Atenţia mediatică şi zgomotul de fond generat de candidatura lui Traian Băsescu riscă să-l lase pe Nicuşor Dan în afara axei principale a confruntării cu Gabriela Firea. Primarul în funcţie îl preferă pe fostul preşedinte ca adversar în duelurile de campanie tocmai pentru că el însuşi nu are şanse, în schimb îl eclipsează pe independentul susţinut de PNL şi USR PLUS.
„Adevăratul războinic mai întâi câştigă şi apoi pleacă la luptă”, spune o maximă a lui Sun Ţî din Arta Războiului. Cu alte cuvinte, bătălia se câştigă pregătind-o temeinic înainte de confruntarea propriu-zisă, pentru ca pe câmpul de luptă să nu se lase nimic la voia întâmplării. Aşa gândea în secolul VI î.Hr. generalul chinez mai sus amintit care nu glorifica războiul, ci considera că victoria supremă este să câştigi fără luptă. Cu o abilitate politică de care puţini îl bănuiau, Nicuşor Dan a reuşit la finele lunii februarie o victorie fără luptă à la Sun Ţî. În momentul când alianţa USR PLUS se pregătea să ţină alegeri interne (pe modelul american de primary elections) în care urma să fie evaluat în raport cu Vlad Voiculescu pentru nominalizarea din partea alianţei, Nicuşor Dan a făcut anunţul că a obţinut susţinerea PNL, iar contracandidatul său s-a retras a doua zi din competiţie. Manevra sa i-a adus deopotrivă laude şi critici; inclusiv Vlad Voiculescu l-a acuzat că face „politică veche”. Ce-i drept, este veche de 2500 de ani politica inspirată de Sun Ţî. În 2016, la capătul unei campanii electorale anoste care a scos la urne numai 33% dintre bucureştenii cu drept de vot, Gabriela Firea (PSD) a câştigat aproape 43% din sufragii, adică mai multe decât candidaţii USR şi PNL la un loc – Nicuşor Dan (30,5%), respectiv Cătălin Predoiu (11%). Doar cumulând şi scorul de 6,5% al celui de-al patrulea clasat, Robert Turcescu (PMP), s-ar fi strâns mai multe voturi decât a obţinut candidatul PSD. Desigur, multe s-au schimbat în cei patru ani şi două luni care au trecut de la ultimele alegeri locale, însă aritmetica electorală rămâne complicată şi este posibil ca PMP să joace un rol şi în 2020. Speranţele sunt ca PLUS să aducă voturile care, cumulate la capitalul electoral al USR şi PNL din Bucureşti, să asigure victoria candidatului dreptei unite.
Alegerile sunt un joc de variabile şi probabilităţi, iar ca matematician Nicuşor Dan ştie bine că atât şansele sale de a câştiga primăria generală, cât şi sa cariera politică atârnă de variabila pe care nu a reuşit să o controleze: influenţa PMP. Candidatul independent susţinut de PNL şi USR PLUS declarase explicit că îşi dorea ca PMP să fie primit în coaliţia dreptei pentru alegerile din Bucureşti, însă pârghiile negocierilor cu partidul lui Traian Băsescu nu s-au aflat în mâna sa, ci ale lui Ludovic Orban şi Dan Barna. Însă nici Orban şi nici Barna nu aveau vreo afinitate pentru Băsescu, iar multe voci din interiorul celor două partide se opuneau protocolului cu PMP. Aşadar, pe câmpul de luptă electorală rămân o serie de variabile până în 27 septembrie, fiindcă nu s-a reuşit câştigarea în avans a bătăliei. Pretenţiile partidului condus formal de Eugen Tomac de a fi cooptat în coaliţia anti-PSD din Capitală erau imorale, având în vedere că din 2016 încoace consilierii PMP au votat cot la cot cu social-democraţii şi ALDE, asigurând majoritatea pentru a face voia Gabrielei Firea şi a primarilor de sector aleşi sub sigla PSD. Încă de la început, PMP a aplicat metoda băsistă a şantajului politic, ameninţând că îl aruncă în bătălia electorală pentru Bucureşti pe Băsescu pentru a încurca socotelile lui Nicuşor Dan, dacă partidul nu primeşte măcar un sector al Capitalei. Însă revendicarea imperativă a PMP ca întreaga coaliţie de dreapta să susţină candidatura cerberului conservator Mihail Neamţu la primăria sectorului 3 părea să indice că negocierile au fost de faţadă şi inevitabil sortite eşecului. PNL este ambivalent în privinţa lui Nicuşor Dan: dacă va câştiga iese bine, dacă va pierde nu iese şifonat. Aflaţi în criză de leadership în partid, liberalii nu aveau în realitate un candidat potrivit pentru Primăria Municipiului Bucureşti. Cine face trimitere către Rareş Bogdan nu se gândeşte că histrionul de la Bruxelles nu era deloc interesat, nu îşi dorea candidatura şi nicio experienţă anterioară nu-l recomanda pentru funcţia de primar. Violetei Alexandru nici atât nu-i făceau reclamă prestaţia ca ministru al muncii în timpul „crizei sparanghelului”, abilităţile personale de comunicare ori slaba notorietate în rândul cetăţenilor. Iar pe Ludovic Orban deja îl prinde funcţia de prim-ministru şi nu ar fi avut pe cine să lase în locul său la Palatul Victoria cât timp s-ar fi jucat de-a candidatura la Capitală. PNL a lăsat că se creadă că are maturitatea de a susţine un independent care coagulează în jurul său electoratul de dreapta, decât să meargă pe varianta unui candidat mână-moartă precum Cătălin Predoiu în 2016. Iar Nicuşor Dan s-a profilat la orizont ca bună opţiune pentru ca PNL să nu rişte mai nimic în alegerile locale pentru Bucureşti. Chiar dacă decizia liberalilor a stricat socotelile unora din USR PLUS care îl voiau pe Vlad Voiculescu candidat din partea alianţei, susţinerea lui Nicuşor Dan a cărui imagine este în mod indisolubil legată de USR este un braţ întins de PNL pentru o colaborare guvernamentală cu USR PLUS după viitoarele alegeri legislative, indiferent de rezultatul alegerilor din Bucureşti. Pasul doi către colaborare s-a făcut prin împărţirea 3-3 a candidaturilor pentru primăriile de sector, compromis care a lăsat cicatrici în ambele partide (ex: Tănase Stamule/PNL şi Ana Ciceală/USR).
Cu cât Gabriela Firea îl creşte mai mult pe Traian Băsescu în preferinţele celor care nu ar vota cu ea, cu atât îl scade pe Nicuşor Dan.
Din postura de primar general în funcţie, Gabriela Firea porneşte cu şanse mari de a fi realeasă şi are tot interesul să-şi aleagă contracandidatul cel mai convenabil, iar acesta e Traian Băsescu. De când candidatura fostului preşedinte al României s-a profilat ca fiind reală şi nu doar un bluf în negocierile PMP cu PNL şi USR, Firea nu-l mai atacă pe Nicuşor Dan, ci pe Băsescu. Cu cât Firea îl creşte mai mult pe Băsescu în preferinţele celor care nu ar vota cu ea, cu atât îl scade pe Nicuşor Dan. Până şi Antena 3 a ajuns să-i facă lobby lui Băsescu, pe care îl consideră un candidat serios, spre deosebire de Nicuşor Dan, pe care îl ridiculizează. Un alt semnal că PSD doreşte să-l crească pe Băsescu l-a dat Cozmin Guşă pe 12 august printr-un aşa numit „sondaj de opinie” cu cei trei candidaţi la intervale fixe de patru procente: Firea 32%, Nicuşor Dan 28%, Băsescu 24%. Fără vreo menţiune a institutului de sondare a opiniei publice, era cât se poate de limpede că cifrele fuseseră scoase din joben sau din altă recuzită de la şcoala de păcălici, saltimbanci şi butaforie pe care a urmat-o acest politician ratat (cine îşi mai aminteşte de PIN? – şi nu mă refer la cel de la telefon) devenit patron de post TV falimentar de o calitate tot mai proastă a emisiunilor. Aruncarea pe piaţă a unui sondaj măsluit este cel mai vechi truc din manualul micului propagandist bolşevic, iar al doilea este să sugerezi despre un adversar că ar fi homosexual. Până să-i şoptească Vasile Dâncu alte scamatorii, Guşă s-a limitat pe moment la primele două care îi erau mai proaspete în minte. Apropo de propagandişti cu mintea scurtă, Robert Turcescu sugera în aceeaşi zi că ar fi bine ca susţinătorii lui Nicuşor Dan să-i ceară acestuia să se retragă din cursa electorală dacă la mijlocul lunii septembrie ar fi cu multe procente în urma lui Traian Băsescu în sondaje. Reactiv şi nu proactiv – semn că poate nu primeşte cele mai bune sfaturi de strategie de la anturajul său de consilieri electorali – Nicuşor Dan a declarat a doua zi după Guşă că sondajele pe care el le-a consultat îl cotează cu câteva procente peste Gabriela Firea, situată la 35-40%, în timp ce Băsescu ar avea sub 10% din opţiunile de vot ale bucureştenilor. Intervenţia candidatului independent susţinut de PNL şi USR PLUS s-ar fi impus cât mai curând pentru a nu lăsa să prindă rădăcini ideea că propria sa candidatură este pusă pe făraş de intrarea lui Băsescu în competiţie. În cursul acestei săptămâni a fost dat publicităţii sondajul Cult Market Research, care trebuie luat cu multe rezerve, la fel ca toate cercetările sociologice în plan electoral realizate toate agenţiile specializate în cercetări de piaţă comerciale. Potrivit acestui sondaj telefonic (cu eşantionare aleatorie! – metoda RDD), Nicuşor Dan are 50%, Gabriela Firea 42% şi Traian Băsescu 5%. Aceasta în condiţiile în care doar 12% dintre repondenţi au declarat că nu vor merge la vot, iar 18% sunt nehotărâţi, restul de 70% optând pentru unul sau altul dintre candidaţi. Cum nimic nu prevesteşte o prezenţă la vot a bucureştenilor mai mult decât dublă faţă de acum patru ani (33%) sau opt ani (31%), sondajul Cult Market Research are o valoare predictivă nulă şi poate fi aruncat la un coş de gunoi cu capac împreună cu masca de unică folosinţă. Lăsând la o parte sondajele măsluite şi pe cele pur şi simplu prost făcute, pe care presa le înghite pe nemestecate, Nicuşor Dan riscă să fie lăsat în afara jocului de către Traian Băsescu şi Gabriela Firea, care s-au aliniat ca adversari principali în duelul electoral. Băsescu a declarat că ţinta sa este Firea, şi nu Nicuşor Dan, căruia i-a propus chiar postul de viceprimar, în pachetul unei candidaturi „în tandem”. Propunerea în sine îl retrogradează simbolic în liga a doua pe Nicuşor Dan, care va trebui să fie tot mai incisiv cu ambii săi contracandidaţi. Firea şi Băsescu sunt capabili să tragă unul spre celălalt cu gloanţe de calibru mare, provocând un zgomot care ar putea face să nu se mai audă campania lui Nicuşor Dan şi să lase impresia că acesta din urmă ar fi un candidat slab ori fără şanse. Însă în bătălia electorală pentru primăria generală, Nicuşor Dan se bazează pe sprijinul celor mai puternice forţe politice din Bucureşti – PNL şi USR PLUS – în timp ce Traian Băsescu are în spatele său un partid de maximum 10% în Capitală, insuficient pentru a propulsa o candidatură de succes. În condiţiile în care ProRomânia a menajat-o pe Firea, lansând în cursa pentru Bucureşti un candidat anonim (Ioan Sîrbu), fiecare vot câştigat de Băsescu peste capitalul electoral tipic al partidului său va fi un vot pierdut de Nicuşor Dan în beneficiul primarului în funcţie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu