CEAHLĂUL - MUNTELE SACRU AL ROMÂNIEI - PIRAMIDA HOLOGRAFICĂ

PIRAMIDA HOLOGRAFICĂ DE PE MUNTELE CEAHLĂU - ROMÂNIA

Umbra piramidală se manifestă în fiecare an după data de 6 august. În ultimii ani au apărut explicaţii ştiinţifice, dar fenomenul unic în România este înconjurat şi de o aură de mister.

Mihai Marin este unul din fotografii din Neamţ pasionaţi de misterul piramidei holografice care se produce an de an, în august, pe vârful muntelui Ceahlău. Cu rare excepţii, acesta a făcut observaţii asupra fenomenului începând din anul 2003 şi până în prezent. 

„Este vorba de o suprapunere a minim 4 umbre date de formaţiunile reliefului zonei. În jurul datei de 6 august dimineaţa, vârful Toaca, ce are forma de piramidă regulată cu baza pătrat, sub radiaţia soarelui dinspre Est formează umbra unui triunghi isoscel, ca în oricare dimineaţă senină din an. Stânca numită Piatra Ciobanului fiind mai mica şi mai jos face altă umbră prelungă, la fel Piatra Vulcanului şi peste toate se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui Lespezi”, spune Mihai Marin. 

Din experienţa observaţiilor acesta a ajuns să detalieze condiţiile în care poate fi admirată umbra tridimensională: 

 „Umbra vârfului Toaca se poate vedea în orice dimineaţă şi seara când e senin, dar pentru a fi umbra holografică clară trebuiesc îndeplinite cel puţin aceste condiţii: 

- Fenomenul are loc la răsăritul soarelui, se observă de pe vârful Toaca şi durează cam o oră. Se aplatizează şi dispare pe măsură ce soarele se ridică pe cer. 

- Proiecţia este clară şi tridimensională în jurul celei de-a 49 dimineţi înainte şi după solstiţiul de vară. 

- Între soare şi munte să nu fie nori, adică lumina să fie suficient de puternică încât să formeze umbre. 

- Trebuie să existe un ecran pe care să se formeze imaginea tridimensională spre vest, între Piatra Ciobanului şi Piciorul Şchiop. Ecranul este în principal din ceaţă sau nori rarefiaţi. 

- Fluorescenţa oxigenului sub acţiunea razelor ultraviolete dă impresia de corp distinct ce luminează în diverse nuanţe. 

- Curcubeele din vârf se formează probabil prin difracţia luminii pe particule fine de ceaţă sau aerosoli” 

- În vârful umbrei vârfului Toaca uneori apare şi umbra persoanei ce priveşte, ce pare învăluită în halouri multicolore. Aceasta se poate vedea şi în alte zile ale anului”

Mihai Marin aminteşte de faptul că Ceahlăul a fost considerat dintotdeauna un munte sacru, iar în în vechime oamenilor le era interzis să ajungă sus în altă zi decât 6 August. 

„Ciobanii aveau crestate semne pe scoarţa copacilor ce marcau limita peste care nu treceau pentru că acolo, după cum spun legendele, trăiau înţelepţi, sacerdoţi, sihaştri, călugări, şi nu era bine să fie deranjaţi. 

Romulus Vulcănescu a urcat în perioada interbelică, fapt ce i-a marcat destinul fiind apoi înclinat spre studiul esoteric şi etnologic pentru ca în anul 1985 să apară la editura Academiei Române lucrarea Mitologia Română. În lucrarea amintită, Romulus Vulcănescu explică care era ritualul urcării pe munte. 

Astfel, el aminteşte că în dimineaţa ajunului sărbătorii Schimbarea la Faţă, pe 5 august, s-au urcat pe Ceahlău patru buciumaşi cu buciume de alun care până după amiază au strâns vreascuri de jnepeni şi brad şi au făcut patru ruguri mari în cele patru puncte cardinale ale muntelui. La începutul asfinţitului, pentru a se anunţa urcarea pe munte, au aprins rugurile simultan şi au început să buciume îndelung. 

„La pâlpâitul rugurilor pe cer ca nişte luceferi şi la chemarea buciumelor s-a început escaladarea muntelui de pelerini, în convoaie domoale, din cele patru părţi ale poalelui muntelui. Convoaiele care urcau în monom muntele erau călăuzite de bătrâni. La convoaie participau maturi, tineri şi copii, toţi îmbrăcaţi în straie de sărbătoare. Barbaţii şi tinerii purtau desagi cu vânături, iar femeile pe cap merinde, copii în mâini ploşti şi vase de lut cu apă”.

Ritualul impunea ca pelerinii să ajungă sus, pe culme, înainte de miezul nopţii. 

„Odată ajunşi sus, pelerinii s-au strâns în cerc, în jurul rugurilor unde după tradiţie trebuiau să vegheze până la răsăritul soarelui, mâncând, glumind, cântand şi jucând hore . Cum răsărea soarele, toţi se ridicau în picioare cu faţa spre răsărit, ridicau mâinile spre soare, apoi îngenuncheau şi mulţumeau cerului că li s-a dat prilejul să mai urce un an pe munte şi să trăiască aceste clipe fericite chefuind şi horind de se cutremura muntele. 

După ce luau masa de prânz pe culme, trebuiau să coboare îndată ca să nu-i prindă asfinţitul pe culme. 

După datină, muntele trebuia să rămâna gol la asfinţitul soarelui. Se credea ca apusul trebuia sa-i prindă pe oameni în sat la casele lor ca să le meargă bine tot anul” (Romulus Vulcănescu – Mitologia Română)

sursa: http://adevarul.ro