”Universul e un Ocean de Ipostaze. Ipostazele Politice sau Istorice par perverse, ne scapă înţelesului. Nu poţi stabili coordonatele unei Ipostaze văluritoare aşa cum ai stabili coordonatele unei insule.Nu te poţi decât văluri împreună cu o Ipostază pentru a o înţelege, pentru a o descoperi. Obiectele cosmice se transformă în Ipostaze. Sunt Ipostaze. În urma noastră, scăpând observaţiei, fie ea empirică sau ştiinţifică, Ipostaza se eliberează de strânsoarea staticului omenesc.”

Stau de vorbă cu niște oameni de prin toată țara, avizi de noutăți istorice, politice și culturale, așa-i românul curios nevoie mare. Ne aflăm în grădina publică, să nu care cumva să încălcăm regulile impuse de dictatura penelistă. Hai să vorbim despre Big Bang, mă îndeamnă un bărbat între două vârste, oarecum timid.

Are o umbrelă și joben. Să fie 101, Big Bang-ul nostru? Sau poate 1848? Sau să fie Big Bang-ul nostru anul 1918? Sau să fie punctul primordial al rătăcirii noastre istorice chiar anul 1989? Pentru că e un punct chipurile esenţial, Big Bang-ul ne place, ne atrage, ne face să-l formatăm, să-l înjghebăm cumva în Istoria noastră. Avem o referinţă, un punct de referinţă. Suntem aninaţi de un fals Big Bang cu un fel de disperare, traversând crize existenţiale importante, devastatoare, ultimative.

Dar poate că ar trebui să ne eliberăm. Universul e un Ocean de Ipostaze. Ipostazele Politice sau Istorice par perverse, ne scapă înţelesului. Nu poţi stabili coordonatele unei Ipostaze văluritoare aşa cum ai stabili coordonatele unei insule.

Nu te poţi decât văluri împreună cu o Ipostază pentru a o înţelege, pentru a o descoperi. Obiectele cosmice se transformă în Ipostaze. Sunt Ipostaze. În urma noastră, scăpând observaţiei, fie ea empirică sau ştiinţifică, Ipostaza se eliberează de strânsoarea staticului omenesc.

Noi suntem chemaţi să descoperim ipostazele văluritoare nefiind alături lor şi nici înlăuntrul lor, ele nefiind în sens propriu. Ipostazele vorbesc neîncetat despre discontinuitate. Dar nu despre delimitare. Ele nu sunt ale limitei. În linii mari, ipostazele nu au o limită a lor ci numai vecinătăţi. În inima vecinătăţilor se petrec ipostaze stranii, de negândit.

Nu sunt obiecte cosmice dar, privite dintr-un anume punct de vedere, par obiecte cosmice. Nu sunt nişte halte ci poate arhipelaguri de insule care se schimbă neîncetat pe măsură ce văluririle le scaldă. Înghesuite unele într-altele, aparent şi pervers, ipostazele vălurite şi văluritoare sunt mereu în mişcare, ele fiind esenţa mişcării.

Nu sunt corpuri şi nici trupuri. Nu le poţi arăta cu degetul şi nu le poţi vedea nici cu telescopul şi nici la microscop. Dacă ai atins ştiinţa magică a văluririi poţi, ca semn suprem al libertăţii tale navigatoare, să ţi le imaginezi.

sursa: https://www.cotidianul.ro/big-bang/