRI şi sunt convins că o fac. Toată lumea consideră că este agent străin. Nu am probe, am zis toata lumea, este un zvon", a declarat primarul Daniel Tudorache într-o intervenţie televizată.


sursa:https://www.dcnews.ro/daniel-tudorache-o-acuza-pe-clotilde-armand-de-fake-news--nu-stie-decat-sa-faca-plangeri-penale_768628.html