2.05.2021

Donald Trump, decizie în procesul de punere sub acuzare din Senat

 


Avocaţii lui Donald Trump au respins joi o cerere formulată de democraţi pentru ca acesta să depună mărturie în procesul său de punere sub acuzare în Senat de săptămâna viitoare, calificând invitaţia drept o simplă încercare de a atrage atenţia opiniei publice, transmite Reuters.

Democraţii din Camera Reprezentanţilor îl acuză pe Donald Trump că a incitat la insurecţie atunci când şi-a îndemnat susţinătorii să lupte împotriva înfrângerii sale electorale înainte ca aceştia să ia cu asalt Capitoliul pe 6 ianuarie, atac în care şi-au pierdut viaţa cinci persoane, inclusiv un ofiţer de poliţie.

'Preşedintele nu va depune mărturie într-o procedură neconstituţională', a declarat consilierului lui Trump, Jason Miller, pentru Reuters. Într-o scrisoare deschisă, avocaţii fostului preşedinte republican, Bruce Castor şi David Schoen, au calificat cererea drept o 'manevră publicitară'.

În această săptămână, echipa de avocaţi a fostului preşedinte a respins acuzaţia de punere sub acuzare şi a susţinut că declaraţiile lui Trump, conform cărora înfrângerea sa la alegerile din 3 noiembrie a fost rezultatul unei fraude pe scară largă, sunt protejate de primul amendament al Constituţiei americane.

Congresmanul democrat Jamie Raskin, care coordonează acţiunea de impeachment din Camera Reprezentanţilor, i-a cerut joi fostului preşedinte american Donald Trump ''să depună mărturie sub jurământ'' cu privire la ''atitudinea sa din ziua de 6 ianuarie', când susţinători ai săi au atacat Capitoliul.

'Dacă refuzaţi această invitaţie, ne rezervăm absolut toate drepturile, inclusiv dreptul de a stabili la proces că refuzul de a depune mărturie susţine o concluzie defavorabilă puternică privind acţiunile (şi inacţiunea) dvs. de pe 6 ianuarie 2021', a scris Raskin. Pentru a susţine acuzaţia de condamnare a fostului preşedinte Trump este nevoie de votul unei majorităţi de două treimi în Senatul american, care are 100 de membri. Aceasta înseamnă că este nevoie ca 17 republicani să se alăture taberei celor 50 de senatori democraţi. Procesul de destituire a lui Donald Trump din Senat este programat să înceapă marţi, porivit Agerpres.

sursa:https://www.dcnews.ro/donald-trump-decizie-in-procesul-de-punere-sub-acuzare-din-senat_799985.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu