SEMNIFICAȚIA SIMBOLURILOR - ”LABIRINTUL”

LABIRINTUL

Desprins din foarte multe mitologii şi credinţe, Labirintul reprezintă un simbol deosebit de frecvent şi cu o arie de răspândire în toate culturile lumii. 

Labirintul este un simbol dual, al situaţiilor limită, purtător în egală măsură al durerii şi al sacralităţii; priveşte totodată simbolismul firului (al aţei), apărând în cele mai diferite contexte şi indicând întotdeauna (sub formă de lanţ, funie, frânghie sau numai ca desen grafic) legătura dintre ipostazele existenţei umane sau dintre acestea şi principiul care le animă. 

El, Labirintul, este întâlnit peste tot ca reprezentare a unei linii fără continuitate, a unui traseu mai mult sau mai puţin complicat, uneori răsucit asupra lui însuşi, ca să formeze noduri sau întortocheri, dar totdeauna vrând să semnifice „nod vital", „ganglion", în fond simbolizând o legătură, o condensare, o oprire, iar rezolvarea acestui fapt echivalând cu încetarea unei stări morale, cu o eliberare; din această pricină, grotele, cavernele, uterul matern, viscerele, motivul meandrului sau acela al liniei şerpuitoare amintesc curgerea continuă a vieţii spre moarte şi a morţii spre viaţă. 

Când Labirintul este configurat având un singur centru, el se înrudeşte teoretic cu Spirala.

Motivul Labirintului nu poate fi separat de Cultul Soarelui şi al Morţii, pentru că, în ambele cazuri, este vorba de drumuri fără sfârşit, cum este evident că nu este străin nici de cultul Marii Mame şi trebuie aşezat şi interpretat de asemenea şi în contextul motivelor care reproduc „securea cu tăiş dublu" şi „coarnele taurului". 

Până la urmă, Labirintul (grafic vorbind) este o îmbinare a două motive: cel deschis, al Spiralei, şi cel închis, al Împletirii, în care împletitura (reţeaua) creează călătorului complicaţii în aparenţă irezolvabile, care îl fac să creadă că se află într-o închisoare fără speranţă, în timp ce Spirala îi rezervă, la capătul unei lungi rătăciri şi după o îndelungată răbdare, reconfortul salvării, al eliberării.

Fiind o combinaţie a Spiralei şi a Cozii Împletite (cosiţa), Labirintul ar exprima voinţa evidentă de a figura infinitul sub cele două aspecte pe care le îmbracă în imaginaţia oamenilor: Infinitul în veşnică devenire a Spiralei, care, teoretic, nu are capăt, şi infinitul veşnicei întoarceri simbolizat de cosiţă, de funie, de frânghie. 

Pe sicrie se marchează un semn, numit „drumul vieţii", simbol al veşniciei, al „firului care nu se rupe", compus din două grupuri a câte trei linii paralele, unite între ele, la capete, prin linii diagonale simulând o ţesătură de drumuri întretăiate, pe care se poate merge la infinit; desigur că acest motiv trebuie pus în legătură cu prezenţa lui în toate culturile mediteraneene, cum tot aşa de bine poate să fie încărcat şi cu dorinţa celor vii de a împiedica „dalbul de pribeag" de a reveni printre pământeni - Ţara Oaşului. 

Pentru cine visează labirint sau drum întortocheat prin tot felul de galerii şi coridoare este semn că se va amesteca în prea multe alte treburi care nu îl privesc direct - Suceava.



sursa: http://cimec.ro/Etnografie/Antonescu-dictionar/Dictionar-de-Simboluri-Credinte-Traditionale-Romanesti-l-o.html