ACASĂ
Etichete
8.12.2022
D.TRUMP : ”Sistemul școlar în SUA a fost stricat de către stângiști. În clase se predau aberații conform cărora bărbații pot rămâne însărcinați, în timp ce rugăciunea este interzisă”
Fostul președinte american, Donald Trump, a spus în timpul Conferinței de Acțiune Politică Conservatoare (CPAC) că sistemul școlar din această țară a fost stricat de către stângiști, exemplificând cu faptul că în clase se predau aberații conform cărora bărbații pot rămâne însărcinați, în timp ce rugăciunea este interzisă.
„Rugăciunea la școală este interzisă, dar spectacolele cu travestiți sunt permise”, s-a plâns Trump.
„Nu poți să predai Biblia, dar îi poți învăța pe copii că America este rea și că bărbații sunt capabili să rămână însărcinați”, a continuat el.
Fostul președinte se referă la faptul că în ultimii ani, ideologia LGBT a pătruns puternic în școli, iar așa numitele „ore de poveste cu travestiți” sunt tot mai frecvente în sălile de clasă. Mai precis, bărbați îmbrăcați în femei și machiați ostentativ le citesc copiilor, inclusiv de vârste preșcolare.
Companii cu produse pentru copii precum Disney, dar și comunități religioase protestante, au adoptat travestiții ca „valoare” de promovat în fața copiilor.
Cam aceasta se dorește și în Europa de Est. De aceea Uniunea Europeană alocă – din banii contribuabililor europeni – sute de mii de euro pentru „cursuri cu travestiți” pentru tineret. Doar că progresiștii neomarxiști s-au lovit de conservatorismul unor lideri și a comunităților religioase. Acesta este un alt motiv pentru care Viktor Orban este atât de urât de globaliști, pentru că a îndrăznit să introducă o lege care interzice propagandă LGBT în școli.
Ai noștri, la fel de lași ca și poporul, n-au avut curaj să pună în lege dar nici nu încurajează această ideologie, în principal datorită opoziției Bisericii Ortodoxe.
Cât despre popor, la referendumul pentru familie mulți creștini practicanți au stat acasă pentru că la televizor li s-a spus că a fost referendumul lui Dragnea prin care voia să scape de pușcărie. Ce legătură între cele două?! Numai ei știu...Ba mai mult, creștini care se declară autentici au pus ștampila pe progresiștii care promovează LGBTQ și au refuzat să jure pe Biblie. Și cu asta am spus tot...
Liviu Cucu
8.11.2022
Avocatul Piperea: Ne vom duce cu toţii pe copcă dacă nu ieşim din stereotipul „capul plecat sabia nu-l taie”
Avocatul Gheorghe Piperea scrie, pe Facebook, că dacă românii vor continua să se complacă în stereotipul zicalei „capul plecat sabia nu-l taie”, vor dispărea şi ca indivizi şi ca popor mai devreme sau mai târziu, deoarece „niciun prădător nu va avea vreodată milă de prada pe care a pus ochii”.
„Democrația participativă înseamnă inițiativă civică, presiune socio-politică pentru legi și comportamente administrative favorabile omului de rând și pentru dreptate retributivă. Primul demers în acest sens este abandonul clișeelor de genul “nu se vrea domne, nu e interes” sau ”n-are rost, ne batem gura de pomană” ori, ca în comediile lui Caragiale, când repetăm în comentarii pe fb “nu mai e prințipuri” și nici morală și … n-avem maniere… Cam ăsta e și firul roșu al marii resetări: rezistența voastră e inutilă – supuneți-vă. Dacă facem asta din proprie inițiativă sau din frică, ascunzându-ne după stereotipuri de genul “capul plecat, sabia nu-o taie”, o să ne ducem pe copcă. Dintre animalele de pradă, cine are un dram de milă pentru oile turmei?
Hai Liberare! Vă mai amintiți?
PS Cele de mai sus reprezintă un răspuns generic la comentariile frecvente pe care le văd ori de câte ori pun pe fb propuneri, idei și soluții de prevenție și combatere a practicilor incorecte și nocive ale neo-liberalismului progresist globalist și de reducere a proporțiilor malefice ale puterii corporațiilor, mai ales cele multinaționale”, spune Piperea.
Într-o altă postare, el scrie: „Ați trecut prin umilința primului apartheid sanitar (fiți “liniștiți”, urmează al doilea, din noiembrie), ați fost excluși social și abandonați economic pentru că nu v-ați făcut nazzipass-ul de “imunizare”, o chestie care nu a prevenit nimic, de vreme ce s-a ajuns la valul 7?
Ați fost înfricoșați că rămâneți fără loc de muncă, că sunteți aruncați peste zidurile cetății, pentru că ați refuzat să vă inoculați un ser experimental cu efecte potențiale nocive, în vederea obținerii unui certificat digital care nu previne și nu combate nimic, cu excepția drepturilor și libertăților voastre?
Vi s-a părut mereu, cu ocazia zecilor de teste pisiar pe care le-ați făcut obligatoriu, dar inutil, că lăsați urme biometrice și secvențe de ADN în toate bazele de date totalitarist – sanitare posibile?
Ați avut senzația că, de fiecare dată când intrați online, ca să citiți, să jucați, să vă amuzați, să plângeți pe umerii eroilor holiudieni care “luptă” pentru libertate și salvarea planetei, să învățați, să munciți, să vă judecați, să vă găsiți perechea temporară, deveniți produsul pe care Big Tech îl recoltează pentru a face continente de bani din estimarea comportamentului vostru viitor?
Ați fost amenințați permanent (și pe premise false) că veți fi amendați drastic, cu sume care depășesc pensia medie pe o lună, pentru faptul că ați omis să vă (auto)recenzați, adică să vă puneți întreaga identitate digitală și toate informațiile relative la avere și familie și la relații la picioarele colectorilor de date cu caracter personal? Ați fost adică forțați indirect să vă debarasați de porțiuni din sufletul vostru?
Ați fost amendați pentru că, la intrarea în țară, ați omis o bifă sau ați bifat greșit pe formularul “digital”?
Vi s-au blocat banii în cont pentru că ați omis să vă actualizați datele cu caracter personal o dată la șase luni, rămânând, chiar și temporar, fără mijloace de subzistență?
Ați fost frustrați că nu puteți face plăți cu bani fizici decât în sume modice, deși sunt banii voștri, iar plățile prin bancă presupun comisioane, riscul de phishing (clonarea “identității” bancare) și pericolul de debitare automată pentru datorii odioase sau inexistente către bancă sau fisc, în vreme ce păstrarea banilor în depozit la bancă antrenează riscul de pierdere totală pentru caz de “rezoluție” bancară (=salvarea de la faliment a băncii, inclusiv prin rechiziția economiilor populației, adică prin bail in) sau de faliment bancar?
E, tre’ să știți că încă nu ați văzut nimic.
China este o țară aplaudată de toată lumea pentru că s-a digitalizat aproape integral. Plățile și încasările se fac, în proporție de peste 95%, prin digital wallet. Drepturile și libertățile chinezilor sunt puse pe digital wallet. Proprietățile, banii, educația, starea sanitară, testele periodice, “imunizarea” la zi, relațiile amoroase, identificarea facială, totul e pus pe digital wallet. Totul e simplu, la un click distanță – de aceea a și avut succes această digitalizare aproape totală. Dar și pentru autorități este simplu – controlul și supravegherea populației nu au fost nicicând mai simple. Supunerea, pe baza conștiinței faptului că omul e permanent spionat, că Fratele excesiv de Mare este peste tot, nu a fost nicicând mai simplă. Obligarea la supunere (compliance) nu a fost nicicând mai rapidă și eficientă: în cursul vieții, chinezul digitalizat acumulează puncte sau, după caz, pierde puncte, în funcție de modul în care se supune sau nu legilor, regulilor, cutumelor, valorilor comunității, necesității de preamărire a partidului și a eroicilor lui conducători etc. Accesul în societate, drepturile și libertățile, condiția de cetățean intra muros, “protejat” de cetate, depind în mod gradat (progresiv/regresiv) de numărul de puncte.
Se numește rating social – probabil ați auzit de el de pe la tv sau din filme.
Este cât se poate de real.
Cu un simplu click, chinezul digitalizat poate fi degradat la stadiul de non-persoană/ființă fără drepturi și libertăți și aruncat extramuros sau lăsat fără bani și fără job și făra educație și fără proprietăți și chiar fără familie.
Din albină lucrătoare a stupului, chinezul fără rating bun devine o furnică exterioară mușuroiului, forțată să se descurce singură.
Din februarie 2022, Comisia Europeană a lansat proiectul portofelului digital european. Pe scurt, acest digital wallet “occidental” nu face decât să repete modelul chinezesc. Este ceea ce ne va putea chinezifica și pe noi.
Proiectul vi se va vinde ca o mare cucerire a științei, ca ceva elitist care o să vă ușureze viața și o să vă facă să vă simțiți în siguranță și liberi, vi se va impune să îi disprețuiți și să îi rejectați pe “medievalii” care refuză să se transforme în avataruri informatice, în doppelgänger-i ai propriei persoane (care a primit, totiși, liberul arbitru de la Dumnezeu).
Și veți aplauda, și vă veți înghesui să vă luați portofelul (care, apropo de “teoria conspirației”, va putea avea forma fizică a unui implant sub piele sau a unui tatuaj), orbiți de tehnologie și de comoditate. Dar veți intra direct în colivie.
În final, atrag atenția că există o Autoritate pentru Digitalizarea României (??!). Pe site-ul lor oficial s-a lansat o dezbatere a proiectului “european” al portofelului digital. Puteți intra acolo pentru a aplauda entuziast ideea, așa cum ați făcut cu nazzipass-ul sanitar. Și puteți să vă și înscrieți pe lista de doritori, ca să fiți siguri că nu veți fi omiși la încarcerarea digitală.
Pentru noi, restul, doar atât: nu vă supuneți! Hai Liberare!”.
Gheorghe Piperea: „S-a dovedit științifico-fantastic că diferența dintre teoria conspirației și realitate e o perioadă de vreo 4 luni”
S-a dovedit științifico-fantastic că diferența dintre teoria conspirației și realitate e o perioadă de vreo 4 luni.
Când am atras atenția că ideea de a compensa cu bani publici facturile de utilități casnice este greșită (unu, pentru că va determina betonarea prețurilor și tarifelor la un nivel de 4-5 ori mai ridicat decât înainte de plandemie și be, pentru că statul nu are de unde să ia acești bani, plafonarea fiindu-i, totuși, la îndemână) mi s-a spus că sunt gică-contra, că nu sunt pentru popor, că nu știu ce muncă deosebită depun minunații noștri birocrați din energie și finanțe etc. În treacăt fie spus, eu am propus încă de acum un an plafonarea prețurilor și a tarifelor, chestie pe care o fac acum mai toți europenii și care are și efect anti-inflaționist. Cîțu, desigur, nu a putut renunța la creșterea din pix a PIB – ului (lucruri fantastice se întâmplă pentru toți românii, gen), iar Ciucă nu a putut renunța la impozitarea și taxarea sumelor aferente facturilor energetice.
E, și ce să vezi: Ministerul Energiei cere Ministerului Finanțelor aprobarea unei rectificări bugetare de 31 de mld lei (cca 6,2 mld euro), dar primește doar … 2,4 mld.
Cele 6,2 mld euro sunt, pur și simplu, facturile scadente rezultate din “compensarea” acordată de stat cu titlu de sprijin pentru populație – cca 10 milioane de persoane.
Deci, statul e dator furnizorilor de energie cu 6,2 mld euro, dar nu are cum să le plătească mai mult de 500 de milioane de euro…
Asta, stimați co-sinistrați ai codului roșu la 23 de grade în august, înseamnă faliment generalizat al furnizorilor de energie și gaz.
Chestia cu lipsa de finanțare a “marii” compensări era vizibilă încă de acum două luni – o vreme, furnizorii s-au descurcat cu credite de capital de lucru, acordate de bănci cu garanția asupra facturilor (neplătite de stat încă). Până la un punct, însă, pentru că băncile s-au prins că statul nu are bani de acele facturi și a spus stop joc.
Notă intermediară: expunerile băncilor pe aceste facturi luate în garanție sunt suficient de mari ca să le creeze dificultăți, deci tre’ să ne așteptăm nu numai la ajutoare de stat pentru furnizori, ca să nu intre în colaps, ci și la noi facilități pentru bănci și la strângerea șurubului îndatorării consumatorilor de credite. Alți bani publici aruncați pe fereastră, altă perioadă de haiducie pe invers – statul va lua de la săraci ca să dea la ultra-bogați.
