9.16.2020

HAOS la Minsk. Lukashenko vrea să o elimine pe Maria Kolesnikova

 


Liderul de la Minsk, Alexandr Lukashenko, nu contenește să își elimine cei mai importanți contestatari. în concordanță cu protestele ce au loc în capitala bielorusă împotriva sa, președintele continuă să conducă țara într-un mod dictatorial.

Unul dintre puținii lideri ai opoziției rămași, Maria Kolesnikova, este acuzată de autoritățile din Belarus de „subminare a securității naționale” și ar putea primi până la 5 ani de închisoare. Acuzația, anunțată de comitetul de anchetă al țării, vine în contextul unei represiuni împotriva liderilor opoziției organizată de Alexander Lukashenko, care și-a pierdut legitimitatea în ochii populației, dar își păstrează sprijinul agențiilor de aplicare a legii.

Cine este Kolesnikova?

 Maria Kolesnikova a zădărnicit încercarea agenților de securitate ai lui Lukașenko de a o deporta cu forța săptămâna trecută, recurgând la un gest dramatic, aceasta și-a rupt pașaportul în momentul în care a fost dusă la granița cu Ucraina. Ulterior, ea a spus într-o declarație că oficialii de securitate i-au spus că va părăsi țara „fie în viață, fie în bucăți”. 

În momentul de față, aceasta se află în arestul poliției din Minsk.

 Lukashenko nu vrea să demisioneze

 Lukașenko a declarat că nu are intenția de a demisiona din funcția de președinte al țării: „Am obținut votul oamenilor.. Este timpul să nu mai agităm societatea.” Acesta a promis că va lua în considerare reforma constituțională, dar politicienii din opoziție spun că acest lucru este de fațadă, potrivit TheGuardian.

sursa:https://www.dcnews.ro/haos-la-minsk-lukashenko-vrea-sa-o-elimine-pe-maria-kolesnikova_771564.html


USR-PLUS s-au făcut de râs cu un afiș pentru campania electorală. Internauții au fost ”încântați” de gafă

 


Alianța USR - PLUS a reușit să se facă de râs cu un afiș conceput pentru campania electorală.

Apa caldă a fost dintotdeauna o problemă în Capitală. Însă, în ultima vreme, lipsa acesteia se resimte în din ce în ce mai multe cartiere.

Tocmai de aceea, alianța USR-PLUS a decis să promită bucureștenilor că nimeni nu va mai duce lipsă de apă caldă. 

Desigur, dorința acestora este de apreciat. Nu și afișul însă. Potrivit acestuia, USR-iștii și cei de la PLUS fac duș... îmbrăcați în costum și cravată. 

Imaginea a circulat mult zilele acestea în rândul internauților care au avut motiv în plus de distracție, scrie DC News. 

sursa:https://www.antena3.ro/politica/foto-usr-plus-s-au-facut-de-ras-cu-un-afis-pentru-campania-electorala-internautii-au-fost-582071.html

Germania, DIVIZATĂ la 30 de ani de la reunificare

 


La aproape 31 de ani de la căderea zidului Berlinului, Germania continuă să fie divizată, conform mai multor studii.

Diferențele majore dintre nemții din est și din vest persistă la 30 de ani de la reunificare, arată o serie de studii lansate pentru aniversarea din octombrie.

Conform studiului, diferențele se bazează pe salarii, încrederea în liderii politici și instituțiile statului dar și pe importanța unei identități estice sau occidentale. Un reprezentant al guvernului pentru fosta Germanie de Est și autorul raportului principal a declarat: „Sperasem că în al 30-lea an după reunificarea Germaniei vom fi mai departe decât suntem”, a recunoscut Marco Wanderwitz.

 Printre cele mai mari diferențe între est și vest, locul de muncă reprezintă un important punct de plecare. Pentru locuitorii din estul Germaniei este puțin probabil să ocupe funcții de conducere în Germania, omologii lor din vest au șanse mai mari să ajungă în funcții de conducere. 

 Concluziile raportului nu sunt deloc îmbucurătoare. Nemții considerau că, în ultimii 30 de ani, diferențele dintre cele două foste țări dispăruseră aproape în totalitate, potrivit TheGuardian.

 Pe 3 octombrie 1990 a avut loc Reunificarea Germaniei, anul acesta aniversându-se 30 de ani de la eveniment. Totodată, cu un an înainte, în 1989, zidul Berlinului a căzut ca urmare a căderii Imperiului Sovietic.

sursa:https://www.dcnews.ro/germania-divizata-la-30-de-ani-de-la-reunificare_771536.html

Negoiță, atac fulminant: ”Acest AVORTON de Nicușor Dan !”

 


Celebrul politician îl distruge pe Nicușor Dan, spune că ar fi cea mai mare catastrofă să iasă primar, confirmă cele mai grave zvonuri și apreciază că Gabi Firea îl va zdrobi .

Iată că se confirmă – mai multe personalități din zona PNL sunt revoltate de nominalizarea lui Nicușor Dan drept candidat al PNL la Capitală.

Iată că și cel considerat cel mai performant primar din Capitală al fostului PDL, actual PNL, Liviu Negoiță, propus de Băsescu premier, lansează nu numai un atac la Nicușor Dan, dar lansează și un avertisment contra alegerii lui.

Într-o declarație exclusivă pentru Inpolitics,  fostul primar al Sectorului 3 spune că Nicușor Dan ”ar fi cel mai catastrofal primar pentru București”.


”Eu nu mai fac politică activă, dar cred că e momentul să îmi amintesc de lucruri pe care le-am trăit ca primar cu acest avorton – și nu mă feresc de cuvinte – de Nicușor Dan”, spune Negoiță.

Celebrul edil dezvăluie un aspect șocant: ”Omul ăsta a făcut instituției conduse de mine mai multe plângeri la DNA și în alte locuri, care s-au închis toate din lipsă de probe. Nu a dat măcar odată un telefon să își ceară scuze, ulterior”.

”Demersurile lui împotriva mea au fost doar calomnii și delațiuni încheiate cu soluții definitive ale instanțelor, cum le-a făcut și altora, persoane fizice sau juridice”, spune Negoiță.

Mai mult, Negoiță consideră ”fără dubii” că porecla de ”Plicușor Ban” nu e inventată de cineva ”doar priceput la jocuri de cuvinte, ci e ancorată în realitate”.


”Mă întreb cum primește el donații de cîte 50.000 de euro, spre exemplu, că poate ar vrea și alții”, spune Negoiță, care afirmă că ”și informațiile care i-au parvenit în timp susțin teza că pentru Dan, procesele în numele protejării orașului erau, de fapt, surse de bani”.

Despre Nicușor Dan, Liviu Negoiță subliniază clar: ”E un ratat politic inventat de cine știe…”.

”Durerea mea e că partidul meu, PNL, susține o astfel de soluție, un eșec, de fapt, pe care cineva va trebui să și-l asume, pentru că nu se poate să nu faci ceva pentru bucureșteni și să susții o astfel de variantă care este înspăimântătoare”, spune Negoiță, care reproșează PNL – ”Nu e admisibil pentru un partid care se respectă și care pretinde că îi respectă pe bucureșteni”.

Negoiță spune clar: ”Cînd văd că partidul din care totuși fac parte susține o asemenea ”soluție”, sigur că mi se strînge stomacul” – și arată că nu poate să lase să treacă această campanie ”fără să zic două vorbe în care chiar cred”.

”Eu sunt absolut convins că dacă, ferească Dumnezeu, ăsta ar ajunge primar al Capitalei, ar fi cea mai mare catastrofă din punct de vedere administrativ din istoria orașului”, spune Negoiță.

Pe de altă parte, Negoiță este convins că va cîștiga Firea. ”Un ipocrit, care va lua bătaie fără dubii de la Firea - nu are, oricum, nicio șansă în fața Gabrielei Firea”.

Dar, speră Liviu Negoiță, ”dacă s-ar retrage din cursă Nicușor Dan, cum se vehiculează, dacă clachează nervos, PNL ar rămîne fără candidat și ar vota, probabil, cu Traian Băsescu”.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200916/31691152/Negoi-atac-fulminant-Acest-AVORTON-de-Nicusor-Dan.html

PNL se sinucide electoral: atacă la CCR creșterea pensiilor

 


PNL face o mișcare electorală riscantă și anunţă prin vocea liderului deputaților liberali că va ataca la CCR creşterea pensiilor. Florin Roman acuză PSD că ”a dat foc României” prin votarea majorării pensiilor cu 40 la sută și nu doar cu 14%, aşa cum voia Guvernul Orban.

"Într-o singură ședința, cea reunită a comisiilor de buget-finanțe, din Camera Deputaților și Senat, un PSD ilegitim, dar încă numeros, a angajat cheltuieli în valoare de circa 65 miliarde de lei, adică aproximativ 6,5% din PIB-ul național. Spun un PSD ilegitim, întrucât toate celelalte partide parlamentare (PNL, USR, UDMR, Pro România și minorități naționale) au boicotat spectacolul sinistru pus în scena de Marcel Ciolacu și compania”, a declarat Florin Roman.

Deputatul PNL mai spune că adoptarea raportului, precum și a altor proiecte cu impact bugetar uriaș (pensii, salarii profesori, alocatii, ISR, Start Up, catedrala și facilitați învățământ) înseamnă pe o perioadă de 4 luni din anul 2020 și pentru 2021, un total de circa 65 miliarde de lei.

”Consecințele se vor vedea curând în evaluările agențiilor de rating. PNL va ataca la CCR toate proiectele cu impact bugetar, fără sursă de finanțare, care pun în pericol stabilitatea economică a României. PSD, numele tău este iresponsabilitate!", a atacat Florin Roman PSD.

Reacția liderului deputaților PNL are loc după ce comisiile de buget ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au votat astăzi raportul de adoptare cu amendamente a rectificării bugetare, cu 20 de voturi "pentru" şi unul "împotrivă". Cel mai important amendament aprobat de comisii a fost cel care abrogă articolul potrivit căruia punctul de pensie se majorează cu 14%, în acest fel rămânând în vigoare legea sistemului public de pensii care prevede majorarea acestuia cu 40%.

La fel, a fost abrogată amânarea creșterii salariilor profesorilor pentru 2021, ele trebuind astfel să fie crescute de la 1 septembrie 2020. PSD dă astfel o puternică lovitură electorală cu puțin înainte de alegerile locale, punând PNL într-o postură sinucigașă politic pentru că liberalii trebuie să se afirme acum ca fiind cei care luptă împotriva creșterii pensiilor și a salariilor profesorilor.

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20200916/31698495/PNL-se-sinucide-electoral-atac-la-CCR-creterea-pensiilor.html

Ludovic Orban, gafă în plină campanie electorală

 


Premierul Ludovic Orban a făcut o gafă astăzi, în timp ce se afla în vizită electorală în județul Argeș. Curios, a abordat un cetățean aflat într-un vehicul special pentru persoane cu dizabilități și i-a pus o întrebare cel puțin ciudată.

Ludovic Orban: Sănătate!

Bărbatul: Cu respect, numai bine!

Ludovic Orban: Bine v-am găsit! Ce viteză prinde ?

Bărbatul: Nu, ăsta e de handicap, foarte ușor! Prinde mai multe, dar o las așa...

Ludovic Orban: Numai bine!

Câţi bani a scos din buzunar Orban la Piteşti, pentru a se cântări pe stradă

Tot în vizita de astăzi, Ludovic Orban a fost curios să ştie cât de greu este în plină campanie electorală. Premierul s-a oprit, miercuri, în centrul oraşului Piteşti, dintr-un motiv mai puţin aşteptat: voia să afle ce greutate are.

Când a văzut o femeie cu cântar pe stradă, şeful PNL a făcut un popas. S-a cântărit şi a aflat că are 84 de kilograme.

Cât a plătit Orban ca să se cântărească

Premierul nu a plecat de acolo înainte de a-i plăti femeii pentru că s-a cântărit. 

Nu numai Orban a vrut să-şi afle greutatea, ci şi preşedintele Consiliului judeţean care se afla cu el. După ce amândoi s-au cântărit, premierul i-a plătit femeii 2 lei.

sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/ludovic-orban-gafa-in-plina-campanie-electorala-582069.html

Ursula von der Leyen PUNE DEGETUL pe conservatorii polonezi: Nu au ce căuta în UE

 


Amenințări dure au fost lansate de proaspătul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, asupra guvernului conservator de la Varșovia.

Proaspătul președinte al Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a lansat atacuri dure asupra liderilor de la Varșovia, Mateusz Morawiecki și Andrzej Duda. Șefa comisiei a declarat că „zonele libere de LGBT” ale Poloniei sunt „zone libere de umanitate” care nu își au locul în Uniunea Europeană. 

Într-un discurs ce a durat 77 de minute, punctat de probleme legate de COVID-19 și schimbări climatice, Von der Leyen s-a angajat să construiască „o uniune a egalității” și a criticat statele membre europene care au eliminat mesajele politicii externe ale UE cu privire la drepturile omului.

 Atac furibund la adresa partidului condus de Jarosław Kaczyński

 Aceasta s-a arătat ofensată față de guvernul naționalist al Poloniei, care a limitat expansiunea ideologiei LGBT prin declararea mai multor orașe ca „zone libere de ideologie LGBT”. 

Ursula von der Leyen a punctat că: „A fi tu însuți nu este ideologia ta, este identitatea ta”. Așadar, vreau să fiu limpede, zonele libere de LGBTQI sunt zone libere ale umanității. Acestea nu au loc în uniunea noastră”, potrivit TheGuardian.

 Conducerea conservatoare de la Varșovia și-a consolidat poziția

 În urmă cu două luni, conducerea conservatoare de la Varșovia și-a consolidat poziția prin realegerea lui Andrzej Duda în funcția de președinte al țării. Reprezentanții polonezi au avut în repetate rânduri poziții diferite față de Bruxelles și deseori comisia europeană a lansat atacuri asupra Varșoviei.

sursa:https://www.dcnews.ro/ursula-von-der-leyen-pune-degetul-pe-conservatorii-polonezi-nu-au-ce-cauta-in-ue_771531.html

„Toate statele europene ne-au transmis că nu vor fi de acord ca pe teritoriul ţărilor lor să fie deschise secţii de vot”

 


Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că există o problemă legată de voltul la alegerile parlamentare în străinătate. 

Potrivit lui Ciolacu, situaţia trebuie discutată în Parlament.

„Toate statele europene ne-au transmis că nu vor fi de acord ca pe teritoriul ţărilor lor să fie deschise secţii de vot. Cu alte cuvinte, toată diaspora nu va avea posibilitatea să voteze. 

Cred că e un semn de întrebare major şi ar trebui o discuţie serioasă în Parlament cu toţi liderii politici, să vedem ce este de făcut”, a declarat Marcel Ciolacu.

Liderul PSD a declarat că dreptul la vot este unul fundamental şi că pentru el s-a ieşit în stradă în 1989.

sursa:https://www.cotidianul.ro/ciolacu-despre-votul-in-diaspora-e-un-semn-de-intrebare-major/

”Draga mea soție, află despre mine că Guvernul Meu mi-a făcut o surpriză şi m-a plimbat cu Metroul Meu...”

 

Scrisoarea preşedintelui Iohannis către soţia sa, Carmen, este titlul unui comentariu semnat de Sorin Avram și publicat pe mediafax.ro

Autorul își imaginează, într-o notă inedită, o depeșă pe care ar fi putut să o scrie președintele Iohannis soției sale după ce a participat la inaugurarea magistralei 5 de metrou, Raul Doamnei – Eroilor.

„Draga mea soţie, află despre mine că sunt bine, ceea ce-ţi doresc şi ţie. Am fost, în sfârşit, cu metroul în Bucureşti. Să ştii că acest metrou chiar există, nu cum credeam noi când stăteam
împreună la Sibiu că este doar o invenţie de presă a miticilor, pentru a se da mari în faţa restului ţării.

Alai electoral la inaugurarea metroului din Drumul Taberei

Guvernul Meu mi-a făcut o surpriză şi m-a plimbat cu Metroul Meu. Stai liniştită, pentru că am purtat mască şi am respectat distanţarea fizică, dat fiind faptul că în metrou eram numai eu şi câţiva dintre oamenii mei. Apropo, nu uita să dezinfectezi mâinile, să stai cu masca pe faţă la şcoală şi să păstrezi distanţa faţă de elevi, dar şi faţă de profesorii din cancelarie, pentru că oricum
niciunul nu este de nasul tău.

Mi-a plăcut cu Metroul Meu foarte mult. Păcat că până la finele mandatului meu nu se va mai construi nicio staţie, aşa că nu voi mai avea ocazia să mă plimb cu metroul. Dar poate că dă Domnul şi iese Candidatul Meu la Primăria Capitalei şi va inaugura o staţie de tramvai. Ştii că nu am fost niciodată cu tramvaiul şi aş fi interesat să am o asemenea experienţă.

A fost frumoasă, dar şi obositoare ziua de astăzi. Să ştii că nu e uşor să ieşi din Palat, să urci în limuzina prezidenţială, să-ţi sune sirenele în cap până la gura de metrou, să cobori în pământ,
să mergi cu viteză prin tunel, să stai nemişcat pentru ca toţi membrii Guvernului Tău să-ţi culeagă scamele de pe haină, să urci la suprafaţă şi să te întorci la Palat în urletul sirenelor coloanei
oficiale. Unde-i liniştea de altă dată de la noi, de la Sibiu, draga mea soţie?

Acum mă pregătesc să mă uit la un film făcut în ţara partenerului nostru strategic, după care mă voi băga în pat. Mâine am o zi grea. Trebuie să organizez o conferinţă de presă în care să-l apăr pe
Candidatul Meu la Primăria Capitalei de atacurile mârşave ale Pe-Se-De, să înfierez cu mânie liberală Pe-Se-De pentru dezastrul lăsat în economie şi să demolez Pe-Se-De, care este unicul vinovat pentru creşterea alarmantă a numărului de infectări cu noul coronavirus. Şi, normal, draga mea soţie, nu voi uita să le spun tuturor românilor, aşa cum ţi-am spus şi ţie, să poarte masca pe faţă în spaţiile închise, să-şi dezinfecteze frecvent mâinile şi să respecte distanţarea fizică.

Abia aştept să vină sfârşitul de săptămână, să mă urc în Limuzina Mea şi să vin cu Coloana Mea Oficială la Sibiu, Sibiul Meu, pentru o binemeritată relaxare.

Cu drag, al tău soţ iubitor, preşedintele României, Klaus Iohannis

P.S. Să nu pregăteşti nimic, pentru că aduc eu ceva special preparat de Bucătarul Meu.

sursa:https://www.cotidianul.ro/scrisoarea-presedintelui-iohannis-catre-sotia-sa/

”Pentru alegătorii cu temperatură de peste 37,3 grade vor fi cabine dedicate şi urna mobilă va avea un regim special”

 

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, ministrul de Interne, Marcel Vela, şi preşedintele AEP, Constantin Buică, au susţinut o conferinţă de presă comună dedicată alegerilor locale.

”V-am spus că va fi o lună de foc, care va începe prin măsuri de revenire la normalitate, redeschiderea restaurantelor, începutul şcolii, alegerile de pe 27 septembrie. Am avut un ordin comun cu MAI tocmai pentru a explica desfăşurarea şi normele de aplicat în campanie electorală. Acum avem un ordin comun care stabileşte acele norme din ziua alegerilor”, a declarat Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii a anunţat că pentru alegătorii cu temperatură de peste 37,3 grade vor fi cabine dedicate şi că urna mobilă va avea un regim special.

„Ţin să menţionez situaţii deosebite, în care alegătorul vine şi prezintă la triaj temperatură peste 37,3. El este prioritar şi va merge către o urnă şi cabină de vot dedicată. Se alege una din urne şi va deveni din acel moment urnă şi cabină de vot dedicată, pentru cei care prezintă simptome sau febră. Se va dezinfecta după fiecare participant. Urna mobilă va merge întâi la cei care au patologie non-COVID, urmând secundar cei care se află în izolare sau în carantină”, a spus Tătaru.

Preşedintele AEP, Constantin Buică, a precizat că faţă de alegerile clasice la aceste locale votanţii trebuie să respecte nişte reguli suplimentare.

”Prin ordin sunt stabilite regulile sanitare de urmat de la intrarea în secţia de votare, pe circuit, până la ieşirea din secţia de votare. Încă din această seară avem pregătit clipul de promovare a regulilor pe care cetăţenii vor trebui să le urmeze în secţia de votare, astfel încât să ne asigurăm că toată lumea ştie ce are de făcut şi cum trebuie să se comporte în pandemie la o secţie de votare”, a spus preşedintele AEP.

sursa:https://www.cotidianul.ro/reguli-suplimentare-stabilite-pentru-locale/

Zi de foc pentru Kovesi – poate încasa o grea lovitură

 


Unele dintre cele mai controversate episoade din povestea DNA – Laura Kovesi sunt analizate azi – și se poate ajunge la o decizie gravă pentru șefa instituției Procurorului European

Astăzi se va derula unul dintre cele mai așteptate episoade legate de Laura Codruța Kovesi! Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM va dezbate acţiunile formulate de Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de către fosta șefă a DNA a unor abateri disciplinare.

Inspecția judiciară arată că Laura Kovesi ar fi avut manifestări care ”aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei”, care ar fi fost săvârşite ”în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu”.

Este vorba chiar de ședințele cu procurorii DNA în care Kovesi, folosind un limbaj neadecvat le cerea magistraților dosare cu personaje grele, cu miniștrii (din guvernul PSD).  ”A avut manifestări de natură a aduce atingere onoarei şi probităţii profesionale a magistraţilor procurori, precum şi prestigiului justiţiei, împrejurări identificate în înregistrările audio apărute în media pe 18 iunie 2017”, arată Inspecția Judiciară.

”În concret, procurorul-şef al DNA s-a exprimat în sensul combaterii efectelor negative în planul imaginii şi credibilităţii instituţiei generate de decizia CCR 68/2017, prin instrumentarea urgentă a unor dosare 'cu miniştri', de impact mediatic”, arată IJ, subliniind că șefa DNA ”şi-a exprimat dezacordul cu privire la caracterul legal, definitiv şi general obligatoriu al deciziei CCR 68/2017”.

De asemenea, Kovesi a folosit ”exprimări inadecvate la adresa Curţii Constituţionale şi a unui judecător al Curţii, inducând ideea în cadrul opiniei publice că unul dintre criteriile în funcţie de care se prioritizează soluţionarea dosarelor este impactul mediatic al acestora şi calitatea oficială a persoanelor cercetate”, mai arăta IJ.

Așa cum menționam, Kovesi a folosit și faţă de colegii magistrați un limbaj nepotrivit – ”stați cu curu pe dosare” – ceea ce IJ consideră ”un ton superior şi agresiv, inadmisibil în raport cu standardele minimale de etică şi deontologie ale unui magistrat, de natură a genera în rândul opiniei publice un sentiment de indignare şi a unui dubiu legitim cu privire la respectarea principiilor supremaţiei Constituţiei şi a legilor, precum şi a imparţialităţii procurorilor”.

Acţiunea Inspecției Judiciare vizează și ”atitudinile nedemne în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu faţă de colegi, celălalt personal al instanţei sau al parchetului în care funcţionează, inspectori judiciari, avocaţi, experţi, martori, justiţiabili ori reprezentanţii altor instituţii” – acuzațiile fiind probate printr-un scandalos e-mail.

”O atitudine nedemnă, folosind la adresa procurorilor cuvinte şi expresii cu un conţinut vădit denigrator, insultător şi ameninţător, respectiv 'laşi', 'bârfitori', 'infractori', făcând cunoscut acestora faptul că 'există deja un cerc de suspecţi', cu referire la un dosar penal, încălcând astfel obligaţia de rezervă şi normele de conduită ataşate profesiei de magistrat” – astfel caracterizează IJ atitudinea Laurei Kovesi relevată de documentul respectiv.

Desigur, o decizie nefavorabilă a (secției pentru procurori) a CSM ar fi o grea lovitură pentru actuala șef a instituției Procurorului European (EPPO), a cărei imagine a fost deja șifonată după ultimul interviu acordat BBC.

În plus, din interviu rezultă și altceva – presa și opinia publică occidentală începe să vadă și o altă față a ”zeiței”, alta decât dea promovată de grupările #REZIST.


Să precizăm că tot azi CSM discută și cazul fostul adjunct al Laurei Kovesi la DNA, Marius Iacob. În cazul său, Inspecție Judiciară îi reproșează ”nerespectarea îndatoririi de a se abţine atunci când judecătorul sau procurorul ştie că există una dintre cauzele prevăzute de lege pentru abţinerea sa”.

Procurorul șef adjunct ar fi efectuat acte de urmărire penală ”fără a formula declaraţie de abţinere, deşi se afla, în mod vădit, în situaţia de incompatibilitate prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. f), cu referire la art. 65 alin. 1 şi art. 66 Cod de procedură penală”, transmite Agerpres

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20200916/31687149/Kovesi-poate-incasa-o-grea-lovitura.html

Nicușor Dan e denunțat penal OFICIAL la DNA

 


Șerban Nicolae: ”Dacă s-ar aplica, în mod real, regula „fără penali în funcții publice”, dintre candidații PNL-USR-PLUS n-ar mai rămâne decât analfabeții! Ce-i drept, destul de mulți și-aceia...”

De data asta problemele lui Nicușor Dan se agravează, pentru că mai mulți parlamentari PSD, printre care câțiva juriști de cel mai înalt nivel au făcut un denunț (oficial) împotriva lui Nicuşor Dan.

Denunțul a fost depus la DNA prin casa de avocatură Piperea şi Asociaţii, de asemenea un nume de referință în Justiție.

Acuzațiile sunt extrem de grave - şantaj, luare de mită, trafic de influenţă, fals în declaraţii şi spălare de bani – acestea reieșind chiar din înregistrarea audio difuzată de Dana Budeanu – și despre care oficialul primăriei sectorului 4, Cristian Zărescu, spune că nu ar ilustra singura intervenție de acest fel a lui Nicușor Dan în cazul de față.


Dar iată niște date foarte interesante din denunț:

”În spatele acestor iniţiative aparent dezinteresate se află în realitate interesele financiare ale deputatului Nicuşor Dan, care blochează proiectele imobiliare ale mai multor investitori pentru ca ulterior să-și retragă acţiunile, în schimbul unor sume de bani care intră în patrimoniul acestuia cu titlu de donaţie”, scriu denunțătorii.

În document se arată că presiunile puse asupra jnvestitorilor prin folosirea acestui mecanism pot fi dovedite prin urmărirea cererilor de renunţare la judecată sau la anumite capete de cerere şi a sumelor primite cu titlu de donaţie.


Și, atenție – ”chiar din declarațiile de avere ale acestuia reiese că a primit sume importante cu titlu de donaţie (ex. 100.000 Ici; 76.000 lei) de la persoane fizice şi juridice”.


Evident, ajungem și la înregistrarea audio ”în care făptuitorul intervine în favoarea unui anume Mihai Mitrache, astfel încât să nu fie demolată clădirea construită ilegal de acesta pe spatiul verde al unui parc”.

”În mod bizar, în acelaşi parc deţine un restaurant, preşedintele Asociației Eco Civica, o asociaţie care susţine demersurile efectuate de Nicuşor Dan prin intermediul Asociaţiei Salvați Bucureştiul împotriva dezvoltatorilor imobiliari (informaţii care au apărut în presă)”, se scrie în denunț.

Autorii consideră că faptele denunţate se încadrează la art. 13 alin. (1) lit. b) din OUG 43/2002, competenţa de soluţionare aparţinând DNA, în cauză faptele fiind comise de un deputat.

Și iată infracțiunile pentru care este denunțat Nicușor Dan:


1. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de şantaj, prevăzută şi pedepsită de art. 207 Cod penal


2. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de luare de mită, prevăzută şi pedepsită de art. 289 Cod penal


3. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă, faptă prevăzută şi pedepsită de Art. 291 Cod penal


4. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de fals în declaraţii, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 326 Cod penal


5. Întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii de spălare de bani, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 49 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 129/2019


”Faţă de aspectele prezentate, solicit începerea urmăririi penale şi trimiterea în judecată a numitului Dan Nicuşor Daniel pentru săvârşirea infracţiunilor indicate”


sursa:https://ro.sputnik.md/justice/20200915/31684236/Nicusor-Dan-e-denuntat-penal-OFICIAL-la-DNA-fapte-grave.html

Judecătorii CCR decid cine stabilește data alegerilor parlamentare: Parlamentul sau Guvernul

 


Curtea Constituţională discută miercuri sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis şi cea a Executivului la legea prin care Parlamentul stabileşte data alegerilor parlamentare şi nu Guvernul. Deciziile privind aceste obiecţii au fost amânate de CCR, în şedinţa de marţi. Alegerile legislative vor avea loc în acest an pe 6 decembrie.


Pe 17 august, preşedintele Klaus Iohannis a sesizat CCR în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, ca urmare a încetării mandatului Parlamentului ales în anul 2016, legea care prevede că data alegerilor este stabilită de Parlament, nu de Guvern, potrivit news.ro.

Simultan cu şeful statului, şi Guvernul a atacat legea la Curte, în condiţiile în care premierul Ludovic Orban afirma în 28 iulie, încă de la adoptarea legii, că parlamentarii se află în conflict de interese, în condiţiile în care îşi pot prelungi cât mai mult posibil mandatul şi anunţa că specialiştii analizează temeiuri de atacare la Curtea Constituţională.

În obiecţia depusă la CCR, preşedintele Iohannis susţine că, prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale”.

Şeful statului mai susţine că „în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”.

„Prin dispoziţia criticată se modifică cu doar câteva luni înaintea alegerilor competenţa stabilirii datei alegerilor, contrar normelor constituţionale, instituindu-se o prerogativă pentru Parlament de a stabili în mod discreţionar data alegerilor parlamentare. Mai mult, în actualul context, adoptarea unei legi prin care se stabileşte data alegerilor parlamentare devine cu atât mai problematică în situaţia în care ar interveni una dintre cauzele care determină prelungirea de drept a mandatului Parlamentului, cum este starea de urgenţă prevăzută de art. 93 din Constituţie. Aceasta întrucât este posibil ca legea organică prin care s-a stabilit data alegerilor parlamentare să fie necesar să fie modificată din considerente ce ţin de evoluţia situaţiei sanitare. Cu alte cuvinte, orice situaţie care ar putea antrena o prelungire de drept a mandatului actualului Parlament atrage necesitatea fixării unei alte date a alegerilor şi, implicit, a modificării legii organice de stabilire a datei alegerilor.

Pe de altă parte, chiar şi în ipoteza în care nu se instituie o măsură excepţională, este posibil ca alte raţiuni (de ordin tehnic, administrativ sau de altă natură) să impună schimbarea datei alegerilor, caz în care derularea procedurii ar putea reprezenta un element suplimentar de impredictibilitate, cu consecinţe asupra securităţii raporturilor juridice”, arată Klaus Iohannis în textul sesizării depuse la CCR.

Şeful statului mai argumentează că prin intervenţia intempestivă şi formalizarea excesivă a procedurii de stabilire a datei alegerilor se creează premisele încălcării altor dispoziţii şi garanţii constituţionale.

„Mai mult, dat fiind contextul actual, în situaţia în care din varii motive, Parlamentul nu adoptă respectiva lege într-un timp util, se poate ajunge în mod direct la încălcarea normelor constituţionale care stabilesc în mod clar durata mandatului Parlamentului şi intervalul maximal în care trebuie să fie organizate alegerile parlamentare”, arată preşedintele României.

Klaus Iohannis susţine că rezervându-şi competenţa de a stabili data alegerilor, Parlamentul exclude prin norma criticată posibilitatea Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţă în această materie. „Aşadar, potrivit legii criticate, respectarea periodicităţii alegerilor parlamentare prin fixarea datei este intim legată de voinţa exclusivă a Parlamentului, însă instituirea unei asemenea obligaţii plasează autoritatea legiuitoare în afara mandatului reprezentativ, prin încălcarea libertăţii de voinţă a deputaţilor şi senatorilor în exercitarea mandatului, nevoiţi ab initio să acorde votul exclusiv în sensul adoptării unei legi organice”, potrivit sursei citate.

Conform legislaţiei în vigoare, Guvernul este cel care stabileşte data alegerilor, iar aducerea la cunoştinţă publică a datei alegerilor se face cu cel puţin 90 de zile înainte de ziua votării, prin publicarea în Monitorul Oficial al României a hotărârii Guvernului privind data alegerilor, mai spune şeful statului.

„Stabilirea datei alegerilor este legată de durata mandatului Parlamentului, iar Guvernul este autoritatea care asigură respectarea normelor constituţionale prin punerea în executare a dispoziţiilor legale (ce reprezintă, în esenţă, o transpunere a celor constituţionale)”, arată sursa menţionată. Pe 27 iulie, Senatul a adoptat ca prim for sesizat, proiectul de lege care prevede ca data alegerilor parlamentare să fie stabilită de Legislativ şi nu de către Guvern. În aceeaşi zi, Camera Deputaţilor a adoptat iniţiativa legislativă, ca for decizional.

sursa:https://www.hotnews.ro/stiri-politic-24287765-judecatorii-ccr-decid-cine-stabileste-data-alegerilor-parlamentare-parlamentul-sau-guvernul.htm

Programul "Casa Eficientă Energetic", lansat. Cum poți lua 15.000 de euro de la stat

 


Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, prin Administrația Fondului pentru Mediu, a lansat  Programul de finanțare Casa Eficientă Energetic, având un buget de 430 de milioane de lei, aproximativ 9.000 de proprietari de case din România putând să-și  eficientizeze energetic locuințele.

Scopul programului este reducerea consumului de energie din casele românilor şi a emisiilor de gaze cu efect de seră. Cu alte cuvinte: creşterea eficienţei energetice şi/sau utilizarea energiei din surse regenerabile în locuinţele unifamiliale existente, situate într-un imbobil-construcţie având regim de înălţime de cel mult trei nivele.

Românii pot beneficia de o primă energetică în valoare de maximum 15.000 de euro (aproximativ 70.000 de lei), sumă pe care Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor o finanţează prin AFM. Finanţarea nerambursabilă decontează 60% din costul unor astfel de lucrări, dar nu mai mult de suma menţionată, respectiv 15.000 de euro, potrivit unui comunicat al Ministerului Mediului.

"Casa Eficientă Energetic este unul din programele la care ţin foarte mult şi care va ajuta foarte mult şi populaţia, şi economia, şi mediul. Cele mai multe case nu sunt bine izolate. De aceea, pierderile de energie ajung până la 30% prin pereţii exteriori, 25% prin geamuri sau acoperiş. Se ştie că, astăzi, sectorul clădirilor este unul din cei mai mari consumatori de energie şi cea mai mare sursă de gaze cu efect de seră. Programul nostru are o mare componentă de mediu, dar şi una economică şi socială: o astfel de investiţie duce la reducerea la jumătate a facturilor de energie şi, implicit, la scăderea consumului naţional de energie", spune ministrul Costel Alexe.

 Care sunt cheltuielile eligibile ale programului 

 Cheltuielile eligibile ale Programului "Casa Eficientă Energetic" vizează instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperişului, a pereţilor exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilaţie, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mişcare, robineţi şi conducte noi etc. Condiţia eligibilităţii proiectului este ca eficienţa energetică a locuinţei să crească, după implementarea acestuia, cu cel puţin o clasă energetică.

Urmează ca toţi cei interesaţi de "Casa Eficientă Energetic" să depună online cererea pentru prima energetică, însoţită de un certificat de performanţă energetică iniţial şi un audit energetic al casei unde vor să facă lucrarea.

sursa:https://www.dcnews.ro/programul-casa-eficienta-energetic-lansat-cum-poti-lua-15-000-de-euro-de-la-stat_771409.html

Incendiile de vegetaţie, stinse cu drone în Australia

 


Incendiile din Australia vor fi localizate prin intermediul inteligenţei artificiale, iar dronele vor ajuta la stingerea rapidă a flăcărilor. „Mision Fire Shields” e planul prin care incendiile din Australia vor fi stinse rapid.

Australia vrea să stingă rapid incendiile. „Mission Fire Shields” e un plan bazat pe cea mai nouă tehnologie de teledetecţie, conceput pentru a depista şi răspunde rapid, în cazul incendiilor de vegetaţie. Sunt trei elemente cheie: inteligenţă artificială, tehnologie prin satelit şi drone. Incendiile vor fi localizate prin intermediul inteligenţei artificiale şi a sistemului de învăţare automată, apoi, vor fi stinse, rapid, cu ajutorul dronelor.

20 de milioane de hectare de teren, distruse 

 

Karen Andrews, secretarul australian de stat pentru ştiinţă şi tehnologie, a prezentat acest plan care ar urma să se întindă până în 2025. Organizaţia australiană nonprofit Minderoo Foundation a alocat, până în prezent, 30 de milioane de euro pentru program, şi îşi propune să atragă finanţare de 500 de milioane de dolari.

Incendiile devastatoare de vegetaţie au distrus peste 20 milioane de hectare de teren în şase din cele opt state şi teritorii din Australia, din august 2019 până în martie 2020. Cel puţin 33 de persoane au fost ucise.

„Ştim că fiecare minut salvat în detectarea unui incendiu îmbunătăţeşte eficacitatea reacţiei şi reduce potenţialul distructiv al incendiului. Tehnologiile inovatoare reprezintă o mare oportunitate de a face faţă provocării infernurilor din ce în ce mai frecvente şi violente ale flăcărilor”, spus Adrian Turner, managerul de proiect, scrie Mediafax. 

sursa:https://www.dcnews.ro/incendiile-de-vegetatie-stinse-cu-drone-in-australia_771408.html


Decizie importantă luată de partide pentru parlamentare

 


PSD va merge singur în alegerile parlamentare care se vor desfășura în data de 6 decembrie, a anunțat, marți, președintele partidului, Marcel Ciolacu.

Potrivit acestuia, decizia a fost luată ținând cont că nu au fost anunțate alianțe nici pentru alegerile locale.

„Am luat decizia ca PSD să meargă singur în aceste alegeri parlamentare. Foarte mult a înclinat faptul că nu am avut nicio alianță electorală pentru alegerile locale”, a spus Marcel Ciolacu, după ședința Consiliului Politic Național.

Potrivit acestuia, din CPN fac parte, pe lângă președinții de organizații, și primarii de mari municipii și președinții de consilii județene, care, în prezent, sunt în bătălii locale cu celelalte formațiuni politice, iar aceștia nu au dorit alianțe pentru viitoarele alegeri.

Întrebat dacă a discutat cu parlamentari de la alte formațiuni politice să candideze la alegerile parlmentare din partea PSD, Ciolacu a spus că preferă să discute instituțional cu președintele partidului, nu cu parlamentari „la bucată”.

„Prefer să discut instituțional cu președintele partidului și nu cu parlamentari la bucată”, a spus Marcel Ciolacu, referindu-se la ALDE.

Apoi a admis că i-a propus lui Călin Popescu Tăriceanu să candideze din partea PSD.

„Am avut o discuție cu domnul președinte Călin Popescu Tăriceanu. I-am făcut propunerea de a veni pe listele PSD. Dânsul s-a exprimat că este incorect politic să facă acest lucru și respect total decizia domniei sale”, a mai spus Ciolacu.

Dar PNL?

PNL va participa „pe propriile picioare” la alegerile parlamentare şi nu va face cu PSD niciun fel de înţelegere guvernamentală, potenţialii parteneri fiind USR PLUS şi cei din Partidul Popular European, a declarat, marţi, Ludovic Orban.

„PNL este cel mai puternic partid din România, este un partid care se bucură de cea mai mare încredere din partea cetăţenilor şi e normal că PNL participă la alegerile parlamentare pe propriile picioare. Singura certitudine este că nu vom face cu PSD nicio formă de înţelegere guvernamentală. Potenţialii parteneri, evident, sunt partenerii din Partidul Popular European şi USR PLUS. Aş prefera o majoritate PNL”, a afirmat Orban, la sediul PNL, întrebat dacă partidul va face alianţe, înţelegeri cu vreo formaţiune la alegerile parlamentare.

Liderul PNL a adăugat că la alegerile locale „bătălia cu PSD este de o dificultate extrem de mare”.

„Mai avem 10 zile (…) şi am stabilit intensificarea campaniei directe a candidaţilor PNL. Ne luptăm cu 28 de baroni roşii şi cu peste 1.600 de satrapi locali care au ţinut localităţile în sărăcie şi lipsă de speranţă. Bătălia cu PSD este o bătălie de o dificultate extrem de mare. Obiectivul nostru este de a scăpa cât mai multe judeţe de baronii roşii şi de a câştiga cât mai multe primării care au fost conduse de PSD şi care primari PSD care şi-au bătut joc de localităţile unde au fost primari”, a susţinut Orban.

El a salutat prelungirea termenului de depunere a solicitărilor de vot prin corespondenţă la alegerile parlamentare şi a anunţat o campanie de informare pentru românii din diaspora.

„Vom face o campanie în acest sens, să-i informăm pe românii din diaspora privitor la votul prin corespondenţă, astfel încât, mai ales în ţările unde există riscul de a nu se permite organizarea secţiilor de votare, să informăm toţi românii din ţările respective că modalitatea cea mai sigură de exprimare a votului este votul prin corespondenţă”, a explicat premierul.

sursa:https://www.cotidianul.ro/decizie-importanta-luata-de-partide-pentru-parlamentare/