2.09.2021

Mucenici moldovenesti - Sfințișori

 


INGREDIENTE

Pentru aluat:

1000 g faina alba superioara 000

50 g drojdie proaspata

4 oua

250 g zahar

400 ml lapte caldut

180 g unt topit

un praf de sare

1 fiola esenta de rom

1 lingura coaja rasa de lamaie

Pentru sirop:

500 ml apa

250 gr zahar

2 batoane de scortisoara

jumatate de lingurita cu seminte de anason

4-5 boabe de ienibahar

1 lingurita esenta de rom

Pentru uns :

2-3 galbenusuri

2-3 linguri de lapte

In plus:

miere de albine

miez de nuca maruntit

MOD DE PREPARARE

Punem intr-o cana drojdia impreuna cu 2 linguri de zahar, 80 ml lapte cald si 2 linguri de faina. Lasam maiaua sa creasca 10 minute, la cald.

In vasul de framantare punem faina si facem in mijloc un crater in care vom pune restul ingredientelor : ouale batute, untul topit, zaharul, un praf de sare, esenta de rom si coaja rasa de lamaie. Omogenizam usor cu mana, adaugam maiaua, restul laptelui cald si continuam framantarea pana obtinem un aluat omogen. Acoperim vasul cu un prosop curat si lasam sa creasca aluatul, la loc cald si ferit de curent, aproximativ o ora.

In acest timp ne ocupam de prepararea siropului: intr-o craticioara punem 500 ml apa si 250 g zahar , 2 batoane de scortisoara, seminte de anason si 4-5 boabele de ienibahar. Fierbem la foc mic pana ce se dizolva zaharul , iar siropul capata culoare maronie. Oprim focul si adaugam esenta de rom . Lasam sa se raceasca.

Cand aluatul si-a dublat volumul incepem sa rupem din el bucati din care vom forma mucenicii : mai intai facem sululete pe masa usor infainata , iar din sululete vom forma cerculete si apoi opturi. Asezam mucenicii in tava tapetata cu hartie de copt si îi lasam sa creasca si in tava, acoperiti de un prosop, pentru cca 30 minute.

Intr-un castron amestecam cu o furculita 2-3 galbenusuri cu 2-3 linguri de lapte si ungem mucenicii cu o pensula, dupa care ii coacem pentru 30 minute la foc mic, in cuptorul preincalzit . Cand sunt rumeniti ii scoatem, iar dupa 5 minute ii scufundam rapid in sirop si-i asezam pe platou.

Ungem mucenicii cu miere de albine si presaram nuca maruntita.

POFTĂ BUNĂ !

sursa:https://www.bucataras.ro/retete/mucenici-moldovenesti-sfintisori-76325.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu