3.19.2021

”Când s-a declanșat prima stare de urgență, eu am fost acolo și le-am spus „stați calmi, sunt lângă voi, este o pneumonie”. Le-am transmis energia mea pozitivă, încrederea, ei au venit lângă mine (...)

 


Dr. Flavia Groşan, medicul pneumolog care a tratat altfel pacienţii de COVID este în atenţia opiniei publice de câteva zile. Se declară copleşită şi puţin năucită de reacţiile pe care colegii din sistem le au la adresa ei.

Mii de persoane şi-au arătat, joi, susţinerea pentru medicul-minune care pare să fi găsit o soluţie salvatoare pentru 1.000 de pacienţi COVID. Pe de altă parte cadre medicale cu renume, fie au felicitat-o, fie i-au transmis mesaje de apreciere pentru felul cum a gestionat situaţia în contextul actual unde orice rezultat merită apreciat.

După încă o zi plină cu de toate, medicul pneumolog Flavia Groşan se declară complesiţă şi puţin năucită.

"Prieteni, sunt putin naucita. Cum e posibil ca o schema terapeutica logica, ieftină, in jur de 100 ron, cu medicamente aflate in nomenclatorul ANM si MS, care pot fi compensate, poate sa determine asemenea furtuna mediatica. Incredibil. Cred ca mai mult enervează ca n-o fac publica. Si n-am s-o fac.

PS. Beatrice Mahler, hai ca ma cunosti. Știi foarte bine, ca nu folosesc Ivermectina, Dexametazona si Azitromicina", a scris medicul Flavia Groşan, joi seara pe Facebook.

Medicul Flavia Groșan, prima reacție după valul de critici: Sunt copleșită de ce mi se întâmplă. Nu este vorba de malpraxis

”Faptul că am fost alături de ei încă de la începutul pandemiei. Când s-a declanșat prima stare de urgență, eu am fost acolo și le-am spus „stați calmi, sunt lângă voi, este o pneumonie”. Le-am transmis energia mea pozitivă, încrederea, ei au venit lângă mine (...) S-au creat grupuri pe Facebook, mă sună la telefon, primesc mesaje de susținere. Sunt copleșită de ce mi se întâmplă”, a declarat medicul Flavia Groșan, în exclusivitate la Antena 3.

Medicul pneumolog recunoaște că s-a bucurat de toate mesajele de încurajare pe care le-a primit, dar valul de critici pe care le-a stârnit i-au provocat neplăceri. Doctorul susține că reclamația a fost realizată de o colegă, iar acest gest a deranjat-o și mai tare, pentru că nu este vorba de malpraxis.

”După atâta muncă, o muncă enormă pe care am avut-o, Lavinia, asistenta mea a muncit enorm anul acesta, să fii invitat la Comisia de etică pentru că ți-a făcut reclamație o colegă, nu un pacient, deci nu vorbim de malpraxis, mi s-a părut că trăiesc într-un film american. Nu îmi vine să cred așa ceva (...) Eu am o schemă în care știu ce face fiecare medicament. Dacă îmi spune că pacientul are febră, ceva nu e în regulă (...) Eu mă adresez lumii, oamenilor simpli. Eu trebuie să fac o poveste și va rămâne această poveste scrisă de mine !”, a dăugat medicul, în exclusivitate pentru Antena 3.


sursa:https://www.antena3.ro/actualitate/sanatate/dr-flavia-grosan-schema-de-tratament-covid-596325.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu