10.24.2018

Organismul nostru are forţa să se vindece singur. Cum ? Prin regenerare, prin autovindecare ...







Suntem înzestraţi din naştere cu o putere extraordinară de regenerare. Organismul nostru are forţa să se vindece singur. Nu de puţine ori, bolile incurabile au fost înfrânte fără pastile şi fără bisturiu.



„Dacă m-aş îmbolnăvi de cancer eu nu m-aş lăsa tratat, în niciun caz, într-o clinică pentru tratarea cancerului. Numai bolnavii de cancer care evită asemenea clinici au o şansă de a supravieţui.”
Prof. Dr. Charles Mathe, specialist oncolog francez


Iată de ce Dr. C. Mathe spune acest lucru :


Noi suntem mai tot timpul înşelaţi prin inversarea şi pervertirea semnificaţiilor cuvintelor şi a noţiunilor. 

Astfel : 

 - ”Intervenţia chirurgicală” este de fapt o ”mutilare iraţională”
 - ”Radioterapia” este o  ”ardere”   
 - ”Chimioterapia” este o ”otrăvire” 

Toate acestea sunt prezentate ca fiind metode ale medicinei moderne, ele sunt de fapt o tortură şi o crimă legalizată care, camuflate sub mantia ştiinţei, asigură de fapt maximizarea profiturilor puternicei industrii farmaceutice globale. 

Medicina autentică şi adevărată nu este ştiinţă, ea este artă, deoarece viaţa nu se poate calcula matematic. 
Fiinţa umană nu este maşină, celula nu este automat şi ADN-ul nu este un tablou de comandă. De aceea există întotdeauna o diferenţă diametral opusă între medici şi experţii vindecători.

Sistemul ştiinţific al medicinei scolastice posedă viclenia insolentă, impertinenţa agresiv-bigotă şi aroganţa de a presupune că el poate să vindece boli. 
Adevărul este însă că această „medicină” poate să trateze în mod aparent, prin suprimarea unor simptome, numai „bolile” inventate de ea, acele boli ale căror simptome şi denominaţiuni fictive le-a conceput şi ale căror „diagnoze” le pune după criteriile sale stabilite în mod arbitrar. Acest „tratament” se face cu medicamente toxice, scumpe, patentate, fără efecte binefăcătoare şi cu metode contraproductive. 
„Cercetarea” şi dezvoltarea acestor „medicamente” se finanţează cu banii din impozitele pe care victimele, adică pacienţii, le plătesc.

Industria farmaceutică a reuşit să instaureze pe plan mondial un Perpetuum Mobile care aduce în mod permanent profit fără ca să facă ceva. Odată pornită, această maşinărie infernală a profitului nu se mai poate opri şi produce continuu acelaşi lucru: bani, câştig, profit. 
Această gigantică, cvasi atotputernică, bine organizată şi criminală industrie farmaceutică are monopolul asupra doctrinei medicale şi asupra „cercetării” care este finanţată din bani publici. Mai mult decât atât, ea manipulează atât ştiinţa cât şi politica şi obligă medicii şi pacienţii să-i folosească „medicamentele” ei toxice, costisitoare care ne pun viaţa în pericol.

Cu ajutorul diagnozelor precum „diabet”, „SIDA”, „cancer” sistemul îşi recrutează sclavii. Începând cu diagnosticarea devii sclavul pe viaţă al sistemului şi trebuie să stai la dispoziţia lui. Numai un sclav pe viaţă este un sclav bun, în plus de pe urma lui se obţin venituri bune. 
Cine vrea să fie şi să rămână sănătos trebuie să evite medicina scolastică, medicii săi, medicamentele şi spitalele sale. 

Deci: Nu întreba farmacistul şi medicul ! Ar fi mai bine să devii responsabil cu sănătatea ta, să te informezi, să judeci cu mintea ta şi să decizi în conformitate cu rezultatele raţionamentelor şi ale intuiţiei tale. 
Renunţă să mai fii doar un pacient pasiv şi docil, care înghite medicamente toxice şi care se supune unor experimente medicale. Devino activ şi ia-ţi sănătatea în propriile mâini !
Oricine poate învăţa arta vindecării, iar cei mai mari experţi au fost, sunt şi vor fi autodidacţii.




Suntem înzestraţi din naştere cu o putere extraordinară de regenerare. 


Organismul nostru are forţa să se vindece singur. Nu de puţine ori, bolile incurabile au fost înfrânte fără pastile şi fără bisturiu.

Medicina modernă recunoaşte că între sănătatea fizică şi starea noastră de spirit există o legătură deosebit de puternică. 

Vindecările miraculoase de care auzim uneori nu sunt altceva decât victoria spiritului asupra bolii. 

Forţa interioară, gândurile şi sentimentele pozitive, încrederea în sine sunt ajutoarele cele mai puternice ale sănătăţii. 

Autovindecarea nu este spontană, este un proces de durată, ghidat de starea noastră mentală şi afectivă. 

Cele mai grave maladii ale omului modern, bolile de inimă, cancerul, ulcerul sau diabetul sunt afecţiuni cronice, cu evoluţie lentă, alimentate de un stil de viaţă solicitant. 

Dr. Howard Friedman, unul dintre cei mai mari cercetători în psihologia sănătăţii, susţine că oamenii activi, optimişti, cu o personalitate puternică şi interesaţi de sănătatea lor se îmbolnăvesc mai rar. În schimb, persoanele introvertite, fataliste, care pun mereu răul în faţă şi îşi reprimă sentimentele au şanse mai mici să facă faţă unei afecţiuni grave.




Voinţa, mai puternică decât boala


Autovindecarea înseamnă restabilirea echilibrului, iar acest lucru trebuie să plece de la creier şi din inimă. 
Voinţa puternică şi optimismul incurabil i-au salvat viaţa celebrului ciclist american Lance Armstrong, când niciun medic nu îi mai dădea şanse. 
La vârsta de 25 de ani, în 1996, Lance a fost diagnosticat cu un cancer testicular deosebit de grav, care răspândise deja metastaze în abdomen, ficat şi creier. A suferit mai multe operaţii şi tumorile i-au fost extirpate, apoi a început chimioterapia. Dar medicii erau sceptici. 
Cu o voinţă rar întâlnită, Lance s-a întors la antrenamente şi s-a ambiţionat să câştige turul Franţei. A reuşit, şi nu o dată, ci de şapte ori la rând. Cancerul a intrat în remisie, iar tânărul ciclist a continuat să participe la competiţii internaţionale până în anul 2011.





Ascultă ce spune corpul !


Tot mai mulţi cercetători susţin că apariţia bolilor este un răspuns la stilul nostru de viaţă. 
Experienţele traumatizante prin care trecem, temerile pe care le adunăm în suflet, resentimentele, frica sau ura „îmbolnăvesc” organismul. 
Agresivitatea şi cinismul favorizează bolile de inimă, confirmă studiile îndelungate ale doctorului american Stephen Boyle, profesor la Centrul Medical Universitar Duke. 
Persoanele agitate, nervoase, mereu îngrijorate de ceva sunt predispuse la depresie şi afecţiuni psihice. 
Oamenii retraşi, timizi, introvertiţi se pot îmbolnăvi mai uşor de boli care afectează articulaţiile. 

Caută întotdeauna cauza bolii dincolo de rezultatele analizelor medicale. Încearcă să elimini toate influenţele negative şi să priveşti cu încredere spre tine.  Astfel vei face primul pas spre autovindecare.




CĂLDURA TĂMĂDUITOARE A PALMELOR

Tehnicile străvechi orientale care ajută la restabilirea echilibrului emoţional sunt instrumente utile pentru sănătate. Dintre ele, Reiki este poate cea mai uşor de înţeles şi de folosit. 
Metoda Reiki readuce echilibrul întregului organism în plan mental, afectiv şi fizic. Secretul, departe de a fi vreun miracol, stă în relaxare şi concentrare. 
Aşază-te comod pe pat sau pe fotoliu şi alungă din minte toate gândurile negre. 
Concentrează-te asupra lucrurilor frumoase care ţi s-au întâmplat şi încearcă să îţi linişteşti sufletul. 
Pune palmele pe locul dureros sau în dreptul organelor atinse de boală şi concentrează-te asupra căldurii şi a energiei binefăcătoare pe care le simţi. 
Cei care practică Reiki în scop curativ spun că perseverenţa şi antrenamentul constant au rezultate uimitoare.




Natura este cel mai eficient doctor al nostru



Poate natura să fie cel mai eficient doctor al nostru, fără să mai avem nevoie de medicina clasică, fără medicamente şi injecţii ? Şi dacă da, ar trebui sau nu să intervenim în acţiunea ei, să o ajutăm să ne vindece ?

În volumul ”Iniţiere la sănătatea integrală”, de Andre Passebecq, ni se aduc numeroase exemple despre extraordinara muncă reparatorie pe care o face propriul nostru corp, în mod natural, dacă nu intervenim asupra funcţionării normale a lui.




Miracolele pe care le face organismul pentru vindecare


Să luăm ca exemplu rănile căpătate pe piele în urma unui accident. Ei bine, când pielea este strivită sau tăiată, se produce un ”exsudat” de sânge, care se coagulează şi o suprafață (coajă) care protejează rana şi rămâne în acel loc atât timp cât este necesar. 
Sub această peliculă protectoare se petrece un fenomen remarcabil: sângele ajunge din abundenţă la locul vătămat, iar celulele ţesuturilor, nervilor şi muşchilor din jurul rănii se multiplică rapid şi construiesc un pod celular sub breşă, până când capetele acesteia se unesc.
Circulaţia sanguină se restabileşte în mod normal, ţesuturile conjunctive se repară şi se refac, muşchii şi ţesuturile se reconstituie, de asemenea. Iar când rana dispare, când o piele nouă se formează, în aşa fel încât să nu mai fie nevoie de o peliculă protectoare, natura o distruge şi o desface.

Aşadar, când un dezechilibru a intervenit în ţesuturile corpului, există o tendinţă din partea acestor ţesuturi de a se reface, de a reveni la starea lor normală, iar această reîntoarcere la normal se îndeplineşte prin acelaşi proces care este utilizat pentru a construi ţesuturile originare, normale.




Cât de mult contează condiţiile naturale de viaţă ?


Boala nu este rezultatul operaţiilor normale care se produc în organism, ci are loc din cauza factorilor care le împiedică. 

Aşadar, atunci când apare boala, cauza tulburărilor trebuie să fie eliminată înainte ca starea de sănătate să poată fi restabilită.

Dacă, de exemplu, o persoană a comis excese alimentare care au alterat funcţionarea stomacului, el nu mai poate digera normal. Dacă va lua pastile pentru digestie sau dacă absoarbe după fiecare masă o doză de bicarbonat de sodiu, va avea impresia că digeră mai bine, dar pacientul nu va fi vindecat. 

Natura cere să fie eliminată cauza tulburărilor, pentru ca ea să restabilească apoi starea de sănătate.

După abandonarea obiceiurilor nocive care au provocat tulburările sale digestive, acea persoană îşi poate regăsi, fără niciun tratament, capacitatea sa digestivă pierdută. 

Tot ceea ce natura cere din partea noastră este abandonarea obiceiurilor rele, pentru ca ea să se poată pune la treabă de la sine, fără ajutor. 
Acest fenomen de restabilire a sănătăţii se va produce mereu, cu excepţia cazurilor în care au fost cauzate vătămări ireparabile într-un punct al organismului.


Remedii şi otrăvuri


Ce agenţi trebuie să folosească organismul în sarcina sa de reconstrucţie, dacă nu tot pe cei pe care i-a utilizat când a trebuit să se dezvolte şi să se menţină în stare de sănătate ? 

Aşa că autorul cărţii ”Iniţiere la sănătatea integrală” se întreabă cât se poate de pertinent de ce ar trebui ca medicii să utilizeze, pentru a-i vindeca pe bolnavi, tocmai substanțele care distrug viaţa. 

Poate fi o otravă bună, în stare de boală, şi rea în stare de sănătate ?



Iată punctul de vedere al Dr. Trall 


„Când aceste remedii sunt administrate persoanelor sănătoase, ele produc mai multă sau mai puţină greaţă, vomă, dureri, temperatură, ameţeli, spasme, stupoare, comă, delir etc., până chiar şi moartea. Când sunt administrate persoanelor bolnave, ele produc aceleaşi manifestări de boală, mai mult sau mai puţin modificate, în funcţie de condiţia specifică a pacientului şi de circumstanţele alterării sănătăţii anterioare. 
Dacă un remediu este administrat unei persoane bolnave, şi dacă aceasta moare, se spune că a murit cu toate că a primit un remediu, dar dacă acelaşi produs a fost dat unei persoane sănătoase, şi dacă aceasta nu scapă teafără, se spune că a murit din cauza medicamentului. Arsenicul îi vindecă oare pe bolnavi în timp ce le otrăveşte pe persoanele sănătoase ?“


De ce trebuie, aşadar, să ne otrăvim singuri când putem lăsa natura să ne vindece, cu puţin ajutor şi din partea noastră ?

Important este să îndepărtăm întotdeauna obiceiurile care conduc la boală și să acționăm preventiv. Chiar și atunci când boala s-a instalat, în stadiile sale incipiente, este perfect natural să avem încredere în organism și în capacitatea lui de regenerare. Ceea ce putem face este să-l sprijim în eforturile sale de a stabili starea de sănătate, fără a-l inhiba sau a băga sub preș niște simptome pe care el încearcă să le scoată la suprafață.




5 MINUTE DE MÂNIE SAU SUFERINTA BLOCHEAZA IMUNITATEA 5 ORE


Prof. Dumitru Constantin Dulcan, neurolog: “Cinci minute de mânie sau suferinta imobilizeaza pen­tru 5 - 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5 - 6 ore, organismul nostru e lipsit de apa­rare si astfel se poate declansa boala.”

– In “Inteligenta materiei”, prima dvs. carte, ati demonstrat cu argumente stiintifice ca, dincolo de toate lucrurile vizibile, concrete, exista un camp de energie si lumina, coordonat de o minte inteligenta. Cu alte cuvinte, ca nu suntem singuri in univers, ca Dumnezeu chiar exista. V-a afectat certitudinea aceasta modul in care vă traiti viata de zi cu zi ?

– Odata ce am inteles că, de fapt, noi ne creăm pro­pria reali­tate, felul in care pri­veam lumea s-a schimbat. Descope­ririle fizi­cii cuantice au aratat ca mintea noastra e cea care face sa colap­seze undele de energie si le trans­forma in parti­cule, adica in materie. 
A gandi inseamna a transforma nevazu­tul in vazut. 
Gandul e creator, e cea mai pu­ter­nica forta din uni­vers. Iar Dumnezeu ne-a dat pu­terea ca, din milioanele de reali­tati posi­bile, care exista in stare latenta, sa aducem pe pamant, cu gan­durile noastre, doar una. Pe cea care seamana cel mai mult cu gandurile noastre.

– Vreti sa spuneti ca ceea ce ni se intampla e oglinda a ceea ce gandim si simtim ?

– Exact. Cand făceam cerce­tari pentru prima mea carte, am ajuns la concluzia ca celulele au inteligenta lor. Si m-am speriat. Celulele reactionau la gandurile si sentimentele celui in cauza. S-a facut si un experi­ment in Occident, cu un esantion de ADN, recoltat de la un individ si dus la 1000 de km distanta, intr-un laborator. Persoana in cauza a fost pusa sa priveasca un film frumos, cu ima­gini minunate, care stârneau bucurie. In acelasi timp, la 1000 de km distanta, ma­suratorile aratau cum spi­ra­la de ADN se relaxeaza. Cand imaginile au fost schim­bate cu un film de groa­za, ADN-ul a inceput, brusc, să se restrânga, contrac­tan­du-se. Afland asta, m-a chinuit o intrebare: cum stie corpul nostru ce e rău si ce e bine ? Daca organis­mul nostru reactioneaza pozitiv la bine si negativ la rau, nu exista decat o singura mare concluzie.

– Care e aceea ?

– Inseamna ca universul intreg are ca fundament o lege morala, legea binelui. Abia acum va pot ras­pun­de la prima intrebare. Da, ca să fim fericiti si sa­natosi, nu e nevoie decât sa ne construim viata dupa legea aceasta.

– Cu alte cuvinte, un stil de viata sanatos incepe de la a gândi si a faptui binele ?

– Cand comit un act contrar acestei legi, imi creez singur mecanismele biochimice care duc la boala. Cinci minute de mânie sau suferinta imobilizeaza pen­tru 5 - 6 ore celulele gardian ale sistemului imuni­tar. Timp de 5 - 6 ore, organismul nostru e lipsit de apa­rare, iar milioanele de celule moarte, virusi si bac­terii circula libere prin organism, se pot localiza un­deva si declansa boala.

– Se si spune in popor ca “a murit de inima rea”. La asta se refera oare ?

– Stresul, care azi a luat proportii gigantice, ura, mânia, indoiala, neincrederea in ceilalti, invidia, gelozia provoaca in corp un pH acid, favorabil bolii. 
Depresia are si ea un efect nociv asupra organis­mu­lui, nu doar ca impiedica vindecarea, dar poate favo­riza debutul altor boli. 
Dar stiati ca si frica ne face rau ? 
Este bine cunoscut experimentul lui Avicenna. Intr-o cusca s-a pus un miel si intr-o cusca alaturata s-a pus un lup. Mielul a murit in scurt timp de stresul provocat de frică. Orice dezechilibru emotional adu­ce, mai devreme sau mai tarziu, boala.

– Cu emotiile nu-i de glumit. Cum ne putem pro­teja ?

– Eu am invatat să le stapânesc. Incerc sa nu ma implic afectiv intens, sa nu ma enervez. Daca cineva imi greseste, fac un efort sa-l iert, gandindu-ma ca poate intr-o zi va intelege si el ceea ce inte­leg eu acum. 
Sa iertam, fiindca iertarea face ca pH-ul corpului sa vireze spre unul alcalin, favo­rabil sana­tatii. 
Sigur ca sunt si suferinte care nu pot fi evitate. Dar e im­portant sa ramanem con­stienti ca fiecare minut de suferinta sau stres ia din viata ce­lulei noastre.

– Statisticile arata ca stresul profesional e azi una din marile surse de boala. Munca in exces ameninta sa ne omoare lent.

– Daca nu ne putem lua mici vacante, regulat, sa ne luam ma­car pauze de zece minute, la fiecare ora, in care sa ne golim mintea si sa respiram adanc. Putem sa ne ridicam de la birou si sa privim ceva frumos pe fe­reas­tra. Sau, in loc sa bem trei cafele cu ochii in computer, sa bem un ceai fara sa ne gandim la nimic altceva. Sa ne bucuram de gustul si aroma lui. 
Cu timpul, inveti sa te relaxezi in orice conditii. Beduinii, de pilda, se odih­neau mergand pe camile. Si eu scriu si citesc de dimineata pana seara. Dar cand simt ca incepe sa se aseze oboseala pe mintea mea, ma opresc si aplic cate­va tehnici de relaxare.

– Ne puteti da si noua un exemplu ?

– Toate tehnicile de relaxare se bazeaza pe respi­ratie. Oboseala vine si dintr-o lipsa de oxigenare a creierului. Stau cateva minute cu ochii inchisi, incerc sa imi reprezint oboseala ca senzatie la nivelul creie­ru­lui si apoi, cu fiecare expiratie profunda, imi imagi­nez ca o elimin. 
Fiecare isi poate crea propria lui tehnica. Eu nici pentru durerile de cap nu iau pastile. Ma relaxez, ma concentrez pe starea de bine si cald, o trec prin inima si apoi o trimit acolo unde ma doare. Fac asta de cateva ori si durerea dispare.

– Sa-ti vizualizezi boala pare o conditie foarte importanta pentru vindecare.

– Bernie Siegel, reputat oncolog din SUA, a luat mai multi bolnavi de cancer in ultima faza si i-a invatat tehnica imageriei: de mai multe ori pe zi, trebuia sa-si ima­gineze ca distrug cance­rul din corp cu un foc, cu un animal care-l ma­nanca, fiecare dupa cum dorea. Dupa sase luni de zile, 40% din ei s-au vindecat. La testele psi­hologice, s-a dovedit ca cei care s-au vin­decat erau cei optimisti, cei care credeau in Dumne­zeu si cei care erau calmi. Indoiala este un ob­stacol in calea oricarui succes si mai ales a vindecarii.

– Ati amintit de Dumnezeu. Credinta e si ea parte din ecuatia starii de bine ?

– Rugaciunea e o realitate fizica, e un fel anume de a vorbi cu universul. Am testat eu insumi asta, de ne­nu­marate ori, si am ramas infiorat vazand ca poti obtine un raspuns. Prin rugaciune, realitatea din jur se transfigureaza, aducem la noi lumina din univers. Exista cazul celebru al neurochirurgului american Eben Alexander, care, la 54 de ani, a facut o meningo­en­cefalita bacteriana grava. A stat o saptamana in coma, timp in care foarte multe persoane s-au rugat pentru el. Dupa ce si-a revenit, a spus ca in tot timpul cat era in coma a vazut in jurul lui siluete umane care pareau sa stea in genunchi si de la care veneau spre el valuri de energie. Rugaciunile altora l-au vindecat. Dar si propriile noastre rugaciuni ne ajuta. Credinta mobilizeaza, in mod cert, intreg sistemul imunitar. Nu spunea Iisus “credinta ta te-a vindecat” ?

– Nutritionistii pun si ei pe lista o conditie a sa­na­tatii: ce, cum si cat mancam. Tineti cont de ea ?

– Eu respect o regula care se stie inca de la Hipo­crat: sa mananci fara sa satisfaci complet senzatia de foame ! Adipocitele asteapta semnalul ca te-ai saturat ca sa-si extraga din alimente grasimea. Daca nu te sa­turi, nu te ingrasi. 
Studii de ultima ora arata ca lungi­mea telomerilor de la extremitatile cromozomilor, de care depinde durata vietii, e influentata favorabil de alimentatia cu putine calorii. Mananc legume, icre de peste, iaurt, lapte de soia, pe care il beau dimineata, cu cereale integrale, mazare, linte. 
Mananc foarte rar carne. Nu beau, nu fumez, nu consum zahar. Si am grija sa tin, din cand in cand, cate o zi de post, in care beau doar ceaiuri si las organismul sa se refaca. 
Dar, inainte de orice, am grija sa nu ma asez niciodata la masa suparat. Masa ar trebui sa fie o sarbatoare, sa fie prilej de bucurie alaturi de ceilalti. Sigur ca azi nu ne mai potrivim toti la masa, dar atunci cand pre­pa­ram ceva de mancare, s-o facem cu drag. Gandurile gospodinei trec si-n bucatele pe care le gateste.

– Din tot ce ati spus, trag o concluzie: cele mai bune medicamente ne sunt, de fapt, la indemana.


– Asa e. Dumnezeu ne-a dat deja totul. Daca vrem sa ramanem sanatosi si fericiti, e suficient sa pastram in minte cateva lucruri: sa mancam sanatos, fara sa ne imbuibam, sa facem miscare, sa ne odihnim corect, sa fim optimisti si plini de speranta. 
Sa fim perseve­renti cu pasiunile noastre, sa ne antrenam intelectual si sa ne ferim de rutina. 
Sa facem constant schimbari in viata noastra. Si sa nu uitam ca trebuie sa pastram in permanenta un echilibru intre energia consumata prin efort si energia obtinuta prin odihna si activitati care ne fortifica. 
Gandurile rele ne iau din viata, bucu­riile ne dau viata. Sa cautam bucuria, avem ne­voie de ea ca de painea noastra zilnica. Chiar daca, uneori, n-o putem avea decat in imaginatie.”




Fiecare om poate utiliza un exerciţiu sau altul pentru a se deschide pe sine şi pentru a primi lumina în vederea vindecării. 


Există nenumărate tehnici în Reiki, în yoga, în Qi Gong, în Autocontrol, în Radiestezie şi în multe alte sisteme de acest fel. Ceea ce urmeză se adresează oricui, indiferent de practicile pe care le urmează.


Cum ne putem vindeca prin tehnica rugăciunii?


Tehnica următoare este menită să deschidă centrii pentru a primi lumina, putând apoi să fie folosită în ce scop doreşte omul. 

Aceasta tehnică nu a mai fost discutată până acum nicăieri. 

Nu trebuiesc algoritmi radiestezici, nici mantre care să fie repetate obsedant, şi nici simboluri pe care să fim acordaţi la cursuri costisitoare. Tot ce ne trebuie este credinţă şi o dorinţă autentică de a chema lumina divină în noi înşine.

Ne vom linişti gândurile şi vom rămâne puţin într-o stare de linişte. Apoi vom cere din inimă Creatorului să ne dea harul luminii pentru a putea lucra cu el, în ceea ce ne trebuie. 
Ne vom concentra asupra centrului aflat în creştet, şi vom spune în gând „ În numele Tatălui”. La pronunţarea acestor cuvinte vom deschide centrii aflaţi acolo, iar lumina va putea să coboare în noi prin acea poartă. Noi o vom primi cu bucurie şi cu fericire, ştiind că este şi lumina noastră şi avem tot dreptul să o chemăm şi să o folosim. 
Apoi, simţind lumina (ca o căldură blândă) curgând prin noi, o vom chema în inimă, pronunţând „Şi al Fiului”. În inimă va vibra lumina prin puterea numelui Fiului, acea scânteie divină din noi care este parte din Dumnezeu şi care stă la baza fiinţei noastre spirituale.

Vom primi lumina în inimă şi ne vom bucura de prezenţa şi căldura acesteia, mulţumind lui Dumnezeu pentru ea. 

În cele din urmă vom spune „ Şi al Sfântului Duh” şi ne vom concentra asupra palmelor, asupra centrilor din palme. În acel moment energia vindecătoare şi lumina aflată la nivelul inimii se va despărţi în două, un flux intrând prin braţul drept, iar celalalt prin braţul stâng. Fiecare va ieşi prin centrii palmelor, făcând palmele noastre să strălucească şi să se încălzească uşor.



Activarea centrilor din palme


Vom putea folosi palmele astfel activate pentru orice proces de vindecare. Putem să le punem asupra noastră pentru a ameliora dureri sau a vindeca anumite afecţiuni care ne chinuie. 

Putem să ne activăm palmele astfel şi să le plasăm pe corpul unei persoane care suferă, sau pe corpul unui animal, sau pe frunzele unei plante. Posibilităţile sunt nelimitate, cu adevărat.



Energia luminii în procesul de auto-vindecare


După ce considerăm că tratamentul a luat sfârşit, ne vom împreuna palmele pentru a închide circuitul luminii şi vom rosti „Amin”, mulţumind pentru lumina cu care ne-a fost dat să lucrăm. 
Important este să lăsăm lumina să acţioneze, şi nu să acţionăm noi înşine. 
Lumina este cea care va pătrunde acolo unde este nevoie de ea, şi trebuie lăsată să cureţe ceea ce este de curăţat, să elibereze blocajele şi să revitalizeze ţesuturile. 
Nu depinde de noi să dictăm luminii ceea ce are de făcut, altfel vom avea probleme ce se nasc din dorinţa noastră de a acţiona. 

Dacă un om are o migrenă iar noi ne vom apuca să îi umplem capul cu energie, durerea nu numai că nu va dispare, ci va fi amplificată. Dacă acel om are un surplus de energie în zona capului, trebuiesc curăţate căile şi sistemele prin care aceasta circulă în restul corpului şi este eliberată, şi nu neapărat umplută această zonă cu lumină cât mai multă.

Atunci când este lăsată să facă ceea ce trebuie, mai ales în corpul unui bolnav, lumina chemată prin această metodă poate trata foarte bine şi câteodată, poate face adevărate minuni. Când o manipulăm după dorinţa noastră, putem avea atât succese cât şi eşecuri. 

Ceea ce am descris noi este numită de către specialişti lumină neinformată, pentru că noi nu vom pune în ea nicio informaţie specială menită să vindece sau să modifice ceva, ci o vom lăsa curată şi lipsită de energiile noastre proprii pentru a căuta singură cauza afecţiunii şi pentru a o combate cât mai bine. 

Lumina neinformată este cea mai simplă metodă de vindecare. Modul în care o chemăm în noi trebuie să fie pe cât de simplu, pe atât de eficient.

Nu toată populaţia globului o poate accesa prin mantră „În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin” pentru că doar o mică parte sunt creştini. 

După cum spuneam, există multe sisteme, multe metode şi multe modalităţi. 

Pentru cei care citesc acest articol şi nu sunt de confesiune creştină, putem propune mantra ”AUM”. 

”A” este vibrat atunci când ne conectăm prin centrul din creştet la puterea luminii divine, ”U” este vibrat atunci când ne concentrăm asupra inimii iar ”M” este pronunţat atunci când vom deschide centrii palmelor. 
Nu trebuie să ne mărginim numai la aceste lucruri. Fie că este un pasaj din psalmul preferat sau din Coran sau o frază compusă de noi, deschiderea canalelor luminii poate lua orice formă atât timp cât este pentru noi deosebit de puternică şi are un înţeles profund.


În videoclip aveți un exemplu de mantră AUM








Un alt exemplu de autovindecare :



Vindecare cu puterea mintii



1. Partea practica



ATENTIE ! Acest exercitiu se face DOAR in liniste totala, in locuri unde nu exista posibiliatea sa fii intrerupt ( asadar telefonul si alte chestii inchise).

1. Aseaza-te in pat pe spate cu mainile pe langa corp, apoi inchide ochii si ridica-i ca si cum ai vrea sa-ti privesti fruntea cu ochii inchisi.


2. Respira profund– si trage aerul „in burta”.


3. Relaxeaza-ti trupul repetand mental „Cu fiecare expiratie sunt din ce in ce mai relaxat”


4. Concentreaza-te pe fiecare parte a corpului separat: „fruntea imi este din ce in ce mai relaxata, sprancelene, obrajii, buzele, gatul, pieptul, bratele, palmele imi sunt din ce in ce mai relaxate… pana ajungi la degetul mic de la picioare.


5. Apoi numara descrescator de la 100 la 1 si VIZUALIZEAZA fiecare numar cum se indeparteaza incet.


Dă fiecarui numar o forma si o culoare, si imagineaza-ti-l cum se indeparteaza incet. Lasa cam 2 secunde intre numere.

*Nota: De-a lungul numaratoarei ti se va intampla sa uiti sa vizualizezi numerele sau sa-ti sara gandul si la alte lucruri. Fii atent de fiecare data cand patesti asa ceva (se va intampla de cateva ori) si directioneaza-ti atentia inapoi pe vizualizarea numaratoarei.

6. Cand ajungi la numărul 1 repeta mental “sunt o persoana sanatoasa, tanara si echilibrata”.


7. In timp ce repeti imagineaza-ti un ecran mental ca la cinematograf, pe care apare intreg corpul tau. Vizualizeaza pe ecranul mental toate procesele prin care corpul tau se vindeca, intinereste si se echilibreaza si incearca sa SIMTI fiecare modficare pozitiva din corpul tau. SIMTE si bucuria/implinirea/entuziasmul unui om complet sanatos.


*Nu e nevoie sa stii anatomie, poti doar sa-ti imaginezi o raza de lumina care trece prin corpul tau si il vindeca, intinereste si echilibreaza…sau orice alta imagine care sugereaza vindecarea.

8. Apoi numara mental de la 1 la 5. Cand incepi spune:” Cand ajung cu numaratoarea la 5 ma simt complet treaz si cu programele de vindecare activate.” Cand esti la cifra 3 in numaratoare – mai repeta odata fraza de mai sus.


9. Cand ajungi la 5 vizulalizeaza imaginea cu tine sanataos , apoi misca-ti usor degetele de la maini si de la picioare si deschide ochii.


Bravo !

Tocmai ti-ai programat creierul sa se ocupe de insanatosirea corpului.

Pentru a amplifica puterea de vindecare a creierului tau iti recomand sa iti acorzi in fiecare zi cate 15 minute in care sa faci MEDITATIE pentru sanatate.




2. Partea teoretica (sau ce se intampla de fapt ?)




Este demonstrat stiintific faptul ca ne putem inbunatati starea de sanatate folosindu-ne puterea mintii.

Creierul detine controlul absolut asupra organismului. El ne ajuta sa facem actiunile constiente, dar in acelasi timp coodoneaza si programele inconstiente (adica cele la care nu te gandesti in mod activ).

Adica pe de-o parte ne ajuta sa ne miscam constient, sa vorbim sau sa muncim constient, iar pe de alta parte regleaza cât acid gastric sa fie in stomac, regleaza componenta sangelui, regleaza cat de des sa bata inima, regleaza cati hormoni sa elibereze toate glandele… si asa mai departe.

Toate aceste actiuni inconstiente sunt coordonate cu mare precizie de catre creier.

Asadar creireul tau se ocupa 24 de ore pe zi de procesele inconstiente care au loc in corp pentru a-ti asigura starea optima pentru supravietuire.

Ca sa-ti dau un exemplu:

Poti sa simti acum tricoul pe care-l ai acum pe tine ? Il simti ?

Daca eu acum nu ti-as fi spus…ce crezi ? Corpul tau ar fi simt ca are un tricou pe el ?

Normal ca l-ar fi simtit, insa tu nu ai constentizat asta, pana nu ti-am spus eu.

Adica tu ai simtit tricoul tot timpul zilei, insa in mod inconstient, pana cand ti-am spus eu sa te gandesti la el si astfel te-am facut constient de el.

Pe acelasi model functioneaza TOATE procesele din organismul tau. 

De exemplu:

Stomacul produce acid gastric in mod inconstient, adica NU trebuie tu sa te gandesti “acum produc acid gastric”, ci creierul tau se ocupa de asta la automat.

Partea buna este ca toate programele inconstiente pot fi controlate si manipulate pozitiv odata ce devii constient de ele.

Insa pentru a le putea controla eficient e necesar sa intri in STARA ALFA.



Starea alfa

“Videcarea se petrece cel mai eficient in starea alfa.”


Ce este starea alfa ?


Ca sa intelegi ce inseamna starea alfa trebuie sa-ti spun cateva lucruri despre creierul uman.

Creierul tau functioneaza pe baza unei cantitati foarte mici de curent electric asemenea unui computer.

Acest curent produce incontinuu pulsatii/vibratii la diferite frecvente (adica uneori pulseaza mai rar alteori mai des).

Cand frecventa este intre 12 si 16 Hz (pulsatii mai dese) atunci te afli in STAREA BETA. Acum, cand citesti aceste randuri te afli in starea BETA, la fel si cand muncesti sau vorbesti sau faci orice activitate constienta. Asadar starea beta este starea „normala” de peste zi. Simplu.

Insa cand adormi…

…creierul tau isi scade frecventa la pulsatii mai rare sau frecventa ALFA.

Asadar cand ațipesti, intri instantaneu si inconstient in starea ALFA.

Insa partea frumoasa e ca poti intra in starea alfa si cand esti constient si treaz.

Asadar daca iti poti reduce frecvenţele cerebrale la aceste nivele fara sa dormi, esti capabil sa intri intr-o starea alfa constienta. O stare situata undeva la granita dintre somn si veghe.

Aceasta iti va permite sa controlezi şi să valorifici puterea creativa si vindecatoare a mintii.


Cum intri in starea alfa ?



Simplu. In primii 5 pasi de la inceputul articolului.

Adica in timp ce faci numaratoarea de la 100 la 1. Acea numaratoare are rolul de a-ti scadea frecventa creireului de la beta la alfa.

Daca procedezi corect, ar trebui sa fii in starea alfa in momentul cand ajungi la 1.

Dupa ce ai intrat in starea alfa, comenzile pe care le dai creierului intra direct in subconstient, avand astfel o influenta puternica asupra programelor care ruleaza in subconstient.

Practic, de la acest nivel programezi direct softul care coordoneaza programele inconstiente din corpul tau.



Vindecarea propriu zisa.

In starea alfa te poti folosi de 2 unelte esentiale pentru vindecare: 

Afirmatiile si Vizualizarea.


In exercitiul de mai sus le-am folosit impreuna, insa ele pot fi folosite si separat.


A) Afirmatiile…


…sunt idei pozitive pe care trebuie sa le repeti mental în timpul starii alfa.


+ Afirmaţiile se fac MEREU la timpul prezent, ca şi cum acţiunea s-ar fi intamplat deja.


Dacă spui: vreau sa fiu sanatos, subconştientul tău va înţelege acest lucru ca pe o aşteptare a ta. Ceea ce vei primi este doar aşteptarea unei stări, si nu starea in sine. 
Ceea ce ar trebui să spui este: „Sunt un om sanatos ”. Subconştientul tau va înţelege acest lucru ca pe o realitate prezenta si va face ca această realitate să fie adevărată.

*IMPORTANT: inlocuieşte „vreau” cu „am” sau “sunt”.

+ Evita cuvantul NU, afirmatiile trebuie sa fie intotdeuna pozitive.


De exemplu: in loc de „Vreau sa nu mai fiu bolnav” vei folosi „Sunt din ce in ce mai sanatos”

Sau in loc de „vreau sa nu mă mai ingras/slabesc” vei folosi 
„Greutatea mea optima este de 52 kg” – observi timpul prezent si lipsa negatiei.

+ Fă afirmațiile hotarât, fara pic de indoiala !

Poti folosi orice afirmatie pozitiva ca de exemplu:

Corpul meu este din ce in ce mai sanatos

Inima mea functioneaza din ce in ce mai bine

Parul meu este din ce in ce mai des/puternic/sanatos.

Stomacul meu digera din ce in ce mai bine

Pielea mea este din ce in ce mai frumoasa/neteda/curata …



B) Vizualizarea …


…constă in formarea unor imagini mentale care descriu sanatatea, asa cum ti-o doresti.

1. Imagineaza-ti ca ai in față ecran mental asemenea unui televizor imens pe care vei proiecta vizualizarea.

2. Pe acest ecran vizualizează starea actuală a corpului cu boala sau durerea inclusă. Nu foarte sofisticat, iti poti imagina durerea ca o pată neagra de exemplu.

3. Acum vizualizează cum dispare boala. Imagineaza-ti pata neagra cum dispare din ce in ce mai mult. (Nu conteaza daca folosesti pata neagra, sau țepi sau orice altceva. Esti liber sa reprezinti boala cum doresti. Trebuie doar să fii simbolic. Mintea ta intelege.)

4. SIMTE EMOTIILE asociate cu imaginea ! – foarte important

Cum te-ai simti daca ai fi mai sanatos/slab/gras/frumos ?

Simte acele emotii cum circula prin fiecare celula din corpul tau !

Simte bucuria, implinirea, entuziasmul, euforia, fericirea, eliberearea !

5. Foloseşte-ti cat mai multe simţuri pentru rezultate cat mai bune.

Simte parfumul sanatatii ! Priveste-o ca o lumina stralucitoare ! Simte-o ca o mangaiere calda, ca o binecuvantare !

6. Incheie cu o imagine minunata !

Fa o poza mentală cu imaginea despre tine asa cum ti-o doresti, plus o afrimatie pozitiva (Sunt sanatos si ma simt excelent) .



Note suplimentare

+ Aceasta tehnica poate fi in multe alte scopuri pe langa sanatate deoarece are si o latura spirituala ! Poate fi folosita chiar pentru a atrage TOATE lucrurile pe care ti le doresti de la viata. De exemplu daca-ti doresti o masina, vei reprezenta pe ecranul mental o imagine cu tine la volanul acelei masini…sau pentru orice alt scop.

+ Este foarte important ca in timpul meditatiei sa nu te deranjeze nimeni si sa NU fie deloc zgomot in jur !

+ Exceptie face muzica meditativă.

+ Pentru rezultate bune recomand consecventa si perseverenta.

In concluzie…

Eu gasesc aceasta practica extraordinara, deoarece este simpla, naturala si foarte eficienta.

Mai mult o gasesc si foarte placuta si relaxanta. Prefer sa stau seara 15 - 30 de minute sa meditez decat sa-mi irosesc timpul aiurea la televizor.

Asadar…

… daca decizi sa integrezi meditatia intre obiceiurile tale zilnice vei avea numai de castigat. Iar daca te tii de ele si te decizi sa evoluezi in directia asta, vei descoperi multimea de comori ascunse ale meditatiei, care probabil iti vor schimba viziunea asupra lucrurilor pentru totdeauna.



Poate că unii dintre Dvs. vor spune:

”lasă-mă d-le cu chestiile astea fantasmagorice, nu am încredere în ele...” sau 

”eu nu știu cum să fac să-mi termin treburile zilnice mai repede, nu am timp de așa ceva...” sau 
”copiii îmi plâng de foame și eu îmi pierd timpul cu prostii de genul acesta ...” sau ... sau ... sau ...

Și totuși, noi oamenii nu suntem doar niște bucăți neînsuflețite din lut ... Avem viață în noi ... Suntem înzestrați cu inteligență, cu voință ... Aceste exerciții de autovindecare nu sunt greu de practicat, nu iau timp mult ... Va fi mai greu la început până ce fiecare se va lămuri cum se procedează, apoi practicându-le zilnic, vor intra în reflex, așa cum avem în reflex spălatul pe față cu apă rece atunci când ne este foarte cald ... Este spre binele nostru și al copiilor noștrii să ”ne trezim” și să redevenim așa cum eram la începuturi când Dumnezeu ne-a creat ... 


STĂ ÎN PUTEREA NOASTRĂ SĂ NE VINDECĂM, SĂ FIM SĂNĂTOȘI, SĂ AVEM O VIAȚĂ BUNĂ ȘI LUNGĂ  !


surse: https://www.unica.ro; https://lupuldacicblogg.wordpress.com; https://www.aimgroup.ro; https://liviabonarov.wordpress.com; https://www.zenivers.ro; http://www.vindecator.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu