ACASĂ
Etichete
7.10.2016
PASAREA COLIBRI
PASAREA COLIBRI sau ”PASAREA MUSCA” face parte dintr-o familie numeroasa cu peste 400 de specii raspandite în cele doua Americi.
Hrana constă in polen, nectar și in insecte mici.
In lipsa hranei la temperaturi scăzute, pasarile colibri stau într-o stare de amorțire, revenindu-și la reîncălzirea timpului.
Colibri, deși masoara doar cativa centimetri, poate zbura mai repede decat un avion de vanatoare.
Cercetatorii au descoperit recent ca aceasta pasare poate plonja prin aer cu viteza de 92,8 kilometri pe ora, fiind cea mai rapida creatura de pe Pamant.
Pasarile Colibri sunt extrem de inteligente si isi pot aduce aminte fiecare floare la care au fost deja, stiind si cat dureaza ca o floare sa fie umpluta cu nectar.
Colibri poate sa auda si sa vada mai bine decat oamenii. De asemenea, ea poate observa lumina ultravioleta.
Limba pasarii colibri are forma literei „W”, iar perisorii speciali aflati pe limba ei ajuta la extragea nectarului din flori.
Inima pasarii Colibri are 1.260 batai pe minut în timpul zborului si 250 batai pe minut cand se odihneste.
Metabolismul pasarii colibri este de de 100 de ori mai puternic decat metabolismul unui elefant. Totodata, temperatura corpului are aproximativ 42 de grade celsius.
Picioarele pasarii colibri sunt extrem de slabe, abia putand sa mearga. De aceea, pasarile colibri prefera sa zboare, in loc sa isi foloseasca picioarele.
O pasare Colibri poate cantari intre 2 si 20 de grame.
Aproximativ 30% din greutatea pasarii Colibri este alcatuita din muschii de zbor, in conditiile in care muschii pectorali umani ocupa 5% din greutatea corporala.
Pasarile Colibri nu sunt monogame pe viata, femelele Colibri sunt mai mari decat masculii din aceasta specie, ele construiesc cuibul și îngrijesc puii fără a fi ajutate de masculi.
sursa : http://worldofhummingbirds.com/
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu