11.29.2019

David, uriașul de marmură creat de genialul Michelangelo




Michelangelo este unul dintre cele mai cunoscute genii din istoria artei, iar creația sa emblematică – statuia lui David, regele israeliților – este, probabil, cea mai celebră sculptură din lume.

Este o lucrare incredibilă, pe care toată lumea o recunoaște și despre care fiecare știe câte ceva. Cu toate acestea, numai atunci când privești statuia de aproape devin evidente priceperea și răbdarea cu care Michelangelo a creat această capodoperă.





Pe umărul său stâng, David ține o praștie, iar în mâna dreaptă are o piatră. Cu aceste arme rudimentare, David este gata să-l atace pe campionul uriaș al filistenilor, Goliat, în fața căruia va ieși victorios, în primul său act semnificativ înainte de a ajunge cel mai faimos rege al Israelului.





Numele lui David a fost tradus în latina biblică drept „fortis manu, sive desiderabilis”, unde „fortis manu” înseamnă „mână puternică”. Poate din acest motiv, mâna dreaptă a lui David nu este proporțională cu restul corpului său.

Statuia lui David are înălțimea de 5 metri și cântărește 5.572 kg. David se ridică deasupra noastră, ceea ce este foarte important, dacă luăm în considerare faptul că, în povestea lui David și a lui Goliat, David este văzut ca fiind cel slab.




De vreme ce își ține praștia în mâna stângă, mulți cred că Dravid este stângaci. Cu toate acestea, alții susțin că poziția corpului viitorului rege arată că el este, de fapt, dreptaci.

Statuia lui David a fost sculptată dintr-o singură bucată de marmură. Un aspect foarte interesant este faptul că această bucată de marmură mai fusese achiziționată de două ori înaintea lui Michelangelo, de artiști care fie nu au mai putut, fie nu au mai vrut să prelucreze blocul de piatră.

Marmura a fost lăsată la o parte timp de 40 de ani înainte ca Michelangelo să înceapă să lucreze la ea timp de doi ani, pe când avea 29 de ani. Patru ani mai târziu, Michelangelo a fost însărcinat să lucreze la Capela Sixtină.

Inițial, statuia lui David trebuia să fie amplasată pe acoperișul domului catedralei din Florența. Cu toate acestea, pentru că lucrarea a uimit pe toată lumea prin frumusețea sa, planul a fost abandonat, astfel încât sculptura să poată fi apreciată de oricine de aproape.

Iată ce scria criticul de artă Giorgio Vasari imediat după ce a văzut statuia lui David :

„Oricine a văzut această lucrare nu trebuie să-și mai facă griji să vadă și altă sculptură, nici din zilele noastre, nici din alte vremuri”.






Chipul lui David reconstituit prin manipulare digitală a imaginii statuii.


Se spune că Michelangelo și-a bazat imaginea lui David pe reprezentările tipice ale lui Dumnezeu Hercules, care era considerat o figură importantă în Florența renascentistă.

Când Marele Duce de Toscana a realizat o copie a statuii lui David pentru regina Victoria, suverana britanică a fost atât de jignită de nuditate, încât a ordonat ca goliciunea statuii să fie acoperită cu o modestă frunză de smochin.

În fiecare an, opt milioane de oameni vizitează Galleria dell’Accademia, locul unde se află statuia lui David. Din păcate, pașii acestor curioși îl poartă pe David spre distrugere, deoarece provoacă vibrații care fisurează marmura. Din acest motiv, statuia este restaurată frecvent.

sursa:

https://incredibilia.ro/statuia-lui-david-michelangelo/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu