1.22.2023

DECIZIA RUSIEI ÎN LEGĂTURĂ CU FURNIZAREA CĂTRE EUROPA A GAZULUI

 

Totul s-a făcut cu acordul nostru - Conducerile Statului de după 1989 au întors țara în urmă cu peste o jumătate de secol

 

România a înregistrat o scădere a populației cu 4 milioane de persoane în ultimii 30 de ani, iar în 2021 nivelul acesteia era similar cu cel din 1966, a afirmat vineri președintele Institutului Național de Statistică (INS), Tudorel Andrei, la conferința „Îmbătrânirea populației rezidente, un fenomen greu de oprit”, susținută la Academia Română, după cum informează Agerpres și INS.

Statul român de după 1989 nu a făcut absolut nimic pentru a încuraja natalitatea ba dimpotrivă, a aruncat românii peste granițe și a ucis bătrânii pe capete. Directorul Bibliotecii Academiei Române, prof. ing. Nicolae Noica, și-a exprimat surprinderea față de datele prezentate de către specialiști: „Sunt șocat de numărul de decese din perioada 2011-2021, cu 645 000 mai multe decât numărul nașterilor".

„Observăm că pe parcursul ultimilor 30 de ani avem o scădere a populației de aproape 4 milioane, iar dacă ne comparăm cu anul 1966 populația României din 2021 este la nivelul celei din 1966. Piramida vârstelor este un instrument foarte important pentru a vedea nu numai structura pe cele două vârste, dar care este impactul unor decizii politice, al unor schimbări politice sau al unor momente importante din istoria unei țări. Și aici practic ce ar trebui să observăm? În primul rând că avem două piramide. Avem piramida vârstelor de la ultimele două recensăminte și ce observăm. Observăm o scădere a bazei, deci practic o scădere a populației rezidente tinere atât la recensământul din 2011 cât și la recensământul din 2021. Aici aș face o observație. Se observă că la recensământul din 2021 baza este și mai mică și avem la nivelul populației de sub un an o scădere cu 18%. Această cohortă poate să crească în perioada următoare întrucât veți vedea ceva. Efectul migrației internaționale, cel puțin din perioada 2002 - 2013, 2014 este o perioadă de vârf, se concretizează în această perioadă prin copii născuți în străinătate și înregistrați în România după o anumită perioadă. Și veți vedea că este posibil ca această bază să fie ameliorată în perioada următoare întrucât copii care s-au născut în 2021 pot fi înregistrați și pot rămâne în populația rezidentă, că și aici sunt două categorii: îi înregistrezi dar pleacă și atunci sunt considerați persoane care migrează sau sunt înregistrați și rămân și atunci sunt persoane care rămân în populația rezidentă”, a declarat Tudorel Andrei.

El a spus că în 1967 s-au născut peste 527.000 de copii, dublu față de ceea ce s-a născut în perioada următoare. Creșterea are legătură cu hotărârea legislativă care a interzis aproape complet avorturile în România. Pe o perioadă scurtă, de un an sau doi, familiile nu au putut să se adapteze, dar pe o perioadă de câțiva ani numărul de nou născuți a început să scadă. O altă înăsprire a legislației a intervenit în 1973, precum și alta pe parcursul anilor 1980.

Tudorel Andrei a menționat că s-a ajuns în 1990 la 23 de milioane de locuitori, iar "visul" era să se ajungă la 30 de milioane de persoane în anul 2000.

Președintele INS a precizat, de asemenea, că populația rezidentă din 2021 a scăzut în raport cu 2011 cu 5,3%, iar în raport cu 2002 s-a micșorat cu 12,1%. Ritmul scăderii populației rezidente s-a redus, dar este la o valoarea apreciabilă. Fenomenul este prezent la nivelul țărilor din estul Europei. Bulgaria a avut o contracție a populație între cele două recensăminte de peste 11%, iar Croația tot cu 11%. În Polonia contracția a fost de sub 1%, iar Cehia a avut o creștere.

„Reducerea populației rezidente este rezultatul a cel puțin două categorii de factori. Pe de o parte e vorba de tranziția demografică, care este specifică oricărei țări. S-a încercat reducerea ei în anul 1966 și în 1990 automat aceasta a fost reluată. Iar al doilea factor este cel al migrației internaționale, pe cele două categorii: factori economici și posibilitate de mobilitate a persoanelor și probleme legate de aspecte culturale. Eu o spun cu toată convingerea, problema nu este în primul rând a reducerii populației rezidente a unei țări. Problema este asigurarea echilibrului pe cele trei categorii mari de vârstă. Problema e în ce măsură indicele de îmbătrânire demografică se înrăutățește și în ce măsură raportul de dependență demografică iarăși se înrăutățește în urma reducerii acestei populații. Practic atât timp cât nu asiguri echilibrul între persoane de peste 65 de ani și persoanele tinere și între ce avem în grupa de vârstă și persoanele în întreținere aici poate apărea dezechilibrele atât pe termen scurt cât și pe termen lung. La noi în țară indicele de îmbătrânire demografică s-a înrăutățit. Dacă în 2011 era puțin peste 100, acesta ajuns la peste 120 la recensământul din 2021”, a spus Tudorel Andrei.

Populația rezidentă a României era de 19,05 milioane de persoane, din care 9,8 milioane de sex feminin, reprezentând 51,5%, conform primelor date provizorii pentru Recensământul Populației și Locuințelor, runda 2021, a anunțat, la sfârșitul lunii decembrie a anului trecut, Institutul Național de Statistică (INS).

În mediul urban locuiesc 9,941 milioane de persoane, reprezentând 52,2% din totalul populației.

INS menționează că procesul de îmbătrânire demografică s-a adâncit, comparativ cu 10 ani în urmă (recensământul din 2011 - RPL2011), remarcându-se creșterea ponderii populației vârstnice (de 65 ani și peste).

Indicele de îmbătrânire demografică s-a depreciat cu aproape 20 de puncte procentuale, crescând la 121,2 persoane vârstnice la 100 persoane tinere (RPL 2021) comparativ cu 101,8 (RPL2011).

Pentru aprofundarea problemei reproducem și un articolul al președintelui INS, de la ȘtiripeSurse:

Îmbătrânirea populației rezidente, fenomen GREU de oprit! 

Articol semnat de prof. univ. dr. Tudorel Andrei, președintele Institutului Național de Statistică

1. Continuă scăderea populației rezidente

Recensământul populației și locuințelor (RPL), cercetare statistică organizată în toate țările lumii o dată la zece ani, ne oferă informații importante privind evoluția populației rezidente dintr-o țară în raport cu diverse aspecte.

Datele statistice obținute la ultimul recensământ ne arată că populația rezidentă a României înregistrată la 1 decembrie 2021 a fost de 19,053 milioane persoane (19.053.815 persoane). Dacă ne comparăm cu recensământul din 2011, vom constata că aceasta s-a redus cu aproape 1,1 milioane persoane, ceea ce înseamnă, în cifre relative, o diminuare a populației rezidente în perioada dintre cele două recensăminte cu 5,3%. Dacă ne uităm la datele înregistrate la alte recensăminte organizate în țara noastră după cel de al Doilea Război Mondial vom constata că, la finele anului 2021, populația rezidentă este:

cu aproape 4,16 milioane persoane mai mică decât în 1990, ceea ce înseamnă o reducere a populației rezidente cu 17,9% (la 1 ianuarie 1990, populația țării a fost de 23.211.395 persoane);

cu puțin mai mult decât cea înregistrată la recensământul populației din 1966 (populația înregistrată la 15 martie 1966 a fost de 19.103.163 persoane);

cu aproape 3,2 milioane persoane mai mare decât cea înregistrată la recensământul din anul 1948 (populația înregistrată la 25 ianuarie 1948 a fost de 15.872.624 persoane).

1.2. Schimbări importante în distribuția pe grupe de vârstă

Piramida vârstelor întocmită pe baza datelor de la un recensământ ne prezintă structura populației de sex masculin și feminin după vârstă și "sintetizează istoria demografică pe o perioadă de 100 de ani”[1]. Din graficele celor două piramide prezentate în figura 1, putem remarca câteva aspecte interesante legate de evoluția populației rezidente a României înregistrate la RPL2011.

În primul rând, prin intermediul piramidei vârstelor, sunt puse în evidență anumite perioade în care dinamica populației a fost marcată direct de evenimente istorice importante la nivel național și mondial, dar și anumite decizii politice care au fost luate la nivel național care au influențat decizia unei familii sau femei cu privire la nașterea unui copil. În acest sens, prin cele două piramide sunt puse în evidență următoarele perioade în decursul ultimilor 100 de ani : 

Perioada post 1989 este caracterizată printr-o reducere a numărului de nașteri și a impactului negativ generat de migrația internațională. În aceste condiții, populația rezidentă s-a redus an de an începând din 1990;

Perioada cuprinsă între 1967 – 1989 este marcată de deciziile politice pronataliste. În anul 1967, s-au înregistrat cu 92,8% mai multe nașteri decât în anul 1966. Datorită deceselor și migrației internaționale populația constituită din născuții din anul 1967 s-a diminuat la RPL2021 cu 32,4%;

Perioada 1957 – 1966 este caracterizată printr-o reducere continuă a numărului de nașteri ca urmare a liberalizării avorturilor în România (Decretul 463/1957). Astfel, dacă în anul 1956 numărul de nașteri din România a fost de 425.704, acesta s-a redus la 273.678 în anul 1966. Scăderea în cifre relative a numărului de născuți din 1966 în raport cu cel din 1956 fost de 35,7%;

Perioada celui de al Doilea Război Mondial este caracterizată printr-un număr redus de nașteri. Această perioadă este mult mai bine delimitată în piramida realizată pe baza datelor de la RPL2011.

În al doilea rând, remarcăm o diminuare a dimensiunii piramidei vârstelor la RPL2021 în raport cu cea constituită pe baza datelor de la RPL 2011. La populația cu vârsta mai mică de un an, la RPL2011 au fost identificate 193.261 persoane, în timp ce la RPL2021 efectivul acestora a fost de 158.485 persoane, ceea ce înseamnă o diminuare a populației pentru acestă vârstă cu 18%. La grupa de vârstă sub 5 ani, populația s-a redus de la 1.045.029, la RPL2011, la 956.735, aceasta reprezentând în cifre relative o diminuare a populației din această grupă de vârstă de 8,4%. La grupa de vârstă "sub 10 ani” la ultimul recensământ regăsim mai puțin cu 119 mii persoane, decât la RPL2011. În cifre relative, scăderea populației pentru această grupă de vârstă este de 5,7%, aceasta fiind mai accentuată decât la nivelul întregii populații, pentru care rata de creștere a fost de -5,3%.

În al treilea rând, se remarcă scăderea populației rezidente adulte cu vârsta cuprinsă între 15 și 64 de ani împliniți, cu 1,43 milioane în raport cu cele înregistrate la recensământul din 2011. În aceste condiții, constatăm o diminuare a ponderii populației adulte în populația rezidentă totală. Dacă la RPL2011 ponderea populației adulte a fost de 68,0%, aceasta s-a redus la 64,3% la recensământul din runda 2021. Trebuie remarcat că, la RPL2011, în grupa de vârstă 55-64 ani erau 2,69 milioane persoane (19,7% din populația adultă), iar numărul acestora a scăzut la 2,23 milioane persoane la recensământul din 2021 (18,2%). Dinamica numărului de persoane din această grupă de vârstă este importantă, întrucât mare parte dintre aceste persoane vor fi regăsite peste zece ani în categoria persoanelor vârstice.

În al patrulea rând, menționăm creșterea persoanelor cu vârsta de 65 de ani și peste cu aproape 480 mii persoane la RPL2021 în raport cu RPL2011. Dacă la RPL2011 ponderea acestei categorii de persoane în totalul populației rezidente era de 16,1%, aceasta a crescut la 19,6% la RPL2021. Dacă și în perioada următorilor zece ani vom avea același comportament demografic al populației din perioada 2011 – 2021, atunci estimăm că ponderea populației de peste 65 de ani va fi în jurul valorii de 20%. Această estimare nu ține seama de o posibilă revenire în țară a persoanelor plecate în străinătate pe o perioadă mai lungă de timp și o reîntoarcere în țară după vârsta de pensionare.

Consecințe acestor evoluții demografice le vom regăsi în deprecierea valorilor a doi indicatori importanți pentru evaluarea populației din punct de vedere economic și social:

Indicele de îmbătrânire demografică este 121,2 persoane vârstnice (65 ani și peste) la 100 persoane tinere (sub 15 ani), mai mare cu 20 de puncte procentuale în raport cu valoarea indicatorului determinată la RPL2011 (101,8);

Raportul de dependență demografică (persoane tinere și vârstnice la 100 persoane adulte) a crescut de la 47,0, valoare înregistrată la RPL2011,  la 55,5 (RPL2021).

Dincolo de valorile celor doi indicatori înregistrate la ultimul recensământ sunt realități economice și sociale care schimbă caracteristicile pieței muncii, ale serviciilor publice de sănătate și ale multor altor piețe de produse și servicii publice sau private. În dinamica acestor piețe trebuie avut în vedere și alte două aspecte importante. Primul este legat de fenomenul migrației internaționale care a redus substanțial populația rezidentă a României, mai ales în primii 20 de ani ai tranziției. În măsura în care în perioada următoare vom asista la reîntoarcerea în țară a persoanelor care au emigrat și s-au pensionat, atunci cei doi indicatori mai sus menționați vor prezenta o situație demografică a populației rezidente mai precară în următorii zece ani. Al doilea aspect este legat de faptul că, începând cu anul 2031, vor intra în grupa persoanelor vârstnice acelea care s-au născut după anul 1967.

1.3. Îmbătrânește populația rezidentă

Pe parcursul ultimilor zece ani continuă procesul de îmbătrânire accelerată a populației rezidente început în anul 1990. În ultimii zece ani, vârsta medie a populației a crescut cu 1,8 ani, de la 40,6 ani, în 2011, la 42,4 ani, în 2021. Mai mult, procesul de îmbătrânire din ultimii zece ani este mai accentuat la persoanele de sex feminin, caz în care rata medie anuală de îmbătrânire este 0,51%. La persoanele de sex masculin rata medie anuală de îmbătrânire calculată pe baza datelor din ultimii zece ani este de 0,45%. De aici rezultă că, dacă numărul femeilor aflate în perioada fertilă este din ce în ce mai mic, implicit va scădea și numărul de nașteri în perioada următoare. Acest aspect demografic trebuie avut în vedere și în contextul schimbărilor economice și sociale care au intervenit în societate și care au afectat foarte mult decizia unei familii sau a unei femei cu privire la vârsta la care decide să aibă primul copil sau decide asupra numărului de copii pe care să-i aibă familia. Dacă în anul 1990 vârsta medie a mamei la prima naștere a fost de 22,3 ani, aceasta a crescut, în decurs de 30 de ani, la 27,5 ani. În egală măsură, vârsta medie a mamei la toate nașterile a crescut de la 25,0 ani, în 1990, la 28,8 ani, în 2020.

1.4. Dezechilibre majore între județe

Chiar dacă în ultimii zece ani în majoritatea județelor populația a scăzut, totuși diferențele sunt semnificative între județe dacă avem în vedere intensitatea scăderii populației rezidente la nivelul acestora. Din acest motiv, dacă avem în vedere ratele de creștere a populației rezidente din ultimii zece ani, vom clasifica județele în cinci categorii. Astfel, pe baza ratelor de creștere a populației rezidente la RPL2021 în raport cu RPL2011 s-au obținut rezultatele ce sunt prezentate în graficul din figura 3. Astfel, sunt identificate următoarele cinci categorii:

în trei județe, populația rezidentă a înregistrat o creștere în ultimii zece ani: Ilfov (39,6%), Bistrița – Năsăud (3,4%) și Suceava (1,2%);

în cinci județe, scăderea populației este una de dimensiuni reduse: Brașov (-0,5%), Vrancea și Iași (- 1,5%) și Cluj (-1,7%). În cazul județelor Cluj, Iași și Brașov, putem considera că această scădere este una conjuncturală, ținând seama că în aceste județe sunt centre universitare cu un număr mare de studenți;

în a treia clasă sunt incluse județele în care s-a înregistrat o scădere relativ mică a populației rezidente în ultimii zece ani, ritmul de creștere fiind cuprins între valorile - 4,9% și -2,0%: Sibiu (- 2,26%), Bacău (- 2,40%), Neamț (- 3,52%), Satu – Mare (- 3,98%), Constanța (- 4,11%), Bihor (- 4,19), Arad (- 4,76%), Botoșani și Alba (- 4,80%), Covasna (- 4,82) și Timiș (- 4,83);

în a patra clasă sunt incluse județe cu o scădere relativ mare a populației rezidente înregistrate la RPL2021 în raport cu cea consemnată la RPL2011. În acest caz, ratele de creștere sunt incluse în intervalul (-9,9; -5,0):

în ultima clasă sunt incluse șapte județe, care în ultimii zece ani au înregistrat o scădere foarte mare a populației rezidente. În cazul acestor județe, ratele de creștere sunt cuprinse în intervalul (-16,6%; -10,0): Caraș – Severin (-16,6%), Teleorman (-14,9%), Hunedoara (-13,6%), Brăila (-12,4%), Olt (-12,2%), Mehedinți (-11,7%) și Buzău (-10,2%).

Dacă ne raportăm la populația rezidentă din 1966, constatăm că următoarele județe au înregistrat o reducere a populației rezidente mai mare de 20% la ultimul recensământ: Teleorman (37,3%), Caraș – Severin (31,3%), Mehedinți (24,4%) și Hunedoara 23,8%.

Dacă, în schimb, ne raportăm la populația rezidentă consemnată la primul recensământ organizat în România după cel de al Doilea Război Mondial, vom observa că în cinci județe scăderea populației rezidente este cu cel puțin 15%: Teleorman (-33,6%), Mehedinți (-23,1%), Sălaj (-19,2%), Caraș – Severin (-18,4%) și Giurgiu (-16,4%).

1.5. Concluzii

Datele de la ultimul recensământ, agregate la nivel național, dar și cel al numărului de locuitori pe județe, ne arată continuarea declinului populației rezidente a României, fenomen care a început în anul 1990. Totuși, aceste evoluții demografice trebuie privite în context european și ținând seama de câteva aspecte importante.

În primul rând, trebuie subliniat că declinul demografic din România din ultimii zece ani este întâlnit și în alte țări din estul Europei. Câteva exemple sunt relevante în acest sens, dacă comparăm datele înregistrate la recensămintele cu privire la populația rezidentă din anul 2021 (date înregistrate în comunicatele de presă publicate de oficiile de statistică din țările menționate), cu cea din 2011 (https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/cens_11ag_r3/default/table?lang=en) din câteva țări: în Bulgaria, populația rezidentă s-a redus cu - 11,5% (de la 7364,6 mii persoane, la 6520,0 mii persoane), în Croația, cu - 9,6% (de la 4285,0 mii persoane, la 3871,8 mii persoane),  în Letonia, cu -8,6% (de la 2070,0 mii persoane, la 1893,2 mii persoane), Lituania, cu -7,6% (de la 3043,4 mii persoane, la 2810,8 mii persoane), Grecia, cu -3,6% (de la 10816,3 mii persoane, la 10432,5 mii persoane), și în Polonia, cu - 0,9% (de la 38511,8 mii persoane, la 38179,8 mii persoane). Totuși, în ultimii zece ani, populația rezidentă a crescut în anumite țări: în Cehia, cu 0,8% (de la 10436,6 mii persoane, la 10524,2 mii persoane), în Slovenia, cu 2,9% (de la 2050,2 mii persoane, la 2109,0 mii persoane). În alte două țări din UE s-a înregistrat o reducere a populației rezidente pe parcursul ultimilor zece ani: în Italia, diminuarea populației rezidente a fost de -0,7% (de la 59433,7 mii persoane în 2011, la 59030,1 mii persoane în 2022) iar în Portugalia, în 2021, populația rezidentă s-a redus cu 2,1% (10562,2 mii persoane în 2011 și 10343,1 mii persoane în 2021).

În al doilea rând, trebuie avut în vedere că, începând cu 1990, a fost reluat procesul tranziției demografice a populației, un proces natural pentru populația oricărei țări, dar care în țara noastră a fost afectat într-o măsură foarte mare în perioada comunistă, prin decizii politice ce au avut ca obiectiv o creștere rapidă a populației țării într-o perioadă scurtă de timp.

Al treilea aspect ce trebuie avut în vedere în evaluarea declinului demografic se referă la migrația internațională, fenomen ce a dus la diminuarea rapidă a populației rezidente a țării pe parcursul ultimilor treizeci de ani. În egală măsură, migrația internațională a diminuat potențialul de creștere pe cale naturală a populației, întrucât, în cea mai mare parte, populația care a făcut obiectul migrației internaționale a fost una tânără. Nu întâmplător, ca urmare a migrației internaționale din primii 20 de ani ai tranziției din România, în perioada 2009 – 2021, s-au înregistrat 367 mii născuți în străinătate și care au fost ulterior înregistrați în țară, din totalul celor 2,68 milioane născuți – vii înregistrați în România în această perioadă. Graficul din figura 4, care prezintă evoluția ponderii născuților – vii din străinătate și înregistrați în România în numărul total de născuți – vii consemnați în țară în perioada 2009 – 2021 ne arată impactul migrației internaționale și asupra fenomenelor demografice din țară. Valorile mai mici ale indicatorului calculat pentru anul 2021 nu ne arată o reducere a fenomenului, ci se datorează faptului că nașterile din străinătate dintr-un an sunt înregistrate în țară, de regulă, chiar și după un anumit număr de ani.

Pe parcursul perioadei de peste treizeci de ani, migrația internațională a avut intensitate diferită în diminuarea populației rezidente. În prima parte a tranziției, migrația internațională a jucat cel mai important rol în diminuarea populației României. Numai în perioada 2003 – 2011, diminuarea populației rezidente pe seama migrației internaționale a fost în proporție de peste 75%, după cum, în ultimii zece ani, diminuarea populației rezidente a fost rezultatul reducerii numărului de nașteri și creșterea semnificativă a numărului de decese. În perioada 2012 – 2021, s-au înregistrat cu aproape 645 mii decese mai multe decât numărul de nașteri, în timp ce migrația internațională a contribuit la reducerea populației rezidente cu 423 mii persoane.

În evaluarea celor doi factori importanți care acționează asupra modificării populației rezidente dintr-o țară, trebuie avut în vedere că "natalitate și mortalitate, fenomene extrem de complexe la care factorii și mecanismele de schimbare se acumulează și își pun amprenta pe nivelul fenomenului acționând rigid, lent și cu decalaj în timp”[2]. Evoluția numărului de nașteri și de decese din ultimii zece ani nu creează premisa unei diminuări în perioada următoare a ratei anuale negative de creștere a populației rezidente a României. Evoluția numărului de nașteri și a deceselor, cel puțin din ultimii zece ani, nu ne dau un mesaj optimist cu privire la reducerea declinului demografic.

Evoluția populației rezidente la nivel de județe ne arată diferențe semnificative între acestea. În general, în județele în care s-a înregistrat o diminuare semnificativă a activității economice pe parcursul ultimilor treizeci de ani, consemnăm o diminuare la același nivel a populației rezidente pe parcursul perioadei de tranziție. În județele caracterizate prin activitate economică semnificativă, sau în care există centre universitare puternice, se constată o stabilizare a populației rezidente pe parcursul ultimilor zece ani.

Datele ce vor fi publicate în perioada următoare pot permite identificarea și a altor caracteristici cu privire la evoluția populației rezidente și a fondului de locuințe din țara noastră.

[1] Trebici, V., Demografie – Excerpta et Selecta, Editura Enciclopedică, București, 1996

[2] Vasile Ghețău, Primele rezultate ale Recensământului Populației 2021 Să pierzi 1,1 milioane de locuitori în 10 ani! (https://www.contributors.ro/primele-rezultate-ale-recensamantului-populatiei-2021-sa-pierzi-11-milioane-delocuitori-in-10-ani/)


https://www.activenews.ro/stiri/Conducerile-Statului-de-dupa-1989-au-intors-tara-in-urma-cu-peste-o-jumatate-de-secol-Populatia-Romaniei-a-ajuns-la-nivelul-celei-din-1966.-Presedintele-INS-semnal-de-alarma-Imbatranirea-populatiei-rezidente-fenomen-GREU-de-oprit-179111


Magdalena Radu : Escrocii în halate albe

 


A izbucnit săptămâna asta un scandal cu o escroacă in halat alb de pe la Suceava care deși avea 5000 de euro leafa își jecmănea pacienții - bolnavi de cancer! -, mulți dintre ei care își dădeau ultimii bani sau chiar ii duceau mâncare pentru ca nu aveau bieții de ei bani.
Escroaca in halat alb ar trebui sa zică bodaproste ca a fost prinsă și ca decontarea se face pe bani pentru ca ce face ea e o treaba strigătoare la cer. Știu niște cazuri cutremurătoare pe linia asta și de-aia zic, ce poate fi plătit cu bani e excelent. Cu altele e crâncen.
Doua dintre poveștile cu escroci in halate albe pe care le știu sunt așa: o escroaca de asta, tot oncoloaga, se duce cu o punga cu 100.000 de euro la o firma de asta de așa-zis brokeraj ca sa ii înmulțească aia banii ca nu se mai satura. Bineînțeles ca aia i-au pierdut banii și faza demențială e ca nici nu a putut reclama pentru ca ar fi trebuit sa ii justifice așa ca a rămas cu banii de șpaga dați.
Alt bătrânel a fost condiționat de chirurgul cardiolog care se dădea in Porsche ca nu îl pune pe masa de operație pana nu vine cu banii. Bătrânelul s-a conformat și s-a operat pe banii DNA-ului pentru ca aia i-au pus escrocului la cale un flagrant frumos și l-au tarat ani de zile prin anchete.
Alta escroaca de asta care isi spolia pacienții și ii baga in seama doar după banii pe care ii dădeau a pățit-o însă și mai și pe toată linia. Aia și-a achiziționat din banii de șpaga o vila intr-un cartier care s-ar fi vrut pricopsit și bineînțeles ca a dat o parte din bani dezvoltatorului in punga. Ăla a luat punga și p-aci ti-e drumul. A dat binețe la tot cartierul după ce in prealabil i-a lăsat pe aia cu casele neterminate și in bălți de noroaie. Și biata escroaca nu a terminat aici. Fi-su a ajuns internat la Obregia la pavilioanele de consumatori, dar nu de de-alea ușoare ci de de-alea grele injectabile.
Mai știu și altele spectaculoase. Ideea e ca lucrurile astea se decontează aproximativ dur și pe escrocii ăștia ii mai satura doar pământul, la propriu.


1.20.2023

Artin Side : ”Nu acceptați actele electronice ! Veți fi discriminați și vi se va refuza accesul în multe locuri. Rezistați !”

 

Știți povestea broaștei care fierbe? Pentru cei care n-o știu, am să încerc s-o rezum în câteva cuvinte. Cică dacă pui o broască în apă fierbinte, sare imediat afară... dar dacă pui aceeași broască în apă rece, pe care o încălzești apoi foarte încet... atunci broasca va fierbe fără să-și dea seama. Exact așa stau lucrurile și cu psihicul uman!

Dacă pui o persoană într-o situație neplăcută, atunci va reacționa imediat negativ... dar dacă o treci printr-o succesiune de situații ceva mai tolerabile, atunci o poți convinge să accepte orice.
 
Credeți că-i o glumă? Analizați-vă cu sinceritate viața și vedeți de câte ori ați intrat în rahat... dar cu pași mărunți și abia perceptibili. De câte ori ați acceptat ceva minor și care inițial părea inofensiv, pentru ca apoi, din aproape în aproape... pas cu pas... să ajungeți în situații total inacceptabile? Nu e nevoie să răspundeți... toți am trecut prin asta, măcar o dată în viață.

Am făcut introducerea aceasta cu caracter general pentru a vă aduce în atenție un "val" care ne va lovi dur, dar sigur, peste numai câțiva ani. Cei mai mulți dintre voi deja știu; se vor schimba cărțile de identitate. Noile acte vor conține date anatomice (structură facială și oculară, precum și amprente) după care veți putea fi scanați electronic oriunde vă duceți. Cică pentru a ne alinia normelor europene... zic ei. Cică pentru a te înregistra în sistemul electronic de evidență a populației, taxe și impozite, administrație, etc... zic ei.
 
Cică pentru facilitarea obținerii de adeverințe, pentru acte și certificate administrative, pentru aprobări, pentru plăți fiscale, etc... zic ei. Cică pentru ușurarea călătoriilor interne și internaționale... zic ei. Cică pentru securitatea persoanei... zic ei. Dacă ar fi să ne luăm după ei, proiectul este dimensionat pentru a vă face viața mai ușoară și mai sigură. Nu-i așa că-i drăguț? Ce băieți buni sunt guvernanții noștrii și ce grijă au ei ca noi să fim protejați și să avem viața mai ușoară...

Pentru cei care n-au cunoscut niciodată sistemul comunist, poate părea ceva destul de acceptabil. Poate chiar și pentru o parte dintre cei care l-au cunoscut... "De ce, dom'le? Păi, dacă ești un cetățean model, care își plătește taxele și respectă legea, dacă nu treci decât pe verde la semafor, atunci ce ai de ascuns?". Argumentul poate părea oarecum decent... Dar dacă același lucrul ar fi fost făcut de Securitatea comunistă, ce părere ați fi avut? Acum cică e "democratic", pentru că, vezi-Doamne, sunt normative europene. Dar dacă ar fi fost normative ale comitetului central de partid, ce părere ați fi avut?

Haideți să trecem la nivel de principiu, vreți? Cum vi se pare ideea ca un sistem electronic de supraveghere să vă poată urmări oriunde vă duceți și să vă poată verifica în absolut orice faceți? N-aveți nimic de ascuns, nu-i așa? Și dacă v-aș spune că ăsta este doar începutul... m-ați crede? Haideți să vă dau o veste: China deja implementează sistemul ăsta de ceva timp. Și tot la fel au început: cu acte de identitate biometrice... dar acum au trecut la un cu totul alt nivel! Acum sistemul monitorizează fiecare individ în parte... și dă note de comportament! Dacă arunci o hârtie pe jos, sau dai muzica prea tare, sau urci pe acolo pe unde scrie "coborâre", sau treci peste linia continuă cu o roată a autoturismului, sau spui un cuvânt considerat trivial în public, sau tragi o bășină într-un loc aglomerat, etc... iei note proaste! Iar media la purtare contează... pentru că asta îți dă acces la toate beneficiile "civilizației". Spitalele cele mai selecte, școlile cele mai performante, serviciile publice cele mai bune, clasa 1a la tren sau avion, etc. sunt rezervate exclusiv celor cu note bune la "purtare". Iar dacă ai proasta inspirație să nu fii de acord cu guvernul, atunci te poți alege direct cu un "concediu" la pușcărie, în lagărul de reeducare... sau, în cazul cel mai bun, cu arest la domiciliu. China nu este un caz aparte, ci doar un experiment social ceva mai avansat... pentru viitoarea societate umană la nivel planetar.
Credeți că-i o nebunie, nu-i așa? Așa au crezut și chinezii când le-au fost eliberate acte de identitate biometrice! Credeți că asta n-o să se întâmple niciodată în Uniunea Europeană, nu-i așa? Că doar e "democrație"...
 
Parlamentul European e ales prin vot, nu-i așa? Să vă precizez că "democrație" i se spune și comunismului din China? Să vă reamintesc că "democrație" i se spunea și sistemului comunist din România? Să vă reamintesc că Marea Adunare Națională era aleasă tot prin vot? Să vă reamintesc că membrii Comitetului Central erau numiți și nu aleși, exact așa cum membrii Comisiilor Europene sunt numiți și nu aleși? Cei care dau atenție detaliilor vor observa că Uniunea Europeană are exact aceleași structuri ca și administrațiile din fostele țări comuniste! Voi chiar credeați că sistemul comunist a murit? Nu! A fost doar implementat la nivel european... și va fi extins la nivel global în curând! Dar mai întâi trebuiesc făcute acte biometrice fiecărui individ... ca să poată fi ținuți sub observație și control toți "derbedeii" cu idei de libertate individuală în scăfârlie...

Vă mai aduceți aminte de ce am ieșit toți în stradă în Decembrie 1989? Știu că unii au ieșit doar de foame... dar cei mai mulți dintre noi am ieșit din dragoste de libertate... Nu se mai putea! Chiar dacă n-ai nimic de ascuns, ideea că ești ținut sub observație și controlat, te scoate din minți. Cine naiba le-a dat voie unora dintre oameni să-i controleze pe alți oameni? Ei vă vor spune că e pentru binele comun, pentru liniște și securitate... Aduceți-vă aminte că exact așa le-a spus și Hitler germanilor, exact așa le-a spus și Lenin rușilor, exact așa le-a spus și Mao chinezilor... și exact așa au început toate dictaturile din lumea asta.

De data aceasta dictatura va veni pe cale "democratică". Vor fi "votate" legi. În inima "democratică" a Europei deja e bătut în cuie: Franța, Germania și Belgia au trecut deja la cărțile de identitate biometrice începând de la 3 August 2021. În România a fost votată legea, dar deocamdată nu există logistica necesară pentru a fi pusă în aplicare. Dar va veni și vremea aia... fiți siguri! Încet și sigur suntem împinși către modelul chinezesc de societate... cu pași mărunți și abia perceptibili... exact ca și broasca de care vorbeam la început...
 
Soluția? Nu acceptați actele electronice! Veți fi discriminați și vi se va refuza accesul în multe locuri. Rezistați! Dacă rezistăm toți, nu vor avea ce face... Vor trebui să renunțe la sistem, pentru că nu poate fi aplicat în contextul în care întreaga populație refuză... Dar trebuie să fim toți... sau aproape toți. Evident că unii se vor supune... dar autoritățile guvernamentale nu vor putea face o societate funcțională doar cu obedienți, lași, lingăi și trădători.
 
Altfel vă așteaptă soarta amărâților ăia de chinezi...


Lupte intestine la Kiev – se înmulțesc ”Semnele”

 


După înfrângerea de la Soledar în fața rușilor apar tot mai multe indicii că regimul Zelenski este măcinat de lupte între cercurile de putere.
Denis Kireev a fost finanțist și ofițer în serviciile de informații ale armatei ucrainene.
A fost găsit anul trecut, în martie, aruncat pe un trotuar din Kiev, „cu o gaură de glonț în ceafă”. Avea 45 de ani.
La vremea respectivă, presa ucraineană a relatat că Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) ar fi avut probe „clare” că Denis Kireev este un trădător și, din acest motiv, a fost lichidat.
Kireev participase la negocierile de pace dintre delegațiile rusă și ucraineană, de la Gomel (Belarus), din 28 februarie (la patru zile după invazia Rusiei).
Zilele trecute, Wall Street Journal a publicat o amplă investigație privind asasinarea lui Kireev.
Ziarul american a discutat cu rude și colegi ale acestuia, inclusiv cu șeful său, generalul Kirill Budanov, directorul serviciului de informații militare al Ucranei (GUR).
Concluzia la care ajunge WSJ este că Denis Kireev a fost loial Kievului toată viața sa și așa a murit.
După 2014, în calitatea sa de finanțist a participat la strângerea de fonduri pentru„brigăzile de voluntari” care luptau în Donețk.
Budanov spune că l-a recrutat pe Kireev în 2021, cu câteva luni înainte de începerea războiului, datorită relațiilor de afaceri ale acestuia cu Rusia.
Generalul l-a lăudat pe Kireev, afirmând că a primit informații extrem de valoroase de la el:
„Dacă nu ar fi fost dl Kireev, Kievul ar fi fost probabil ocupat.”
Într-adevăr, Kireev ar fi venit la Budanov pe 23 februarie și l-ar fi informat că Rusia va „lansa invazia” a doua zi. Obiectivul principal al operațiunii era ocuparea aeroportului Antonov din Gostomel, lângă Kiev.
WSJ scrie că informația „a oferit Ucrainei câteva ore prețioase pentru a deplasa trupe care să contracareze atacul” rușilor, salvând astfel capitala.
Budanov a mai declarat că el i-a cerut lui Kireev să participe la negocierile din Belarus, pentru că îi cunoștea personal pe doi dintre membrii delegației ruse.
Fotografiile făcute în timpul negocierilor au trezit suspiciuni din partea SBU.
În ajunul celei de-a doua runde de negocieri, Kireev a primit un telefon de la Alexander Poklad, șeful contraspionajului ucrainean (SBU), care i-a cerut să se întâlnească cu el .
Kireev și-a avertizat gărzile de corp că ar putea fi arestat și le-a cerut să nu intervină. Când au fost încercuite de agenții SBU, gărzile lui Kireev au predat armele de bună voie, scrie Wall Street Journal.
Kireev a fost suit într-o dubă. Cadavrul său a fost descoperit 90 de minute mai târziu pe un trotuar.
Serviciul de Informații al Armatei (GUR) i-a organizat lui Kireev funeralii demne de un erou, iar Zelenki i-a acordat o decorație postum.
Alexander Poklad a fost demis din fruntea SBU în iulie 2022.
Reacționând la articolul din Wall Street Journal, consilierul lui Zelenski, Mihail Podoliak, a declarat că executarea sumară a lui Kireev cu un glonț în ceafă s-a produs din cauza „proastei comunicări”.
„Erau primele zile de război. Asasinarea lui a fost cauzată de lipsa unei coordonări unificate între structurile de securitate. Fuseseră niște reclamații la adresa lui, nu a fost timp pentru lămurirea acestora prin dialog.”
O anchetă jurnalistică este binevenită oricând. Totuși, este ciudat că Wall Street Journal și-a descoperit brusc interesul pentru un eveniment petrecut cu doi ani în urmă.
Cel mai probabil este că informațiile despre lichidarea lui Kireev i-au fost „servite”de cercuri interesate în dezgroparea cazului.
Interesant este că toate aceste informații sinistre, despre reglări de conturi dintre serviciile secrete ucrainene, au fost lăsate să se scurgă în presa occidentală într-un moment în care fisurile din interiorul puterii de la Kiev devin tot mai evidente.
Alexei Arestovici, șeful propagandei regimului Zelenski, a fost forțat zilele trecute să demisioneze după ce a afirmat într-o emisiune în direct că tragedia de vineri de la Dnepr a fost provocată nu de ruși, ci de ucraineni.
Arestovici era considerat unul dintre cei mai influenți membri ai regimului de la Kiev.
A doua zi după demisia lui Arestovici, o altă lovitură: un elicopter în care se afla toată conducerea Ministerului ucrainean de Interne s-a prăbușit în mod misterios lângă Kiev.
Un martor ocular a declarat că, înaintea prăbușirii, a văzut elicopterul în flăcări, învârtindu-se în cerc.
The Gateway Pundit nu exclude posibilitatea ca aparatul să fi fost lovit de o rachetă sol-aer de tip Stinger. Trimise de Statele Unite în cadrul ajutoarelor pentru Ucraina, rachetele Stinger se găsesc din abundență pe piața neagră ucraineană.
Așadar, încă o execuție. Explicația pentru o astfel de ipoteză ar fi că ministrul de Interne, în calitate de șef al Poliției, avea capacitatea de a aduna informații compromitătoare despre Zelenski și alții din cercul său de putere.
Inclusiv afacerile cu arme, în care ar fi implicată cunoștința noastră mai veche, generalul Budanov, șeful GUR și al răposatului Kireev.
La jumătatea lui decembrie, Ministerul de Interne din Ucraina fusese implicat într-un alt incident cel puțin ciudat: șeful Poliției din Polonia a fost rănit de un lansator de rachete, explodat inexplicabil lângă biroul său.
Lansatorul de rachete fusese primit cadou (!) de la Ministerul de Interne din Ucraina, după o vizită de prietenie a șefului poliției poloneze.
Polonia este aliatul european cel mai devotat al Ucrainei și acerb susținător al„războiului până la capăt” împotriva Rusiei.
În fine, nu poate fi omisă coicidența stranie că toate aceste semne ale unor fisuri în sânul puterii de la Kiev și ale luptelor intestine între serviciile secrete ucrainene au apărut după înfrângerea catastrofală de la Soledar.
O înfrângere pe care Kievul a încercat să o minimalizeze, dar pe care mulți o văd ca pe un punct de cotitură în soarta războiului.

1.18.2023

”Asociația pentru Libertatea Românilor”, scrisoare deschisă către MAI privind proiectul OG referitor la cartea electronică de identitate

 


SĂ NE TREZIM și SĂ LUPTĂM ! Este VORBA DESPRE LIBERTATEA și despre DREPTURILE NOASTRE CA OAMENI, este VORBA DESPRE VIAȚA NOASTRĂ și a COPIILOR NOȘTRI. NU MAI ESTE TIMP DE AȘTEPTAT PRECUM VITELE LA POARTA NOUĂ ! NU VOM MAI AVEA DREPTUL, CONFORM VOINȚEI NOASTRE, SĂ NE PROCURĂM ALIMENTE, HAINE, CASE, MAȘINI ETC. NE VOR LUA CASELE și alte BUNURI, după propria lor voință. NU VOM MAI AVEA DREPTUL LA VOTUL LIBER. TOTUL VA FI ÎNGRĂDIT DE CĂTRE VOINȚA POLITICIENILOR TRĂDĂTORI, CRIMINALI, HOȚI.

În anul 2024 vor avea loc alegeri, conform vechii legislații. Dacă nu ne trezim în cel mult 2 luni, NIMIC NU VA MAI FI LA FEL CA ÎN ANII DIN URMĂ...

POLITICIENII AFLAȚI, ASTĂZI, LA CONDUCERE, TOATE INSTITUȚIILE ȚĂRII vor DISPUNE DUPĂ BUNUL LOR PLAC DE VIAȚA, de BUNURILE NOASTRE ... DEJA, ANALFABEȚII DE LA CÂRMA ȚĂRII ÎNCEARCĂ SĂ PUNĂ ÎN APLICARE ACEST LUCRU. Pentru EI VA FI UN LUCRU BUN, pentru NOI VA FI UN DEZASTRU TOTAL. Această nouă carte de identitate VA FI SFÂRȘITUL NOSTRU ca OAMENI LIBERI. TREZIȚI-VĂ ! ESTE UN LUCRU, REAL,  CARE SE POATE ÎNTÂMPLA FOARTE REPEDE. 


Solicităm emiterea cărții de identitate după modelul 1997


CĂTRE,


MINISTERUL AFACERILOR INTERNE


Subiect: Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative privind evidența persoanelor, actele de identitate ale cetățenilor români, precum și actele de rezidență ale cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rezidenți în România


Asociația Pentru Libertatea Românilor, analizând proiecul de lege supus dezbaterii publice, prin reprezentantul legal și prin membrii săi -


Solicităm reglementarea condițiilor necesare emiterii cărții de identitate, format ID 1, model 1997, și după data de 31 decembrie 2023.


Solicităm demararea unei proceduri eficiente de reevaluare a Regulamentului (UE) 2019/1157 al Parlamentului European și al Consiliului din 20 iunie 2019 privind consolidarea securității cărților de identitate ale cetățenilor Uniunii și a documentelor de ședere eliberate cetățenilor Uniunii și membrilor de familie ai acestora care își exercită dreptul la liberă circulație în noul context internațional creat de conflictul de la granițele statutui român în condițiile în care atât nivelul de securitate cibernetică diferă de la un stat mebru la alt stat membru, cât și tipul de agresiune la care fiecare dintre aceste state ar putea fi supus.


Propunem demararea unor consultări cu organismele europene competente pentru obținerea unor derogări/modificări pentru exercitarea dreptului la circulație pentru cetățenii care posedă un act de identitate simplu (în formatul actual).


Solicităm inițierea unui proces de evaluare a riscului și beneficiilor procesului de transformare digitală (care are caracter ireversibil) în care să fie puse în balanță beneficiile simplificării operațiunilor birocratice vizate de modificările legislative cu riscurile breșelor de securitate împotriva cărora nu există garanții absolute.


Solicităm să luați în considerare că garantarea securității statului român și menținerii păcii în spațiul european este strâns legată de garantarea securității cibernetice și nu s-a înregistrat niciun rezultat notabil în acest sens în anul 2022.


Solicităm să luați în considerare că un număr însemnat de persoane de naționalitate română invocă motive de conștiință și religie pentru a nu adera la procesul de transformare digitală preconizat, indiferent de gradul de simplificare a vieții lor.


Se prevede posibilitatea persoanei de a opta pentru o carte de identitate simplă.


Se dorește înlocuirea actualului tip de carte de identitate simplă cu un nou tip de carte de identitate simplă.

Producerea cărții de identitate simple în noul format conține în mod necesar elemente de noutate care constituie motivul pentru care legiuitorul european dorește preschimbarea tuturor actelor de identitate deja emise și aflate în termenul de valabilitate sau de format vechi. Logistica și know-how-ul necesare și suficiente pentru producerea cărții de identitate simple există deja la nivelul local, fără a implica niciun efort financiar și de resurse umane suplimentar, tipărirea cărții de identitate simple în formate noi nu se justifică


Subliniem necesitatea eliminării noutăților legislative care instituie posibilitatea autorităților române de a nu emite cărți de identitate tipărite.


Solicitarea noastră este ca persoanele care invocă motive de conștiință, securitate sau opinie să poată folosi actualele documente de identitate până la expirarea valabilității lor, iar după expirare să poată obțină în continuare același tip de cărți de identitate neelectronice simple, care să nu conțină informații ascunse sau codificate și nici dispozitive de stocare a datelor.


Această solicitare constituie o reiterare a demersurilor anterioare legate de aprobarea OUG nr. 82/2012 inițiate de asociația noastră și un număr de 46 de ONG-uri. Reamintim cererea de organizare a a unui referendum pentru respingerea introducerii oricărui act electronic și biometric susținută de peste 1 milion de persoane cu drept de vot.


Cu aleasă stimă,



Profesor Nicolae Livadă


Președinte Asociația Pentru Libertatea Românilor


https://www.activenews.ro/stiri/Asociatia-pentru-Libertatea-Romanilor-scrisoare-deschisa-catre-MAI-privind-proiectul-OG-referitor-la-cartea-electronica-de-identitate-Solicitam-emiterea-cartii-de-identitate-dupa-modelul-1997-179020

1.17.2023

În urma ravagiilor uraganului ”Ian”, FEMA (Agenția Federală pentru Managementul Urgențelor) și-a dat arama pe față. În realitate FEMA este o AGENȚIE PRĂDUITOARE, MAFIOTĂ

 


Există o diferență semnificativă între modul în care Agenția Federală pentru Managementul Urgențelor (FEMA) a răspuns la recentele inundații din California și modul în care a tratat floridenii strămutați în urma uraganului Ian din septembrie anul trecut, conform unui studiu White Hat care cronicizează faptele perpetue ale agenției împotriva cetățenilor americani.
După ce Ian, un puternic uragan Cat 4 Atlantic, a nivelat părți din sud-vestul Floridei, stricând vieți și turtind case, FEMA a intrat în oraș și a început să prăduie pensionarii în vârstă care pierduseră totul din cauza furtunii monstruoase. Prezența FEMA, totuși, s-a dovedit a fi la fel de catastrofală: agenții imorali au răvășit prin Napoli, furând numerar, aur și arme din casele inundate și au amenințat că vor împușca pe oricine le stătea în cale. Doar intervenția White Hat a redus criminalitatea FEMA – militarii sub comanda generalului David H. Berger au respins FEMA și au recuperat bunurile furate.
O situație comparabilă a avut loc în octombrie 2018, când uraganul Michael a atins pământul pe Florida Panhandle ca o furtună colosală Cat 5, cea mai puternică de la Andrew din 1992. Ea a dezlănțuit o dâră de distrugere pe 200 de mile care a spulberat case, a distrus acoperișuri și a stârnit un val terifiant de apă de mare care a scufundat cartiere întregi și a trimis bărci pe străzile orașului. Pe măsură ce vânturile s-au diminuat și inundațiile s-au retras, FEMA a jefuit comunitățile sărace din Panhandle.
Comparați aceste exemple – și sunt doar două dintre multe altele – cu modul în care FEMA a reacționat la inundațiile din California din această lună. Ploile torenţiale au inundat comunităţi, au creat dezordine, au inundat case şi au contribuit la cel puţin 18 decese. După ce ploile biblice au scufundat case în orașul Gilroy din comitatul Santa Clara, zeci de agenți FEMA au început să sosească cu ambarcațiuni cu motor – nu ca adversari, ci ca binefăcători. Au distribuit alimente și apă, au escortat persoanele evacuate la adăpost și chiar i-au ajutat pe locuitori să pună saci de nisip pentru a ține la distanță invadarea apelor de inundații. Spre deosebire de exemplele menționate mai sus, acești agenți nu aveau arme și nu aveau niciun interes să jefuiască case sau să chinuiască victimele. Au venit să ajute conform fișei postului lor, cel puțin pe hârtie.
Și în Chatsworth, un oraș la nord de Los Angeles, FEMA a ajutat la salvarea a 34 de persoane, inclusiv 18 fără adăpost pe o insulă din râul Ventura. Purtătorul de cuvânt al FEMA, Kim Fuller, a declarat într-un comunicat de presă că agenția va lua parte la toate salvările, inclusiv salvarea celor „neadăpostiți”. Cuvântul „neadăpostit” este cuvântul de stânga corect din punct de vedere politic pentru „fără adăpost”. Ar trebui să comparăm declarația ei cu modul în care FEMA a privit persoanele fără adăpost în timpul uraganului Katrina. Lunetiştii FEMA aşezaţi pe vârful Louisiana Superdome au împuşcat persoane fără adăpost fie care intrau, fie care căutau cu disperare să scape de stadion. Cei care au reușit să evite focurile de armă au fost ridicați și puși pe șlepuri FEMA, pentru a nu mai fi văzuți niciodată.
Studiul White Hat a analizat 50 de implementări FEMA între 1986 și în prezent, iar concluzia este alarmantă. În situațiile în care FEMA a vizitat state guvernate de democrați și de stânga, agenția s-a grăbit să ofere asistență reală. În schimb, atunci când agenții au ajuns în statele republicane – în primul rând cele cu un puternic apel pro-al doilea amendament – au participat în mod obișnuit la o campanie de teroare răutăcioasă împotriva populației.
Concluzia este evidențiată în continuare de părtinirea FEMA în procesarea cererilor de asigurare împotriva inundațiilor. În California, au fost ștampilate aprobări, chiar înainte ca ajustatorii să aibă șansa de a analiza reclamațiile. Nici o singură cerere din California nu a fost respinsă sau amânată pentru adjudecare. Pe de altă parte, cererile depuse pentru daune asociate cu uraganul Michael au fost fie respinse sumar, fie sunt încă în curs; sutelor de proprietari nu le-au fost rambursați niciun ban.
FEMA trebuie să fie definanțată și abolită, iar dacă putem ajuta la realizarea acestui lucru, o vom face”, a declarat o sursă din biroul generalului Eric M. Smith pentru Real Raw News. „Este timpul să se încheie fărădelegea lor.”

Tribunalul militar îl condamnă pe fostul comisar al FDA, Stephen Hahn 




Un tribunal militar l-a condamnat vineri pe fostul comisar al FDA, Stephen Hahn, sub acuzația de trădare și accesorii la crimă, după ce el a recunoscut că el și alți membri ai grupului operativ Trump privind coronavirusul și-au înșelat președintele făcându-l să creadă că vaccinurile netestate împotriva Covid-19 sunt sigure și eficiente, împingându-l pe Trump pentru a lansa Operațiunea Warp Speed.
Mărturisirea lui Hahn a fost o surpriză, pentru că până atunci se declarase nevinovat. Imediat după arestarea sa din 29 decembrie, Hahn le-a spus anchetatorilor JAG că l-a slujit pe președintele Trump cu credință, onoare și loialitate, insistând că este învinuit pentru crime de care nu știa. El a negat că este pe statul de plată al Moderna și al Pfizer. El a negat acuzațiile conform cărora ar avea date care dovedesc că vaccinările au ucis sau i-au îmbolnăvit grav participanții la studiile Covid-19. Orice dovadă incriminatoare, spuse Hahn, fusese fabricată sau falsificată pentru a-l acuza pentru crimele altcuiva. Mai mult, le-a spus anchetatorilor că nu ar fi putut să-l trădeze pe președintele Trump, deoarece trădarea nu era „în caracterul lui”.
S-a agățat de afirmațiile de nevinovăție pe parcursul a două săptămâni de interviuri istovitoare, chiar și atunci când i s-a oferit o potențială clemență în schimbul unei mărturisiri scrise care detaliază rolul său în Plandemie. Dar Hahn nu s-a clintit. În ultimul său interviu de joi, el i-a certat pe anchetatori pentru „încălcarea drepturilor sale civile” și a cerut o audiență la președintele Trump. „Când Donald va afla ce mi-ați făcut, va fi un iad de plătit”, a spus Hahn, la care anchetatorii au răspuns: „Nu crezi că știe unde ești? Avem binecuvântarea lui.”
Vineri dimineață, el a intrat în sala de judecată din sud a GITMO, plin de încredere, cu umerii pe spate, cu pieptul în afară, lăudându-se vice-adm. Darse E. Crandall că nicio instanță nu l-ar putea găsi vinovat. Odată așezat la masa apărării, și-a ridicat mâinile încătușate și a spus: „Puteți să-mi legați mâinile, dar nu puteți lega sufletul unui om nevinovat. Voi fi exonerat.”
Viceadm. Crandall a pus pe masă imagini grafice cu doctorii Fauci și Collins legănându-se într-o frânghie. Pieptul lui Hahn s-a dezumflat, iar fața lui a devenit palid. Ce bravadă adunase a fugit din trupul lui acum tremurător, ca aburul dintr-o oală fără capac cu apă clocotită.
   „Cum… cum ați putut face asta?” întrebă el blând.
   „Și-au făcut-o singuri”, a răspuns amiralul. „Au împărtășit atitudinea ta sfidătoare. Dacă crezi că dovezile pe care le avem asupra ta sunt mai slabe decât cele pe care le-am avut asupra lor, te înșeli.”
   „Dacă pledez vinovat, mă lași să trăiesc? nu pot merge asa. Pur și simplu nu pot, – a implorat Hahn.
   „Eu fac recomandarea de condamnare, dar ei decid”, a spus viceamiralul, făcând semn către cei trei ofițeri însărcinați să cântărească fondul cazului JAG.
   ,,Sunt vinovat”, spuse Hahn, dând din cap cu putere. „Dar m-au pus să o fac.”
   „Să faci ce?” a întrebat vice-amiral Crandall.
Hahn a povestit cum Collins și Fauci au conceput o schemă de vaccinare în masă a americanilor sub pretextul unei crize de sănătate națională. Ei l-au abordat în aprilie 2020 cu o propunere: ,,ajutați-ne să-l convingem pe Trump să accelereze livrarea vaccinurilor în brațele fiecărui cetățean american care respire, cât mai repede posibil pentru a combate un virus în evoluție care amenința cu eradicarea umanității. Știam cu toții că SARS-Cov2 nu este mai periculos decât gripa sezonieră, că, da, ar putea îmbolnăvi persoanele în vârstă și imunodeprimate, dar vaccinurile nu au fost niciodată menite să atenueze răspândirea, au fost pentru bani și control”.
,,Trump este inteligent – el a bănuit că încercarea de a vaccina populația împotriva unui coronavirus ușor a fost inutilă și periculoasă. Era la punct cu terapiile cu Ivermectină și Hidroxiclorochină, dar nu se fac bani din acele produse. Fauci a spus că doar un efort colectiv în comunitatea medicală l-ar determina pe Trump să sprijine vaccinurile. Aveau nevoie de mine — eram singura persoană care putea acorda autorizație de utilizare a farmaciilor în caz de urgență. Și aveau nevoie de Trump la bord, deoarece numai el avea puterea de a invoca Legea privind competențele de urgență pentru sănătate pentru a pune în funcțiune Warp Speed. A fost o înșelăciune de colaborare, mii și mii de profesioniști din domeniul sănătății mințind despre necesitatea vaccinurilor. Am vândut o minciună.”
   „Și ați avut dovezi că participanții timpurii la studiu au murit ca urmare a administrării vaccinurilor?”
   „Absolut, dar am primit-o din întâmplare. Moderna mi-a trimis din greșeală rezultatele lor reale ale testului, nu raportul falsificat, pe care l-am văzut mai târziu. I-am spus lui Fauci, dar el mi-a spus să distrug rezultatele reale și să merg cu datele frauduloase. Și am folosit asta pentru a-l ajuta pe Trump să facă ca Warp Speed să funcționeze”, a spus Hahn.
   „Și ai fost plătit? Milioane?”
    Câteva milioane, a recunoscut Hahn.
   Vă așteptați ca acest tribunal să creadă că bătrânul Fauci și bătrânul Collins au orchestrat totul?
   „Dacă merge mai sus decât ei, nu știu cine trage sforile”, a spus Hahn.
   „Acest tribunal îți apreciază candoarea întârziată, dar, din cauza declarației tale de vinovăție, nu am de ales decât să recomand să fii spânzurat de gât până la moarte”, a spus vice-amiral Crandall.
   Hahn protestă. „Așteaptă. Ai spus că mă vei lăsa să trăiesc.”
   „Am spus că voi face o recomandare”, l-a corectat amiralul, „dar nu am precizat care va fi.”
Completul a fost de acord – crimele lui Hahn nu meritau clemență.
El striga frenetic „m-ai păcălit” în timp ce gardienii îl escortau la celula lui.
Viceadm. Crandall a stabilit o dată de execuție pentru luni, 16 ianuarie



Fisuri în Cercul de Putere de la Kiev - Admiratorul grupării ISIS și totodată consilierul lui Zelenski, a demisionat

 


Arestovici, consilierul lui Zelenski, a demisionat după ce a făcut „gafa” de a recunoaște că tragedia de la Dnpr, care a produs zeci de morți și răniți, este vina apărării antiaeriene ucrainene.
Aflat în direct, într-o emisiune televizată, Alexei Arestovici a dat de înțeles că racheta rusească s-a prăbușit sâmbătă peste un bloc de locuințe din orașul ucrainean Dnepr din cauză că a fost lovită de o rachetă antiaeriană ucraineană.
Declarația lui Arestovici contrazice „narativa” Kievului și a Occidentului, potrivit căreia rușii ar ținti intenționat obiective civile.
Or, consilierul lui Zelenski a susținut că tragedia de la Dnepr a fost din vina apărării antiaeriene ucrainene, care a operat în mod imprudent deasupra orașului.
Ministerul ucrainean al Apărării a negat că a lansat o rachetă interceptoare împotriva rachetei de croazieră rusești Kh-22 care a lovit blocul de locuințe din Dnepr în weekend.
Într-o declarație bâlbâită, Ministerul de la Kiev a ținut să precizeze că Ucraina nici măcar nu are capacitarea de a intercepta rachete Kh-22 și că declarațiile sale anterioare, în care a afirmat că forțele ucrainene au doborât astfel de rachete, au fost „inexacte”.
La rândul său, Ministerul rus al Apărării a declarat că atacul său aerian de sâmbătă a vizat doar ținte militare și elemente ale infrastructurii energetice ucrainene. Și a susținut că tragedia de la Dnepr a fost rezultatul „acțiunii rachetelor de apărare ucrainene”.
Adică, exact ce a spus Arestovici.
În timp ce se afla într-o emisiune la televiziune, Arestovici a anunțat că a primit o informație de la o cunoștință, un expert militar experimentat, care susține că a auzit explozia unei rachete interceptoare înainte ca racheta rusească să lovească blocul de locuințe din Dnepr.
Ulterior, Arestovici a dat înapoi, afirmând că a comis „o mare greșeală”. El și-a înaintat marți demisia către șeful de cabinet al lui Zelenski, Andrei Yermak.
În cadrul tragediei de sâmbătă din orașul ucrainean Dnepr și-au pierdut viața cel puțin 40 de persoane, iar alte câteva zeci au fost rănite.
Nu este prima dată când antiaeriana ucraineană provoacă tragedii.
La jumătatea lui noiembrie 2022, o rachetă ucraineană a lovit un sat din Polonia, ucigând doi civili.
Iar în martie trecut, în Dobrogea, un avion de vânătoare și un elicopter românesc au fost doborâte la câteva ore unul de altul, opt persoane pierzându-și viața.
Alexei Arestovici este una dintre cele mai importante figuri ale regimului de la Kiev. Fost ofițer de informații, specializat în operațiuni psiholigice (Psy-Ops), Arestovici dirija și superviza întreaga campanie de propagandă a Ucrainei.
Pentru cinismul său, mulți l-au asemănat cu Goebbels.
La fel ca la Goebbels, de pildă, în sistemul de propagandă conceput de Arestovici TEROAREA joacă un rol cheie.
Nu întâmplător, Arestovici era un mare admirator al ISIS:
Cu câțiva ani în urmă, el declara:
„Comandanții ISIS sunt considerați unii dintre cei mai inteligenți și de succes comandanți ai momentului. Totul este plănuit în detaliu, până și gradul de cruzime. Cruzimea pentru spectacol - este inumană, dar este de un foarte înalt nivel, o strategie înțeleaptă, care ține cont de interesele lor specifice.”
Despre același subiect, Arestovici mai afirma:
„Ei (comandanții ISIS) acționează foarte corect. Chiar am un caiet în care analizez ISIS în detaliu. Lumea are nevoie de aceste metode, chiar dacă ele înseamnă terorism, cruzime de ev mediu, arderea oamenilor de vii, împușcarea lor sau tăierea capetelor.”
Că șeful propagandei de la Kiev a învățat multe de la ISIS, inclusiv teroarea pe care o provoacă tăierea capetelor, o dovedește un clip de propagandă lansat în aprilie 2022, în care actrița ucraineană Adriana Kurileț, întruchipând o zeitate păgână, taie capul unui soldat rus cu o seceră.
În condițiile în care, în Ucraina, presa este supusă unui control drastic din partea regimului, atacul concertat al mai multor comentatori împotriva lui Arestovici sugerează că a fost vorba de o execuție mediatică ordonată.
Ceea ce înseamnă că, în spatele ușilor închise, lui Arestovici i s-a cerut să demisioneze și a refuzat. De aceea, a fost nevoie să i se forțeze mâna printr-un spectacol public.
Dar acest lucru mai demonstrează ceva: în sânul regimului de la Kiev au apărut fisuri. Iar Arestovici nu e omul care să accepte să fie aruncat ca o măsea stricată.
Ce ar face mentorii lui de la ISIS într-o asemenea situație?
Zelenski ar trebui să se teamă.

MODA PLAGIATULUI și PREMIERII CARE S-AU ÎNFIP și SE ÎNFIG LA GUVERNARE

 

ARHANGHELUL GABRIEL și ARCA LUI - Cea Mai Puternica Arma a Lumii a Ajuns la PUTIN

 

RĂSTURNARE DE SITUAȚIE ÎN CAZUL OMV - ROMÂNIA, STATUL U.E. CU CEI MAI MULȚI BUGETARI