Ministerul Agriculturii, prin Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, a descoperit mai mulți beneficiari ai programului de minimis pentru tomate în spații protejate care cultivau orice altceva decât tomate. De asemenea, au fost dibuite mai multe acte de control cu semnături false sau plăți duble. Conform unui document semnat de ministrul Agriculturii, Adrian Oros, probleme de acest gen au fost constatate în județele Olt, Dâmbovița și în celebrul bazin legumicol Matca, din județul Galați. Anul acesta, aproape 20.000 de beneficiari ai programului ”Tomata românească” vor primi în jur de 40 milioane de euro. Nu toți acești bani ajung însă pe căi cinstite la cei care i-au solicitat. Din document reieste că există o rețea de complicități între reprezentanții direcțiilor agricole județene și fermieri. ”Au fost identificate spații protejate, care în momentul controlului erau cultivate cu alte culturi decât tomate (exemplu cu castraveți), deși, conform tuturor documentelor/fișelor întocmite de reprezentanții Direcției pentru Agriculutiră Județene (DAJ), acestea figurau a fi cultivate cu tomate pentru programul minimis”, se spune în documentul semnat de ministrul Oros. De asemenea, ”au fost depuse documente la dosarele solicitanților de sprijin pentru accesarea de minimis pentru tomate în spații protejate – Ciclul II de producție, deși în solarii, la data depunerii documentelor de comercializare, nu mai exista cultura de tomate, asupra documentelor privind comercializarea producției de tomate planând suspiciunea de a fi false”. Ministrul Oros mai spune că ”au existat dosare ale beneficiarilor programului de minimis asupra cărora planează suspiciunea de a fi false în totalitate, întrucât reprezentanții DAJ ce figurau ca responsabili ai acestor dosare, nau au desfășurat acțiuni de control la beneficiarii respectivi, semnăturile pe acele documente nefiind recunoscute de reprezentanții DAJ”. O altă problemă descoperită a fost aceea că au fost făcute plăți duble ale ajutorului de minimis pentru mai mulți beneficiari ai programului.
Având în vedere neconformitățile de mai sus, s-a impus sesizarea Inspectoratelor de Poliție Județene sau a Parchetelor. Prin Nota de control nr. 213009/1/19.03.2020 referitoare la activitatea și managementul desfășurat de conducerea executivă din cadrul DAJ Olt, au fost făcute constatări asupra modului de implementare a programului de susținere a produsului tomate în spații protejate, pentru anul 2019, în județul Olt. Au existat suspiciuni rezonabile că, dintre dosarele verificate, un număr de 73 conțin documente false, iar pentru 45 din dosarele verificate, fermierii au beneficiat de plăți duble. Urmare neconformităților constatate prin această notă de control, a fost sesizat Inspectoratul de Poliție Olt și Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, care, în prezent, desfășoară cercetări de specialitate.
Pentru județul Dâmbovița, prin Nota de control nr. 223107/16.12.2019 privind rezultatul verificărilor referitoare la implementarea programului, pentru anul 2019, în comuna Băleni, județul Dâmbovița, au fost constatate unele neconformități administrative care au fost remediate în cadrul DAJ Dâmbovița. Verificările au fost reluate în feburarie 20020, iar prin Nota de control nr. 206374/5.02.2020 privind rezultatul verificărilor referitoare la implementarea Programului ”Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a produsului tomate în spații protejate”, pentru anul 2019, în județul Dâmbovița, au fost constatate de asemenea neconformități. Astfel, pentru 16 beneficiari au existat suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor justificative de comercializare depuse la dosar, iar doi dintre beneficiari nu dețineau suprafața prevăzută în actele normative, motiv pentru care Ministerul a înaintat nota de control Inspectoratului de Poliție al județului Dâmbovița – serviciul de investigare a Criminalității Economice, în vederea efectuării cercetărilor de specialitate.
În bazinul legumicol Matca, județul Galați, au fost constatate neconformități prin Nota de control nr. 228603/7.06.2019. Această notă a fost înaintată către Poliția Marca pentru a cerceta dacă cele prezentate întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații.
Ajutorul de minims are drept scop susținerea produsului tomate în spații protejate stimulând producătorii agricoli și valorifice producția obținută pe perioada când există deficit de legume proaspete din producția internă. Pe parcursul derulării programului, s-a constatat o creștere semnificativă a numărului de beneficiari, de la 8.026 în anul 2017, la 15.711 în anul 2018 și respectiv 20.723 în anul 2019. În 2020 au fost depuse în jur de 20.000 de cereri pentru jutor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu