Cristina Neagu, cea mai bună handbalistă a României, desemnată de 4 ori cea mai bună handbalistă a lumii, a acordat site-ului oficial al Federației Române de Handbal un interviu în care a subliniat șansa unică a naționalei feminine de handbal de a se califica la Olimpiada de la Tokyo.
Turneul preolimpic de calificare la Tokyo 2021 va avea loc în 19-21 martie în Muntenegru, iar liderul naționalei feminine de handbal a subliniat, încă o dată, importanța prezenței „tricolorelor” la cea mai tare competiție din sportul mondial.
România se va duela pentru biletele la Jocurile Olimpice de la Tokyo cu Norvegia, Muntenegru și Thailanda.
Pregătirile se vor relua de joi, când jucătoarele convocate vor efectua un stagiu de 4 zile, însă fără principalul Adi Vasile și jucătoarele Denisa Dedu, Gabi Perianu și Bianca Bazaliu, toți depistați pozitiv cu noul coronavirus.
Cristina Neagu spune în interviul publicat de frh.ro că dorința de a ajunge la Tokyo este atât de mare, încât fetele vor depăși orice obstacol.
„Este o șansă unică și fiecare trebuie să trăiască clipa, nu te poți gândi că mai ai timp, că acum ai 24-25 de ani. Există varianta ca această șansă să nu mai vină niciodată în viață, așa că trebuie să trăim momentul, să dăm ce avem mai bun în acele zile în Muntenegru și să mergem la Tokyo. Presiunea există pe umerii mei, îmi doresc mult să ne calificăm la JO”, a spus Cristina Neagu.
Interul stânga al primei noastre reprezentative crede că nu vor fi surprize majore în ceea ce privește jocul adversarelor noastre de la turneul din 19-21 martie.
„Știm cum joacă Norvegia și Muntenegru, de obicei echipele au un sistem pe care se bazează și schimbă puține lucruri mai ales înaintea unor meciuri atât de importante. Nu credem că jocul cu Norvegia este pierdut dinainte, în sport nu se știe niciodată ce se poate întâmpla… Noi încercăm să obținem victorii în fiecare zi la acel turneu preolimpic. Calificarea la Tokyo ar șterge tot ce am îndurat în ultimul an și jumătate, accidentări, dureri, perioade grele, totul!”, a mai adăugat Neagu.
La începutul lunii februarie, fetele s-au reunit pentru prima dată sub conducerea noului selecționer Adi Vasile, iar de atunci sportivele au avut „teme” pentru acasă, să studieze adversarii.
„Schimbarea de atitudine și o analiză bună a adversarilor ar putea fi plusul de care avem nevoie. Fetele trebuie să înțeleagă faptul că așa cum te pregătești la club, așa vii la națională. Colegele mele ar trebui să fie mai înflăcărate decât mine la gândul că ar putea ajunge la Olimpiadă, eu am fost la două ediții, știu ce înseamnă să fii acolo”, a conchis Cristina Neagu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu