Alegerile americane se joacă pe toate planurile. Cu mai bine de o săptămână înaintea alegerilor din SUA, cardinalul american Carlo Maria Vigano, cel mai mare adversar al Papei Francisc, i-a trimis președintelui SUA Donald Trump o scrisoare deschisă în care îi atrage atenția asupra abuzurilor comise în această perioadă ale căror scop este impunerea dictaturii sanitare.
„Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este in desfasurare. Arhitectul său este o elita globala care urmareste sa supuna toata omenirea, impunand masuri coercitive cu care sa limiteze drastic libertatile individuale si cele ale popoarelor intregi”, scrie cardinalul Vigano.
Înaltul prelat, care nu este la primul gest de acest gen, după cel din luna iunie, atrage atenția și asupra riscului alegerii lui Joe Biden in functia de presedinte al SUA.
Textul scrisorii cardinalului Carlo Maria Vigano către președintele SUA.
„Domnule Presedinte,
Dați-mi voie să mă adresez dumneavoastră în acest ceas în care credința întregii lumi este amenințată de o conspirație globală împotriva lui Dumnezeu și a omenirii.
Vă scriu în calitate de Arhiepiscop, ca Succesor al Apostolilor, în calitate de fost Nunțiu Apostolic în Statele Unite.
Va scriu pe fondul tăcerii autorităților civile și religioase. Vă rog să primiți cuvintele mele ca pe ‘glasul celui care strigă în pustie’ (Ioan 1, 23).
Cum spuneam și în scrisoarea mea din iunie, în acest moment istoric forțele Răului se aliniază într-o bătălie necruțătoare împotriva forțelor Binelui; forțele Răului, care par puternice și organizate se opun copiilor Luminii, care sunt dezorientați și dezorganizați, părășiți de liderii lor seculari și spirituali.
În fiecare zi, simțim cum se înmulțesc atacurile celor care vor să distrugă temelia însăși a societățîi: familia naturală, respectul față de viață umană, iubirea de patrie, libertatea educației și a afacerilor.
Vedem cum șefi de state și lideri religioși supunându-se în față acestei sinucideri a culturii occidentale și a sufletului sau creștin, în timp ce drepturile fundamentale ale cetățenilor și credincioșilor sunt batjocorite în numele unei urgențe sanitare care se arată din ce în ce mai mult a fi o unealtă în mâinile Sistemului unei tiranii umane fără chip.
Un mare plan global numit Great Reset (Marea Resetare) este în desfășurare. Arhitectul sau este o elită globală care urmărește să supună toată omenirea, impunând măsuri coercitive cu care să limiteze drastic libertățile individuale și cele ale popoarelor întregi.
În mai multe țări, acest plan a fost aprobat și finanțat; în altele, se află abia la început.
În spatele liderilor mondiali, care sunt complicii și executanțîi acestui proiect infernal, sunt personaje fără scrupule care finanțează World Economic Forum și Event 201, promovându-și agenda.
Scopul Marii Resetari este impunerea dictaturii sanitare cu scopul de a impune măsuri liberticide, ascunse în spatele promisiunilor tentante de a asigura un venit universal și de a anula datoriile individuale.
Prețul acestor concesii ale Fondului Monetar Internațional va fi renunțarea la proprietatea privată și aderarea la un program de vaccinare anti-COVID-19 și COVID-21 promovată de Bill Gates în colaborare cu principalele grupuri farmaceutice mondiale. În spatele intereselor economice colosale care îi animă pe promotorii Marii Resetari, obligativitatea vaccinării va fi însoțită de necesitatea unui pașaport de sănătate și de o identitate digitală, având drept consecință identificarea contactelor populației din lumea întreagă.
Cei care nu vor acceptă aceste măsuri vor fi izolate în lagăre de detenție sau în plasate în domiciliu forțat, iar toate bunurile lor vor fi confiscate.
Domnule Președinte, îmi imaginez că șțiți deja că în anumite țări Marea Resetare va fi activată între sfârșitul acestui an și primul trimestru al lui 2021.
În acest scop, sunt prevăzute noi carantinari, care vor fi justificate oficial de un presupus val doi și un presupus val trei ale pandemiei.
Cunoașteți bine mijloacele care au fost desfășurate pentru a semăna panică și a legitimă restrângerile draconice ale libertăților individuale, provocând în mod viclean o criză economică mondială.
În intenția arhitecților ei, această criză va face că aderarea țărilor la Marea Resetare să fie ireversibilă, dând astfel lovitură de grație unei lumi căreia doresc să îi anihileze existența și memoria însăși.
Însă această lume, Domnule Președinte, cuprinde oamenii, afecțiunile, instituțiile, credință, cultură, tradițiile și idealurile: oameni și valori care nu acționează că niște automate, care nu se supun că niște mășini, pentru că sunt legați între ei cu o legătură spirituală a cărei forță izvorăște de sus, de la acest Dumnezeu pe care adversarii noștri vor să-l sfideze, la fel cum Lucifer a făcut-o la începutul timpurilor, cu al sau ‘non serviam’.
Mulți dintre oameni – o știm – sunt agasate de această referire la înfruntarea dintre Bine și Rău și utilizarea conotațiilor ‘apocaliptice’, care, spun ei, exasperează spiritele și adâncesc diviziunile.
Nu este surprinzător că dușmanul este înfuriat că este deconspirat chiar în momentul în care credea că și-a atins țelul fără a fi deranjat.
Ce este totuși surprinzător este că nu există nimeni care să tragă semnalul de alarmă.
Reacția Statului Paralel în față celor care îi denunță planul este incoerența, dar de înțeles. Exact când complicitatea presei de mare tiraj a reușit să facă tranziția către Nouă Ordine Mondială, aproape pe nebagate de seama, tot felul de înșelăciuni, scandaluri și infracțiuni ies la lumina.
Până cu câteva luni în urmă, era ușor să îi califici drept ‘adepți ai teoriei conspirației’ pe cei care denunțau aceste planuri teribile, pe care le vedem acum realizându-se în cele mai mici detalii.
Până în februarie, nimeni nu ar fi crezut vreodată că, în toate orașele noastre, cetățenii vor fi arestați doar pentru că au vrut să se plimbe pe stradă, să respire, să își păstreze afacerile deschise, să meargă la biserica duminică.
Totuși, acum, acest lucru se întâmplă peste tot în lume, până și în Italia de carte poștală pe care mulți americani o consideră o țară mică și încântătoare, cu monumentele sale antice, cu bisericile sale, cu orașele sale încântătoare, cu satele sale caracteristice.
Și, în timp ce politicienii s-au baricadat în palatele lor, promulgand decrete că satrapii persani, afacerile dau faliment, magazinele se închid și oamenii sunt împiedicați să trăiască, să călătorească și să se roage.
Dezastruoasele consecințe psihologice ale acestei operațiuni sunt deja vizibile, începând cu sinuciderile antreprenorilor disperați și cu ale copiilor noștri, despărțiți de prieteni și colegi de clasa, obligați să facă școală stand acasă singuri, în față unui computer.
În Scriptură, Sfântul Pavel ne vorbește despre ‘cel care se opune’ manifestării ‘tainei fărădelegii ce se lucrează’, kathekon (2 Țes. 2, 6-7).
În sfera religioasă, acest obstacol în calea Răului este Biserica, și în particular Papalitatea; în sfera politică, sunt cei care se opun instalării Noii Ordini Mondiale.
După cum a devenit clar acum, cel care ocupă locul lui Petru (Papa – n.r.) și-a trădat rolul de la bun început pentru a apară și promova ideologia globalistă și susțînând agenda Bisericii Paralele, cea care l-a ales din rândurile sale.
Domnule președinte, ați afirmat cu claritate că doriți să va apărați țară – One Nation unde God – libertățile fundamentale și valorile ne-negociabile care astăzi sunt negate și combătute.
Dumneavoastră, dragă domnule președinte, sunteți ‘cel care se opune’ Statului Paralel, asaltului final al Copiilor întunericului.
Din acest motiv, este necesar că toți oamenii de bună credință să devină conștienți de importantă epocală a iminentelor alegeri: nu atât pentru un program politic sau altul, cât pentru inspirația generală pe care acțiunile dvs o întruchipează cel mai bine – în acest context istoric particular – această lume, lumea noastră, pe care doresc să o anuleze prin intermediul carantinei.
Adversarul dvs este și adversarul nostru: este Dușmanul rasei umane, Cel care ‘de la început a fost omorator de oameni’ (Ioan 8, 44).
În jurul dvs s-au strâns cu credință și curaj cei care va consideră ultima citadela în față dictaturii mondiale. Alternativă este de a vota pentru o persoană care este manipulată de Statul Paralel, grav compromisă de scandaluri și corupție, care va face din Statele Unite ceea ce Jorge Maria Bergoglio a făcut din Biserica, premierul Conte din Italia, președintele Macron din Franța, premierul Sanchez din Spania etc.
Natură santajabila a lui Joe Biden – la fel că a prelaților din ‘Cercul Magic’ de la Vatican – va face să fie folosit fără scrupule, permițând puterilor nelegitime să se amestece atât an politicile interne cât și în echilibrele internaționale.
Este evident că aceia care îl manipulează au deja pregătit pe cineva mai rău, cu care îl vor înlocui cât de curând va permite conjunctură.
Și totuși, pe fundalul acestui tablou sumbru, această ofensivă aparent imparabilă a ‘dușmanului invizibil’, apare o speranța.
Adversarul nu știe să iubească și nu înțelege că nu este de ajuns să asiguri un venit universal sau să anulezi ipotecile pentru a subjuga masele și a le convinge să se lase însemnate că niște vite.
Acest popor, care suferă de prea mult timp abuzurile unei puteri dușmănoase și tiranice, redescoperă că are un suflet; înțelege că nu este dispus să își cedeze libertatea în schimbul omogenizării și anulării identitățîi; el începe să înțeleagă că valoarea legăturilor familiale și sociale, legăturile de credință și de cultură care îi unesc pe oamenii cinstiți.
Această Mare Resetare este menită eșecului pentru că cei care au planificat-o nu înțelege că există încă oameni gata să iasă în stradă pentru a-și apară drepturile, pentru a-și proteja apropiațîi, pentru a le da un viitor copiilor și nepoților.
Inumanitatea egalizatoare a proiectului globalist se va zdrobi în mod jalnic în față opoziției ferme și curajoase a Copiilor Luminii.
Dușmanul îl are pe Satana alături de el, Cel care nu știe decât să urască.
Însă, de partea noastră, îl avem pe Domnul Atotputernic, Dumnezeul armatelor desfășurate pentru bătălie și pe Prea Curată Fecioara care va zdrobi capul șarpelui.
‘Dacă Dumnezeu este cu noi, cine poate stă împotriva noastră?’ (Români 8, 31).
Domnule Președinte, șțiți bine că în acest ceas crucial Statele Unite ale Americii sunt considerate că zidul de apărare împotriva căruia a fost declanșat războiul de către partizanii globalismului.
Puneți-va credință în Domnul, întărit de cuvintele apostolului Pavel: ‘Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întărește’ (Filipeni 4, 13).
A fi un instrument al Proniei divine reprezintă o mare responsabilitate, pentru care cu siguranță veți primi toate binecuvântările de care aveți nevoie, deoarece ele sunt cerute pentru dvs de toți cei mulți care va sprijină cu rugăciunile lor.
Cu această nădejde divină și cu asigurarea rugăciunii mele pentru dvs, pentru Prima Doamna și pentru colaboratorii dvs, din toată inima va trimit binecuvântarea mea.
Dumnezeu să binecuvânteze America!”
sursa:https://www.cotidianul.ro/cardinal-catre-trump-se-urmareste-supunerea-omenirii/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu