8.07.2020

Raed Arafat: Avem peste 300 de focare

 

În prezent avem peste 300 de focare de COVID-19 în țară, a anunțat joi seara, la Digi24, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Aceste focare înseamnă și cămine, și azile de bătrâni, și din domeniul industrial, zone care sunt însă controlabile. 

Foarte multe dintre cele 300 de focare din țară „sunt focare care sunt foarte limitate, sunt sub control”, a spus Raed Arafat. El a explicat apoi care este diferența între aceste focare, bine delimitate, și cele cu transmisie comunitară, în cazul cărora se impune uneori măsura carantinării unor localități întregi.

„Focarele pentru care noi luăm măsura de carantină, atunci când carantinăm o localitate, sunt focarele de transmitere comunitară. Deci, dacă este o localitate cu o cifră mare de cazuri, dar care sunt concentrate la un azil de persoane vârstnice, atunci măsurile se iau pe azilul respectiv – carantinarea azilului, a personalului; dacă avem o localitate de 1.500 de persoane și avem 14 cazuri, 10 cazuri, 15 cazuri, este transmisie în comunitate, în mai multe familii, atunci luăm măsura de a carantina localitatea. De ce? Pentru că nu este suficient să izolezi persoanele și contacții lor direcți. Acolo, dacă s-a transmis în comunitate, înseamnă că mai avem mai multe persoane în comunitate probabil asimptomatice, de care nu știm și care transmit. Și atunci, această comunitate se pune sub carantină, DSP-ul poate să organizeze testări mai multe în localitatea respectivă, se descoperă mai mulți care au fost infectați sau nu și pot să se concentreze eforturile de prevenire pe comunitatea respectivă. Acesta este rostul carantinării unei localități, pe care o facem, dacă vedem că este răspândire comunitară serioasă”, a explicat Raed Arafat.

El a avertizat însă că „nimeni și nicio țară nu va putea la un moment dat să spună că exclude total luarea unor măsuri mai drastice”, pentru că totul depinde de evoluția epidemiei.

„Noi am luat, am carantinat unele localități, chiar dacă s-au supărat pe noi primarii din localitățile respective, chiar și recent. Am luat anumite măsuri punctuale și asta fac multe țări acum, dar sunt situații în care dacă vezi că scapă total sub control și începe să fie o creștere mare, exponențială, se pot reimpune anumite măsuri drastice. Poate că nu faci un total lockdown în toată țara, dar faci într-un județ, îl faci într-o zonă în care vezi că este o răspândire majoră”, a spus șeful DSU.

„Acest lucru nimeni nu poate să-l nege, la orice moment se poate lua o astfel de decizie”, a insistat Raed Arafat.

„Nu suntem în acest scenariu încă, dar putem să ajungem și peste o lună, și peste două, și în timpul toamnei, și în timpul primăverii anului viitor să ajungem la scenarii grele, dacă boala se va comporta într-un fel pe care nu putem să-l controlăm”, a avertizat secretarul de stat în MAI. „Nu panicăm pe nimeni, la acest moment măsurile noastre sunt de prevenire, măsurile pe care le recomandăm populației și măsurile concentrate local pe localitățile care au un număr mai mare de cazuri, unde încercăm să limităm ieșirea din ele și să limităm transmiterea. Dar depinde cum evoluează scenariul ce decizii vor fi luate ulterior”, a adăugat Raed Arafat.

sursa:https://www.cotidianul.ro/raed-arafat-avem-peste-300-de-focare-in-tara/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu