Finalizarea gazoductului BRUA (interconector Bulgaria-România-Ungaria-
Potrivit acestuia, BRUA nu este un canal de evacuare al gazelor Marii Negre către Ungaria și Austria, așa cum s-a tot vehiculat în diverse medii, ci șansa României și a regiunii să poată aduce gaze și din altă parte decât de la Gazprom. De precizat, în momentul de față, în România întră gaze din Rusia, via Ucraina, și din Austria(Baumgarten), via Ungaria, dar și acestea din urmă sunt tot de la Gazprom
„BRUA nu este o autostradă care să preia gazele și să le ducă în Ungaria sau Austria.BRUA va asigura necesarul suplimentar din surse alternative până vin gaze din perimetrele offshore din Marea Neagră, în primul rând din necesarul de consum al României” , a precizat Sterian.
Proiectul BRUA constă în construirea unei conducte noi de transport gaze în lungime de 479 km care va conecta Nodul Tehnologic Podişor cu Staţia de Măsurare Gaze Horia pe direcţia Podişor-Corbu-Hurezani-Haţeg- Recaş-Horia. Acest nou coridor vizează diversificarea rutelor de transport gaze naturale din regiunea Mării Caspice înspre Europa Centrală, valorificarea unor noi surse de gaze naturale în perimetrele offshore din Marea Neagră, precum şi valorificarea volumelor de gaze naturale aferente acestor surse pe piaţa românească şi europeană şi posibilitatea curgerii fizice bidirecţionale permanente pe interconectările cu Bulgaria şi Ungaria. Proiectul BRUA are o valoare totală de 480 milioane euro, din care 180 de milioane reprezintă grantul acordat de Comisia Europeană.
Până la sfârșitul acestui an, BRUA faza 1, va fi operațională și pusă în funcțiune, acesta fiind un angajament asumat de Transgaz și pomenit și de prim-min istrul Ludovic Orban. Toate cele 3 stații de comprimare: Jupă, Podișor și Bibești, sunt deja finalizate și puse în funcțiune. Acest proiect, odată funcțional, coroborat și cu gazoductul Ungheni-Chișînău, deja funcțional, a mărit considerabil capacitatea de transport bi-direcțional cu Bulgaria, Ungaria și Republica Moldova. Se adaugă investițiile privind modernizarea Stației de măsurare gaze naturaIe Isaccea 1 și Negru Vodă 1, care va fi finalizată până la sfârșitul acestui an. „Toate aceste investiții ne permit să fim deja un punct nodal pentru transportul de gaze naturale.”, a precizat Ion Sterian, într-un interviu acordat publicației noastre.
Profit mai mare și un partener de calibru
Monopolul transportului de gaz din România, Transgaz, a raportat, în primul semestru al acestui an, o creștere cu 18% a profitului net, în condițiile unei scăderi cu aproape 10% a cifrei de afaceri. Mai mult, creșterea profitului s-a făcut în condițiile în care cantitatea de gaze tranportata a scăzut cu circa 4% iar Investițiile raportate de companie s-au dublat, ajungând la 753 de milioane de lei, față de 372 de milioane în primul semestru din 2019..
Rezultatul net pentru primul semestru al acestui este de circa 231 de milioane de lei, față de 195 de milioane lei, în aceeași perioadă a anului trecut.
Statul Român, prin Secretariatul General al Guvernului, deţine 58,51% din Transgaz. Compania gestionează peste 90% din fluxurile de gaze din rețelele românești și deține, prin Eurotransgaz, și transportatorul omolog din Republica Moldova, Vestmoldtransgaz. Aici, este partener cu BERD, care a preluat, zilele trecute, 25% din compania de proiect prin care este deținut transportatorul moldovean de gaze.
sursa:https://www.cotidianul.ro/brua-va-oferi-romaniei-accesul-la-energia-caspicii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu