11.03.2022

Niciodată nu a existat o fraudă mai extinsă, mai bănoasă și mai la vedere decât Salvarea Planetei de Schimbarea Climatică. Formidabila escrocherie a Noii Ordini Mondiale Verzi.

 


Niciodată nu a existat o fraudă mai extinsă, mai bănoasă și mai la vedere decât Salvarea Planetei de Schimbarea Climatică.

O analiză de J.B. Shurk de la Gatestone Institute pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

Pe piețele libere, mărfurile vândute și cumpărate au o valoare subiectivă.

Când un vânzător și un cumpărător ajung la o înțelegere pentru un preț la orice produs, se spune că s-a ajuns la un „acord între cerere și ofertă”.

Valoarea oricărei materii prime este direct proporțională cu raritatea ei. Cu cât există mai multă și cu cât este mai ușor de obținut, cu atât are o valoare mai mică.

Un vânzător care vinde pietre obișnuite nu poate obține un câștig suficient pentru a trăi din asta, dat fiind că ele se găsesc peste tot și gratis.

Dacă însă vinde aur sau argint, diamante sau rubine, aceste „pietre” greu de găsit îl vor umple de bani.

Există oare vreun mijloc prin care pietrele de pe drum să fie transformate în produse de valoare?

Ei bine, există, și încă două mijloace, pentru a realiza acest lucru.

Un vânzător mai puțin scrupulos ar putea pur și simplu să vopsească pietrele obșnuite încât să semene cu aurul. Apoi să pretindă că mineralele ordinare sunt de fapt rare, și să aștepte clienți naivi care să se lase păcăliți.

Prin fraudă, vânzătorul poate modifica valoarea subiectivă a mărfurilor sale și submina convenitul „acord al cererii și ofertei” dintre el și cumpărătorul păcălit.

Pietrele sale „prețioase” nu au de fapt nici o valoare, însă îi aduc un câștig ilicit.

Un astfel de tip de fraudă nu durează în timp. Clienții mai puțin naivi sfârșesc prin a sesiza minciuna, iar această informație se răspândește rapid printre potențialii cumpărători.

Și, cu excepția cazului în care o tulește repede spre un alt oraș, în căutate de noi cumpărători care să poată fi înșelați, vechii săi clienți escrocați vor pune capăt activității sale comerciale. În cel mai bun caz.

Recurgerea la fraudă comportă riscuri serioase.

Totuși, există și un alt mijloc, mai sigur, de a transforma pietrele ordinare în produse de valoare. Vânzătorul îi poate cere regelui ținutului în care se află dreptul exclusiv de a strânge și vinde pietre de pe drumuri.

Dacă regele îi acordă vânzătorului o astfel de licență ieșită din comun – potrivit căreia pietrele obișnuite nu pot fi deținute decât dacă au fost anterior ștanțate cu marca vânzătorului – atunci o resursă naturală care este disponibilă din belșug devine o raritate de la o zi la alta.

Ce era până atunci gratuit, costă de acum încolo atâta cât vânzătorul și cancelaria regală decid că trebuie plătit pentru utilizarea pietrelor supuse regulamentului.

Este posibil ca unii cetățeni cu un statut special, sau pe baza unui jurământ de fidelitate făcut regelui, să poată în continuare obține pietrele pe nimic.

Totuși, mecanismul clasic al cererii și ofertei continuă să fie valabil pentru ceilalți. Chiar dacă prețul facturat pentru o piatră taxată oficial este ținut la un nivel scăzut, valoarea ei pe piețele secundare este determinată în totalitate de raritatea pietrelor ștanțate cu marca vânzătorului.

Cât valorează pietrele cu licență dacă ele sunt singurele care pot fi deținute legal?

Când un rege și un vânzător conspiră pentru a face ca doar o mică fracțiune dintre pietrele existente să fie „legale”, atunci raritatea celor manufacturate prin ștanțare le face foarte valoroase.

Raritatea impusă prin lege este o metodă care implică mult mai puține riscuri personale. Monopolul licenței asupra produselor cu mare cerere reprezintă practic o mașină de făcut bani.

Din această perspectivă, este ușor de înțeles de ce atâția investitori adoră intervențiile guvernamentale pe piață.

Guvernele dețin puterea de a crea valoare artificială din nimic, prin crearea de legi care fac imposibilă participarea pe piață fără ca mai înainte să plătești pentru acest privilegiu.

O astfel de schemă constă în a lua o materie primă esențială, necesară la orice activitate industrială și comercială – energia, de pildă – și să o reglementezi la maximum.

Când resurse abundente de combustibili fosili sunt supuse unei mulțimi de reglementări, proprietatea de active pe bază de hidrocarburi aprobate de guvern devine mult mai valoroasă.

Când guvernele limitează forajele și extracția de hidrocarburi, ele practic creează „raritatea”.

Când guvernele stabilesc limite stricte pentru cantitatea de petrol, de cărbune și de gaze naturale care pot fi folosite comercial, larga utilitate industrială a acestor energii garantează o cerere din ce în ce mai mare.

Când companiile sunt obligate să își limiteze „amprenta de carbon” sau achiziționarea de „credite de carbon” (pietre obișnuite) de la vânzătorii cu licență „verde”, atunci afacerile favoriților guvernelor merg strună (și trezoreriile guvernelor de asemenea).

Când doar anumiți indivizi bogați și companii norocoase își pot permite energii din hidrocarburi scumpite artificial, atunci antreprenorii aflați la început de drum și micile întreprinderi nu mai pot face față concurenței.

Cei care se află în vârful piramidei bogățiilor societății au mult mai mari șanse să rămână în vârf atunci când aceleași surse naturale de energie pe care ei le-au folosit în trecut pentru a face averi uriașe sunt acum refuzate altora pentru a-i imita.

Un război împotriva „combustibililor fosili” este o splendidă tactică pentru a proteja o parte din piața privată.

Este o profitabilă cauză ideologică pentru a umfla veniturile guvernului.

Și este o sursă constantă de venituri pentru ONG-urile ecologiste și alte interese speciale care sunt mai mult decât dispuse să sugă de la sânul cheltuielilor guvernamentale în schimbul promovării jocului „verde”, profitabil pentru guvern.

Sunt vehiculele electrice la fel de performante ca rivalele lor, cu motoare cu ardere internă?

Sun energiile solară și eoliană realmente capabile să ofere țărilor o putere energetică suficient de mare pentru a evita penele de curent?

Este posibil ca materialele plastice, motorina și majoritatea materialelor sintetice din jurul unei gospării să fie fabricate ca printr-o magie fără petrol?

Poate populația lumii să evite foametea dacă fermierii sunt forțați să își schimbe metodele de producție agricolă și animală pentru a se conforma legilor „verzi”, limitând utilizarea sau emisia de dioxid de carbon, metan, azot sau fosfat – molecule și compuși esențiali pentru agricultura de bază și pentru îngrășămintele de mare randament?

Sau aceste inițiative „verzi” vor sfârși prin a semăna în mod remarcabil cu vânzătorul fără scrupule de mai sus, care a învățat să-și escrocheze clienții susținând că pietrele de pe marginea drumului drept pietre prețioase? Sau vopsindu-le în aur – ori acum, într-un verde strălucitor?

Nu acesta este lucrul pe care îl face impunerea în cadrul pieței a normelor de mediu, sociale și de guvernanță (ESG)?

Nu este ESG un efort concertat pentru a deforma piețele comerciale cu obiective politice, care urmăresc să recompenseze companiile și investitorii de capital pentru angajamentul lor în favoarea unor crezuri ideologice, mai degrabă decât pentru probabilitatea de a genera profituri viitoare?

Când consilii de administrație și investitori distorsionează piețele libere tratând acțiunile și alte active ca fiind mai valoroase decât sunt în realitate, doar pentru că sunt vopsite în „verde” sclipitor, supraevaluarea ESG transformă fantasmele mincinoase, dar corecte politic, în aur.

Ideologia deturnează orientarea firească a pieței de la o obiectivă și transparentă „întâlnire a cererii cu oferta”. Aceasta este o fraudă tacită, dar indubitabilă.

Până când guvernele, inclusiv cele ale unor adversari precum Rusia și Statele Unite, să conspire pentru a limita folosirea energiei combustibililor fosili și a „trece la verde”, ideea că oricine ar putea obține profituri de pe urma vântului sau a soarelui ar fi părut la fel de absurdă ca un negustor care vinde pietre ce se găsesc pe toate drumurile.

O idee la fel de absurdă ca a face avere cu apă la sticlă...

Ecologismul impus de guvern a creat propria sa pătură de miliardari „verzi”.

De fiecare dată și oriunde guvernele le-au cerut cetățenilor să cumpere anumite bunuri ca să nu suporte consecințe juridice, producătorii acestor bunuri au fost niște mari profitori.

Oricine ignora până de curând acest respingător gen de capitalism de cumetrie a aflat câteva lucruri interesante văzând cum obligativitatea vaccinării a umflat profiturile industriei farmaceutice, în timp ce clauzele de despăgubire acordate de guverne i-au scutit pe producătorii de vaccinuri de orice răspundere financiară, indiferent de efectele adverse.

Când guvernele subvenționează ramuri industriale întregi, îi obligă pe cetățeni să cumpere produsele acestor industrii și protejează aceste industrii de consecințele legale în cazul în care produsele lor ar provoca daune, atunci banii curg în buzunarele deținătorilor de acțiuni ai acestor industrii.

Când regii impun obligativitatea dispariției tuturor motoarelor cu combustie internă și ca toate vehiculele să funcționeze cu baterii cu litiu, fabricanții de vehicule electrice, asemenea vânzătorului de pietre de mai sus, primesc practic dreptul de a-și tipări bani.

Celor care au sărit printre primii în trenul „verde” și au investit în tehnologii ce urmau să fie prezentate ca înlocuitoare necesare pentru mașinile tradiționale dependente de hidrocarburi, li s-au rezervat averi uriașe.

Principala forță motrice din spatele unei mari părți a revoluției „verzi” nu pare să fi fost preocuparea pentru mediul înconjurător ci lăcomia.

Desigur, miza pe „verde” a fost profitabilă pentru unii, dar poate dura acest câștig?

Tocmai asta este magia reglementării hidrocarburilor și a exigențelor în materie de credite de carbon: dacă furnizorii „verzi” răsfățați de guvern au nevoie de avuții și mai mari, politicienii pot pur și simplu mări suferința energetică pentru toți ceilalți.

Cu cât companiilor și persoanelor individuale li se va permite să consume mai puține hidrocarburi, cu atât aceștia vor fi gata să plătească mai mult pentru „creditele carbon”.

Grație mandatelor auto-tranzacționate, guvernele creează active „verzi” care se apreciază artificial. Singura limită este cerul!

Sau, mai degrabă, inevitabilul deznodământ este confiscarea totală a averii și a roadelor muncii oamenilor? Dacă oamenii de rând nu pot renunța la consumul de hidrocarburi atât de ușor și de rapid cum pretind agenții statului, ei vor fi pur și simplu obligați să renunțe la automobile, la tehnologii moderne, la confortul obișnuit, la aerul condiționat și chiar la încălzire.

Se pare că nici un cost personal nu este prea mare pentru a răspunde exigențelor Noii Ordini Mondiale Verzi (sau pentru a se asigura că vânzătorii „verzi” și prietenii lor din guvern rămân conectați la câștiguri).

Profiturile „verzi” nu pot merge decât în sus, dacă libertățile cetățenilor se prăbușesc.

Nu vi se pare că toate acestea sună foarte asemănător cu o altă filosofie politică? Aceea care pledează pentru abolirea proprietății private?

Cum era zicala care i se atribuia lui Lenin? „Capitaliștii ne vor vinde frânghia cu care îi vom spânzura.”

Poate că astăzi este vorba de capitaliștii „verzi”, care câștigă bani, transformând hrana și carburanții în rarități, de apărătorii „verzi” ai virtuții care aplaudă această tranzacție unilaterală și de cetățenii occidentali, tot mai săraci, care se găsesc într-o situație mai proastă ca niciodată.

Un lucru e sigur: indiferent de „înțelepciunea” occidentală corectă politic dominantă și de actuala „nebunie a mulțimilor” privind mediul, dacă baza economiei mondiale, reprezentată de hidrocarburi va trebui schimbată cu pietre „verzi” fără nici o valoare, nici capitaliștii bogați, nici cetățenii săraci nu vor supraviețui multă vreme.


https://www.activenews.ro/opinii/Formidabila-escrocherie-a-Noii-Ordini-Mondiale-Verzi-177199

11.02.2022

GHE. PIPEREA : ”Băncile din România intenționează să desființeze 3000 de bancomate”

 


Gheorghe Piperea


Fără să vreau să sâcâi pe cineva, fac remarcată o știre strecurată printre rânduri săptămâna trecută - cică băncile din România intenționează să desființeze 3000 de bancomate.

Dacă se va pune în practică în mod coordonat, mișcarea va reduce și mai mult circuitul banilor peșin în economia vizibilă (cu consecința că va crește corespunzător circulația din economia gri, ne-vizibilă). Este foarte probabil că gestul cartelar, coordonat, al băncilor vine în pregătirea iminentei introduceri a monedei digitale emisă de băncile centrale (CBDC - central bank digital curency), instrument totalitar prin intermediul căruia vom fi încarcerați într-o colivie digitală globală unde fiecare va sta, ca în feudalism, pe bara corespunzătoare statutului său social. Fiecare albină a stupului va avea dreptul să cumpere cu banii SĂI, obținuți prin munca/activitatea SA și taxați/impozitați/penalizați cu sumele plătite de EA (statului sau corporației agreate de stat), DOAR acele produse sau servicii pe care i le va permite banca centrală.

Acest oribil apartheid va fi o treabă simplă, urmând a fi perfectată de la butoanele platformei digitale în interiorul căreia sunt depozitate și stocate toate avatarurile noastre digitale, construite din estimările comportamentului nostru, efectuate pe baza a ceea ce lăsăm/încărcăm noi pe internet sau în rețelele de socializare de fiecare dată când le utilizăm - iar asta o facem cu conștiința că viața noastră e mai bună, mai ușoară, mai spectaculoasă, iar decizia ne aparține, nefiind fabricată, pe nesimțite, de golemul tehnologic în care am fost adânc afundați.

Cu CBDC pe frunte, sub piele, în zmartfon sau în sânge nu vom mai putea cumpăra și nici vinde decât ceea ce Fiara ne va fi permis, Fiară al cărui semn vom fi obligați să îl purtăm peste tot, în culcare și-n sculare, la munca în amfiteatru sau la câmp, în biserică sau la bodegă.

Cu toate acestea, iată ce spune art. 2191 alin.1 Cciv:

„Prin constituirea unui depozit de fonduri la o instituţie de credit, aceasta dobândeşte proprietatea asupra sumelor de bani depuse şi este OBLIGATĂ să restituie aceeaşi cantitate monetară, de aceeaşi specie, la termenul convenit sau, după caz, ORICÂND, la cererea deponentului, cu respectarea termenului de preaviz stabilit de părţi ori, în lipsă, de uzanţe”.

În baza acestui text legal, toți cei care au bani în bancă pot cere retragerea lor oricând, integral și peșin. Banca are obligația să restituie acești bani imediat - nu în alte conturi bancare, ci chiar în bani peșin, la ghișeu. Banca poate fi obligată să lucreze cu oameni și cu bani fizici, măcar pentru a ne da banii înapoi, bani pe care și-au construit, de altfel, imperiul banilor-datorie.

Doar dacă aveți bani peșin puteți face orice vreți cu ei și puteți cumpăra orice cu ei, fără a fi obligați să purtați semnul Fiarei. Doar cu bani peșin veți avea garanția proprietății personale și a libertății de a exista.

Desigur, nu puteți face plăți mai mari de 5 mii de lei pe zi - dar cine are nevoie să consume de 5000 de lei pe zi?

Numai în România sunt peste 100 de miliarde de euro în depozite bancare. Dacă toți deponenții sau măcar un procent oarecare dintre deponenți și-ar cere banii înapoi imediat, nimeni nu ar mai avea tupeul să lucreze sau să se gândească măcar la a ne pecetlui cu semnul Fiarei și a ne încarcera în colivia lor digitală.

Nu mă aștept ca românii să declanșeze o asemenea mișcare (care nu ar încălca nicio lege - dimpotrivă, ar pune în operă un principiu al Codului civil, scris chiar de bancheri), dar este aproape sigur că ea va apărea undeva în Europa, curând, așa cum a apărut, de altfel, mișcarea de boicot al furnizorilor de energie în Marea Britanie, unde oamenii nu își mai plătesc facturile.

Așadar, nu vă supuneți! Lepădați-vă, liberați-vă de cel viclean!


Adevărul oribil despre un medicament/drog numit „Adrenocrom” – Acesta este extras din sângele copiilor torturați și sacrificați

 


De-acum se cunoaște din ce în ce mai mult despre tragedia a sute de mii de copii care dispar fără urmă, care sunt traficați de rețele planetare ale bisericii catolice, familiei regale a Marii Britanii și de alte organizații oculte, pentru a alimenta cercurile pedofile ale elitei politice occidentale, ritualurile satanice ce se desfășoară în catedrale catolice sau în castelele familiilor regale din Europa. Mare parte dintre acești copii sunt dintre cei abandonați sau copii ai străzii sau dintre refugiații din zonele de război ale lumii. 

Iată că un alt adevăr îngrozitor iese la suprafață în aceste vremuri tulburi. Este vorba despre un medicament numit Adrenochrom care poate produce efecte superioare dincolo de oricare altul. Și, spre deosebire de celelalte nu are efecte secundare. Dimpotrivă, există beneficii substanțiale din consumul acestuia: o sănătate mai bună, o vivacitate crescută și o serie de alte efecte mai mici. Toate acestea combinate cu un sentiment intens de euforie. Poate prelungi viața, chiar menține tânăr, dar condiția : să fii dependent. Odată ce l-ai întrerupt ești un mort viu. https://www.erowid.org/chemicals/adrenochrome/adrenochrome.shtml

Problema este următoarea: este un derivat al substanțelor chimice produse de corpul uman atunci când se află sub o frică intensă, incomensurabilă, teroare. O anumită persoană a fost într-o „fermă” a spus, într-unul din statele baltice. A făcut fotografii cu nenumărate persoane, toate aparent sub vârsta de 15 ani. Erau goi și legați de mese, pereți și podele într-o cameră fără ferestre de dimensiunea unui stadion de fotbal. Spune că nu a putut estima cât de mulți erau acolo. Acesta a văzut bărbați mascați care erau peste victime și îi torturau. În timp ce erau torturați, sângele lor era drenat în recipiente.

Alte fotografii au arătat facilitățile de producție – camere enorme care păreau laboratoare chimice în care sângele era filtrat iar compușii extrași. Cel mai rău, totuși, erau mormintele de masă. Bărbați ce descărcau din camioane carcase de copii în cariere. El a spus că nimeni nu ar crede că se întâmplă dacă nu avea aceste poze. Și avea dreptate. S-a dovedit că aceste adevăruri teribile ce sunt dezvăluite în aceste vremuri grele, nu sunt crezute de foarte multe persoane deoarece sunt șocante pentru mintea lor și le refuză. Zvonurile despre astfel de facilități au fost investigate de zeci de ani. Jurnaliștii au încercat să raporteze despre aceasta, dar au fost luați în râs de birourile editorilor. Un jurnalist suedez, a ajuns cel mai aproape ca aceste adevăruri să fie expuse în mass-media. El a murit, împreună cu familia sa, într-un incendiu în propria casă.

A mai fost o fotografie cu utilizatori ai acestui Adrenochrome. Iată ce relatează cel ce a văzut fotografia: ,,În imagine era o sală de conferințe generoasă într-un zgârie-nori. Seringile cu medicamentul erau așezate pe tăvi aurite și depuse pe o masă groasă de lemn lustruit. În jurul mesei erau lideri ai lumii, animatori, figuri religioase. Toții rânjind. Toți fericiți. Toți pregătiți pentru injecția lor. Văzând acele fețe familiare a fost șocul inițial. Nu a fost ultimul. Pe partea îndepărtată a mesei, aproape prea mică pentru a fi văzută, dar încă inconfundabilă, era o ființă cu figură iconică. Râdea când atinse seringa, dar era ceva neobișnuit cu mâna. Nu era obișnuită, mică, roz. Era verde. Stătea ghemuită, era reptilian”.

Un anume Alexander spune că nu știe dacă această poveste este adevărată, dar specifică că medicamentul există și el este produs din sângele victimelor torturate în diverse ritualuri satanice : http://humansarefree.com/2015/08/illuminati-satanists-rule-world-not.html ; http://humansarefree.com/2018/09/survivor-child-trafficking-ritual-sex.html

Iată câteva dintre cele mai interesante comentarii de la Reddit:


Pentru cineva curios despre Adrenochrom: https://www.erowid.org/chemicals/adrenochrome/adrenochrome.shtml ; Se pare că stăpânii noștri reptilieni fac o treabă bună pentru a acoperi acest lucru ca fiind doar un medicament obișnuit și nu un drog.

Aceasta nu este chiar cea mai groaznică poveste care se întâmplă acum. S-ar putea să fi auzit că transfuzia de sânge de la șoareci tineri la șoareci bătrâni pare să ajute șoarecii bătrâni. Ei bine, se pare că cea mai eficientă procedură de departe, este să unească cele două animale împreună și să se unească sistemul lor vascular: http://www.nature.com/news/ageing-research-blood-to-blood-1.16762 . Se pare că se poate aplica și la om, astfel organele omului mai în vârstă regenerându-se, iar vârstnicul devine plin de vigoare (Din alte informații mai știm că elita planetară, gen Rockefellerii, Rothschilszii au sanatorii unde cresc copii cu produse bio pentru ca sângele lor să le fie transfuzat de două ori pe an, complet, n.b.).

Adrenocromul poate fi recoltat în termen de trei minute de la cineva care trece, la moartea subită. Este produs în glandele suprarenale, ceea ce înseamnă că capul tău trebuie distrus pentru a fi recoltat [corectarea: recoltarea sângelui va fi suficientă]. Este foarte scump, deci liderii mondiali sunt în stare să plătească. În primul rând, utilizatorilor nu li se spune de obicei de unde provine, li se permite să afle doar după ce l-au încercat, în caz contrar s-ar opri. După ce l-au încercat, pe utilizatori nu-i mai deranjează cum este recoltat, deoarece a fost atât de bun. De asemenea, se pare că DMT, adrenachromul artificial se găsește în FIECARE plantă de pe planetă, totuși în cantități minuscule, încât nu este eficient să fie obținut astfel.

De multe ori realitatea este cu mult mai dureroasă decât marea majoritate a oamenilor își pot imagina, dar aceste adevăruri trebuie scoase la lumină și vindecate, altfel nu putem merge mai departe.


Câțiva ”consumatori” de „Adrenocrom” :


Cher consumatoare de Adrenocrome



Celine Dion după ce a întrerupt injectarea cu Adrenocrom



Sursa: http://humansarefree.com


11.01.2022

Se aruncă în haos Justiția ! Ministrul Justiției Cătălin Predoiu este depășit de situație iar Guvernul Ciucă, în ansamblu, este complet iresponsabil

 


Pentru a opri distrugerea justiției prin depopulare masivă, ceea ce ar afecta atât de grav funcționarea justiției încât se pune în discuție chiar substanța uneia dintre autoritățile publice cele mai importante în stat și implicit securitatea națională, cu efecte de neimaginat pentru societate și pentru fiecare dintre noi, este nevoie de implicarea Consiliului Suprem de Apărare a Țării. 

Pur și simplu ministrul Justiției Cătălin Predoiu este depășit de situație iar Guvernul Ciucă în ansamblu complet iresponsabil.

Săptămâna aceasta sunt adunări generale ale judecătorilor în toate curțile de apel, pur și simplu se fac liste cu judecători care ies intempestiv la pensie.

Primesc semnale de la instanțe în care toți judecătorii de la o secție vor să părăsească sistemul. Este panică.  

Este vorba despre cifre care vor arunca în haos Justiția pentru ani mulți de aici înainte, în jur de 1000.

Deja totul ia forma unei atingeri directe a securității naționale și a stabilității constituționale astfel încât doar în CSAT se pot lua decizii.

https://www.activenews.ro/opinii/Alerta-Avocatului-Adrian-Toni-Neacsu-Se-arunca-in-haos-Justitia-Pur-si-simplu-ministrul-Justitiei-Catalin-Predoiu-este-depasit-de-situatie-iar-Guvernul-Ciuca-in-ansamblu-complet-iresponsabil-177137

Efectul Musk asupra lui Biden : Când Păsărica nu mai cântă pe limba ta

 


Stânga începe să simtă pe pielea ei ce înseamnă cenzura și „combaterea fake news”. Se anunță vremuri interesante. Nu libere, doar interesante... 

Pe 29 octombrie, Joe Biden a postat pe contul oficial de Twitter al Președintelui Statelor Unite următorul mesaj:

„Să vă prezint faptele.

„În 2020, 55 de corporații au realizat 44 de miliarde de dolari. Și au plătit zero taxe federale.

„Legea mea pentru reducerea inflației va pune capăt acestei situații.”




Însă postarea lui Biden a activat „Birdwatch”, un program de „verificare” a afirmațiilor, instituit de vechea conducere a Twitter în ianuarie 2021, prin care mesajelor li se pot adăuga precizări și corecturi aparținând cititorilor.

Evident că, până la venirea lui Elon Musk, programul „Birdwatch” era folosit pentru a demonetiza și demoniza postările „periculoase” ale conservatorilor.

Acum, însă, roata pare să se fi întors.

„Birdwatch” a atașat la mesajul lui Biden două „corecturi”, care practic îl desființează. Îl dovedesc mincinos.






Interesant este că sursele care umplu de ridicol postarea lui Biden sunt Reuters, respectiv Washington Post, doi dintre pilonii propagandei de Stânga.

Astfel, potrivit Reuters, Legea Reducerii Inflației a lui Biden se aplică companiilor cu câștiguri de peste 1 miliard de dolari.

Dar, potrivit Washington Post, din cele 55 de companii la care se referă Biden, doar 14 au avut câștiguri de peste 1 miliard, și prin urmare sunt afectate de lege.

Corectura / corecția suferite de Biden cu armele pe care le folosea Stânga pentru a băga pumnul în gura opozanților și a compromite libera exprimare au stârnit entuziasm pe Twitter, salutând noua epocă Musk.

(Un entuziasm comparabil cu frenezia provocată de colosala „fakenews” a vizitei lui Musk în România.) 

Atenție, însă, la capcană: Cenzura nu este „bună” sau „rea” în funcție de culoarea politică și de tabăra care o folosește.

Când și-a anunțat pentru prima dată intenția de a prelua Twitter, Elon Musk declara că vrea să aducă libertatea totală pe cea mai mare platformă socială din lume.

Ulterior, el nuanța, afirmând că va exista totuși o „comisie de moderare a conținutului”.

„Păsărica a fost eliberată”, a anunțat Musk la preluarea oficială a Twitter.

În realitate, pare să fi fost doar mutată dintr-o colivie într-alta. Și amenințată să fie strivită în pumn de îndată ce Ciripitul ei nu va conveni noului proprietar.


10.30.2022

„Netrebnicii care ne conduc”

 


În haosul deliberat în care a fost aruncată Colonia Corporatistă sub Ocupație Militară Străină numită încă România, cu un popor debusolat ajuns la disperare, atacat din toate părțile și condus spre prăpastie de un guvern fantomă se află astăzi la un pas de dezastrul aruncării într-un război care nu este al nostru. Reluăm un mai vechi text care ilustrează că „Pentru «Cel mai bun Proiect de țară pe care l-am avut vreodată» - după cum declara cu infatuare gaulaiterul antiromân de la Cotroceni - «Minte multă nu se cere. Prost să fii, să ai Putere!»[1].

Regretatul general Teo Palade a fost luat cu ambulanța și aruncat pe o targă pe holul Spitalului „Elias”. Acolo, după rețeta „comandantului acțiunii” l-au conectat la o butelie de oxigen industrial… și atât. Cu două zile înainte de plecarea spre o lume mai bună mi-a trimis un mesaj al disperării: „Medicii de aici nu mi-au oferit nicio speranță. Help!”. S-a stins, nu din cauza Covid, ci ca mulți, mulți alții: unii arși de vii, alții lăsați să moară după rețetele lui Bill Gates, Faucci & Comp. Reluăm astăzi un mai vechi text al regretatului colaborator al Revistei ART-EMIS la fel de valabil astăzi ca și atunci când l-a scris (Ion Măldărescu)

Hienele pribege

„Ce caută aceste elemente nesănătoase în viaţa publică a statului? Ce caută  aceşti oameni care pe calea statului voiesc să câştige avere şi onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decât organizarea cea mai simplã posibilã a nevoilor omeneşti? Ce sunt aceste păpuşi care doresc a trăi fără muncă, fără ştiinţă, fără avere moştenită, cumulând câte trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea să împlineascã nici pe una în deplină constiinţă” (Mihai Eminescu, Netrebnicii care ne conduc, 1877)

Pare deja un fenomen firesc în România „democratică”. Aproape nimeni nu se mai miră că fiecare „ales al neamului” îi devine duşman din momentul în care a ajuns la putere. Ar fi inutil să ilustrăm afirmaţia prin exemplele din istoria ultimilor treizeci de ani. Ele sunt cu sutele. Iar furtul din buzunarele noastre a ajuns la cifre incredibile. La mii de miliarde. Mai mult decât s-a furat în întreaga istorie a cestui pământ. Nume ca Petre Roman, Iliescu, Emil Constantinescu, Băsescu, Boc, Blaga, Boiangiu, Stolojan, Ciorbea, Isărescu, Cioloş, Cîțu, Iohannis etc, zbârlesc şi acum părul de pe ceafa bugetarilor de toate nuanţele - de la funcţionărimea fără chip la profesori, medici şi militari - stârnind valuri de înjurători din partea milioanelor de pensionari, a ţăranilor, comercianţilor, părinţilor şi chiar a copiilor care abia reuşesc să priceapă sensul cuvintelor de ocară.

Din cauza lor, a acestor hiene, milioane de români şi-au părăsit ţara, s-au izolat de familii şi au ajuns sclavi moderni pe meleaguri străine.

Din cauza lor, a acestor fiare de pradă, în străinătate când spui că eşti român eşti privit şi tratat ca o slugă.

Hienele cu chipuri omeneşti au muşcat şi muşcă încă din fiecare mădular al neamului acestuia prea răbdător. Nu a existat categorie socială care să nu fie pedepsită. I-aţi văzut cum, organizaţi în adevărate haite colorate (haita roşie a socialiştilor; haita portocalie a democraţilor; haita galben-albastră a liberalilor; haita albastru-albă, tânără şi ambiţioasă, a neo-marxistilor ce vor să salveze România apăsându-i cu bocancul pe grumaz; haita mărului verde-albastru a celor care se vor a fi poporul spoliat prin voinţa liderului lor cu nume de flatulenţă) ne atacă din toate poziţiile? Ne lovesc din parlament, din locul unde s-au adunat decenii de când nicio lege nu a fost votată în favoarea cetăţenului. Ne pălmuiesc fără ruşine din guvern, de acolo unde se întrec în a anula drepturile noastre fireşti  câştigate după lupte crâncene cu hienele dinaintea lor. Ne sucesc minţile de la posturile de televiziune de unde, crezându-ne idioţi, ne explică cât de bine o ducem acum când o ducem mai rău ca niciodată.

Conform obiceiurilor fiarelor care vânează în haită, ei au atacat în primul rând pe cei mai vulnerabili. Pensionarii şi copiii. Bătrânii, condamnaţi la înfometare, refuzaţi de un sistem sanitar încăput pe mâna unor impostori, închişi cu de-a sila în case şi cu timpul e libertate limitat la câteva ore pe zi, sunt atacaţi psihic, zi de zi, prin lansarea unor zvonuri nimicitoare privitoare la singurul lor venit - pensia. S-a ajuns până acolo, încât cei cu pensiile cele mai mici vor fi supuşi unui amănunţit proces de verificare din partea statului pentru a se descoperi dacă nu cumva au şi alte venituri, vreo vită prin bătătură sau vreun copil care îl ajută cu bani. Cazuri în care, hienele pot să le fure şi bruma aceea de mărunţiş primită după o viaţă de muncă.

În acest timp, hienele pribege care ne conduc învârt zeci de miliarde de euro, plasându-le cu largheţe în conturile celorlalţi din haită. Veşnic nesătuli, fără de ruşine, din când în când, în văzul tuturor, se încaieră între ei pentru a înfuleca o halcă cât mai suculentă din trupul ţării aflate deja în moarte clinică. Salariile sunt îngheţate, pensiile aşiderea, alocaţiile pentru copii blocate prin amânări succesive, industria autohtonă nu mai trăieşte de mult, investitorii români îi numeri pe degetelue de la o mână, ţărănimea aproape a dispărut din satele depopulate de vlaga tinereţii… Ne-am întors cu un secol şi jumătate în urmă. Ca şi cum ar trăi azi, ne-o spunea, descriind starea ţării la 1850, genialul Eminescu: „Ţãrani? Nu sunt. Proprietari nu, învăţaţi nici cât negrul sub unghie, fabricanţi numai de palavre, meseriaşi nu, breaslă cinstită n-au, ce sunt dar?”.

Părem îngheţaţi în mijloc de secol nouăsprezece. Nimic nu pare a se fi schimbat. Ca în 1850, se poartă barba stufoasă. Ca în 1850, voracitatea politicienilor de duzină nu cunoaşte limite. În ultimii treizeci de ani, mai mult decât alte naţiuni, ne-am întors  în timp. Am regresat cu viteza unui bolovan rostogolit la vale, susţinând că ne dezvoltăm, că ne aliniem lumii civilizate, că suntem mai responsabili.

Iată cum ilustrează viaţa românească a ultimelor trei decenii un fin observator, scriitorul Gellu Dorian: „[…] ceea ce se petrece în ultimii treizeci de ani în România, mai mult parcă decât în oricare alt stat care a trecut prin epurările comuniste, este de un cinism asemănător cu exterminările de care aminteam mai sus. Este adevărat că oamenii competenți iviți după 1990 pe aceste plaiuri nu au mai înfundat pușcăriile, nu au mai fost duși în lagărele de exterminare, ci au fost marginalizați de la legislatură la legislatură - cu excepția lichelelor patentate, care au fost trimise legal, după lungi indulgențe, la pușcărie, unii mimând acest spațiu de reeducare, transformându-l în turn de fildeș în care și-au scris cărțile, care i-au eliberat înainte de terminarea pedepsei, alții mai ispășesc, urmăriți de o groază de fapte ilegale. Dar nici despre ei nu voi încerca să schițez un profil al „demnitarilor” de toate rangurile de ultimă vreme, ci despre scursura care a ajuns acum să fie în posturile de decizie pentru bunul mers al vieții, care se încețoșează de la o zi la alta. Spălătoria din care au ieșit aceste scursuri n-a fost alta decât acel instrument popular numit „alegeri”, de care s-au folosit doar aleșii nu și alegătorii.

Chestiune cunoscută […]. Ceea ce e mai trist este că polițele pe care această scursură socială, numită „demnitari”, de orice rang, se plătesc prin punerea în funcții, în structurile administrative, pe toți lingăii și oportuniștii, care le-au făcut posibilă promovarea în funții cheie, de decizie, unor politicieni analfabeți din toate punctele de vedere, chiar dacă funcționali și chiar asimptomatici în ceea ce privește inteligența. […]. Din păcate e plină țara de ei și înclinarea acesteia spre râpă se vede de la o zi la alta. și din păcate, impostura este o epidemie generalizată la vârf, provocând boli grave, cronice, pe care niciun vaccin nu le va eradica vreodată. și vorba deja bine cunoscută, parafrazând o zicere celebră, „mama impostorilor e mereu gravidă”. Iar cârma le stă la îndemână!”[2].

Despre virtuţile şi despre tarele poporului român s-a tot vorbit şi s-au tipărit zeci de tomuri, unele interesante, altele interesate. N-am s-o fac şi eu. Personal, nu cred că suntem o naţiune mai dotată sau mai puţin responsabilă decât alte popoare. Poate, aşa cum constata marele Eminescu, suntem mai ciudaţi. „Ciudată ţară, într-adevăr!”, spunea el înainte de a ne îndemna să deschidem ochii, să ne trezim şi să dăm de pământ cu „turma de netrebnici”: „Într-adevăr, cum li s-ar deschide oamenilor ochii când unul le-ar zice ia staţi, oameni buni! Voi plătiţi profesori care nici vă învatã copiii, nici carte ştiu; plătiţi judecători nedrepţi şi administratori care vă fură, căci nici unuia dintr-înşii nu-i ajunge leafa. Şi aceştia vã ameţesc cu vorbe şi vă îmbată cu apă rece. Apoi ei toţi poruncesc şi nimeni n-ascultă. Nefiind stăpân care să-i ţie în frâu, ei îşi fac mendrele şi vă sărăcesc, creându-şi locuri şi locuşoare, deputăţii, primării, comisii şi multe altele pe care voi le plătiţi peşin, pe când ei nu vă dau nimic, absolut nimic în schimb, ci din contră vă mai şi dezbracă, după ce voi i-aţi înţolit […]. De aceea, alungați turma acestor netrebnici!…” [3].

Mai bine de 150 de ani nu am ascultat astfel sfaturi. Am putea să o facem acum? Până nu-i prea târziu!

https://www.art-emis.ro/editoriale/netrebnicii-care-ne-conduc

NU PUNEȚI COPIILOR MASCĂ DE DEMON ! Părinți, salvați-vă copiii de Halloween ! Avertizare asupra pericolelor și traumelor psihice provocate de „cultura morții”, acum, celebrată sinistru în școli și grădinițe

 


HALLOWEEN-UL – O AFACERE SPIRITUALĂ. Este un altfel de vaccin, nu este obligatoriu, dar este foarte recomandat.

An de an, Halloween-ul adună tot mai mulți tineri, de multe ori chiar sub egida instituțiilor de învățământ. E „la modă”, deși românilor nu le spune mai mult decât mimetismul la care parcă sunt condamnați astăzi. În fine, subiectul rămâne controversat chiar și în mediile părinților care mai sunt interesați de educația copiilor lor. Cât de inofensivă sau periculoasă este această așa-zisă sărbătoare am încercat să aflăm împreună cu Virgiliu Gheorghe, unul dintre cei mai implicați cercetători în câmpul bioeticii creștine din țara noastră.




– Domnule Virgiliu Gheorghe, care credeți că este motivul pentru care Halloween-ul a căpătat în câțiva ani o așa de mare popularitate printre români?

Explicația trebuie căutată în promovarea lui de către mass-media. Practic, astăzi orice devine „opinie publică” și „modă” – și dimpotrivă, orice dispare din preocuparea oamenilor ca fiind „depășit” – se explică prin influența majoră a mass-mediei asupra mentalității și stereotipurilor după care lumea se călăuzește. Copiilor le place pentru că sunt atrași de ceea ce văd la televizor. Vor și ei să fie ca cei de acolo, vor și ei să fie „interesanți”. Iar dacă la școală tot se organizează un eveniment Halloween, atunci, de ce nu!

– Dar de ce credeți că ar avea mass-media interesul să promoveze o sărbătoare străină de tradițiile și credința poporului nostru?

– La această întrebare există o mulțime de răspunsuri. Cel mai simplu este acela că Halloween-ul „vinde bine”. Vinde costume, vinde spectacole – deci există un interes comercial, iar presa este plătită să facă publicitate. Dar nu e doar atât. Răspunsul este, cred, unul mai complex. Cred că Halloween-ul vine la pachet cu tot ceea ce înseamnă cultura nihilistă sau „cultura morții”, care este promovată obsesiv astăzi de mass-media. Cu alte cuvinte, presa are interesul de a promova această pseudo-sărbătoare, după cum are interesul să promoveze pornografia sau homosexualitatea. De fapt, când spunem „presa”, ne gândim la puternicii zilei, la stăpânitorii lumii acesteia, pentru că presa, în marea ei parte, nu este sub nici o formă liberă. Ea face ceea ce i se comandă.

E de bun-simț să ne întrebăm de ce pornografia este liberalizată, atâta timp cât aceasta crește – statistic vorbind! – rata infracțiunilor, chiar și a celor juvenile, a violurilor și crimelor, ca și a tuturor comportamentelor de risc. De ce este promovată homosexualitatea, atâta timp cât este disolutivă pentru viața de familie, cât homosexualii sunt marcați de suferință fizică și psihică mai mult decât media populației? Oare statul nu ar trebui să lupte împotriva a tot ceea ce conduce la infracționalitate și la nefericirea oamenilor? Și totuși, sub acoperirea argumentului „drepturilor omului”, a divertismentului și a „libertății de alegere” a propriilor fantasme, în statul modern, în statul-magic proliferează toate aceste comportamente, care sunt disolutive pentru existența și ființa statului însuși.

Halloween, magie și sexualitate

– Nu credeți că este puțin cam dură comparația între Halloween și pornografie sau homosexualitate?

– Deloc. Dintru început, între magie și practicile sexuale, prostituție și chiar homosexualitate a existat o foarte strânsă legătură. Zeița Astarte era, de pildă, patroana prostituției, care se practica la templul ei ca act ritual. De asemenea, homosexualitatea este prezentă în ritualurile de inițiere ale multor religii păgâne, dar și în societățile secrete contemporane. De ce există o legătură atât de strânsă între magie și erotism, încât în Evul Mediu cărțile de magie deveniseră cu adevărat un gen pornografic? Răspunsul îl primim de la Giordano Bruno, unul dintre cei mai mari magicieni ai trecutului, care a încercat să creeze o tehnică de control emoțional global, magic, întemeiată explicit pe atracția sexuală. 

– Da, dar dacă plecăm de la ipoteza că Halloween-ul este o sărbătoare cu conotații magice, lucrul acesta nu e perceput de majoritatea copiilor sau adolescenților, care doar se distrează cu această ocazie!

– Poate pentru că ei nu știu prea bine ce e aceea magia – dar, dacă ar realiza, cu siguranță ei înșiși ne-ar asigura că această sărbătoare are ceva magic în ea. De altfel, dacă veți da o căutare pe Internet după Halloween și magie împreună, veți vedea cât de des sunt asociate cele două cuvinte în căutări, asta pentru că limba întotdeauna trădează asocierile. Într-adevăr, Halloween este o sărbătoare păgână celtă, care dintru început avea o funcție magică. În credința celților, în noaptea de Halloween spiritele aveau acces la lumea noastră, căci granițele dintre cele două lumi erau cumva deschise, iar oamenii erau îndemnați să ia anumite măsuri ca să se apere de aceste spirite. Toate acele acte aveau (sau au) o conotație magică. E ca și cum ai intra într-o „logică a spiritelor”, în care tu, folosind niște măști sau niște obiecte, te războiești ori te împrietenești cu acestea.

Dar pot fi oare izgonite duhurile rele de alte duhuri rele, sau de oameni care îndeosebi le invocă? Vrăjitorii nu se închină lui Dumnezeu – iar duhurile morților, ce pot face ele împotriva demonilor? Lumea Halloween-ului este mai curând o lume infernală, deci prietenoasă duhurilor rele, locul în care acestea petrec și se odihnesc.

Pe de altă parte, imediat după Halloween, adică în ziua de 1 noiembrie, închinată zeului Samhain, „Domnul morții”, druizii îi aduceau jertfă atât animale, cât și oameni. Desigur, această practică a dispărut cu timpul, însă practicile de divinație au rămas până astăzi. Deci Halloween este prototipul unei adevărate sărbători păgâne, unde ritualul magic joacă un rol esențial.

Magia este foarte eficientă și foarte periculoasă

– Aș mai insista puțin asupra percepției. Nu credeți că atâta timp cât copiii nu percep ceea ce se întâmplă de Halloween ca pe un ritual magic, ci ca pe o joacă distractivă, nu li se poate face nici un rău?

– E la limită: cumva așa, pe marginea prăpastiei. Costumele îl inițiază pe copil într-o lume a duhurilor rele, a morților. Imagistica întunecată pe care o propune această pseudo-sărbătoare cred că ar trebui să ne spună totul. A îmbrăca un costum, a intra într-un rol, chiar dacă în joacă, nu e deloc o joacă, ci poate deveni un lucru foarte serios. Noi, creștinii, chiar credem că aceste spirite malefice există. Așadar, credeți că ele rămân nepăsătoare la aceste invocări pe care le facem prin jocurile de Halloween? Încă o dată, cred că nu conștientizăm ce înseamnă cu adevărat magia și care este puterea ei. Magia este foarte eficientă și foarte periculoasă. De lucrul acesta nu știu dacă se îndoiește cineva. Ceea ce nu realizăm însă este faptul că vizualizarea unor fantasme nu înseamnă altceva decât invocarea acelor spirite. Acest lucru îl aflăm din manualele de magie. De asemenea, intrarea în rolul unor spirite, intrarea în comunicare voită cu acestea poate să deschidă poarta către o astfel de însoțire.

Din punctul de vedere al fenomenologiei religiilor, se știe că orice manifestare rituală, mimesis-ul are ca efect actualizarea și consolidarea unei relații psihologice între individ și realitatea mitologizată. Cercetările au demonstrat că, pe parcursul participării și implicării în scenariul mitului respectiv, individului chiar i se imprimă acele stări mentale sau sufletești care caracterizează persoanele mitologizate. E ca și cum s-ar produce un transfer de energie psiho-mentală între personajul mitologizat și subiect. Asta explică faptul că participarea la sărbătoarea Halloween induce o stare psihologică în care excitația și fascinația sunt asociate cu un sentiment de spaimă mai mult sau mai puțin intens, în funcție de gradul implicării. În acest context, individul, în mod firesc, urmează actele proprii personajelor în pielea cărora a intrat.

Grace Ketterman, în cartea sa „You and your child’s problems” („Tu și problemele copilului tău”), demonstrează faptul că expunerea copiilor la scene înfricoșătoare are consecințe asupra dezvoltării lor emoționale. De asemenea, acest pediatru și psihiatru american constată că, drept urmare a fricii resimțite în copilărie, copiii vor manifesta mai târziu o atracție pentru paranormal și practici oculte.

Una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic

– Și totuși, Halloween a fost și o sărbătoare a creștinilor din Apus, ca sărbătoare a tuturor sfinților. De ce credeți că și-a păstrat potențialul malefic din vremea preoților druizi?

– În anul 835, biserica din Apus și-a asumat această sărbătoare, integrând-o în calendar ca prăznuire a tuturor Sfinților. Probabil că de-a lungul timpului a reușit într-o anumită măsură să o „îmblânzească”, să o golească de conținutul ei magic.

Dar ceea ce întâlnim astăzi nu mai este nici măcar sărbătoarea Halloween așa cum era ea percepută de irlandezi în secolul al XIX-lea. Acum, Halloween este o sărbătoare americană, un produs al mass-mediei, al culturii de consum, dar și al curentelor de renaștere a păgânismului din societatea americană. Cu alte cuvinte, investiția în magic și ocult care se face în prezent în produsul Halloween, în America, depășește cu mult magia care îl însoțea în trecutul nu prea îndepărtat, la el acasă.

Acest lucru face ca până și Vaticanul să avertizeze de mai multe ori în ultimii ani asupra faptului că Halloween este o sărbătoare păgână a „terorii, a fricii și a morții”. În ziarul „L’Osservatore Romano” (oficialul Vaticanului), Joan Maria Canals susținea în anul 2010 că „Halloween-ul conține un subcurent al ocultismului și este absolut anticreștină”.

– Susțineți deci că Halloween are un semnificativ potențial malefic?

– Nu este vorba de ceea ce susținem noi. Pur și simplu „părintele” satanismului, Anton Szandor LaVey, afirmă că „Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic”. Pe de altă parte, vedem care sunt consecințele. Ocultul îi fascinează pe tinerii din noile generații, chiar dacă au primit o educație creștină. Și, mai ales, constatăm că Halloween crește mult rata infracționalității și a criminalității.

Există o mulțime de studii desfășurate în Statele Unite în care se arată că de Halloween cresc spargerile cu minim 25%, sporește consumul de alcool și droguri și crește rata criminalității. Într-un studiu realizat în Boston s-a constatat că, pe parcursul a patru ani, în noaptea de Halloween criminalitatea este mai mare cu 50% decât în toate celelalte momente ale anului.

De asemenea, în ce privește perspectiva inofensivă pe care o au tinerii, relevant este studiul în care se arată că la întrebarea: „Ce ați vrea să faceți în noaptea de Halloween?”, cei intervievați au ales, într-un procent de 80%, răspunsul „Să omor un om”(!). Spiritul acestei sărbători este într-adevăr viu, și dictează nu înmulțirea binelui, a păcii și a dragostei între oameni – de care lumea de astăzi se pare că are tot mai multă nevoie –, ci un spirit malefic al lucrării răului, dus până la uciderea aproapelui.

Așadar, dincolo de bomboanele împărțite, este evident pentru oricine că imagistica răului pe care o promovează Halloween-ul nu poate conduce decât la sporirea comportamentului violent, a infracționalității și a criminalității, adică la faptele proprii duhurilor necurate, pe care Halloween-ul le invocă.

Dacă noi ne facem datoria, Dumnezeu va face restul

– Și atunci, dacă așa stau lucrurile, de ce totuși presa, și în general populația, mai ales creștinii, nu iau o poziție?

– Cred că în primul rând lipsește conștientizarea fenomenului. Ne bazăm mai mult pe descrieri edulcorate decât pe realități. Pe de altă parte, este o mare lipsă de consecvență și de discernământ la românii de astăzi: pe de o parte ne declarăm creștini, pe de alta suntem mai mult decât toleranți la numeroase lucruri care sunt în mod evident anticreștine. Avem aici o dovadă de lipsă de maturitate și de neseriozitate, care cred că ne afectează mult ca neam.

– Ce ar trebui să facem?

Să ne opunem, nu numai retrăgându-ne copiii de la astfel de activități, dar și protestând la minister și școli împotriva organizării unor evenimente „Halloween” în cadrul acestor instituții educative. De asemenea, trebuie să existe comunități mai puternice de părinți care să vorbească despre aceste lucruri. Sunt convins că cei mai mulți nu înțeleg ce înseamnă această pseudo-sărbătoare și care pot fi consecințele. Ar trebui, poate, organizate seminarii publice pe această temă. Salutăm în acest context organizarea asociației „Alianța Părinților”, organizație care poate face foarte mult.

Iar pentru că dușmanul cel mai mare al nostru este lipsa timpului, cred că ar trebui să ne gestionăm cât mai bine puținul timp liber pe care îl avem pentru a-l acorda și unor astfel de activități care, deși par a avea un caracter comunitar, îi vor proteja pe copiii noștri în fața ofensivei culturii morții. Și, poate că, înainte de toate, este vorba de mărturisirea pe care o facem. Dacă inițiativa nu va pleca de la acest nivel și nu vom face ceva, în câțiva ani riscăm să-i depășim pe americani la nivelul efectelor negative ale culturii morții care este promovată astăzi în mai toată mass-media.

Biruința lor este aceea de-a ne face să credem că nu se mai poate face nimic, în timp ce a noastră este să credem că, dacă ne facem datoria, întreprinzând tot ceea ce depinde de noi, Dumnezeu va face restul.

Material realizat de Mihai Cristea

Parteneriat Familia Ortodoxă


https://www.activenews.ro/opinii/NU-PUNETI-COPIILOR-MASCA-DE-DEMON-Parinti-salvati-va-copiii-de-Halloween-Virgiliu-Gheorghe-avertizeaza-asupra-pericolelor-si-traumelor-psihice-provocate-de-%E2%80%9Ecultura-mortii-acum-si-oficiala-celebrata-sinistru-in-scoli-si-gradinite.-INTERVIU-177070

10.29.2022

Zelenski a fugit/CIA lucrează cu FSB-ul rus/„Germania ar putea-o doborî pe târfa [șefa UE] Ursula von der Leyden”/OCCIDENTUL SE PRĂBUȘEȘTE în HAOS/UE și NATO nu vor supraviețui/CHINA anunță un nou plan de dezvoltare (25 oct.2022)

 

Raport Ben Fulford (25 oct.2022)

„Ordinea mondială bazată pe reguli” condusă de mafia khazară coboară în anarhie și război civil. Prin contrast, China tocmai a anunțat un nou plan de 100 de ani pentru a-și îmbogăți națiunea în armonie cu natura. Cu excepția cazului în care Occidentul își răstoarnă conducerea satanică a MK, China va conduce lumea, indiferent dacă vrea occidentul sau nu.

Înainte de a vorbi despre China, să începem prin a ne uita la războiul civil care se desfășoară în Occident. Ceea ce s-a întâmplat acolo este că, după uciderea reginei Elisabeta a II-a (șefa Comitetului celor 300), MK a instalat fie un rege Carol al III-lea compromis de șantaj, fie o marionetă care îi seamănă. Surse MI6 spun că uciderea reginei Elizabeth a fost o răzbunare a DVD-ului german pentru execuția lui George Bush Sr. și a familiei sale. Crima a fost probabil ordonată de Heinz Kissinger, potrivit surselor familiei regale din Asia.

Iată un mesaj pe care l-am trimis către MI6 despre Kissinger:

 ,,Heinz Kissinger a încercat să mă ucidă în perioada în care am început să-l expun pe șeful lui, David Rockefeller. El este, de asemenea, tipul care a creat așa-numitele platforme de tranzacționare care falsifică sistemul financiar pentru a crea bani din nimic pentru grupul nazist cu care lucrează. Prin urmare, el are cel mai puternic motiv pentru a preveni orice tentative de a smulge controlul asupra sistemului financiar al grupului său, de unde uciderea Majestății Sale, precum și a atâtor alți lideri de-a lungul anilor. El trebuie luat, interogat și apoi judecat.

Kissinger și adjunctul său Richard Haas, șeful Consiliului pentru Relații Externe, au ordonat uciderea fostului premier japonez Shinzo Abe, potrivit informațiilor militare japoneze. Din acest motiv, a fost emis un mandat internațional de arestare pentru Kissinger, care este un cunoscut criminal în serie al liderilor mondiali. Haas a anunțat deja că renunță la CFR, probabil pentru că a fost deja arestat sau executat.” – https://nydailypaper.com/richard-haass-council-foreign-relations-html/

Inutil să spun că șefii lor din familia Rockefeller au și ei probleme. Potrivit unei surse senior a CIA: „Fundația Rockefeller și familia vor fi aruncate sub autobuz. Restul Elitelor au decis că Rockefeller-ii vor fi acuzați pentru crearea vaccinului și rezultatele negative ulterioare, deoarece dețin companiile farmaceutice. Au o valoare netă combinată de aproximativ 15 trilioane de dolari. Va fi confiscată. Elita Satanică va continua să se întoarcă una împotriva alteia una câte una.” CIA lucrează cu FSB-ul rus pentru a se asigura că acest lucru se întâmplă, adaugă el.

În orice caz, uciderea ordonată de către MK a Reginei Elisabeta are repercusiuni majore. Istoria arată că, atunci când un monarh domnește timp de peste 50 de ani, moartea lui este de obicei urmată de o perioadă de luptă pentru putere și tulburări civile. Acest lucru se întâmplă acum în Anglia. O bătălie între trei căi pentru putere se dezlănțuie între gnosticii antimonarhiști Illuminati (care îl controlează pe Charles), monarhiștii care doresc să-l înscăuneze pe regele William V și britanicii nativi care doresc să aibă primul rege Harold din 1066. Totul poate fi prezis cu siguranță pe măsură ce această luptă pentru putere continuă.

Cu toate acestea, se pare că Rishi Sunak – care a fost selectat de Forumul Economic Mondial controlat de MK – va deveni prim-ministru. Dacă Sunak va supraviețui, el trebuie să-și denunțe legăturile cu WEF. Pentru a înțelege de ce, aruncați o privire la membrii WEF care declară deschis că vor să elimine cea mai mare parte a umanității.- https://eraoflight.com/2022/10/25/evil-wef-leader-caught-planning-mass-extinction-event-to-inner-circle/

Sunak va trebui, de asemenea, să ceară sfaturi de la prim-ministrul indian Narendra Modi. Modi îl va îndruma cum să transforme Commonwealth-ul britanic dintr-o „povară a omului alb” într-o familie cosmopolită de națiuni. Sunak va trebui, de asemenea, să conducă desatanizarea Regatului Unit. Dacă face ceva per MK, cum ar fi încercarea de a aduce Marea Britanie înapoi în UE, el va fi îndepărtat, promit surse MI6. Desigur, desatanizarea trebuie să continue mai întâi în SUA. Aici pălăriile albe din armata americană vor trebui să-l acuze pe generalul Mark Milley de trădare pentru că a permis furtul flagrant al alegerilor în 2020.



El spunea că SUA luptă în Ucraina pentru a păstra „ordinea mondială bazată pe reguli”. Acesta este același Milley care, potrivit membrilor personalului vicepreședintelui american Al Gores, a amenințat cu moartea soția și fiica lui Gore pentru a-l forța să-l lase pe George Bush Jr., să devină ilegal președinte. În orice caz, Milley și „ordinea sa mondială bazată pe reguli” sunt deja condamnate. „Războiul din Ucraina s-a încheiat. UE și NATO nu vor supraviețui. Germania a încheiat deja un acord secundar cu Putin. Când Germania va părăsi piesele de domino vor cădea”, promit surse CIA.

Ca dovadă că Ucraina cade aici, îl puteți vedea pe ambasadorul francez în Ucraina spunând că părăsește Kievul pentru că Zelensky a fugit deja, așa că nu există niciun motiv să fie acolo. De asemenea, Germania se prăbușește. Într-o singură perioadă de 24 de ore săptămâna trecută:



La 80 de ani de la înființare: producătorul german de mobilă Hülsta insolvent.

La 85 de ani de la înființare: marele lanț de panificații Thilmann insolvent.

La 125 de ani de la înființare: compania germană de construcții Wolff Hoch und Ingenieurbau în insolvență.

La 130 de ani de la înființare: producătorul german de cofetărie Bodeta insolvent.

La 156 de ani de la înființare: furnizorul german de automobile Borgers insolvent.

La 170 de ani de la înființare: producătorul german de săpun Kappus insolvent.

Nu e de mirare că există zvonuri că Germania dorește să se alăture BRICS împreună cu atât de multe alte țări. Într-un semn vizibil, ceva s-a schimbat, sursele CIA notează că „Germania ar putea-o doborî pe târfa [șefa UE] Ursula von der Leyden”. De aceea, ea este cercetată pentru delapidare și conflict de interese de către autoritățile germane, spun aceștia.https://www.trtworld.com/magazine/corruption-scandal-hangs-over-eu-president-ursula-von-der-leyen-33871

   Video Terheș : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240108%2Fpl_629036819_-2

Săptămâna trecută, în peste 500 de orașe, oamenii au ieșit în stradă în Germania. Protestele au loc în fiecare zi. Și în Franța, demonstrațiile în masă o avertizează pe Ursula von der Leyen: „‘Ursula taci!’ Europenii nu vor să moară de foame și să înghețe pentru Zelensky. UE trebuie dizolvată.”

„Mai devreme decât mai târziu va avea loc o revoluție în Franța. Ei știu cum să o facă. Au multă experiență”, spune o sursă Mossad.

Corupția elitei conducătoare, precum și crimele prin vaccinuri temeinic documentate, sunt motivul pentru care Ministerul de Externe rus spune că „Uniunea Europeană, care s-a declarat principalul gardian al ordinii bazate pe reguli, se transformă într-un „spațiu al fărădelegii” în care drepturile cetățenilor și investitorilor sunt încălcate.” De asemenea, „denaturarea de către Occidentul colectiv a poziției Bisericii Ortodoxe Ruse este sinucigașă, deoarece distruge „puterea soft””, avertizează Vladimir Legoida, purtătorul de cuvânt al bisericii. Legoida se referea la poziția anti-creștină adoptată de falsul Papă Francisc al Bisericii Catolice, controlată de MK. – https://tass.com/politics/1525935

MK încă își încearcă vechea tactică de a comite atacuri teroriste și de a da vina pe altcineva, așa cum arată această știre: ,,Forțele ruse din regiunea Herson au pregătit barajul hidrocentralei Kakhovka (HEPP) cu explozibili în încercarea de a-l arunca în aer în ceea ce pare a fi un act de terrorism”, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenskii într-o postare pe telegram pe 20 octombrie. – https://english.nv.ua/nation/russia-mined-kakhovka-dam-ready-to-blow-it-up-ukraine-news-50278196.html

Acest lucru l-a determinat pe ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, să-și sune omologii americani, britanici, francezi și turci pentru a le transmite îngrijorările Rusiei cu privire la posibile provocări prin utilizarea unei bombe murdare în Ucraina. Cu alte cuvinte, el le-a spus să se abțină, altfel… https://tass.com/defense/1526325

Cum se regizează războiul din Ucraina : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240117%2Fpl_629036819_-2

Rusia avertizează, de asemenea, că își va înceta legăturile cu ONU dacă va continua cu „investigații false” asupra așa-ziselor crime rusești etc. – https://www.theinteldrop.org/2022/10/21/russia-says-it-may-end-ties-with-un-if-fake-investigations-continue/

Chiar și Israelul se distanțează de întreaga emisiune din Ucraina, o sursă Mossad comentând: „Oops, holograma Zelensky a pierdut un tovarăș cheie”, citând această știre: „Israelul nu va trimite arme în Ucraina, a declarat miercuri secretarul apărării Benny Gantz”. – https://insiderpaper.com/israel-will-not-supply-weapons-to-ukraine-defence-minister/

Aceeași sursă mai spune: „Îți amintești când Israelul era cea mai vaccinată țară din lume? Acum, conform tabloului de bord oficial al Ministerului Sănătății, doar 1% dintre israelieni sunt considerați vaccinați, iar restul sunt nevaccinați sau vaccinarea a expirat. Asta a fost tot fum și oglinzi de la păpușarii MK”.

Fotografia de mai jos este o dovadă suplimentară că MK încearcă să pretindă că întreaga poveste de vaccinare nu s-a întâmplat niciodată.



09.07.2021 – O femeie ține un ziar din 2011 care spune negru pe alb că Bill Gates va începe „depopularea prin vaccinare obligatorie”, deoarece este „soluția cu zero carbon”. Se pare că acest articol a fost șters și nu mai poate fi găsit. Această minciună și rescriere constantă a istoriei îi trezește pe oameni chiar și în Occidentul spălat de creier. Un nou sondaj arată că 83% dintre americani cred că mass-media este o amenințare la adresa democrației.- https://www.zerohedge.com/political/mainstream-media-poses-major-threat-democracy-according-poll

Valul de opinie publică împotriva MK duce la o ofensivă în masă împotriva acesteia pe mai multe fronturi în interiorul SUA. Acum există 365.000 de cazuri sigilate în dosarul instanței federale, ceea ce înseamnă că este atât de mare încât necesită intervenție militară.






Și un semn că armata pălăriilor albe se mobilizează în Texas este blocarea GPS-ului în acel stat, în special în apropierea bazelor militare. Sursele noastre din Texas și Arizona confirmă că pregătirile pentru război sunt în desfășurare, deoarece toate acțiunile legale pentru a declara furate alegerile din 2020 au fost amenințate.https://resistthemainstream.org/mysterious-gps-disruptions-spread-across-texas-faa-issues-warning-to-pilots/?utm_source=telegram

Într-un pas suplimentar, laptopul lui Hunter Biden, care conține un total de 459 de încălcări documentate ale legilor statale și federale, a fost trimis prin poștă tuturor membrilor Congresului. „Să vedem cât mai poate ascunde acest lucru spectacolul de circ Biden. Amintiți-vă, adevăratul Hunter Biden a dispărut de mult din această realitate. A supradozat”, comentează o sursă CIA.- https://www.the-sun.com/news/6480142/hunter-bidens-laptop-sex-drug-money-crimes/

Între timp, procurorii generali din 19 state au citat Bank of America, Citigroup, Goldman Sachs, JP Morgan Chase, Morgan Stanley și Wells Fargo, cerând documente referitoare la implicarea acelor companii în Alianța Bancară Net-Zero a Națiunilor Unite (ONU). – https://www.breitbart.com/politics/2022/10/19/19-ags-announce-investigation-into-six-wall-street-firms-over-esg-investing/

„Știți că Bank of America, Wells Fargo și JP Morgan Chase sunt ACUM în procedură de faliment. Nu este permis să fie publicat în mass-media. Totul este sigilat”, spun sursele CIA. La rândul lor, sursele familiei Dragon spun că lupta pentru înlăturarea regimului fals al lui Joe Biden va lua o întorsătură dramatică în noiembrie, deoarece alegerile de la mijlocul mandatului din SUA vor avea ca rezultat schimbarea regimului. Desigur, fracțiunea MK, care-l desfășoară pe „Biden” cu mască de cauciuc, vrea să se întâlnească cu președintele chinez Xi Jinping în noiembrie pentru a-i cere sprijinul.

Cu toate acestea, chinezii au răspuns spunând: „Băieți, ne-ați bătut în fiecare zi – dacă acesta este mediul, cum ne putem aștepta la un rezultat pozitiv de la o întâlnire Xi-Biden?”. – https://www.politico.com/news/2022/10/14/biden-xi-meeting-g20-00061919

În acest context, să ne uităm la rezultatele Conferinței interguvernamentale chineze din cinci în cinci ani care tocmai s-a încheiat. Ea a emis un comunicat în care își prezintă planurile pentru următorii 100 și următorii 5 ani. Sincer să fiu, ar fi putut folosi un editor bun pentru că textul ar fi putut fi cu o treime mai scurt, fără a-și pierde sensul. Cu toate acestea, iată câteva fraze cheie alese pentru a vă ajuta să treceți la esențial: ,,Angajați față de cauza nobilă a păcii și dezvoltării pentru umanitate… uniți… pentru a ne promova… marele nostru vis… concentrat pe avansarea unei dezvoltări de înaltă calitate… pentru a crea un nou model de dezvoltare… dezvoltarea democrației unui popor într-un proces holistic și… guvernare bazată pe legi… îmbunătățirea bunăstării publice… îmbunătățirea protecției mediului… .exploatând o mare energie pentru a moderniza…forțele noastre armate…”https://english.news.cn/20221022/e9f90843c675417da2753866407612d8/c.html

China este condusă de tehnocrați care par să încerce cu adevărat să îmbunătățească țara. Este adevărat că Xi Jinping s-a făcut un dictator pe viață, dar este și adevărat că el este doar un simbol al unității și nu are nicio putere reală, deoarece este deținută de un spirit colectiv de grup chinez. În cazul în care nu ați observat, iată un videoclip în care fostul președinte chinez Hu Jintao este escortat din marea sesiune a PCC. – https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240111%2Fpl_629036819_-2

Știu din propriile mele surse că Hu era membru al sectei budiste Soka Gakkai. În Japonia, membrii acestui grup au fost rugați să scrie nenumărate buletine de vot pentru a fura alegeri în numele MK, potrivit Partidului Independenței Japoniei. Sursele noastre chineze spun că Hu a lucrat pentru familia Rothschild și, prin urmare, a fost eliminat treptat. În orice caz, este doar o chestiune de timp până să fim absorbiți de gândirea de grup chineză, cu excepția cazului în care Occidentul își îmbunătățește radical propriile sisteme de guvernare prin restabilirea primatului științei, democrației, libertății presei și meritocrației.

Poate că trupa spațială secretă mult așteptată cu farfuriile lor zburătoare și tehnologia futuristă va veni în ajutor. Deși personal nu mă aștept, așa cum se obișnuiește în ultima vreme, vom încheia raportul din această săptămână cu cele mai recente dovezi ale existenței lor:

Nave deasupra unui munte : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240118%2Fpl_629036819_-2 

Nava Grumann TR-3B : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240119%2Fpl_629036819_-2

O altă navă din cadrul PSS : https://vk.com/video/@id629036819?z=video629036819_456240120%2Fpl_629036819_-2


Sursa: https://benjaminfulford.net/


„PIC și POC„ din POLITICA ROMÂNIEI

 

10.28.2022

CEA MAI PUTERNICĂ FEMEIE DIN ROMÂNIA: Doamna Domnica are 93 de ani și nu a mers niciodată la vreun spital-VIDEO

 

O sălăjeancă de pe Valea Someșului se poate mândri cu cea mai mare avere, sănătatea, scrie Marius Mureșan de la Transilvania News care prezintă și un reportaj filmat fascinant cu bătrânica (video mai jos). Bătrânica de 93 de ani nu a fost niciodată la spital.

Doamna Domnica spune că Dumnezeu este cel care a ținut-o sănătoasă atâta timp. „Mă gândesc oare cum am putut ajunge la acești ani. Mi-a dat Dumnezeu sănătate și am putut lucra. N-am fost niciodată la spital!” 

La aproape 100 de ani, crește porci, găini, cosește iarbă și crapă cu securea lemnele pentru iarnă.

„Eu le-am crăpat! Cu securea! Le-am clădit, am pus în roabă, le-am adus aici și le-am clădit și ce să facem, asta-i viața! Mă scol dimineața, fac cafeaua, după aceea dau la porci, dau la găini, apoi mă duc în grădiniță”, a spus puternica bătrânică. 

Doamna Domnica are 93 de ani și locuiește în satul Valea Loznei, județul Sălaj, scrie și RTV, care preia materialul Transilvania News.

Fiica femeii, chiar dacă este mult mai tânără decât aceasta, spune că nu s-ar putea descurca fără ajutorul mamei sale.

„Până acum s-a descurcat în toate privințele. Acum ba mai o doare aici, ba mai pe colo, dar tot face treabă. Dimineața când se scoală e fresh. Fără de ea, n-aș putea face! De câte ori nu pot să mă duc nicăieri și ea se duce și le isprăvește pe toate!”, spune Viorica Mușat, fiica femeii.

Un posibil secret al sănătății și longevității Domnicăi Varga din satul Buzaș-Sălaj, ar fi faptul că s-a născut și a copilărit în Valea Loznei-Sălaj, satul cu cea mai mare medie a longevității pe cap de locuitor. Aici s-a născut și a trăit o bună parte din viață, considerat unul dintre cei mai bătrâni oameni din România, Maftei Pop, care a murit la vârsta de 147 de ani, amintește sursa originală.

La cei 93 de ani împliniți, servește zilnic minim o cafeluță, care o energizează, după care începe programul zilnic cu animalele și munca prin gospodărie, povestește reporterul.

Cum a trăit, ce greutăți a avut în viață, în reportajul video de mai jos:




CDC a presat FDA să aprobe vaccinurile de rapel anticovid fără să fie supuse unor studii clinice. Un oficial de top al FDA a recunoscut tot

 


CDC a făcut presiuni asupra autorităților de reglementare din SUA pentru a aproba vaccinurile de rapel  COVID-19 fără date din studiile clinice, potrivit unor e-mailuri publicate recent, dezvăluie Epoch Times.

Oficialii CDC au transmis omologilor de la Food and Drug Administration (FDA), la începutul lunii august 2021, că doreau autorizarea rapelurilor Moderna și Pfizer, deoarece datele au început să arate că vaccinurile nu funcționau atât de bine pe cât au fost promovate inițial.

Conversația a avut loc în cadrul unei convorbiri care a fost descrisă de Dr. Phil Krause, un oficial de top al FDA, către alți câțiva lucrători ai FDA.

"Respirați adânc înainte de a citi următorul paragraf. În cadrul acelui apel, CDC a declarat în mod evident că va aduna toate datele de care are cunoștință cu privire la a treia doză în acest context și ni le va trimite în speranța că vom autoriza (foarte curând) a treia doză pentru persoanele imunocompromise ca parte a EUA(autorizație de urgență)", a scris Krause în e-mailul din 5 august 2021 (PDF).

Toate vaccinurile COVID-19 au fost autorizate în condiții de urgență la acel moment.

Nu fusese autorizat niciun rapel și nu erau disponibile date clinice pentru rapeluri.

E-mailurile arată că "CDC a vrut ca rapelurile să fie aprobate fără un studiu", a scris pe Twitter Dr. Jay Bhattacharya, profesor de medicină la Universitatea Stanford.

CDC nu a oferit încă niciun răspuns la soilicitarea Epoch Times.


https://www.activenews.ro/stiri/CDC-a-presat-FDA-sa-aprobe-vaccinurile-de-rapel-anticovid-fara-sa-fie-supuse-unor-studii-clinice.-Un-oficial-de-top-al-FDA-a-recunoscut-tot-intr-o-corespondenta-177041

DAN CHITIC și AURELIAN despre LICHIDAREA CONSTITUTIEI ROMANIEI ! INCA 12 DEPUTATI pentru ATACAREA LA CCR