Notă intermediară doi: până și haiducia e pe invers în această lume cu fundul în sus.
Dacă furnizorii de energie și gaz intră în faliment, nu mai e nevoie de “sobrietate” energetică. Penuria și economisirea aferente vor rezulta “natural” din acest faliment sistemic. Nu o să mai risipim energie și gaz pentru că, pur și simplu, nu vor mai ajunge la noi. Buni sau rău-platnici, cum om fi… Particulari sau instituții publice unde învață copiii și studenții, unde sunt îngrijiți seniorii și bolnavii, unde se judecă procese, unde se face instrucție să ne batem de la egal la egal cu rușii, unde se dau legi și ordonanțe minunate etc. – nu va mai avea importanță. Oameni care pot și oameni care nu pot plăti facturi triple/cvadruple – respectul contractelor și al regulilor nu va mai avea importanță.
Notă intermediară trei: v-am spus că prețurile la energie și faze rămân betonate, da? Este exact ceea ce “sugerează” gaspajița Kistalina Gheorghieva: statele UE să nu cumva să plafoneze prețurile la gaz și energie, să le lase mari sau să le umfle și mai și, ca să îi oblige indirect pe consumatori să facă economie…
Consecința doi: dacă nu mai există furnizori, producătorii de energie nu mai au altă soluție decât să o vândă la nemți, francezi, italieni etc. Solidaritatea europeană pă energie și pă gaz, “recomandată” de UE, se va impune “natural” la noi. O să închidem și mai simplu centralele termo…
Deja avem cea mai mică producție de energie pe cap de locuitor din UE: 3000 de Mw. Comparativ, Polonia produce 29.000 de Mw, iar Germania 45.000 de Mw, majoritar din cărbune și gaz.
Iar gazul, la noi, aproape că nu se mai utilizează industrial: cu excepția Oltchim, niciun alt combinat mare consumator de gaz nu mai funcționează.
Notă intermediară patru: și compensarea de 50 (25) de bani la litrul de carburant dispare zilele astea. Și prețul la carburant se betonează la doi euro pe litru. Și mobilitatea individuală, și micile biznisuri care folosesc automobile vor fi puse la pământ. Iobăgie, casa ta e România de la toamnă…
Notă finală:
Dacă vedeți prostie crasă a “autorităților”, a birocraților și a “specialiștilor” în balada de mai sus, nu vă înșelați: chiar există prostie d-asta, cu duiumul. Dar mai e un tigru în odaie, care nu se vede, deși e la vedere: conspirație, fraților, uneltire malefică împotriva omului de rând.
Autor: Gheorghe Piperea
”Americanul, cât e el de simplu și naiv, când aude de comuniști, pune mâna pe armă.”
Biden-KGB și-a dat foc la valiză !
Demența senilă a lui Joe Biden s-a răspândit la întregul Establishment de la Washington mai repede decât COVID-ul la vaccinații cu patru doze.
Că nu Biden conduce America devenise limpede din primele zile ale mandatului. Dar exista speranța că măcar păpușarii din spatele lui vor dovedi glagorie și bun-simț politic.
Nu a fost așa. Speranțele s-au spulberat odată cu retragerea catastrofală din Afganistan, care a atârnat un semn de întrebare mare și cocoșat deasupra pretențiilor de hegemon mondial ale Statelor Unite.
Monumentala eroare politică de a împinge Rusia să invadeze Ucraina amenințând Moscova cu aderarea Kievului la NATO a desăvârșit dezastrul: a împins Rusia în brațele Chinei și a grăbit coagularea unui al doilea pol de putere mondial, anti-american.
Sancțiunile aberante, care și-au propus să demoleze Rusia și să-l răstoarne pe Putin, dar care, în schimb, distrug în ritm galopant economiile occidentale, sunt bomboana pe colivă: îi creează noului pol militar, ruso-chinez, și un solid postament economic.
Un postament care se lățește cu rapiditate dincolo de granițele BRICS și tinde să cuprindă Orientul Mijlociu, America Latină și Africa. Iar Occidentul este amenințat cu izolarea.
Aberațiile Washingtonului au reușit „performanțe” geostrategice greu de imaginat cu doar un an în urmă; au făcut posibile colaborări între mari rivale, precum India și China; au revitalizat țara cu cele mai bogate rezerve petroliere din lume – Venezuela, legitimând un dictator ca Maduro; au permis Iranului să devină putere nucleară; au adâncit falia din interiorul NATO, consolidând relația Turcia-Rusia etc.
Însă cea mai mare „performanță” a administrației Biden este că, în mai puțin de doi ani, a pus nu doar Statele Unite, ci și întregul Occident la pământ. L-a adus în stare de mizerie. Foamete, frig, întuneric, sărăcie...
Oamenii sunt îndemnați să se spele mai puțin și să se încălzească cu vreascuri din pădure. Nici lui Ceaușescu nu i-a trecut așa ceva prin cap.
Occidentul 2022 miroase a Coreea de Nord.
Dar Occidentul NU ESTE Coreea de Nord. Oamenii nu sunt alienați ca la Phenian. Nu fac crize de isterie de dragul conducătorilor.
Cu tot drogul progresist, cu toată frica instilată sistematic de mașinăria de propagandă, occidentalii sunt încă cetățeni, nu sclavi. Creierele nu le-au fost spălate de tot. Și acum încep să se dezmeticească.
Rapiditatea cu care se instalează criza, agresivitatea cu care le sunt amenințate viețile și copiii grăbesc Trezirea.
Civilizația occidentală se află în pragul colapsului.
Este greu de crezut că lucrurile pot continua astfel. Fie are loc o schimbare politică radicală, de sus în jos, fie o revoltă care să măture tot, de jos în sus.
Peștele de la cap se împute: Occidentul se împute de la America și America de la Washington.
Iar Washingtonul pute pestilențial și se descompune cu rapiditate. Ca un lepros care își pierde mădularele pe drum.
Institutele de sondaj au amușinat schimbarea: îl îngroapă pe Biden și îi lustruiesc steaua lui Trump. Presa mârâie la Stăpân și dă să muște mâna care a hrănit-o. Sub spectrul falimentului, Hollywoodul se scutură de progresism și se întoarce la eroii clasici din epoca de aur. Top Gun este un simptom mult mai puternic decât pare. E floarea care anunță primăvara.
Dar mai ales americanii de rând s-au săturat. Bogăția pe care stăteau cocoțați și dădeau cu tifla restului lumii a dispărut ca prin farmec. Nu se mai găsesc lapte praf pentru bebeluși și tampoane pentru femei. Fabricile de alimente ard pe capete. Fermierii din marile ranchuri texane vor să scape de vite. Exploatările petroliere se închid.
Deși stau pe o mare de petrol, americanii nu mai au bani de benzină. Legendarele lor autostrăzi care străbat țara de la un ocean la altul au ajuns inaccesibile.
Peste noapte, America a devenit prea mare pentru majoritatea cetățenilor ei.
*
Până ieri, eram pesimist. Nu credeam că schimbarea mai este posibilă în America. Deci, nici în restul Occidentului. Nu credeam că Trump are șanse să revină la Casa Albă.
Dacă Sistemul a putut realiza cea mai mare fraudă din istoria Americii sub nasul lui Trump, răsturnându-l de la putere, cum să crezi că, acum, același Sistem ar putea lăsa să-i scape din gheare puterea, știind că își joacă capul?
Astăzi, însă, sunt convins nu doar că Schimbarea este posibilă, ci și că ea se va produce cu certitudine.
Regimul de la Washington a luat-o razna. Nu se mai poate controla. Simte că îi fuge puterea de sub picioare și face greșeli fatale. Gesturi de om disperat.
Își dă arama pe față. Măștile cad. Iluziile se spulberă.
Ieri noapte, la reședința lui Trump de la Mar-a-Lago nu a descins FBI. A descins KGB.
Americanul de rând, cât e el de simplu și de naiv, a văzut că, din spatele lui Biden, ținut împăiat în geamul Casei Albe, și ale celor două matracuce, Kamala și Pelosi, se ițesc ochii oblici ai lui Mao și Pol Pot, mustața lui Stalin și țăcălia lui Lenin.
Iar americanul, cât e el de simplu și naiv, când aude de comuniști, pune mâna pe armă.
ADRIAN PĂTRUȘCĂ;
Soru Vas
”COALIȚIA PENTRU NAȚIUNE”