6.26.2020

Ziua Drapelului Românesc în pandemie


Ziua Drapelului Naţional a fost proclamată prin Legea nr. 96/1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an pe 26 iunie. Joi seara, 25 iunie, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca a avut loc ceremonialul de coborâre de pe catarg a Drapelului Naţional care a fost depus în Catedrala Mitropolitană.

Ziua Drapelului 2020 a fost sărbătorită și la Cluj-Napoca. 

Instituţia Prefectului Cluj, Primăria municipiului Cluj-Napoca şi Divizia 4 Infanterie 'Gemina' au organizat vineri, ora 12.00, o ceremonie publică militar-religioasă dedicată Zilei Drapelului Naţional, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca.

Ceremonia a fost precedată de slujba de sfinţire a Drapelului Naţional, de către ÎPS Andrei Andreicuț, mitropolitul Clujului, Sălajului și Maramureșului, care s-a desfășurat în Catedrala Mitropolitană.




Sub flamura Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română

 

'Pentru viitorime, tinerii noștri trebuie educați în respect față de valorile pe care ni le-au transmis înaintașii noștri. Mândrul nostru Tricolor, sintagmă care nu știu dacă mai are suficient ecou în inima celor tineri, trebuie să își găsească, totuși, locul între valorile importante pe care ei le au în inimă. Sub flamura Tricolorului trebuie să se adune laolaltă toată națiunea română. Tricolorul, țara pe care Dumnezeu ne-a pus-o la îndemână, precum și toate simbolurile pe care le-am moștenit de la părinții noștri, să le ocrotească Dumnezeu! Să binecuvânteze tricolorul și pe toți fiii neamului nostru!' a declarat ÎPS Andrei.

La eveniment au participat reprezentanţii autorităţilor publice locale şi judeţene, ai instituţiilor publice civile şi militare, veterani de război, cadre militare în rezervă şi în retragere. Din păcate, în acest an audiența a fost extrem de redusă comparativ cu anul trecut. Foarte puțini clujeni au luat parte la eveniment.

Manifestarea s-a desfășurat cu respectarea strictă a regulilor de distanțare fizică prevăzute în reglementările în vigoare la nivel național, dar chiar și așa, în afară de autorități, clujenii care au participat au fost extrem de puțini față de alți ani. Mai mult, au lipsit și elevii de la manifestație deoarece școala a luat 'vacanță' mai repede. Față de anii precedenți, nu s-a organizat nici paradă militară, aspect care m-a lăsat profund mâhnit.

Elementul inedit din acest an a fost reprezentat de către puținii oameni din instituția publică din apropiere, care s-au oprit pentru câteva secunde din munca lor și au ieșit pe geamurile clădirii pentru a face câteva fotografii.

sursa: https://www.dcnews.ro/ziua-drapelului-in-pandemie-nu-credeam-ca-voi-trai-asa-ceva-foto_756282.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu