11.27.2020

Închisoare cu executare pentru un fost ministru liberal

 


Fostul ministrul al Educației și fost președinte al Consiliului Județean Iași, Cristian Adominței, a fost condamnat la închisoare cu executare, în dosarul în care e acuzat că a încercat să mascheze un control de audit.

Cristian Adominței a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 2 luni de închisoare cu executare.

Acuzațiile sunt de favorizarea făpuitorului și fals intelectual, comise când Cristian Adominței era președinte al Consiliului Județean Iași.

La vremea respectivă, pro­curorii spuneau că acesta ar fi încercat să mascheze un control de audit în urma căruia se descoperiseră mai multe nereguli legate de derularea unui contract public semnat între Consiliul Județean şi o firmă de publicitate.

În mai 2015, Cristian Adomniţei s-a suspendat din toate funcţiile politice, inclusiv din cea de preşedinte al PNL Iaşi. Până la momentul declanşării anchetei DNA împotriva sa, Adomniţei spunea că nu exclude o candidatură la Primăria Iaşi, la alegerile din 2016.

sursa:https://www.cotidianul.ro/inchisoare-cu-executare-pentru-un-fost-ministru-liberal/

Ziariști, campanii plătite și partide politice

 


Publicații sau ziariști care plătesc pentru ca unele dintre articolele lor să aibă un număr mai mare de cititori există de când există FB. Nu e nimic ieșit din comun. Dar ziare sau jurnaliști care să „sponsorizeze“, după cum  termenul folosit pe FB, doar articolele politice în care e prezentată activitatea unei singure formațiuni politice, asta chiar bate la ochi.

Jurnalistul Ionuț Cristache, de la România9, face niște dezvăluiri care, într-un stat corect și 100% democratic, nu ar rămâne fără urmări.

„Ieri v-am aratat cum revista Newsweek, in mod inexplicabil, isi cheltuie banii pentru a promova campanii pozitive pe facebook, titluri laudative la adresa PNL si, deopotriva, arunca bani pe campanii de denigrare USR-PLUS !  Astazi va arat si cat costa aceste campanii ! Numai intr-un singur titlu, cei de la Newsweek angajeaza pana la 200 de euro si ganditi-va ca sunt, poate, zeci de titluri saptamanal promovate astfel“, scrie Ionuț Cristache pe pagina sa de FB.

„Se ridica, astfel, doua intrebari majore:
– de unde bani pentru astfel de campanii la o revista cu tirajul, vanzarile de publicitate si traficul la secret ?
– ce interes are o publicatie chipurile independenta si echidistanta sa promoveze partidul de guvernamant si sa atace un alt partid? Mai jos, in capturi, aveti pretul per campanie si reachul intentionat! Unele campanii sunt targetate nu doar national ci si local, pentru a lovi direct in candidati sau pentru a promova local niste actiuni PNL, dar n-am mai intrat in detalii! O voi face cu alta ocazie! Mai jos sunt doar cateva exemple! Campania este masiva! Urmeaza si alte publicatii si jurnalisti la fel de “independenti” care servesc, la indigo, aceeasi cauza! #Presa #Deontologie“,  se mai arată în postarea lui Ionuț Cristache. Acesta vine și cu mai multe exemple:

Acelasi mod de operare ca al celor de la Newsweek il gasim si la jurnalista Oana Stanciulescu! Campanii platite, pro-PNL si campanii de denigrare USR-PLUS fie in nume propriu, fie in numele defunctei reviste Expres Magazin, reanimata, pare-se, in campanii electorale ca aceasta! Ce mana un asa zis jurnalist independent sa finanteze campanii laudative pro-PNL si guvern, din buzunarul propriu si anti USR-PLUS ? La aceasta intrebare trebuie sa va raspundeti singuri! Sumele cheltuite le gasiti mai jos! #Presa #Quality #Deontologie Urmeaza si alti jurnalisti independenti si deontologi de renume!



s





La fel ca cei de la Newsweek, Expres Magazin si ca jurnalista Oana Stanciulescu procedeaza si Oreste ! Doar ca la el campaniile pro-PNL si campaniile denigratoare la adresa USR-PLUS sunt platite de un site inactiv de ani buni! Ce interes are un realizator de emisiuni politice sa sustina astfel de campanii pro-PNL/pro-guvernamentale? La intrebarea asta va trebui sa va raspundeti singuri! #Presa #Deontologie



s








sursa:https://www.cotidianul.ro/ziaristi-campanii-platite-si-partide-politice/

Sesizare a SRI – lideri USR AGENȚI STRĂINI !

 


Serviciul Român de Informații a fost ”sesizat oficial” că mai mulți lideri ai USR-PLUS sunt sub bănuiala că ar fi ”agenți ai unor puteri străine” – se poate corobora cu precizările recente ale lui Adrian Severin.

Una dintre cele mai grave acuzații pentru un om politic de top este aceea că este în coordonarea unui serviciu de informații străin !

Ori, aflăm de la unul dintre cei mai riguroși jurnaliști români, Bogdan Tiberiu Iacob, că SRI a fost sesizat oficial pe această temă!


Sesizarea ar fi fost făcută de către un candidat independent în alegerile parlamentare de anul acesta, Cătălin Stochiță, un personaj care a făcut parte din structurile autorității locale din Capitală – și din interesanta grupare din jurul lui Marian Vanghelie.


Da ce e ”interesantă” în acest caz gruparea Vanghelie? Pentru că din ea fac parte atât generalul Cătălin Voicu, dar și alte figuri din zona (contra)informativă a SPP și a fostei UN 0215, aparținând MAI.

Acum, Stochiță afirmă că a transmis o sesizare directorului SRI, Eduard Hellvig, ”pentru a verifica informațiile vehiculate despre faptul ca o parte din liderii USR agenți de influență/agenți secreți/spioni ai unor servicii secrete: DGSE (Franța), BND (Germania), BVT (Austria)”.


Cătălin Stochiță se referă la ”analiza informațiilor prezentate în mass-media și în social media de către o serie de jurnaliști, politicieni și analiști politici” – și din care ar rezulta că ”o parte dintre liderii USR-PLUS au fost „racolați” de diverse servicii/structuri secrete în perioada în care au fost la studii în străinătate sau au activat în cadrul unor firme multinaționale ori în cadrul unor organizații internaționale”.


Numele prezentate de Stochiță sunt grele: Dan Nicușor Daniel, Armand Clotilde Marie Brigitte, Cioloș Julien Dacian, Fritz Dominic, Năsui Claudiu, Voiculescu Vlad, Seidler Cristian, Barna Ilie Dan.

Faptul că mai mulți patroni de presă și politicieni sunt aserviți unor servicii străine a fost dezvăluit de Adrian Severin – la vremea aceea ministru de Externe în guvernarea CDR – Emil Constantinescu.

Mai mult, recent, Adrian Severin a confirmat existența acelei liste și a făcut o precizare importantă: e vorba NUMAI de servicii de informații occidentale.


Cu ce se ocupau cei de pe ”Lista lui Severin”? Manipularea maselor, semănarea unor tulburări, plasarea de idei manipulatorii. Cu ce se ocupă USR și ONG-urile partenere? Cam cu același lucru!


Deci, informațiile se pot corobora – rezultând o construcție interesantă pentru o analiză de Intelligence.

Dar, Cătălin Stochiță nu se oprește aici! El consideră că ”este deja de notorietate faptul ca USR-PLUS este considerat „partidul lui Coldea””, așa că a solicitat directorului SRI să verifice și” să dispună măsurile legale” privind următoarele ”informații”… incendiare:


1. ”Generalul (r) Coldea Florian a contribuit în calitate de Director adjunct al SRI (Director Operativ) sau ca persoana fizică la înființarea, constituirea și dezvoltarea structurilor politice USR și PLUS (în mod indirect prin intermediul Generalului Ardelean Virgil – zis “Vulpea”) precum și la susținerea campaniilor electorale prin intermediul ofițerilor acoperiți din mass-media și din diverse alte entități publice: procurori, polițiști, militari, funcționari publici din instituții centrale sau locale sau entități private: asociații, fundații, firme având capital majoritar străin”.


2. Generalii (r) Coldea Florian și Ardelean Virgil ”au fost implicați în finanțarea partidelor politice USR si PLUS prin șantajarea persoanelor fizice și persoanelor juridice în baza informațiilor aflate în perioada exercitării atribuțiilor de serviciu”.

Cătălin Stochiță a publicat un Comunicat cu această sesizare, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe ”InPolitics”. 

sursa:https://ro.sputnik.md/politics/20201127/32662356/NUCLEARA-Sesizare-a-SRI--ideri-USR-ar-fi-AGENTI-STRAINI.html

Fiți pe fază: Teodosie își aduce întăriri

 


ÎPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, trimite toți preoții și monarhii la peștera Sfântului Andrei, „în interes profesional”, în ziua de 30 noiembrie, iar vineri a revenit și a spus că Sfânta Liturghie se va oficia și în parohiile Arhiepiscopiei Tomisului.
“În contextul pandemiei actuale, precum şi al carantinei instituite în judeţul Constanţa, pentru deplina cinstire a Sfântului Apostol Andrei creştinătorul românilor, Arhiepiscopia Tomisului a hotărât următoarele: în data de 30 noiembrie 2020, toţi preoţii din Eparhia Tomisului, personal clerical şi monahal, sunt delegaţi în interes profesional să săvârşească în sobor Sfânta Liturghie la Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei din localitatea Ion Corvin, judeţul Constanţa; bisericile parohiale din cuprinsul Arhiepiscopiei Tomisului vor rămâne deschise pentru închinare şi rugăciune individuală”, se arată în documentul Arhiepiscopiei Tomisului transmis către preoți.

Vineri, Arhiepiscopia Tomisului a transmis că documentul intern a fost „insuficient formulat”, precizând că în ziua de Sfântul Andrei, Sfânta Liturghie se va oficia și la parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei.

„Regretăm faptul că s-a putut înțelege eronat că la parohii nu se va mai oficia Sf. Liturghie”, au spus reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului.

Anterior, Arhiepiscopia Tomisului a solicitat instanței să anuleze hotărârea Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa prin care sunt interzise pelerinajele religioase pentru alte persoane decât cele care au domiciliul în localitatea unde are loc evenimentul, dar instanţa a respins această cerere.

Patriarhia Română a transmis joi că este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la peştera Sfântului Apostol Andrei, din comuna constănţeană Ion Corvin

sursa:https://www.cotidianul.ro/fiti-pe-faza-teodosie-isi-aduce-intariri/

Capul lui Popescu vrem !

 


Peste 90% dintre antreprenorii chestionați consideră că ministrul Economiei, Virgil Popescu, ar trebui să demisioneze, arată un sondaj făcut de Asociația Europeană a Tinerilor Întreprinzători pe 500 de antreprenori.

Asociația citată a anunțat vineri că a realizat un sondaj referitor la activitatea ministrului Economiei și a întrebat antreprenorii dacă sunt de părere că acesta ar trebui să își dea demisia sau să fie demis.

Sondajul a avut două etape: sondaj telefonic și sondajul unui grup de antreprenori de pe Facebook.

Antreprenorii au trebuit să răspundă la întrebarea: „Având în vedere faptul că în ultimul an, ministrul Economiei, Virgil Popescu, a blocat programele START-UP Nation / Star-Tech Inovation, Microindustrializare, Comerț și Servicii de piață, Internaționalizare, Femeia antreprenor (și altele) și a gestionat defectuos granturile pentru IMM-uri, credeți că ar trebui să își dea demisia sau să fie demis de premierul României?”.

Astfel, din cei 500 de antreprenori contactați telefonic (în intervalul 24-26 noiembrie 2020), 92,2% consideră că Virgil Popescu ar trebuie să demisioneze sau să își dea demisia, 5,4% dintre respondenți consideră că ministrul Economiei nu ar trebui să fie demis sau să demisioneze, iar 2,4% nu au dorit să răspundă la întrebare.

Același sondaj, referitor la activitatea și demisia ministrului Economiei a fost efectuat și pe un grup de Facebook al antreprenorilor interesați de programe cu fonduri nerambursabile, din care fac parte aproximativ 22.000 de membri.

Sondajul a fost efectuat în perioada din 26 noiembrie până pe 27 noiembrie, ora 9.00.

În urma acestui sondaj, 90,9% consideră că ministrul Economiei, Virgil Popescu, ar trebuie să demisioneze sau să își dea demisia, 6,81% dintre respondenți consideră că nu ar trebuie să fie demis sau să demisioneze, iar 2,27% nu au dorit să răspundă la întrebare.

„Sperăm că premierul Ludovic Orban să ia decizia corectă și să îl demită pe ministrul Economiei pentru blocarea celor mai importante programe guvernamentale, în frunte cu START-UP Nation / Star-Tech Inovation sau măcar când se va forma noul guvern, acest ministru să nu se mai ocupe de antreprenori și IMM-uri. Este inadmisibil să blochezi cel mai de succes program guvernamental al României, ce a generat peste 64.000 de locuri de muncă, pentru simplul motiv că el a fost implementat de fostul guvern al PSD”, a declarat Marius Todos, Președintele Asociației Conseil en Entreprise.

sursa:https://www.cotidianul.ro/sondaj-capul-lui-popescu-vrem/

11.26.2020

De ce sistemul HIMARS e un pericol pentru România, nu pentru Rusia

 


De ce sistemele HIMARS nu reprezintă un pericol atât pentru Rusia, cât pentru România și statele din regiunea Baltică.

Statele Unite și aliații lor din NATO nu dețin arme care cu adevărat și în mod ultimativ ar amenința Rusia în peninsula Crimeea și regiunea Kaliningrad. Numărul aliaților NATO nu poate fi convertită în calitatea operațiunilor militare, chiar și în Afganistan (talibanii nu sunt un adversar dotat cu tehnologii). Americanii nu sunt jenați de rămânerea în urmă față de Rusia la capitolul tehnologiilor militare (rachete hipersonice, sisteme de apărare antiaeriană și luptă radioelectronică, sisteme submarine robotizate). Exersând tactica “desfășurării războiului hi-tech”, trupele terestre ale SUA au transferat, săptămâna trecută, în câteva ore, pe calea aerului din Germania în România două sisteme de lansare multiplă a rachetelor HIMARS (High Mobility Artillery Rocket System), au efectuat câteva lansări de rachete în direcția Mării Negre și operativ au readus lansatoarele pe baza Ramstein.

Potrivit publicației Forbes, scurta misiune cu lansări în România a devenit o demonstrare de forță a armatei americane, „un mesaj pentru Moscova” și o „surpriză cu rachete” pentru grupul de forțe ale armatei rusești din Crimeea. Altfel nici nu se putea, pentru că Marea Neagră „se transformă rapid într-un lac rusesc”, fapt care amenință interesele Statelor Unite.

Desigur, două lansatoare HIMARS nu schimbă mult lucrurile în regiune, însă în 2018 în Germania a revenit brigada americană 41 de artilerie, în dotarea căreia sunt două baterii ale HIMARS (36 de lansatoare cu suma salvelor de 216 cu rachete de 227 milimetri).

Americanii consideră că vitează mare de desfășurare a HIMARS va complica contraatacul inamicului: “E dificil să lovești un lansator care se află la sol doar câteva ore” și efectuează atacuri asupra câteva puncte.

Exerciții similare Rail Gunner Rush, cu sistemul HIMARS, au avut loc mai devreme în Estonia, la o distanță de 110 de kilometric de frontiera rusă. În acest fel, în septembrie 2020, SUA și-au demonstrate “adeziunea față de securitatea regiunii Baltice”. Moscova, la rândul ei, a calificat Rail Gunner Rush “provocatoare și extrem de periculoasă pentru stabilitatea regională”.

Spectacol pentru Europa

Armata SUA din Europa are tendința de a ignora interesele aliaților și chiar geografia. Publicația Forbes menționează: “De la țărmul românesc, până în Crimeea sunt doar 250 de mile (400 kilometri) prin Marea Neagră. Sistemele HIMARS, transferate în România reprezintă o amenințare serioasă și impredictibilă pentru trupele rusești din regiune”. Comandantul trupelor terestre ale României, generalul maior Iulian Berdilă, confirm: “Fatalitatea, demonstrată astăzi la distanță, utilizată în exercițiile de la Marea Neagră, e de la sine înțeles”. Apropo, România se află în plin proces de achiziționare din SUA a propriilor sisteme HIMARS și planifică să încheie procesul de pregătire a exploatării armei în 2022.

S-ar părea că în România a avut loc o demonstrație reușită a compatibilității operative cu sistemele românești, NATO și-a format un mediu operational și a exersat o variantă eficientă a unei descurajări în teatrul de acțiuni militare. În realitate, personalul american al două M142 High Mobility Artillery Rocket (HIMARS) din cadrul brigăzii 41 de artilerie s-a ambarcat în avioanele MC-130J, au sosit pe baza aeriană românească Kogălniceanu, au interacționat formal cu militarii unității 352 a operațiunilor speciale ale SUA și cu unitățile trupelor terestre ale României. Au tras în gol în Marea Neagră și au revenit în Germania.

Probabil, observăm doar exersarea logisticii, iar într-o luptă reală, brigada de artilerie 41 a armatei SUA va ateriza în Georgia sau Ucraina, mai aproape de inamic. Chiar și în acest caz sistemele HIMARS pot fi distruse în aer sau în aerodromuri, în timpul descărcării, mijloacele rusești de spionaj spatial, sistemele de apărare antiaeriene S-400 și sisteme operativ-tactice de rachetă “Iskander-M” nu vor permite acest lucru. În orice situație, astfel de operațiuni (spectacole) ale armatei SUA în Europa amenință nu atât Rusia, cât România, statele baltice și alte platforme de amplasare temporară sa permanentă a sistemelor HIMARS, ale căror muniții reactive și rachete pot fi dotate cu focare tactice nucleare. Moscova este nevoită să reacționeze, elaborând măsuri de răspuns.

Posibilitățile reale

În condițiile de război, sistemul american HIMARS a fost testat pentru prima dată în februarie 2010, în Afganistan. Au fost efectuate după lansări a rachetelor, care s-au abătut semnificativ de la traiectoria stabilită și au căzut departe de țintă (fapt care a provocat decese în rândul civililor). Pe perioada de anchetă, exploatarea HIMARS a fost suspendată, însă astăzi armata SUA are în dotare peste 400 de lansatoare. În Irak sistemele HIMARS erau utilizat în luptele cu teroriștii începând cu noiembrie 2015. Au fost efectuate câteva sute de lansări a rachetelor de diverse tipuri asupra diverselor obiecte. Nu există informații cu privire la eficiența acestor acțiuni.

High-Mobility Artillery Rocket System reprezintă un sistem de artilerie cu rachetă de o mobilitate înaltă a armatei SUA, plasat pe șasiurile FMTV, poate transporta șase muniții reactive de 227 milimetri (similare sistemelor rusești „Uragan” și „Smerch”) sau o rachetă operativ-tactică ATACMS (similară rachetei rusești “Tocika-U”). Poate fi transportat cu avionul C-130 Hercules.

Absența propriilor dispozitive de orientare, mașina o compensează cu un spectru de containere cu muniții reactive de diverse tipuri și calibre. Sistemul autopropulsat de lansare poate purta rachete cu diverse caracteristici (neghidate și ghidate). La întreprinderile producătoare, munițiile și rachetele sunt amplasate în containere de transportare și lansare ermetice, fără a fi prevăzute serviciile de mentenanță până la tragere.

Masa de luptă a sistemului autopropulsat de lansare cu setul de muniții este de aproximativ 11 tone. Mașina are capacitatea să atingă o viteză de până la 85 kilometri pe oră, să parcurgă până la un punct de alimentare până la 480 de kilometri. Sistemul este dirijat de un echipaj din trei persoane, care se află în interiorul cabinei. Tragerea este posibilă în orice direcție, din unghiuri până la +60 de grade.

sursa:https://ro.sputnik.md/analytics/20201126/32654525/De-ce-sistemul-HIMARS-pericol-pentru-Romania-Rusia.htm

DNA a "descins" pe Facebook

 


DNA şi-a făcut intrarea pe reţelele sociale. 

"Vă facem cunoscut că începând de azi, 26 noiembrie 2020, Direcţia Naţională Anticorupţie are pagină oficială şi pe o reţea de socializare la care vă puteţi abona şi pe care vor fi postate comunicatele de presă precum şi alte anunţuri de interes public.

Totodată, pe site-ul instituţiei, www.pna.ro, în dreapta sus, a fost postată o scurtătură către pagină", transmite Direcţia Naţională Anticorupţie.

sursa:https://www.dcnews.ro/dna-a-descins-pe-facebook_786573.html

S-au virusat relațiile cu principalul partener comercial al României

 


Volumul schimburilor comerciale dintre România și Germania a scăzut puternic pe fondul actualei crize provocate de coronavrius. Minimele au fost atinse în luna aprilie, exporturile germane către România coborând cu 36,5% față de aceeași lună a anului precedent; importurile au scăzut și mai puternic (-53%). În total, exporturile către România s-au ridicat la 11,5 miliarde de euro (-8,8%) în primele nouă luni ale acestui an, în timp ce importurile au fost de doar 9,8 miliarde de euro, cu 18% mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut, conform cifrelor publicate de Institutul Federal de Statistică (Destatis). Aceste date sunt extrem de importante pentru că Germania este cel mai important partener comercial al României.

După scăderea schimburilor comerciale în aprilie și mai, a început o redresare semnificativă a schimburilor comerciale în luna septembrie. Exporturile au trecut pe plus, fiind cu 6,52% mai mari față de aceeași lună a anului precedent, în timp ce importurile din România au scăzut „doar” cu 7,7%. Per total, T3 indică o redresare a comerțului exterior, dar pentru T4 incertitudinile sunt încă mari din cauza creșterii cazurilor de coronavirus și a noilor restricții, aplicate atât în România, cât și în Germania. „Ne aflăm într-un an extrem de dificil, nu doar pentru relațiile comerciale româno-germane, ci și pentru economie în general. Dar suntem încrezători că vom face față provocărilor generate de criza Corona”, spune Sebastian Metz, director general AHK România.

În ansamblu, volumul schimburilor comerciale bilaterale a scăzut cu 13,4% în perioada ianuarie-septembrie 2020 față de aceeași perioadă a anului trecut la 21,3 miliarde de euro. „Ne așteptăm la o scădere a schimburilor bilaterale cu același procent pe întregul an 2020, ceea ce înseamnă că în loc de 33 de miliarde de euro cât a fost în 2019, volumul schimburilor comerciale bilaterale va fi de 28 de miliarde de euro în acest an. O bună parte din evoluția viitoare a relațiilor comerciale româno-germane va depinde de modul și, mai ales, de cât de repede se va redresa economia germană”, declară directorul general al AHK, Sebastian Metz.

sursa:https://www.cotidianul.ro/s-au-virusat-relatiile-cu-principalul-partener-comercial-al-romaniei/

Găleţi de bani găsite într-o anchetă de corupţie cu polițiști, funcționari publici etc.

 


Procurorii DNA au găsit, în urma zecilor de percheziții de joi de la Serviciul Permise Suceava, RAR și locuințele angajaților, bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro. Banii erau ascunși în genți și găleți.

Conform DNA, în urma finalizării perchezițiilor efectuate de către procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Suceava în cele trei dosare penale, au fost ridicate sume de bani și bunuri în valoare de peste 1.000.000 euro, după cum urmează:
– 1.225.000 euro;
– 790.000 lei;
– 12.000 dolari;
– 1.500 lire sterline;
– 37 ceasuri de lux;
– 21 brățări;
– 18 lanțuri și 4 pandantive de aur;
– 8 autoturisme de lux.

Procurorii fac cercetări în legătura cu comiterea, de către mai mulți funcționari publici, printre care și polițiști și alte persoane, a următoarelor infracțiuni: luare de mită, dare de mită, trafic de influență, cumpărare de influență, constituirea unui grup infracțional organizat și spălarea banilor.

Concret, spun procurorii DNA, în perioada 2018 – 2020, la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava ar fi funcționat o grupare infracțională în care, alături de polițiști și funcționari, au fost cooptate mai multe persoane printre care instructori auto și angajați ai Registrului Auto Român.

Gruparea ar fi acționat în scopul obținerii de sume de bani, pe două paliere: în legătură cu susținerea și promovarea examenelor practice pentru obținerea permiselor de conducere și în legătură cu înmatricularea autoturismelor.

Modul de funcționare al acestui grup s-ar fi axat în primul rând pe coordonarea și planificarea activității de examinare practică a candidaților într-o asemenea manieră încât să asigure promovarea contra unor sume de bani cuprinse între 300-1500 euro la traseu, 3.000-6.000 euro la examinarea teoretică. Concret, persoanele care nu aveau acces direct la examinatori, în cazul în care doreau să le fie facilitată promovarea probei practice pentru un anumit candidat, trimiteau în dimineața zilei de examinare sau anterior numele persoanelor care urmează să susțină proba practică pentru permisul de conducere, însoțite de o copie/fotografie a cărții de identitate. Ulterior, un angajat al serviciului permise – S.P.C.R.P.C.I.V. Suceava centraliza datele acestor persoane și, după imprimarea efectivă a tabelelor cu programarea, de către unul din șefii Serviciului, se deplasa în biroul agenților de poliție unde se desigilau plicurile în vederea identificării atât a persoanelor cu privire la care a primit datele, cât și cu privire la identitatea lucrătorului de poliție care îl va examina. După identificare, se lua legătura cu examinatorul căruia i-a fost repartizat candidatul. În cazul în care examinatorul se afla în aceeași încăpere, angajatul de la serviciul permise îi comunica în mod direct numele candidatului și îi făcea o scurtă prezentare a persoanei acestuia, oferindu-i detalii referitoare la filiera din partea căreia vine, unde locuiește acesta, dacă aptitudinile sale referitoare de conducerea autovehiculului sunt corespunzătoare, ș.a.. În cazul în care se afla în teren, examinatorul primea datele cu privire la candidat prin mijloace de comunicare cât mai conspirate, respectiv prin intermediul diferitelor aplicații telefonice. Simpla menționare a numelui unui candidat presupunea automat faptul că acesta urma să remită o sumă de bani cu titlu de mită (care nu era standardizată, ci varia, în funcție de profilul candidatului).

În ceea ce privește cel de-al doilea palier infracțional, în legătură cu înmatricularea autoturismelor, membrii grupului urgentau/facilitau/asigurau fără programare, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 200-1.000 euro, omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor.

Practic, aceștia, în timp, și-au făcut chiar un „renume”, în sensul că puteau facilita cu succes omologarea/verificarea R.A.R. precum și înmatricularea provizorie și definitivă a autoturismelor, cu complicitatea unor funcționari publici, contra unor sume de bani, cu atribuții în ceea ce privește aceste activități (ingineri RAR precum și agenți de poliție, respectiv, ofițeri de poliție cu atribuții de aprobare a documentelor din cadrul S.P.C.R.P.C.Î.V. Suceava).
Urmare a acestor demersuri, omologarea/verificarea tehnică, respectiv înmatricularea autoturismelor erau realizate rapid fără a mai fi nevoie de programare, iar în unele cazuri, chiar în condițiile în care documentele nu erau complete sau nu erau în regulă ori autoturismele prezentau defecțiuni tehnice majore.

sursa:https://www.cotidianul.ro/galeti-de-bani-gasite-intr-o-ancheta-de-coruptie/

Tensiuni între Guvern şi Biserică

 


UPDATE Patriarhia face apel la autorități ca în 30 noiembrie să permită pelerinajul la Peștera Sfântului Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, judeţul Constanţa, spunând că în comună este un număr mic de locuitori (1.992 de oameni) și manifestația se poate organiza, „având în vedere caracterul excepţional al acestei sărbători pentru poporul român”.

„Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este singurul sfânt din Calendarul Bisericii Ortodoxe Române a cărui pomenire este declarată sărbătoare naţională bisericească de către Sfântul Sinod, prin hotărârea nr. 4972 adoptată în şedinţa din data de 14-15 noiembrie 2001.De asemenea, începând cu anul 2012, în Codul muncii, ziua de 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României, este inclusă între sărbătorile legale în care nu se lucrează. Ţinând cont de recunoaşterea de către Statul Român a rolului excepţional avut de către Sfântul Apostol Andrei în viaţa poporului român, este necesar ca autorităţile de stat competente să permită în mod excepţional credincioşilor din ţară să vină în pelerinaj la Peştera Sfântului Apostol Andrei”, spun reprezentanții Patriarhiei Române.

Reprezentanții Bisericii spun că vor fi respectate toate normele sanitare și de distanțare socială impuse.

Patriarhia Română a reacționat după ce solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a permite pelerinajul de Sfântul Andrei a fost respinsă, susținând că Secretariatul de Stat pentru Culte trebuie să implice.

„Este foarte bine cunoscută poziția publică a Patriarhiei care pledează ferm pentru respectarea cu rigoare a tuturor regulilor sanitare, pentru ordine, echilibru și dialog instituționalizat cu autoritățile, pentru împrietenirea credinței cu rațiunea, pentru discernământ personal și instituțional. Ceea ce pot adăuga este că, într-o situație cu potențial conflictual ca cea apărută la Tomis, așa cum este firesc să o facă în orice perioadă de criză care suscită discuții și momente tensionate în spațiul de intersectare a cultelor cu statul, organismul care trebuie să se implice ca mediator în inițierea și întreținerea unui dialog instituționalizat între guvern și Cultele religioase este Secretariatul de Stat pentru Culte”, transmite Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.

Acest organism guvernamental are ca datorie fixată de lege inclusiv amenajarea acestui necesar și firesc dialog în vederea identificării unor soluții adecvate realității create de o criză și a obținerii predictibilității legate de măsurile ce se impun și trebuie aplicate în ea. Pentru că este o datorie a statului să fie predictibil în relația cu cultele și să protejeze libertatea religioasă de orice posibilă lezare a acesteia sau de suspiciunile ce pot apărea in legătura cu ea, spune Vasile Bănescu.

„Inclusiv în acest caz concret, nu Patriarhia Română, din care Arhiepiscopia Tomisului este parte constitutivă, ci „Secretariatul de Stat pentru Culte” are obligația onorantă de a se implica în medierea unei situații în care trebuie deplin lămurită atât responsabilitatea Arhiepiscopiei Tomisiului de a respecta măsurile sanitare impuse în contextul carantinei locale, cât și a autorităților care aplică aceste măsuri. Sunt convins că Biserica/ Ahiepiscopia Tomisului va fi prezentă și deschisă oricând la acest dialog pentru care a pledat constant chiar de la începutul pandemiei”, adaugă sursa citată.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române încheie mesajul spunând că statul are mandatul de a garanta libertatea religioasă, nu cultele, nu Biserica, nu Patriarhia:

„Cultele și credincioșii sunt beneficiarii libertății religioase garantată prin Constituție. Greutatea responsabilității de a proteja pacea socială, oferind condiții și soluții în perioade de criză, se află în primul rând pe umerii statului, care are obligația să motiveze limpede restricțiile și, într-o asemenea situație de dureroasă criză comunitară, să invite cultele religioase la dialog. Acestea, în orice democrație autentică, nu sunt nici anexe ale statului, nici adversare ale acestuia, ci, așa cum bine s-a văzut în contextul crunt al pandemiei, partenerele sale sociale cele mai eficace. Dialogul care trebuie purtat cu reprezentanții cultelor, ai Bisericii, este prin natura și intenția lui firească unul benefic pentru toate părțile implicate în el. Deci pentru sănătatea democratică și socială a întregii noastre societăți”.

Premierul Ludovic Orban i-a răspuns arhiepiscopului Tomisului, după ce acesta i-a scris că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare.

„Sfatul meu sincer către Înalt Prea Sfinția Sa Teodosie este să îndemne credincioșii la respectarea regulilor, pentru că aceste reguli nu sunt făcute ca să împiedice credincioșii să se roage sau să participe la pelerinaje sau la alte activități, ci să apere sănătatea. Eu cred că orice om trebuie să aibă grijă de sănătatea oamenilor”, spune Ludovic Orban.

El reamintește că la Constanța e o situație specială, pentru că municipiul Constanța e în carantină.

„În decizia de carantinare este și o prevedere legată de desfășurarea cultelor, pelerinajelor. Nu se interzic slujbele, ci se organizează în anumite condiții”, transmite premierul.

ÎPS Teodosie i-a scris premierului că nu va îngădui ca dreptul de a-l cinsti pe Sfântul Andrei să fie călcat în picioare: „Ce veți face? Ne veți bate, amenda, aresta și executa?”. ÎPS Teodosie a amintit și de revoluția din 1989: „Nu subestimați dorința oamenilor de a striga în stradă”.

sursa:https://www.cotidianul.ro/tensiuni-intre-guvern-si-biserica-patriarhia-cere-mediere/

Acuzaţii de malpraxis în cazul unui pompier mort de Covid

 


Soţia pompierului infectat cu SARS CoV-2 care a murit la Spitalul Râmnicu Vâlcea îi acuză pe medici că nu au luat nicio măsură pentru a-i salva viaţa. Plângerea de malpraxis a fost depusă la Colegiul Medicilor.

Femeia spune că bărbatul ei suna după asistente pentru că i se terminase oxigenul. De asemenea, medicul curant a cerut familiei medicamente de acasă pentru a-l trata pe pacient. La fel de grav, bărbatul a fost ţinut într-un salon neîncălzit, iar la Terapie Intensivă a fost trimis când era prea târziu.

Acuzațiile grave vin la aproximativ o lună de la decesul bărbatului. Alida Banu susține că soţul ei a fost ţinut în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului din Râmnicu Vâlcea 13 zile. Desi abia respira, paramedicul de 46 de ani, primea oxigen printr-o mască obişnuită, de la o butelie. Erau seri în care oxigenul se termina şi, pentru că nu trecea nimeni pe la el, bolnavul suna, de pe mobil, la camera de gardă a asistentelor, pentru a cere ajutor.

„În primele două zile a fost într-un salon fără căldură. Mi-a dat mesaj pe telefon să-i trimit o pătură. (…) Soţului meu i-am trimis medicamente de acasă, despre ce vorbim. I-am trimis fiole de algocalmin, i-am trimis medicamente pentru ficat, pentru protecţia ficatului pentru că el a avut o hepatită când a fost mic. Un alt medicament pentru detoxifierea plămânilor, ceva de genul”, a povestit Alida Banu.

Alida Banu mai spune că medicul discuta cu soţul ei mai mult prin mesaje, iar pe durata spitalizării nu i-a făcut nicio investigaţie la plămâni, deşi starea lui se deteriora de la o zi la alta.

„Nu a luat nicio măsură pentru a salva viaţa lui. S-a văzut, sănătatea lui s-a deteriorat. A aşteptat până în ultima zi, când el era legumă, ca să-l trimită către ATI. Plămânii lui, pe data de 13, când a făcut testul COVID-19, erau în parametri normali. Am documente. Plămânii lui la CT, pe data de 26 octombrie, erau atrofiaţi. Sunt albi, doar cu câteva pete”, a precizat Alida Banu.
Femeia mai consideră că toţi angajaţii Secţiei de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean Vâlcea sunt vinovaţi de moartea soţului ei. Ea a făcut o plângere de malpraxis la Colegiul Medicilor şi aşteaptă răspuns.

sursa:https://www.cotidianul.ro/acuzatii-de-malpraxis-in-cazul-unui-pompier-mort-de-covid/

Iohannis a convocat Consiliul Suprem de Apărare al Ţării

 



Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România va fi aprobată joi, 3 decembrie, în ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, convocată de președintele Klaus Iohannis, cu trei zile înaintea alegerilor parlamentare.

„Joi, 3 decembrie, începând cu ora 15:00, la Palatul Cotroceni, va avea loc ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, condusă de către Președintele Klaus Iohannis, în sistem de videoconferință. Pe ordinea de zi a ședinței este inclusă tematica referitoare la Strategia de vaccinare anti-COVID-19 în România”, transmite Administrația Prezidențială.

Intenția a fost anunțată de miercuri de președintele Klaus Iohannis, care preciza grupurile prioritare: personalul medical din centrele rezidențiale și medico-sociale, populația cu risc ridicat de evoluție severă în cazul infecției și personalul din domenii cheie.

„Avem o strategie de vaccinare anti-COVID, care va fi aprobată în zilele următoare și avem organizată o structură clară – Comitetul Național de Coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva SARS COV 2. Au fost stabilite toate mecanismele de aprovizionare, stocare și implicarea resurselor urmare, precum și planul de acțiune, cu cu etape clare”, afirma Klaus Iohannis.

sursa:https://www.cotidianul.ro/iohannis-a-convocat-consiliul-suprem-de-aparare-tarii

L-a grațiat, dar nu oricum

 


Președintele Donald Trump a anunțat că l-a grațiat pe Michael Flynn, fostul său consilier pentru securitate națională, care a pledat vinovat după ce ar fi mințit FBI-ul în timpul anchetei privind amestecul rus în alegerile prezidențiale din 2016, transmite Reuters.

„Îmi revine marea onoare să anunț că generalului Michael T. Flynn i-a fost acordată grațierea. Felicitări lui și minunatei sale familii, știu că acum veți avea o Ziua Recunoștinței cu adevărat fantastică!”, a scris Donald Trump pe Twitter.

Michael Flynn a fost primul consilier de securitate națională al lui Trump, dar președintele l-a concediat după doar 24 de zile pentru că l-ar fi mințit pe vicepreședintele Mike Pence, în controversa privind contactele fostului general cu ambasadorul rus de atunci.

Flynn a pledat vinovat că a mințit FBI cu privire la interacțiunile pe care le-a avut cu ambasadorul Rusiei în Statele Unite în săptămânile care au precedat învestirea lui Trump în ianuarie 2017. Ulterior, acesta și-a schimbat poziția.

sursa:https://www.cotidianul.ro/l-a-gratiat-dar-nu-oricum-cu-mare-onoare/