Polițiștii de combatere a criminalității organizate Gorj au indisponibilizat o grenadă, arme letale și muniție, descoperite în două autoturisme aflate în trafic. Un bărbat și un tânăr au fost reținuți.
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Gorj şi ai Direcţiei de Operaţiuni Speciale, sub supravegherea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, au oprit în trafic, pe Drumul European 79, două autoturisme.
Acestea se deplasau dinspre Iezureni spre Târgu Jiu și aparţineau familiei unui bărbat, de 32 de ani, care locuia fără forme legale în Târgu Jiu.
Ce au descoperit în autoturisme
”În urma controalelor efectuate în interiorul autoturismelor, au fost descoperite o puşcă, o grenadă, două truse de curăţat armament, trei pistoale, cu încărcătoarele aferente în care se aflau, câte 6 cartuşe şi 631 de cartuşe ambalate în diferite cutii din carton și plastic.
În cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de bărbatul de 32 de ani și un tânăr, de 17 ani, din Târgu Jiu, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fiind ulterior dispusă măsura controlului judiciar faţă de bărbatul de 32 de ani”, se arată într-un comunicat de presă.
A fost reținut tânărul minor
Totodată, faţă de tânărul de 17 ani a fost luată măsura reţinerii, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă.
În cauză cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu