ACASĂ
Etichete
11.19.2020
Școala online, NELEGALĂ. Decizie de ultimă oră
Al 13-lea deces de la ATI-Piatra Neamț
În ce ținută va fi înmormântată Draga Olteanu Matei
sursa:https://www.dcnews.ro/in-ce-tinuta-va-fi-inmormantata-draga-olteanu-matei_785151.html
Rusia, LOVITURA momentului
Premieră pentru România
Polonia și Ungaria au blocat bugetul UE
Vai de noi și de „strategiile” guvernanților
Pacienții nu mai au loc în București. 15 pacienți infectați cu virusul SARS CoV-2, aflați în stare gravă, sunt transferați joi de la București în Moldova. Aceștia sunt mutați la mai multe spitale cu ajutorul unor aeronave ale Forţelor Aeriene Române.
Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale anunță că joi sunt pregătiți să transporte din București la spitale din regiunea Moldovei, 15 pacienți infectați cu virusul SARS-CoV-2, aflați în stare gravă.
O primă misiune era deja în desfășurare. O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, transportă, în regim de urgență, pe ruta Otopeni – Bacău – Iași, cinci pacienți bolnavi de Covid19.
Următoarele zboruri încă nu au fost planificate, dar misiunile pot începe oricând. Transportul pacienților de la unitățile spitalicești din București către aeroport se realizează cu trei ambulanțe SMURD și două ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță București-Ilfov.
Misiunea se efectuează ca urmare a aprobării ministrului Apărării Naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, la solicitarea secretarului de stat și șef al Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă din Ministerul Afacerilor Interne, Raed Arafat.
Echipa medicală este formată din specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale și SMURD București.
sursa:https://www.cotidianul.ro/e-groasa-pacienti-carati-de-la-bucuresti-in-moldova/
Benedict al XVI-lea: societatea modernă are un ”crez anticreștin”
Cu câteva zile în urmă, jurnalistul italian Antonio Socci atrăgea atenția asupra unei întrebări cheie din biografia recent tradusă în limba italiană a papei emerit Benedict al XVI-lea. ”Ne-a atras atenția în mod deosebit o frază din prima predică pe care ați ținut-o ca papă: «Rugați-vă pentru mine, ca să nu fug din calea lupilor». Ați prevăzut ce urma să vi se întâmple?
Papa a spus că nu a vrut să facă vreo aluzie la problemele de la Vatican. Era altceva. ”Adevărata amenințare la adresa Bisericii nu vine de la asemenea episoade. Vine în schimb de la dictatura universală a unor ideologii aparent umaniste. Toți cei care contrazic această dictatură sunt excluși din consensul societății. Cu o sută de ani înainte, toți se gândeau că ar fi absurd să discutăm despre căsătoria între homosexuali. Astăzi, cei care se opun acestui tip de căsătorie sunt excomunicați social. La fel stau lucrurile și cu avorturile, cu reproducerea umană în laborator. Societatea modernă intenționează să formuleze un crez anticreștin: cine îl contestă este pedepsit prin excomunicarea socială. Este firesc să-ți fie frică de această putere spirituală a Antihristului, iar lucrul de care avem nevoie este ca credincioșii din întreaga lume să ne salveze prin rezistență”.
Cum se face excomunicarea socială? Jurnalistul american Rod Dreher arată că acum este mai simplu ca niciodată. ”China are acum posibilitatea tehnologică de a monitoriza îndeaproape viețile celor care partipă la viața publică într-un fel sau altul și poate anula accesul oricui refuză să se conformeze regulilor vieții publice. Dacă statul chinez vrea asta, atunci nu poți vinde și nu poți cumpăra ceva fără acordul statului. Lucrurile astea vor veni și la noi. Oamenii vor accepta noile reguli. Așa cum au făcut-o și chinezii, pentru că aceste reguli înlocuiesc încrederea socială, iar oamenii sunt obișnuiți să-și trăiască viețile online, în spațiul virtual. Un cititor dintr-o fostă țară socialistă din Europa mi-a spus că puterea internetului este uriașă asupra tinerilor și a socializării între ei, în special puterea platformelor sociale. Nimic – nici biserica, nici familia, nimic – nu este mai puternic decât internetul”, scrie Dreher.
Și același jurnalist american ne propune să aruncăm o privire asupra unui avertisment dat la mijlocul secolului trecut de filozoful italian Augusto Del Noce. ”Respingerea transcendenței face ca toate realitățile umane (stat, sexualitate, muncă, familie) să-și piardă semnificația simbolică și să fie total golite de orice satisfacție în afară de nevoile materiale sau psihologice imediate, care pot fi studiate științific. În acest sens, potrivit lui Del Noce, scientismul devine premisa filosofică a revoluției sexuale. În același timp, luptele politice capătă o valoare absolută, înlocuind religia în fruntea preocupărilor sociale și devenind sursa identității oamenilor și a înțelesului vieții.
Politizarea rațiunii și absolutizarea politicii sunt o altă definiție a totalitarismului, în opinia lui Del Noce. Fiecare aspect al realității este interpretat în termeni ai discursului politic, iar toate aspectele vieții încep să fie interpretate în termeni politici: lege, educație, medicină, familie. Societatea se scindează de-a lungul faliilor politice, pentru că cultura începe să se subordoneze politicului, iar ideea de politică este parte a ideii de război. Mișcările totalitare mai vechi nu încercau să găsească o cale de compromis între clasele sociale sau rase: atunci, o tabără trebuia să o elimine pe cealaltă. Acum, se spune că nu poate exista un compromis cu „bigotismul”. El trebuie combătut și, în cele din urmă, eliminat.
Însă, din moment ce politica nu are un punct de referință ideal, ea trebuie transformată ”într-o tehnică de management în slujba celor puternici”, prin intermediul unei elite tehnocrate care să nu fie unită cu restul populației printr-o legătură simbolică. Obiectivele fundamentale ale politicii nu pot fi decât extinderea continuă a consumului, producției și promovarea autonomiei individuale, exprimată prin limbajul ”drepturilor”. Paradoxal, individualismul societăților tehnologizate aduce ”extincția individului care intră în contact cu absolutul”. Un individ care nu mai are legătură cu transcendența devine ”total dependent de societate”, un ”atom social”.
Această situație este perfect compatibila cu spasmele recurente ale ideologiilor extremiste, care susțin că se luptă cu ”sistemul”, dar în realitate nu sunt decât expresii ale alienării, din moment ce nu pot ataca niciodată bazele societății tehnologice”.
sursa:https://www.cotidianul.ro/benedict-al-xvi-lea-societatea-moderna-are-un-crez-anticrestin
„Câmp de luptă pentru formațiunile politice”
Directorul demisionar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Liliana Coldea, revine cu o nouă postare pe Facebook, în care acuză că „spitalul a devenit un câmp de luptă pentru formațiunile politice”.
„Am observat în acest timp că spitalul a devenit un câmp de luptă pentru formațiunile politice. Se pare că o parte din politicienii sibieni nu înțeleg acest aspect și probabil că în lipsă de proiecte pentru comunitate, de idei pentru dezvoltarea județului, de propuneri pentru îmbunătățirea sistemului sanitar, consideră că se pot afirma prin atacuri și prin afectarea imaginii unor instituții publice care nu aparțin omenilor politici ci locuitorilor acestui județ”, scrie Liliana Coldea.
Aceasta adaugă că știe că este an electoral, „însă a te evidenția ca formațiune politică prin scandaluri fără temei legal nu îți poate atrage electorat. S-a dovedit de atâtea ori că oamenii știu să discerne. Suprinzător este că o parte din oamenii care fac politică la nivel local nici măcar nu cunosc legislația, iar o parte din mass-media le dă crezare. Rolul nostru al tuturor este să spunem oamenilor adevăruri – să le arătăm ce scrie legea și cine greșește. Concluziile le puteți trage singuri.Însă o dată spun că singura mea politică este cea pentru sănătatea pacienților”.
Directorul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, Liliana Coldea, a demisionat miercuri, după aproape o săptămână de la solicitarea vicepremierului Raluca Turcan și a acuzat presiuni şi jocuri politice, considerând că sistemul sanitar din Sibiu nu a avut de suferit de când ea este manager.
Liliana Coldea a preluat mandatul de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă în 11 mai, după un concurs contestat, la care a fost singurul concurent.
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a fost la Sibiu şi a făcut verificări pentru a stabili cum s-au desfăşurat activităţile în timpul pandemiei de COVID-19 la cea mai mare unitate medicală din judeţ.
Județul Sibiu are cea mai mare rată de infectare cu coronavirus din țară, de 9,06.
Teatru prost cu Orban și Iohannis.
”România, ca parte a acordurilor europene, trebuie să fie pregătită pentru a gestiona corespunzător această campanie și, de aceea, am convocat la Palatul Cotroceni o nouă întâlnire de lucru pe acest subiect ” spus apăsat președintele, căruia proștii și tele-paparudele îi zic „șeful statului”. Imediat, președintele a dat fuga în birou.
Să fim cuminți. Avem spitale, avem doctori, vom avea strategie, avem responsabil, vom avea și vaccin și vom scăpa cu siguranță de COVID-19! Ca să ne convingem că totul este o treabă serioasă și responsabilă, am fost anunțați că, după îndelungi discuții, a fost stabilit și un coordonator:
”În ședința de astăzi, a fost numit și un coordonator al campaniei de vaccinare la nivel național, în persoana domnului Valeriu Gheorghiță, medic primar de boli infecțioase la Spitalul Militar Central”.
A fost transmis și semnalul ca prim-ministrul să nu mai stea așa bleg și mototol. Să fie mai activ și să încurajeze și el poporul cu vaccinul aflat pe drum prin America. Drept pentru care, miercuri seară Ludovic Orban a convocat sedință de guvern.
”După cum aţi urmărit în informaţiile oficiale, există vaccin anti COVID. Este în fazele ultime de aprobare, oricum, au fost finalizate testele clinice şi vedem, în sfârşit, o perspectivă certă pentru a rezolva această epidemie gravă de coronavirus, care a dat peste cap lumea. Noi trebuie să fim pregătiţi, să ne organizăm, pentru a putea demara campania de vaccinare imediat ce vom putea accesa, practic, primele cantităţi care ne sunt repartizate de vaccin”, a afirmat premierul Ludovic Orban abia trezit din aburii visării.
Va dați seama ce nemernici actori politici avem? Vaccinul nu a fost omologat în Uniunea Europeană. S-ar putea să fie cîndva prin decembrie, după alegeri. S-ar putea mai tîrziu. Apoi, va fi produs. Și va fi distribuit cînd va fi, în vreme ce premierul și Klaus Iohannis joacă spectacolul vaccinării și al vindecării și împart fiolele, înainte ca acestea să existe. Nici nu se știe cînd vor fi. Dar ei joacă teatrul pe seama marelui succes al vaccinrii, un fel de vîndut pielea ursului din pădure și făcut salam din pulpele dorsale ale animalului nevînat.
Ba, cînd lumea a început să-l injure și mai abitir pe președinte pentru felul în care a dat-o la întors cu demisia guvernului Orban și cu vinovații de la Sibiu în comparație cu cei de la Piatra Neamț, atunci Klaus Iohannis a mai făcut miercuri o declarație de om care se crede responsabil și comandant suprem:
Notă: (Acest editorial folosește fragmente ale declarațiilor făcute de președinte și de premierul României , preluate cu copy paste de pe agențiile de presă)
sursa:https://www.cotidianul.ro/teatru-prost-cu-orban-si-iohannis/