7.31.2020

Ministrul polonez al Apărării a anunțat vineri că '"cel puțin o mie" de militari americani și o structură de comandament pentru flancul estic al NATO vor fi amplasați în Polonia, scrie AFP.


Declarația lui Mariusz Blaszczak vine la două zile după ce șeful Pentagonului, Mark Esper, a anunțat retragerea a aproape 12.000 de soldați americani din Germania.

"Cel puțin o mie de noi soldați vor fi amplasați în țara noastră", a spus ministrul polonez, la postul public de radio Jedynka.

"Vom avea în Polonia un comandament al militarilor americani. Acest comandament va gestiona forțele amplasate pe ansamblul flancului estic al NATO", a adăugat el.

Potrivit lui Blaszczak, Varșovia și Washington au terminat de negociat o declarație privind cooperarea militară.

Miercuri, Mark Esper a anunțat că, din cei 34.500 de militari aflați în prezent în Germania, circa 6.400 vor fi repatriați în SUA în timp ce alți 5.600 vor fi repoziționați în alte țări NATO, dintre care 2.000 în Belgia și Italia.

Comandamentul militar american din Europa (Eucom), în prezent la Stuttgart, se va muta la Mons, în Belgia, unde se află comandamentul forțelor NATO.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu