8.05.2018

Pădurea - simbol al armoniei - este un imens generator de bioenergie ...






Marcel Prevost, în prefaţa la volumul “La foret” de A. Jacquot, în 1911, spunea: “Frumuseţii mării şi a muntelui i se poate compara numai frumuseţea pădurii. 
Dar, în splendoarea forestieră este un “nu-ştiu-ce” mai viu, mai apropiat sufletului uman. 
Un arbore mare este o fiinţă care respiră alături de noi şi care, departe de a ne sărăci aerul, îl purifică. 
Arhitectura arborilor, care variază fără sfârşit, ne oferă exemple inepuizabile de fantezie decorativă. 
Din pădure emană o senzaţie de liniştire, de seninătate, de reculegere. Arborele este şi umbră şi adăpost, şi toate acestea în pitoresc, în mişcare şi în culoare.”




“Medicament” inegalabil împotriva stresurilor, pădurea păstrează în adâncurile de umbră liniştea mult dorită şi reconfortantă, “trezită” doar din când în când de foşnetul frunzelor, murmurul izvoarelor sau ciripitul păsărilor. Iar dacă avem norocul să ascultăm şi concertul unei privighetori într-o luncă, acele clipe devin sublime.

Efectele subtile ale pădurii

Interacţiunea complexă care există între plante şi om se manifestă pe mai multe planuri. Cel mai important dintre acestea ar putea fi considerat însuşi sistemul susţinerii vieţii pe Terra prin producerea de către plante a oxigenului necesar. 
Alte acţiuni ale fiinţelor vegetale ţin de asemenea de purificarea atmosferică, protecţia climatică, sursa de hrană pe care o reprezintă plantele pentru om.

 


Mai puţin menţionate şi cunoscute sunt însă influenţele plantelor (şi a arborilor) asupra psihicului şi mentalului uman. Este inevitabil să nu apară un anumit efect (conştientizat sau nu) asupra omului în momentul în care biocâmpul acestuia interferează cu biocâmpul specific unei plante, unui arbore sau al unei păduri.

Pădurea a reprezentat dintotdeauna un element principal în viaţa oamenilor, căutat mereu mai ales pentru regenerarea şi liniştirea profundă care se poate obţine aici. Se poate spune chiar că nu există un echivalent al pădurii (nici chiar între metodele moderne) ca efect de contracarare a acţiunilor stressului sau diferitelor slăbiciuni generate de ritmul de viaţă actual.




Acest fenomen are cauze multiple: pe de-o parte cele ce ţin de aportul mărit de oxigen existent în păduri şi spaţii verzi, de liniştea şi frumuseţea naturală care produc un efect audio-vizual profund regenerant; pe de altă parte, însă, cunoscând existenţa câmpului energetic în jurul fiecărei plante şi fiecărui arbore, putem spune că pădurea este un imens generator de bioenergie.



Acest efect, deşi nu era cunoscut în forma aceasta, era exploatat, spre exemplu de amerindieni, unde membrii anumitor triburi cunoşteau faptul că în momentul în care apărea o stare de epuizare fizică şi nevoie de regenerare era suficient să se aşeze la rădăcina unui pin şi să rămână nemişcaţi o anumită perioadă de timp pentru ca regenerarea să apară fără greş.


Unitatea Naturii


Evoluţia este o manifestare a potenţialelor latente. În fiecare lucru sunt conţinute toate lucrurile. 
În sămânţă este arborele, în arbore este pădurea. Nu există nimic care să fie lipsit de sentimente, nimic care să fie profan sau nespiritual, nimic care să nu aibă o unică valoare în cosmos. 
Viaţa este relaţională, interdependentă, interconectivă, un sistem de hrănire, de susţinere şi ajutorare reciprocă, nu numai fizică, dar şi psihologică şi spirituală.
Conştiinţa reprezintă şi sentimentul de a fi viu şi de a fi legat de toate formele de viaţă. 
Conştiinţa ca fiind sentiment pur există deja în plante, în arbori, este ascunsă în pietre, şi chiar în interiorul atomului. Aceasta înseamnă că fiecare lucru viu este conştient că totul este, în sensul conştiinţei, uman. 
Adevărata umanitate, care reprezintă sentimentul uman pentru toate formele de viaţă, reprezintă inima întregii vieţi. 

Plantele, arborii, animalele manifestă deseori acest sentiment de grijă mai mult decât unele fiinţe umane, care s-au închistat şi s-au izolat de umanitate. O asemenea lecţie ne-o dau plantele şi ierburile a căror existenţă este încă legată de unitatea naturii, la care ne-am putea întoarce pentru a ne putea înţelege mai bine pe noi înşine.




Plantele transmit impulsurile vital-emoţionale, forţa vitală ascunsă în lumină. Acesta este darul, graţia, puterea plantelor. 
Lumea vegetală, plantele, arborii, ne aduc dragostea, puterea hrănitoare a soarelui, care este aceeaşi energie cu cea a stelelor, a luminii. 
În această lumină, existenţa plantelor este un mare dar, un sacrificiu. Ele ne oferă nu numai valoarea lor nutritivă, dar şi întreaga lumină şi dragoste a stelelor. Ele ne aduc lumina Universului pentru a putea intra în viaţa acestui univers. Ele există pentru hrana psihologică într-o măsură la fel de mare ca pentru cea fizică. 
Sentimentele noastre sunt plantele, arborii, florile noastre interioare. Ele cresc în concordanţă cu percepţia noastră asupra naturii întregii vieţi.




Plantele, arborii există pentru a transforma lumina în viaţă. Fiinţele umane ca să transforme viaţa în conştiinţă, în dragoste. 
Plantele transformă lumina în viaţă prin fotosinteză. 
Fiinţele umane transformă viaţa în conştiinţă prin percepţie. 
Fiinţa umană este planta conştiinţei. Planta, care determină un proces similar la un nivel de evoluţie inferior, ne hrăneşte mintea şi sistemul nervos pentru a ajuta la acest proces.

Plantele ne aduc în comuniune cu energia soarelui exterior, în timp ce planta noastră interioară, inima, ne aduce în comuniune cu soarele interior. Dacă stabilim legătura corectă între planta exterioară şi cea interioară, atunci se va reîntregi în mod armonios circuitul luminii şi al vieţii.

Orice plantă, orice arbore are o valoare sacră, fiind un mijloc de comuniune cu întreaga natură. Mulţi dintre antici aveau un respect profund pentru lumea plantelor. Nu este vorba de o veneraţie superstiţioasă, nici de o sensibilitate la frumos, este oconştientizare a puterii pe care ne-o dau plantele.

 


Înţelepţii lasă plantele, arborii, florile să le vorbească. Iar ele le dezvăluie secretele lor, multe dintre ele mult mai subtile decât ar putea descoperi o analiză chimică. 
Apropiindu-ne plantele în acelaşi fel astăzi, şi privindu-le nu ca pe nişte obiecte pe care le folosim în mod egoist, ci tratându-le ca părţi integrale ale unităţii noastre, adevărata valoare a plantei, a arborelui se va mări.

A deveni un înţelept înseamnă a fi sensibil la existenţa plantelor, a comunica în mod conştient şi receptiv cu lumina plantei primită din univers. 

Trebuie să înveţi să asculţi când o plantă vorbeşte, să-i vorbeşti ca unei fiinţe umane şi să o priveşti ca un profesor.

Pădurea are efecte deosebite în plan vital, psihic, emoţional asupra omului. În primul rând, ea regenerează şi revitalizează fiinţa umană, îi conferă stabilitate, statornicie şi o echilibrează vital, amplificându-i potenţialul energetic.




Din punct de vedere psihic, pădurea contribuie la eliminarea tensiunilor, a stresurilor, la deschiderea fiinţei faţă de frumuseţea naturii şi a lumii. 
O plimbare printr-o pădure într-o zi însorită amplifică pofta de viaţă, imaginaţia creatoare, fantezia, bucuria de a trăi, încrederea în sine, voinţa, forţa interioară. 
Cei ce caută singurătatea, liniştea, le pot găsi în ascunzişurile pline de farmec ale pădurii. Această minune a naturii ajută fiinţa umană să se interiorizeze, să se purifice, să devină mai profundă, mai înţeleaptă. 
În pădure găsim momentul mult aşteptat de retragere, de meditaţie, simţim că ne apropiem mai uşor de misterul profund al vieţii şi al morţii, ne deschidem chiar faţă de noi înşine şi faţă de Dumnezeu.

“Când mă aflu printre voi, arbori din aceşti codri, scrie Victor Hugo, în tot ce mă înconjoară şi mă ascunde totodată, în singurătatea voastră, unde mă retrag în mine însumi, simt pe cineva care mă ascultă şi care mă iubeşte”.

 



sursa: https://armoniefeminina.com

7.27.2018

Inima poate lua decizii independent de cortexul central al creierului !






Mai întâi am să vă spun o poveste scurtă, care are legătură cu ”inima”.

Se spune că într-o zi de primăvară, doi călugări s-au dus într-o pădure din apropierea mănăstirii pentru a aduna vreascuri pentru foc. Cum mergeau ei pe diverse poteci, au dat peste un râu și au decis să facă un mic popas.
În timp ce se odihneau pe malul râului, au observat cum din depărtare se apropia o tânără. Ajunsă lângă ei, tânăra le spune că a încercat să traverseze râul însă i-a fost frică de curenții de apă, așa că îl roagă pe unul dintre ei să o ajute.
Unul dintre călugări ezită, însă celălalt, o luă imediat pe umerii săi, o trecu râul, punând-o pe malul celălalt, și își luară la revedere. Tânăra mulțumi, și se depărtă.
În timp ce își continuară călătoria, unul dintre călugări rămase gânditor și preocupat. Neputând să păstreze tăcerea, zise: ”Pregătirea noastră spirituală ne învață să evităm orice contact cu femeile, însă tu ai luat-o pe aceea pe umerii tăi !”.
Celălalt călugăr răspunse: ”Eu am luat-o pe umerii mei și am trecut-o râul, apoi am lăsat-o pe celălalt mal, dar tu încă o mai porți în inima ta !”.

Fiecare dintre noi am învățat la școală o definiție a inimii care suna cam așa: ”Organ intern musculos central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care are rolul de a asigura, prin contracțiile sale ritmice, circulația sângelui în organism, la om și la animalele superioare”.

Wikipedia ne spune că ”inima are rol vital în circulația sângelui și implicit în menținerea vieții”, că ”este organ musculos ai cărui pereți au trei părți: miocardul, endocardul și epicardul”, ”frecvența cardiacă normală este de 60-80 bătăi pe minut iar debitul cardiac este de 3-4 l/min”. În final ni se mai aduc la cunoștință câteva afecțiuni și cu asta se incheie.

Pe de altă parte, dacă ne uităm atât în literatura de peste secole, dar și în limbajul popular, observăm cum inimii îi sunt atribuite alte conotații. Noțiunea de dragoste și iubire este asociată inimii, sau poate ați auzit, destul de des, în jurul vostru exprimarea: ”mi s-a umplut inima de bucurie”.

Scriitori celebri au făcut afirmații care au legătură cu acest organ intern, iar ei îi atribuie inimii capacități senzoriale. Este atât de încetățenită în mentalul colectiv ideea conform căreia inima se află în strânsă legătură cu sentimentul de iubire încât practic nimeni nu mai sesizează discrepanța.

”Este atât de greu și de dureros să stai între minte și inimă și să te lupți s-o împaci pe cea din urmă cu dreptățile celei dintâi” spunea Gala Galaction

”Nu e armă mai puternică decât inima curată” - Ioan Slavici

Dacă până astăzi credeai că acestea sunt doar niște metafore frumoase, astăzi citești acest articol care va produce în tine o schimbare de percepție.

Află că în California există un institut de cercetare numit ”HeartMath” - ”Matematica Inimii” (www.heartmath.org). Lucrează cu aparatură de ultimă oră, însă spre deosebire de cercetătorii clasici ei sunt inovativi. Toată aparatura pe care noi oamenii am inventat-o este folosită acolo într-un scop cu adevărat nobil.
Acești oameni extraordinari au demonstrat că inima generează un câmp electromagnetic care poate fi detectat de la câțiva metri distanță de individ. 
Același studiu demonstrează că: ”inima este un organ senzorial și un sofisticat centru de recepționare și emitere de informație”.
”Sistemul nervos al inimii” sau ”creierul inimii” este capabil de a învăța, aminti, și a lua decizii independent de cortexul central al creierului”.
Comparat cu câmpul electromagnetic produs de creier, cel al inimii este de 5000 de ori mai puternic, și interacționează cu fiecare celulă din corp. 
Un alt lucru demonstrat este acela că ritmul natural al creierului se sincronizează cu ritmul inimii, iar pe parcursul unor sentimente susținute de dragoste și apreciere, presiunea sângelui, ritmul respirator, precum și toate celelalte sisteme oscilatorii din organism preiau ritmul inimii.
Rezultatul imediat al cercetărilor efectuate la HeartMath Institute a demonstrat că starea emoțională a unei persoane este transmisă înspre persoanele din jur, prin intermediul acestui puternic câmp electromagnetic.







De asemenea, emoțiile negative cum ar fi frustrarea, sunt asociate unui ritm dezordonat și incoerent, pe când emoțiile pozitive sunt asociate cu un grafic ordonat, lin și coerent.





Un alt rezultat excepțional al studiului este acela care demonstreză că între oameni există un subtil mecanism de comunicare energetică. Iar acest câmp electromagnetic prin intermediul căruia tu primești și transmiți informații dinspre și înspre cei din jur este responsabil de o eventuală repulsie care o simți cu privire la un individ pe care l-ai întalnit pentru prima dată.






Între tine și o persoană pe care o vezi pentru prima dată în viața ta există un schimb informațional la nivelul câmpului electromagnetic al inimii atunci când te afli suficient de aproape de respectivul, încât cele două câmpuri să poată ”comunica”.






Acest câmp generat de inimă este responsabil de percepția intuitivă, și este un mecanism atât de bine dezvoltat încât se poate întâmpla să primească informații înaintea creierului.





Întrebarea este: ”De ce la câțiva ani buni de la publicarea rezultatelor experimentului, copiii noștri nu învață încă la școală aceste lucruri extrem de interesante și utile cu privire la inimă ?”.

De ce această informație nu este prezentă pe toate posturile de știri din toată lumea ?

Probabil că ar exista mai multe variante corecte de răspuns, însă nu ar avea nici un rost să te concetrezi pe ele acum. 

Ceea ce îți propun este ca :

1. Într-o primă fază să-ți îngădui gândul că inima are un rol mult mai complex în organismul tău decât acela de a pompa sânge. Cu inima emiți, recepționezi, dar și prelucrezi informații.

2. Te invit să fii recunoscător la adresa celor care până astăzi te-au condiționat greșit. Nu este vina lor. Oricine încearcă să facă cunoscută aceasta informație se lovește de barierele create de-a lungul secolelor de o societate preponderent materialistă.

3. Familiarizează-te tot mai mult cu ideea că, pe lângă faptul că inima îți pompează sânge în organism, ceea ce probabil deja știai, ea joacă rol în comunicarea dintre tine și orice altă persoană. Aflându-vă suficient de aproape unul de altul, câmpurile electromagnetice vor începe să schimbe informații.

4. Vorbește unei alte persoane despre rezultatul acestui studiu. Astfel informația va deveni tot mai populară. Inima nu este doar un organ care îți pompează sânge prin organism, ea este un organ cu care gândești, procesezi si comunici. Eu zic că această informație nu merită deloc să fie ținută secretă, ci trebuie strigată în gura mare pe la toate colțurile de stradă.

Iată un mic exercițiu conceput de autorii acestui studiu, exercițiu care efectuat corect promite să îți inducă o stare de focus pozitiv.

Unealtă de reglare a ”atitudinii respiratorii”

1. Concentrează-ți atenția asupra inimii în timp ce inspiri. 

În timp ce expiri, concentrează-te asupra plexului solar. 
Plexul solar este localizat la aproximativ 10 cm sub inimă, fix sub stern.

2. Menține-ți atenția asupra inimii în timp ce inspiri, și asupra plexului când expiri pentru o perioadă de 30 de secunde sau mai mult pentru a-ți ancora energia și atenția în această zonă. Acum alege un sentiment pozitiv sau atitudine pe care să o inspiri și să o expiri pe parcursul altor 30 de secunde. Gândește-te la ceva plăcut, pozitiv, care te-a încântat.
Spre exemplu ai putea ca la inspir să manifești o atitudine de apreciere față de inimă, iar la expir, ”să elimini” prin plexul solar o atitudine de îngrijorare.

3. Alege atitudini potrivite situației tale de moment. Respiră cu dorința sinceră și cu intenția de a-ți schimba sentimentul și atitudinea care te macină.
Spre exemplu ai putea să inspiri o atitudine echilibrată și să expiri sentimentul de iertare, sau ai putea să inspiri sentimentul de iubire, și să expiri sentimentul de compasiune.

Chiar dacă nu vei simți schimbări bruște de atitudine la început, făcând mici eforturi, și experimentând cu diverse stări vei reuși să dobândești cel puțin o stare neutră, iar aflându-te în starea neutră ai mai multă obiectivitate și conservi mai multă energie.

Psihologul și terapeutul Mari Carmen Vilata Climent, ne vorbește despre interrelația energetică minunată pe care o stabilim cu tot ceea ce ne înconjoară.

”Dintre toate organele, inima generează cel mai mare și mai puternic câmp electromagnetic ritmic.
Toate ființele vii beneficiază de ea, inclusiv spațiul care ne oferă adăpost: Pământul.
Există deja studii care confirmă acest lucru.

În modul de viață căutăm instrumente sau tehnici care ne ajută să fim mai buni, să ne conectăm mai mult cu ceea ce ne dorim, pe scurt, să ne simțim mai plini și mai fericiți. 

După ani de studiu, mi-am dat seama că drumul pe care ajungem să călătorim în viață într-adevăr este simplu, deși în mintea noastră totul "este complicat", pentru că există ceva în natura umană care pare a fi o legătură lipsă care ne-a deconectat de la esența noastră (deși această legătură nu a fost niciodată departe și nu este în afara sinelui). O legătură lipsă despre care nu vrem să auzim, pentru că ne sperie. 
Sinele ne unește într-un singur corp cu Pământul însuși, prin urmare, se spune că TOȚI suntem UNUL.

Cercetătorii de la Institutul ”Math Heart” din California suspectează puternic că sănătatea și comportamentul oamenilor sunt influențate de activitatea solară și geomagnetică. 
În plus, cercetătorii au emis ipoteza că acel câmp magnetic al Pământului este un purtător de informații relevante biologic care conectează toate sistemele vii.
Ei au arătat în cercetările de laborator că un câmp electromagnetic generat de inima unei persoane poate fi detectat de animalele din apropiere sau de sistemul nervos al altor persoane. 

Interconectarea tuturor sistemelor vii prin câmpul magnetic al Pământului ne face să înțelegem și să simțim că suntem UNA. 
Aceste constatări fac parte din datele colectate în cadrul programului de cercetare ”Global Coerența”, care are o abordare multidisciplinară și care combină cunoașterea științelor pământului și astrofizica.

Din noiembrie 2014, mai multe magometre au fost plasate în diferite părți ale pământului (Noua Zeelandă, Africa, Lituania, Canada, Arabia Saudită, printre altele). 

Prin acest studiu am confirmat ipoteza că, atunci când o persoană este în coerență cardiacă, de exemplu, poate menține sentimente și emoții pozitive, acestea la rândul lor, afectează câmpul magnetic al Pământului, producând efecte pozitive asupra acestuia.

Inima radiază un semnal electromagnetic mai coerent în mediul înconjurător.  Această cercetare suplimentară a arătat că atunci când suntem în această stare coerentă, suntem mai sensibili la detectarea informațiilor în câmpurile radiate de alții.

Din toate organele, inima generează cel mai mare câmp electromagnetic ritmic, care este de aproximativ 100 de ori mai puternic decât câmpul creierului. 


Câmpul inimii poate fi detectat la câțiva metri de corp cu magnetometre sensibile, prin urmare, ar fi o explicație plauzibilă de ce putem „simți“ prezența sau starea emoțională a unei persoane, indiferent de limbajul corpului sau a altor factori.

Există, de asemenea, o relație directă între tiparele ritmului cardiac și informațiile codificate în spectrul de frecvență al câmpului magnetic radiat de inimă. Prin urmare, ei știu că informația despre starea emoțională a unei persoane este codificată în câmpul magnetic al inimii și că ea comunică cu întregul corp și cu mediul extern.

De coerența dvs. cardiacă, adică atunci când lumea voastră emoțională, mentală și spirituală este UNA - când ceea ce cred, simt și fac sunt aliniate - beneficiază toate ființele vii inclusiv Pământul.

Cercetătorii de la 
Institutul ”Math Heart” susțin ipoteza că atunci când un număr mare de ființe umane răspund unui eveniment global cu un sentiment emoțional comun, răspunsul colectiv poate afecta informațiile distribuite în câmpul Pământului. 

În cazurile în care evenimentul evocă raspunsurile emoționale negative, acest lucru poate fi considerat ca un val de tensiune la nivel mondial, precum și în cazurile în care este creat un val pozitiv, ai putea crea un val de coerență la nivel mondial.

Astăzi, mai mult decât oricând, prin toate aceste confirmări, știm că ne îndreptăm spre o bunăstare care afectează planeta noastră Pământ, acea stare de coerență interioară dorită, un 
dans sacru înapoi la ”starea originală” a ființei umane.” 








surse: http://www.buenasterapias.es/inteligencia-emocional-coherencia-cardiaca; http://fiimplinit.ro






7.24.2018

NU UITAȚI DE ANTIOXIDANȚI, EI NE MENȚIN SĂNĂTOȘI ȘI TINERI !






Un antioxidant este o moleculă capabilă să inhibe oxidarea unei alte celule. Astfel, antioxidantii rup lanțul reacțiilor radicalilor liberi, sacrificându-si electronii proprii pentru a hrăni radicalii liberi. Din acest motiv, mai sunt considerati si donatori de electroni.

Vitamina C, vitamina E, carotenii sau acidul lipoic sunt antioxidanti binecunoscuti in lumea medicală, cu reale proprietati benefice pentru organism. 


Organismul poate fabrica o parte din antioxidantii cu rol esential pentru sanatate, dar nu toate tipurile. 
In plus, capacitatea corpului de a produce singur antioxidanti descreste odată cu înaintarea în vârstă.

Radicalii liberi
sunt si ei produsi de organism, rezultând în urma proceselor metabolice si de productie a energiei. Acestia sunt un răspuns biologic la toxinele din mediu, provenite din aerul poluat, fumul de tigara, chimicale, raze ultraviolete, radiatii sau chiar medicamente. 
Radicalii liberi rezultă, de asemenea, din procesele inflamatorii care se petrec in organism sau în urma depunerii unui efort fizic sustinut.

Un radical liber este un metabolit reactiv căruia îi lipseste unul sau mai multi electroni, iar această carență stă la baza procesului biologic de oxidare. Prin urmare, radicalul liber va încerca să îsi înlocuiască în mod agresiv electronii lipsă, atacând alte molecule organice.

Specialistii in sanatate spun ca deficienta de antioxidanti poate cauza sau favoriza aparitia multor afectiuni cronice, precum sindromul Alzheimer, cancerul, bolile cardiovasculare, cataracta, diabetul, hipertensiunea, infertilitatea, tulburările mentale, boala parodontală, infectii ale tractului respirator sau artrita reumatoidă.

Adaugarea unei cantităîi suficiente de antioxidanti în dietă ajută la reducerea stresului oxidativ la nivel celular, ceea ce înseamnă prevenirea îmbătrânirii premature. 

In plus, simptomele precum susceptibilitatea crescuta la infectii, leziuni ale pielii, vindecare lentă a rănilor sau ridarea excesivă a pielii anunîă necesitatea suplimentării aportului zilnic de antioxidanți în dietă.





Printre sursele alimentare bogate in antioxidanti se numară

- fructele de padure;
- strugurii;
- rosiile;
- legumele crucifere (in special broccoli);
- fructele si legumele rosii, galbene si portocalii;
- nucile (fructele oleaginoase);
- mazarea;
- fasolea;
- morcovii;
- pepenele galben;
- ceaiul verde;

Se obțin rezultate mai bune prin aportul de cantităti moderate de antioxidanti diversificați, decât prin unul foarte mare de un singur tip de antioxidant.





Beneficiile antioxidanților sunt următoarele:



– stimulează sistemul imunitar şi consolidează protecția acestuia împotriva virușilor prin distrugerea radicalilor liberi;
– reduc considerabil riscul de apariție a cancerului;
– împreună cu acizii grași esențiali Omega 3:Omega 6 (în raportul ideal 1:4) funcționează ca un scut de protecție solară;
– încetinesc procesul de îmbătrânire prin inhibarea procesului de oxidare;
– asigură o comunicare intercelulară optimă;
– susțin buna funcționare a sistemelor de reproducere;
– ajută la prevenirea bolilor cardio-vasculare;




Cei mai importanți antioxidanți și sursele lor




Beta-carotenul – este precursorul vitaminei A. 

Inhibă procesul de oxidare a celulelor și distruge o parte din radicalii liberi. Beta-carotenul se găsește în legumele și fructele de culoare portocalie, roșie sau galbenă.

Surse: prune, morcovi, cartofi dulci, varză, spanac, nap, dovleac, pepene galben.






Vitamina C – este principalul antioxidant solubil în apă. 

Protejează țesutul muscular, sistemul nervos și creierul împotriva acțiunii radicalilor liberi. 
De asemenea, contribuie la prevenirea unui număr mare de infecţii (virale şi bacteriene), stimulând sistemul imunitar. 
Vitamina C se găsește în general în fructe și legume proaspete, dar se distruge rapid prin preparea lor.

Surse de vitamina C: măceșe, cătină, căpșuni, citrice (kiwi, portocale, clementine, grapefruit, s.a.), prune.







Vitamina E – este principalul antioxidant liposolubil. 

Protejează acizii grași (Omega 3 și Omega 6) din celule, de radicalii liberi. 
Încetinește procesul de îmbătrânire și reduce simptomele artritei.

Surse: uleiuri vegetale presate la rece (de menționat uleiul de cocos), germeni de grâu, pâine integrală, cereale, spanac, nap, mazăre, fasole, porumb, nuci, migdale, semințe de floarea soarelui, papaya, sparaghel, ardei roșu.



Licopenul – este un antioxidant puternic cu rol de anihilare al oxigenului atomic și al distrugerii radicalilor liber.

Surse: pepene verde, roșii, grapefruit roz.








Acidul lipoic – este cel mai puternic dintre antioxidanți, având rol de protecție celulară. 
Este folosit pentru tratarea complicațiilor diabetului zaharat, reduce riscul apariției cancerului și bolilor cardiace.

Surse: roșii, carne roșie, spanac.









Coenzima Q10 – este un antioxidant liposolubil, cu rol important în eliberarea de energie. 
Este folosit în tratamentul și prevenirea bolilor de inimă, tratarea parodontopatiilor (boli ale gingiilor) și chiar la prevenirea bolilor Parkinson și Alzheimer. 
Este produsă de organism, însă odată cu înaintarea în vârstă, nivelul ei scade.

Surse: fructe de mare, pește, ulei de pește, organe (ficat, rinichi), germeni de cereale integrale.







Seleniu – principalul mineral antioxidant și dezactivator al radicalilor liberi.

Surse: fructe de mare, creveți, ton, cod, somon, ciuperci




Cantitățile de antioxidanți esențiali pentru organism sunt:


vitamina C – 1,5-2 mg/kilogram-corp/zi, în funcție de vârstă.


– 12 până la 25 mg pe zi pentru bebeluși
– 35 până la 65 mg pe zi pentru copii
– 60 până la 100 mg pe zi pentru adolescenți și adulți



vitamina A – 1 µg = 0.001 mg


– 0-6 luni: 400 µg
– 6-12 luni: 500 µg
– 1-3 ani: 300 µg
– 4-8 ani: 400 µg
– 9-13 ani: 600 µg
– peste 14 ani: 800 µg



vitamina E


– 0-6 luni: 4 mg
– 6-12 luni: 5 mg
– 1-3 ani: 6 mg
– 4-8 ani: 7 mg
– 9-13 ani: 11 mg
– 14 ani+: 15 mg
– 18 ani+ și femei insărcinate: 15 mg
– femei care alăpează: 19 mg



seleniu – (20 µg = micrograme pe zi) 1 µg = 0.001 mg


– 0-6 luni: 15 µg
– 6-12 luni: 20 µg
– 1-3 ani: 20 µg
– 4-8 ani: 30 µg
– 9-13 ani: 40 µg
– 14 ani+: 55 µg
– femei insărcinate: 60 µg
– femei care alăpează: 70 µg


Unele alimente conțin mai multe tipuri de antioxidanți, ceea ce le face surse excelente. 

Un sumar în ceea ce privește sursele excelente de antioxidanți ar fi:

– fructe uscate sau proaspete: 

prune uscate, stafide, afine, coacăze negre, căpșuni, zmeură, portocale, struguri roșii, cireșe, kiwi, grapefruit roz, struguri albi, banane, mere, caise;
– legume proaspete sau gătite la abur/grătar: 

varză creață, spanac proaspăt, spanac fiert la aburi, broccoli, sfeclă, avocado, ceapă, porumb, vinete, conopidă, fasole verde, roșii;
– uleiuri vegetale;
– cereale și germeni de cereale;
– pește, ulei de pește, fructe de mare;










surse: 
http://www.sfatulmedicului.ro; https://diversificare.ro