9.17.2017

ÎN 2017, LEUL ROMÂNESC A ÎMPLINIT 182 DE ANI DE EXISTENȚĂ




ANUL ACESTA, 2017, LEUL ROMÂNESC A ÎMPLINIT 182 DE ANI DE EXISTENȚĂ

Leul a fost instituit ca monedă oficială a românilor la data de 16 septembrie 1835, prin decizia lui Alexandru Ghica, domnul Ţării Româneşti.

Primele monede au fost bătute abia în 1867, în timpul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, când a aparut legea prin care era înfiinţat sistemul monetar românesc.

Prin Legea monetară adoptată la 22 aprilie 1867 a fost instituit Leul ca monedă naţională, egal cu 100 de bani (moneda divizionară) şi tot atunci Principatele Unite au adoptat sistemul monetar zecimal şi metric al Uniunii Monetare Latine.

1867 a fost şi anul în care leul a fost cel mai puternic din istorie. La acea dată cu un singur leu se puteau cumpăra zece pâini, în timp ce un litru de vin costa 0,40 lei, un kilogram de carne 0,34 lei, iar kilogramul de cartofi era 0,05 lei.

De unde vine denumirea de “Leu”.

Istoria Leului Românesc începe cu secolul al XVII-lea când în Principatele Dunărene se foloseau ca monedă taleri olandezi, löwenthaler, care aveau gravat pe ei un leu rampant, locuitorii denumindu-l generic “Leu”.
Această monedă a fost folosită în Țările Române până în a doua jumătate a secolului XVIII şi chiar după ce talerul fusese scos din uz, el încă reprezenta o unitate de calcul imaginară sub numele de “leu”, la care se raportau toate preţurile în anii ce au urmat.

Mai este de menţionat că moneda naţională a vecinilor noştri de peste Dunăre este leva care în traducere înseamnă tot “leu”, trădând aceeaşi origine ca cea a leului românesc.

De la löwenthaler, pronunțat daler, vine și denumirea monedei SUA, dolar.

Din cauza lipsei unor legi monetare bine definite, la noi au început să fie folosite câteva zeci de tipuri de valută străină. Prin Regulamentele Organice din 1831 şi 1832 s-a hotărât utilizarea unui număr restrâns de monede, printre ele aflându-se una austriacă, numită zwanziger.
La noi era cunoscută drept sfanţul de argint, sau mai simplu, doar şfanţ.
Putem vedea astfel de unde se trage celebra expresie “nu am nici un şfanţ”.
O altă monedă era paraua otomană. Expresia de rigoare ”nu face două parale” vine de la faptul că moneda avea o valoare redusă și era confecționată din material prost, astfel că o folosire intensă o tocea și monezile chiar se lipeau unele de altele.

Leul devine oficial monedă a românilor pe 16 septembrie 1835 când domnul Țării Românești, Alexandru Ghica, instituie ca monedă a țării, Leul, unitate teoretică de cont, echivalentul a 60 de parale.
Tranzactiile, taxele, impozitele se calculau în lei, dar se plăteau în monedă străină.
În Moldova, domnitorul Mihail Sturdza, ar fi dorit în 1835 să bată monedă, dar Imperiul Otoman, nu ar fi acceptat ca un stat vasal să aibă propria monedă, deoarece ar fi fost un semn al independenţei.

După unirea Principatelor şi Cuza a tatonat ideea unei monede naţionale, care urma să se numească român sau romanat, dar din nou Înalta Poartă s-a opus.

Încă din 1859, Alexandru Ioan Cuza l-a însărcinat pe consulul francez la Iaşi, Victor Place, să negocieze baterea unor monede româneşti la monetăria din Paris. Acestea urmau să se numească „români”. Un român ar fi cântărit 5 grame de argint şi ar fi fost împărţit în 100 de „sutimi”, ca monedă divizionară. Ion Heliade Rădulescu a propus numele de „romanat”, după modelul bizantin. Proiectul nu a putut fi realizat.

La 1860, s-a bătut totuşi o monedă de bronz de 5 parale, dar aceasta nu a circulat.

În 1864, după ce Cuza a impus regimul său autoritar, chestiunea a fost reluată şi s-au bătut câteva monede de probă. Este vorba de piesele de „5 sutimi”, care aveau pe avers efigia domnului şi inscripţia „Alecsandru Ioan I”. Ele nu au fost puse în circulaţie niciodată. O astfel de monedă poate fi văzută la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti.

Prima Constituţie a ţării, cea din 1866, ignora complet problema suzeranităţii Imperiului Otoman asupra Principatelor, dovedind încă de atunci dorinţa statului român de a îşi căpăta independența. O primă bătălie s-a dat prin intermediul politicii monetare.

La 22 aprilie 1867 este stabilită moneda naţională Leul, o monedă bimetalică cu etalonul la 5 grame de argint sau 0,3226 grame de aur şi având 100 de diviziuni, numite bani.
Un leu echivala cu un franc francez. Monedele de 5, 10 şi 20 de lei erau din aur, iar cele de 1 şi 2 lei, precum şi cele de 50 de bani erau din argint.
Până la înfiinţarea Monetăriei statului (1870), primele monede au fost bătute la Birmingham.
Minsitrul de finanțe, Ion C. Brătianu, a început tratativele cu Poarta pentru ca aceasta să admită punerea efigiei domnitorului Carol I pe monedele de aur și argint ce urmau a fi emise. Tratativele nu au dat roade, dar guvernul român a comandat monedele de aur de 20 de lei (”pol”), fără a ține seama de pretențiile Imperiului Otoman. Aceste monede au fost puse în circulație în 1868, având efigia domnitorului și inscripția ”Carol I domnitorul românilor”. Tirajul a fost de doar 200 de piese. Dintre acestea, câteva zeci au fost zidite la temelia castelului Peleş, iar altele au fost dăruite parlamentarilor, miniştrilor, unor diplomaţi străini, guvernului turc, familiei Hohenzollern de la Sigmaringen şi unor capete încoronate din Europa.
Imediat după emitere, a urmat protestul Porții, precum și al Austro-Ungariei, care considera titulatura domnului român periculoasă pentru siguranța Austro-Ungariei care stăpânea Transilvania și Bucovina. Sub presiunea celor două Mari Puteri, monedele au fost retrase în 1870, când au fost bătute 5000 de monede din aur și 400.000 de argint, fără a cuprinde însă ”semnul” menit să evidențieze suzeranitatea sultanului.

Începând cu 1872 s-au bătut monede de 50 de bani, 1 leu și 2 lei fără ca Poarta să mai protesteze.

sursa: http://www.identitatea.ro

9.16.2017

UN COLȚ DE PĂDURE ROMÂNEASCĂ CARE ÎNCĂ TRĂIEȘTE ...




Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamului





MONUMENTUL EROILOR din ARMA GENIULUI, cunoscut și sub denumirea de STATUIA GENIULUI ”LEUL”, este un monument din Bucureşti, sector 5, situat la intersecţia bulevardelor Iuliu Maniu şi Geniului, în faţa Palatului Cotroceni. 
Numele statuii a dat numele pieţei din apropierea acesteia, Piaţa Leu, precum şi numele campusului studenţesc din zonă, Campusul Studenţesc Leu. 
Monumentul, opera sculptorului Spiridon Georgescu, a fost sculptat în 1926 şi inaugurat în 1929. Este închinat militarilor din arma geniului căzuţi în Primului Război Mondial, în timpul luptelor pentru întregirea neamului.
Monumentul a fost ridicat din iniţiativa generalului Constantin Ştefănescu-Amza, comandantul Şcoalelor şi Centrului de Instrucţie al Geniului. 
Comitetul de iniţiativă, aflat sub conducerea lui Constantin Ştefănescu-Amza, s-a îngrijit de acţiunile pentru strângerea de fonduri, necesare ridicării monumentului, definitivarea acestuia, amplasarea și dezvelirea din anul 1929. 
Una din acțiunile prin care au fost strânse fondurile derulării proiectului a fost punerea spre vânzare a unei cărți poștale, realizată la Atelierele Mârvan din București, care ilustra macheta viitorului monument.
În 7 iulie 1929, anul în care a fost dezvelită statuia, „Revista Geniului“ tipărită la București, a publicat un număr festiv cu ocazia inaugurării monumentului.
Grupul statuar este format dintr-un leu, care simbolizează forţa, patru soldaţi de geniu (un pionier, un transmisionist, un pontonier şi un soldat din trupele de căi ferate), în mărime naturală, amplasaţi pe cele patru colţuri ale soclului, panouri cu basoreliefuri şi literele prin care se menţionează cui îi este închinat monumentul.
Soclul monumentului este format din piatră artificială şi are forma unui trunchi de piramidă. 
Leul executat în bronz, situat în vârful monumentului, este amplasat pe o ţeavă de tun şi pe o cască militară aparţinând armatelor inamice.
Pe cele 4 laturi ale soclului sunt aplicate diferite basoreliefuri, reprezentând scene din luptele ostaşilor genişti. Alături de aceste scene sunt prezente şi inscripţii ce amintesc de eroismul ostaşilor români căzuţi pe câmpul de luptă între anii 1916-1918, în special de cele care au avut loc la Mărăşeşti, Mărăşti şi Oituz.
Pe una din laturile monumentului este inscripţionat următorul mesaj:
„ Spuneţi generaţiilor viitoare că noi am făcut suprema jertfă pe câmpurile de bătălie pentru întregirea neamului.”

sursa: http://enciclopediaromaniei.ro

9.15.2017

NOBILUL DAC DIN AEROPORTUL ”OTOPENI”




AEROPORTUL ”OTOPENI”, ÎNCEPÂND CU LUNA SEPTEMBRIE 2017 ȘI PÂNĂ LA SFÂRȘITUL VEACURILOR VA FI PĂZIT DE STATUIA NOBILULUI DAC DECEBAL
În Aeroportul Otopeni, cel mai mare al țării, pe culoarul care leagă terminalele Plecări și Sosiri, Asociația Identitate Culturală Contemporană a dezvelit o statuie: bustul unui nobil dac. De fapt, este portretul lui Decebal. Deci, de-acum înainte, de fiecare dată când vei merge cu avionul, vei avea ocazia sa citești despre daci și să duci peste hotare aceste învățături.
Bustul din aeroport este așezat într-un colt, înconjurat de niște panouri cu imagini cu daci celebri (Burebista, Decebal), pe care sunt menționate câteva momente importante din istoria acestei civilizații. Oamenii care au făcut-o au anunțat și că strâng donații pentru o statuie în mărime naturală a unui dac.

De ce un dac în aeroport ?

Valentin Iordache, directorul adjunct al Aeroportului, spune următoarele:
„Ne gândim că, dacă punem faptele la locul lor și atragem atenția pasagerilor, români sau străini, asupra unor simboluri esențiale pentru identitatea noastră, dăm contur viitorului. Ne uităm la origini și prindem încredere, inspirație, viziune pentru ziua de maine”
În anul 2016, AICC a lansat proiectul «Vreau un dac in Bucuresti», o replică a unei statui antice amplasată în Grădinile Boboli din Florența, ce reprezintă un dac. Laura Ostafe, reprezentanta ICC, a adus explicații suplimentare:
„Proiectul are o dublă conotație: identitară și culturală. Discutăm despre un moment important dedicat spațiului cultural românesc. În București nu exista niciun monument dedicat civilizației dacice. Amplasarea unei statui de dac îmbogățește cultural Bucureștiul. Este un act de normalitate și în strânsă legatură cu spațiul european bucureștean."
sursa: https://www.vice.com

MUNȚII APUSENI - ROMÂNIA






9.14.2017

CUM ÎȘI PĂSTRAU SĂNĂTATEA ȚĂRANII ROMÂNI, ÎN URMĂ CU 70-80 DE ANI




CUM ÎȘI PĂSTRAU SĂNĂTATEA ȚĂRANII ROMÂNI, în urmă cu 70-80 de ani: lenea era considerată aducătoare de vicii, munca fizică era izvor de sănătate

Aerul curat, igiena corporală, curăţenia vestimentară şi alimentaţia sănătoasă erau metodele prin care românii se fereau de boli în urmă cu 70-80 de ani. Se credea că munca este, de asemenea, un aliat împotriva îmbolnăvirii, în vreme ce trândăvia ducea la boală.
 

Ţăranii erau sfătuiţi de medic să mănânce şi să doarmă în funcţie de munca prestată.

Sănătatea era privită ca darul cel mai scump de la Dumnezeu. De ea aveau parte cei care duceau o viaţă sănătoasă şi de ea erau lipsiţi cei supuşi viciilor, susţineau medicii de la acea vreme. 
 ”Omul slăbănog, cu sănătate şubredă, o poate întări, poate deveni un om zdravăn dacă se hrăneşte bine, dacă ţine corpul curat şi se fereşte de beţie şi de obiceiuri rele. Ne putem prelungi viaţa prin traiul cumpătat şi regulat” îi sfătuia doctorul I. Felix pe ţăranii români în cartea ”Poveţe despre starea sănătăţii”, apărută în 1902.

Potrivit specialistului în medicină, doar omul sănătos îşi putea îndeplini toate îndatoririle faţă de ţară şi faţă de familie. 
Lenea ducea la boală. 
Se credea că omul sănătos îşi pierde lesne sănătatea prin trândăvie. ”Prin muncă creşte puterea corpului, cu cât omul lucrează mai mult, cu atât devine mai voinic, de vreme ce nelucrarea slăbeşte corpul. Nelucrarea vatămă pe lângă corp şi sufletul”, se mai spunea în cartea scrisă în 1902. 
Ţăranii erau învăţaţi că trândăvia îndeamnă la vicii şi erau îndemnaţi la muncă pentru a se menţine în formă. 
”Nu trebuie să ne pierdem timpul cu nelucrarea şi la zilele hotărâte de Dumnezeu pentru slujba sfântă în biserică şi pentru odihna corpului să nu adăugăm şi alte sărbători care nu sunt poruncite de legea creştinească”, mai spunea doctorul I. Felix.
Aer curat, casă sănătoasă, uscată, luminoasă, încălzită în timpul iernii, veşminte şi încălţăminte potrivite, curăţenia corpului, a îmbrăcăminţii, mâncarea potrivită şi îndestulătoare, munca potrivită cu puterea şi cu vârsta, odihnă după muncă şi ferirea de obiceiuri rele. 
Acestea erau principalele sfaturi date ţăranilor români pentru menţinerea sănătăţii.

Curăţenia era primordială Doctorul Felix sfătuia românii să nu se ferească de aerul rece nici măcar iarna: ”Să nu ne temem de aerul proaspăt şi rece care intră iarna prin ferestre şi uşi deschise că va vătăma sănătatea noastră şi aceea a copiilor. Aerul stricat aduce un rău mai mare decât puţinul aer rece pe care-l primim”.

Curăţenia era primul sfat în ceea ce priveşte veşmintele ţăranilor de acum aproape un veac. Dacă casa nu este bine clădită şi bine îngrijită, ea poate vătăma sănătatea noastră, avertiza medicul. În urmă cu un secol locuinţă sănătoasă însemna: ”încăpătoare pentru toţi cei care şed în dânsa, dacă pereţii şi pardoseala ei sunt uscate şi curate, dacă are destulă lumină, dacă se poate încălzi, dacă aerul este curat”. 
Bordeiul era considerat locuinţa cea mai rea şi cea mai nesănătoasă. Ţăranii erau învăţaţi să arunce resturile din ”privată” pe câmp, la un loc cu bălegarul de la vaci. Resturile erau cărate pe ogor ”pentru a face pământul mai roditor”. 
Corsetele şi încălţămintea cu toc, dăunătoare pentru sănătate.   Corstele doamnelor de la oraş şi încălţămintea cu toc erau considerate elemente care afectau starea sănătăţii. ”Ar fi o nenorocire dacă ţărăncile s-ar obişnui să poarte corsete strâmte pe care şi femeile şi fetele de la oraş au început să le lepede fiindcă sunt primejdioase. 
Sunt foarte vătămători pantofii şi ghetele fetelor şi femeilor cu călcâie (tocuri) înalte şi înguste, nu numai picioarele au să sufere de asemenea încălţăminte, ci întreg corpul pentru că ele fac pasul nesigur. Asemenea, la cizma cu tocuri, piciorul fuge înainte şi se simte strâns. Cizma şi gheata strâmtă împiedică circulaţia sângelui în picior şi face bătături”, explica medicul în 1902. 
Ţăranii erau învăţaţi să poarte vara haine de in sau de bumbac, iar iarna, din lână. Femeile de la ţară erau sfătuite să poarte izmene sau pantaloni.
”Oamenii care stau toată ziua într-un loc se îmbolnăvesc cu stomacul”.   
Munca era metoda de menţinere în formă recomandată de medici. Se credea că cei care nu lucrează multă vreme, îşi pierd obiceiul de a lucra. ”Oamenii care stau toată ziua la un loc se îmbolnăvesc, stomacul şi inima lor nu lucrează bine”, se spunea în cartea de acum un secol. 
Medicul atrăgea atenţia că şi munca în exces poate fi vătămătoare pentru sănătate . ”Somnul prelungit ne slăbeşte în loc a ne întări”.   În urmă cu un secol, medicul îi sfătuia pe români să nu doarmă mult pentru că ”somnul prelungit ne slăbeşte în loc a ne întări”. Copiilor li se recomandau 9 sau 10 ore de somn, iar bărbaţilor în putere care munceau la câmp, 7 sau 8 ore. 
Ţăranul era învăţat să se hrănească potrivit cu munca pe care o făcea. ”Mămăliga singură cu buruieni cu verdeţuri nu dă putere, nu face pe muncitor destoinic pentru lucrări obositoare, ci numai mâncărurile mai hrănitoare:  carne, peşte, ouă, lapte, brânzeturi, fasole, mazăre, linte”, mai spunea medicul I. Felix.   
Machiajele erau considerate dăunătoare.   
Apa şi săpunul erau recomandările medicului pentru curăţirea corpului.Ţăranii erau sfătuiţi să-şi spele mâinile după fiecare muncă, iar picioarele cel puţin o dată pe săptămână. ”Din când în când să spălăm corpul întreg”, mai spunea medicul. 
Femeilor li se atrăgea atenţia că sulimanurile folosite pe post de machiaj sunt nesănătoase: ”Frumuseţea corpului se strică prin necurăţenie şi viaţă dezordonată. 
La fetele şi la femeile sănătoase, rumeneala obrajilor ce au primit-o de la Dumnezeu este cea mai frumoasă nu o mai putem înfrumuseţa prin dresuri, vopseluri şi sulimanuri. Este urât şi vătămător sănătăţii obrajii cu dresuri şi sulimanuri care sunt otrăvioare”, mai preciza I. Felix. 
Cum se fereau de boli.   
Ca să se ferească de răceli şi alte boli specifice sezonului rece, recomandarea medicului era ”paza contra frigului şi umezelii”. ”Bolile provenite din mâncări şi băuturi le preîntâmpinăm mâncând şi bând cu măsură, ferindu-ne de mâncăruri stricate şi de băuturi mai îmbătătoare. 
Bolile provenite din necurăţenie le prevenim dacă îngrijim corpul, veşmintele, locuinţa, satul. De bolile molipsitoare ne ferim, ţinându-ne departe de oamenii bolnavi sau casele infestate”, se mai arată în cartea de la 1902.
sursa foto : https://sites.google.com/site/romaniadigitalaetnoflolck/tarani-fundale-hd

sursa informații : http://adevarul.ro

9.13.2017

GUSTUL FĂRĂ EGAL AL MERELOR DIN ROMÂNIA





În urmă cu mai bine de 100 de ani, soiurie de mere pe care le consumau românii erau extrem de diversificate. Gustul şi întrebuinţarea acestor fructe erau de asemenea mult diferite de soiurile pe care le găsim acum pe piaţă, multe aduse din import.

În zilele noastre, piaţa de fructe din România este invadată de soiuri de măr importate din Turcia, Polonia, Italia sau Ungaria. În ultimele decenii, şi producţia autohtonă a fost influenţată de soiurile hibrid obţinute în Europa sau Statele Unite. Cultivate în România şi adaptate condiţiilor pedo-climatice, aceste soiuri au dus la crearea unor fructe mai rezistente, cu aspect comercial, dar mai puţin gustoase.

Cercetătorii de la Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare au comparat merele româneşti cu cele din alte ţări. Concluzia analizei comparative a fost că merele româneşti sunt mai bune şi mai pline de vitamine. Mai exact, ionatanele din România sunt cu 20% mai dulci decât cele produse în Polonia, iar merele româneşti din soiul Golden, cu 22% mai dulci decât cele din Italia şi cu 14% faţă de cele turceşti. De asemenea, cantitatea de minerale şi de substanţe nutritive este cu 25%, respectiv 80% mai mare decât în cazul ionatanului polonez.

Câteva exemple de soiuri de mere românești, dulci și aromate, considerate printre cele mai bune :

- Frumos de Voineşti - obţinut la Staţiunea de Cercetări Pomicole Voinesti, din judeţul Dâmboviţa, prin încrucişarea soiurilor Jonathan şi Frumos de Boskoop, în anul 1953. Coaja fructului este subţire, elastică, uleioasă şi are un luciu intens. Pulpa este crocantă, cu structură fină, de culoare alb-crem, suculentă, cu gust dulce şi cu aromă fină. 
- Delicios de Voineşti - obţinut din încrucişarea soiurilor Golden delicious şi Creţesc de Vâlcea în 1949, la Staţiunea Pomicolă Bilceşti, din Argeş. 
Apoi, hibridul a fost transplantat, crescut şi selecţionat la Voineşti, şi omologat în anul 1973. Fructul este destul de mare, cântărind în medie180 g, are formă sferică uşor turtită şi pieliţa de grosime mijlocie, de culoare galben-verzuie, acoperită cu pete roşiatice, în funcţie de poziţia fructului pe ramură şi expunerea la soare. Pulpa este de culoare crem, crocantă, potrivit de suculentă, cu gust plăcut şi aromă puternică, specifică doar acestui soi. 
- Rădăşeni - obţinut din polenizarea liberă a soiului Jonathan, în 1962, fiind omologat ca soi nou în 1979. Fructul este de mărime mijlocie, coaja este galbenă, punctată din loc în loc cu pete roşii. Pulpa este galbenă, crocantă, suculentă, cu gust echilibrat. 
- Voinea - soi originar din România, obţinut prin încrucişarea soiurilor Frumos de Voineşti cu Prima (originar din SUA), are fructe cu o greutate medie de 180-190 de grame. Coaja este potrivit de groasă, netedă, uşor uleioasă, cu puncte de culoare roşu aprins pe 70-95% din suprafaţa fructului, pe fond verde-gălbui. Pulpa este suculentă, dulce, uşor acidulată şi aromată. 
- Ardelean - Fructele sunt de mărime mijlocie, de formă sferică, alungită. Coaja este galbenă, uleioasă, acoperită cu puncte roşii pe mare parte din suprafaţă. Pulpa este alb-gălbuie, cu textură foarte fină, suculentă, dulce şi plăcut acidulată. 
- Jonathan - Este soiul cu cea mai mare pondere în producţia de mere din România, fiind un soi originar din SUA. Fructele sunt de mărime mijlocie, coaja este subţire, de culoare roşie. Pulpa alb-gălbuie este suculentă, dulce, are o aroma intensă, fiind un soi de măr pentru masă. 


sursa: http://adevarul.ro

9.12.2017

UNA ȘI ÎNCĂ UNA ȘI ÎNCĂ MULTE ALTELE ...




CULORILE TOAMNEI




CELE 26 DE VALURI ȘI RESTRICȚII PE CARE DUMNEZEU LE-A PUS PĂMÂNTULUI ȘI OAMENILOR








Se spune ca există 26 de valuri si restrictii pe care Dumnezeu le-a pus Pamantului si oamenilor. 
Dar de ce sa existe aceste valuri ? 
„Acum 18,5 milioane de ani, in perioada primei ere de Aur, a Lemuriei, Pamantul si oamenii aveau o natură destul de eterică. Lumea nu era atâta de densă ca acum. Pamantul era atunci o Gradina a Edenului.
Viata era frumoasa si oamenii traiau in iubire neconditionata, armonie si nu exista separare intre lumile spirituale si lumea de pe Pamant. Nu se intra in lumea dualitatii a Egoului Negativ si se luau decizii din sfera mintii lui Dumnezeu.
Apoi a fost mâncat fructul din Copacul Cunoasterii Binelui si a Răului si a fost aleasă gandirea Egoului Negativ. 
Aceasta alegere insemna identificarea excesiva cu copul fizic si intrarea in iluzie. 
Oamenii au inceput sa creada ca ei sunt corpuri fizice in loc sa traiasca Dumnezeieste intr-un corp fizic. 
Prin raspandirea Egoului Negativ lumea a inceput sa fie mai densă si corpurile fizice au inceput si ele sa fie mai dense, aceasta nu a facut parte din planul original. 
Atunci toti Fii si Fiicele lui Dumnezeu au adormit. Iar Sanat Kumara si semenii sai au venit de pe Venus sa vindece această problemă. 
Lumina aproape ca s-a stins in aceasta lume deoarece visul iluziei si al separarii a fost foarte puternic. 
Lumea Pamanteasca si corpurile fizice au devenit total dense fizic din cauza conștiintei omenirii, iar separarea a părut mai reală ca niciodata.

Dumnezeu a creat un nou plan : 26 de valuri si limitări , astfel incat omenirea a fost pusa ca intr-un fel de țarc spiritual. 
S-a considerat ca Fii si Fiicele lui Dumnezeu nu sunt de incredere pentru a avea puteri si abilități folosite de mintea Egoului Negativ si s-ar produce distrugeri masive asupra persoanei, Pamantului si Sistemului Solar.

1.Valul Reîncarnării

Planul stabilit de Dumnezeu pentru a indrepta aceasta cădere in uitare si somn spiritual a fost „reîncarnarea”. 
Astfel au fost create cele cinci rase de pe cele cinci continente ale Pamantului. 
Planul creat a fost ca toate acele Suflete care adormisera sa se reintrupeze de mai multe ori, pana cand cele sapte niveluri de initiere vor fi finalizate, intr-o maniera echilibrata si integrata, pentru a putea fi atinsa eliberarea din Roata Renasterii si absolvirea! 
Timpul va oferi sufletelor sansa de a-si aminti cine sunt si posibilitatea de instrospecție si reflexie inainte de a se reincarna !

2. Valul Duratei de Viata Limitate

Atunci cand a fost instituit acest plan, exista o vreme cand oamenii puteau trai pe Pamant 1000 de ani. 
Singura problema era că Fii si Fiicele lui Dunezeu dormeau din punct de vedere spiritual in acei ani. 
Vazand ce se intampla Dumnezeu si Puterea lui a instituit un nou val. Oamenii puteau trai 125 de ani, timp in care trebuiau sa se deschida spre o mai mare introspecție si auto-reflexie pentru ca perioada trăită pe Pamant sa nu fie irosită. Acest lucru poate fi schimbat doar prin procesul ascensiunii fizice, insa aceasta necesita mai intai atingerea Realizarii Spirituale.

3.Valul dintre Specii

In timp, a trebuit să fie instituit un alt val. 
Intr-o anumita perioada a Atlantidei, oamenii au inceput să se imperecheze cu animalele, lucru care a creat specii care erau o parte animal, o parte om. Acestea sunt creaturile din mitologia veche. Dumnezeu si Puterea lui instituie un alt val prin care a impiedicat reproducerea dintre specii.

4. Valul Luminii, Gandirii Sentimentului, Energiei si Puterii Limitate

Unul dintre principalele valuri care au fost create de Dumnezeu si Puterea Lui a avut legatură cu descoperirea puterii luminii, gândirii, sentimentului si energiei pe care Fii si Fiicele lui Dumnezeu o aveau. 
Dacă unei Fiinte Cosmice i se permitea sa aiba un milion de wati din punct de vedere al energiei si luminii, omenirii de pe Pamant i se permitea 100 de wati si nimic mai mult. Prin procesul de evolutie spirituală la toate nivelurile, omul poate schimba asta.
Cu toate acestea, energia in wati a omenirii, exprimată in putere luminoasă, putere a minții, putere emotionala si putere energetica a scazut foarte mult pana cand aceasta va dovedi ca va fi vrednica in a-si folosi energiile intr-o maniera corecta. 
Prin procesul de Realizare a lui Dumnezeu, acest lucru poate fi schimbat, dar aceasta nu se va intampla pană cand sufletele nu vor fi socotite responsabile pentru a folosi această crestere de lumina, iubire si putere cum se cuvine.

5.Valul Imbătrânirii

O parte a acestui plan, impunea un val ce a fost instituit in ceea ce priveste imbatranirea corpului fizic. Sufletul este etern si nu imbatraneste niciodata. 
O parte a planului era ca Fii si Fiicele lui Dumnezeu sa aiba corpuri care sa imbatraneasca pentru a incuraja invățarea lecțiilor. Acest lucru putea fi invins prin nemurirea si ascensiunea fizica, dar pentru a infaptui acest lucru trebuie mai intai atinsa Realizarea lui Dumnezeu.

6. Valul Vietilor Anterioare

Urmatorul val pe care Dumnezeu si Puterea lui l-au stabilit a fost valul uitării tuturor vietilor anterioare. 
Acest val a fost instaurat deoarece cei mai multi muritori erau atat de coplesiti de lectiile trecute sau de o anumita intrupare, incat blocarea amintirilor trecute era cea mai ințeleapta alegere pentru a nu cauza suferinte noii întrupari a Sufletului.

7. Valul Amintirii

Un alt tip asemanator de val a fost instaurat mai tarziu, acesta se numeste „Valul Amintirii”. El nu a fost extins doar la vietile anterioare ci si la cele viitoare, vietile paralele, vietile celor 144 de extensii ale Sufletului din Monada fiecaruia, vietile extraterestre si amintirea oricarei perioade dintre vieti. Acest lucru a fost facut din acelasi motiv ca si impiedicarea amintirii vietilor trecute. S-a considerat ca acest lucru va fi coplesitor pentru Sufletul intrupat. Daca este atinsa Realizarea lui Dumnezeu, toate aceste informatii ar putea fi redobandite in straturile cele mai adanci ale subconstientului si ale memoriei Sufletului.

8. Valul Legaturii cu Corpul Fizic

Urmatorul val care a fost stabilit a creat o legatura a Sufletului cu corpul fizic pentru a preveni calatoria constienta a sufletului. Atunci cand părăsim corpul fizic suntem spirite libere si putem calatori oriunde in universul infinit cu puterea mintii noastre. In secunda in care ne gândim, putem calatori acolo.
Din cauza starii de constiință scăzută a omenirii, acest lucru trebuia impedicat la nivel constient pentru ca acest lucru sa fie permis sa se intample doar atunci cand dormim. 
Prin procesul de evolutie spirituala, aceasta abilitate poate fi dezvoltata in mod constient, doar atunci cand sufletul este pregatit sa isi foloseasca energia intr-o maniera mai abila, spirituala si calificată.

9. Valul Inelului de Netrecut

Valul inelului de netrecut a fost plasat in jurul planetei ca un fel de țarc de copii, pentru a preveni ca orice energie negativa sa ajunga in Univers. Acest lucru a fost facut pentru a impiedica orice energie negativa a oamenilor de pe Planeta sa se extinda in jurul Sistemului Solar, Galaxiei si Universului. Acest val poate fi eliminat atunci cand omenirea va avea o constiinta avansata ceea ce ar putea face ca acesta sa nu mai fie necesar.

10. Valul Timpului si Spatiului

Urmatorul val care a fost pus de Dumnezeu si de Puterea lui este valul timpului si spatiului. 
In dimensiunile superioare nu exista timp liniar. Timpul este o iluzie a existentei celei de-a treia dimensiuni. In dimensiunile superioare exista doar „acum etern”. De aceea o persoana poate sa isi vada vietile anteriore si viitoare si viitorul poate fi prezis la un grad ridicat. 
In planurile superioare exista un proces foarte asemanator cu existenta multidimensionala. Spatiul nu exista asa cum exista in Primul Cer al lui Dumnezeu. Este mai mult o realitate multidimensionala. Prin procesul evolutiei spirituale si al meditatiei, transcederea timpului si spatiului pot fi trăite si dezvoltate chiar in timp ce traiesti in corpul fizic, insa toate acestea nu pot fi accesate pană nu este atinsa autostăpânirea intr-o anumita masura, intr-un sens spiritual.

11. Valul Dimensionalitatii Unice

Acest val este legat de sectiunea precedenta. Suntem fiinte multidimensionale, care exista simultan in mai multe planuri de existenta. Acest val a fost plasat asupra Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu pentru a crea o identificare cu o „dimensiune unica” si a nu coplesi Sufletul care este in curs de dezvoltare. Va puteti imagina cum ar fi daca un Suflet nedezvoltat si-ar trăi toate aspectele multi-dimensionale ? Acest lucru este invăluit de Iubirea lui Dumnezeu si a Puterii Sale, este o protectie iubitoare care, ar putea fi descoperită atunci cand suntem pregatiti in procesul de Realizare alui Dumnezeu si a „Ascensiunii Integrate”.

12. Valul celor cinci simțuri

Urmatorul val care a fost plasat in jurul nostru a fost valul celor cinci simturi. De fapt noi avem inca 22 de „Suprasimturi” care au fost numite perceptii extrasenzoriale. Aceste simturi au fost invăluite si limitate de Dumnezeu si de Puterea Lui. 
Va puteti imagina un Suflet involuat care ar avea toate cele 22 Suprasimturi ale lui Dumnezeu larg deschise ? Ar fi pe deplin coplesit spiritual, psihologic si fizic. Asadar, Dumnezeu si Puterea Lui a plasat un val asupra acestor Suprasimturi pana cand Sufletul intrupat va fi pregatit sa le deschidă prin procesul de evolutie spirituală.

13. Valul Profetiei si al Vederii Viitorului

Urmatorul val care a fost plasat asupra umanitatii de Dumnezeu si de Puterea Lui a fost valul profetiei si posibilitatea de a vedea viitorul. Va puteti imagina cat de coplesitor ar fi pentru un Suflet involuat sa aibă abilitatea de a prezice evenimentele viitoare ? Nu ar exista context in care sa priveasca pozitiv evenimentele si ar vedea doar un numar mare de evenimente viitoare personale si colective negative, deoarece o persoana ce are un nivel mic de evolutie acceseaza mintea Egoului Negativ la nivel personal si colectiv. Din acest motiv a fost plasat un val si asupra acestei abilitati. Acesta poate fi redeschis prin procesul de atingere a dezvoltarii spirituale si a Realizarii Sinelui.

14. Valul Abilitatii Spiritiste

Urmatorul val a fost stabilit de Dumnezeu si de Puterea Lui a fost pus asupra abilitatilor spiritiste. Tărâmul psihicului nu este un taram spiritual ci un taram subconstient. Subconstientul are anumite abilitati care pot fi accesate, iar abilitatile psihice sunt unele dintre ele. 
Multi spiritisti nici macar nu cred in Dumnezeu. A fost plasat un val asupra acestor abilitati, pana cand oamenii vor deveni suficient de evoluati pentru a le folosi asa cum trebuie. Chiar si in acest moment abilitatile psihice sunt folosite pentru a face magie neagră, descantece, prevestiri si forme negative ale vrajitoriei si spiritismului. Abilitatile si perceptiile utilizate gresit au reprezentat motivul pentru care acest val a fost plasat asupra Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu.

15. Valul celor Trei Corpuri Inferioare

Urmatorul val care a fost plasat de Dumnezeu si de Puterea Lui a fost valul celor trei corpuri inferioare. In mintea fiecarei persoane este un Sine Superior sau Suprasuflet, iar deasupra acestuia este Puternica Prezenta Eu Sunt sau Monada. Pentru a atinge Realizarea Spirituala, Sufletul intrupat ar trebui sa construiasca Antahkarana, sau linia de lumină, pentru Sinele Superior si sa faca legatura cu Puternica Prezenta Eu Sunt.
Atunci cand Sufletul a atins cea de-a treia initiere a Sinelui Superior, acesta ar fuziona cu Sufletul pe Pamant. La cea de-a patra initiere, Puternica Prezenta Eu Sunt ar deveni Invatator pentru Sufletul Intrupat in locul Sinelui Superior. La cea de-a sasea initiere, Puternica Prezenta Eu Sunt ar incepe sa fuzioneze cu sufletul intrupat pe Pamant. Acest lucru culmineaza cu desavarsirea studiilor initiale de ascensiune.
Ascensiunea completa a lui Dumnezeu sau ascensiunea cosmica nu ar putea avea loc pana la realizarea celor 352 de initieri. A fost stabilit ca Sufletelor sa nu li se permita sa treaca la urmatorul nivel pana nu au atins stapanirea si realizarea nivelului trecut. Aceasta lege se aplica la nivel Planetar, Solar, Galactic, Universal si Multiuniversal, in totalitate pana la realizarea celui de-al 352-lea Nivel de Divinitate. Acest val are de-a face cu faptul ca Sufletele intrupate trebuie sa faca un efort pentru a se uni cu Dumnezeu prin libera lor alegere inainte ca Sinele Superior sa le dea atentie.

Chiar si in ziua de azi sunt multe Suflete pe Pamant care sunt complet separate de Sinele lor Superior, Monada si Dumnezeu. Singurele lucruri in care ele cred sunt cele trei corpuri inferioare ce au legatura cu mintea, sentimentele si corpul fizic. Ele traiesc in iluzia mintii concrete si nu a nici o conexiune cu mintea sau intuitia superioara. Prin urmare, avem ateii sau oamenii de știintă care cred doar in ceea ce le spun cele cinci simțuri.

Singurul lucru real este ceea ce le spune un experiment. Apoi avem persoanele care cad in fascinatia gandirii corpului emotional, crezand ca tot ceea ce este real sunt sentimentele si emotiile lor. In al treilea si ultimul rand, avem materialistii, care nu cred in nimic decat interesele materialiste. Greu de crezut cum oamenii din zilele noastre dupa 18,5 milioane de ani pot sa fie complet separati de Sinele lor Superior si de Spiritualitate, insa acest lucru este foarte raspandit pe Pamant.

16. Valul Limitarii Materiei

Toate fiintele trebuie sa traiasca sub auspiciile legilor fizice, mentale, emotionale si eterice ale Universului. Atunci cand Sufletele ies din armonia cu aceste legi, isi cauzeaza propria suferinta. Aceste valuri au scopul de a forta iubitor Sufletele sa devina supuse Legii lui Dumnezeu. Daca nu ar fi existat legi, Sufletele ar fi fost nestiutoare in permanenta si nu s-ar fi schimbat niciodata.

Sufletele care nu se supun legilor isi produc singure suferinta. Este posibila transcederea tuturor legilor fizice. Sai Baba este o fiinta care a transcens toate legile fizice. Iisus a demonstrat acest lucru fiind capabil sa mearga pe apa, sa transforme apa in vin, sa trezeasca mortii si asa mai departe. Este posibil ca toate Sufletele de pe Pamant sa transceadă toate legile fizice prin procesul de Realizare al lui Dumnezeu si a „Ascensiunii Integrate”.

17. Valul Karmei

Urmatorul val care a fost stabilit a fost valul karmei. Această lege spune ca tot ceea ce gandeste, simte si manifesta o persoana se intoarce asupra sa, iar aceasta lege se extinde si asupra vietilor anterioare. 
Mintea Universala a spus prin Edgar Cayce :”Fiecare titlu al legii este indeplinit !”. Pentru a atinge ascensiunea si eliberarea, o persoana trebuie sa isi curete si sa isi echilibreze cel putin 50% din karma, acesta este sistemul stabilit de Dumnezeu si de Puterea Lui.

18. Valul Directivei de Bază

Eu numesc acest urmator val :”Valul Directivei de Baza” Acesta a fost pus asupra omenirii, pentru ca Dumnezeu si Puterea Lui sa nu ajute sub nici o forma pe nimeni daca nu i se cere ! 
Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu li s-a dat libera alegere, iar acest lucru nu trebuie impiedicat. Daca persoana nu cere, nu va primi nici un ajutor din lumea spirituala. Prin puterea rugaciunii, Dumnezeu este accesat de om si astfel il poate ajuta si sprijini.

19. Valul Programarii Constiintei Colective

Acest val are de-a face cu felul in care Dumnezeu si Puterea Lui a stabilit Structura Divină pentru Fiii si Fiicele Sale de a se intrupa in corpuri de copii. Acestia sunt, prin natura lor, dependenti total si victime ale programarii parentale, a familiei extinse si a societatii pana cand isi vor dezvolta judecata mintii, intelepciunea, cunoasterea spirituala si psihologică pentru a se proteja singuri. Pana cand se va intampla acest lucru, persoana va fi cuprinsa de „programarea constiintei colective”.

Singura optiune pe care o avem in aceasta privinta si pe care ne-a dat-o Dumnezeu si Puterea Lui este ca putem sa ne alegem parintii din planul interior. Aceasta alegere este si ea guvernata de legea karmei si de disponibilitatea parintilor. Un anumit „val al constiintei colective”este construit la nivel de personalitate si programare a Egoului Negativ si trebuie complet distrus de cei care aspiră să fie Maestrii Ascensionati.

20. Valul Vederii Interioare

Urmatorul val i-a permis lui Dumnezeu si Puterii Lui să blocheze posibilitatea oamenilor de a vedea cu ajutorul vederii interioare alte planuri ale existentei. Scopul acestui val este de a proteja Sufletele involuate sa nu fie coplesite si speriate de tot ceea ce ar urma sa vada. S-a considerat ca este suficient ca omenirea sa aiba de a face doar cu energiile acestei dimensiuni pe care o poate vedea. Vederea interioara poate fi dezvoltata prin procesul de evolutie, atat la nivel spiritual, cat si psihologic.

21. Valul Auzului Interior

Dumnezeu si Puterea Sa au pus de asemenea un val asupra clarauzului, care are legatură cu a nu auzi vorbele Spiritelor din lumea spirituală. Acest lucru a fost facut pentru a proteja Sufletele involuate. Daca acestea ar auzi Spiritele, gandirea Egoului Negativ le-ar face sa fie concentrate asupra planului astral si singurele spirite pe care le-ar auzi ar fi cele inferioare.

22.Valul Atingerii Interioare

Urmatorul val a fos cel al clarsimțirii. Acest har ar fi cu totul coplesitor pentru Sufletele involuate de a trai toate aceste energii subtile. S-a hotarat ca acest lucru sa fie disponibil Sufletului doar atunci cand acesta va fi la un nivel al dezvoltarii spirituale si psihologice suficient de inalt pentru a sti ce sa faca cu el.

23. Valul Harului Sfantului Duh si Abilitatile Maestrilor Ascensionați

Urmatorul val are legatura cu intreruperea tuturor harurilor Sfantului Duh si a abilitatilor Maestrilor Ascensionati. Aceste puteri spirituale nu vor fi accesibile pana ce omenirea nu va fi la un nivel de constiinta, responsabilitate si dezvoltare pentru a folosi aceste abilitati doar cu scop Divin si intr-o maniera corectă.

24. Valul lui Kundalini

Urmatorul val a fost asezat asupra trezirii lui Kundalini. Acest lucru a fost facut ca o modalitate de autoprotectie pentru Fiii si Fiicele lui Dumnezeu involuate. Există oameni care au forțat trezirea prematură a lui Kundalini si care au suferit daune extreme la toate nivelurile. Astfel a fost plasat un val asupra acestei energii pentru a nu-i permite sa se trezească, fara ca omul sa aiba o intelegere spirituala. Kundalini nu ar trebui fortat sa se trezeasca, ar rebui sa faca asta doar in urma evolutiei spirituale integrate.

25. Valul „Ascensiunii Integrate”

Acest val a stabilit ca nici unui Suflet să nu i se permita sa primeasca vreo initiere dincolo de ce-a de-a saptea initiere, daca nu isi va integra la un nivel de baza aceste initieri in sinele mental, emotional si fizic. Acest val are scopul de a ajuta Lucratorii in Lumină să elimine fragmentarea, fascinatia, maya si iluzia care se manifesta in prezent.

Orice Suflet care nu stapaneste nivelul psihologic, mental si emotional, va fi fortat sa se reincarneze din nou in plan mental sau emotional chiar daca si-a finalizat cele sapte niveluri de initiere. Acest lucru se poate intampla doar daca a aparut o problema serioasa de neintegrare, contaminare si corupere a Egoului negativ sau fragmentare. Nu trebuie sa fim perfecti pentru a atinge eliberarea completa, trebuie doar sa fim in terenul „Ascensiunii Integrate”.

26. Valul Realizarii Lui Dumnezeu

Scopul Vietii este de a realiza Constiinta Prismei Spectrului Complet Integrat. Dumnezeu nu va face asta in locul nostru. Este un lucru care trebuie facut cu propria putere personala si propria dorinta. Toata Creatia trece prin acest proces. Chiar daca nu am fi mancat niciodata din Pomul Cunoasterii Binelui si Raului sau nu am fi avut vreun gand sau sentiment negativ, tot ar fi trebuit sa trecem prin cele 352 de niveluri de initiere. Acest lucru a facut parte din Plnul Divin al lui Dumnezeu, care spune ca toate fiintele din Universul Sau infinit nu pot sa fie Dumnezeu doar pentru că Dumnezeu le-a creat, ci trebuie sa treacă printr-un anumit proces de evolutie pentru a-si realiza de bună voie Constiinta Prismei Spectrului Complet Integrat.

Faptul ca am mâncat din Copacul Cunoasterii Binelui si a Raului si densificarea materiei a facut ca acest proces sa fie putin mai complicat, in orice caz, acest lucru s-a intamplat din vina noastra deoarece nu facea parte din plan. Dumnezeu si Puterea Lui in infinita lor iubire si milă, a stabilit aceste valuri, limitari si restrictii pentru a ne proteja, cu iubirea si grija unui parinte protector, pentru a se asigua ca toate Sufletele adormite se vor trezi in final.

Fiinte nobile cum ar fi Sanat Kumara si semenii sai Kumara, au venit de pe Venus acum 18,5 milioane de ani pentru a ajuta Sufletele de pe Pamant sa se trezeasca si sa detina controlul asupra lor si asupra guvernarii spirituale. Datorita Harului lui Dumnezeu, a lui Hristos si a Sfantului Duh ne aflam intr-o perioada din Istoria Pamantului unde acest lucru se intamplă !”

Surse : Maestrul Joshua David Stone; https://karyn.ro

9.11.2017

FRUNZELE DE GUTUI tratează: Diabetul zaharat-Tuse şi astm-Hipertensiune arterială-Infecţii gastro-intestinale şi diaree-




Proprietăţile CEAIULUI DIN FRUNZE DE GUTUI.

Cum se prepară şi la ce foloseşte :

Este un ceai mai puţin obişnuit, dar asta nu-l face mai puţin eficient decât alte remedii naturale atunci când vine vorba de combaterea unor probleme de sănătate precum tusea, diabetul sau hipertensiunea arterială.
Frunzele de gutui reprezentau o adevărată sursă de sănătate în Antichitate, cu ajutorul lor fiind tratate zeci de boli de medicii acelor timpuri. Însuşi Avicenna, autoritatea de necontestat în ştiinţele medicale de demult le utiliza nu numai pentru tratamentul pacienţilor săi, ci şi în scop profilactic, pentru prevenirea îmbolnăvirii.
În prezent, specilialiştii în biochimie studiază cu mult interes proprietăţile lor terapeutice, pentru a le pune în valoare efectele sanogene. În bună parte, beneficiile frunzelor de gutui se datorează acizilor organici, dintre care ”acidul quinic” are cea mai mare concentraţie (aproximativ 72%), fiind urmat de ”acizii citric” (circa 13%), ”oxalic”, ”malic”, ”fumaric” şi ”shikimic”.
În frunzele gutuilor se mai găsesc numeroşi alţi compuşi fitochimici cu acţiune antioxidantă şi antiinflamatorie dovedită, precum ”quercetina” şi ”rutinul”.

Utilizarea terapeutică a frunzelor de gutui :

Diabetul zaharat

Infuzia din frunzele de gutui poate fi o soluţie simplă şi la îndemână pentru normalizarea nivelului de zahăr în sânge. Aceasta se prepară dintr-o lingură de frunze mărunţite la o cană de apă clocotită. După ce se răceşte, soluţia se filtrează şi se administrează porţionat, de trei ori pe zi.

Tuse şi astm
Infuzia din funze de gutui, uscate şi măcinate, preparată dintr-o linguriţă cu frunze la o cană de apă fierbinte constituie un remediu des folosit pentru calmarea tusei convulsive în cazul adulţilor, chiar şi în situaţiile grave. Şi-a dovenit utilitatea şi în crizele de astm.

Hipertensiune arterială

Frunzele de gutui conţin substanţe cu acţiune vasodilatatoare, ceea ce determină scăderea presiunii arteriale. Prin urmare, ele pot fi folosite pentru controlul hipertensiunii. În acest scop, ele pot fi folosite fie sub formă de macerat, fie sub formă de tinctură.

Infecţii gastro-intestinale şi diaree

Pentru a combate procesul inflamator de la nivel gastro-intestinal, se prepară următorul remediu din frunze de gutui: se pun cinci grame de frunze uscate în 200 ml de apă clocotită şi se menţine soluţia în baie de aburi timp de 20 de minute; după ce se răceşte, se completează cu apă fiartă şi răcită până la volumul iniţial. Din această soluţie se iau câte două linguri de trei ori pe zi.

Utilizarea ceaiului din frunze de gutui în scop cosmetic

Infuzia plăcut parfumată din fruze de gutui este şi un extraordinar tratament pentru întărirea părului şi combaterea mătreţii. În formă concentrată, aceasta conferă o frumoasă nuanţă brună părului închis la culoare.

sursa: http://www.surplusdesanatate.info

9.10.2017

9.09.2017

O rețetă rapidă de pâine delicioasă






Această pâine are un miez moale și pufos, iar crusta rumenă și ușor crocantă vă va fi pe plac. 

Merită s-o preparați și Dvs. !



Ingrediente:


850 g         Făină
375 ml       Apă
250 ml       Lapte
10 g           Drojdie uscată
2 lingurițe Zahăr
1 linguriță Sare
2 bucăți     Ouă
200 g         Iaurt grecesc
40 ml         Ulei
1 linguriță Semințe de susan negru

Mod de preparare :

Într-un bol turnați apa caldă, laptele cald, adăugați zahărul, drojdia uscată și amestecați. 
Apoi adăugați sarea, adăugați treptat făina și frământați un aluat elastic și neted. 
Acoperiți aluatul cu un prosop și lăsați la dospit, la loc cald, timp de 40- 50 de minute.

2. După ce aluatul a crescut bine, îl scoateți pe masa de lucru, îl împărțiți în 4 părți egale și întindeți 4 rulouri de aluat. 
Tăiați fiecare rulou în 6 -7 bucăți mici cu lățimea de circa 2-3 cm.

3. Aranjați bucățile de aluat obținute într-o tavă cu diametrul (28 cm), tapetată cu hârtie de copt și unsă cu ulei. 
Cu ajutorul degetelor aplatizați fiecare bucată de aluat.

4. Preparați toppingul: într-un bol amestecați ouăle, iaurtul și uleiul. Turnați toppingul obținut pe toată suprafața pâinii și presărați cu semințe de susan negru. 
Dați tava la cuptorul preîncălzit la temperatura de 190°C, pentru 30 - 35 de minute, până devine aurie.

Poftă bună !

În clipul următor puteți vedea cum se prepară pâinea :









MERE LA CUPTOR, UMPLUTE CU BRÂNZĂ DE VACI 












Merele proaspete sunt foarte bogate în vitamine iar atunci când sunt coapte în cuptor, merele conțin cantități mari de ”pectină”, care este bună pentru digestie.

Merele pot fi umplute cu nucă, cu ciocolată etc., fiecare după cum îi place. 

Bănuiesc că, majoritatea, știți să preparați astfel de delicii culinare. Eu doar vă amintesc că toamna se obișnuiește un astfel de răsfăț culinar care ne umple casa de miros plăcut de mere coapte, ne bucură sufletele și privirea.

Iată un desert delicios care poate fi preparat foarte ușor :

MERE COAPTE ÎN CUPTOR ȘI UMPLUTE CU BRÂNZĂ DE VACI

INGREDIENTE pentru 4 mere, ca exemplu:

- 4 mere

- 1 gălbenuș de ou

- câteva alune sau miez de nucă

- 1 lingură unt

- 100 g brânză de vaci

- 1 lingură de miere (sau zahăr brun)

- 1 lingură de griș

- scorțișoară

MOD DE PREPARARE :

1. Se macină nucile (alunele) și se adaugă în ele grișul;

2. Se topește untul și se amestecă cu nucile (alunele);

3. Se adaugă brânza de vaci, gălbenușul și mierea (zahărul brun);

4. Merele spălate, tăiate la vârf și curățate în interior pentru a rămâne loc pentru umplutură;

5. Se pune umplutura în mere, se așează merele pe o tavă în cuptor și se lasă la copt timp de 15-20 minute;

6. Imediat după ce se scot merele din cuptor, se presară cu scorțișoară.

POFTĂ BUNĂ LA DESERTUL CU MERE !

9.07.2017

FLORI DE CÂMP ROMÂNESC - BUNICUL ȘI NEPOTUL






ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SOARTA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE




IATĂ DE CE ”DRACII” DIN TOATĂ LUMEA, INCLUSIV CEI DIN ROMÂNIA, VOR SĂ DISTRUGĂ ”CREDINȚA ORTODOXĂ”, CARE DE FAPT ESTE ”O MARE ÎNVĂȚĂTURĂ” PENTRU OM.
ORTODOXIA NE ÎNVAȚĂ SĂ TRĂIM CU DEMNITATE, NE DESTĂINUIE CE ESTE MOARTEA ȘI CUM SĂ NE PREGĂTIM PENTRU VIAȚA DE DUPĂ MOARTE.

NU CONFUNDAȚI BISERICA ȘI CREDINȚA ORTODOXĂ CU ”TÂLHARII” DIN RÂNDUL HOMOSEXUALILOR, A MASONERIEI EVREIEȘTI ETC, CARE S-AU INFILTRAT PRINTRE SLUJITORII ADEVĂRAȚI AI CREDINȚEI ORTODOXE !

ÎNVĂȚĂTURA ORTODOXĂ DESPRE SOARTA SUFLETULUI DUPĂ MOARTE

Arhiepiscopul Ioan Maximovici, în cartea sa ”Viața după moarte” spune următoarele:

”Viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârsi odată cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie si de la faptele cele bune ? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: ,,Să mâncăm si să bem pentru că mâine vom muri !,,

Dar omul a fost zidit pentru nemurire, si prin învierea Sa, Hristos a deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, a fericirii vesnice pentru cei care au crezut în El si au vieţuit întru dreptate.

Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare, si această pregătire se sfârseste odată cu moartea noastră. După aceea omul se leapădă de toate grijile cele pământesti; trupul se desface în cele din care a fost alcătuit, pentru a se înălţa din nou la învierea cea de obste.

Dar sufletul său continuă să fie viu, si nu-si încetează existenţa nici măcar o singură clipă. Prin multe lucrări ale morţilor, ni s-a dat să cunoastem în parte ce se întâmplă cu sufletul când iese din trup. Când vederea ochilor celor trupesti încetează, începe vederea cea duhovnicească.

Episcopul Teofan Zăvorâtul îi scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea întreagă care te va înconjura.”

După moarte, sufletul este cu mult mai viu si este mai constient decât înainte de moarte.

Sf. Ambrozie al Milanului ne învaţă: „Întrucât viaţa sufletului urmează si după moarte, rămâne un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras înapoi de nici o piedică a morţii, ci este mai lucrător, căci este lucrător în sălasul lui, fără vreo legătură cu trupul, care este mai mult o povară pentru el, decât un folos.”

Sf. Avva Dorotei, călugăr din veacul al VI-lea, din Gaza, rezumă învăţătura celor dintâi Părinţi despre această problemă: „Căci după cum ne spun Părinţii, sufletele morţilor îsi aduc aminte de toate cele câte li s-au întâmplat lor aici - gânduri, cuvinte, dorinţe - si nimic nu se poate uita. Dar precum spune în psalm, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor (Psalm 145, 4). Gândurile despre care vorbeste el sunt acelea ale acestei lumi, despre case si avuţii, părinţi si copii si neguţătorie. Toate lucrurile astea pier de îndată ce sufletul iese din trup. Dar cele ce a făcut el împotriva vredniciei ori împotriva faptelor celor rele ale lui, îsi aduce aminte si nimic din toate astea nu se pierde. De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele ce a făcut în această lume, ci îsi aminteste de toate la iesirea lui din acest trup, mai limpede si mai deslusit, de îndată ce este slobozit din desertăciunea trupului.”
„După iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucrătoare, nu rămân fără cunostinţă; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a săracului Lazăr (Luca 16, 22-28). 
Sufletele morţilor nu numai că nu-si pierd constienţa, nu-si pierd nici măcar firile lor - adică, nădejdea si frica, bucuria si mâhnirea, si ceva din cele ce acestea asteaptă să primească la judecata cea de obste, pe care încep să o guste mai dinainte. 
Sufletele sunt si mai vii si prea râvnitoare întru slăvirea lui Dumnezeu. 
Cu adevărat, dacă am socoti pe temeiul celor ce ne mărturiseste Sf. Scriptură despre firea sufletului, după măsura înţelegerii noastre, că de nu ar fi asa, nu voi spune prea mare prostie, ci doar nebunie, că cel puţin să credem că sufletul este partea cea mai de preţ a omului, în care, potrivit Sf. Apostol Pavel, se află chipul si asemănarea cu Dumnezeu (I Corinteni 11, 7; Coloseni 3, 10), iar după lepădarea cărnii trupesti în care se află în viaţa aceasta, ar trebui să fie inconstient - acea parte care are în sine si întreaga putere de judecată, dă simţire chiar si materiei cărnii mute si inconstiente ? De aceea urmează, si însăsi firea raţiunii o cere, că după lepădarea trupului, de care acum este usurat, sufletul trebuie să-si sporească puterile minţii, trebuie să le cureţe si să le îmbunătăţească, nu trebuie să se lipsească de acestea.”
Experienţele de „după moarte” de astăzi au trezit în oameni, în chip uimitor, constiinţa sufletului din afara trupului si o stare mai ascuţită si mai rapidă a însusirilor minţii. Dar această constientizare, prin ea însăsi, nu este destul pentru a ocroti pe cineva în acea stare, si să-l ferească de înselare prin arătările din „afara trupului”; omul trebuie să cunoască învăţătura crestină întreagă despre acest subiect.
Când omul este pe moarte, începe să vadă rude si prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra.

Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunostinţă omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele.

Episcopul Teofan spune aceasta în chip miscător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii si surorile tale. Închină-te înaintea lor si transmite-le urările noastre si cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”

ÎNTÂLNIRI CU DUHURILE

Când sufletul îsi părăseste trupul, se află dintr-odată printre alte duhuri, bune si rele. De obicei, sufletul se îndreaptă către acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceste si dacă pe vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri oarecare, va rămâne în legătură cu ele si când va iesi din trup, oricât de neplăcut i-ar fi să le întâlnească.
Ni se aminteste cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă - dacă a fost mai apropiat îngerilor si sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune si cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute.
În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială - atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât si judecata de apoi de la sfârsitul lumii - osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu si faţă de fiinţele duhovnicesti.

PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE

Vreme de două zile sufletul se bucură de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea de a treia zi se mută în alte sălașuri.

Aici, Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeste de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup.
În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, si astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia să facă fapte bune.
În cea de a treia zi, Hristos care Însusi a înviat din morţi a treia zi, porunceste sufletului crestin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.”

Sf. Ioan Damaschin, în slujba de înmormântare ortodoxă, înfăţisează cu însufleţire starea sufletului iesit din trup, dar care se află încă pe pământ, neputincios să intre în legătură cu cei dragi pe care îi vede:

„Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup ! Vai, cât lăcrimează atunci, si nu este cine să-l miluiască pe dânsul ! Către îngeri ridicându-si ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-si, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare milă.”

Într-o scrisoare către fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinţa celui care moare rămâne. El merge doar către un alt fel de viaţă. Nu pe ea o vor pune în mormânt. Ea se află în alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. În primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastră. Numai că, nu va spune nimic si nu veţi avea putinţa de a o vedea; dar ea va fi aici.

Să ţineţi minte aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, vărsăm lacrimi pentru cei care ne părăsesc, dar pentru ei, toate sunt îndată mai simple; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit si au fost readusi în trupurile lor, au simţit aceste trupuri ca pe niste sălasuri lipsite de tihnă. Şi sora ta va simţi la fel. Îi este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi întâmplat ceva foarte rău ! De bună seamă că ne va vedea si se va mira de ce se întâmplă”

Trebuie să ţinem minte că aceste două zile sunt o regulă generală, care nu cuprinde toate situaţiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxă, care s-au adunat în această carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru că sfinţii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din această lume, si trăind într-o asteptare neîncetată a trecerii în lumea cealaltă, pornesc de îndată urcușul către cer.

Alţii, ca K. Uekskuell, încep să se urce înainte de sfârsitul celor două zile pentru o pricină oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, experienţele de „după moarte” de astăzi, asa cum le socotim că sunt numai niste părţi, toate intră în această regulă: starea „din afara trupului” este doar începutul celei dintâi perioade a sufletului lipsit de trup, care „hoinăreste” prin locurile pământesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat în stare de moarte vreme destul de îndelungată ca să întâlnească îngerii care trebuie să-I însoţească.

Unii potrivnici ai învăţăturii ortodoxe despre viaţa după moarte, socotesc aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte, ca fiind o mărturie a „contradicţiilor” care există în învăţătura ortodoxă. Dar acesti potrivnici au o gândire prea mărginită. Înfăţisarea celor două zile (si a celor care urmează) nu este în nici un caz vreo dogmă. Ea este pur si simplu un „model” care adevereste rânduiala cea mai obisnuită a experineţelor sufletului după moarte.

Multele situaţii, atât din literatura ortodoxă cât si din povestirile experienţelor moderne, în care morţii s-au arătat pentru o clipă celor în viaţă, în ziua cea dintâi sau cea de a doua a morţii (uneori în vis) sunt exemple ale adevărului că sufletul rămâne cu adevărat, în mod obisnuit, aproape de pământ pentru o vreme scurtă. În cea de a treia zi (si uneori mai devreme), această perioadă ia sfârsit.

VĂMILE VĂZDUHULUI

În cea de a treia zi, sufletul trece printre legiuni ale duhurilor celor rele, care pun oprelisti în calea lui si îl osândesc pentru felurite păcate, de care fuseseră ispitite si ele la vremea lor. Potrivit feluritelor descoperiri, există douăzeci de asemenea oprelisti, asa-numitele „vămi”, la fiecare dintre ele fiind cercetat un păcat oarecare.

După ce trece de o opreliste, sufletul ajunge la următoarea, si numai după ce trece cu biruinţă prin toate, sufletul îsi poate urma calea, fără să fie aruncat de îndată în gheenă. Cât de cumpliţi sunt acesti draci dimpreună cu vămile lor, se poate vedea din faptul că însăsi Maica Domnului, când a fost vestită de către Arhanghelul Gavriil de apropiata sa adormire, L-a rugat pe Fiul ei să-i slobozească sufletul de acesti draci, si răspunzând rugăciunii ei, Însusi Domnul Iisus Hristos S-a arătat din cer ca să primească sufletul Maicii Sale celei Preacurate, si să îl ducă la cer.

Cea de a treia zi este cu adevărat cumplită pentru sufletul celui răposat si pentru această pricină el are nevoie în chip deosebit de rugăciuni.

Continuând scrisoarea către fratele femeii care era pe moarte, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie:

„Pentru cea care pleacă va începe îndată războiul trecerii prin vămi. Acolo are nevoie de ajutor ! Rămâi întru această cugetare si o vei auzi strigându-ţi: ‘Ajutor !’ Acolo trebuie să-ţi îndrepţi toată atenţia si toată iubirea pentru ea.
Cred că va fi cea mai adevărată mărturisire de dragoste dacă, din clipa iesirii sufletului ei, vei lăsa în seama altora grija pentru trupul ei mort, vei merge într-un loc unde să poţi fi singur, să te adâncesti în rugăciune pentru ea, în noua ei stare si cu nevoile ei neasteptate. Pornind asa, să strigi neîncetat către Dumnezeu să o ajute, vreme de sase săptămâni, si cu adevărat, chiar si mai mult decât atât. În istorisirea Teodorei, vistieria din care au luat îngerii pentru a-i îndepărta pe vamesi, a fost agonisirea de rugăciuni a bătrânului ei. Rugăciunile tale vor fi la fel. Nu uita să faci asa. Aceasta este dragostea !”
„Vistieria” din care îngerii „au plătit datoriile” cuvioasei Teodora la vămi, a fost adesea înţeleasă gresit de către cei care critică învăţătura ortodoxă. Uneori se compară gresit cu noţiunea latină a „vredniciilor peste măsură” ale sfinţilor. Şi încă, asemenea critici sunt prea mărginiţi când citesc textele ortodoxe. Nu se pomeneste aici de nimic altceva decât de rugăciunile Bisericii pentru cel răposat, mai ales de rugăciunile unui bărbat sfânt si părinte duhovnicesc. Felul în care se înfăţisează acest lucru este metaforic - aproape că nu mai trebuie să se spună aceasta.

Biserica Ortodoxă consideră învăţătura vămilor de o asemenea însemnătate că a pus cuvinte despre acestea în multe dintre slujbele sale liturgice. Mai ales, Biserica face cunoscută această învăţătură fiecăruia dintre fiii săi care se apropie de moarte. În „Canonul de rugăciune la iesirea sufletului”, pe care îl citeste preotul la patul de moarte al fiecărui credincios, se află următoarele tropare:

„Când voi pleca din această lume, învredniceste-mă să pot trece neîmpiedicat de stăpânitorul văzduhului, de tiran, de chinuitor, de cel care șade pe cărările înfricosate si aţine calea cu întrebări ispititoare”.
„Trece-mă, o, Preacurată Stăpână, în mâinile sfinte si scumpe ale sfinţilor îngeri, ca acoperit fiind cu aripile lor, să nu văd chipurile fără de rusine si întunecate ale dracilor”.
„O, tu, cea care pe Domnul nostru Cel Preaînalt L-ai născut, alungă-l si îndepărtează-l de la mine pe stăpânitorul cel cumplit al vămilor, pe ocârmuitorul lumii, când mă voi afla si eu în pragul morţii, ca astfel să te pot slăvi si eu în veci, pe Tine, o, Preasfântă Maică a lui Dumnezeu”.

Asadar, când crestinul ortodox se află pe patul de moarte, este pregătit prin cuvintele Bisericii pentru judecăţile ce-i stau înainte.

CELE PATRUZECI DE ZILE

Apoi, după ce a trecut biruitor prin vămi si s-a închinat înaintea lui Dumnezeu, vreme de încă 37 de zile, sufletul merge să vadă sălasurile cele ceresti si adâncimile iadului, fără să stie încă unde va rămâne, si numai în cea de a patruzecea zi se hotărăste sălasul până la obsteasca înviere.
De bună seamă că nu este uimitor faptul că, după ce a trecut prin vămi si a sfârsit pentru totdeauna cu lucrurile cele pământesti, sufletul trebuie dus cu adevărat în lumea cealaltă, într-o parte a căreia îsi va petrece vesnicia.
Potrivit descoperirii pe care a făcut-o îngerul înaintea Sf. Macarie al Alexandriei, Biserica face o pomenire aparte pentru cel răposat în cea de a noua zi după moarte (departe de simbolismul general al celor nouă cete ale îngerilor) fiindcă până atunci sufletului i se arată frumuseţile raiului, si numai după aceasta, pentru celelalte zile rămase până la patruzeci, i se arată chinurile si grozăviile iadului, înainte de a se hotărî, în cea de a patruzecea zi, locul unde va astepta învierea morţilor si Judecata de Apoi. 
Şi spunem, din nou, că aceste numere sunt o regulă generală, sau „modelul” celor ce se petrec după moarte si fără îndoială, nu toţi cei plecaţi întregesc neapărat această lungime de zile potrivit „regulii”. De fapt, stim că Teodora si-a întregit „drumul iadului” chiar în ziua a patruzecea - asa cum, este măsurat timpul pe pământ.

STAREA SUFLETELOR PÂNĂ LA JUDECATA DE APOI

Unele suflete se găsesc într-o stare de pregustare a bucuriei si fericirii celei vesnice, iar altele - în frica chinurilor vesnice care vor veni pe deplin după Judecata cea de Apoi. Până atunci, încă mai sunt cu putinţă schimbări în starea sufletelor, mai ales prin Jertfa Cea fără de Sânge (pomenirea la Sf. Liturghie) si prin alte rugăciuni.
Învăţătura Bisericii, despre starea sufletelor din rai si din iad înainte de Judecata cea de Apoi, este înfăţisată mai amănunţit în cuvintele Sfântului Marcu al Efesului.
Folosul rugăciunii, atât în Biserică, cât si în singurătate, pentru sufletele aflate în iad, a fost arătat în multe Vieţi ale sfinţilor si pustnicilor cât si în scrierile Patristice. 
În Viaţa Muceniţei Perpetua, din veacul al III-lea, de pildă, soarta fratelui ei Democrate, i-a fost descoperită în chipul unui vas mare plin cu apă, care era prea sus pentru ca el să ajungă acolo, din locul prea fierbinte si spurcat, unde era ţinut în strânsoare. Prin rugăciunea ei stăruitoare vreme de o zi si o noapte, fratele ei a putut ajunge la vasul cu apă si ea l-a văzut într-un loc luminos. Prin aceasta ea a înţeles că el fusese iertat de pedeapsă.

RUGĂCIUNEA PENTRU MORŢI

Răspunzând la întrebarea „Există ceva care poate fi de folos sufletelor după moarte ?”, Sfântul Grigorie cel Mare, în Dialogurile sale ne învaţă:

„Sfânta Jertfă a lui Hristos, Jertfa mântuirii noastre, aduce mari foloase sufletelor chiar si după moarte, putând da iertarea păcatelor lor în viaţa care va să vină. Pentru această pricină, sufletele morţilor cer uneori să li se facă Liturghii.
În chip firesc, calea mântuirii înseamnă să facem noi însine, chiar în timpul vieţii, cele ce nădăjduim că alţii le vor face pentru noi după moarte. Este mai bine să ne pregătim iesirea sufletului ca oameni liberi, decât să căutăm slobozirea după ce acesta se află deja în lanţuri. De aceea, trebuie să defăimăm această lume din toată inima noastră, ca si cum slava ei a trecut deja, si să ne dăruim jertfa noastră de lacrimi lui Dumnezeu în fiecare zi, asa cum jertfim Trupul si Sângele Lui Cel sfânt. Numai această jertfă are puterea să mântuiască sufletul de moartea cea vesnică, pentru că ea ne arată taina morţii Fiului Cel Unul Născut”.

CE PUTEM FACE PENTRU MORŢI

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.”
Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.
Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.
De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte. Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să se citească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare.
Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. 
Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate.
Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile.

ÎNVIEREA TRUPULUI

Într-o zi, întreagă această lume stricăcioasă va ajunge la un sfârsit, si vor răsări zorile vesnicei Împărăţii a lui Dumnezeu, unde sufletele celor răscumpăraţi, unite cu trupurile lor înviate, vor trăi în vesnicie cu Hristos Cel nemuritor si nestricăcios.
Atunci, bucuria si slava, pe care sufletele o cunosc acum în cer numai în parte, va fi înlocuită cu bucuria întreagă a noii zidiri pentru care a fost făcut omul.
Dar cei care nu au primit mântuirea pentru care Hristos a venit pe pământ, ca să o dea lumii, vor fi vesnic chinuiţi în iad - dimpreună cu trupurile lor înviate. Sfântul Ioan Damaschin, în ultimul capitol al cărţii sale, Arătarea cea adevărată a credinţei ortodoxe, istoriseste bine cea din urmă stare a sufletului după moarte:
„Şi noi credem în învierea morţilor, pentru că va fi una cu adevărat, va exista o înviere a morţilor. Acum, când vorbim de înviere, înţelegem o înviere a trupurilor. Căci învierea este o ridicare din nou a celui care a căzut. Dar, dacă sufletele sunt nemuritoare, cum se vor ridica ele din nou ?
Dacă moartea se defineste ca o despărţire a sufletului de trup, învierea este unirea din nou a sufletului cu trupul, si ridicarea din nou a fiinţei care pierise si căzuse. De aceea, chiar trupul care este stricăcios si pieritor, se va înălţa nestricăcios. Căci Cel Care la început a făcut trupul din ţărâna pământului, nu este neputincios să-l ridice din nou, după ce acesta a pierit si s-a întors iarăsi în pământul din care a fost luat prin hotărârea Ziditorului său.
Acum, dacă sufletul ar fi ales singur să intre în războiul pentru fapta cea bună, si cununa ar primi-o de unul singur. Dar dacă el singur s-a lăsat în voia dezmierdărilor, el singur va fi osândit întru dreptate. Cu toate astea, fiindcă sufletul nu a urmat fără trup nici fapta cea bună, nici patima, va fi drept pentru suflet si trup ca să primească răsplata împreună.

Asadar, cu sufletele noastre unite din nou cu trupurile noastre, care se vor face nemuritoare si vor alunga stricăciunea, ne vom ridica din nou si vom sta înaintea scaunului lui Hristos, la judecata cea înfricosătoare.

Iar diavolul, împreună cu dracii săi, si cu omul său, adică Antihrist, si necredinciosii, vor fi aruncaţi în focul cel vesnic, care nu va fi un foc material, asa cum suntem obisnuiţi, ci un foc asa cum numai Dumnezeu poate să stie.

Şi cei care au făcut bine, vor străluci ca soarele împreună cu îngerii, într-o viaţă vesnică împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, văzându-L si fiind văzuţi de El pururea, bucurându-se de o fericire nesfârsită care vine de la El, si lăudându-L, dimpreună cu Tatăl si cu Duhul Sfânt în vecii vecilor nesfârsiţi. Amin.”

sursa: http://www.sfaturiortodoxe.ro/sufletul-dupa-moarte