De mai mult timp am intenționat să scriu o recenzie la studiul Pr. Remus Grama, Românii-americani și Marea Unire din 1918/Romanian-Americans and the Great Union of 1918, publicat chiar în anul Centenarului Marii Uniri. Adevărul este că am reușit să procur acest volum biling doar la peste un an de la tipărirea sa. Și întrucât am cercetat și eu tangențial subiectul, mi-am propus să-l recenzez într-un periodic de specialitate. Motivul care m-a făcut să mă adresez unui public mai larg a apărut ca urmare a unor întrebări care mi-au fost puse în ultimele zile. Una dintre acestea a venit de la un foarte experimentat diplomat român care se interesa cum am reușit, în perioada negocierilor pe care le-am dus pentru România, să obțin sprijinul românilor din America și din Europa. Cea de-a doua întrebare a fost, în fapt, o semnalare care mă trimitea spre un site care este dedicat știrilor despre românii care se află acum în mai multe state europene și care a publicat o investigație despre atitudinea acestora față de țara de origine și ceea ce interlocutorul meu numea “spiritul românesc”. Nu doresc să împărtășesc răspunsurile pe care le-am dat celor care mi-au adresat chestiunile amintite, deoarece nu cred că experiența mea personală este de interes general. În schimb, cred că experiența istorică a comunității românilor-americani de acum un secol merită a fi cunoscută și încorporată istoriei naționale și a raporturilor româno-americane.
Părintele Dr. Remus Grama
Părintele Dr. Remus Grama păstorește la Catedrala Ortodoxă Română „Sfânta Maria” din Cleveland, Ohio, cea mai veche parohie ortodoxă românească înființată în Statele Unite ale Americii. În 2005 a obținut doctoratul la Seminarul Teologic din Pittsburg, prezentând o teză despre o temă foarte delicată, anume reconcilierea celor două eparhii românești de pe continentul american care, în timpul Războiului Rece, au avut o istorie zbuciumată. A publicat mai multe studii despre subiectul respectiv, despre viața unor prelați care au servit comunitățile de români-americani ortodocși și despre cultura românească. Abordând subiectul contribuției românilor-americani la realizarea Marii Uniri din 1918, Pr. Dr Remus Grama a sintetizat rezultatul mai multor scrieri din America și România care au cercetat perioada Primului Război Mondial și istoria comunității românilor-americani din acea perioadă. Totodată, a văzut nu doar cunoscute colecții documentare sistematice ale organizațiilor reprezentative ale acestei comunități, dar și arhivele mai multor parohii ortodoxe românești de pe pământul american care au avut o activitate mai intensă îndreptată spre susținerea idealului unității naționale românești. De aceea, lucrarea la care ne referim este un foarte util instrument de cunoaștere a istoriei comunității românilor-americani, dar și a unei componente importante a procesului desăvârșirii unității statale a românilor. În același timp, este înfățișată experiența constituirii imigranților români din America, la începutul sec. al XX-lea, într-o comunitate etnică aptă să-și afirme nu doar identitatea culturală și națională în creuzetul etnic al națiunii americane, dar și să-și susțină interesul și afirmarea socială, politică și economică în “Lumea Nouă”. Nu în ultimul rând, cititorul acestui studiu documentat poate afla despre felul în care mai vechii sau mai noii imigranți români sosiți în America se raportau la locul de unde proveneau și la valorile culturii națiunii pe care o părăsiseră.
Așa cum spuneam, interesantă este asocierea pe care Pr. Dr. Remus Grama o face între procesul definirii identitare a comunității românilor-americani și idealul național al românilor din Vechiul Regat și provinciile cu populație majoritară românească din Imperiile vecine cu România. Imigranții români proveniți din Imperiul Austro-Ungar au fost foarte atenți la evenimentele de pe continentul european, odată cu izbucnirea Primului Război Mondial. Ei erau și cei mai hărțuiți în America de agenții de influență și consulari unguri care reprezentau Imperiul dincolo de Atlantic. După intrarea României în război, alături de Antantă, în 1916, conștiința națională a imigranților români s-a activizat și mai mult, rezonând cu aspirațiile românilor de acasă. În același timp, românii-americani au fost mai asertivi în a-și arăta caracteristicile și doleanțele specifice în tabloul manifestării etniilor care se pregăteau să se integreze în națiunea americană. Astfel că lupta românilor de acasă pentru realizarea idealului desăvârșirii unității național-statale s-a dovedit a fi și un puternic ferment pentru românii-americani, îndeobște răsfirați în diferite mici comunități din partea de mijloc a nordului Statelor Unite ale Americii, pentru a-și preciza mai clar conturul identitar și la nivel politic, nu doar socio-cultural.
Cartea Pr. Dr. Remus Grama a intenționat să aducă și un omagiu contribuției comunității româno-americane la îndeplinirea puternicului ideal românesc al Marii Uniri. Iar această participare la susținerea idealului național românesc a avut o semnificație aparte după intrarea Statelor Unite ale Americii în războiul contra Puterilor Centrale și mai ales după influenta afirmare de către președintele american Woodrow Wilson a principiului autodeterminării naționale, iar ulterior deplasarea acestuia la Paris, pentru Conferința de Pace(1919-1920), cu scopul convingerii statelor europene să construiască un sistem internațional democratic, având ca actori de bază statele naționale. Pe un astfel de fond circumstanțial, Pr. Dr. Remus Grama a reținut câteva etape-eveniment ale implicării românilor-americani în dublul proces istoric al definirii identității lor de grup etnic american și, în același timp, pentru susținerea idealului național românesc. Dintre acestea, le menționăm pe cele mai semnificative:1)crearea Comitetului Național Român din America(1916);2)constiuirea în cadrul Armatei americane a unor unități alcătuite din voluntari româno-americani(1917);3)participarea masivă la activitățile Crucii Roșii, cu implicare substanțială și în România(1917-1918);4)suportul extraordinar de eficient acordat Misiunii Patriotice conduse de Vasile Stoica în America(1917-1918);5)înființarea Ligii Naționale Române(1917);6)Marea Adunare a românilor ortodocși din America(Youngstown, 9-10 martie 1918) și Hrisovul de unire a acestora cu Mitropolia Ungro-Vlahiei;7)demersurile pe lângă Casa Albă și liderii principalelor Mari Puteri de la Conferința de Pace pentru ca aceștia să recunoască deciziile plebiscitare de la Chișinău, Cernăuți și Alba Iulia de unire a românilor într-u singur stat național. Utilizând bibliografie din epocă și mai nouă, autorul acestui volum descrie aceste etape-eveniment, dar și altele, precum relaționarea organizațiilor românilor-americane cu asociații și lideri ai imigranților slovaci, cehi, sârbi, polonezi etc. care, în Statele Unite ale Amercii, militau și ei pentru aplicarea principiului autodeterminării naționale în favoarea națiunilor respective din Europa Centrală. Dozând echilibrat informații și interpretări istorice, Pr. Dr. Remus Grama a reușit să redea o imagine convingătoare despre efortul comunității românilor-americani la reușita națiunii române, de la sfârșitul Primului Război Mondial, liderii principali ai organizațiilor românești din America meritând a fi încadrați și ei în rândul Generației Marii Uniri, primind aprecierile și recunoștința națiunii române.
Subliniez un aspect important nu doar pentru istoria evenimentului petrecut acum un secol, dar și pentru vremurile contemporane:comunitatea românilor-americani a desfășurat, îndeosebi între 1917-1919, un lobby deosebit de eficient în favoarea României. În America, lobby însemna un plus de informație și influență pe care cetățenii, firmele etc. îl adăugau palierului instituțional și decizional rezultat din procesele democrației reprezentative. Românii-americani și-au propus să aducă la cunoștința președintelui Statelor Unite ale Americii și Congresului american aspirația românilor dinafara statului român, ca și a statului român însuși, în condițiile când despre Regatul României și națiunea română nu se cunoștea în America aproape nimic. Dar pentru a realiza acest lobby, comunitatea românilor-americani trebuia să se autodefinească ea însăși în spațiul american. Cartea Pr. Dr. Remus Grama înfățișează exact această evoluție a românilor-americani de la o structură de mici comunități locale neimplicate în acțiuni comune la cea de comunitate etnică distinctă pe continentul american. Iar contextul acestei asocieri comunitare a fost dinamizat și de atașamentul românilor-americani la idealul de acasă al națiunii române. Acesta a fost un imbold puternic pentru înscrierea lor voluntară în Armata americană, care urma să lupte pe frontul din Europa, și în Crucea Roșie, care-și extinsese operațiunile și în România;constituirea lor în organizații care să exprime opțiunile întregii comunități româno-americane(ex. Comitetul Național Român din America), continuate cu demersuri unificatoare ecleziastice(Vezi celebrul Hrisov, din martie 1918, care dădea mesajul simbolic al unirii românilor din provinciile Imperiilor central-est europene cu statul român). Urmare a acestei construcții identitare a comunității românilor-americani, convingător descrisă și de Eugen Raica, Alex. Nemoianu în History of the United Romanian Society(1995, p. 36), au fost posibile activitățile convingătoare de lobby care au contribuit la decizia președintelui Wilson, anunțată de Departamentul de Stat, în 5 noiembrie 1918, ca și românilor din Imperiul Austro-Ungar să li se recunoască dreptul de autodeterminare și să fie sprijinită dorința lor de a se uni cu România. Iar la aceste impulsuri trebuie adăugată și acțiunea guvernului și regelui Ferdinand de a deschide Legația României în capitala Statelor Unite ale Americii, dar mai ales inteligenta inițiativă a trimiterii în America a Misiunii Patriotice Române condusă de excepționalul Vasile Stoica.
Precedentul acestui lobby al comunității românilor-americani în favoarea României(1917-1919) arată cât de importantă a fost existența unui ideal național românesc și proiect de țară(românii-americani au mai numit România Mare și „Noua Românie”) care nu doar să unifice aspirații, dar și să mobilizeze voințe de implicare într-o acțiune constructivă. Totodată, cât de semnificativă a fost încrederea românilor-americani, ca și a celor din locurile lor de origine, în liderii politici români ai momentului și în cei ai statului român(Iuliu Maniu era recunoscut ca lider al românilor și de către românii transilvăneni din America, iar Regina Maria a fost o personalitate aproape venerată de toți românii-americani). Fiind vorba de un moment de autodefinire identitară, românii-americani au înțeles că acel proces nu însemna o închidere în sine, ci, dimpotrivă, o deschidere și cooperare cu actori sociali similari, o negociere continuă cu parteneri din societatea americană. Nu știu dacă Pr. Dr. Remus Grama a intenționat să ne transmită și această lecție a lobbyului în America, venită dinspre istoria de acum un veac a comunității românilor-americani, dar eu o semnalez ca reflecție ce merită luată în seamă de liderii politici ai României de azi și de mâine.
Cartea Pr. Dr. Remus Grama, Românii-americani și Marea Unire din 1918/Romanian-Americans and the Great Union of 1918, a fost publicată de autor nu doar dintr-un imbold sufletesc și intelectual personal, ceea ce merită apreciat, ci și ca o rememorare pentru românii-americani de astăzi a unui demers istoric al înaintașilor lor de care ei trebuie să fie mândri, deoarece acționând pentru realizarea idealului național al românilor au desfășurat și o amplă luptă pentru propria libertate la care au aspirat când au decis să emigreze în America. Iar eu consider că Pr. Dr. Remus Grama merită recunoștința și mulțumirile românilor din Țară, atît pentru argumentele istoriografice pe care le-a adus pentru includerea în Generația Marii Uniri și a românilor-americani care ani la rând s-au dedicat înfăptuirii idealului unității național-statele românești, dar și pentru sugestiile înțelepte adresate națiunii române contemporane și liderilor ei. Căci pentru Pr. Dr. Remus Grama încă e valabilă antica zicere-Historia Magistra Vitae.
sursa:https://www.cotidianul.ro/romanii-americani-acum-o-suta-de-ani/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu