11.26.2021

Avertizare de călătorie în Grecia. Cod roșu de vreme rea

 


Avertizare de călătorie în Grecia. Ministerul Afacerilor Externe îi informează pe români că Serviciul elen de Meteorologie (EMY) a emis un Cod roşu cu privire la deteriorarea situaţiei meteorologice şi manifestarea unor fenomene meteo puternice.

Potrivit MAE, în Grecia, în următoarele zile se vor înregistra temperaturi scăzute, furtuni puternice însoţite de precipitaţii şi pe alocuri grindină, rafale de vânt de până la gradul 8 pe scara Beaufort.

Vineri, 26 noiembrie 2021, începând cu a doua parte a zilei, precipitaţiile abundente şi furtunile vor fi resimţite în insulele Ionice, în regiunile Epir, vestul Stereei, vestul peninsulei Peloponez, estul Macedoniei, Tracia şi nordul Mării Egee.

Sâmbătă, 27 noiembrie 2021, precipitaţii abundente şi furtuni vor afecta insulele Ionice, vestul zonei continentale, precum şi nordul şi estul Mării Egee, regiunea Tracia.

Duminică şi luni, 28 – 29 noiembrie 2021, precipitaţiile şi furtunile vor continua, îndeosebi în vestul Republicii Elene, precum şi în nordul şi estul Mării Egee.

Vântul va avea o intensitate sporită, în special în zonele maritime, intensitatea acestuia putând ajunge la gradul 8-9 (pe scara Beaufort, 70-90 km/h, valuri cu înălţimi până la 10 m).

LUCIAN BODE : „Am decis să-i zbor pe câțiva din funcție”

 


Ministrul de Interne, Lucian Bode, a declarat vineri, referindu-se la cererea unui agent din Giurgiu de a fi recompensat cu un porc de Crăciun, că "o astfel de acţiune a unor nefericiţi rămâne în categoria 'şi poliţiştii au umor'".

Ministrul de interne Lucian Bode, ia primele măsuri după ce un polițist de la rutieră din Giurgiu a fost păcălit de colegi să-i ceară șefului său un porc de Crăciun. Șeful Poliției Rutiere va fi înlocuit din funcție, iar alți șase polițiști vor fi cercetați disciplinar.

„Știți o expresie foarte cunoscută și folosită foarte des în limba română: când o zbura porcul. Ei, cred că această expresie i-a inspirat pe cei de la Poliția Rutieră Giurgiu și vreau să vă anunț că, până o zbura porcul, am decis să-i zbor eu pe câțiva din funcție. Așadar, am decis încetarea împuternicirii șefului Serviciului rutier din cadrul IPJ Giurgiu, începând cu data de 26 noiembrie, și am decis declanșarea cercetării prealabile, în conformitate cu statutul polițistului, față de un ofițer și cinci agenți de poliție pentru s stabili existența sau inexistența unor abateri disciplinare”, a anunțat Lucian Bode, după ședința de Guvern.

„Poliţiştii au umor. Am văzut şi eu această cerere (…) În aceste momente, în care structurile MAI sunt în prima linie în ceea ce priveşte lupta cu pandemia şi acţionăm cu peste 25.000 de efective în fiecare zi, când acţiunile noastre pe linia combaterii infracţionalităţii dau rezultate, o astfel de acţiune a unor nefericiţi, să spun aşa, rămâne în categoria şi poliţiştii au umor (…) La MAI nu aprobăm glume”, a spus Bode, răspunzând unei întrebări din partea jurnaliştilor cu ocazia preluării mandatului de către noul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Presa a relatat că un agent de la Poliţia Rutieră Giurgiu a cerut superiorilor să primească un porc de Crăciun, el fiind păcălit de un coleg care i-a spus că şefii instituţiei sunt obligaţi prin lege să îl recompenseze cu un porc, iar greutatea animalului este stabilită în funcţie de vechimea sa în Poliţie.

„Am onoarea să vă expun următoarele: vă rog să aprobaţi repartizarea unui porc de Crăciun conform ordonanţei nr.114/2018 din data de 17.11.2021. Având în vedere că am o vechime de 4 ani la Serviciul rutier Giurgiu, aş dori să aibă greutatea în jur de 160 kg. Faţă de cele expuse, rog dispuneţi”, a scris poliţistul într-un raport datat 19.11.2021 şi adresat şefului Serviciului Rutier Giurgiu.

Adrian Câciu, ministrul Finanţelor : „Banii pentru pensii şi salarii sunt asiguraţi”

 


AU ÎNCEPUT SĂ SE MIȘTE LUCRURILE spre BINE !

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a susţinut vineri, după şedinţa de Guvern, o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat deciziile luate în ce priveşte rectificarea bugetară, cel mai important punct fiind asigurarea fondurilor pentru plata pensiilor.

Adrian Câciu a anunţat că prin rectificarea bugetară s-au asigurat fonduri pentru toate schemele de ajutor, dar susţine că a trebuit să şi ia bani de la două ministere care aveau o execuţie bugetară foarte slabă, în jur de 50%.

„Avem cateva vesti bune, au fost adoptate rectificarile bugetare, in conditiile in care am pastrat limita deficitului la 7,13% din PIB si am gasit o solutie pentru deblocarea crizei de la CEC Bank, care de doi ani cauta o solutie pentru a intra pe piata reala a creditarii. Am stabilit ca acordam un imprumut de 1,4 miliarde de lei. Ne vor sprijini in programul de guvernare, pentru ca avem nevoie si de cofinantare, deci a fost un moment cheie. In al doilea rand, statul va incasa imediat 900 de milioane din redevente.

Rectificarea bugetara de azi arata deficientele administrarii de pana acum, pentru ca trebuie sa ajungem sa alocam bani la sfarsit de noiembrie. Ministerul Finantelor devine un minister al solutiilor, nu sa spuna mereu ca nu sunt bani. Ce conteaza este ca banii de pensii, de salarii, toti sunt asigurati. Comunitatile locale primesc si ele sume foarte importante si vor mai primi. Autoritatile locale au facut mari eforturi si artificii in aceasta perioada.

Am alocat 135 de milioane de lei pentru despagubiri acordate ferimerilor care au pierdut animale din pricina gripei porcine. Am gasit bani pentru Ministerul Sanatatii si pentru schema de ajutor pentru Ministerul Energiei. Practic nu exista linie bugetara acolo.

La Ministerul Muncii am alocat tot ce inseamna finantare pentru consumatorul vulnerabil. Cel mai trist din perspectivă guvernamentală dacă vreți, este că trebuie să luăm bani. Să luăm bani de la proiectele cu finanțare europeană, să luăm bani de la investiții din motivul simplu: nu pentru că trebuie să iei bani de undeva, ci doar pentru că acele investiții au fost trecute scriptic în buget.

E o lecție pe care o învăț rapid și eu, dar și Guvernul, pe care nu trebuie să o repetăm în anul 2022. Imi pare rau ca a trebuit sa iau fonduri de la Transporturi si Agricultura, unde am observat executii bugetare foarte slabe, la Agricultura in jur de 50%.”, a spus Adrian Câciu la sediul Guvernului.

”Prin promovarea rectificării bugetului de stat pe anul 2021 se pot rezolva, în principal, următoarele probleme:

– asigurarea fondurilor necesare pentru derularea programelor naționale de sănătate, precum și pentru implementarea măsurilor de stimulare a vaccinării anti COVID;

– asigurarea sumelor necesare finanțării drepturilor de personal pentru unele categorii de medici și personal medical din spitale, cabinete medicale școlare, ale asistenților medicali comunitari și mediatorilor sanitari;

– asigurarea drepturilor de natura asistenței sociale în vederea compensării aferente consumului de energie electrică și gaze, plății indemnizațiilor acordate la întreruperea activității în condițiile pandemiei, a alocațiilor de stat pentru copii, a drepturilor persoanelor cu handicap, a indemnizației de creștere a copilului și plății integrale a pensiilor și  indemnizațiilor și a ajutorului de încălzire;

– alocarea fondurilor pentru medicamente, servicii medicale și plata drepturilor salariale pentru personalul din unitățile sanitare publice și a indemnizațiilor aferente concediilor medicale;

– alocarea fondurilor pentru plata despăgubirilor acordate proprietarilor ale căror animale au fost afectate în contextul evoluției pestei porcine africane și a scrapiei;

– asigurarea fondurilor necesare pentru achiziționarea de stocuri de urgență medicală de strictă necesitate, constând în teste rapide de determinare a antigenului SARS-CoV-2 efectuate din proba de salivă, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic la nivelul unităților de învățământ;

– asigurarea fondurilor pentru plata drepturilor salariale restante stabilite prin hotărâri judecătorești și acte administrative și a dobânzilor legale aferente titlurilor executorii;

– asigurarea de sume pentru acordarea subvenției reprezentând ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură precum și pentru acordarea ajutorului de stat în domeniul creșterii animalelor;

– alocarea de fonduri suplimentare pentru asigurarea cu prioritate a cheltuielilor obligatorii;

– asigurarea fondurilor pentru desfășurarea activității unităților administrativ-teritoriale;

– asigurarea fondurilor în vederea desfășurării normale a activității unor ordonatori principali de credite până la finele anului;

– asigurarea fondurilor pentru finanțarea unor cheltuieli aferente obligațiilor ce derivă din contractele de achiziții de materiale, active fixe, servicii, lucrări pentru efectuarea de reparații curente și reparații capitale la tehnica de luptă și echipamente militare, precum și pentru finalizarea unor achiziții de echipamente militare;

– continuarea achitării plăților restante înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale, la data de 31 octombrie 2021, rezultate din relații cu furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, respectiv a  obligațiilor înregistrate în contabilitatea unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale față de furnizorii care prestează serviciul public de producere, transport și distribuție a energiei termice în sistem centralizat precum și a stingerii unor obligații de plată ale agenților economici/unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul local și a spitalelor publice din rețeaua autorităților administrației publice locale față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat sau bugetele fondurilor special.

– crearea cadrului legal pentru efectuarea de redistribuiri de credite în cadrul anumitor naturi de cheltuieli în vederea bunei desfășurări a activității ordonatorilor principali de credite;

– corelarea planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor macroeconomici și cu execuția bugetară pe primele zece luni ale anului.” arată nota de fundamentare.

11.25.2021

Al Pacino, fascinat de Mădălina Ghenea,, actrița care va juca rolul celebrei Sophia Loren

 



Mădălina Ghenea face senzație în filmul "The House of Gucci" unde îl are ca partener pe Al Pacino. Un clip din timpul filmărilor demonstrează că marele actor a fost de-a dreptul cucerit de româncă.

Mădălina Ghenea, 34 de ani, face furori la Hollywood în producția „House of Gucci”, regizată de Ridley Scott, unde joacă alături de cei mai talentați artiști de la Hollywood, precum Salma Hayek, Jeremy Irons, Adam Driver sau Lady Gaga.

Românca Mădălina Ghenea joacă rolul legendarei actrițe de origine italiană, Sophia Loren, cu care modelul a fost adesea comparat datorită asemănării fizice.




Recent, Ghenea a postat pe contul personal de socializare un clip din timpul filmărilor la producția „The House of Gucci”, unde se poate vedea cum Al Pacino o prezintă cu eleganță și delicatețe pe româncă, în fața întregii echipe de filmare.

Clipul este un fragment de la repetițiile pentru producția cinematografică, filmată într-un decor ce evocă luxul și opulența faimoasei dinastii Gucci.

Mădălina Ghenea a mărturisit că experiența de a face parte din acest proiect este un vis devenit realitate, mai ales că românca și-a dorit mult să devină actriță, încă din momentul în care a plecat din țară.

Mădălina Ghenea a dat lovitura. Zilele trecute, actriţa a participat la premiera filmului ”House of Gucci”, la Milano, acolo unde apare alături de nume grele precum Al Pacino, Lady Gaga, Adam Driver, Salma Hayek si Jared Leto.

Românca interpretează rolul celebrei Sophia Loren într-un film al cărui subiect e asasinarea lui Maurizio Gucci, nepotul creatorului brandului cu același nume.

”Dansând în ploaie”, a menționat Mădălina pe Instagram, alături de câteva imagini sexy, unde poartă o rochie albă transparentă care a atras toate privirile.

ILIE NĂSTASE a ajuns la spital cu probleme mari de sănătate

 


Ilie Năstase a ajuns la spital cu probleme mari de sănătate. Fostul mare sportiv este din nou internat în spital după ce s-a întors în urmă cu câteva zile de la Istanbul, unde s-a relaxat câteva zile alături de soția sa, Ioana Simion.

Ilie Năstase a fost internat la Institutul Național de Boli Infecțioase ”Matei Balș”, după ce s-a infectat cu COVID-19, au declarat surse medicale pentru G4Media. Fostul sportiv a fost internat pentru a i se face o serie de investigații medicale, nefiind internat pentru a primi oxigen.

„Sunt aici la spital și nu prea pot să vorbesc. Sunt niște aparate aici și nu prea pot să vorbesc. Mă simt mai bine acum. Acum am intrat că am ceva și sunt în investigații de vreo două zile. Nu, deocamdată nu știu dacă e COVID pentru că azi m-au internat”, a declarat Ilie Năstase pentru Fanatik.

Ilie Năstase are 75 de ani și a mai fost internat în spital pe 13 noiembrie din cauza unor probleme cardiace, la Spitalul Ponderas, mai ales că are chiar un bypass la inimă.

Alexandru Rafila : „Este extrem de important ca să putem să avem sărbători liniştite”

 


Medicul Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătăţii, a avertizat că efectele valului cinci al pandemiei COVID-19 ar putea fi resimţite în România după sărbătorile de iarnă, motiv pentru care românii ar trebui ia măsuri încă de pe acum pentru a-i proteja pe cei vârstnici şi cei care suferă de boli cronice.

Alexandru Rafila a explicat că deja mai multe ţări europene sunt afectate de valul cinci al pandemiei COVID-19 şi chiar dacă România se află într-o „fază de descreştere”, oamenii ar trebui să se protejeze în continuare.

„Valul cinci deja se manifestă într-o serie întreagă de ţări europene. Noi suntem în faza de descreştere, chiar o descreştere destul de rapidă a numărului de cazuri. În mod evident, după ce această masă de cetăţeni se apropie de epuizare, sunt cei care s-au îmbolnăvit în această perioadă, încet apare o altă masă receptivă fie datorită faptului că vaccinul administrat în primăvară nu mai are efect, fie că persoanele se mişcă mai mult în această perioadă. Sunt mai mobile şi avem foarte mulţi nevaccinaţi la populaţia de peste 80 de ani – doar 22%.

După sărbătorile de iarnă, este posibil să avem o creştere a numărului de cazuri şi e bine ca oamenii să-şi protejeze în această perioadă rudele, cei cu care urmează să-şi petreacă sărbătorile. Să-şi vaccineze vârstnicii şi persoanele cu boli cronice. Este extrem de important ca să putem să avem sărbători liniştite şi ca să putem să intrăm spre normalitate”, a declarat dr. Alexandru Rafila, noul ministru al Sănătăţii, la România TV.

E un lucru important pe care trebuie să-l spunem oamenilor. Agenţiile care analizează evoluţia economiilor din lume în general dau punctaje încurajatoare ţărilor care au un procent foarte mare de vaccinare. Cred că trebuie să ne gândim şi la aspectul acesta economic şi impactul economic pe care-l are o vaccinare corespunzătoare.

Cazurile noi de covid sunt tot mai puţine, iar certificatul verde trenează în Parlament, astfel că tot mai puţini români merg în centrele de vaccinare. În tot acest timp, încă este presiune la ATI, iar specialiştii anticipează un val 5.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 25 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 2.104 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. Rata de infectare în Bucureşti a ajuns 2.67.

S-a anunțat DEMISIA LUI NICOLAE CIUCĂ !

 


Președintele PNL Florin Cîțu a spus recent, într-un interviu acordat Euronews, că respinge ideea unei colaborări întinse pe șapte ani cu PSD.

Potrivit acestuia, colaborarea între liberali și social-democrați va dura doar până în 2024, când vor avea loc următoarele alegeri parlamentare. Florin Cîțu a anunțat și data la care Nicolae Ciucă va demisiona pentru a face loc unui nou premier.

Florin Cîțu a explicat că această coaliție a fost realizată deoarece trebuia găsită o soluție „pentru a asigura calmul pentru ambele partide și pentru electorat”. Astfel, în ultima sa zi ca premier, Florin Cîțu descrie cum se va face rocada PNL-PSD la șefia Guvernului.

„Această coaliție este doar o coaliție guvernamentală, până în 2024. Este o noutate. Nu ne-am gândit atunci când am făcut coaliția, dar după stabilirea ei a trebuit să găsim o soluție pentru a asigura calmul pentru ambele partide și pentru electorat. Cred că e ceva nou și felul în care va funcționa, așa cum vedem lucrurile acum este că pe 25 mai 2023 prim-ministrul Ciucă va trebui să demisioneze – poate chiar cu câteva zile înainte – și apoi vom avea un nou Guvern care va merge la vot în Parlament. Acesta este singurul mod în care putem face asta (n.r. rotația)”, a declarat Florin Cîțu, în limba engleză, pentru Euronews Romania.

Marele regret al lui Florin Cîțu după negocierile cu PSD

Preşedintele PNL, Florin Cîţu, se arată încrezător în forțele PNL-ului. Acesta susține că partidul pe care îl conduce va ieşi mai puternic după discuţiile cu PSD şi UDMR pentru formarea noului guvern. Totodată, acesta a mai precizat că a făcut tot ceea ce a depins de el pentru deblocarea negocierilor cu PSD.

Astfel, întrebat de ziarişti, la Palatul Parlamentului, dacă PNL a ieşit mai slăbit din negocierile cu PSD, Cîțu s-a arătat încrezător în următoarea perioadă. El a mai adăugat că decizia finală a fost a partidului, iar negocierile finale au fost conduse de Nicolae Ciucă, premierul propus de Klaus Iohannis.

„Nu, va ieşi mai puternic. Asta a fost decizia partidului, am mers în partid cu cele două variante. De fiecare dată, dacă a fost nevoie şi să mă dau la o parte, m-am dat la o parte, chiar am predat şefia negocierilor domnului premier Nicolae Ciucă, toate aceste lucruri le-am făcut pentru a debloca situaţia. Până la urmă, a fost decizia partidului, negocierea a fost condusă de următorul premier”, a spus Cîţu.

În ceea ce privește regretele rămase, Florin Cîțu susține că singurul lucru de care îi pare rău este faptul că liberalii nu au obținut Ministerul Finanțelor, un portofoliu „esenţial” pentru premier.

11.24.2021

Schimbare radicală pentru toți utilizatorii Google din 25 noiembrie. Ce trebuie să faci ca să-ți accesezi contul

 


Google a anunțat în urmă cu o lună o schimbare radicală care va fi aplicată începând cu 25 noiembrie. Platforma va folosi verificarea în doi pași pentru 150 de milioane de conturi.

Google va activa începând de la 25 noiembrie veificare în doi pași, inițiativă cauzată de faptul că multe parole sunt nesigure, iar utilizatorii nu sunt protejați împotriva potențialelor atacuri cibernetice.

Verificarea în doi pași presupune o protecție mai bună a conturilor prin intermediul parolei. Așadar începând de mâine, pe lângă introducerea parolei și a numelui de utilizator, vei aveaa nevoie de o a doua confirmare a identității pentru a putea accesa serviciile Google.

Cel mai rapid este prin intermediul uneia dintre aplicaţiile Google : de îndată ce primiţi notificarea, de exemplu, deschideţi Gmail pe telefon, atingeţi butonul de confirmare şi sunteţi înăuntru. De asemenea, puteţi alege să primiţi un cod prin mesaj text sau vocal pe număr. Alegerea depinde de noi.

Momentan, activarea automată este confirmată doar pentru creatorii YouTube, dar toată lumea poate activa verificarea în doi paşi. Este disponibil de ani de zile şi chiar dacă nu suntem printre cei „aleşi” de Google, ar fi bine să-l activăm. În comparaţie cu sistemul tradiţional, durează doar câteva secunde, dar în ceea ce priveşte siguranţa nu există comparaţie.

După ce accesăm Contul nostru Google, alegem Securitate şi apoi, în secţiunea Acces la Google, mergem la Verificare în doi paşi. De aici, o procedură ghidată ne va conduce la configurarea rapidă a sistemului, relatează Mediafax.

Google transmite o alertă care vizează şi milioane de români. Cum verificaţi dacă sunteţi protejaţi de atacurile hackerilor

Google a publicat o nouă postare pe blog în care dezvăluie că au fost confirmate patru vulnerabilități de nivel înalt, la câteva zile după ce a emis alte avertismente. Utilizatorii trebuie să ia măsuri imediate.

Așa cum este practica standard, Google restricționează în prezent informațiile despre aceste atacuri pentru a câștiga timp pentru ca utilizatorii Chrome să-și facă upgrade la browser. Prin urmare, doar următoarele informații sunt cunoscute:

High – CVE-2021-37977 : Utilizarea după liber în Garbage Collection. Raportat de Anonymous la 2021-09-24

High – CVE-2021-37978 : Heap buffer overflow în Blink. Raportat de Yangkang (@dnpushme) de la 360 ATA pe 2021-08-04

Mare – CVE-2021-3797979 : Depășire de buffer Heap în WebRTC. Raportat de Marcin Towalski de la Cisco Talos la 2021-09-07

High – CVE-2021-37980 : Implementare necorespunzătoare în Sandbox. Raportat de Yonghwi Jin (@jinmo123) la data de 2021-09-30

Deși aceste informații nu spun multe lucruri, relevă totuși că browserul Chrome continuă să fie ținta unor exploatări „Use-After-Free” (UAF), scrie Forbes, citată de Aleph News. Browserul a fost afectat de atacuri UAF în septembrie, iar hackerii au exploatat deja un defect UAF în această lună.

Listarea unei perechi de exploatări Heap buffer overflow este mai puțin așteptată. Ca și atacurile UAF, aceasta este o vulnerabilitate de memorie (cunoscută și sub numele de Heap Smashing), dar nu a fost o cale obișnuită pentru hackerii Chrome în ultimele luni. Memoria de pe heap este alocată dinamic și conține de obicei date de program. Cu o depășire, structurile de date critice pot fi suprascrise, ceea ce o face o țintă ideală pentru atacuri.

Ca răspuns, Google a lansat o actualizare critică. Compania îi avertizează pe utilizatorii Chrome că lansarea va fi eșalonată, astfel încât nu toată lumea va putea să se protejeze imediat. Pentru a verifica dacă sunteți protejat, navigați la Settings > Help > About Google Chrome (Setări > Ajutor > Despre Google Chrome).

Dacă versiunea Chrome este 94.0.4606.81 sau mai mare, sunteți în siguranță. Dacă actualizarea nu este încă disponibilă pentru browserul dvs., asigurați-vă că verificați în mod regulat pentru noua versiune.

Iar după ce ați făcut actualizarea, nu uitați de ultimul pas crucial : Chrome nu este în siguranță până când nu este repornit. Ceea ce face ca acesta să fie un proces cu două sensuri. Google poate accelera remedierile pentru hackerii Chrome, dar dacă utilizatorii nu-și repornesc browserul după actualizare, nu vor fi protejați. Acest fals sentiment de securitate este un lucru pe care hackerii contează.

Punctul de pensie va fi majorat la 1.586 lei, alocațiile vor crește la 243 lei

 


Ministrul desemnat pentru portofoliul Muncii şi Solidarităţi Sociale, Marius Budăi, a vorbit în cadrul audierilor din Parlament despre majorări de pensii, de alocaţii şi de salarii, acordarea de sprijin „celor mai săraci dintre pensionari”.

Marius Budăi, propunerea PSD pentru Ministerul Muncii, a anunţat la audierile în comisiile de specialitate din Parlament că vor fi majorări în sistemul public de pensii, dar că vor creşte şi alocaţiile din 2022.

Marius Budăi a precizat, că potrivit Programului de guvernare, punctul de pensie va fi majorat la 1.586 lei. „Acel 10% pe care îl cunoaștem din comunicarea publică”, a spus Budăi.

Marius Budăi a mai spus și că indemnizația minimă socială ar urma să urce de la 800 lei la 1.000 lei.

De asemenea, Budăi a mai afirmat că alocatiile pentru copiii de până la 2 ani vor crește de la 1 ianuarie la valoarea de 600 lei, iar pentru cei de peste 2 ani la 243 lei.

Budăi a menţionat şi majorarea salariului minim brut la 2550 lei de la 1 ianuarie 2022. Ministrul a menţionat că a fost agreată cu partenerii sociali crearea unui „instrument de majorare treptată a salariului minim brut, astfel încât să nu creăm dezechilibre în economie”.

11.23.2021

Viktor Orban vrea REVOLUȚIE și avertizează drastic UE : „Suntem unguri, NU PROȘTI care servim interese STRĂINE ! Uniunea azi e o RUINĂ !”

 


Viktor Orban vrea REVOLUȚIE și avertizează drastic UE : 

„Suntem unguri, NU PROȘTI care servim interese STRĂINE! Uniunea azi e o RUINĂ!” joi, 18 noiembrie 2021 Redacția TOMIS NEWS Niciun comentariu Fidesz. 

Viktor Orban critică modul în care a ajuns Uniunea Europeană să acționeze în ultimii ani! Liderul Ungariei cere Uniunii să se schimbe, dacă nu vrea să aibă parte de o scindare. Orban a spus, la congresul FIDESZ, că UE este doar o „umbră” a ceea ce fost și este o „ruină”. „Nu vrem să fim înjugați de o altă dictatură, de data aceasta una occidentală”, a punctat premierul de la Budapesta, care vorbește despre noua culoare a UE, cea a curcubeului, aluzie la noua ideologie ce favorizează minoritățile sexuale. ”Acum trebuie să cântăm imnuri de slavă Germaniei”, a mai spus premierul ungar, care a punctat că ”în Ungaria, căsătoria implică un bărbat și o femeie, tatăl este bărbatul, iar mama este femeia, iar copiii noștri trebuie lăsați în pace. Vrem să fim suverani, nu să ne trezim în niște State Unite ale Europei”. ”Ne opunem creării unei noi rase europene, care este politically correct, multiculturală, care spune că nu există diferențe de gen.”, a adăugat Orban. 

„Suntem unguri, nu proști care să servim interese străine, așa cum vrea stânga din opoziție”, a încheiat Viktor Orban cel mai dur mesaj al său din ultima perioadă. „Ca și când epidemia și imigranții nu ar fi suficiente, avem și o rețea internațională condusă de la Bruxelles care vrea să impună taxe brutale pentru proprietăți și pentru automobile, mascate ca măsuri pentru protecția mediului. Vor să amenințe nu securitatea financiară a marilor multinaționale care distrug mediul, ci securitatea financiară a oamenilor simpli. 

Situația este îngrijorătoare peste tot în Europa, dar în Ungaria este și mai gravă, pentru ca aici vor avea loc alegeri, iar oponenții noștri cred în Bruxelles și vor să slujească Bruxellesul, nu interesele Ungariei. Încălziți-vă mai puțin, folosiți mai puțină apă, conduceți mai puțin, iar dacă nu faceți asta, atunci plătiți mai mult. Ne întoarcem în comunism, când Kadar spunea că nu chiflele sunt mai mici, ci fălcile sunt mai mari. 

Entuziasmul nostru legat de comunitatea din care facem parte s-a prăbușit, iar UE este o umbră, o umbră în culorile curcubeului, a ceea ce a fost odată. Dacă va continua așa, va ajunge un peisaj selenar. Nu este suficient să ne apărăm în fața Bruxellesului, trebuie ca Bruxellesul să se reformeze. Și chiar și această reformă nu va fi suficientă. 

UE trebuie să se reînnoiască total, dacă nu vrea să se dezmembreze. De aceea susținem inițiativa polonezilor și a președintelui Kaczynski de a reorganiza toată dreapta europeană. 

O Germanie europeană, nu o Europă germană ! Am aderat la UE pentru ne-au recomandat să ne integrăm. Părea o ofertă bună. Integrarea însemna să faci lucrurile împreună, în colaborare și cu prietenie. Am căzut de acord ca doar anumite lucruri să fie decise la nivelul UE, restul rămânând de competența statelor. Nu vrem să fim înjugați de o altă dictatură, de data aceasta una occidentală. Este evident că drepturile ne sunt luate încetul cu încetul de o nouă specie, homo bruxellicus. 

Nu trebuie să acceptăm pasiv toate planurile și proiectele Bruxellesului. Nu a fost vorba să renunțăm la părți importante din cultura noastră și din istoria noastră pentru niște presupuse ideologii și principii mai înalte. În trecut, regiunea noastră a fost amenințată în special de Est, însă acum nu avem un conflict Est-Vest. Este un conflict Vest-Vest. Trăim acest conflict și situația este îngrijorătoare. Nu vom renunța la dreptul de a ne apăra frontierele. Nu vom renunța la dreptul de a spune nu imigranților. Și insistăm că, în Ungaria, căsătoria implică un bărbat și o femeie, tatăl este bărbatul, iar mama este femeia, iar copiii noștri trebuie lăsați în pace. Vrem să fim suverani, nu să ne trezim în niște State Unite ale Europei. Integrare, da. Fuziune, nu. 

În trecut, niște republici libere au fost încorporate într-o alianță a Rusiei. Acum trebuie să cântăm imnuri de slavă Germaniei. Statele baltice ne pot spune bine cum au arătat Statele Unite ale Estului, adică URSS. Sper că guvernul ce se formează acum în Germania își dorește o Germanie europeană, nu o Europă germană, unde Berlinul le spune celorlalți ce să facă. 

Prieteni, UE așa cum arată astăzi este ruinată. Scopul nostru este să facem diferența. Nu vor scăpa ușor de noi. Vom rămâne în UE și vom cere schimbarea. Trebuie să ne opunem unificării mascate, pentru că nu este în interesul popoarelor Europei, ci doar în interesul elitelor, politicienilor, ideologilor, birocraților și liderilor marilor multinaționale. Asta este lumea unchiului Gyuri Soros. Asta este armata lui. 

Ne opunem creării unei noi rase europene, care este politically correct, multiculturală, care spune că nu există diferențe de gen. Asistăm aceste experimente pe oameni, iar fiecare țară are dreptul de a sta departe de ele. Ne cer să renunțăm la oportunități de care ei au profitat. 

După Europa, haideți să aruncăm o privire asupra întregii lumi. Modul în care economia lumii își mută centrul de greutate de la Vest spre Est are un impact decisiv asupra competiției dintre țări. Cei care nu s-au identificat cu propria țară, ci cu Vestul, au probleme în acest moment. Ungurii nu au făcut această greșeală. Ne-am considerat unguri, iar dacă aparținem Vestului este pentru că suntem unguri. 

Sunt ungur, deci sunt european, spunea Jozsef Antal. În urmă cu 15 ani, 80% din toate investițiile din lume aparțineau Vestului și doar 20% erau cu capital din Est. Acum, după 15 ani, 70% sunt investiții din Est și doar 30% sunt din Vest. Nu ne bucurăm că țările vest-europene și SUA își pierd treptat rolul economic, însă aceasta nu reprezintă pentru noi o problemă de identitate, ci o sarcină. Sarcina este complicată de faptul că suntem membri NATO, condusă de SUA, care se luptă cu puterile emergente din Asia, în special cu China. SUA vor ca UE, inclusiv ungurii, să-și reducă relațiile comerciale cu China. Însă comerțul cu China este o mare afacere pentru toata lumea, proporțional cu forța economică a fiecărei țări. 

Prieteni, anul trecut, SUA au avut schimburi cu China mai mari decât cele ale UE, iar asta înseamnă că americanii ne cer să renunțăm la o oportunitate de afaceri de care ei profită din plin. Cred că ar trebui să ne opunem acestei solicitări. În schimb, ar trebui să urmăm exemplul SUA și să construim cele mai bune relații economice cu Asia și cu China. 

2019 a fost anul în care cele mai multe investiții nu au mai venit din Germania. Au venit din Est, din Coreea de Sud, iar în 2020 au venit din China. Acum, în 2021, din nou, Coreea de Sud și China își dispută primul loc. Prieteni, dacă toată lumea face asta, atunci de ce ne torturează pe noi? O fac pentru că noi expunem ipocrizia Vestului, care critică China, și Rusia, desigur, însă fac mari afaceri cu aceste țări – vedeți cazul Nord Stream. Interesul Ungariei este reprezentat de respect reciproc, de relații diplomatice bune, de investiții mai mari, de comerț intensificat. Nu avem motive să ne abatem de la această linie. Suntem unguri, nu proști care să servim interese străine, așa cum vrea stânga din opoziție.”, a spus Viktor Orban.

ANRE : Alţi 30.000 de consumatori vor fi abandonaţi de furnizorii lor

 


Riscul de a se crea blocaje în piaţa de gaze este destul de mare şi alţi trei furnizori se pregătesc să abandoneze un număr de 30.000 de clienţi, în contextul în care nu există încă normele de aplicare a legii privind plafonarea şi compensarea facturilor, a afirmat, marţi, Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE).

Lovitură pentru români în pragul iernii. Vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie ( ANRE ) Zoltan Nagy-Bege a afirmat că majoritatea furnizorilor nu au emis încă facturi pentru consumul aferent lunii noiembrie, din lipsa normelor de aplicare a Legii 259 privind plafonarea şi compensarea facturilor, deşi legea se aplică de la 1 noiembrie.

„Am văzut şi noi săptămâna trecută un proiect de ordin privind aceste norme şi am trimis punctul nostru de vedere. Sper că iniţiatorii acestor norme vor ţine cont de observaţiile noastre, pentru că riscul de a crea blocaje în piaţă este destul de mare. Vă dau un exemplu: în actuala formă a legii şi a normelor, ANRE nu poate calcula preţul mediu de achiziţie a energiei electrice şi gazelor după fiecare lună închisă pentru această perioadă. Va trebui să se închidă întreaga perioadă noiembrie 2021 – martie 2022 pentru a determina fiecare furnizor în parte ce compensări trebuie să primească de la buget pentru a acoperi pierderile datorate plafonării preţurilor. Acest lucru în cazul multor furnizori, mai ales în cazul celor mici, înseamnă faliment garantat”, a declarat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE) Zoltan Nagy-Bege, citat de Agerpres.

Vicepreşedintele ANRE a avertizat că în perioada imediat următoare trei furnizori se pregătesc să iasă din piaţă.

„În ultimele trei sau patru săptămâni, ca urmare a situaţiei financiare a unor furnizori, deja peste 50.000 de clienţi de gaze naturale au ajuns la furnizorii de ultimă instanţă şi până la sfârşitul lunii este posibil să apară… deja sunt semne de la doi furnizori că au probleme cu plata facturilor de transport şi echilibrare către Transgaz. Acest lucru ar însemna încă 9.000 de clienţi. Iarăşi, câteva semne îngrijorătoare de la un mare furnizor care are spre 20.000 de clienţi, deci până la sfârşitul lunii sau mijlocul lunii decembrie ar putea să apară 10.000, chiar 20.000-30.000 de clienţi care trebuie transferaţi la furnizorii de ultimă instanţă (FUI)”, a mai spus Nagy-Bege.

Probleme sunt şi în cazul furnizării de ultimă instanţă, adică al consumatorilor care rămân fără furnizor.

„Având în vedere că aceşti clienţi preluaţi în regim de ultimă instanţă înseamnă un efort financiar impredictibil, adică FUI nu ştie câţi clienţi şi când urmează să preia, achiziţia gazelor pentru alimentarea acestor clienţi se face din pieţele spot sau chiar din piaţa de echilibrare, unde preţurile sunt cele mai mari. Cred că este principalul motiv pentru care avem deja trei furnizori de ultimă instanţă, din cei şase calificaţi, care au semnalat autorităţii că renunţă la această calitate de FUI. Dacă ne întrebăm de ce se întâmplă acest lucru, sunt două sau trei cauze: în primul rând evoluţia preţurilor, care generează acest fenomen de abandon al clienţilor – este un cuvânt urât, dar asta este situaţia – abandonul clienţilor de către unii furnizori care decid să iasă din piaţă pentru că pur şi simplu nu fac faţă preţurilor din piaţă”, a mai arătat reprezentantul ANRE.

Până acum, Engie România a anunţat că renunţă la acest statut, iar ceilalţi doi sunt CEZ Vânzare şi CIS Gaz, potrivit Agerpres.

„Vedem că deja 7 sau 8 companii s-au retras din piaţă şi, oricât de mare ar fi un FUI, să preia zeci de mii de clienţi de pe o zi pe alta este un efort financiar mare şi un risc greu de asumat de oricine”, a mai spus oficialul ANRE.

Claudiu Năsui : „Bucureştenii vor plăti bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece

 


Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei de la USR, a răbufnit după ce ministrul Mediului a anunţat că centralele de apartament vor fi interzise. Acesta spune că sistemul de încălzire de stat e mort, iar politicienii ar trebui să găsească soluţii reale, nu să împiedice oamenii să aleagă cu ce se încălzesc.

Claudiu Năsui spune că bucureştenii se află printre românii care vor plăti bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece, din cauză că sistemul de încălzire de stat e mort.

”Bucureştenii vor ajunge să plătească bani mulţi ca să stea în frig şi să primească apă rece. Statul dă apă caldă fix la fel cum dă educaţie şi sănătate. Adică cu costuri imense şi cu calitate joasă. În teorie totul e „eficient”, în practică, e dezastru. Suntem ţinuţi captivi unui sistem de stat care ne descurajează şi chiar ilegalizează alternativele.

Nu e vina actualului primar. Vina lui e că susţine în continuare să fim prizonieri în acest sistem de stat. De acolo pleacă toată problema. Marea majoritate a bucureştenilor este branşată la sistemul de încălzire de stat, din care de multe ori primesc căldură doar în teorie. În practică primesc apă rece sau călâie. Există variante moderne de încălzire a locuinţei. Dar aici vine statul şi descurajează şi, mai mult, chiar împiedică debranşarea de la sistemul de stat. Cu bună ştiinţă”, a scris pe Facebook fostul ministru USR.

Acesta spune că ”actualul guvern, aşa zis „liberal”, lansează ideea ilegalizării complete a centralelor de apartament, care e principala alternativă la sistemul de încălzire de stat”.

”Pe scurt, statul ne promite apă caldă, nu ne-o dă, dar totuşi ne pune să plătim pentru ea (şi prin factură şi prin subvenţii care tot de la noi vin). Evident, oamenii căută alternative să poată avea totuşi apă caldă şi căldură iarna. Aşa că ce se gândesc socialiştii să facă? Să ne ilegalizeze principala alternativă la sistemul de stat: centrala de apartament. Vor să ne ţină captivi unui sistem în care să murim încet de frig. Să ne îmbolnăvim, să răcim, să ne scadă rezistenţa organismului până ajungem la spitale tot de stat unde vom fi tot la mâna partidului pentru a primi „sănătate gratuită”. A venit momentul să avem curajul să spunem că sistemul de încălzire de stat e mort.

Nu va merge nici acum, nici peste un an, nici peste zece. Vom avea fix ce avem acum: apă rece pe bani din ce în ce mai mulţi. Soluţia e evidentă pentru toată lumea, numai pentru guvern nu: să avem dreptul să ne alegem cu ce ne încălzim”, susţine Năsui.

Fostul ministru al Economiei spune că există soluţii tehnice şi financiare.

”De exemplu, subvenţia care în prezent merge pentru a pompa apă caldă în solul Bucureştiului (2.000 de tone de apă fierbinte pe oră) poate fi redirecţionată înspre ajutarea celor cu adevărat nevoiaşi să îşi aleagă cum să se încălzească. Cine vrea centrală de apartament să-şi pună. Cine vrea să fie branşat la centrala de bloc sau de cvartal, să poată să o facă. Cine vrea să folosească electricitate, de asemenea. Nu suntem condamnaţi să trăim în frig şi să nu avem apă caldă. Nu putem continua cu actualul sistem de încălzire de stat în care forţăm oamenii să stea în frig. În încălzire precum în toate domeniile, românii ar trebui să aibă dreptul de a alege”, a încheiat Năsui.

Reamintim că ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat vineri că se pregăteşte un set de măsuri care include şi interdicţia de a instala centrale termice proprii în blocurile care se construiesc acum.

Salariul minim brut din România ar putea creşte cu 1.000 lei

 


Propunerea privind salariul minim european a fost votată în Comisia de Muncă din Parlamentul European, iar votul în plen ar putea fi la începutul anului viitor, a explicat pentru G4Media eurodeputatul Corina Crețu.

Salariul minim european ar putea deveni realitate de anul viitor. Adoptarea acestei măsuri ar duce la creşterea salariului minim brut în România.

„Comisia de Muncă a făcut un pas important în adoptarea directivei privind salariul minim.

Obiectivul acesteia este de a asigura un trai decent. Sunt studii ce arată că 1 din 6 lucrători, majoritatea din păcate din statele central-est europene, deși lucrează 8 ore pe săptămână nu își permit din salariu să plătească cheltuielile normale. Directiva prevede ca fiecare stat să asigure un salariu minim care să fie de 60% din salariul mediu brut pe economie”, a explicat fostul comisar european Corina Creţu.

„În România salariul mediu brut este 5800 lei, ar însemna ca salariul minim brut de 3500 lei, cu 1000 lei mai mult decât în prezent”, a precizat europarlamentarul Corina Creţu pentru G4media.ro.

Eurodeputatul a precizat că propunerea PE este ca Directiva să se aplice în maximum 2 ani, nu în 3 ani, ca orice altă Directivă europeană.

Vaccinare la chiuvetă şi în Belgia

 


Justiţia belgiană anchetează un medic bănuit că a înregistrat 2.000 de false vaccinări anti-COVID-19, care ar fi frauda "cea mai gravă", descoperită până acum, în gestionarea pandemiei în această ţară.

Este vorba de un medic din partea francofonă a Belgiei, care oferea servicii în toată Valonia şi care ar fi primit în repetate rânduri bani pentru injecţii care nu s-au materializat, obiectivul fiind ca pacientul să beneficieze de un permis sanitar cu ajutorul cărora să poată eluda unele restricţii.

Ministrul valon al sănătăţii, Christie Morreale, a declarat pentru RTBF că este vorba de o „fraudare a vaccinării din partea unui medic care a oferit coduri QR unui număr astronomic de persoane pe care le-ar fi vaccinat, în total 2.000„. Potrivit acesteia, este imposibil ca un singur medic să fi putut vaccina atâţia oameni, în atâtea locuri diferite.

Medicul în cauză a fost deocamdată privat de acces la baza de date care centralizează vaccinările şi urmează să fie cercetat pentru fals şi uz de fals, transmite ln24.be.

Şi persoanele care au beneficiat de serviciile acestuia sunt pasibile de urmăriri judiciare, dar, deocamdată, permisul lor sanitar (Covid Safe Ticket, cum se numeşte în Belgia) a fost suspendat şi vor fi contactate pentru a li se propune vaccinarea cu acte în regulă, a precizat ministrul.

Dezvăluirea survine într-un moment în care şi Belgia, cu 75% populaţie complet vaccinată anticoronavirus, cunoaşte o explozie de noi infectări, cu o medie de peste 15.000 pe zi faţă de circa 2.000 la jumătatea lui octombrie), ce suprasolicită spitalele. Duminică, o manifestaţie împotriva vaccinării a reunit 35.000 de persoane la Bruxelles, potrivit poliţiei, şi s-au produs ciocniri cu forţele de ordine.

Florin Cîțu a devenit al doilea om în stat. Anca Dragu, revocată de la şefia Senatului

 


Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că PNL, PSD şi UDMR au depus o solicitare de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Anca Dragu. După ce Marcel Ciolacu a fost votat de deputaţii noii coaliţii în funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, acum preşedintele PNL Florin Cîţu a fost votat şef al Senatului

Florin Cîţu, susţinut de PNL, PSD şi UDMR, este noul preşedinte al Senatului. El a câştigat în faţa Ancăi Dragu, propunerea grupului USR.

Votul a fost secret, cu buletine, fiind înregistrate 82 voturi „pentru”, 25 „împotrivă”.

„Mulţumesc doamna preşedintă de şedinţă, mulţumesc pentru vot colegilor şi propunerii şi Coaliţiei pentru susţinere, mulţumesc Anca Dragu pentru munca pe care ai făcut-o până acum la Senat. Mulţumesc! De vineri ne apucăm de treabă. Mulţumesc, o zi bună!”, a spus Florin Cîţu, după anunţarea votului.

Anca Dragu a fost revocată de la şefia Senatului. Revocarea, solicitată de noua majoritate PNL-PSD-UDMR, s-a făcut prin vot secret, cu cartele. Au fost înregistrate 82 de voturi ‘pentru’, 24 ‘împotrivă’ (USR) şi 9 abţineri (AUR).

Senatorii PNL, PSD şi UDMR au depus o solicitare de revocare Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte al Senatului. Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat că Florin Cîţu este susţinut de grupul PNL pentru funcţia de preşedinte al Senatului.

Alina Gorghiu a explicat că solicitarea de revocare se va supune votului secret, cu cartele, în plenul Senatului, urmând ca ulterior un viitor Birou Permanent va trebui să convoace un nou plen, pentru că funcţia de preşedinte al Senatului va deveni vacantă, după revocarea Ancăi Dragu.

”Este un vot care ţine cont de realitatea politică de la acest moment, de actuala configuraţie politică. Vreau să precizez de la început că nu este vreo pedeapsă, sancţiune pentru preşedintele în funcţie, ci este o chestiune firească, de normalitate, atunci când se schimbă configuraţia politică, majoritatea, este democratic ca acea majoritate să îşi poată desemna preşedintele”, a explicat Gorghiu, citată de news.ro.

Senatoarea PNL a spus că solicitarea se bazează pe articolul 64 din Constituţie şi Regulamentul Senatulu, precum şi o decizie a CCR cu nr 601 care spune că, atunci când nu există o reglementare la nivelul Senatului (…) atunci se aplică prevederile din Constituţie”.

”Vom derula, în cursul zilei, o nouă procedură de vot în plen, cu buletine de vot, pentru a putea vota noul preşedinte al Senatului”, a mai spus Gorghiu.

Asistăm, în aceste momente, la ceea ce se cheamă „tirania majorității”. PNL-PSD încalcă astăzi flagrant Constituția, ca să îl instaleze în funcția de președinte al Senatului pe Florin Cîțu.

Alina Gorghiu a spus că grupul PNL îl susţine pe Florin Cîţu pentru şefia Senatului. De altfel, Florin Cîţu va avea susţinerea parlamentarilor PNL, PSD şi UDMR.

Bază militară a SUA din Siria, ţinta unui atac cu rachete

 


Un atac cu rachete a vizat, marţi, o bază militară din Siria utilizată de SUA. Cinci rachete au fost lansate spre baza militară Kharab al-Jir, situată în provincia Hasaka, în nord-estul Siriei.

Surse locale citate de agenţia SANA şi de cotidianul The Jerusalem Post susţin că nu au fost raportate victime.

Statele Unite au trimis trupe în Siria pentru operaţiunile împotriva reţelei teroriste Stat Islamic. În acest sens, administraţia de la Washington a ameninţat în mai multe rânduri că va riposta la atacurile comise de grupuri islamiste proiraniene asupra bazelor din Siria şi Irak.

Armata SUA a muşamalizat două atacuri aeriene efectuate în 2019 în Siria în care şi-au pierdut viaţa până la 64 de femei şi copii, o posibilă crimă de război, în timpul campaniei împotriva grupării teroriste Stat Islamic.

The New York Times a scris săptămâna trecută că U.S. Central Command (Comandamentul Central al SUA – n.r.), care superviza operaţiunile aeriene ale SUA în Siria, a recunoscut pentru prima dată în această săptămână că raidurile aeriene au avut într-adevăr loc şi a afirmat că au fost justificate. Într-o declaraţie difuzată sâmbătă, Comandamentul Central al SUA a reiterat explicaţia pe care a oferit-o ziarului, cum că 80 de persoane au fost ucise în raidurile aeriene, între care 16 luptători ai grupării teroriste Stat Islamic şi patru civili. Armata SUA a precizat că nu este clar dacă restul de circa 60 de oameni erau civili, în parte deoarece femeile şi copiii ar fi putut fi combatanţi.