3.25.2021

BUNA VESTIRE. Tradiții și obiceiuri

 


Buna Vestire este prima sărbătoare din calendarul ortodox închinată Maicii Domnului, ce se celebrează, în fiecare an, pe 25 martie, în amintirea momentului anunţării Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel că va concepe şi va deveni mama lui Iisus din Nazaret.

Ziua de 25 martie marchează momentul în care Fecioara Maria din Nazaret, crescută în templu până la 15 ani şi apoi dată în tutela dreptului Iosif, a fost aleasă de Dumnezeu să-l nască pe Fiul Său şi a primit înştiinţare prin Arhanghelul Gavriil: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de har! Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei... Şi iată, vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus".  

Tradiţia spune că de Buna Vestire oamenii nu au voie să se certe, fiind mare păcat. Străbunii credeau că cine se ceartă în această zi va avea necazuri tot anul. 

În Bucovina nu se pun ouă la cloşcă de Buna Vestire, deoarece se consideră că puii ar putea ieşi cu două capete şi patru picioare.

De Buna Vestire se poate ara, însă nu se poate semăna, ca să nu mănânce păsarile boabele de sub brazdă. Tot atunci, gospodinele din Maramureş adună lucrurile care nu mai sunt de folos de prin curţi şi le dau foc.

Pe langa semnificatia religioasa, in ziua de Buna Vestire în unele zone din țară se spune că atunci cântă cucul prima oara. În tradiția populara cucul este vestitorul de lucruri importante din viata de zi cu zi a omului. In trecut se credea ca in momentul in care o persoana il auzea pentru prima oara cantand in acel an, omul trebuia sa numere de cate ori acesta canta. Astfel, omul afla cati ani mai are de trait.

Conform unei superstitii de Buna Vestire este bine sa se puna in pragul casei sare si paine pentru hrana ingerilor. In vestul tarii, Buna Vestire mai este cunoscuta si sub denumirea de Zamislirea Domnului. In calendarul popular, Buna Vestire mai poarta si numele de Blagoveștenii sau Ziua Cucului.

Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire. Ce se întâmplă cu cei care mănâncă pește în această zi 

Datorită faptului că în această zi este dezlegare la pește, o superstiție spune că persoana care gustă în această zi pește se va simți întregul an precum peștele în apă.

Tradiţia creştină spune că de Buna Vestire se mănâncă peşte, deoarece este alimentul pe care Iisus Mântuitorul l-a mâncat. ”După Înviere, Iisus a mâncat peşte fript şi fagure de miere ca să-şi încredinţeze ucenicii că a Înviat.

Peştele are o simbolistică aparte în lumea creştină. În tradiţia bisericii, în primul secol, atunci când creştinii erau prigoniţi, ei puneau simbolul peştelui pe case sau porţi pentru a se recunoaşte unii pe alţii”, spune părintele Paul Tudorache, potrivit Adevărul.ro.

sursa:https://www.dcnews.ro/buna-vestire-traditii-si-obiceiuri-ce-nu-ai-voie-sa-faci-in-aceasta-zi_810022.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu